Gol, sângerând, zdrobit: Transfomarea lui Samuel

de Chris McGarvey

Samuel (stânga) cu Chris

Samuel (stânga) cu Chris

Ca mulţi dependenţi de droguri, Samuel a trebuit să ajungă în nivelul cel mai de jos, înainte să realizeze că acţiunile lui îl distrugeau. Totuşi, cel mai de jos nivel la Samuel a fost literalmente jos – ca atunci când te loveşti de trotuar după o cădere.

„Am avut partea mea de năravuri rele. Odată, un tip şi cu mine ne aflam în casa lui drogându-ne, iar el a avut o experienţă rea din cauza drogului. Şi tipul m-a lovit în cap cu o ţeavă şi m-a aruncat pe fereastră de la etajul patru.” Samuel a ajuns la nivelul cel mai de jos. Cu un braţ rupt ca dovadă.

Samuel şi-a petrecut jumătate din viaţă pe străzi. A crescut fără să vadă nici măcar o fotografie cu tatăl său. La şaisprezece ani, hoinărea prin adăposturi pentru oamenii fără locuinţă, singur şi temător, printre bărbaţi destul de în vârstă ca să-i fie taţi. Cam tot pe atunci, cel mai bun prieten al lui a fost împuşcat de patru ori şi lăsat să moară lângă statuia lui George Washington pe Strada 51. Samuel s-a apucat să bea lichior tare şi cocaină crack pentru a face faţă durerii, acesta fiind modul în care „taţii lui de pe stradă” îl creşteau. La scurt timp după aceea a devenit prostituat, pentru a-şi susţine obiceiul.

Emmaus a fost prezent pentru Samuel, când a apărut după căderea lui de la fereastra de la etajul patru. A apărut gol şi sângerând, şi zdrobit. „Atunci am venit aici la Emmaus, iar ei m-au ajutat, au chemat ambulanţa. Asta m-a făcut, pur şi simplu, să realizez că prostituaţia pe stradă… era timpul să ies din ea.”

Dar chiar şi nivelul cel mai de jos poate să aibă trape de vizitare, iar adicţia lui era atât de puternică încât, peste câteva zile, Samuel se afla din nou pe străzi prostituându-se, cu un braţ înfăşurat într-un aparat gipsat. Lucrurile doar s-au înrăutăţit. „Atunci am fost iniţiat în heroină, iar aceea a fost cea mai mare decădere a mea. M-a făcut să mă prăbuşesc precum o piatră scufundându-se în apă.”

Închisoare, supradoze, prostituţie – după orice indicator uman, Samuel se îndrepta împleticindu-se către un sfârşit lipsit de speranţă. Dar atunci Dumnezeu l-a adus înapoi la Emmaus.

Zâmbetul zugrăvit pe faţa lui Samuel zilele acestea spune o poveste complet diferită – iar eu mă minunez de curajul lui, de munca lui din greu şi de perseverenţa lui.

L-am văzut pe Samuel primind un apartament, după ce timp de şaisprezece ani nu a avut nici măcar o dată un loc al său. L-am văzut mergând la instruiri pentru slujbe şi căutând de lucru, luptându-se cu cazierul lui şi cu lipsuri intimidante în CV. Nu pot doar să mă uit la el când trece pe la Centrul Misiunii, fiindcă mă atrage într-o discuţie despre ultimul pasaj din Scriptură pe care l-a citit, totul în timp ce îşi calcă pantalonii şi îmi cere să-i dau o sacoşă cu fermoar pentru îmbrăcămintea lui proaspăt călcată. Aproape te scoate din minţi să ţii pasul cu activitatea lui plină de agitaţie.

Samuel are vise mari acum, vise care arată cum parteneriatul vostru cu Emmaus trece dincolo de o viaţă schimbată. Pentru că l-aţi ajutat, Samuel plănuieşte acum să ajute pe alţii.

„Mi-ar plăcea să împărtăşesc nişte versete cu alţi tipi de pe stradă şi să le spun că Dumnezeu nu lasă ca păcatul să-i distrugă dincolo de orice speranţă, că Dumnezeu îi iubeşte şi că Dumnezeu le poate schimba vieţile. Mi-ar plăcea ca ei să vadă puterea transformatoare a lui Dumnezeu în viaţa mea şi efectiv să privească şi să gândească: «Ei bine, Dumnezeu i-a transformat într-adevăr viaţa. Ştiu ce făcea tipul ăsta pe străzi.» Emmaus m-a ajutat să vin în acest loc al înţelegerii şi sunt atât de recunoscător.”

[Cris McGarvey, Naked, Bleeding. Broken: Samuel’s Transformation. Extras din newsletter-ul Distant Country, august 2006. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Chris a absolvit în 2005 Hope College (Holland, Michigan) şi este voluntar cu normă întreagă la Emmaus, prin programul romano-catolic augustinian din Chicago. Este creştin ortodox şi frecventează biserica din parohia Cristos Mântuitorul din Chicago.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *