de Alan Medinger

Alan Medinger

Bărbaţii şi femeile vin la Regeneration când vor să fie vindecaţi de homosexualitate. În mod tipic, dacă un bărbat este sincer cu privire la sentimentele lui, vrea să schimbe pofta homosexuală cu pofta heterosexuală, iar femeia, în inima ei, vrea ca Dumnezeu să îi îngăduie să-şi trăiască viaţa într-o relaţie sfântă cu o altă femeie.

Cât de îndurător este Dumnezeul nostru, pentru că pare să spună: „Bine, vom începe de aici” şi ne permite să începem să păşim pe calea către schimbare, cu ochii aţintiţi asupra unui scop care nu numai că este mult mai puţin bun decât cel mai bun scop pe care îl are El pentru noi, ci este un scop care poate fi păcătos şi care reflectă încă zdrobirea noastră.

La început, scopurile noastre par întotdeauna egoiste. La urma urmei, ce altceva aduce cineva la o misiune ca Regeneration, decât o mare durere, durerea luptei cu ispita puternică, durerea dorurilor care nu pot fi împlinite, durerea unei vieţi care a scăpat de sub control? Suntem răniţi, într-un conflict mare şi vrem alinare. Dumnezeule, vindecă-mă, ca durerea să dispară! Schimbarea este singurul răspuns – dacă este posibilă.

Dar există o mare deficienţă în acest raţionament. Planurile noastre sunt atât de egocentrice, iar o viaţă egocentrică nu este probabil să se schimbe. Homosexualitatea noastră era complet egocentrică – îmi voi împlini nevoile cu orice preţ – şi nu a funcţionat. Nici o viaţă creştină centrată pe sine nu o va face.

Pentru cel care rămâne egocentric, când calea de ieşire nu funcţionează, iar schimbarea nu apare atât de repede cum am crezut că ar trebui să apară – şi aproape niciodată nu apare astfel – se instalează descurajarea, chiar disperarea. Unii renunţă şi cad. Alţii nu se dau bătuţi, hotărâţi să trăiască între nişte limite care le dau o anumită alinare şi satisfacţie, fără să îi facă în acelaşi timp să treacă linia răzvrătirii evidente. Grupul din urmă este asemenea celor care îşi trăiesc viaţa în lumea homosexuală, strigând nenorociţi: „Ştiu că este o viaţă stricată, dar ce altceva este pentru mine?”

Pentru ca „programul” să funcţioneze, trebuie să aibă loc o schimbare fundamentală. Planurile noastre trebuie să se schimbe, de la egocentrism, la concentrare asupra lui Dumnezeu. Dar ca oameni afectaţi încă puternic de dureri şi nevoi mari, cum renunţăm la locul central pe care îl ocupăm în universul nostru şi cum Îl lăsăm pe Dumnezeu să ocupe locul care I se cuvine? O facem printr-o decizie – decizia de a accepta un obiectiv nou sau un scop nou. Renunţăm la obiectivul nostru de a fi vindecaţi şi acceptăm obiectivul de a fi ascultători.

Cu această schimbare, toată viaţa începe să se schimbe, lucrurile încep să se aranjeze la locul lor, Dumnezeu este Dumnezeu, iar noi suntem poporul Lui. De la a fi concentraţi asupra noastră şi a nevoilor noastre, devenim concentraţi asupra dorinţelor Lui şi a scopurile Lui. Isus devine central, iar noi devenim slujitorii şi slujitoarele Domnului, privind întotdeauna la Stăpânul nostru. Intrăm într-o relaţie de dragoste cu Isus şi tocmai în această relaţie începe să apară adevărata vindecare. Cu Isus în centru, şi nu cu nevoile noastre care strigă să fie satisfăcute, auzim glasul Lui, primim cuvântul Lui despre adevăr în inimile noastre – adevărul care ne eliberează.

Nu primi acest sfat ca pe un „sfat bun”, la fel ca toate celelalte sfaturi pe care le-ai primit – de a face lucruri pe care în cele din urmă ai descoperit că nu le poţi face. Nu este aşa. Luarea unei decizii este, pur şi simplu, luarea unei decizii. Luarea deciziei nu depinde de convingerea că putem face ceva diferit. Trebuie să cântărim preţul, să ne punem conştient planurile pe altar, dar apoi luăm pur şi simplu decizia. Iar după aceea decizia însăşi face schimbarea, pentru că pune în centru voia lui Dumnezeu şi odată ce se întâmplă aceasta, încep să se deruleze tot felul de lucruri, multe dintre ele dincolo de înţelegerea noastră. Dumnezeu preţuieşte şi onorează decizia. „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea” (Ioan 15:10). Dragostea Lui este locul unde apare vindecarea.

Totuşi, un cuvânt de prevenire: chiar şi acest schimb poate fi parte a controlului egocentric: „Da, Dumnezeule, voi fi ascultător şi apoi va trebui să mă vindeci.” Nu, în adâncul inimii noastre trebuie să fie dedicare: „Dumnezeule, chiar dacă nu mă vei vindeca niciodată, vreau să fiu ascultător faţă de Tine.”

Nu pare că întreaga viaţă creştină este un paradox? Murim ca să putem trăi; dăm şi descoperim că primim; iubim şi descoperim că suntem iubiţi. Renunţăm la planurile noastre, la cele mai mari dorinţe ale inimii noastre, le sacrificăm doar pentru a fi ascultători şi descoperim că cele mai mari dorinţe ale inimii noastre sunt împlinite.

[Alan Medinger, Healing & Growth: Change or Obedience? Copyright © Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]