Archive for Articole

Diferite fațete ale homosexualității

Cuvântul „homosexualitate” nu numai că are mai multe înţelesuri, dar experienţa homosexualităţii prezintă, de asemenea, mai multe forme şi complexităţi. Ar fi util să luăm în considerare patru aspecte:

  • sentimentele;
  • comportamentul;
  • identitatea;
  • modul de viaţă.
Sentimentele

Sentimentul atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex prezintă mai multe forme şi complexităţi. Apariţia atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex la tineri arată diferit în statistici faţă de apariţia atracţiilor faţă de persoanele de sex opus. Unii dezvoltă atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex mai târziu, ca adulţi, uneori dezvoltând atracţiile chiar şi în timpul crizei vârstei mijlocii. Unii îşi descriu atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex ca persistente. Alţii le descriu ca intermitente. Unii le descriu ca puternice, în timp ce alţii le descriu ca slabe. Unii raportează că atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex au început după un eveniment sau după o experienţă specifice. Unii spun că ştiu când şi de ce au început să simtă atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Alţii le descriu ca sentimente pe care le-au avut dintotdeauna. Cei care fac cercetări în domeniul sexului au răspuns acestei complexităţi propunând să folosim o scală variabilă pentru descrierea atracţiilor sexuale şi ca oamenii să se poată situa oriunde pe scala variabilă. Un lucru cu care mulţi sunt de acord, inclusiv Exodus Global Alliance, este că oamenii nu aleg să aibă sentimente homosexuale. Nimeni nu alege, pur şi simplu, să aibă atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Şi nimeni nu poate alege, pur şi simplu, să nu le aibă.

Comportamentul

Comportamentul, de asemenea, are mai multe forme şi complexităţi. Este posibil ca un copil să încerce sexul homosexual la o vârstă fragedă, dar să nu aibă niciodată relaţii homosexuale mai târziu în viaţă. Majoritatea tinerilor care au unul sau câteva episoade experimentale de sex homosexual nu trec niciodată de stadiul încercării, ci continuă să dezvolte heterosexualitatea. Unii care au atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex nu dau niciodată curs sentimentelor sau fanteziilor. Iar unii se implică în comportament sexual cu persoane de acelaşi sex, chiar dacă nu au astfel de atracţii. Nu este nevoie ca sentimentele homosexuale să rezulte automat în implicare homosexuală pe viaţă. Sunt mulţi care nu au dat niciodată curs atracţiilor homosexuale pe care le au. Totuşi, ca orice apetit, cu cât „hrăneşti” mai mult impulsul (prin pornografie, fantezie şi autosatisfacere), cu atât mai puternic devine. Aceasta va mări şansele implicării homosexuale.

Identitatea

Trăim într-o cultură dependentă de etichetarea identităţii. Căutăm să rezumăm tot ce este esenţial despre un individ într-un cuvânt, o frază sau o sută patruzeci de caractere. Cu fiecare etichetă şi categorie apare un alt nivel de identitate segregată şi nicăieri nu este aceasta mai evident decât în domeniul identităţii sexuale.

Dacă ne uităm la comunitatea homosexuală, vedem nivelul fragmentării identităţii, reprezentată în folosirea unor acronime precum LGBTIIA (lesbiană, homosexual, bisexual, transgender, sub semnul întrebării, intersex, aliat). Eticheta identităţii sexuale a devenit o metodă de a reduce indivizii la o micronaraţiune a orientării sexuale. Oamenii adoptă identitatea şi construiesc pe ea un sens al scopului.

Dar astfel de etichete nu sunt compatibile cu identitatea noastră în Cristos. Scriptura spune că cei care îşi predau viaţa lui Isus Cristos primesc o nouă identitate în El. Scriptura îi cheamă pe oameni să lepede toate celelalte identităţi. Scriptura spune că identitatea noastră în Cristos ne dă posibilitatea să fim continuu transformaţi după chipul Său.

Modul de viaţă

Unii se implică într-o cultură homosexuală suportivă. Se înconjoară cu prieteni homosexuali, lucrează într-o instituţie homosexuală, frecventează baruri sau cluburi de noapte homosexuale etc. Astfel dobândesc un sentiment al apartenenţei.

Când întâlneşti pe cineva care spune că este homosexual, gândeşte-te la aceste diferite categorii şi la complexitatea fiecăreia dintre ele. El se poate afla oriunde în categoriile respective. Întreabă-l ce vrea să spună când zice: „Sunt homosexual.” Îşi descrie sentimentele? Vrea să spună că pentru el sentimentul de sine se bazează pe o identitate homosexuală? Este implicat într-o subcultură homosexuală suportivă? Este implicat într-o conduită homosexuală? Răspunsul tău faţă de el va fi parţial determinat de locul unde se află în categoriile respective.

[Different Facets of Homosexuality. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Dumnezeu te vrea în familia Lui

Dumnezeu vrea ca bărbaţii şi femeile implicaţi în homosexualitate sau care simt atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex să facă parte din familia Lui, să fie membri ai Împărăţiei Lui.

Apostolul Ioan a scris: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1:14) Aceste câteva cuvinte exprimă puterea, măreţia, dragostea şi harul Dumnezeului Celui atotputernic. Marele Creator a coborât la nivelul Omului pentru a simţi oboseala (Ioan 4:6), nevoia de somn (Matei 8:4), hrană (Matei 4:2 şi 21:18) şi apă (Ioan 19:28). Mai important, El a venit la nivelul nostru ca să simtă atracţia înşelătoare a ispitei şi totuşi să-i reziste – „Şi, prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18)

Ce înseamnă întruparea pentru bărbaţii şi femeile implicaţi în homosexualitate sau care simt atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex? Dumnezeu este întotdeauna Cel care iniţiază căutarea şi salvarea. Dumnezeu a părăsit splendoarea cerului pentru mirosul greu al unui grajd. Şi-a dat tronul pentru o iesle rece. Creatorul omnipotent a devenit un bebeluş neajutorat, care a trebuit să depindă total de o mamă biologică şi de un tată adoptiv. A făcut acestea ca să poată găsi bărbaţi şi femei implicaţi în homosexualitate.

Dumnezeu nu aşteaptă să-ţi cureţi viaţa înainte de a te întâlni în nevoia ta. Isus a ilustrat aceasta frumos în pilda fiului risipitor. După ce fiul risipitor şi-a risipit moştenirea pe materialism (inclusiv imoralitate), se întoarce la tatăl lui. Singurul loc în Sfânta Scriptură unde Dumnezeu este zugrăvit ca fiind grăbit se află în Luca 15:20. Tatăl, care Îl reprezintă pe Dumnezeu, aleargă la fiu! Geneza, de asemenea, relatează că, după păcatul lui Adam şi al Evei în Grădina Edenului şi pe când se ascundeau de Dumnezeu, Dumnezeu a iniţiat căutarea lor. Citim în Geneza 3:9: „Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: «Unde eşti?»” Dumnezeu nu aşteaptă ca mai întâi să-ţi cureţi viaţa.

Dumnezeu nu trece cu vederea greşelile sau luptele noastre cu sexualitatea; mai degrabă priveşte dincolo de ele, ştiind că cea mai profundă nevoie a noastră este o relaţie vitală cu El. De asemenea, El ştie că „despărţiţi de El nu putem face nimic”. (Ioan 15:5) Când Duhul Sfânt începe să locuiască în viaţa ta, la fel ca în viaţa oricui altcuiva, te transformă şi îţi dă puterea să trăieşti în acord cu Cuvântul Său.

[God wants you in His Family. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Versete din Biblie pentru transsexuali

Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. Deuteronom 22:5

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Geneza 1:27

Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. Levitic 18:22

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Matei 5:4

Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Ioan 10:10

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. Romani 1:18-32

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. Romani 6:23

Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Romani 5:1-5

[Copyright © ContraCurentului.com]

Fiind mame pentru prostituați: Doamnele de la biserică

de Katie Yee

Misiunea urbană nu este numai pentru tineri de douăzeci de ani cu codiţe africane – ci şi pentru bunici şi secretare de biserică!

Jean Ann (stânga) and Jeri nu arată că niște lucrătoare „tipice” de misiune urbană.

Jean Ann (stânga) and Jeri nu arată că niște lucrătoare „tipice” de misiune urbană.

Jeri Oleksy şi Jean Ann Wieczorek sunt tipicele „doamne de la biserică”, ale căror inimi generoase şi muncă neobosită reprezintă coloana vertebrală a întregii naţiuni. Duminica pot fi găsite făcând cafea pentru ora de părtăşie. În timpul săptămânii pot fi găsite conducând diferite misiuni pentru femei. În fiecare zi Jeri poate fi găsită la biroul bisericii, unde este secretară.

Şi o, da, o dată pe lună pot fi găsite la Emmaus, pregătind cina pentru bărbaţii prostituaţi.

Bărbaţii noştri le numesc pe Jean Ann şi pe Jerri „doamnele de la biserică” şi întreabă mult despre ele. „Când se întorc doamnele de la biserică?”

De când au început la Emmaus, Jeri şi Jean Ann au învăţat să gătească (şi încă perfect) o varietate de feluri de mâncare culturale precum napi, care le plac bărbaţilor noştri. (În special fiindcă bărbaţii noştri nu ezită să ofere numeroase şi adesea elaborate indicii pentru gătit!)

Recent, un membru al personalului nostru s-a aşezat alături de Jeri şi Jean Ann. În cuvintele lor, este uşor să percepi pasiunea pe care o au pentru Emmaus – felul de pasiune pe care o preţuim la toţi voluntarii şi suporterii noştri.

Iată povestea modului în care au devenit ele doamnele de la biserică pentru bărbaţii noştri…

Jean Ann: „Am fost la acel loc de recreere pentru femei. Vorbitoarea m-a afectat cu adevărat. A vorbit despre oamenii care chiar au nevoie de ajutor în afara Bisericii. O prietenă de la KT [membră a personalului KT], care era la locul de recreere, mi-a sugerat să mă interesez de Emmaus şi a sugerat gătitul ca mod de a ajuta. M-am gândit: «Pot să fac asta! Pot să şi vorbesc!»”

Aşa că Jean Ann a luat-o pe prietena ei Jeri şi au venit la un training pentru voluntarii Emmaus.

Jeri: „Eram foarte intimidate la gândul că vom interacţiona cu bărbaţii. Ne gândeam: «Ce le-am putea noi oferi?» Ce ne-a surprins a fost cât de repede ne-au fost risipite temerile. Voluntariatul la Emmaus este printre cele mai importante lucruri pe care le fac într-o lună. Îmi spun: «Mă duc să-i văd pe băieţii mei!» Unde altundeva poţi găti pentru cină şi să te aplaude?! Le servesc cina şi îi întreb cum şi-au petrecut ziua. Au tot mai multă încredere în noi.

Uit că sunt prostituaţi. Îmi pasă de ei. Este dureros să mă gândesc la ei dormind pe străzi. Asta m-a făcut conştientă de oamenii care adesea nu au un chip pentru cei din Biserică. Îmi place, de asemenea, că misiunea este ecumenică… Trupul lui Cristos lucrând împreună.”

Jean Ann: „Am doi fii şi, dacă nu ar fi fost îndurarea lui Dumnezeu, şi-ar fi luat lumea în cap. [Jean Ann chicoteşte puţin.] Fiii mei ar fi putut fi aceşti bărbaţi, dacă circumstanţele ar fi fost diferite. Lucrurile ar fi putut fi diferite pentru ei.”

Jeri: „Am învăţat că oamenii sunt oameni. Îi încurajez pe aceşti bărbaţi. Este ceva specific unei mame. Şi Doamne, cum mai răspund ei la asta!”

Jean Ann: „Toţi au nevoie de o mamă care să se îngrijească de ei.”

Jean Ann şi Jeri sunt o dovadă că voluntarii Emmaus nu se potrivesc unui tipar. Dumnezeu va folosi talentele voastre speciale – fie că este vorba de gătit, făcut curăţenie, ascultat, încurajat, orice altceva – ca să vă ajute să vă potriviţi aici. Iar apoi, ca Trup al lui Cristos, vom sluji şi vom iubi.

[Katie Yee, “Mom-ing” Hustlers: The Church Ladies. Extras din newsletter-ul Distant Country, noiembrie 2006. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Gol, sângerând, zdrobit: Transfomarea lui Samuel

de Chris McGarvey

Samuel (stânga) cu Chris

Samuel (stânga) cu Chris

Ca mulţi dependenţi de droguri, Samuel a trebuit să ajungă în nivelul cel mai de jos, înainte să realizeze că acţiunile lui îl distrugeau. Totuşi, cel mai de jos nivel la Samuel a fost literalmente jos – ca atunci când te loveşti de trotuar după o cădere.

„Am avut partea mea de năravuri rele. Odată, un tip şi cu mine ne aflam în casa lui drogându-ne, iar el a avut o experienţă rea din cauza drogului. Şi tipul m-a lovit în cap cu o ţeavă şi m-a aruncat pe fereastră de la etajul patru.” Samuel a ajuns la nivelul cel mai de jos. Cu un braţ rupt ca dovadă.

Samuel şi-a petrecut jumătate din viaţă pe străzi. A crescut fără să vadă nici măcar o fotografie cu tatăl său. La şaisprezece ani, hoinărea prin adăposturi pentru oamenii fără locuinţă, singur şi temător, printre bărbaţi destul de în vârstă ca să-i fie taţi. Cam tot pe atunci, cel mai bun prieten al lui a fost împuşcat de patru ori şi lăsat să moară lângă statuia lui George Washington pe Strada 51. Samuel s-a apucat să bea lichior tare şi cocaină crack pentru a face faţă durerii, acesta fiind modul în care „taţii lui de pe stradă” îl creşteau. La scurt timp după aceea a devenit prostituat, pentru a-şi susţine obiceiul.

Emmaus a fost prezent pentru Samuel, când a apărut după căderea lui de la fereastra de la etajul patru. A apărut gol şi sângerând, şi zdrobit. „Atunci am venit aici la Emmaus, iar ei m-au ajutat, au chemat ambulanţa. Asta m-a făcut, pur şi simplu, să realizez că prostituaţia pe stradă… era timpul să ies din ea.”

Dar chiar şi nivelul cel mai de jos poate să aibă trape de vizitare, iar adicţia lui era atât de puternică încât, peste câteva zile, Samuel se afla din nou pe străzi prostituându-se, cu un braţ înfăşurat într-un aparat gipsat. Lucrurile doar s-au înrăutăţit. „Atunci am fost iniţiat în heroină, iar aceea a fost cea mai mare decădere a mea. M-a făcut să mă prăbuşesc precum o piatră scufundându-se în apă.”

Închisoare, supradoze, prostituţie – după orice indicator uman, Samuel se îndrepta împleticindu-se către un sfârşit lipsit de speranţă. Dar atunci Dumnezeu l-a adus înapoi la Emmaus.

Zâmbetul zugrăvit pe faţa lui Samuel zilele acestea spune o poveste complet diferită – iar eu mă minunez de curajul lui, de munca lui din greu şi de perseverenţa lui.

L-am văzut pe Samuel primind un apartament, după ce timp de şaisprezece ani nu a avut nici măcar o dată un loc al său. L-am văzut mergând la instruiri pentru slujbe şi căutând de lucru, luptându-se cu cazierul lui şi cu lipsuri intimidante în CV. Nu pot doar să mă uit la el când trece pe la Centrul Misiunii, fiindcă mă atrage într-o discuţie despre ultimul pasaj din Scriptură pe care l-a citit, totul în timp ce îşi calcă pantalonii şi îmi cere să-i dau o sacoşă cu fermoar pentru îmbrăcămintea lui proaspăt călcată. Aproape te scoate din minţi să ţii pasul cu activitatea lui plină de agitaţie.

Samuel are vise mari acum, vise care arată cum parteneriatul vostru cu Emmaus trece dincolo de o viaţă schimbată. Pentru că l-aţi ajutat, Samuel plănuieşte acum să ajute pe alţii.

„Mi-ar plăcea să împărtăşesc nişte versete cu alţi tipi de pe stradă şi să le spun că Dumnezeu nu lasă ca păcatul să-i distrugă dincolo de orice speranţă, că Dumnezeu îi iubeşte şi că Dumnezeu le poate schimba vieţile. Mi-ar plăcea ca ei să vadă puterea transformatoare a lui Dumnezeu în viaţa mea şi efectiv să privească şi să gândească: «Ei bine, Dumnezeu i-a transformat într-adevăr viaţa. Ştiu ce făcea tipul ăsta pe străzi.» Emmaus m-a ajutat să vin în acest loc al înţelegerii şi sunt atât de recunoscător.”

[Cris McGarvey, Naked, Bleeding. Broken: Samuel’s Transformation. Extras din newsletter-ul Distant Country, august 2006. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Chris a absolvit în 2005 Hope College (Holland, Michigan) şi este voluntar cu normă întreagă la Emmaus, prin programul romano-catolic augustinian din Chicago. Este creştin ortodox şi frecventează biserica din parohia Cristos Mântuitorul din Chicago.]

Ascultându-le povestea

de Douglas Van Ramshorst

Când fac misiune pe teren, când vorbesc cu bărbaţii pe care îi întâlnim pe străzi, am grijă să nu-L aduc pe Dumnezeu în discuţie.

Ascultând poveștile lorDar am descoperit că, dacă reuşim să pătrundem dincolo de suprafaţă chiar şi numai pentru câteva clipe, Îl vor aduce ei pe Dumnezeu în discuţie, dându-mi un prilej nesolicitat şi asigurându-mă că le slujesc lor, nu… pentru ei.

Cinci nopţi pe săptămână, uneori până la ora patru dimineaţa, o mică armată de voluntari vigilenţi şi cu mine mergem pe străzi, în parcuri şi baruri în căutarea clienţilor noştri şi a potenţialilor noştri clienţi.

Lăsându-i să-şi spună ei primii povestea, aflu unde se află în prezent. În mod ideal, aş încheia conversaţia cu o invitaţie la Centrul Misiunii noastre, iar ei ar veni în ziua următoare.

Dar nu trăim într-o lume ideală.

În felul acesta, Emmaus este prezent pe străzi pentru a fi o lumină consecventă în locurile unde întunericul domneşte deplin. Datorită sprijinului vostru, le putem oferi bărbaţilor de pe străzi o ceaşcă de cafea fierbinte, mâncare pentru a le umple stomacul şi invitaţia de a păşi alături de noi pe drumul care duce la vindecare.

[Douglas Van Ramshorst, Hearing Their Stories. Extras din newsletter-ul Distant Country, august 2006. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Doug cântă într-o formaţie punk numită Dreadnok Ripper, cea mai înfocată admiratoare a lui fiind soţia lui, Mary. Este licenţiat al Colegiului Creştin Lincoln şi frecventează Biserica Anglicană Sfântul Pavel din cartierul Rogers Park din Chicago.]

1 20 21 22 23 24 64