de Alan  Medinger

Alan Medinger

„Nu pot să suport bărbaţii efeminaţi!” Cel care o spune nu este un tip macho, care se adresează tovarăşilor săi; este un bărbat care se luptă el însuşi cu homosexualitatea. Am auzit aceste cuvinte de nenumărate ori, de la bărbaţii care vin la noi, pentru a primi ajutor în lupta cu homosexualitatea.

În mod ironic, înţeleg de ce simt ei astfel. Bărbatul care are o problemă homosexuală tânjeşte după masculinitate. Este atras – poate prea puternic – de masculin. Deficitul de masculinitate pe care îl simte în el însuşi se exprimă în dorul după sau în atracţia excesivă pentru masculinitatea altor bărbaţi. De asemenea, este ceva obişnuit că dispreţuim la alţii ceea ce urâm la noi înşine.

Dar ceilalţi? Mulţi, mulţi oameni, care sunt siguri de identitatea lor sexuală, sunt şi ei deranjaţi de bărbaţii efeminaţi şi, într-o măsură mai mică, de femeile masculine. Care este problema aici? Cu siguranţă este una demnă de explorare, în misiunea noastră.

Efeminarea la bărbaţi şi masculinitatea la femei sunt fără îndoială asociate cu homosexualitatea. Desigur, nu toate persoanele homosexuale au aceste caracteristici, iar mulţi bărbaţi efeminaţi şi multe femei masculine nu sunt homosexuali, dar trăsăturile sunt destul de comune pentru a crea stereotipuri aproape universal recunoscute. Homosexualii folosesc aceste stereotipuri pentru a se recunoaşte unul pe celălalt şi, mai des decât ar trebui, când întâlnesc un bărbat efeminat sau o femeie masculină, heterosexualii suspectează că este vorba de homosexualitate.

În general, aceste caracteristici sunt exprimate în vorbire, în îmbrăcăminte şi în mişcările trupului. Femeia care face pe grozava, cu voce profundă, care poartă blugi bărbăteşti şi o cămaşă de flanel, transmite imaginea unei lesbiene „dure”. Bărbatul graţios, îmbrăcat perfect, ale cărui cuvinte sunt rostite cu un accent şi un ton uşor diferit, transmite imaginea bărbatului homosexual efeminat.

Interesant, pe cât de des întâlnim în misiunea noastră efeminarea la bărbaţi şi masculinitatea la femei, pe atât de rar sunt ele confruntate direct. În parte, aceasta se poate datora faptului că mulţi dintre noi pur şi simplu nu ne-am gândit la aşa ceva. Mai des, suspectez că nu ne-am ocupat de ele pentru că dăm dovadă de o adevărată ambivalenţă cu privire la acest subiect.

În mulţi dintre noi se dă o luptă între o reacţie curajoasă de a spune: „Haide, poartă-te ca un bărbat!” şi o înţelegere mai profundă a faptului că sentimentele de a nu fi corespuns standardului niciodată sunt printre cele mai dureroase laturi ale homosexualităţii. Ştim că masculinitatea şi feminitatea adevărată nu se măsoară în lucruri superficiale ca felul în care pronunţăm cuvintele, aruncăm o minge sau ne încrucişăm picioarele, totuşi vedem în anumite manierisme şi afectări o trăire a vieţii vechi, de care persoana vrea să scape.

Un lucru important, pe care încercăm să îl facem în misiunea noastră, este să susţinem masculinitatea la bărbaţi şi feminitatea la femei. Indicarea caracteristicilor contrarii ar părea să fie opusul afirmării. „Ştii că te mişti ca o fată” nu va suna drept susţinere, pentru un bărbat care se luptă cu homosexualitatea.

Ca şi creştini, ar trebui să fim deasupra susţinerii stereotipurilor societăţii despre „bărbaţii adevăraţi” şi „femeile adevărate”, în special când ei sunt atât de răniţi de cei pentru care nu se ridică la înălţime. Ca şi creştini, ar trebui să apreciem minunata diversitate pe care a creat-o Dumnezeu în noi. O parte din diversitate are de-a face cu amestecul diferit de daruri masculine şi feminine, pe care le găsim în fiecare individ.

După ce am spus toate acestea – şi crezându-le – tot sunt de părere că bărbaţii şi femeile care înving homosexualitatea trebuie să se confrunte cu trăsăturile lor efeminate, respectiv masculine şi, pentru un număr de motive, cred că vindecarea este ajutată de un efort rezonabil de a le învinge.

Primul motiv este unul foarte practic. O cauză majoră a homosexualităţii noastre poate fi o lipsă de susţinere la începutul copilăriei. Acum, la maturitate, o parte majoră a vindecării vine dacă suntem susţinuţi de alţii în masculinitatea sau în feminitatea noastră. Totuşi, comportamentul efeminat al unui bărbat este potrivit pentru a aduce tocmai opusul – fie evitare sau dezgust din partea altor bărbaţi fie, în cazul bărbaţilor mai buni, mai amabili, a unei forme de condescendenţă – care ne tratează ca pe nişte băieţei slabi. La o femeie, comportamentul masculin poate stârni fie evitarea, fie o formă exagerată de susţinere, despre care femeia simte că nu este reală.

Susţinerea reală de care avem nevoie este mai probabil să vină dacă este un răspuns firesc la masculinitatea sau feminitatea noastră percepută. Nu va veni firesc, dacă avem caracteristici sau manierisme extreme ale sexului opus.

Al doilea motiv pentru care cred că eliminarea acestor caracteristici este bună, se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Noul Testament recomandă anumite exprimări ale masculinităţii şi feminităţii pentru bărbaţi, respectiv pentru femei (1 Corinteni 11:4‑5). Chiar şi creştinii conservatori au reuşit, cumva, să ignore acele porunci, fără îndoială, simţind că ele sunt într-un anumit sens arbitrare. Ce contează al cui cap este acoperit şi al cui cap nu este acoperit în Biserică? Presupun că lui Dumnezeu nu Îi pasă cu adevărat al cui cap este acoperit, dar cred cu adevărat că Dumnezeu are un scop clar cu poruncile respective. El cheamă la o expresie exterioară vizibilă a diferenţelor şi complementarităţii pe care le-a pus în noi.

Aceste diferenţe aparent arbitrare pot fi comparate cu manierele – forme de comportament recomandate, care sunt, de cele mai multe ori, arbitrare. Dar manierele sunt adoptate de oamenii dintr-o cultură din două motive importante. Mai întâi, ele duc la un comportament previzibil, care face viaţa mai confortabilă pentru alţii. În al doilea rând, ele sunt semne simbolice ale respectului. Ne îmbrăcăm cu o anumită măsură de modestie, mestecăm cu gura închisă, pentru că am învăţat că alţii aşteaptă de la noi să o facem şi se simt mai confortabil când o facem. Ne ridicăm când intră în cameră persoane mai în vârstă sau un bărbat deschide uşa pentru o femeie în semn de respect. O societate care ignoră manierele, aşa cum a făcut a noastră cel puţin din anii 1960, învaţă în mod clar să îi ignore pe alţii în interesul puternicului eu.

Dumnezeu ne-a creat să fim creaturi sociale – să trăim în familii şi comunităţi. Dacă trăim conform unor modele oarecum previzibile, comunităţile şi familiile noastre funcţionează mai bine. Când căutăm să ne conformăm formelor potrivite de comportament masculin şi feminin, arătăm respect atât pentru masculinitate, cât şi pentru feminitate – ceva ce lipseşte foarte mult astăzi.

Un al treilea motiv pentru care schimbarea este în ordine – şi acesta este tot unul practic – este că efeminarea la bărbaţi şi masculinitatea la femei trimit semnale care ne conduc tocmai la oamenii cu care nu trebuie să avem relaţii. Bărbatul cu cămaşa neîncheiată la nasturi până la piept şi cu gulerul ridicat trimite un mesaj – conştient sau inconştient. Bărbaţii heterosexuali pur şi simplu nu se îmbracă aşa. Acest fapt reflectă cel puţin o ambivalenţă cu privire la învingerea homosexualităţii.

În sfârşit, multe dintre caracteristicile efeminate la bărbaţi şi chiar mai mult, dintre caracteristicile masculine la femei, sunt esenţialmente defensive în natura lor, iar renunţarea la defensivă este în mod clar parte a procesului de vindecare. Femeia masculină adoptă o îmbrăcăminte şi maniere care vor îndepărta bărbaţii. Postura ei declară: „Atinge-mă şi te voi face bucăţi.” Ea nu va învinge lesbianismul în spatele acestui zid. Pentru a-şi accepta adevăratul sine feminin, va trebui să devină vulnerabilă în unele privinţe.

Bărbatul efeminat, care nu ştie cine este el ca bărbat şi care simte că nu poate ajunge la masculinitate, alege ca modele nu bărbaţi, ci femei; deseori selectând femeia care este în exterior puternică, aşa cum vrea el să fie, dar în interior tandră şi vulnerabilă, aşa cum simte el că este. El devine Judy Garland sau Barbra Streisand sau adoptă un rol prin care râde de el însuşi, atât de comun în cultura homosexuală.

Totuşi, adevărul este că nu îşi va învinge niciodată homosexualitatea până nu renunţă la personalităţile false. Chiar dacă trebuie să nu fie nimeni pentru un timp, trebuie să renunţe la sinele fals, defensiv, înainte să poată deveni persoana dorită de Dumnezeu.

Da, cred că este bine ca bărbaţii şi femeile care vor să învingă homosexualitatea să renunţe pe cât posibil la caracteristicile efeminate, respectiv masculine. Cu toate acestea, trebuie să păstrăm echilibrul şi înţelepciunea. Făcându-ne pe fiecare dintre noi unic, Dumnezeu a îmbinat masculinul şi femininul în fiecare dintre noi. Unele femei vor fi mai puternice şi mai competitive decât altele; unii bărbaţi vor fi mai sensibili şi mai blânzi decât alţii. Lăudat să fie Domnul pentru unicitatea noastră!

Problema bărbaţilor efeminaţi şi a femeilor masculine este într-adevăr una dificilă. Cât de mult trebuie să ne conformăm? Cât de mult trebuie să ne acceptăm exact aşa cum suntem? Avem nevoie de echilibru. Cred că vom ajunge cel mai bine la echilibru dacă ne aţintim privirile la Isus. Isus ne iubeşte şi ne acceptă exact aşa cum suntem, indiferent cât de ciudaţi sau de singulari ne-a făcut trecutul nostru. Dar, ca toţi creştinii, suntem pe calea devenirii; suntem un popor aflat într-un proces şi, ca un popor aflat într-un proces, ar trebui să încercăm să renunţăm la lucrurile care sunt parte a trecutului nostru distrus. Ar trebui să căutăm să devenim tot ceea ce ne-a creat Dumnezeu să fim.

Dumnezeu a creat bărbatul şi a spus: „Bun” şi a creat femeia şi a spus „Bun”. Este ceva minunat şi glorios în masculinitate şi feminitate. Cred că de aceea suntem dezgustaţi de distorsiunile a ceea ce simţim că sunt masculinitatea şi feminitatea. Deşi nu vom înţelege poate niciodată deplina esenţă a masculinităţii şi feminităţii, Dumnezeu a avut un scop făcându-ne bărbaţi şi femei, făcându-ne diferiţi. El este un Dumnezeu al ordinii, nu al confuziei, şi nu ne vrea confuzi cu privire la masculinitatea sau feminitatea noastră. Este dificil, dar este bine să înţelegem adevărul.

[Alan Medinger, Effeminate Men, Masculine Women. Copyright © 1993 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]