de Douglas Van Ramshorst
La unu dimineaţa ne-am refugiat de frig într-un mic local sărăcăcios de la subsol, deschis toată noaptea, care serveşte mâncare pakistaneză şoferilor de camion. Andy şi cu mine am discutat despre sentimentele mele de zădărnicie, în faţa unei farfurii de pui indian. După câteva deplasări lungi în frig, fără să vezi pe nimeni pe stradă, este tentant să renunţi şi să-ţi iei o slujbă obişnuită. În nopţi ca acestea, stăm pe verandă până nu ne mai simţim picioarele, iar apoi mergem în jurul blocului, ca să ne punem iar sângele în mişcare.
O întâlnire „întâmplătoare”
Când am ieşit din restaurant, am crezut că l-am văzut pe Travis, un client mai vechi de al nostru, traversând strada cu două blocuri mai în faţă. „Omule, dacă am putea doar să vorbim cu el treizeci de secunde, ar fi o noapte grozavă”, a spus Andy.
Am mărit puţin pasul şi am încercat să „dăm peste” el, cu nonşalanţă, la o intersecţie, dar când am dat colţul, Travis dispăruse. Am umblat prin vecinătate cam o oră, dar fără succes. „În regulă, să mergem acasă.”
Apoi, în drum spre camionetă, l-am întâlnit pe Travis. Cu un zâmbet şi câteva strângeri de mână, Travis ne-a pus la curent cu noutăţile. A găsit o cameră de închiriat într-un cartier liniştit, la câteva mile de zona comercială, şi şi-a luat o slujbă. Plata era decentă, dar nu putea lucra suficiente ore pentru a fi plătit cu mai mult decât banii pentru chirie. Era marţi noaptea, nu avea să fie plătit până vineri şi îi era foame. Fără să aibă multe alte opţiuni, Travis s-a întors la tactica de supravieţuire pe care o cunoştea cel mai bine, de aceea umbla pe Strada Hubbard la două dimineaţa.
O perspectivă nouă
Am simţit ambivalenţa lui Travis cu privire la faptul de a se afla în acest cartier, deci m-am oferit să-l duc acasă cu maşina. Pe drum am condus la McDonalds şi i-am cumpărat o porţie mare. I-am scris o listă cu servicii sociale, biserici şi bucătării din zona lui care îl puteau ajuta. Şi, înainte de a coborî din camionetă, Travis mi-a schimbat întreaga perspectivă despre acea noapte.
„Dacă aş mai fi stat acolo, aş fi sfârşit prin a face nişte bani prostituându-mă. Şi mă cunosc. Da, aş fi cumpărat ceva de mâncare, dar apoi m-aş fi simţit rău din cauza a ceea ce tocmai făcusem, deci aş fi fumat iarbă. Sunt la un pas de a-mi pierde slujba şi apartamentul. Nu sunt încă destul de în siguranţă, aş putea fi din nou pe străzi destul de repede dacă aş intra din nou în încurcătură. Nu ştiu de ce voi, oameni buni, eraţi acolo pe o asemenea vreme, dar, cu siguranţă, sunt bucuros că aţi fost!”
[Douglas Van Ramshorst, On a Cold Night in Chicago. Why Nothing We Do Is Useless. Extras din newsletter-ul Distant Country, martie 2008. Copyright © 2008 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. De trei ierni consecutive în Chicago, făcând misiune de ajutorare pentru Emmaus în fiecare noapte, Doug continuă să întindă o mână de ajutor şi să influenţeze vieţile bărbaţilor de pe străzi.]