de Douglas Van Ramshorst

Doug (dreapta) şi Andrew pe străzile din Chicago, noaptea târziu. Putem trimite personalul şi voluntarii noştri ca să facă misiune de ajutorare – mulţumită în parte suportului unor prieteni ca voi.

Andy, partenerul meu de misiune, şi cu mine l-am văzut pe Alonzo de cealaltă parte a străzii, extrem de beat şi pe cale de a relata una dintre povestirile lui uimitor de exagerate. Când Alonzo ne-a observat, a devenit şi mai obraznic în insultele muşcătoare pe care le adresa, cu afecţiune, prostituaţilor.

Andy şi cu mine ne-am luat repede la revedere. Pe când ne îndepărtam, l-am auzit pe Alonzo împiedicându-se şi întrebându-ne dacă putea să meargă puţin cu noi.

A fost gălăgios şi puţin neplăcut, până am dat colţul. În acel moment aproape că îl căram. Obosiţi, l-am sprijinit de un zid de cărămidă. El doar s-a uitat fix dincolo de noi până ce…

„Am cancer… în jurul şirei spinării. Doctorul a spus că s-ar putea să nu mai am nici măcar un an de trăit.”

Nu era una dintre poveştile lui uimitor de exagerate. Nu am ştiut ce să fac sau ce să spun, aşa că, după câteva minute de tăcere plină de durere, am rostit primul lucru care mi-a venit în minte: „Asta pute… Vrei o lipie mexicană cu carne?”

A vrut. La restaurantul de lipii mexicane a început brusc un discurs despre problema durerii, mai elocvent decât orice teolog pe care l-am auzit vreodată.

„De ce mor de ceva ce nu aş fi putut evita? Aş putea înţelege cancerul la plămâni – fumez. Aş putea înţelege cancerul la ficat – beau. SIDA… da. Răni de foc de armă… da. Dar cancer la şiră?”

„Renunţ să mai vând droguri. Nu m-am prostituat de luni de zile. De ce mă răneşte El acum? De ce se întâmplă asta când încerc să mă port bine?”

Andy şi cu mine doar stăteam acolo, cu cei opt ani ai noştri de colegiu biblic pe care îi aveam împreună. Tot timpul cât a vorbit Alonzo, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea un cuvânt de mângâiere, dar nu a venit nimic.

De fiecare dată când Andy şi cu mine încercam să răspundem sau să-l mângâiem pe Alonzo, el ne combătea în mod uimitor. Cita filozofi, evenimente din istorie, pasaje din Scriptură…

Orele au trecut. Restaurantul de torttile s-a închis. Mergeam pe stradă, când Alonzo s-a oprit lângă o biserică. „Mulţumesc că m-aţi ascultat, oameni buni. Emmaus este cu adevărat singura organizaţie în care am încredere aici.”

A scos o seringă din buzunar. „Aveam de gând să o folosesc în seara asta ca să sfârşesc totul înainte să aibă o şansă cancerul, dar să vorbesc despre asta m-a ajutat mult. Vă mulţumesc.”

În drumul spre casă cu metroul, am realizat că tot timpul cât mă rugam pentru un cuvânt din rai, Dumnezeu îmi spunea să-mi ţin gura închisă. Ne aflam acolo ca să fim o prezenţă – o ureche care să audă şi un umăr pe care să poată plânge.

Din acea noapte, Alonzo merge la biserică. Vrea să fie botezat şi a găsit câţiva creştini puternici în credinţă care să-l ucenicizeze. Acum este diferit. Arată mai bătrân, mai înţelept şi, surprinzător, mai sănătos.

Dumnezeu mi-a dat câteva cuvinte pe care să i le spun recent – l-am încurajat să petreacă cât de mult timp posibil cu copiii lui înstrăinaţi şi cu alţi membri de familie.

Rugaţi-vă pentru Alonzo în timp ce încearcă, după cum spune el, să nu se întoarcă la modul în care şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii.

[Douglas Van Ramshorst, Just Listening: Alonzo’s Best Story Ever. Extras din newsletter-ul Distant Country, iunie 2007. Copyright © 2007 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Doug este coordonator al misiunii de ajutorare.]