de Danny Blackwell

Danny Blackwell

Această poveste adevărată a început când bărbatul s-a apropiat de masa de machiaj şi şi-a pus mâna pe masă, lăsând o urmă de transpiraţie. Era evident nervos şi a zis: „Ei bine, în mare m-am descurcat, mă puteţi ajuta să-mi acopăr barba?”

Carol, care era creştină, s-a rugat: „Doamne, omul care se află înaintea mea are nevoie să îl ajut să se machieze şi mă simt dezgustată… Doamne, nu pot să o fac. El, care este bărbat, vrea să se îmbrace ca o femeie. Mă face să mă simt murdară şi mi se pare dezgustător…” Domnul a răspuns: „Carol, cel care se află înaintea ta nu este mai păcătos decât oricine altcineva, nici chiar decât femeia pe care tocmai ai servit-o.” Carol l-a ajutat.

Această poveste arată un anumit lucru, şi anume că avem tendinţa de a judeca oamenii pe care nu ne simţim confortabil să îi avem în preajma noastră, în special pe LGBT. De câte ori am construit ziduri în jurul nostru ca să ne izolăm în biserică de anumite grupuri din societate? Dacă s-ar spune adevărul despre aceasta, ne-am simţi la fel de dezgustaţi cum s-a simţit Carol în această poveste.

Dacă ne-am aminti cum ne-am interesat de alţi creştini, am recunoaşte că am făcut-o numai după ce am căpătat respect pentru ei şi numai după un anumit timp. Cum căpătăm respectul? Aceasta are loc numai când îi privim pe alţii cum am vrea să ne privească ei pe noi. Există pericolul ca dacă un homosexual sau un transgender îşi învinge teama și Domnul lucrează în viaţa sa și vine la biserica noastră, să stricăm totul având aşteptări nerealiste de la el. Prin aşteptări nerealiste înţeleg că aşteptăm să fie după tiparul nostru şi să fie ca noi. Putem, de asemenea, transmite o atitudine socială de genul: „Acum că eşti mântuit, întâlneşte-te cu o femeie şi căsătoreşte-te.”

Trebuie să ne amintim că nu heterosexualitatea este obiectivul final, ci sfinţenia şi dragostea pentru Domnul, deci să tratăm pe fiecare cu respect.

[Danny Blackwell, Called to Compassion. Copyright © Danny Blackwell. Tradus şi publicat cu permisiune.]