de Dan Hitz

Dan Hitz

Lupta cu pornografia este o luptă cu sufletul nostru. Pornografia înrobeşte şi desparte. Pornografia abate inima soţului de la soţie şi inima tatălui de la copii. Pornografia corupe imaginea femeilor în inima adolescentului. Chiar şi cei mai puţin înrobiţi descoperă că umblarea lor prin viaţă este paralizată de vină şi poftă. Este timpul ca bărbaţii din Trupul lui Cristos să trăiască aceste cuvinte din Efeseni 5:14: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina.” Dacă tu sau cineva drag ţie vă aflaţi în temniţa pornografiei, cereţi ajutor! Pocăieşte-te, ridică-te din morţi şi pune armura lui Dumnezeu!

Lupta pentru sufletul bărbatului începe devreme. Vârsta medie a expunerii la pornografie este de unsprezece ani. Vârsta medie a bărbaţilor care primesc ajutor pentru dependenţa de pornografie este de treizeci şi trei de ani.^[1] Mulţi dintre cei care, în cele din urmă, caută ajutor sunt motivaţi de dezintegrarea căsătoriei lor, de constatarea efectelor propriilor lor păcate asupra fiilor şi fiicelor lor sau de arestare. Din păcate, mulţi băieţi care văd pornografie o găsesc chiar la ei acasă. Hosley şi Watters raportează: „Cei mai mulţi bărbaţi mărturisesc că primul lor contact cu pornografia a rezultat din găsirea unor reviste ascunse care aparţineau fie tatălui, fie unui prieten. Această expunere timpurie îi îndreaptă pe mulţi bărbaţi către adicţia sexuală.”^[2] Nu ascunde niciodată pornografie în casă – copiii tăi o vor găsi! O vor arăta, de asemenea, prietenilor lor. Dacă nu este întrerupt, ciclul va continua.

Principiile morale ale culturii populare au infiltrat Biserica. Un raport al postului de radio WWJ afirma că adolescenţii din Biserică sunt cu numai 5 procente mai puţin activi sexuali decât adolescenţii care nu frecventează Biserica.^[3] Cercetările Grupului Barna raportează că unul din şase pastori se luptă în mod regulat cu pornografia.^[4] Trebuie să ne întrebăm ce fel de exemplu dăm copiilor noştri. În alt raport, Barna a descoperit următoarele:

„Jumătate dintre adulţi au declarat că vizionarea unui film cu conţinut sexual explicit este acceptabil din punct de vedere moral. Această convingere a fost împărtăşită de trei din zece adulţi născuţi din nou. Mai mult de patru din zece adulţi (43%) au afirmat că citirea revistelor cu imagini sexuale explicite şi cu nuditate este acceptabilă din punct de vedere moral. Jumătate dintre adulţii născuţi din nou adoptaseră această perspectivă (21%).”^[5]

Folosirea pornografiei şi adicţiile au multe rădăcini. În primul rând, suntem fiinţe căzute, într-o lume căzută. Sexualitatea noastră, care Dumnezeu a intenţionat să fie o binecuvântare, a fost coruptă de alegerile şi dorinţele noastre păcătoase. Am căutat să ne împlinim nevoile şi dorinţele legitime în moduri foarte nelegitime. Dumnezeu nu ne va îndepărta sexualitatea. În schimb, El intenţionează să ne înveţe să luptăm cu dorinţele păcătoase prin tăria Sa şi să ne pună sexualitatea în acord cu planul Său.

Unii se implică în pornografie ca să evite intimitatea. Intimitatea este riscantă. Deşi o dorim, fugim adesea de ea de teama respingerii, manipulării sau efortului cerut pentru a o menţine. Imaginile nu ne vor respinge niciodată sau nu vor cere ceva de la noi. Din nefericire, de bună-voie le cedăm ceea ce nu am ceda niciodată altuia de bună-voie. Le dăm puritatea noastră, inima noastră şi relaţiile noastre. Folosirea pornografiei inhibează intimitatea sănătoasă şi erodează fidelitatea maritală. Coaliţia Naţională pentru Protecţia Copiilor şi Familiilor scrie: „Să te înţelegi cu sexul opus este adesea dificil şi uneori absolut exasperant. Atunci este posibil ca pornografia să pară mai interesantă. Dar indiferent cât de ademenitor sau de îmbietor este scenariul, el este un substitut slab al lucrului real. Şi sincer, este o scuză pentru a nu construi o relaţie semnificativă cu o persoană reală.”^[2]

Pornografia amorţeşte. Unii o folosesc ca să-şi anestezieze durerea interioară – durerea pe care Dumnezeu vrea să o vindece. Când presiunile vieţii încep să se adune, eliberarea sexuală ilicită împinge durerea mai adânc în suflet. Pentru o vreme, dependentul este amorţit, dar mai devreme sau mai târziu durerea îl copleşeşte şi este întâmpinată încă o dată cu pornografie.

Nu toţi îşi încep călătoria în pornografie ca să evite durerea sau intimitatea. Unii, pur să simplu, au dat peste ea. Ceea ce a început ca o simplă diversiune a devenit un obicei pe termen lung. Poate că am fost prea ocupaţi implicându-ne în „hobby-ul” nostru, ca să învăţăm cum să interacţionăm cu alţii. Când hormonii au început să se reverse, le-am dat supapa greşită. A fost mult mai uşor să ne împrietenim cu imaginile, decât cu oamenii. Din nefericire, pornografia este un prieten posesiv, cu cereri tot mai mari. Într-o zi, realizăm că nu am învăţat niciodată să ne conectăm cu alţii în modul în care par să o facă toţi ceilalţi. Alte interese şi relaţii au devenit superficiale, în timp ce temniţa ascunsă a pornografiei a devenit şi mai adâncă.

O importantă piatră de temelie în temniţa ascunsă este natura adictivă a pornografiei. Hosley şi Watters scriu: „Pornografia pe internet şi-a câştigat reputaţia de a fi cocaina adicţiei sexuale.”^[2] Adicţia este progresivă. Cei care vizionează pornografie descoperă că devin repede desensibilizaţi la imaginile care la început le aduceau excitaţie şi că trebuie să caute imagini mai explicite pentru ca fiorul să continue. Există bărbaţi care nu pot ajunge la orgasm în intimitatea sexuală cu soţia, dacă nu vizionează pornografie sau nu au fantezii despre pornografie.

Dacă eşti prizonier în temniţa ascunsă a pornografiei, primeşte ajutor acum! Cel mai rău lucru pe care îl poţi face este să continui să hrăneşti bestia ascunsă. Pocăieşte-te şi cheamă-L pe Isus în groapa ta. 1 Ioan 1:9 spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” Va trebui să rupi ciclul adictiv. Nu lăsa ruşinea să te convingă că poţi ieşi din problemă de unul singur. Adu-ţi lupta la lumină, spunându-le despre ea celor în care ai încredere – în special cuiva din echipa de conducere a bisericii tale. Poate că ţi se va cere sau nu ţi se va cere să renunţi la responsabilităţile din biserică pentru o perioadă, dar eliberarea de adicţia pornografiei merită preţul. Găseşte un partener pentru monitorizare, care să te ajute să respecţi graniţele personale. Instalează un program de blocare şi/sau un program de monitorizare pe computer. Cel mai important, începe acum să te ocupi de problemele nerezolvate din inima ta, care te ţin legat de păcat. Există grupuri disponibile la Reconciliation Ministries şi la alte misiuni, care să te ajute să Îl întâlneşti pe Isus Cristos la piciorul crucii, pentru a reclădi temeliile sfărâmate din viaţa ta. Indiferent cât timp ai petrecut în temniţa ascunsă a pornografiei, există ajutor disponibil.

Note

^[1] God and Sex, broşură pentru seminar, New Life Church, 2002.

^[2] Dangers and Disappointments of Pornography, Ryan Hosely şi Steve Watters, M.A., 2004.

^[3] WWJ, reportaj radio, 2003.

^[4] Barna Research, www.focusonthefamily.com.

^[5] Practical Outcomes Replace Biblical Principles As the Moral Standard, The Barna Update, 9/10/01

[Dan Hitz, The Chains of Pornography. Copyright © 2007 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul este adaptat după seria de învăţături a Reconciliation Ministries, Scăpând din temniţa pornografiei.]

de Frank Worthen

Frank Worthen

Una dintre cele mai dificile lupte cu care se confruntă foştii homosexuali, bărbaţi şi femei, este să îndure atracţiile pe care încă le au faţă de persoanele de acelaşi sex. Deseori duşmanul profită de situaţie şi aduce vină, condamnare şi sentimente de neajutorare şi eşec.

Atracţiile pot fi împărţite în două tipuri. Atracţiile instantanee sunt cele simţite faţă de oameni pe care nu-i cunoaştem, în întâlniri întâmplătoare, când mergem pe stradă, facem cumpărături sau chiar în timpul programului la biserică.

Al doilea tip de atracţie este cel faţă de cineva pe care îl cunoaştem, cineva cu care lucrăm sau cu care trebuie să interacţionăm în mod regulat.

Libertate durabilă

Într-o seară vorbeam cu un client care a spus: „De-abia pot să trăiesc cu vina pe care o simt. Chiar şi astăzi am eşuat în mod repetat. I-am vrut ca parteneri sexuali pe toţi cei care mi-au ieşit în drum. Mă simt ca un prostituat.”

Ca cei mai mulţi oameni, el avea o anumită biruinţă în lunile de iarnă, dar când soarele ieşea şi hainele se scoteau, avea o adevărată problemă. Este de puţin folos să spui doar: „Încetează!” Poate exista o oră de biruinţă înainte de o nouă alunecare în vechile tipare de comportament. Numai când ajungem să ne înţelegem pe noi înşine şi să vedem ce se află în spatele atracţiilor, putem găsi o anumită libertate durabilă.

Deşi unele atracţii sunt în mod clar sexuale, multe nu sunt. Trebuie să ne examinăm sentimentele şi să descoperim varietatea de nevoi care ne fac să fim atraşi de alţii.

Problema depăşeşte domeniul homosexualităţii, deoarece toţi creştinii se confruntă cu ea. Bărbatul sau femeia „normali” observă cum sunt îmbrăcaţi oamenii, cum se mişcă şi gradul lor de sofisticare. Atracţiile lor sunt un amestec de interese atât sexuale, cât şi nesexuale.

Intervievând bărbaţi heterosexuali, am descoperit că cel mai adesea îşi aleg prietenii pentru ca, într-un anumit fel, să-i completeze. Un bărbat va urmări să aibă un prieten arătos, ca să aibă parte de atenţia primită de la femei. Un altul se va împrieteni cu cineva din echipa sportivă, ca să aibă parte de gloria învingătorului şi să fie o figură importantă.

Ce se află în spatele atracţiilor?

În general, în spatele atracţiilor stau două lucruri: unul, că pielea este atrasă de piele, şi celălalt, o anumită formă de deficienţă. Cu privire la primul, poate că bărbaţii au o problemă mai mare, deoarece aparent bărbaţii răspund mai mult la vizual. Totuşi, pofta este comună tuturor – heterosexualilor, ca şi homosexualilor. Scriptura vorbeşte clar despre ispita cu care ne vom confrunta în ceea ce priveşte pofta, astfel încât „nu vă miraţi”. (1 Petru 4:12) Toţi oamenii trebuie să lupte împotriva senzualităţii. Puţină prevedere face mult pentru evitarea capcanelor lui Satan. Dumnezeu ne dă cu mână largă înţelepciune, ca să ne ajute să evităm să intrăm în capcanele duşmanului. Trebuie să învăţăm să ne ferim de locuri şi situaţii în care nu ne putem descurca. O mână înţeleaptă nu oferă duşmanului instrumente pe care să le folosească împotriva sa.

Deficienţele

Al doilea motiv al atracţiilor asupra căruia trebuie să ne concentrăm: deficienţele care datează probabil din frageda copilărie. Sentimentele de inadecvenţă ne-au făcut să-i admirăm pe cei adecvaţi, care păreau într-un anumit fel mai buni decât noi. Totul a început destul de simplu, admirându-i pe cei cu care vroiam să semănăm.

Unele deficienţe ale noastre nu erau din domeniul fizic – cel temător admirându-l pe cel curajos; cel încet, pe cel rapid; cel singuratic, pe cel popular social. Dar fizicul pare să joace întotdeauna un rol major. Cel slab sau cel gras îl admiră pe cel musculos. Cei fără muşchi puternici încearcă să-şi modeleze trupul. Făcând astfel, devin tot mai conştienţi de cei superiori în domeniul respectiv. Până şi imaginile cu muşchi puternici dintr-o revistă încep să le atragă atenţia.

În timp ce invidia faţă de alţii şi obsesia în domeniul respectiv cresc, este posibil ca o astfel de concentrare să devină sexualizată în anii de pubertăţii. Aşa începe un „parţialism”, o obsesie faţă de o anumită parte a trupului.

Invidia

Multe atracţii ale noastre se bazează doar pe invidie şi trebuie să fie aduse înaintea Domnului şi mărturisite. Dumnezeu ne-a făcut aşa cum suntem şi nu trebuie să-I spunem lui Dumnezeu că a făcut o greşeală întocmindu-ne.

Desigur, dacă am neglijat trupul pe care ni l-a dat Dumnezeu, suntem obligaţi să-l restaurăm, pierzând în greutate sau învingând abuzul de substanţe. Să luptăm astfel cu atracţiile va face mult bine pentru obţinerea biruinţei în acest domeniu.

Alte atracţii

Dar cum rămâne cu atracţiile faţă de cei din jur, îndeosebi faţă de creştinii cu care avem părtăşie? Cum trebuie să răspundem la ele? Să rămânem sau să fugim?

Ni se spunem clar să fugim de poftele tinereţii (2 Timotei 2:22), dar se aplică aici? Mulţi simt o vină mai mare când cel de care sunt atraşi este un creştin. Simt că, într-un fel, au dezonorat pe un sfânt al lui Dumnezeu. Se simt murdari şi îşi închipuie că Dumnezeu îi dispreţuieşte pentru pofta lor. Din nou, să separăm sexualul de nesexual. Lui Satan îi place să-l bată la cap pe fostul homosexual cu mesajul: „Tocmai ai dat greş; nu te-ai schimbat. Dumnezeu nu lucrează în viaţa ta.”

Adesea nu a existat un element sexual în atracţie, dar din cauza sugestiei satanice s-a dezvoltat un interes sexual. Mergi întotdeauna la Dumnezeu pentru adevăr! Dumnezeule, ce simt cu adevărat? Este sexual? Este doar invidie şi dorinţa de a avea ce are altul? Să nu ne condamnăm fără un proces. Poate că Dumnezeu tocmai ne-a achitat!

Ispitele sexuale

Dar dacă simţim o dorinţă sexuală, o nevoie puternică pentru contact sexual? Din nou, mărturiseşte şi primeşte iertarea pe care Dumnezeu ţi-o dă în mod liber.

Este foarte folositor să mărturiseşti şi altcuiva şi să dai socoteală faţă de cineva. Toţi avem nevoie de parteneri de rugăciune care să ne sprijine. Poate că avem tendinţa să fugim, să rupem orice contact cu cel de care suntem atraşi. Este lucrul potrivit de făcut?

Aici este posibil să primim răspunsuri diferite, dar eu vă voi împărtăşi părerile mele.

Dacă cel de care suntem atraşi este un creştin, nu cred că putem, pur şi simplu, să-l scoatem din viaţa noastră. Cred că îi datorăm lui şi Trupului lui Cristos să îndurăm relaţia.

Dacă nu a existat seducere din partea celuilalt, iar toată ispita sexuală este în propria ta minte, nu este corect să pleci şi să-l respingi pe celălalt aparent fără niciun motiv. Nu ajută nici să-i spui ce simţi, fiindcă nu te poate ajuta în acest domeniu. Cred că ar trebui să fugim numai când există o intenţie sexuală din partea celuilalt.

Evitarea scăpării

Am folosit termenul „a îndura” şi poate vă întrebaţi ce înseamnă el. Este o expresie pe care o auzim deseori, referindu-ne uneori la o situaţie dureroasă, când s-a pierdut ceva: o persoană, o slujbă sau o anumită formă de siguranţă. Ea implică evitarea scăpării şi împăcarea realistă cu situaţia respectivă.

Dacă nu ne înfruntăm direct atracţiile, vom fi nevoiţi să ne confruntăm cu ele iar şi iar. Un lucru în favoarea noastră este că atracţiile rareori durează un timp îndelungat, se estompează şi sunt adesea înlocuite de noi atracţii.

Deşi nu ar trebui să punem orice prietenie sub microscop, va trebui să ne cercetăm puţin sufletul. Atracţiile mistuitoare pot fi o formă de idolatrie prin care ne închinăm mai mult creaturii decât Creatorului. Dacă ştim că este adevărat, dacă cineva este mai important pentru noi decât Dumnezeu, trebuie să ne mărturisim idolatria şi să-I cerem lui Dumnezeu să pună ordine în situaţia respectivă.

Se pare că cei mai mulţi oameni, homosexuali sau nu, se află într-o căutare constantă a aprobării. Toţi avem nesiguranţe profunde şi avem nevoie de puterea altora în viaţa noastră. Totuşi, aprobarea trebuie să vină mai întâi de la Dumnezeu, sau nu vom fi niciodată satisfăcuţi şi ne vom afla întotdeauna într-o nesfârşită căutare.

Învingerea pasiunii nebune

Eşti prins chiar acum într-o pasiune nebună mistuitoare şi nu ştii ce să faci? Ca măsură temporară, dacă este posibil, evită ocaziile în care îl vezi pe cel de care eşti atras. Folosirea mai degrabă a telefonului, decât vizitarea lui, va ajuta la învingerea atracţiei fizice.

Chiar dacă nu simţi dorinţa, trebuie să încurajezi alte relaţii, atât pentru tine, cât şi pentru prietenul tău. Căutând prietenii noi, trebuie să renunţăm şi să dăm la o parte toate obiceiurile stilului nostru de viaţă din trecut.

Vom descoperi că cei neatrăgători pot deveni atrăgători pentru noi în alte moduri, nesexuale. Putem avea o părtăşie frumoasă cu alţii care nu îşi poartă toate darurile în exterior. Trebuie să ne ferim de retragere şi izolare. Deschizându-ne viaţa noastră faţă de alţii, vom avea parte de o răsplată sănătoasă; îngustarea prieteniilor conduce la relaţii distorsionate.

Nevoile noastre

Fiecare are nevoie de căldură şi acceptare. Dumnezeu a creat Biserica, Trupul lui Cristos, pentru a ne susţine, pentru a ne împlini nevoile în acest fel. Când nevoile profunde sunt împlinite, când ne simţim în siguranţă şi avem un sentiment de apartenenţă, nu vrem ce au alţii, iar atracţiile îşi pierd puterea.

Aşa că nu-ţi da în cap de fiecare dată când eşti atras de cineva. Începe să-ţi umpli golurile şi lipsurile din viaţă într-un mod sănătos, bun. Mustră-l pe duşman şi nu crede minciunile lui. Separă adevărul de minciună şi mărturiseşte-I lui Dumnezeu ce este adevărat. Apoi umblă în iertarea pe care vrea El să o ai.

[Frank Worthen, How to Deal with Same-Sex Attractions. Copyright © Frank Worthen. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Te-ai întrebat vreodată de ce luptele tale cu pofta par să vină ciclic? Dintr-un anume motiv, se pare că te lupţi mai tare cu pofta un anumit număr de zile sau săptămâni, iar apoi, fără un motiv aparent, lupta scade în intensitate. Treci printr-o perioadă relativ uşoară, dar apoi, aproape inevitabil, ispitele puternice se întorc, iar luptele încep iar.

Când duceam o viaţă de homosexual – înainte de a fi creştin – îmi puneam întrebări cu privire la aceasta. Îmi amintesc chiar că mă gândeam că poate are de-a face cu fazele lunii. Uneori părea să fie ceva regulat. Ştiam că fenomenul nu îmi era specific numai mie, pentru că îi auzisem pe alţii vorbind despre el şi citisem despre el – chiar şi despre sugestia cu fazele lunii.

La femei, astfel de sentimente ale dorinţei sexuale se corelează cu ciclul lunar. Există o anumită dovadă în această privinţă, deşi probabil că nu este un răspuns complet. Dar la bărbaţi? Nu avem nimic care să corespundă unui ciclu menstrual. Cel mai apropiat lucru de el ar fi acumularea spermei, care creează o dorinţă fizică de eliberare. Dar dacă ar fi aşa, atunci masturbarea ne-ar elibera, iar presiunea ar dispărea. De fapt, pare să se întâmple tocmai opusul. Cedează masturbării astăzi şi este mult mai probabil ca mâine să te masturbezi mai mult, nu mai puţin. De fapt, pentru mulţi bărbaţi, perioadele de luptă intensă continuă zile întregi, chiar săptămâni. „Eliberarea” nu schimbă ciclul.

Deci, cu ce putem corela acele cicluri? Ce se întâmplă în interiorul (sau în exteriorul) nostru şi ne face să trecem prin perioade de luptă intensă cu pofta? Iar dacă aflăm ce, putem face ceva ca luptele să fie mai puţin intense sau să apară mai rar?

Probabil că nu există un singur răspuns la aceste întrebări, dar examinând luptele mele cu pofta, am ajuns la o corelaţie, care cred că se poate aplica pe cale largă. Foarte pe scurt, lupta mea cu pofta pare să se intensifice când am o inimă nemulţumitoare. Bineînţeles, este nevoie de o explicaţie.

Îngăduiţi-mi să încep cu un comentariu despre natura de bază a poftei. Pofta nu este acelaşi lucru cu dorinţa sexuală. Toţi suntem în stare să simţim oricând dorinţă sexuală. Pofta apare când decidem să luăm dorinţa sexuală şi să o folosim în fantezii, în amintiri sau în imagini specifice. Cred că aproape întotdeauna, chiar în clipa în care avem un gând sexual, ni se oferă posibilitatea de a alege fie să întreţinem gândul, fie să îl respingem. Este punctul critic în ceea ce priveşte pofta. O dată vom spune: „Voi urma această plăcere, poate numai puţin.” Desigur, „numai puţin” înseamnă în realitate că ne înşelăm singuri. Odată ce invităm pofta înăuntru, ea devine un musafir de care scăpăm foarte greu. Alteori spunem: „Nu, nu voi face aceasta”, iar dorinţa pleacă, fără vreo luptă reală. Faptul că putem răspunde în moduri total opuse arată că în cele două situaţii, în interiorul nostru se întâmplă ceva diferit.

Ceea ce spun eu este că lupta noastră depinde în mare măsură de cum răspundem când apare prima dată ispita şi că ceva din interiorul nostru ne îndreaptă către acel prim răspuns. Aici cred eu că are impact faptul de a avea sau nu o inimă mulţumitoare.

În misiune, ca şi în propria mea viaţă, am văzut două atitudini care apar la cei care se luptă cu homosexualitatea, atitudini care preced cedarea în faţa poftei; două voci, dacă vreţi. Una spune: „Merit ceva.” Cealaltă spune: „Nu ar trebui să trec prin asta.” Cele două voci se numesc mândrie şi autocompătimire. Ele sunt antitezele unei inimi mulţumitoare. Atât mândria, cât şi autocompătimirea, sunt răspunsuri obişnuite la stima de sine scăzută, o stare văzută de mulţi ca fiind una dintre cele mai obişnuite cauze ale homosexualităţii – în special la bărbaţi.

Mândria înalţă sinele. Mândria îmi spune că merit lucruri bune. Mândria îmi spune că am câştigat lucruri bune. Mândria îmi spune că eu sunt adevăratul judecător a ceea ce este bine pentru mine.

Plăcerea sexuală este un lucru bun. „Merit o oarecare plăcere sexuală. Cu ce am făcut recent, am câştigat-o. Într‑adevăr, eu sunt cel care ar trebui să hotărască dacă să am sau nu acest lucru bun.” Astfel de raţionalizări pot fi ceea ce provoacă ispita să vină atât de puternic, după ce am avut un succes semnificativ. În cazul meu, dacă am avut o conferinţă deosebit de bună sau dacă am terminat cu succes un proiect, o voce din interiorul meu îmi spune uneori că merit o răsplată.

Autocompătimirea este cealaltă latură a mândriei. Autocompătimirea îmi spune că sunt un biet om. Autocompătimirea îmi spune că lovitura pe care am primit-o de la viaţă nu este dreaptă. Autocompătimirea îmi spune că merit o oarecare mângâiere.

„Merit dreptul de a mă mângâia pe mine însumi, ţinând cont de ceea ce trebuie să accept de la viaţă. Nu ar trebui să fiu nevoit să mă confrunt cu lupte sexuale şi cu toate celelalte care apasă asupra mea. Dumnezeule, nu ar fi corect să-mi interzici o mică plăcere.” Acest mod de gândire este ceea ce ne face să vrem să ne retragem îndeosebi în poftă, când suntem supăraţi sau când am avut parte de respingere. Pe de altă parte, o inimă mulţumitoare ştie că, de fapt, nu merităm nimic. Tot ce avem, inclusiv talentele noastre, sunt daruri de la Dumnezeu. Nu am nevoie să mă răsplătesc, pentru că Dumnezeu mi-a dat deja mult mai mult decât merit. Într-o inimă mulţumitoare nu este loc pentru mândrie.

O inimă mulţumitoare nu îşi va plânge de milă şi nu va avea nevoie să se mângâie singură. Înfruntând necazurile sau perioadele dificile, este în stare să-şi privească problemele în perspectivă. Dintr-o inimă mulţumitoare vine o viziune a vieţii care recunoaşte că nu suntem îndreptăţiţi să fim fără probleme. Autocompătimirea nici măcar nu intră în discuţie.

Cei mai mulţi dintre noi sunt destul de capabili să sară de la mândrie la autocompătimire, folosind tot felul de justificări pentru a se arunca în piscina poluată a poftei. Inima este înşelătoare, iar pentru a câştiga războiul împotriva poftei, va trebui să găsim nişte căi de a ne schimba inimile.

Încercarea de a ajunge la o inimă mulţumitoare este ceva mult mai profund decât căutarea unui antidot pentru poftă sau găsirea unui nou mod de a rezista ispitei. Ea cere o schimbare majoră în inima noastră, una care este atât de profundă, încât va schimba felul în care trăim. O asemenea schimbare este atât de profundă, încât va fi experimentată într-o viaţă dedicată zilnic căutării unei umblări mai apropiate cu Domnul.

Modurile în care ajungem să avem o inimă mai mulţumitoare sunt evidente, când ne gândim la ele. Iată numai trei, pe care le poate încerca oricine:

1. Lasă ca rugăciunile de mulţumire să fie o parte centrală a momentelor tale de linişte! Când sunt deprimat şi iritabil, Îi mulţumesc uneori lui Dumnezeu pentru fiecare binecuvântare care îmi vine în minte: pentru fiecare parte a trupului meu, pentru fiecare dar pe care îl am, pentru fiecare relaţie, pentru fiecare posesie şi, desigur, pentru cel mai preţios lucru dintre toate – viaţa, mântuirea, Isus Însuşi. Cuvintele de mulţumire au puterea să ne schimbe.
2. Extinde-ţi mijlocirile pentru a include rugăciuni pentru unii dintre oamenii care au cea mai mare nevoie, de oriunde ar fi ei! Tocmai am primit un mesaj prin e-mail, care transmitea o cerere de la un episcop din Ruanda, care ne cerea să ne rugăm pentru suferinţa îngrozitoare prin care trec oamenii din zona lui. Cum să nu ajungem la o perspectivă corectă asupra vieţii, când ne rugăm pentru oameni ale căror suferinţe sunt mult mai mari decât ale noastre?
3. Încearcă să descoperi, în rugăciune, atitudinile tale de autocompătimire sau mândrie şi pocăieşte-te de ele! Pentru mine, descoperirea păcatelor mele ascunse şi faptul că m-am pocăit de ele, probabil că a contribuit mai mult la schimbarea persoanei care sunt, decât orice altceva ce am făcut.

Duhul Sfânt va coopera cu tine. Dumnezeu vrea să ai o inimă mulţumitoare, pentru că vrea ca fiecare dintre fiii şi fiicele Sale să aibă o viaţă biruitoare. Iar El ne-a descoperit că jertfa noastră de mulţumire Îi place. [„Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.” (Psalmul 50:23) N. trad.]

O inimă nemulţumitoare ne îndreaptă către noi înşine, iar acolo se află dificultăţile noastre. O inimă mulţumitoare ne conectează cu Dumnezeu, sursa noastră pentru toate lucrurile care sunt bune.

[Alan Medinger, Grateful Heart: An Antidote to Lust. Copyright © 1997 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Fără durere nu există câştig! Înţelepciunea redusă la un clişeu îşi pierde deseori puterea.

Dar pentru cel care învinge homosexualitatea este o înţelepciune pe care trebuie să o luăm foarte în serios. Cu excepţia circumstanţelor speciale, în care Dumnezeu face cu adevărat o minune, aproape tot ce trebuie să se întâmple când învingem homosexualitatea va implica o anumită durere. Pocăinţa, iertarea altora şi creşterea – care, împreună cu vindecarea Domnului sunt elemente ale învingerii homosexualităţii – toate implică o anumită măsură de durere. Lipsa dorinţei de a înfrunta durerea este bariera care îi opreşte pe mulţi dintre cei care vor să învingă homosexualitatea, să experimenteze schimbarea pe care o doresc atât de mult.

Homosexualitatea a luat forma răspunsului nostru la durere – cel mai adesea durerea respingerii, abuzului sau stimei de sine scăzute. Tiparele comportamentului şi gândirii care ne-au condus la homosexualitate, au fost tiparele autoprotecţiei faţă de acele dureri. După ce am simţit durerea de timpuriu în viaţă, am luat hotărârea să nu mai îngăduim niciodată să ne aflăm într‑o poziţie în care experienţele dureroase s-ar putea repeta. Este posibil ca răspunsurile noastre să se fi datorat faptului că experienţele noastre au fost într-adevăr îngrozitoare sau ele reflectă faptul că, pentru un motiv sau altul, avem o personalitate foarte înclinată să evite durerea. Oricum ar fi, fără o anumită dorinţă de a înfrunta durerea, vindecarea nu va progresa foarte departe.

Care sunt durerile care par atât de ameninţătoare pentru cei care înving homosexualitatea, încât evitarea lor le domină viaţa? Eu văd şapte, foarte comune:

Umilirea – Dacă încerc să fac ceea ce fac alţi bărbaţi (alte femei), voi da greş şi voi fi umilit, iar aceasta va fi de nesuportat. Rănile fizice sau emoţionale – Dacă intru într-o poziţie în care nu deţin controlul, cineva mă va răni (abuza), iar aceasta va fi devastator.

Respingerea – Nu mă voi apropia de nimeni, astfel nu voi putea fi respins. Nu pot suporta respingerea.

Privirea la întunericul dinăuntru – Nu este vorba aici despre o discuţie cu noi înşine, ci mai degrabă despre o teamă interioară de a permite Duhului Sfânt să Se ocupe de noi, în anumite domenii de păcat profund, precum mândria sau mânia.

O viaţă singuratică, tristă – Singura plăcere pe care o am se găseşte în fanteziile mele. Ele nu sunt mare lucru, dar cum aş putea trăi fără ele?

Mediocritatea – Dacă nu excelez nu am valoare şi nu suport să mă simt lipsit de valoare. O viaţă castă sau singuratică – dacă nu voi primi o anumită formă de intimitate, pur şi simplu mă voi ofili emoţional.

Să fii gata să înfrunţi dureri ca acestea înseamnă să nu le negi. Respingerea, umilirea, singurătatea şi restul se întâmplă – frecvent – şi sunt dureroase. Dar avem două alegeri; ori riscăm durerea şi ne împăcăm cu viaţa, ori rămânem cu vechile metode de a-i face faţă. Să renunţăm la vechile metode de a-i face faţă înseamnă să părăsim drogul care ne-a stăpânit dintotdeauna. Negarea, izolarea, controlul, pofta, toate ne îngăduie să evităm durerea, dar în cele din urmă se transformă din protectori în temniceri. Modul nostru de a ne proteja a devenit o robie.

Cum înfruntăm durerea, când metodele noastre de a o evita au devenit atât de înrădăcinate? Văd o singură soluţie. Trebuie să vrem să înfruntăm durerea şi să-L lăsăm pe Isus să ne mângâie. Nu pare să fie o veste foarte bună, nu-i aşa? Dar nu cunosc o altă cale.

La început, aceasta cere să acceptăm adevărul că putem îndura durerea, chiar dacă se întâmplă ce este mai rău. Nu ne va omorî. Nu vom fi distruşi sau devastaţi. Va fi neplăcut, dar putem îndura.

Apoi, trebuie să fim cinstiţi şi să calculăm raţional costul. Evitarea durerii nu este o opţiune. Mai degrabă, trebuie să ne întrebăm: „Merită să îndur durerea, ca să devin cu adevărat liber?” Nu avem promisiunea că Domnul va îndepărta durerea. La urma urmei, chiar El a fost făcut desăvârşit prin suferinţă (Evrei 2:10 şi 5:8). Avem promisiunea că Isus va fi cu noi în suferinţă, dar nimeni nu ştie cu adevărat ce înseamnă aceasta până ce nu trece prin durere cu El.

Trebuie, de asemenea, să vedem că înfruntarea durerii face parte din vieţile noastre de creştini ascultători. Domnul urăşte felul în care suntem proprii noştri protectori. Urăşte să ne vadă întemniţaţi în izolare şi teamă. Ascultarea înseamnă să vrem să devenim bărbatul sau femeia care ne-a creat El să fim, şi nu vom deveni acea persoană până ce nu vom vrea să trecem prin durere. Dar fiţi siguri, crucea este semnul nostru că Isus va trece prin durere cu noi. „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5:3-5). Există o veste bună în aceasta. Experimentarea dragostei şi puterii lui Isus în durerea şi suferinţa noastră va fi o bucurie mai mare chiar şi decât vindecarea de care vom avea parte.

[Alan Medinger, Deciding to Face the Pain. Copyright © 1995 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Un studiu pe care îl aşteptam de câţiva ani a fost dat acum publicităţii. Extrasele din presă de la InterVarsity Press sunt cele mai concludente. Îmi place când cercetările ştiinţifice validează ceea ce mii dintre noi am trăit deja şi ceea ce Dumnezeu spune dintotdeauna…. schimbarea este posibilă!

Cercetătorii Stanton L. Jones şi Mark A. Yarhouse au dat publicităţii rezultatele unui studiu de trei ani, prezentându-le la Conferinţa Mondială a Asociaţiei Americane a Consilierilor Creştini. Rezultatele lor arată că schimbarea orientării sexuale mediate sexual este posibilă pentru unii indivizi şi, în general, nu dăunează pacientului. Concluziile lor contrazic direct afirmaţiile Asociaţiei Americane de Psihologie şi pe cele ale Asociaţiei Americane de Psihiatrie, care susţin că schimbarea orientării sexuale este imposibilă, iar încercarea de a urma o asemenea alternativă va cauza probabil depresie, anxietate şi comportament autodistructiv. Descoperirile majore ale studiului sunt raportate pe larg în cartea Foşti homosexuali? Un studiu longitudinal al schimbării în orientarea sexuală mediată religios [Ex-Gays? A Longitudinal Study of Religiously Mediated Change in Sexual Orientation].

Stanton Jones este Rector şi Profesor de psihologie la Colegiul Wheaton din Wheaton, Illinois. Este membru al Asociaţiei Americane de Psihologie (APA) şi a funcţionat în Consiliul Reprezentanţilor, organismul central de conducere al APA, reprezentând departamentul Psihologia Religiei din perioada 1999-2001. A publicat multe alte articole şi cărţi profesionale sau în limbaj popular, printre care Psihoterapii moderne [Modern Psychotherapies], împreună cu Richard E. Butman.

Mark Yarhouse este Profesor de psihologie şi Director la Institutul pentru Studiul Identităţii Sexuale (www.sexualidentityinstitute.org) la Universitatea Regent din Virginia Beach, Virginia, unde predă din 1998. A scris extensiv pentru publicaţii profesionale şi este autorul mai multor cărţi, printre care Psihopatologii moderne [Modern Psychopathologies], împreună cu Richard E. Butman şi Barrett W. McRay, şi Sinteza identităţii sexuale [Sexual Identity Synthesis], împreună cu Erica S. N. Tan.

Cartea, care urmează să fie publicată la InterVarsity Press, este cel mai riguros studiu ştiinţific de acest gen de până acum şi foloseşte procedee multiple de măsurare, considerate „standarde fixe”. Ştiind că rezultatele lor vor genera controverse, Jones şi Yahouse au descris amănunţit analiza procedurilor folosite.

Studiul va stabili standardul pentru toate lucrările viitoare în domeniu şi necesită să fie citit cu seriozitate de profesioniştii ştiinţei sociale. Publicistul Bob Fryling comentează: „Într-un mediu foarte politizat, această carte este un alt «adevăr inoportun» al datelor de cercetare ştiinţifică, contrazicând prejudecăţile şi ignoranţa.” – Extras InterVarsity Press

[Dan Hitz, Ex-Gays – A Scientific Study. Copyright © Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul de faţă conţine extrase din presă publicate în septembrie 2007, cu referire la un studiu de trei ani despre efectele unor programe ca Living Waters asupra celor interesaţi să îşi schimbe orientarea sexuală.]

de Jack Hickey

Jack Hickey cu soția

„… având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.” 2 Timotei 3:5-7

„Sunt un fost homosexual.” Am auzit acest termen de multe ori în ultimii cincisprezece ani sau cam aşa ceva. [Acum de peste treizeci de ani.] S-au publicat mai multe cărţi care prezintă mărturiile unor „foşti homosexuali”. Misiuni precum Reconciliation Ministries şi alte organizaţii cunoscute drept misiuni ale „foştilor homosexuali” se înfiinţează în toată ţara. Există, de asemenea, grupuri ca Evanghelicii Preocupaţi, care vorbesc despre „foştii foşti homosexuali”. Şi lor, ca şi misiunilor foştilor homosexuali, mass-media seculară sau religioasă le acordă atenţie. Pe cine trebuie să credem? Nu pot avea dreptate ambele părţi. Cineva nu spune adevărul.

Se pare că există multă confuzie în jurul termenului „fost homosexual”. Ce înseamnă el? Înseamnă că cineva a pus capăt comportamentului homosexual, dar continuă să se confrunte cu sentimentele? Înseamnă că pofta homosexuală a trecut, iar pofta heterosexuală a înlocuit-o? Înseamnă măcar ceva?

Isus ne-a spus în Ioan 8:34-36: „Adevărat, adevărat vă spun… că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” El nu a spus că ne va face parţial liberi. Nu a spus că ne va elibera doar de comportamentul păcătos. Dar aşa cum traduce Biblia amplificată, „Dacă Fiul vă eliberează – vă face bărbaţi liberi – atunci sunteţi cu adevărat şi indiscutabil liberi.” Acum să nu folosim greşit acest verset. Aici nu ni se spune că ne va face liberi de Lege sau liberi să facem ce dorim. Suntem liberi de robia păcatului.

2 Corinteni 5:17 pătrunde şi mai în profunzime în acest adevăr. „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Înţelesul literal al expresiei „făptură nouă” este „care nu a fost folosită niciodată”. Gândiţi-vă la asta, suntem făcuţi ca şi cum nu am fost niciodată folosiţi de păcat. Cum se întâmplă minunea recreatoare, nu ştiu. Dumnezeu este Dumnezeu şi poate să facă orice. Ştiu doar că este adevărat. Biblia ne învaţă asta, iar eu am văzut realitatea sa în viaţa mea şi în vieţile multor altora.

Ştiu că unii din voi pot să spună: „Dar unele din vechile sentimente sunt încă acolo. Cum rămâne cu ele?” Deşi noua creaţie are loc în momentul convertirii, schimbarea tiparelor de gândire şi a obiceiurilor care nu constituie un comportament păcătos, este posibil să necesite timp. Devenim creaturi noi, dar ne şi aflăm în procesul de a deveni creaturi noi. (2 Corinteni 5:17, 1 Ioan 3:2, Galateni 6:15) Romani 12:2 ne spune: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi [schimbaţi], prin înnoirea [întreagă a] minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Biblia Amplificată)

Dacă mişcarea „foştilor homosexuali” a fost criticată pentru ceva, a fost din cauză că cei care îşi spun „foşti homosexuali” încă se luptă cu ispitele. Un pastor homosexual mi-a spus odată că doar mă tăgăduiesc pe mine însumi. Într-un fel, este adevărat. Vechea mea natură este capabilă de tot felul de păcate, aşa că o resping. (Matei 16:24) Ispita păcatului nu este ceva doar pentru „foştii homosexuali”. Toţi trecem prin ispite. Isus nu a promis niciodată că va îndepărta ispitele; a spus că ne va scăpa din ele. Este nevoie să înţelegem ispita, să nu îi cedăm.

Este ceva adevărat numai pentru „foştii homosexuali”? Nu, deloc. Dumnezeu nu aşteaptă mai mult sau mai puţin de la „foştii homosexuali” decât de la oricine altcineva. Nu veţi vedea în Biblie un set separat de reguli pentru homosexuali. Standardul lui Dumnezeu pentru sfinţenie şi umblare integră înaintea Lui este pentru toţi oamenii. Standardul Lui pentru sexualitate este acelaşi atât pentru homosexuali, cât şi pentru heterosexuali. Activitatea sexuală în afara căsătoriei între un bărbat şi o femeie este păcat.

O întrebare importantă care apare este: „De ce unii «foşti homosexuali» cad iar în păcat? Din cauză că nu s-au schimbat cu adevărat şi doar au simulat atâta timp?” Mulţi oameni care vin la Cristos de pe multe căi ale vieţii se rătăcesc apoi. Urăsc să o admit, dar este adevărat. Nu este un fenomen care li se întâmplă doar unor creştini „foşti homosexuali”. Isus a vorbit despre acestea în parabola semănătorului. „Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.” (Luca 8:13)

Mântuirea este un dar, dar urmarea lui Cristos ne va costa totul. Dacă nu suntem dornici să dăm totul, în timp vom renunţa. Isus le oferă biruinţă adevărată şi deplină tuturor celor care Îl urmează, dar trebuie să străbatem toată calea până la Calvar. Nu era neobişnuit pentru Isus să vorbească despre preţul de a-L urma, ca apoi ucenicii să-L părăsească. Ceea ce este adevărat şi astăzi. Când ofer consiliere, întotdeauna îi spun persoanei că există un preţ pentru biruinţă. Vreau să înţeleagă că va fi de lucru, dar biruinţa va fi deplină.

Răspunsul nu este să devii religios. Dumnezeu nu vrea discuţii religioase şi filozofii. Nu Îl interesează cât de bun ai fost cu alţii, dacă eşti neascultător faţă de El. Nu poţi să-L slujeşti pe Dumnezeu în felul tău, trebuie să fie în felul Lui. El nu te-a chemat să fii religios, ci ascultător. „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” (1 Samuel 15:22) Nu te lăsa înşelat de cei care îţi spun că lată este calea lui Dumnezeu şi că este pentru toţi. Isus a spus că este îngustă şi că puţini o vor găsi. (Matei 7:14)

Să nu cădem pradă confuziei din cauza luptei cu păcatul. Sunt unii care, datorită lipsei de suport şi a învăţăturii sau din alte motive, cad în umblarea lor. Nu-şi pierd dragostea pentru Dumnezeu sau dorinţa de a fi liberi. Au nevoie de ajutor şi de suport plin de dragoste. Trebuie să ne amintim Galateni 6:1 şi să îi restaurăm pe cei care cad. Sunt şi alţii, care simt că este în ordine să fii homosexual şi creştin în acelaşi timp. Nu eu sunt cel care judecă, dar sunt capabil să spun şi mi se porunceşte să spun ce afirmă Cuvântul lui Dumnezeu. (1 Timotei 3:16-4:2)

Adevărul lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată fiindcă nişte aşa-zişi „foşti foşti homosexuali” spun că pentru ei nu a funcţionat. Biblia are un titlu mai bun pentru „foştii foşti homosexuali” – „necredincioşi”. (Ieremia 3:12-25) Mă rog ca ei să se întoarcă cândva la Isus şi să Îi îngăduie să îi ajute să învingă patimile care le conduc vieţile.

În cele din urmă, există cu adevărat un „fost homosexual”? Nu chiar. Nu mai mult decât există un „fost adulterin” sau un „fost mincinos” sau aşa mai departe. Există doar creaturi noi. Homosexualii care vin la Isus Cristos devin creştini, egali cu toţi ceilalţi creştini. Termenul „fost homosexual” este doar o denumire pentru a clarifica tipul de păcat din care a ieşit cineva; nu este o identitate. Nu mai suntem robi ai păcatului. (Romani 6) Totuşi, uneori ne luptăm cu ispite şi cu natura umană păcătoasă. Dar identitatea nu ne este dată de ispitele noastre. Citirea capitolelor 6-8 din Romani ne va arăta că şi Pavel avea luptele sale interioare, dar a descoperit că identitatea sa era în Cristos. Slujim unui Dumnezeu supranatural, care poate schimba omul interior, ceea ce, la rândul său, va schimba omul exterior. Biruinţa este în Isus şi El nu va oferi nimic mai puţin decât biruinţa deplină.

[Jack Hickey, Ex-Gay – How “Ex” is it? Copyright © 1987 Jack Hickey. Tradus şi publicat cu permisiune. Acest articol a fost publicat iniţial într-un newsletter din 1987 al Reconciliation Ministries.]