de Alan Medinger

Alan Medinger

Deşi vindecarea bărbatului homosexual este în multe moduri un proces indirect – care decurge din schimbările mai mari din viaţa lui spirituală – aproape fiecare bărbat care învinge homosexualitatea va trebui să se confrunte cu toate cele trei elemente ale problemei. Nu se va vindeca până ce nu se va fi ocupat într-o anumită măsură de comportament, atracţii şi identitate, iar acestea vor fi fost transformate într-o anumită măsură. Deşi înclinaţia sa naturală poate fi să se concentreze asupra comportamentului şi atracţiilor – pentru că acolo simte cea mai mare suferinţă – cred că cel mai bogat rod va apare în viaţa lui dacă se concentrează cel mai tare (şi devreme) în domeniul identităţii.

Acest lucru este adevărat din două motive. Mai întâi, identitatea este mai uşor influenţată de atacul direct decât comportamentului şi atracţiile. Încă nu am întâlnit bărbatul care a spus într-o zi: „Astăzi voi începe să fiu atras mai degrabă de femei decât de bărbaţi” şi, cu excepţia unui adevărate minuni, să descopere că s-a schimbat într-adevăr ceva. Cât despre comportament, deşi încercarea de a fi ascultător rămâne o parte esenţială a procesului de vindecare, o schimbare în comportament fără o schimbare profundă corespunzătoare în identitate, poate să fie doar puţin mai mult decât o abstinenţă „cu pumnii strânşi”. Pe de altă parte, identitatea, cum voi arăta, se poate schimba semnificativ printr-un program de alegeri conştiente şi acţiuni specifice.

Al doilea motiv pentru care procesul de schimbare poate fi grăbit atât de semnificativ ocupându-ne de problema identităţii, se datorează faptului că identitatea masculină incompletă este ceea ce conduce şi direcţionează comportamentul şi atracţiile homosexuale. Această identitate masculină frântă sau incompletă este mecanismul conducător care dă direcţie atracţiilor noastre sexuale şi motorul care dă putere comportamentului nostru păcătos. Să privim la aceasta mai în detaliu.

În ceea ce priveşte atracţiile, esenţa atracţiei sexuale  parte să conste în „diferenţe” sau în „diferenţă”. Cu siguranţă, pentru bărbatul cu orientare heterosexuală, o oarecare atracţie se poate datora cunoaşterii că penisul său interacţionând cu vaginul unei femei poate aduce o plăcere extraordinară. Dar toţi ştim că atracţia sexuală este mult mai mult decât atât. Dar sânii unei femei? De ce sunt un obiect al atracţiei sexuale pentru bărbat? Sunt doar organe care se află acolo ca să hrănească un copil; nu au o funcţie sexuală directă. Dar şoldurile ei, rotunjimea şi moliciunea pielii ei? Dar unele lucruri pe care le face intenţionat, ca faptul că îşi lasă părul să crească lung sau îşi dă cu ruj? De ce ar stârni aceste lucruri atracţia sexuală la cei mai mulţi bărbaţi? Pot fi mai multe motive. Trupul unei femei – sânii ei, rotunjimea – pot stârni dorinţa unui bărbat de a i se purta de grijă; diferenţele ei pot intriga apetitul lui pentru mister; vulnerabilitatea ei poate declanşa dorinţa lui de a cuceri. Toate acestea au sens, dar ceea ce îl îndreaptă sexual pe un bărbat către femeie este faptul că este „diferită”. Ea are lucruri pe care un bărbat nu le are în el însuşi.

Acele caracteristici pe care le are o femeie iar un bărbat nu le are, care simbolizează femeia, îl atrag spre ea. Ele exprimă feminitatea şi atrag masculinitatea lui. Partea masculină a unui bărbat tânjeşte după partea feminină. Privind la acest lucru din punct de vedere spiritual, bărbatul poate tânji după completarea, pentru restaurarea acelei părţi din el care a fost îndepărtată când a fost creată femeia. Sau poate din cauză că bărbatul şi femeia Îl pot reflecta pe Dumnezeu mai bine decât bărbatul sau femeia singură – amândoi au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu – dorinţa puternică a bărbatului poate fi pentru o completare care Îl reflectă mai deplin pe Creatorul Său.

Sunt bărbat şi caut să-mi găsesc completarea într-o femeie. Dar dacă bărbatul nu are sentimentul interior că este bărbat? Va simţi aceleaşi atracţii pentru o femeie? Va fi ea persoana „diferită” de el? Nu, şi acesta este un lucru critic. Dacă simte că nu este complet ca bărbat, prima lui dorinţă puternică nu va fi pentru femei, ci pentru masculinitatea deplină; va fi tras de masculinitatea din ceilalţi bărbaţi. Aceasta va fi pentru el „diferenţa”. Va fi coasta care îi lipseşte. Va fi felul lui de a ajunge la împlinire. Urmează, deci, că dezvoltarea masculinităţii noastre – găsirea plinătăţii în noi înşine – va face lucruri mari atât pentru a micşora atracţiile noastre faţă de acelaşi sex, cât şi pentru a începe să fim atraşi sexual de femei.

Am spus că identitatea noastră masculină incompletă, pe lângă determinarea direcţiei atracţiilor noastre sexuale, este şi motorul care conduce comportamentul nostru homosexual. Puterea enormă a impulsului homosexual este văzută în lucrurile incredibil de nesăbuite, chiar nesănătoase, pe care le fac mulţi bărbaţi homosexuali pentru a avea un anumit gen de contact cu masculinitatea. Ce îl face pe un bărbat altminteri rezonabil, să agaţe un tânăr necunoscut, cu aspect dur, şi să-l ducă la el în apartament, ştiind foarte bine că riscă să fie jefuit şi bătut sau chiar mai rău? De ce un om de afaceri sau un liber profesionist inteligent, căsătorit, riscă arestarea şi umilinţa publică, având contact sexual cu un alt bărbat în toaleta unui teatru sau a unui restaurant? De ce m-am dus în mod repetat la un bar gay pe o magistrală importantă din Baltimore, ştiind că puteam fi văzut de oricine şi că întreaga mea înşelăciune putea fi descoperită?

Am făcut aceste lucruri din cauza enormităţii dorinţei profunde din interiorul nostru. Am fost împinşi să avem un oarecare contact cu orice reprezenta sau simboliza masculinitatea: o înfăţişare solidă, dură, muşchi, penisul unui bărbat. Erau simboluri ale masculinităţii – masculinitatea pe care nu o aveam – iar noi eram împinşi, aproape obsesiv, să ne uităm la ele, să le atingem, să le mirosim, să le gustăm, să devenim într-un fel una cu ele. Masculinitatea noastră incompletă striga după asta, striga după elementele care îi lipseau.

Leanne Payne ilustrează această dorinţă puternică pentru masculinitate cu teoria canibalismului. În „The Broken Image” [Imaginea frântă, Grand Rapids, Mich., Baker, 1996] ea descrie cum canibalii mănâncă numai oamenii pe care îi admiră, crezând că mâncându-i pot dobândi unele din trăsăturile lor. Acest impuls „mistuitor” pentru masculinitate al bărbatului homosexual devine evident: un bărbat care simte că îi lipseşte masculinitatea deplină, îşi satisface nevoia pentru ea prin comportamentului lui homosexual, sperând să dobândească ceva din masculinitatea altui bărbat.

Punctul cheie de amintit totuşi, este că dorinţa puternică pentru masculinitatea altuia este prezentă numai la un bărbat care simte că îi lipseşte propria lui masculinitate. Nu aşa stau lucrurile cu orice poftă? Tânjim după lucrurile pe care nu le avem sau despre care credem că ne lipsesc. Atât de intensă este acea dorinţă – atât de puternic motorul care îl poate împinge pe un bărbat la comportamentul homosexual – încât chiar şi când un astfel de comportament este opusul dorinţei sale umane fundamentale de a se proteja şi al convingerilor sale religioase de bază, tot nu se poate opri.

Problema identităţii se manifestă în alt fel. Mulţi dintre noi văd eşecul nostru de a fi încurajaţi de bărbaţi (sau invers, sentimentul că am fost respinşi) ca un element cheie în dezvoltarea homosexualităţii noastre. În această privinţă, puternicul impuls homosexual este o cerere disperată din partea băieţelului dinăuntru: „Îmi va arăta vreun bărbat că am valoare, ca de la bărbat la bărbat?”. Nu este doar un dor de a alina durerea stimei de sine scăzute. Un bărbat poate fi destul de preţuit de femeile din viaţa lui, şi poate recunoaşte că are daruri extraordinare în anumite domenii, dar strigătul băieţelului tot este acolo. Valoarea lui trebuie să fie arătată de un bărbat, şi domeniul în care este preţuit trebuie să exprime masculinitatea.

Ca în atât de multe părţi ale vieţii lui, în special în domeniile nevoii mai profunde, această nevoie poate fi sexualizată. Din acel moment, o legătură sexuală sau chiar şi a primi un semnal că un alt bărbat îl doreşte, chiar şi numai ca obiect sexual, satisface cumva temporar acel dor. Aceasta explică mare parte din ceea ce eu numesc „căutarea fără sentimente de parteneri sexuali în locuri publice” pe care o fac bărbaţii homosexuali, mergând acolo unde alţi bărbaţi pot veni la ei, chiar când contactul sexual nu este dorit. Uneori, în drum spre casă de la lucru, când ştiam că nu puteam explica o întârziere mai are de o jumătate de oră, tot mă opream la un bar gay. Nu căutam un contact sexual, ci speram doar că vreun bărbat îmi va arăta că mă vroia.

[Extras din Capitolul 2 din lucrarea Grown Into Manhood de Alan Medinger. Copyright © Alan Medinger. Tradus și publicat cu permisiune.]