Mark s-a născut la Chicago, fiind al treilea dintre cei cinci copii, şi a crescut în partea de vest a oraşului Chicago. Mama lui era iubitoare, dar era retardată mintal şi îi era greu să aibă grijă de copii. Bunica lui Mark a fost cea care i-a crescut cu adevărat pe Mark şi fraţii lui.

Crescând, Mark a fost hotărât să facă ceea ce nimeni din familia lui nu făcuse: să termine liceul. A făcut-o, dar nu din lipsă de distracţii.

Când Mark avea zece ani, bunica lui a fost diagnosticată cu Alzheimer. Pe vremea când el avea doisprezece ani, ea era prea pierdută ca să mai fie forţa stabilizatoare pentru familie care fusese întotdeauna. Mama lui Mark nu era în stare să aibă cu adevărat grijă de copiii ei, iar un număr de bărbaţi profitaseră de ea. Mark şi familia lui au fost, în cele din urmă, daţi afară din casă şi au locuit un timp pe străzi. În final, familia s-a destrămat, iar copiii au mers la diferite familii sociale.

Mark a avut probleme cu familiile sociale şi a fugit în mod repetat.

„Când eşti sărac, nu ai cu adevărat opţiuni”, spune el. „Nu am crescut în biserică, deci nu am avut oameni care merg la biserică cu care să discut sau care să mă ajute în problemele mele. Am avut alţi oameni care au făcut-o, iar asta a schimbat mult lucrurile.”

Destrămarea familiei l-a făcut să se prostitueze la vârsta de paisprezece ani. Erau bani uşor de câştigat, care i-au dat opţiuni pe care familiile sociale disfuncţionale nu i le oferiseră.

Mark se prostitua de mai mult de zece ani când i-a întâlnit pe misionarii de la Emmaus pe străzi. A apreciat prezenţa lor, dar la început nu a fost dispus să vină la Centrul Misiunii. „Ştiam că Emmaus nu avea să-mi plătească chiria”, continuă el, deci a rămas pe străzi.

Aproximativ şase luni mai târziu, a venit în sfârşit la Centru. A fost intrigat de ceea ce a găsit.

„Emmaus nu era ca un adăpost sau ca alte locuri cu care eram obişnuit”, spune el. „Oamenilor de acolo, pur şi simplu, le păsa de tine. Categoric, vroiau să te schimbi şi te ajutau să te schimbi, dar te iubeau fie că o făceai, fie că nu. Era diferit.”

Mark a continuat să vină la Emmaus când şi când în următorii zece ani, înainte de a fi în sfârşit gata să se schimbe.

„Am ajuns să fiu obosit de acelaşi lucru vechi”, zice el. „Să te prostituezi noaptea pe străzi nu este un mod de a trăi. Lucrurile pe care le făceam, tot timpul mă apucam să le fac… Sunt atâtea moduri de a trăi. Moduri mai bune. Unii bărbaţi încep să caute dragoste în acel stil de viaţă. O fac de atâta timp, este tot ce cunosc şi vor să iubească pe cineva şi să fie, de asemenea, iubiţi. Dar nu aşa merg lucrurile, omule. Şmecheriile tale… ei vor doar să te folosească. Nu vor să te iubească. Toate astea, pur şi simplu, m-au obosit.”

Cu ajutorul lui Emmaus a încetat să se prostitueze, dar încă se luptă cu acest lucru. „Fizic, m-am oprit, dar mintal şi emoţional – este o altă poveste.” Dar se roagă pentru ajutor pentru a continua să trăiască o viaţă sănătoasă.

Cu câţiva ani în urmă, Mark s-a îmbolnăvit cu adevărat. Era în spital, iar doctorii i-au spus, în principiu, că avea să moară. „Şi am fost gata pentru asta”, a spus el. „Eram pregătit să dau colţul. Nu vroiam să trăiesc. Vroiam să mor. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat să mor.” Mark şi-a revenit pe deplin, iar astăzi este complet sănătos.

„Nu sunt aici fiindcă am vrut să fiu. Sunt aici pentru că El a vrut să fiu. Deci ştiu că El are un motiv ca eu să trăiesc, are pentru mine un lucru pe care să îl fac.”

Mark a vorbit cu personalul Emmaus şi cu alţi mentori spirituali despre acel „ceva”. O opţiune ar fi să înfiinţeze un grup care să ajute oamenii care se luptă cu probleme sexuale, să-i aducă împreună şi să-i lase să se ajute unul pe celălalt să se confrunte cu povara pe care o poartă. Poate că este asta; poate că nu. Încă nu este sigur în această privinţă, dar viaţa lui are un scop nou, acum că ştie că Dumnezeu are o sarcină pentru el.

[Loving You Where You Are: Mark’s Story. Copyright © 2013 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

„Gavin” s-a născut în Chicago, ca fiu al unei mame necăsătorite, care avea obiceiul de a se întâlni cu bărbaţi îngrozitori. Odată, un prieteni al mamei lui l-a închis în frigider, ca să-l facă să înceteze cu plânsul (sora mai mare a lui Gavin l-a salvat), dar chiar şi cei „buni” îl băteau când se supărau. Când avea şase ani, Gavin a fost luat de la mama lui de un judecător. După ce a trecut pe la câteva familii sociale, a fost în cele din urmă trimis să locuiască împreună cu rudele în Tennessee.

Familia lui Gavin îl împiedica să calce strâmb. Disciplina lor strictă l-a ajutat să gradueze la timp liceul. Dar nu a ajutat la alinarea resentimentului pe care îl nutrea faţă de mama lui. După ce a absolvit în 1998, s-a mutat înapoi în Chicago, cu intenţia de a „i-o plăti cu vârf şi îndesat”.

Persoana la care s-a întors Gavin totuşi era o femeie foarte bolnavă, care locuia cu sora lui în partea de sud a oraşului. Sănătatea ei precară i-a potolit întrucâtva mânia şi s-a mutat cu ele. Din nefericire, nu după mult timp el şi mama lui au început să se certe. Într-o zi, plecând la lucru supărat, el i-a spus să cadă moartă. Şi exact asta a făcut. La treizeci de minute după ce a plecat el, a avut un atac puternic de inimă şi a murit. Gavin a aflat despre asta când a ajuns acasă seara.

„M-am gândit că o omorâsem”, spune Gavin. Plin de remuşcări, a încercat de două ori să se sinucidă. În cele din urmă, s-a mutat în partea de nord a oraşului ca să scape – „să o iau de la început”. Fără serviciu şi casă totuşi, a dat peste o serie de bărbaţi mai în vârstă, care l-au exploatat. I-au permis să stea cu ei, dar au cerut sex în schimb.

„Vara locuiam pe străzi”, spune el, „dar nu simţeam că am de ales, cel puţin nu iarna. Le-am dat ce au vrut ca să scap de frig.”

Exploatarea l-a făcut amar şi supărat. Vorbea urât cu toată lumea care încerca să-l ajute. Începând din 2011, asta i-a inclus şi pe cei de la Emmaus.

„V-am urât pe toţi când v-am întâlnit prima oară”, spune Gavin despre Emmaus. „Voi, oameni buni, eraţi atât de drăguţi. Şi, pur şi simplu, mă iubeaţi. Am încercat să mă împotrivesc, dar treptat asta chiar m-a cucerit.”

În următorii unsprezece ani, Gavin a venit când şi când la Centrul Misiunii. A făcut un oarecare progres, apoi s-a întors la vechile obiceiuri. Dar la sfârşitul lui 2012, ceva a făcut clic pentru el, când s-a dus cu personalul Emmaus şi cu alţi câţiva bărbaţi la o întâlnire anuală de vindecare sexuală. În sfârşit, a înţeles cât de mult îl iubea Dumnezeu şi s-a schimbat cu adevărat.

Aproape imediat a încetat să fure, să folosească droguri şi să aibă relaţii sexuale. A devenit voluntar la Emmaus câteva zile pe săptămână. A căutat orice fel de muncă cinstită pe care o putea găsi. Astăzi, Gavin este printre cei mai de încredere la Educatori pentru Sănătate, un grup de bărbaţi de la Centrul Misiunii care îi ajută pe bărbaţii noştri să se ocupe de problemele cu care se confruntă (precum adicţiile faţă de droguri sau HIV/SIDA) şi oferă, de asemenea, energie şi monitorizare în Centrul Misiunii.

„Îmi plac aceste schimbări din mine”, spune Gavin. „Acum Îl recunosc pe Dumnezeu şi, cu cât Îl recunosc mai mult, cu atât deschide El mai multe uşi pentru mine. Totul datorită vouă, datorită Emmaus. Nu m-am considerat demn de a fi ajutat înainte, dar voi m-aţi ajutat, iar acum trebuie să dau înapoi mai mult decât mi-aţi dat voi. Ştiu că o să înving. Poate că încă mă lupt să găsesc slujbe şi găzduire, dar pe termen lung, o să înving.”

[Ready to Win. Extras din newsletter-ul Distant Country, iulie 2013. Copyright © 2013 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Douglas Van Ramshorst

Doug (dreapta) şi Andrew pe străzile din Chicago, noaptea târziu. Putem trimite personalul şi voluntarii noştri ca să facă misiune de ajutorare – mulţumită în parte suportului unor prieteni ca voi.

Andy, partenerul meu de misiune, şi cu mine l-am văzut pe Alonzo de cealaltă parte a străzii, extrem de beat şi pe cale de a relata una dintre povestirile lui uimitor de exagerate. Când Alonzo ne-a observat, a devenit şi mai obraznic în insultele muşcătoare pe care le adresa, cu afecţiune, prostituaţilor.

Andy şi cu mine ne-am luat repede la revedere. Pe când ne îndepărtam, l-am auzit pe Alonzo împiedicându-se şi întrebându-ne dacă putea să meargă puţin cu noi.

A fost gălăgios şi puţin neplăcut, până am dat colţul. În acel moment aproape că îl căram. Obosiţi, l-am sprijinit de un zid de cărămidă. El doar s-a uitat fix dincolo de noi până ce…

„Am cancer… în jurul şirei spinării. Doctorul a spus că s-ar putea să nu mai am nici măcar un an de trăit.”

Nu era una dintre poveştile lui uimitor de exagerate. Nu am ştiut ce să fac sau ce să spun, aşa că, după câteva minute de tăcere plină de durere, am rostit primul lucru care mi-a venit în minte: „Asta pute… Vrei o lipie mexicană cu carne?”

A vrut. La restaurantul de lipii mexicane a început brusc un discurs despre problema durerii, mai elocvent decât orice teolog pe care l-am auzit vreodată.

„De ce mor de ceva ce nu aş fi putut evita? Aş putea înţelege cancerul la plămâni – fumez. Aş putea înţelege cancerul la ficat – beau. SIDA… da. Răni de foc de armă… da. Dar cancer la şiră?”

„Renunţ să mai vând droguri. Nu m-am prostituat de luni de zile. De ce mă răneşte El acum? De ce se întâmplă asta când încerc să mă port bine?”

Andy şi cu mine doar stăteam acolo, cu cei opt ani ai noştri de colegiu biblic pe care îi aveam împreună. Tot timpul cât a vorbit Alonzo, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea un cuvânt de mângâiere, dar nu a venit nimic.

De fiecare dată când Andy şi cu mine încercam să răspundem sau să-l mângâiem pe Alonzo, el ne combătea în mod uimitor. Cita filozofi, evenimente din istorie, pasaje din Scriptură…

Orele au trecut. Restaurantul de torttile s-a închis. Mergeam pe stradă, când Alonzo s-a oprit lângă o biserică. „Mulţumesc că m-aţi ascultat, oameni buni. Emmaus este cu adevărat singura organizaţie în care am încredere aici.”

A scos o seringă din buzunar. „Aveam de gând să o folosesc în seara asta ca să sfârşesc totul înainte să aibă o şansă cancerul, dar să vorbesc despre asta m-a ajutat mult. Vă mulţumesc.”

În drumul spre casă cu metroul, am realizat că tot timpul cât mă rugam pentru un cuvânt din rai, Dumnezeu îmi spunea să-mi ţin gura închisă. Ne aflam acolo ca să fim o prezenţă – o ureche care să audă şi un umăr pe care să poată plânge.

Din acea noapte, Alonzo merge la biserică. Vrea să fie botezat şi a găsit câţiva creştini puternici în credinţă care să-l ucenicizeze. Acum este diferit. Arată mai bătrân, mai înţelept şi, surprinzător, mai sănătos.

Dumnezeu mi-a dat câteva cuvinte pe care să i le spun recent – l-am încurajat să petreacă cât de mult timp posibil cu copiii lui înstrăinaţi şi cu alţi membri de familie.

Rugaţi-vă pentru Alonzo în timp ce încearcă, după cum spune el, să nu se întoarcă la modul în care şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii.

[Douglas Van Ramshorst, Just Listening: Alonzo’s Best Story Ever. Extras din newsletter-ul Distant Country, iunie 2007. Copyright © 2007 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Doug este coordonator al misiunii de ajutorare.]

Scott

Scott avea doar şaisprezece ani când a fost nevoit să facă faţă lumii pe cont propriu. A lăsat în urmă un cămin destrămat, ca să-şi facă o viaţă nouă pe străzi, şi a fost nevoit să facă tot ce putea pentru a supravieţui.

„Am făcut tot ce este de făcut pe străzi”, se destăinuie Scott. „M-am prostituat, am furat, am făcut sex cu mai mulţi bărbaţi odată. Nu a fost uşor.”

„Cu trecerea timpului, începi să realizezi ce ai pierdut: şcoală, copii, o familie… tot ce nu ai făcut. Începi să simţi acest lucru numit viaţă şi vrei ceva mai bun.”

Scott a găsit ceva mai bun aici la Emmaus. „Emmaus este ceva unic”, continuă el. „Unde altundeva poate să intre un prostituat pe uşă ca să plece de pe străzi, să facă un duş, să se spele şi să îmbrace haine noi, să mănânce o masă bună, să se roage cu oameni buni şi să aibă şansa unei vieţi noi? Asta nu se poate compara cu nimic altceva!”

Şi s-a dovedit că Dumnezeu îl adusese pe Scott la uşa noastră când avea cea mai mare nevoie de ajutorul nostru. Pe lângă toate celelalte provocări pe care le avea de învins, Scott a fost diagnosticat cu cancer la oase. „A trebuit să merg la chimioterapie la fiecare trei săptămâni şi asta chiar m-a speriat”, îşi aminteşte el. „Apoi Katie şi Christa [membre ale personalului Emmaus] au început să meargă cu mine şi m-au ajutat… Au mers cu mine la spital pentru operaţie, iar când m-am trezit, erau lângă mine.”

„Dacă Dumnezeu nu ar exista, nu aş fi aici.”

Scott

„Capela este cel mai plin de pace loc din viaţa mea”, spune Scott. „Am plâns aici, mi-am dat viaţa lui Hristos aici, am avut unele din cele mai dure şi mai frumoase momente din viaţa mea chiar aici.”

„Capela este locul cel mai plin de pace din viaţa mea”, spune Scott. „Am plâns aici, mi-am dat viaţa lui Cristos aici, am avut unele dintre cele mai dure şi mai frumoase momente din viaţă chiar aici.”

Scott a găsit atât de multă speranţă la Emmaus, iar aceasta nu ar fi posibil fără voi. „Încă am obiceiuri rele şi încă vreau să fac unele lucruri din viaţa mea pe stradă”, spune el, „dar ştiu că nu pot. I-am predat totul lui Dumnezeu.”

Suportul vostru face cu adevărat o diferenţă în viaţa lui Scott şi în viaţa atât de multor bărbaţi ca el. Vă mulţumim pentru compasiunea voastră!

[I’ve had some of the toughest and most beautiful times of my life right here. Extras din newsletter-ul Distant Country, iunie 2008. Copyright © 2008 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Lester a crescut fără să ştie că era sărac. Toată lumea din orăşelul lui din Mississippi era, spune el, „dar noi, pur şi simplu, nu ştiam”.

Fiind unul dintre cei cinci copii, Lester era singurul care locuia cu mama lor necăsătorită. Ceilalţi locuiau cu tatăl lor. Ea s-a apucat de băutură pentru a alina presiunea sărăciei, a situaţiei de a creşte un copil singură şi a stresului unei munci istovitoare. Când era copil, Lester a jurat că nu va fi niciodată un beţiv ca mama lui.

La vârsta impresionabilă de doisprezece ani, cei doi s-au mutat la Chicago. „Atunci am aflat că eram sărac”, continuă el.

Copiii de la şcoală aveau mai mulţi bani, purtau haine mai frumoase şi râdeau de el din cauza accentului şi sărăciei lui. În acea perioadă, alcoolismul mamei lui s-a înrăutăţit.

De la rău la mai rău

Lipsit de suport din partea familiei şi disperat să corespundă la şcoală, Lester a început să bea şi să fumeze marijuana.

La cincisprezece ani, Lester a ajuns să se implice într-un grup de copii care cunoşteau nişte bărbaţi homosexuali mai în vârstă din vecinătate. După ce le dădeau să fumeze marijuana, bărbaţii îi molestau şi le dădeau bani. Acel stil de viaţă a devenit o capcană.

Câţiva ani mai târziu, Lester a reuşit să găsească o slujbă – o slujbă legală – la un hotel exclusivist din Loop. Dar chiar fiind promovat manager al personalului din schimbul de zi, s-a trezit că era incapabil să se oprească din a se prostitua noaptea. Iar nopţile în care rămânea treaz până târziu şi folosirea drogurilor l-au costat slujba.

După moartea prematură a mamei, Lester a devenit extrem de deprimat şi s-a apucat să fumeze cocaină şi să se prostitueze mai des, în partea de jos a oraşului.

Demnitatea şi scopul inspiră schimbarea vieţii

În 2005, Lester a auzit de Emmaus de la un prieten foarte bun al lui, un fost prostituat care venea la Centrul Misiunii de ani de zile. Dar au trecut doi ani înainte ca să vină după ajutor.

I s-au atribuit sarcini de gătit. Simplul act de a pregăti mâncarea pentru bărbaţi i-a dat lui Lester un sentiment al demnităţii şi scopului, care a fost central pentru recuperarea lui.

În cele din urmă, Lester s-a oprit din prostituţie şi s-a dus la un centru de reabilitare. Astăzi este liber de droguri de trei ani! Mai important, a găsit o a doua familie la Emmaus, una care îl îngrijeşte, îl susţine, îl consiliază şi îl încurajează. „Pot să spun [personalului Emmaus] lucruri pe care nu le-aş spune familiei mele”, spune el. „Am încredere în ei. Am încredere în sfatul lor.”

De la a fi dependent, la a fi o inspiraţie

Astăzi Lester lucrează ca bucătar şef pentru o firmă de catering din zona Chicago. „M-am întors la lucru de când sunt aici, spune el. Emmaus mi-a dat inspiraţia să mă ridic, să merg la lucru şi să fac progrese.”

Fiind o prezenţă permanentă la Centrul Misiunii, Lester este o inspiraţie importantă pentru mulţi bărbaţii de-ai noştri. „Îmi place să vorbesc cu bărbaţii, să-i ajut şi să-i ţin responsabili.”

Suportul vostru pentru Emmaus nu numai că ajută bărbaţi ca Lester să scape de un stil de viaţă plin de droguri, adicţii şi prostituţie, dar le oferiţi şi un scop şi demnitate. Fiecare viaţă pe care o atingeţi poate atinge o alta – vieţi schimbate, care ajută la schimbarea altora. Nu puteţi şti niciodată câte vieţi vor transforma darurile voastre, atunci când dăruiţi!

[Cooking Up a Changed Life. Extras din newsletter-ul Distant Country, iulie 2010. Copyright © 2010 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Douglas Van Ramshorst

Doug (cu şapca călduroasă) cu unul dintre prietenii lui de la Emmaus

La unu dimineaţa ne-am refugiat de frig într-un mic local sărăcăcios de la subsol, deschis toată noaptea, care serveşte mâncare pakistaneză şoferilor de camion. Andy şi cu mine am discutat despre sentimentele mele de zădărnicie, în faţa unei farfurii de pui indian. După câteva deplasări lungi în frig, fără să vezi pe nimeni pe stradă, este tentant să renunţi şi să-ţi iei o slujbă obişnuită. În nopţi ca acestea, stăm pe verandă până nu ne mai simţim picioarele, iar apoi mergem în jurul blocului, ca să ne punem iar sângele în mişcare.

O întâlnire „întâmplătoare”

Când am ieşit din restaurant, am crezut că l-am văzut pe Travis, un client mai vechi de al nostru, traversând strada cu două blocuri mai în faţă. „Omule, dacă am putea doar să vorbim cu el treizeci de secunde, ar fi o noapte grozavă”, a spus Andy.

Am mărit puţin pasul şi am încercat să „dăm peste” el, cu nonşalanţă, la o intersecţie, dar când am dat colţul, Travis dispăruse. Am umblat prin vecinătate cam o oră, dar fără succes. „În regulă, să mergem acasă.”

Apoi, în drum spre camionetă, l-am întâlnit pe Travis. Cu un zâmbet şi câteva strângeri de mână, Travis ne-a pus la curent cu noutăţile. A găsit o cameră de închiriat într-un cartier liniştit, la câteva mile de zona comercială, şi şi-a luat o slujbă. Plata era decentă, dar nu putea lucra suficiente ore pentru a fi plătit cu mai mult decât banii pentru chirie. Era marţi noaptea, nu avea să fie plătit până vineri şi îi era foame. Fără să aibă multe alte opţiuni, Travis s-a întors la tactica de supravieţuire pe care o cunoştea cel mai bine, de aceea umbla pe Strada Hubbard la două dimineaţa.

O perspectivă nouă

Am simţit ambivalenţa lui Travis cu privire la faptul de a se afla în acest cartier, deci m-am oferit să-l duc acasă cu maşina. Pe drum am condus la McDonalds şi i-am cumpărat o porţie mare. I-am scris o listă cu servicii sociale, biserici şi bucătării din zona lui care îl puteau ajuta. Şi, înainte de a coborî din camionetă, Travis mi-a schimbat întreaga perspectivă despre acea noapte.

„Dacă aş mai fi stat acolo, aş fi sfârşit prin a face nişte bani prostituându-mă. Şi mă cunosc. Da, aş fi cumpărat ceva de mâncare, dar apoi m-aş fi simţit rău din cauza a ceea ce tocmai făcusem, deci aş fi fumat iarbă. Sunt la un pas de a-mi pierde slujba şi apartamentul. Nu sunt încă destul de în siguranţă, aş putea fi din nou pe străzi destul de repede dacă aş intra din nou în încurcătură. Nu ştiu de ce voi, oameni buni, eraţi acolo pe o asemenea vreme, dar, cu siguranţă, sunt bucuros că aţi fost!”

[Douglas Van Ramshorst, On a Cold Night in Chicago. Why Nothing We Do Is Useless. Extras din newsletter-ul Distant Country, martie 2008. Copyright © 2008 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. De trei ierni consecutive în Chicago, făcând misiune de ajutorare pentru Emmaus în fiecare noapte, Doug continuă să întindă o mână de ajutor şi să influenţeze vieţile bărbaţilor de pe străzi.]