de Alan Medinger

Alan Medinger

Următorul extras face parte din cartea lui Alan Medinger, Creşterea în masculinitate: Continuarea călătoriei.

Capitolul 2: Creşterea în masculinitate – esenţială pentru vindecare

„Aveam numărul vostru de telefon de trei ani. Am tot amânat, dar, în cele din urmă, a trebuit să vă sun.” Afirmaţii ca acestea sunt deseori auzite în birourile Regeneration. Regeneration face parte din coaliţia mondială de misiuni creştine Exodus, al căror scop primordial este să îi ajute pe bărbaţi şi pe femei să învingă homosexualitatea. Uneori cred că dacă fiecare creştin care se confruntă cu homosexualitatea, care are numărul nostru de telefon pus bine în portmoneu sau în sertar, ar decide să ne sune în aceeaşi zi, liniile telefonice ar fi supraaglomerate.

Acest gen de apel sugerează trei lucruri despre apelant. Mai întâi, evident, că se află la un anumit nivel de nefericire din cauza homosexualităţii. În al doilea rând, obstacole puternice – cel mai adesea ambivalenţa şi teama – l-au oprit să sune pentru ajutor. În al treilea rând, în cele din urmă, a ajuns în punctul în care homosexualitatea i-a adus atâta nefericire, încât este dornic să se confrunte cu obstacolele; este dornic să se adreseze ambivalenţei sau să înfrunte temerile.

Bariere în căutarea ajutorului

Să ne uităm la obstacolele şi la domeniile specifice de nefericire cu care se confruntă cel care se luptă cu homosexualitatea. Primul obstacol cu care are de-a face este natura păcatelor de tip dependenţă. Deşi un bărbat îşi poate urî homosexualitatea cu toată inima şi cu toată mintea lui, în acelaşi timp, o iubeşte în diferite moduri. Pentru mulţi dintre noi, relaţiile homosexuale au fost ani şi ani de zile felul în care am făcut faţă vieţii, un mod de scăpare, de automângâiere, de găsire a unei alinări temporare a durerii îngrozitoare sau a sentimentului de goliciune interioară. O uram şi în acelaşi timp o iubeam, iar în ambivalenţa noastră eram paralizaţi.

Îmi uram homosexualitatea. Mă determina să fac lucruri prosteşti şi degradante. Mă împingea să-mi asum riscuri despre care ştiam că mă puteau costa totul: soţia, copiii, cariera, chiar viaţa. Dar timp de zece ani, căsătorit fiind, m-am agăţat de ea. Cum aş fi putut trăi fără ea?

Cel de al doilea mare obstacol în căutarea ajutorului este teama. Este simpla teamă de necunoscut. „Dacă am de-a face cu această misiune, ce mă vor determina să fac aceşti oameni sau ce vor face cu mine? Ce fel de oameni sunt? Sunt vreun grup de fundamentalişti înguşti la minte, bătăuşi de homosexuali deghizaţi sau, la cealaltă extremă, vânzători ambulanţi ai unei noi teorii psihologice scrântite?” Este şi teama de a te face cunoscut, o teamă înrădăcinată de obicei în mândrie sau ruşine. „Sunt creştin de zece ani. Ar trebui să fiu în stare să am singur grijă de mine însumi. Să admit problema şi să caut ajutor ar însemna să admit ce eşec sunt ca şi creştin. Poate că oamenii se vor întreba chiar dacă sunt sau nu creştin.” Aceste temeri sunt adesea mai intense la cineva care a crescut într-o comunitate creştină conservatoare, unde stigmatul homosexualităţii este cel mai sever.

Stima de sine scăzută face foarte mult parte din homosexualitatea masculină. Aceasta este una din temele principale ale cărţii Dr. William Console, Nu mai sunt homosexual. Ca apărare principală împotriva durerii stimei de sine scăzute, am construit o imagine – spre beneficiul nostru şi al altora – a unui bărbat care este bun şi drept, gândeşte clar şi acţionează înţelept. Astfel, să stăm înaintea altei persoane şi să spunem: „Sunt homosexual”, înseamnă să facem bucăţi identitatea falsă, care ne-a oferit singura fărâmă de stimă de sine pe care am avut-o vreodată.

„În cele din urmă ne-a fost de ajuns” – Surse de suferinţă

În ciuda obstacolelor de mai sus, bărbaţii caută ajutor. Ce suferinţă este atât de puternică, încât un bărbat să ia în considerare părăsirea dependenţei şi să fie dornic să treacă printr-un asemenea teren minat de temeri? Dacă bărbatul este creştin – iar marea majoritate a bărbaţilor care vin la misiunile Exodus au o anumită credinţă sau încredere în moralitatea creştină – suferinţa vine din unul sau două domenii.

Mai întâi, şi poate cea mai evidentă, este suferinţa din cauza comportamentului. Bărbatul se află într-un conflict îngrozitor din cauza contradicţiei dintre ceea ce crede că este un comportament bun, şi ceea ce face. Simte ca Pavel, care a scris Romani 7, că este împins să facă tocmai lucrurile pe care le urăşte. Totuşi, este posibil să simtă că problemele lui Pavel trebuie să fi fost minore în comparaţie cu ale lui. În special dacă în cazul lui comportamentul merge dincolo de masturbare şi fantezie. (În această carte includ fantezia şi masturbarea în comportamentul homosexual.) Aş estima că peste 90% dintre bărbaţii care vin la misiunile pentru foştii homosexuali vin pentru că percep un conflict puternic între comportamentul lor şi ceea ce cred ei că vrea Dumnezeu pentru ei.

Al doilea domeniu de suferinţă are de-a face cu direcţia atracţiilor sexuale. Este atras sexual de bărbaţi, dar vrea să fie atras de femei. La un bărbat, atracţia creează un dor interior intens, cu privire la care simte că nu va dispărea niciodată şi pe care crede, ca şi creştin, că nu îl poate împlini niciodată. Dorinţa poate fi pur sexuală sau poate fi emoţională. Deşi tindem să credem că homosexualitatea masculină se concentrează asupra atracţiei fizice, iar homosexualitatea feminină asupra atracţiei emoţionale, la mulţi bărbaţi există o dorinţă copleşitoare de fi ţinuţi în braţe, de a li se purta de grijă, de a fi iubiţi de un bărbat sau, prin transfer, de a ţine în braţe un bărbat, de a avea grijă de el şi de a-l iubi. Am auzit bărbaţi care, după standardele heterosexuale, trăiau într-o promiscuitate sexuală de necrezut, exprimându-şi durerea şi plângând: „Nu vroiam sex; vroiam doar să mă iubească cineva.” Îi cred. Dorul neîmplinit poate fi la fel de intens ca cel pur sexual. Desigur, cele două nu pot fi total separate. Leanne Payne şi alţii au arătat de multe ori cum dorinţele noastre sexuale sunt adesea dorinţe emoţionale mai profunde, care au fost transformate în erotism.

Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex este doar o latură a suferinţei în ceea ce priveşte natura atracţiilor lui; cealaltă este lipsa lui de atracţie faţă de sexul opus. Nu are absolut deloc sentimente romantice sau sexuale faţă de femei, dar vrea ca într‑o zi să se căsătorească şi să aibă copii. Ca şi alţi bărbaţi, are sentimentul că mare parte din scopul şi împlinirea vieţii unui bărbat vine prin căsătorie şi prin faptul de a avea copii. Vrea să se simtă atras de o femeie, dar în zadar. Absenţa oricărei atracţii faţă de sexul opus se află la baza sentimentului său că nu va putea duce niciodată o viaţă normală, că este blocat într-un anumit loc şi că nu va fi niciodată în stare să se împace cu viaţa.

Există un al treilea domeniu de suferinţă, care poate să nu iasă la iveală până ce bărbatul nu începe să se confrunte cu primele două. El are de-a face cu identitatea sa ca bărbat. Pentru că nu este la fel de direct „sexual” precum comportamentul şi atracţiile, poate că, la început, nu îl va lega de condiţia lui homosexuală. Pe lângă aceasta, este atât de mult parte din „cine este el”, încât poate că nici nu se gândeşte că este posibil să fie schimbat. Nu este o identitate care spune pur şi simplu: „Sunt homosexual”, ci una care merge mult mai profund. Ea spune: „Nu sunt bărbat” sau cel puţin: „Nu sunt bărbat cum sunt alţi bărbaţi.” Nu corespunde. În adolescenţă, uneori şi mai devreme, s-a simţit diferit de băieţi, diferit fiind tradus întotdeauna ca „mai puţin ca” sau „inferior”. Sentimentele respective au continuat în adolescenţă şi la maturitate. Chiar şi astăzi, în compania bărbaţilor, simte cumva că nu face parte din lumea lor.

Aspecte ale adevăratei identităţi

Problemele lui în această privinţă se concentrează în două domenii ale vieţii. Mai întâi, simte un mare disconfort sau jenă în compania bărbaţilor, în particular a grupurilor de bărbaţi, şi în special în situaţii neorganizate. Se simte întotdeauna ca şi cum ar fi în afara lumii lor, privind din exterior. De multe ori, nu are aceleaşi interese pe care le au bărbaţii, iar aceasta susţine sentimentele lui care îl fac să stea întotdeauna separat de ei.

În al doilea rând, problema identităţii se arată în convingerea lui şi deseori în experienţa lui în multe domenii, în care nu poate face lucruri pe care le fac bărbaţii. Nu numai în compania bărbaţilor, ci şi în familie şi în altă parte, are sentimente puternice de nepotrivire în exercitarea virtuţilor masculine, îndeosebi în luarea iniţiativei şi exercitarea autorităţii. Aceasta îşi găseşte expresia în asumarea de către el a unui rol foarte pasiv în viaţă sau, cum este cu unii bărbaţi, în asumarea unui stil autoritar dur, care încearcă să ascundă sentimentele de slăbiciune şi nesiguranţă.

Evident, aceste caracteristici pot fi prezente la bărbaţii a căror orientare sexuală este heterosexuală, dar există o diferenţă fundamentală în natura deficienţei, între cele două tipuri de bărbaţi. La bărbatul cu orientare heterosexuală, nesiguranţa se bazează pe convingerea de multe ori aflată în subconştient: „Sunt inadecvat ca bărbat.” La bărbatul cu orientare homosexuală totuşi, convingerea ascunsă este: „Nu sunt bărbat.” Cei mai mulţi băieţi şi bărbaţi luptă mult timp şi din greu să dovedească – în mare măsură, lor înşişi – că sunt adecvaţi ca bărbaţi. Cei mai mulţi dintre noi, cei care creştem cu orientare homosexuală, renunţăm devreme la luptă. Crezând că nu putem fi niciodată bărbaţi, căutăm masculinitatea altui bărbat.

Ori de câte ori mi se cere să descriu ce se întâmplă în vindecarea bărbatului homosexual, mă adresez celor trei domenii pe care tocmai le-am descris: comportamentul, atracţiile şi identitatea. Explic că cel care se luptă cu homosexualitatea se poate aştepta să obţină victorie totală sau aproape totală în domeniul comportamentului, o schimbare semnificativă, dacă nu completă, în direcţia atracţiilor sexuale, şi poate ajunge să se simtă total confortabil şi să fie împăcat cu identitatea lui masculină – cu masculinitatea lui. Sunt convins că o asemenea schimbare este posibilă pentru orice bărbat care o caută cu adevărat şi care îşi predă cu adevărat viaţa şi sexualitatea lui Isus.

Caracterul central al identităţii

Deşi vindecarea bărbatului homosexual este în multe moduri un proces indirect – care provine din schimbările semnificative din viaţa lui spirituală – aproape oricine învinge homosexualitatea va trebui să se confrunte cu toate cele trei elemente ale problemei. Nu se va vindeca până ce nu se va fi ocupat de comportament, atracţii şi identitate şi până ce, într-o anumită măsură, ele se vor fi schimbat. Deşi înclinaţia lui naturală este să se concentreze asupra comportamentului şi atracţiilor – pentru că acolo simte cea mai mare durere – cred că rodul cel mai bogat apare în viaţa lui dacă se concentrează cel mai tare (şi de la început) asupra domeniului identităţii.

Acest lucru este adevărat din două motive. Mai întâi, identitatea este mai maleabilă la atacul direct, decât comportamentul sau atracţiile. Încă nu am întâlnit bărbatul care să spună: „Astăzi voi începe să fiu atras mai degrabă de femei, decât de bărbaţi” şi, excluzând o adevărată minune, să descopere că s-a schimbat într-adevăr ceva. Cât despre comportament, deşi încercarea de a rămâne ascultător va fi întotdeauna o parte esenţială în procesul de vindecare, o schimbare în comportament, fără o schimbare similară, profundă, în identitate, poate fi doar puţin mai mult decât abstinenţă „cu pumnii strânşi”. Identitatea, pe de altă parte, după cum voi arăta, poate fi schimbată semnificativ printr-un program de alegeri conştiente şi acţiuni specifice.

Al doilea motiv pentru care procesul schimbării este încurajat atât de semnificativ când ne ocupăm de problema identităţii, se datorează faptului că identitatea masculină incompletă a unui bărbat este ceea ce conduce şi direcţionează comportamentul şi atracţiile. Identitatea masculină frântă sau incompletă este mecanismul conducător care dă direcţie atracţiilor sexuale şi motorul care dă putere comportamentului păcătos. Să examinăm aceasta mai în detaliu.

Cu privire la atracţii, esenţa atracţiei sexuale par să fie „diferenţele” sau „deosebirea”. Desigur, pentru bărbatul cu orientare heterosexuală, o anumită atracţie se datorează faptului că ştie că penisul lui, interacţionând cu vaginul femeii, îi aduce o plăcere extraordinară. Dar toţi ştim că există mult mai mult decât atât în atracţia sexuală. Dar sânii femeii? De ce sunt un obiect al atracţiei sexuale pentru bărbat? Sunt simple organe care se află acolo pentru a hrăni un copil; nu au funcţie sexuală directă. Dar şoldurile ei, rotunjimea şi moliciunea pielii ei? Dar unele lucruri pe care le face intenţionat, ca faptul că îşi lasă părul să crească lung sau foloseşte ruj? De ce ar trezi ele atracţiile sexuale la cei mai mulţi bărbaţi? Există un număr de motive. Trupul unei femei – sânii ei, rotunjimea ei – trezeşte dorinţa unui bărbat de a i se purta de grijă; diferenţele ei intrigă apetitul lui pentru mister; vulnerabilitatea ei declanşează dorinţa lui de a cuceri. Toate acestea au sens, dar ce îl atrage cel mai mult sexual pe un bărbat la o femeie este faptul că ea este „altfel”. Are lucruri pe care un bărbat nu le are în el însuşi.

Caracteristicile pe care le are o femeie, pe care un bărbat nu le are, care simbolizează femeia, îl atrag la ea. Ele exprimă femininul şi atrag masculinul. Partea masculină a unui bărbat tânjeşte după cealaltă parte. Din punct de vedere spiritual, bărbatul tânjeşte după plinătate, după restaurarea acelei părţi din el care a fost îndepărtată când a fost creată femeia. Sau poate fiindcă bărbatul şi femeia împreună Îl pot reflecta mai bine pe Dumnezeu decât bărbatul sau femeia separat – amândoi au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu – un bărbat are o dorinţă puternică pentru o împlinire care Îl reflectă mai bine pe Creatorul său.

Sunt bărbat şi caut să-mi găsesc împlinirea în femeie. Dar dacă un bărbat nu are sentimentul interior că este bărbat? Va simţi aceleaşi atracţii faţă de o femeie? Va fi ea „altfel” decât el? Nu, acesta este punctul critic. Dacă simte că nu este complet ca bărbat, prima lui dorinţă nu va fi după femei, ci pentru plinătatea masculinităţii; va fi atras de masculinul din alţi bărbaţi. Aceasta va fi pentru el acel „altfel”. Este coasta care îi lipseşte. Va fi modul lui de a atinge plinătatea. Urmează deci că dezvoltarea masculinităţii noastre – găsirea plinătăţii în noi înşine – va ajuta mult atât la diminuarea atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex, cât şi la apariţia atracţiilor sexuale faţă de femei.

Am spus că identitatea masculină incompletă, pe lângă determinarea direcţiei atracţiilor sexuale, este şi motorul care conduce comportamentul homosexual. Puterea enormă a imboldului homosexual este văzută în lucruri incredibil de prosteşti, chiar nesănătoase, pe care mulţi bărbaţi homosexuali le fac pentru a avea un anumit contact cu masculinitatea. Ce îl face pe un bărbat, altminteri raţional, să agaţe un tânăr necunoscut cu aspect dur şi să-l ducă în apartamentul lui, ştiind foarte bine că riscă să fie jefuit şi bătut sau chiar mai rău? De ce un bărbat inteligent, căsătorit, care este om de afaceri sau specialist, riscă arestul şi umilirea publică, având contact sexual cu un bărbat într-un loc public? De ce m-am dus în mod repetat într-un bar homosexual de pe o magistrală principală din Baltimore, ştiind că puteam să fiu văzut de cineva, iar toată înşelăciunea mea să fie descoperită?

Am făcut acele lucruri din cauza dorinţei enorme din noi. Am fost împinşi să ajungem la un anumit contact cu ceva ce reprezenta sau simboliza masculinitatea: o înfăţişare solidă, dură, muşchii, penisul unui bărbat. Erau simboluri ale masculinităţii – ale masculinităţii pe care noi nu o aveam – şi am fost împinşi, adesea obsesiv, să le privim îndelung, să le atingem, să le mirosim, să devenim una cu ele, într-un anumit sens. Masculinitatea noastră incompletă striga după aceasta, striga după elementele ei lipsă.

Leanne Payne ilustrează dorinţa puternică după masculinitate prin teoria canibalismului. În Imaginea frântă ea descrie cum canibalii mănâncă numai oamenii pe care îi admiră, crezând că mâncându-i pot obţine unele din trăsăturile lor. Dorinţa „mistuitoare” pentru masculinitate devine evidentă la bărbatul homosexual: un bărbat care simte să îi lipseşte masculinitatea completă îşi satisface nevoia pentru ea prin comportamentul homosexual, sperând să dobândească o parte din masculinitatea celuilalt bărbat.

Punctul-cheie de amintit totuşi este că dorinţa după masculinitatea altui bărbat este prezentă numai la bărbatul care simte că îi lipseşte masculinitatea proprie. Nu aşa stau lucrurile cu toate poftele? Tânjim după lucrurile pe care nu le avem sau credem că nu le avem. Atât de intensă este pofta – atât de puternic este motorul care îl împinge pe un bărbat la comportamentul homosexual – încât chiar şi când un asemenea comportament desfide atât dorinţa lui umană fundamentală de a se proteja, cât şi convingerile lui religioase de bază, tot nu se poate opri.

Problema identităţii se manifestă în alt fel. Mulţi dintre noi văd faptul că nu am fost susţinuţi de bărbaţi (sau dimpotrivă, sentimentul că am fost respinşi) ca pe un element-cheie în dezvoltarea homosexualităţii noastre. În această privinţă, impulsul homosexual puternic este o rugăminte disperată a băieţelului din interior: „Îmi va arăta un bărbat că am o anumită valoare, ca de la bărbat la bărbat?” Nu este doar o dorinţă de a alina durerea stimei de sine scăzute. Poate că un bărbat este destul de preţuit de femeile din viaţa lui şi recunoaşte că are daruri extraordinare în anumite domenii, dar strigătul băieţelului este încă acolo. Valoarea lui trebuie arătată de un bărbat, iar domeniul în care este preţuit trebuie să exprime masculinitatea.

Ca în multe alte aspecte ale vieţii, în special în domeniile nevoii mai profunde, această nevoie poate fi sexualizată. Din acel punct, o legătură sexuală sau pur şi simplu primirea unui semnal că un alt bărbat te doreşte, chiar şi numai ca obiect sexual, satisface cumva temporar dorul. Aceasta explică mare parte din sexul cu necunoscuţi pe care îl fac bărbaţii homosexuali, faptul că merg acolo unde alţi bărbaţi vin la ei, chiar şi atunci când contactul sexual nu este dorit. Uneori, în drum spre casă, venind de la lucru, chiar şi când ştiam că nu voi putea explica faptul că am întârziat mai mult de o jumătate de oră, tot mă opream la un bar homosexual. Nu căutam contactul sexual, speram doar că un bărbat îmi va arăta că mă doreşte.

Nicio scurtătură pentru creştere

Dumnezeu ne-ar putea rezolva foarte repede pe fiecare dintre noi şi ar putea să ne dea într-o clipă victorie totală asupra păcatelor sexuale. A existat o astfel de rezolvare rapidă în vindecarea mea, prin faptul că în momentul convertirii am fost eliberat de dorinţa pentru sex. Dar pentru că are un plan mult mai bun pentru noi, nu acesta este felul în care lucrează

Dumnezeu de obicei. El nu este mulţumit să ne vadă doar împlinindu-ne dorinţa de a pune capăt comportamentului păcătos, nici nu este satisfăcut să fim doar atraşi sexual de femei. Vrea să devenim bărbaţii care ne-a creat El să fim, bărbaţi adevăraţi în orice privinţă. El îngăduie continuarea păcatului sexual, ca să ne aducă în punctul în care vom renunţa la ceea ce ne ţine în robie. La fel, El permite să continue durerea masculinităţii nedezvoltate, pentru a ne face, în cele din urmă, să dorim să trecem prin procesul dureros al transformării în bărbaţii care ne-a creat El să fim.

Când creşteau copiii mei, uram să îi văd rănindu-se fizic. Totuşi, tot le scoteam roţile ajutătoare de la bicicletă. Preferam să văd că le curge puţin sânge şi că sunt zgâriaţi, decât să nu fie niciodată în stare să meargă cu bicicleta. Preferam să îi văd încercând, căzând şi încercând iar, decât să îi văd devenind indivizi temători.

Dacă acestea sunt circumstanţele tale, pare că Dumnezeu te necăjeşte? Te lasă să te legeni în vânt în homosexualitatea ta, până ce vei înţelege în cele din urmă ce trebuie să faci? Bineînţeles că nu. Una din principalele metafore pe care le foloseşte Dumnezeu ca să descrie relaţia pe care o vrea cu noi este cea dintre un tată şi un fiu. Ce doreşte orice bărbat pentru fiul lui, mai mult decât să ajungă la masculinitatea deplină? Deci dacă noi, care suntem păcătoşi, o dorim pentru fiii noştri, cu cât mai mult trebuie să o dorească Dumnezeu pentru noi? El, care a sădit în fiecare din noi toate atributele masculinităţii, nu ar putea dori nimic mai puţin decât ca atributele ei să crească şi să înflorească pe deplin. Şi aşa cum un tată disciplinează fiul pe care îl iubeşte, tot astfel Tatăl nostru ne lasă să suferim în zdrobirea noastră, până ce auzim glasul Lui şi începem să căutăm ce are El mai bun pentru noi în această privinţă, masculinitatea deplină.

Dumnezeu a rânduit familia în care fiecare tată să-şi înveţe fiul ce înseamnă să fie bărbat. Ştim că viaţa nu a fost întotdeauna aşa. Păcatul a intrat în lume, iar faptul de a fi tată, ca orice altceva, a devenit imperfect. Totuşi, planul final al lui Dumnezeu pentru noi nu s-a schimbat. În timp ce planul Lui original pentru vieţile noastre este posibil să fi eşuat din cauza păcatului omenesc, răscumpărarea este a noastră prin Isus Cristos. Dumnezeu va fi Tatăl nostru şi ne va însoţi în procesul care ne conduce la masculinitatea deplină. Toate lucrurile devin noi în Isus Cristos.

[Alan Medinger, Growth into Manhood: Resuming the Journey. Copyright © 2000 Alan Medinger. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Un pas foarte important care ne duce la umblarea în vindecarea sexuală şi relaţională include crearea unui plan personal de acţiune – o listă a paşilor pe care îi vei urma pentru a părăsi vechile tipare ale păcatului şi pentru a te păzi de recădere. Acest articol te va ajuta să creezi un astfel de plan. Odată ce o vei face, fă-l cunoscut prietenilor tăi de încredere şi cere-le să te monitorizeze în ceea ce priveşte implementarea planului în viaţa ta.

Scrie definiţia ta personală pentru puritatea sexuală şi scopurile tale pentru a ajunge la ea.

Trebuie să ai clar în minte ce îţi spune Dumnezeu să părăseşti şi lucrurile în care îţi spune El să intri. Detaliază păcatele tale specifice şi ce trebuie să Îi predai lui Dumnezeu. După aceea, fă o listă cu ce vrea Dumnezeu să fie înlocuit păcatul din viaţa ta. Dacă ai folosit pornografia pe internet şi autosatisfacerea, atunci o parte a definiţiei tale personale şi a scopurilor tale va include să nu mai vizionezi pornografie online şi să instalezi programe de blocare sau de monitorizare pe computer. Ca bărbaţi creştini, suntem chemaţi să onorăm şi să protejăm femeile şi copiii. Onorarea femeilor înseamnă că nu le vom mai privi ca obiecte ale dorinţei noastre sexuale ilicite, ci ca pe fiice ale lui Dumnezeu care trebuie păzite de cei care le-ar devora. Puritatea sexuală înseamnă şi aruncarea intenţionată a imaginilor şi fanteziilor păcătoase la cruce şi înlocuirea acelor imagini cu gânduri şi acţiuni evlavioase. Este important să Îl cauţi pe Dumnezeu în rugăciune, ca să-L întrebi ce înseamnă în mod specific puritatea sexuală şi relaţională în contextul umblării tale cu El şi să descrii clar aceasta în planul tău.

Scrie câteva activităţi nepăcătoase la care ai participat înainte şi pe care acum ar trebui să le ocoleşti.

Mulţi dintre noi ne implicăm în activităţi care nu sunt inerent păcătoase, dar care ne pot face vulnerabili la păcat. Este important să le identifici pe ale tale. Conducând maşina printr-o anumită zonă a oraşului poţi într-adevăr să câştigi timp în drumul către serviciu, dar dacă vederea anumitor locuri îţi umple mintea cu fantezii, ar fi mult mai bine să ocoleşti câţiva kilometri, decât să te pui într-o situaţie de luptă. Navigarea pe canalele de televiziune în camera de motel poate să pară un mod grozav de a te relaxa după o întâlnire de afaceri, dar nu cumva speri să vezi o imagine atrăgătoare în acest proces? Unde faci compromisuri cu activităţile nepăcătoase, ca să-ţi amintească de trecutul tău păcătos? A nu-ţi controla aceste tipuri de comportament este ca şi cum ai merge cu canoea în apropierea părţii de sus a unei cascade. Poate fi palpitant, dar nu este o idee bună.

Fă o listă cu ce te provoacă şi cu comportamentele tale cu risc ridicat.

Ce te face vulnerabil la păcat? Singurătatea, inadecvenţa, invalidarea şi călătoriile de afaceri de unul singur sunt câţiva declanşatori de bază – care străpung inima – care îi fac pe mulţi să acţioneze sexual. Este important să identifici ce te provoacă şi comportamentele cu risc ridicat atunci când eşti puternic din punct de vedere emoţional, pentru ca să faci alte planuri şi/sau să iei măsuri de precauţie când ştii că este posibil să apară o situaţie riscantă. Dacă te lupţi cu pornografia când te afli singur perioade lungi de timp, este important să-ţi faci un plan pentru data viitoare când ştii că vei fi singur acasă. Unele situaţii cu risc ridicat pot fi de neevitat, dar dacă oboseala datorată faptului că rămâi treaz până târziu în weekenduri te face susceptibil la păcatul sexual, creezi o situaţie cu risc ridicat când procedezi astfel.

Scrie într-o coloană câteva raţionamente pe care le-ai folosit pentru a-ţi justifica comportamentul păcătos, apoi scrie într-o altă coloană adevărul biblic pe care îl poţi folosi pentru a contracara fiecare raţionament.

Raţionamentele sunt minciuni pe care ni le spunem nouă înşine ca să ne fie mai uşor să păcătuim. „Am avut o săptămână atât de stresantă; puţină pornografie mă va ajuta să mă relaxez.” „Nu aş încerca să agăţ o altă femeie, dacă soţia mea şi-ar da mai mult interesul.” Este uimitor cum bărbaţii care Îl iubesc pe Dumnezeu şi I se închină de bunăvoie la biserică, se pot convinge atât de uşor pe ei înşişi că o minciună este adevărată.

Scrie raţionamentele pe care le foloseşti când eşti ispitit să păcătuieşti şi caută-L pe Dumnezeu pentru un verset specific care să contracareze minciuna din inima ta. „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

Scrie paşii pe care îi vei urma pentru a atinge scopul purităţii sexuale. Include ce planifici să faci pentru a evita ce te provoacă şi ce planifici să faci când vei fi provocat.

Sunt mulţi paşi folositori pe care îi poţi urma pentru a evita căderea în păcatul sexual. Dacă ai acces la internet acasă, filtrele şi/sau programele de monitorizare pentru calculator sunt cruciale. Covenent Eyes este cel mai bun program disponibil de monitorizare pe internet. El listează fiecare site vizitat de utilizator, clasifică site-urile vizitate după acceptabilitate şi trimite notificări prin e-mail la doi parteneri de monitorizare. Site-urile care au o probabilitate înaltă de conţinut ilicit sunt listate separat, împreună cu data şi momentul în care a fost vizitat fiecare site şi numărul de accesări. Trebuie achitată o taxă lunară de abonament, cu discount pentru numele de utilizatori adiţionali, dar merită. XXXChurch oferă, de asemenea, programe de monitorizare pentru calculator care pot fi downloadate gratuit, iar o versiune îmbunătăţită este disponibilă la preţul de douăzeci de dolari. Acest program nu este la fel de extensiv precum Covenent Eyes, listează doar site-urile care pot fi discutabile şi nu este la fel de uşor de citit. Amândouă programele stochează istoria navigării într-un mod inaccesibil utilizatorilor.

Un alt pas crucial este să fii pe deplin monitorizat de un membru din echipa de conducere a bisericii tale. Este important ca lupta ta să fie adusă la lumină împreună cu cineva cu autoritate, care să-ţi fie alături în drumul pe care îl ai de străbătut şi să-ţi pună întrebări dure. Asigură-te că îi faci cunoscute luptele tale specifice cu deschidere şi sinceritate. Păcatele pe care le ţii ascunse de cei pe care Dumnezeu îi trimite ca să te ajute vor deveni lanţul din jurul gleznei tale. Pe lângă personalul pastoral, va trebui să faci o listă cu cel puţin trei oameni pe care îi poţi suna când eşti ispitit sau când realizezi că te afli în ciclul adicţiei. Va trebui, de asemenea, să alegi doi oameni cu care să participi la întâlniri de monitorizare regulată cel puţin o dată la două săptămâni. Relaţiile de monitorizare vor diferi de cea pe care o ai cu conducerea bisericii, prin faptul că vor fi relaţii de monitorizare în dublu sens, în care tu îi vei monitoriza pe ei în ceea ce priveşte puritatea sexuală, la fel cum te monitorizează ei pe tine. Veţi înainta în puritate împreună, în timp ce le vei face cunoscute biruinţele şi eşecurile tale celor în care poţi avea încredere. Cel mai dur aspect al relaţiilor de monitorizare este crearea lor. Roagă-te şi cere-I Domnului numele bărbaţilor pe care vrea să îi abordezi. Iniţial poate fi dificil să fii vulnerabil faţă de alţii, dar beneficiile unei relaţii de monitorizare sunt de nepreţuit. O listă model cu întrebări de monitorizare este inclusă la sfârşitul articolului.

Fă o listă cu câteva activităţi şi grupuri la care plănuieşti să participi ca să te menţii activ şi implicat în mediul social.

Cei care au intrat în păcatul sexual adesea dezvoltă o viziune de tunel şi sunt capabili să se concentreze doar asupra următoarei doze sexuale. Este important să creezi o supapă socială sănătoasă pentru relaxare şi părtăşie, când renunţi la păcatul ilicit care umplea cândva golurile. Dacă în prezent nu ai multe contacte sociale, grupul de bărbaţi de la biserica ta poate fi cel mai bun punct de plecare. Voluntariatul, de asemenea, te va ajuta să intri în legătură cu bărbaţi cu interese similare. Nu uita cea mai importantă reţea socială – familia. Foarte adesea partenerul de căsătorie şi copiii dependenţilor de sex simt că sunt jefuiţi ei înşişi din cauza adicţiei. Petrece timp reclădind relaţiile şi învăţând să faci cunoscut ceea ce simţi familiei tale într-un mod sănătos. Copiii tăi au nevoie de un tată. Soţia ta are nevoie de soţul ei.

Scrie în detaliu lucrurile specifice din viaţa ta care au fost afectate nefavorabil şi care vor fi afectate şi mai mult dacă continui să te implici în comportamente sexuale nepotrivite. Acordă o atenţie specială lucrurilor pe care rişti să le pierzi dacă nu învingi păcatul sexual.

Costul dependenţei este ridicat. Un instrument puternic în prevenirea recăderii este să fii întotdeauna conştient de preţul pe care l-ai plătit pentru păcatul sexual şi de lanţurile care te-au ţinut cândva captiv. Este uimitor la ce al fi în stare să renunţăm pentru un orgasm ilicit. Scrie o dare de seamă detaliată cu ce ai pierdut şi cu ce a fost întinat de păcatul tău. Poate fi util şi să treci în revistă ce s-ar întâmpla dacă ai avea o altă cădere – chiar ducând aceasta la extrem, precum faptul că te-ai confrunta cu un avocat pentru divorţ, cu un soţ supărat sau cu poliţia. Poţi pune în contrast acestea, trecând în revistă ce ai câştigat sau ce eşti pe cale să câştigi când umbli în puritate şi sfinţenie. Când cântăreşti pierderile şi câştigurile, ajungi la o motivaţie mai profundă pentru a continua recuperarea.

Menţine şi ajustează planul personal de acţiune, dacă este necesar.

În timp ce progresezi şi câştigi biruinţă în recuperare, poţi fi ispitit să pui deoparte chiar graniţele şi acţiunile pe care Domnul le-a folosit ca să-ţi dea biruinţă la început. Când întâlnirile în grupurile noastre se încheie, oamenilor li se spune că cea mai periculoasă perioadă poate să apară de la şase luni la un an după ce au intrat în plinătate sexuală şi relaţională. Graniţele şi monitorizarea cer efort concentrat şi tărie. Putem crede că nu mai avem nevoie de ele, când rămânem în curăţie. Nu obosi în facerea binelui! Menţinerea graniţelor şi monitorizarea sunt parte a luptei pe care o vom duce până Îl vom întâlni pe Isus faţă în faţă. Merită. La fel cum poţi foarte bine să scrii în jurnal când faci pasul următor, ne putem simţi inima conectată la Isus mult mai intim când nu ne umplem sufletele cu otrăvurile pornografiei. Dumnezeu a deschis uşile temniţei pornografiei. Nu lăsa ca duşmanul să te arunce din nou în ea!

Întrebări prin care dai socoteală

Scăpând de temniţa subterană a pornografiei

Reconciliation Ministries

Dumnezeu lucrează prin Trupul lui Cristos ca să aducă vindecare şi restaurare. Îngăduie-le partenerilor tăi care te monitorizează să te privească în ochi şi să-ţi pună întrebări specifice, directe:

1. Te-ai simţit [inserează ceea ce te provoacă emoţional] de la ultima noastră întâlnire? Dacă da, cum ţi-ai controlat sentimentele?
2. Te-ai [inserează obiceiul (obiceiurile) tău (tale) emoţional(e) negativ(e) prin care răspunzi la ceea ce te provoacă] de la ultima noastră întâlnire?
3. Ai întreţinut gânduri de poftă de la ultima noastră întâlnire?
4. Te-ai autosatisfăcut sau ai început să te autosatisfaci de la ultima noastră întâlnire?
5. Ai intrat pe site-uri discutabile, ai privit videouri inacceptabile sau ai folosit pornografie de la ultima noastră întâlnire?
6. Te-ai implicat în comportament inaceptabil, inclusiv în aluzii sexuale sau întâlniri sexuale cu oricine altcineva în afară de soţia ta de la ultima noastră întâlnire?
7. Ai avut zilnic momentele tale de linişte cu Domnul de la ultima noastră întâlnire?
8. Ce te învaţă Dumnezeu?
9. Te-ai rugat cu soţia şi copiii tăi regulat de la ultima noastră întâlnire?
10. I-ai spus unui alt partener de monitorizare ceva ce eviţi să-mi spui mie/să ne spui nouă?
11. Ai făcut vreuna din cele de mai sus înainte de ultima noastră întâlnire şi încă nu mi-ai mărturisit?
12. Ai minţit la vreuna din întrebările de mai sus sau ai ascuns informaţii pentru a evita să spui întreg adevărul?

Modifică întrebările pentru a se adresa specific nevoilor tale.

Decide în inima ta că vei răspunde sincer la aceste întrebări!

[Dan Hitz, Creating Your Personal Action Plan. Copyright © 2007 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Acesta este al patrulea articol adaptat după seria de învăţături a Reconciliation Ministries, Scăpând din temniţa pornografiei. În mare parte articolul a fost adaptat după Falling Forward, The Pursuit of Sexual Purity de Craig Lockwood.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

De multe ori ispitele şi eşecurile se produc ciclic. Când Satan L-a ispitit pe Isus după postul Său de patruzeci de zile şi nu a fost capabil să Îl facă să păcătuiască, „a plecat de la El, până la o vreme”. (Luca 4:13) Bărbaţii care se luptă cu adicţia sexuală adesea oscilează între o perioadă de relativă libertate şi una de eşec extrem. Perioadele de hotărâre sfântă pot să fie scurte – întrerupte de o inimă schimbătoare, dependentul ajungând apoi în groapa disperării. Acest articol lămureşte ciclul dependenţei, explorând intensificarea păcatului şi dezolarea ulterioară. Înţelegerea ciclului adicţiei îl ajută pe cel care se luptă cu ea să înveţe să rupă tiparele obişnuite şi să înceapă să păşească pe un nou drum către libertate. Articolul se concentrează asupra ciclului adicţiei din perspectiva unui bărbat adult dependent de sex, o perspectivă foarte similară pentru toate tipurile de adicţii.

Trăim într-o lume a senzualităţii şi ispitei. Rănile şi problemele nerezolvate ne străpung inima şi ne provoacă durere. În efortul de a evita durerea, dependentul a învăţat să se disocieze de inima sa şi să rupă legătura cu sursa durerii. Capul se separă de inimă, unde se dezvoltă ruşinea de bază, având un înveliş tare. Din cauză că dependentul a învăţat să se trateze prin păcat, el nu învaţă niciodată să-şi exprime emoţiile cum ar trebui. Îi este teamă de adevărata intimitate, care cere o inimă deschisă. Măştile exterioare îi opresc pe oameni să vadă adevăratul sine, iar dependentul devine un expert în fuga de durere. Un dependent se poate afla în starea aceasta un timp îndelungat, în timp ce indiferenţa şi stresul se clădesc simultan.

Stadiul preocupării – Presiunea sexuală intensă. Când în viaţa dependentului se întâmplă ceva care străpunge şi pătrunde în ruşinea sa de bază, el începe să simtă durerea suprimată şi ciclul începe. În mod subconştient, dependentul începe să se gândească la moduri de a-şi „trata” durerea şi de a o evita. Presiunea sexuală creşte, iar el caută o supapă de scăpare. Imaginile mintale încep să îl bombardeze pe dependent, când începe să se gândească la sex şi gratificare, fără să le dea de fapt curs. El îşi aminteşte de „vremurile bune de altădată” şi se întreabă cât de aproape poate să se apropie de marginea prăpastiei fără să se prăbuşească. Acum adrenalina începe să-i intre în sânge, iar focalizarea lui trece de la durere la „soluţie”.

Intervenţiile sunt încă foarte posibile în stadiul preocupării, dacă dependentul face efortul de a le implementa. Cel mai important lucru pe care îl poate face este să recunoască ce se întâmplă şi să sune pe cineva familiarizat cu lupta lui. Mărturisirea deplină a ispitelor şi dorinţelor către un partener de monitorizare ajută la aducerea luptei la lumină. Este important ca dependentul să discute despre declanşator – evenimentul care a început ciclul adicţiei – şi să înveţe moduri potrivite de a trata situaţia emoţională. Poate că evenimentul declanşator nu va fi rezolvat, dar discuţia cu un frate de încredere îl va ajuta pe dependent să navigheze cu succes prin emoţiile sale şi să evite tratamentul sexual propriu.

Raţionamentele şi scuzele. În timpul următorului stadiu al ciclului adicţiei, dependentul începe să „creeze motive” – raţionamente – de ce comportamentul sexual ilicit este de fapt în ordine. El îşi spune: „Dacă soţia mea şi-ar da mai mult interesul, nu aş fi în aşa hal” sau: „Dacă aş arunca doar o privire şi m-aş autosatisface, aş putea să adorm.” Adrenalina continuă să îi intre în sânge. Dependentul vorbeşte cu el însuşi ca să se convingă de adevărul propriilor sale raţionamente, pavând drumul către comportamentele respective. Viziunea tunelului începe să se dezvolte.

Intervenţiile devin mai puţin posibile când raţionamentele dependentului devin tot mai puternice. Este critic ca dependentul să se îndepărteze imediat de ispite şi să-şi sune partenerul de monitorizare. Raţionamentele trebuie înlocuite cu adevăruri biblice. Partenerul de monitorizare îl poate ajuta pe dependent să examineze raţionamentele, ca să vadă unde este vulnerabil.

Ritualurile – Exprimarea prin comportament. În timpul următoarei faze a ciclului adicţiei, dependentul trece de la a-şi pleca urechea, la a face. Nu are loc efectiv o întâlnire sexuală; totuşi, el se implică într-un comportament cu risc ridicat, care deschide uşa pentru o astfel de întâlnire. El închide uşa biroului şi priveşte „pe cineva care arată bine” pe internet sau stârneşte intenţionat o ceartă cu soţia, iese ca o furtună din casă şi conduce maşina într-o zonă nepotrivită a oraşului pentru a se „răcori”. De multe ori, dependenţii se pun sub o presiune şi mai mare, creând situaţii cu risc ridicat sau sabotându-şi cariera sau relaţiile. Astfel de acţiuni măresc probabilitatea eşecului. Raţionamentele diluează în continuare adevărul, iar gândurile despre consecinţe „dispar”. Inima dependentului bate repede, viziunea tunelului i-a redus gândurile la o singură ţintă.

Dacă în acest stadiu al ciclului adicţiei nu apare un miracol, eşecul este aproape inevitabil. Dependentul trebuie să se îndepărteze imediat de situaţia cu risc ridicat şi să sune pentru ajutor. Partenerul de monitorizare îl poate ajuta să realizeze ce urmează să piardă prin comportamentul cu risc ridicat şi să stabilească intervenţia pe viitor.

Actul sexual este înfăptuit. În următorul stadiu al ciclului adicţiei, actul sexual este înfăptuit. În cartea sa Căzând înainte [Falling Forward], Craig Lockwood defineşte actul sexual ca „o acţiune compulsivă cu o persoană, un loc sau un lucru, care în mod normal se termină prin orgasm”. Negarea şi raţionamentele dependentului lasă loc unei realităţi năucitoare.

Consecinţe dăunătoare pentru viaţă. În acest stadiu, dependentul recunoaşte unele consecinţe dăunătoare pe care păcatul le are asupra vieţii sale. Relaţiile lui importante pot fi distruse. Poate că s-a infectat cu HIV sau cu o altă boală cu transmitere sexuală. Dacă este sincer cu el însuşi, va realiza că viaţa i-a scăpat de sub control. În spirala descendentă a ciclului, negarea este zguduită de vină, disperare şi izolare. Noua vină şi noua disperare a dependentului dau naştere la dispreţ faţă de sine şi faţă de alţii. Dispreţul de sine „confirmă” că nu există speranţă pentru el. Dispreţul faţă de alţii produce mânie faţă de Dumnezeu, din cauză că „nu l-a oprit”, şi invidie faţă de cei care au succes. Ruşinea de bază din inimă devine mai puternică.

Intervenţiile sunt întrucâtva mai posibile în acest punct, datorită renunţării la negare. Deşi intervenţiile nu pot anula ceea ce tocmai s-a întâmplat, ele pot ajuta la prevenirea unor eşecuri sexuale viitoare şi încep să restaureze fundamentul dependentului. Sistemul de suport din viaţa celui care se luptă îl poate ajuta să vadă consecinţele păcatului său ca pe un imbold de a învinge. Dependentul trebuie să se dedice unei pocăinţe şi monitorizări depline faţă de sistemul său de suport şi faţă de autoritatea spirituală.

Stadiul hotărârii. În stadiul hotărârii, dependentul se simte îngrozitor din cauza a ceea ce a făcut şi jură încă o dată „să nu o mai facă niciodată”. Acum este pus faţă în faţă cu două hotărâri. El poate alege să spună cuiva şi să caute ajutor din exterior pentru restaurare sau îşi poate justifica decizia de a nu spune nimănui şi de a lupta singur. Cea de a doua alegere serveşte doar la întărirea negării şi zidurilor autoprotectoare, perpetuând şi mai mult ciclul adicţiei. El va avea parte de o perioadă de „biruinţă”, atât timp cât hotărârea lui se menţine temporar şi ruşinea de bază este ascunsă în spatele zidurilor protecţiei de sine. Acest gen de biruinţă este întotdeauna de scurtă durată. El se pune în situaţia ca întregul ciclu al adicţiei să înceapă din nou.

„Pot totul în Cristos care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13) Indiferent unde se află cineva în ciclul adicţiei, Dumnezeu poate să intervină – dacă dependentul Îl lasă. El trebuie să aleagă să fie sincer cu privire la lupta sa şi să caute ajutor. Eliberarea este disponibilă pentru toţi. Un lideri din echipa misiunii noastre a făcut o afirmaţie profundă în timpul unui seminar, când a spus: „Fiecare lider are o zi când a făcut-o pentru ultima oară.” Mulţi din echipa de conducere au fost dependenţi fără restricţii. Întreruperea ciclului adicţiei nu a fost uşoară, dar au făcut-o. Oricine a învăţat să-şi trateze singur durerea a devenit dependent de tratament. Vor fi momente când va da înapoi. Va trebui, de asemenea, să înveţe să se descurce cu presiunile emoţionale pe care le-a ignorat mulţi ani. Totuşi, el „poate totul în Cristos care îl întăreşte”. Dacă alege să se lase de păcatul lui, va ajunge să fie tot mai mult în armonie cu gândul lui Cristos. El îl va conduce prin încercări la biruinţă.

Dacă ai pe cineva drag care este dependent sexual şi tu vei avea nevoie de ajutor. Ai încredere în personalul pastoral de la biserica ta! Reconciliation Ministries se află la dispoziţia ta pentru a te ajuta. Vei avea nevoie de cineva care să-ţi fie alături în drumul pe care îl ai de străbătut şi să te înveţe limitele potrivite şi aşteptările potrivite. Va trebui, de asemenea, să te ocupi de rănile tale şi de sentimentul de pierdere. Dacă eşti dependent sexual, nu încerca să fii biruitor pe cont propriu. Ai nevoie de Trupul lui Cristos. Iacov 5:16 spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Informează personalul pastoral de la biserica ta că ai nevoie de ajutor. Reconciliation Ministries are multe opţiuni pentru a te ajuta să învingi dependenţa sexuală. Religiozitatea nu te va elibera – pocăinţa adevărată şi sinceritatea cu privire la neliniştea emoţională şi mintală o vor face. Restaurarea din adicţia sexuală nu se întâmplă peste noapte, dar făcând câte un pas o dată, poţi învinge.

[Dan Hitz, The Cycle of Addiction. Copyright © 2007 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Acesta este al treilea articol adaptat după seria de învăţături a Reconciliation Ministries, Scăpând din temniţa pornografiei. În mare parte articolul a fost adaptat după Falling Forward, The Pursuit of Sexual Purity de Craig Lockwood.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Deşi vindecarea bărbatului homosexual este în multe moduri un proces indirect – care decurge din schimbările mai mari din viaţa lui spirituală – aproape fiecare bărbat care învinge homosexualitatea va trebui să se confrunte cu toate cele trei elemente ale problemei. Nu se va vindeca până ce nu se va fi ocupat într-o anumită măsură de comportament, atracţii şi identitate, iar acestea vor fi fost transformate într-o anumită măsură. Deşi înclinaţia sa naturală poate fi să se concentreze asupra comportamentului şi atracţiilor – pentru că acolo simte cea mai mare suferinţă – cred că cel mai bogat rod va apare în viaţa lui dacă se concentrează cel mai tare (şi devreme) în domeniul identităţii.

Acest lucru este adevărat din două motive. Mai întâi, identitatea este mai uşor influenţată de atacul direct decât comportamentului şi atracţiile. Încă nu am întâlnit bărbatul care a spus într-o zi: „Astăzi voi începe să fiu atras mai degrabă de femei decât de bărbaţi” şi, cu excepţia unui adevărate minuni, să descopere că s-a schimbat într-adevăr ceva. Cât despre comportament, deşi încercarea de a fi ascultător rămâne o parte esenţială a procesului de vindecare, o schimbare în comportament fără o schimbare profundă corespunzătoare în identitate, poate să fie doar puţin mai mult decât o abstinenţă „cu pumnii strânşi”. Pe de altă parte, identitatea, cum voi arăta, se poate schimba semnificativ printr-un program de alegeri conştiente şi acţiuni specifice.

Al doilea motiv pentru care procesul de schimbare poate fi grăbit atât de semnificativ ocupându-ne de problema identităţii, se datorează faptului că identitatea masculină incompletă este ceea ce conduce şi direcţionează comportamentul şi atracţiile homosexuale. Această identitate masculină frântă sau incompletă este mecanismul conducător care dă direcţie atracţiilor noastre sexuale şi motorul care dă putere comportamentului nostru păcătos. Să privim la aceasta mai în detaliu.

În ceea ce priveşte atracţiile, esenţa atracţiei sexuale  parte să conste în „diferenţe” sau în „diferenţă”. Cu siguranţă, pentru bărbatul cu orientare heterosexuală, o oarecare atracţie se poate datora cunoaşterii că penisul său interacţionând cu vaginul unei femei poate aduce o plăcere extraordinară. Dar toţi ştim că atracţia sexuală este mult mai mult decât atât. Dar sânii unei femei? De ce sunt un obiect al atracţiei sexuale pentru bărbat? Sunt doar organe care se află acolo ca să hrănească un copil; nu au o funcţie sexuală directă. Dar şoldurile ei, rotunjimea şi moliciunea pielii ei? Dar unele lucruri pe care le face intenţionat, ca faptul că îşi lasă părul să crească lung sau îşi dă cu ruj? De ce ar stârni aceste lucruri atracţia sexuală la cei mai mulţi bărbaţi? Pot fi mai multe motive. Trupul unei femei – sânii ei, rotunjimea – pot stârni dorinţa unui bărbat de a i se purta de grijă; diferenţele ei pot intriga apetitul lui pentru mister; vulnerabilitatea ei poate declanşa dorinţa lui de a cuceri. Toate acestea au sens, dar ceea ce îl îndreaptă sexual pe un bărbat către femeie este faptul că este „diferită”. Ea are lucruri pe care un bărbat nu le are în el însuşi.

Acele caracteristici pe care le are o femeie iar un bărbat nu le are, care simbolizează femeia, îl atrag spre ea. Ele exprimă feminitatea şi atrag masculinitatea lui. Partea masculină a unui bărbat tânjeşte după partea feminină. Privind la acest lucru din punct de vedere spiritual, bărbatul poate tânji după completarea, pentru restaurarea acelei părţi din el care a fost îndepărtată când a fost creată femeia. Sau poate din cauză că bărbatul şi femeia Îl pot reflecta pe Dumnezeu mai bine decât bărbatul sau femeia singură – amândoi au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu – dorinţa puternică a bărbatului poate fi pentru o completare care Îl reflectă mai deplin pe Creatorul Său.

Sunt bărbat şi caut să-mi găsesc completarea într-o femeie. Dar dacă bărbatul nu are sentimentul interior că este bărbat? Va simţi aceleaşi atracţii pentru o femeie? Va fi ea persoana „diferită” de el? Nu, şi acesta este un lucru critic. Dacă simte că nu este complet ca bărbat, prima lui dorinţă puternică nu va fi pentru femei, ci pentru masculinitatea deplină; va fi tras de masculinitatea din ceilalţi bărbaţi. Aceasta va fi pentru el „diferenţa”. Va fi coasta care îi lipseşte. Va fi felul lui de a ajunge la împlinire. Urmează, deci, că dezvoltarea masculinităţii noastre – găsirea plinătăţii în noi înşine – va face lucruri mari atât pentru a micşora atracţiile noastre faţă de acelaşi sex, cât şi pentru a începe să fim atraşi sexual de femei.

Am spus că identitatea noastră masculină incompletă, pe lângă determinarea direcţiei atracţiilor noastre sexuale, este şi motorul care conduce comportamentul nostru homosexual. Puterea enormă a impulsului homosexual este văzută în lucrurile incredibil de nesăbuite, chiar nesănătoase, pe care le fac mulţi bărbaţi homosexuali pentru a avea un anumit gen de contact cu masculinitatea. Ce îl face pe un bărbat altminteri rezonabil, să agaţe un tânăr necunoscut, cu aspect dur, şi să-l ducă la el în apartament, ştiind foarte bine că riscă să fie jefuit şi bătut sau chiar mai rău? De ce un om de afaceri sau un liber profesionist inteligent, căsătorit, riscă arestarea şi umilinţa publică, având contact sexual cu un alt bărbat în toaleta unui teatru sau a unui restaurant? De ce m-am dus în mod repetat la un bar gay pe o magistrală importantă din Baltimore, ştiind că puteam fi văzut de oricine şi că întreaga mea înşelăciune putea fi descoperită?

Am făcut aceste lucruri din cauza enormităţii dorinţei profunde din interiorul nostru. Am fost împinşi să avem un oarecare contact cu orice reprezenta sau simboliza masculinitatea: o înfăţişare solidă, dură, muşchi, penisul unui bărbat. Erau simboluri ale masculinităţii – masculinitatea pe care nu o aveam – iar noi eram împinşi, aproape obsesiv, să ne uităm la ele, să le atingem, să le mirosim, să le gustăm, să devenim într-un fel una cu ele. Masculinitatea noastră incompletă striga după asta, striga după elementele care îi lipseau.

Leanne Payne ilustrează această dorinţă puternică pentru masculinitate cu teoria canibalismului. În „The Broken Image” [Imaginea frântă, Grand Rapids, Mich., Baker, 1996] ea descrie cum canibalii mănâncă numai oamenii pe care îi admiră, crezând că mâncându-i pot dobândi unele din trăsăturile lor. Acest impuls „mistuitor” pentru masculinitate al bărbatului homosexual devine evident: un bărbat care simte că îi lipseşte masculinitatea deplină, îşi satisface nevoia pentru ea prin comportamentului lui homosexual, sperând să dobândească ceva din masculinitatea altui bărbat.

Punctul cheie de amintit totuşi, este că dorinţa puternică pentru masculinitatea altuia este prezentă numai la un bărbat care simte că îi lipseşte propria lui masculinitate. Nu aşa stau lucrurile cu orice poftă? Tânjim după lucrurile pe care nu le avem sau despre care credem că ne lipsesc. Atât de intensă este acea dorinţă – atât de puternic motorul care îl poate împinge pe un bărbat la comportamentul homosexual – încât chiar şi când un astfel de comportament este opusul dorinţei sale umane fundamentale de a se proteja şi al convingerilor sale religioase de bază, tot nu se poate opri.

Problema identităţii se manifestă în alt fel. Mulţi dintre noi văd eşecul nostru de a fi încurajaţi de bărbaţi (sau invers, sentimentul că am fost respinşi) ca un element cheie în dezvoltarea homosexualităţii noastre. În această privinţă, puternicul impuls homosexual este o cerere disperată din partea băieţelului dinăuntru: „Îmi va arăta vreun bărbat că am valoare, ca de la bărbat la bărbat?”. Nu este doar un dor de a alina durerea stimei de sine scăzute. Un bărbat poate fi destul de preţuit de femeile din viaţa lui, şi poate recunoaşte că are daruri extraordinare în anumite domenii, dar strigătul băieţelului tot este acolo. Valoarea lui trebuie să fie arătată de un bărbat, şi domeniul în care este preţuit trebuie să exprime masculinitatea.

Ca în atât de multe părţi ale vieţii lui, în special în domeniile nevoii mai profunde, această nevoie poate fi sexualizată. Din acel moment, o legătură sexuală sau chiar şi a primi un semnal că un alt bărbat îl doreşte, chiar şi numai ca obiect sexual, satisface cumva temporar acel dor. Aceasta explică mare parte din ceea ce eu numesc „căutarea fără sentimente de parteneri sexuali în locuri publice” pe care o fac bărbaţii homosexuali, mergând acolo unde alţi bărbaţi pot veni la ei, chiar când contactul sexual nu este dorit. Uneori, în drum spre casă de la lucru, când ştiam că nu puteam explica o întârziere mai are de o jumătate de oră, tot mă opream la un bar gay. Nu căutam un contact sexual, ci speram doar că vreun bărbat îmi va arăta că mă vroia.

[Extras din Capitolul 2 din lucrarea Grown Into Manhood de Alan Medinger. Copyright © Alan Medinger. Tradus și publicat cu permisiune.]

Este foarte important să ai aşteptări realiste cu privire la ieşirea din homosexualitate. Uneori oamenii cred că dacă se roagă suficient sau dacă îşi doresc destul de mult, homosexualitatea lor va dispărea pur şi simplu. Este o aşteptare nerealistă. Schimbările în domeniul orientării sexuale au loc ca urmare a unui proces care implică, de obicei, un efort personal deosebit.

Imaginează-ţi că vrei o grădină de legume. Te-ai putea ruga ani de zile ca Dumnezeu să facă legumele să crească în curtea ta din spate. Când nu se întâmplă nimic, te-ai putea chiar hotărî să fii supărat pe Dumnezeu pentru că nu ţi-a auzit rugăciunile. Totuşi, realitatea este că, în timp ce Dumnezeu poate face ca legumele să crească, noi trebuie să pregătim solul, să plantăm seminţele, să udăm şi să plivim şi să facem şi alte lucrări. Aceasta asigură cea mai bună şansă ca să existe o abundenţă de legume de cules. În acelaşi fel, oamenii care vor să experimenteze schimbarea în sexualitatea lor, trebuie să muncească mult ca parte a acestui proces.

Dumnezeu, desigur, Îşi face lucrarea Lui, iar prin Duhul Lui împlineşte lucruri pe care nu le putem face noi înşine, dar noi trebuie să pregătim terenul în vieţile noastre şi să cooperăm cu ceea ce vrea Dumnezeu să facă.

Cât va dura aceasta?

Schimbarea depinde de un număr de factori. Aceştia includ:

1. Problemele de bază care sunt implicate

Cu cât factorii de bază implicaţi în atracţia cuiva faţă de persoanele de acelaşi sex sunt mai dificili şi mai complecşi, cu atât procesul schimbării poate dura mai mult. De exemplu, procesul poate dura mai mult pentru o persoană care a experimentat un abuz sexual sever în copilărie, decât pentru cineva care a experimentat un abuz sexual uşor.

2. Cât de mult suport are o persoană

Cu cât o persoană foloseşte mai mult lucruri care o ajută, cu atât progresul pe care se poate aştepta să-l facă este mai bun. De exemplu, o femeie care frecventează doar grupul de sprijin este mai probabil să facă un progres mai lent decât o altă femeie, care participă, de asemenea, la consilierea individuală, este implicată în părtăşia bisericii şi are prieteni cu care poate împărtăşi ce se întâmplă în viaţa ei.

3. Abilitatea şi bunăvoinţa de a înfrunta problemele personale dificile.

Cum procesul schimbării implică înfruntarea problemelor personale dificile şi durerea legată de aceste probleme, abilitatea şi bunăvoinţa unei persoane de a înfrunta aceste lucruri va afecta rata progresului său. Legată de bunăvoinţă este întrebarea dacă o persoană vrea cu adevărat să se schimbe.

Nu este neobişnuit ca procesul schimbării să dureze 5‑10 ani. Nu este un motiv de disperare. O uşurare semnificativă a intensităţii sentimentelor homosexuale poate, de asemenea, să vină mult mai repede. Dacă Dumnezeu este parte a procesului, El va umbla cu tine, te va proteja, îţi va călăuzi paşii şi va face ca lumina Lui să strălucească în întuneric. Aminteşte-ţi că scopul final nu este heterosexualitatea, ci să-L urmezi pe Dumnezeu şi să-ţi dai viaţa Lui.

Există vreo garanţie că va funcţiona?

Ca în cazul oricăror probleme personale profunde pe care o persoană poate că vrea să le schimbe, nu există rezultate garantate. Nimeni nu-ţi poate promite că în atâţia sau atâţia ani, vei experimenta o schimbare completă a orientării sexuale. Mulţi oameni experimentează o schimbare completă a orientării sexuale. Înainte erau atraşi numai de persoanele de acelaşi sex, acum sunt atraşi numai de sexul opus.

Alţi oameni experimentează un progres semnificativ către acea ţintă. Pot să fie acum pe deplin atraşi de sexul opus şi să fie gata pentru căsătorie, rămânând cu foarte puţină atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex. Pentru alţii, poate exista o mare schimbare în atracţia lor faţă de sexul opus, fără nicio schimbare în atracţia faţă de cei de acelaşi sex.

Iar alţii pot deveni capabili să facă alegeri sănătoase în ceea ce priveşte comportamentul lor şi totuşi să descopere că atracţia şi dorinţele lor rămân aceleaşi. Când doi oameni se confruntă cu aceeaşi problemă, normal ar fi să se aştepte la rezultate diferite. Deci schimbarea are loc, dar nu putem garanta măsura sau viteza cu care are loc schimbarea.

Cum are loc schimbarea?

Este util să înţelegem cele trei caracteristici ale schimbării; baza ei, rolul nostru şi rolul lui Dumnezeu în procesul schimbării şi cum arată procesul schimbării.

Cel mai bun fundament pentru a porni pe drumul schimbării

1. Viaţa este mai mare decât orientarea sexuală.

Nu lăsa ca dorinţa de a părăsi homosexualitatea să devină ţinta principală a vieţii tale. Nu deveni obsedat de schimbare, şi acesta este un lucru nesănătos. În schimb, trăieşte o viaţă echilibrată. Vor fi momente când vei lucra foarte mult la schimbarea acestui domeniu din viaţa ta şi momente când vor avea prioritate alte lucruri.

2. Dumnezeu te iubeşte şi te acceptă aşa cum eşti astăzi. [Există o preocupare universală a lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor: 1 Timotei 2:4, 2 Petru 3:9, Ezechiel 33:11. În sensul acesta, Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii, cu dragostea care oferă mântuirea tuturor: Ioan 3:16. Dar dragostea este mai mult decât preocuparea generală pentru mântuirea oamenilor, este o afecţiune specială manifestată în relaţie, iar aceasta este condiţionată: Ioan 14:21, 23. Apare aici condiţia „dacă”: „Dacă mă iubeşte cineva, Tatăl meu îl va iubi.” Aceasta este dragostea în relaţie, pe care Dumnezeu nu o are pentru cel care trăieşte în păcat. N. trad.] Ceea ce gândeşti, simţi şi faci poate, desigur, să afecteze percepţia şi experimentarea de către tine a dragostei Sale, dar dragostea Lui pentru tine nu este condiţionată de ceva ce gândeşti, simţi sau faci. [Dragostea pe care ne-o oferă Dumnezeu este necondiţionată, dar nu putem beneficia de ea în orice condiţii. Vezi Ioan 14:21, 23: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui… Drept răspuns, Isus i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” N. trad.] Nu este nevoie să te schimbi mai întâi sau să fii perfect sau să te îndrepţi, pentru ca Dumnezeu să te iubească. Să înţelegi aceasta intelectual este un lucru; să o ştii adânc, în interiorul tău, este cu totul alt lucru, dar aceasta este de cea mai mare importanţă. Când ştim că Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat şi nu ne părăseşte niciodată, avem o temelie solidă de pe care să înfruntăm problemele dificile din vieţile noastre.

Uneori suntem tentaţi să mergem la una din cele două extreme. Prima extremă spune că Dumnezeu iubeşte pe toată lumea în afară de mine – eu nu sunt destul de bun. Este, pur şi simplu, o minciună. Nimeni nu este „destul de bun” pentru ca Dumnezeu să-l iubească, totuşi, pentru că Dumnezeu ne-a creat, ne iubeşte pe fiecare dintre noi. Biblia spune: „pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi…” (Romani 5:8). Dumnezeu ne iubeşte în zdrobirea şi păcătoşenia noastră.

A ne duce la cealaltă extremă, de a spune că Dumnezeu mă iubeşte exact aşa cum sunt şi, prin urmare, nu trebuie să mă deschid schimbării pe care El vrea să o aducă în viaţa mea, iar nu este adevărat. Dumnezeu ne iubeşte aşa cum suntem, dar ne iubeşte prea mult ca să ne lase aşa. El vrea să ne aducă la plinătate şi la o înţelegere şi mai mare a ceea ce înseamnă să fii fiul sau fiica Lui.

Parte a faptului de a cunoaşte că Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat şi ne acceptă este să ajungem să ne iubim şi să ne acceptăm aşa cum suntem astăzi [după ce ne pocăim şi facem tot ce ţine de noi ca să trăim în neprihănire, n. trad.]. Este nevoie să recunoaştem partea din noi înşine care experimentează atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex şi să lucrăm pentru a împlini nevoile legitime şi pentru a rezolva rănile care au condus la o asemenea atracţie.

3. Nu trebuie să te identifici după orientarea sexuală.

Dintr-o perspectivă creştină, identitatea de bază a unei persoane mântuite este cea de copil mult iubit al lui Dumnezeu. Este ceea ce eşti cu adevărat, fie că ştii sau nu în acest moment. Nu trebuie să foloseşti o etichetă precum homosexual sau lesbiană [dacă nu mai trăieşti în păcatele homosexualităţii: fantezie homosexuală, masturbare, consum de pornografie, relaţii emoţionale nepotrivite cu bărbaţi, dependenţă emoţională, sex homosexual de orice tip, n. trad.]. În loc de a spune: „Aşa sunt eu”, poţi descrie ceea ce simţi sau experimentezi printr-o afirmaţie simplă, precum: „Mă confrunt cu sentimente homosexuale”; „Sunt atras de alţi bărbaţi/alte femei” sau: „Experimentez atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex.” În special când procesul schimbării este descurajator, şi uneori va fi, este important să-ţi aminteşti că aparţinem lui Dumnezeu şi că nimic nu ne poate despărţi de El. Această realitate ne poate ajuta să păstrăm o perspectivă corectă şi ne poate face să ne concentrăm asupra bunătăţii şi dragostei lui Dumnezeu faţă de noi şi a credincioşiei Lui în toate circumstanţele.

Pentru mulţi oameni, schimbarea are loc când facem efectiv două lucruri:

1. Este nevoie să ne ocupăm de problemele de bază ale atracţiei homosexuale. Acestea sunt evenimentele şi dinamicile negative şi vătămătoare din copilărie, precum abuzul sexual, respingerea, lipsurile în relaţia cu părinţii noştri, ruşinea etc. În timp ce nu putem schimba ce s-a întâmplat, putem schimba cum ne afectează ele astăzi şi cum înţelegem ce s-a întâmplat.
2. Când sunt implicate probleme de bază este nevoie, de asemenea, să distrugem modelele nesănătoase ale trăirii şi gândirii şi să învăţăm în schimb unele noi. De exemplu, dacă am trăit ani de zile în moduri care au fost influenţate de rănirea şi durerea copilăriei, acele moduri au devenit obiceiuri şi tipare, moduri automate de a face lucruri şi a răspunde. Adesea, tiparele au fost întărite prin fantezie şi masturbare. Dacă sunt obiceiuri nesănătoase, trebuie să ne dezvăţăm de ele şi este nevoie ca ele să fie înlocuite cu noi moduri de a trăi şi a răspunde.

Procesul schimbării

1. Procesul schimbării este, în acelaşi timp, diferit şi la fel pentru toată lumea.

Fiecare persoană are personalitate, istorie personală, sistem de sprijin unice şi aşa mai departe. În acelaşi timp, sunt multe fire comune în procesul de schimbare al celor mai mulţi oameni. Abuzul sexual în copilărie sau probleme cu tatăl sau cu mama sunt două surse comune, la care mulţi bărbaţi şi femei trebuie să lucreze. Un sentiment de a fi „diferit” şi de a accepta etichetele pe care colegii le pun pe această diferenţă este, de asemenea, o poveste comună.

2. Schimbarea are loc în trei domenii: comportament, fantezie şi atracţie.

Cum schimbarea este un proces, este important de înţeles că schimbarea dintr-un domeniu se poate întâmpla mai devreme decât schimbarea dintr-un alt domeniu. În timp ce putem face schimbări cu privire la ceea ce facem şi la ceea ce gândim, avem mai puţin control asupra sentimentelor şi atracţiilor. Nu fi descurajat dacă un domeniu începe să se schimbe şi altul nu – este normal.

3. Lucrurile devin mai rele, înainte de a deveni mai bune. Când începem să lucrăm cu problemele dificile din trecut, deseori există multă durere de înfruntat. Lucrurile pot părea mai rele, pur şi simplu pentru că începem să facem faţă problemelor din trecut, care înainte au fost ignorate sau negate. Dumnezeu este credincios ca să ne îndrume la oamenii potriviţi, la biserică, prieteni, resurse şi alte lucruri de care avem nevoie în această călătorie. Şi, mai mult decât orice, El Însuşi păşeşte alături de noi!

[What Does Change Involve? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan  Medinger

Alan Medinger

„Nu pot să suport bărbaţii efeminaţi!” Cel care o spune nu este un tip macho, care se adresează tovarăşilor săi; este un bărbat care se luptă el însuşi cu homosexualitatea. Am auzit aceste cuvinte de nenumărate ori, de la bărbaţii care vin la noi, pentru a primi ajutor în lupta cu homosexualitatea.

În mod ironic, înţeleg de ce simt ei astfel. Bărbatul care are o problemă homosexuală tânjeşte după masculinitate. Este atras – poate prea puternic – de masculin. Deficitul de masculinitate pe care îl simte în el însuşi se exprimă în dorul după sau în atracţia excesivă pentru masculinitatea altor bărbaţi. De asemenea, este ceva obişnuit că dispreţuim la alţii ceea ce urâm la noi înşine.

Dar ceilalţi? Mulţi, mulţi oameni, care sunt siguri de identitatea lor sexuală, sunt şi ei deranjaţi de bărbaţii efeminaţi şi, într-o măsură mai mică, de femeile masculine. Care este problema aici? Cu siguranţă este una demnă de explorare, în misiunea noastră.

Efeminarea la bărbaţi şi masculinitatea la femei sunt fără îndoială asociate cu homosexualitatea. Desigur, nu toate persoanele homosexuale au aceste caracteristici, iar mulţi bărbaţi efeminaţi şi multe femei masculine nu sunt homosexuali, dar trăsăturile sunt destul de comune pentru a crea stereotipuri aproape universal recunoscute. Homosexualii folosesc aceste stereotipuri pentru a se recunoaşte unul pe celălalt şi, mai des decât ar trebui, când întâlnesc un bărbat efeminat sau o femeie masculină, heterosexualii suspectează că este vorba de homosexualitate.

În general, aceste caracteristici sunt exprimate în vorbire, în îmbrăcăminte şi în mişcările trupului. Femeia care face pe grozava, cu voce profundă, care poartă blugi bărbăteşti şi o cămaşă de flanel, transmite imaginea unei lesbiene „dure”. Bărbatul graţios, îmbrăcat perfect, ale cărui cuvinte sunt rostite cu un accent şi un ton uşor diferit, transmite imaginea bărbatului homosexual efeminat.

Interesant, pe cât de des întâlnim în misiunea noastră efeminarea la bărbaţi şi masculinitatea la femei, pe atât de rar sunt ele confruntate direct. În parte, aceasta se poate datora faptului că mulţi dintre noi pur şi simplu nu ne-am gândit la aşa ceva. Mai des, suspectez că nu ne-am ocupat de ele pentru că dăm dovadă de o adevărată ambivalenţă cu privire la acest subiect.

În mulţi dintre noi se dă o luptă între o reacţie curajoasă de a spune: „Haide, poartă-te ca un bărbat!” şi o înţelegere mai profundă a faptului că sentimentele de a nu fi corespuns standardului niciodată sunt printre cele mai dureroase laturi ale homosexualităţii. Ştim că masculinitatea şi feminitatea adevărată nu se măsoară în lucruri superficiale ca felul în care pronunţăm cuvintele, aruncăm o minge sau ne încrucişăm picioarele, totuşi vedem în anumite manierisme şi afectări o trăire a vieţii vechi, de care persoana vrea să scape.

Un lucru important, pe care încercăm să îl facem în misiunea noastră, este să susţinem masculinitatea la bărbaţi şi feminitatea la femei. Indicarea caracteristicilor contrarii ar părea să fie opusul afirmării. „Ştii că te mişti ca o fată” nu va suna drept susţinere, pentru un bărbat care se luptă cu homosexualitatea.

Ca şi creştini, ar trebui să fim deasupra susţinerii stereotipurilor societăţii despre „bărbaţii adevăraţi” şi „femeile adevărate”, în special când ei sunt atât de răniţi de cei pentru care nu se ridică la înălţime. Ca şi creştini, ar trebui să apreciem minunata diversitate pe care a creat-o Dumnezeu în noi. O parte din diversitate are de-a face cu amestecul diferit de daruri masculine şi feminine, pe care le găsim în fiecare individ.

După ce am spus toate acestea – şi crezându-le – tot sunt de părere că bărbaţii şi femeile care înving homosexualitatea trebuie să se confrunte cu trăsăturile lor efeminate, respectiv masculine şi, pentru un număr de motive, cred că vindecarea este ajutată de un efort rezonabil de a le învinge.

Primul motiv este unul foarte practic. O cauză majoră a homosexualităţii noastre poate fi o lipsă de susţinere la începutul copilăriei. Acum, la maturitate, o parte majoră a vindecării vine dacă suntem susţinuţi de alţii în masculinitatea sau în feminitatea noastră. Totuşi, comportamentul efeminat al unui bărbat este potrivit pentru a aduce tocmai opusul – fie evitare sau dezgust din partea altor bărbaţi fie, în cazul bărbaţilor mai buni, mai amabili, a unei forme de condescendenţă – care ne tratează ca pe nişte băieţei slabi. La o femeie, comportamentul masculin poate stârni fie evitarea, fie o formă exagerată de susţinere, despre care femeia simte că nu este reală.

Susţinerea reală de care avem nevoie este mai probabil să vină dacă este un răspuns firesc la masculinitatea sau feminitatea noastră percepută. Nu va veni firesc, dacă avem caracteristici sau manierisme extreme ale sexului opus.

Al doilea motiv pentru care cred că eliminarea acestor caracteristici este bună, se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Noul Testament recomandă anumite exprimări ale masculinităţii şi feminităţii pentru bărbaţi, respectiv pentru femei (1 Corinteni 11:4‑5). Chiar şi creştinii conservatori au reuşit, cumva, să ignore acele porunci, fără îndoială, simţind că ele sunt într-un anumit sens arbitrare. Ce contează al cui cap este acoperit şi al cui cap nu este acoperit în Biserică? Presupun că lui Dumnezeu nu Îi pasă cu adevărat al cui cap este acoperit, dar cred cu adevărat că Dumnezeu are un scop clar cu poruncile respective. El cheamă la o expresie exterioară vizibilă a diferenţelor şi complementarităţii pe care le-a pus în noi.

Aceste diferenţe aparent arbitrare pot fi comparate cu manierele – forme de comportament recomandate, care sunt, de cele mai multe ori, arbitrare. Dar manierele sunt adoptate de oamenii dintr-o cultură din două motive importante. Mai întâi, ele duc la un comportament previzibil, care face viaţa mai confortabilă pentru alţii. În al doilea rând, ele sunt semne simbolice ale respectului. Ne îmbrăcăm cu o anumită măsură de modestie, mestecăm cu gura închisă, pentru că am învăţat că alţii aşteaptă de la noi să o facem şi se simt mai confortabil când o facem. Ne ridicăm când intră în cameră persoane mai în vârstă sau un bărbat deschide uşa pentru o femeie în semn de respect. O societate care ignoră manierele, aşa cum a făcut a noastră cel puţin din anii 1960, învaţă în mod clar să îi ignore pe alţii în interesul puternicului eu.

Dumnezeu ne-a creat să fim creaturi sociale – să trăim în familii şi comunităţi. Dacă trăim conform unor modele oarecum previzibile, comunităţile şi familiile noastre funcţionează mai bine. Când căutăm să ne conformăm formelor potrivite de comportament masculin şi feminin, arătăm respect atât pentru masculinitate, cât şi pentru feminitate – ceva ce lipseşte foarte mult astăzi.

Un al treilea motiv pentru care schimbarea este în ordine – şi acesta este tot unul practic – este că efeminarea la bărbaţi şi masculinitatea la femei trimit semnale care ne conduc tocmai la oamenii cu care nu trebuie să avem relaţii. Bărbatul cu cămaşa neîncheiată la nasturi până la piept şi cu gulerul ridicat trimite un mesaj – conştient sau inconştient. Bărbaţii heterosexuali pur şi simplu nu se îmbracă aşa. Acest fapt reflectă cel puţin o ambivalenţă cu privire la învingerea homosexualităţii.

În sfârşit, multe dintre caracteristicile efeminate la bărbaţi şi chiar mai mult, dintre caracteristicile masculine la femei, sunt esenţialmente defensive în natura lor, iar renunţarea la defensivă este în mod clar parte a procesului de vindecare. Femeia masculină adoptă o îmbrăcăminte şi maniere care vor îndepărta bărbaţii. Postura ei declară: „Atinge-mă şi te voi face bucăţi.” Ea nu va învinge lesbianismul în spatele acestui zid. Pentru a-şi accepta adevăratul sine feminin, va trebui să devină vulnerabilă în unele privinţe.

Bărbatul efeminat, care nu ştie cine este el ca bărbat şi care simte că nu poate ajunge la masculinitate, alege ca modele nu bărbaţi, ci femei; deseori selectând femeia care este în exterior puternică, aşa cum vrea el să fie, dar în interior tandră şi vulnerabilă, aşa cum simte el că este. El devine Judy Garland sau Barbra Streisand sau adoptă un rol prin care râde de el însuşi, atât de comun în cultura homosexuală.

Totuşi, adevărul este că nu îşi va învinge niciodată homosexualitatea până nu renunţă la personalităţile false. Chiar dacă trebuie să nu fie nimeni pentru un timp, trebuie să renunţe la sinele fals, defensiv, înainte să poată deveni persoana dorită de Dumnezeu.

Da, cred că este bine ca bărbaţii şi femeile care vor să învingă homosexualitatea să renunţe pe cât posibil la caracteristicile efeminate, respectiv masculine. Cu toate acestea, trebuie să păstrăm echilibrul şi înţelepciunea. Făcându-ne pe fiecare dintre noi unic, Dumnezeu a îmbinat masculinul şi femininul în fiecare dintre noi. Unele femei vor fi mai puternice şi mai competitive decât altele; unii bărbaţi vor fi mai sensibili şi mai blânzi decât alţii. Lăudat să fie Domnul pentru unicitatea noastră!

Problema bărbaţilor efeminaţi şi a femeilor masculine este într-adevăr una dificilă. Cât de mult trebuie să ne conformăm? Cât de mult trebuie să ne acceptăm exact aşa cum suntem? Avem nevoie de echilibru. Cred că vom ajunge cel mai bine la echilibru dacă ne aţintim privirile la Isus. Isus ne iubeşte şi ne acceptă exact aşa cum suntem, indiferent cât de ciudaţi sau de singulari ne-a făcut trecutul nostru. Dar, ca toţi creştinii, suntem pe calea devenirii; suntem un popor aflat într-un proces şi, ca un popor aflat într-un proces, ar trebui să încercăm să renunţăm la lucrurile care sunt parte a trecutului nostru distrus. Ar trebui să căutăm să devenim tot ceea ce ne-a creat Dumnezeu să fim.

Dumnezeu a creat bărbatul şi a spus: „Bun” şi a creat femeia şi a spus „Bun”. Este ceva minunat şi glorios în masculinitate şi feminitate. Cred că de aceea suntem dezgustaţi de distorsiunile a ceea ce simţim că sunt masculinitatea şi feminitatea. Deşi nu vom înţelege poate niciodată deplina esenţă a masculinităţii şi feminităţii, Dumnezeu a avut un scop făcându-ne bărbaţi şi femei, făcându-ne diferiţi. El este un Dumnezeu al ordinii, nu al confuziei, şi nu ne vrea confuzi cu privire la masculinitatea sau feminitatea noastră. Este dificil, dar este bine să înţelegem adevărul.

[Alan Medinger, Effeminate Men, Masculine Women. Copyright © 1993 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]