Scott avea doar şaisprezece ani când a fost nevoit să facă faţă lumii pe cont propriu. A lăsat în urmă un cămin destrămat, ca să-şi facă o viaţă nouă pe străzi, şi a fost nevoit să facă tot ce putea pentru a supravieţui.
„Am făcut tot ce este de făcut pe străzi”, se destăinuie Scott. „M-am prostituat, am furat, am făcut sex cu mai mulţi bărbaţi odată. Nu a fost uşor.”
„Cu trecerea timpului, începi să realizezi ce ai pierdut: şcoală, copii, o familie… tot ce nu ai făcut. Începi să simţi acest lucru numit viaţă şi vrei ceva mai bun.”
Scott a găsit ceva mai bun aici la Emmaus. „Emmaus este ceva unic”, continuă el. „Unde altundeva poate să intre un prostituat pe uşă ca să plece de pe străzi, să facă un duş, să se spele şi să îmbrace haine noi, să mănânce o masă bună, să se roage cu oameni buni şi să aibă şansa unei vieţi noi? Asta nu se poate compara cu nimic altceva!”
Şi s-a dovedit că Dumnezeu îl adusese pe Scott la uşa noastră când avea cea mai mare nevoie de ajutorul nostru. Pe lângă toate celelalte provocări pe care le avea de învins, Scott a fost diagnosticat cu cancer la oase. „A trebuit să merg la chimioterapie la fiecare trei săptămâni şi asta chiar m-a speriat”, îşi aminteşte el. „Apoi Katie şi Christa [membre ale personalului Emmaus] au început să meargă cu mine şi m-au ajutat… Au mers cu mine la spital pentru operaţie, iar când m-am trezit, erau lângă mine.”
„Dacă Dumnezeu nu ar exista, nu aş fi aici.”
„Capela este cel mai plin de pace loc din viaţa mea”, spune Scott. „Am plâns aici, mi-am dat viaţa lui Hristos aici, am avut unele din cele mai dure şi mai frumoase momente din viaţa mea chiar aici.”
„Capela este locul cel mai plin de pace din viaţa mea”, spune Scott. „Am plâns aici, mi-am dat viaţa lui Cristos aici, am avut unele dintre cele mai dure şi mai frumoase momente din viaţă chiar aici.”
Scott a găsit atât de multă speranţă la Emmaus, iar aceasta nu ar fi posibil fără voi. „Încă am obiceiuri rele şi încă vreau să fac unele lucruri din viaţa mea pe stradă”, spune el, „dar ştiu că nu pot. I-am predat totul lui Dumnezeu.”
Suportul vostru face cu adevărat o diferenţă în viaţa lui Scott şi în viaţa atât de multor bărbaţi ca el. Vă mulţumim pentru compasiunea voastră!
[I’ve had some of the toughest and most beautiful times of my life right here. Extras din newsletter-ul Distant Country, iunie 2008. Copyright © 2008 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]