Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Institutul pentru Cercetarea Familiei (FRI) a publicat estimări^[1] din studiul sexual naţional pe care l-a făcut, care sugerează că 80% dintre homosexuali au practicat contactul oral-anal cel puţin o dată în viaţă. O astfel de practică nesănătoasă şi nesanitară este ceva obişnuit printre homosexuali.

40% din 4808 de homosexuali canadieni au recunoscut că în perioada 1991-1992 făcuseră sex oral-anal în cele 3 luni anterioare, conform unui studiu finanţat de guvern şi făcut de homosexuali, care a reprezentat cel mai mare studiu pe homosexuali din Canada.^[2]

În cel mai mare studiu făcut vreodată pe homosexuali, încheiat în anul 2008 de revista homosexuală săptămânală naţională The Advocate, 13000 de cititori au răspuns la chestionar. The Advocate a spus că 45% dintre respondenţi „iubeau” sexul anal-oral. Mai mult, 20% au spus că în ultimii 5 ani practicaseră sexul care implică robie şi disciplină, iar 10% practicaseră sadomasochismul. Şi, cel mai semnificativ, dintre cei care ştiau că aveau virusul HIV, „11% au spus sau au sugerat că erau seronegativi pentru a obţine sex.” (8/23, p. 23)

FRI a găsit că aproximativ 13% dintre homosexuali au spus că fuseseră violaţi, iar o treime participaseră la sadomasochism.^[3]

Un studiu pe 930 de homosexuali englezi i-a întrebat dacă fuseseră „molestaţi sexual sau violaţi”. 28% au răspuns „da”. În jumătate (47%) dintre cazuri victima a fost penetrată anal cu forţa sau s-a făcut o astfel de încercare. Dintre bărbaţii cu vârsta de peste 21 de ani, 52 de cazuri (66% din totalul raportat), „au fost atacaţi sexual de parteneri sexuali regulaţi sau ocazionali”.

Autorii studiului englez (care par să fie ei înşişi homosexuali) fac observaţia că: „Fanteziile cu bărbatul care forţează sexual, plăcerea de «a fi posedat» şi excitaţia provocată de sexul dur sunt foarte comune în cultura homosexuală şi pornografia homosexuală. Toate aceste fantezii sexuale colective normalizează abuzul sexual şi violarea bărbaţilor homosexuali, oferind motivarea, justificarea şi normalizarea atacului sexual. Este dificil de văzut cum s-ar putea ajunge la o atmosferă de intoleranţă faţă de agresiunea sexuală, când agresiunea sexuală este una din principalele fantezii sexuale colective.” (p. 293)

Referinţe

^[1] Cameron P., Cameron K., & Proctor, K. (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports, 64, 1167-1179.

^[2] Doing it in the 90s. Canadian AIDS Society, mai 1993.

^[3] Hickson, F. C. I. ş.a. (1994) Gay men as victims of nonconsensual sex. Archives Sexual Behavior, 23, 281-294.

[But the gay life is a life of violence an depravity. Extras din Revisiting New Republic’s attack on Cameron. Copyright © 2008 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Alterarea vieţii sociale

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

În ultimii cincizeci de ani, cinci studii au comparat numere substanţiale de homosexuali şi heterosexuali. Toate rezultatele obţinute sugerează o mai mare alterare a vieţii sociale la homosexuali. În Studiul Kinsey, deţinuţii din închisorile obişnuite (excluzându-i pe cei încarceraţi pentru delicte sexuale) au fost de 4 ori mai predispuşi să aibă o experienţă homosexuală extensivă decât grupul de control.^[1] Saghir şi Robins^[2] au comparat 146 de homosexuali cu 78 de heterosexuali şi au raportat mai puţină stabilitate (mai mulţi iubiţi, mai multe schimbări ale locului de muncă) şi mai multă delincvenţă la homosexuali.

Bell şi Weinberg^[3] au contrastat 979 de homosexuali cu 477 de heterosexuali şi au găsit mai multă instabilitate (psihiatrică, maritală) şi mai multă delincvenţă la homosexuali. Cameron şi Ross^[4] au chestionat 2251 de respondenţi găsiţi aleatoriu şi au raportat că heterosexualii au arătat mai multă coeziune socială (în ceea ce priveşte numărul şi tipul de relaţii intime), mai puţin comportament autodistructiv (fumat, consum de droguri, tentative de sinucidere) şi mai puţin pericol pentru alţii (prin obiceiul de a conduce maşina, ucidere deliberată).

Cea mai extinsă comparare a homosexualilor şi heterosexualilor pe o paletă largă de subiecte şi bazată pe un eşantion aleatoriu a implicat 4340 de adulţi din 5 zone metropolitane din SUA.^[5] Comparându-i pe cei de ambele sexe care au afirmat că erau bisexuali sau homosexuali cu cei de ambele sexe care au afirmat că erau exclusiv heterosexuali:

Homosexualitatea a fost legată de o sănătate mai redusă

• homosexualii au fost de aproximativ 2 ori mai predispuşi să raporteze că au avut o boală cu transmitere sexuală (BTS); şi de peste două ori mai predispuşi să fi avut cel puţin 2 BTS-uri;
• homosexualii au fost de aproximativ 5 ori mai predispuşi să fi încercat să infecteze deliberat pe cineva cu o BTS;
• homosexualii au fost cu aproximativ 33% mai predispuşi să raporteze o amendă rutieră sau un accident rutier în ultimii 5 ani;
• homosexualii au fost de aproximativ 3 ori mai predispuşi să fi încercat să se sinucidă, de 4 ori mai predispuşi să fi încercat să ucidă pe cineva şi de aproximativ 2 ori mai predispuşi să fi fost implicaţi într-o luptă fizică în ultimul an;
• homosexualii au fost de aproximativ 5 ori mai predispuşi să se fi implicat în sexul legat de tortură (sadomasochism, robie); şi
• homosexualii au fost de aproximativ 4 ori mai predispuşi să raporteze că au fost violaţi.

Homosexualitatea a fost asociată cu criminalitatea

• homosexualii au fost de aproximativ 2 ori mai predispuşi să fi fost arestaţi pentru un delict nesexual şi de aproximativ 8 ori mai predispuşi să fi fost arestaţi pentru un delict sexual;
• homosexualii au fost de aproximativ 2 ori mai predispuşi să fi fost condamnaţi pentru un delict sexual şi de aproximativ 2 ori mai predispuşi să fi fost închişi pentru un delict;
• homosexualii au fost de aproximativ 3 ori mai predispuşi să admită că au făcut un apel telefonic obscen; şi
• homosexualii au fost cu aproximativ 50% mai predispuşi să susţină că au furat recent dintr-un magazin, au înşelat la declaraţia pentru impozitarea venitului sau că nu au fost prinşi pentru un delict.

Homosexualitatea a avut ca rezultat legături umane mai slabe

• numai aproximativ jumătate dintre homosexuali se căsătoriseră şi, dacă erau căsătoriţi, erau mai puţin predispuşi să aibă copii;
• homosexualii ajungeau la o medie de mai puţin de 1 an de fidelitate sexuală în cea mai lungă relaţie homosexuală sau heterosexuală a lor (heterosexualii ajungeau la o medie de 5-10 ani de fidelitate); şi
• dacă erau căsătorite, persoanele homosexuale erau de aproximativ 3 ori mai predispuse să-şi înşele soţul sau soţia.

Rezultatele respective confirmă cel mai mare studiu comparativ pe cupluri heterosexuale şi homosexuale, care a raportat că lungimea medie a timpului petrecut împreună s-a ridicat la aproximativ 3 ani pentru cuplurile homosexuale şi lesbiene, faţă de 10 ani pentru heterosexualii căsătoriţi.[6] Mai mult, „înşelarea” era inevitabilă:

„Toate cuplurile homosexuale cu o relaţie care durează de peste 5 ani au inclus o anumită cantitate de activitate sexuală în afara cuplului.”^[7]

Importanţa coeziunii sociale

Deşi mişcarea inversă socializării explică o cantitate semnificativă de patologii manifestate de homosexuali, lipsa lor comparativă de coeziune socială este, de asemenea, importantă. Un studiu naţional pe 5182 de adulţi^[8] a analizat genul, vârsta şi tipul de persoane desemnate ca fiind intim legate de respondent. Comparativ cu heterosexualii, homosexualii au arătat mai puţină „conectare relaţională” cu cei de sex opus sau din generaţii diferite. 70% dintre intimii raportaţi de homosexuali erau de acelaşi sex, comparativ cu 47% la heterosexuali. Şi în timp ce 35% dintre intimii heterosexualilor erau cu peste 20 de ani mai în vârstă sau mai tineri decât respondentul, intimii homosexualilor cu peste 20 de ani mai în vârstă sau mai tineri decât respondentul erau de 2 ori mai puţini.

Homosexualii îşi concentrau mai mult afecţiunea şi interesul asupra celor de vârsta şi sexul lor; ei tindeau să fie, asemenea adolescenţilor, orientaţi spre tovarăşii de aceeaşi vârstă. Cel puţin 38% dintre intimii heterosexualilor erau rude de sânge intergeneraţionale (de exemplu, părinţi, bunici, copii, nepoţi de bunici etc.). Numai 17% dintre intimii homosexualilor se încadrau în aceleaşi categorii. În contrast, 47% dintre intimii homosexualilor erau prieteni şi vecini care nu le erau rude, comparativ cu numai 27% dintre intimii heterosexualilor.

Oamenii trebuie să înveţe să aibă grijă şi să le pese de cei diferiţi de ei înşişi. Homosexualii nu reuşesc să arate genul de conectare între sexe, generaţii şi clase sociale care conduce la armonia socială. Dacă suntem prea concentraţi asupra „celor ca noi”, ajutăm la divizarea societăţii în grupuri competitive, în loc să contribuim la interconectarea intereselor.

Acceptarea societăţii face o diferenţă?

Expunerea la fecale: În anii 1940, Kinsey^[9] a raportat că aproximativ două treimi dintre homosexuali se implicaseră în contactul anal/penil, iar 59% dintre homosexuali şi 18% dintre lesbiene participaseră la activitatea orală/anală (în care limba este introdusă în anus). San Francisco a dezincriminat, iar apoi a acceptat homosexualitatea. Când Institutul Kinsey a făcut un studiu^[10] acolo în 1970, 96% dintre homosexuali au recunoscut contactul anal/penil, iar 89% dintre homosexuali şi 25% dintre lesbiene, activitatea oral/anală. Ridicarea restricţiilor pentru activitatea homosexuală pare să fi mărit expunerea la pericolul biologic la cei cu dorinţe homosexuale.

Promiscuitatea: În anii 1940, 7% dintre homosexuali şi 63% dintre lesbiene au spus că nu avuseseră niciodată o „relaţie sexuală de o noapte”, în timp ce 42% dintre homosexuali şi 7% dintre lesbiene au spus că „peste jumătate dintre partenerii/partenerele lor fuseseră «relaţii sexuale de o noapte»”. În 1970 numai 1% dintre homosexuali şi 38% dintre lesbiene au spus că nu avuseseră niciodată „o relaţie sexuală de o noapte”, iar 70% dintre homosexuali şi 29% dintre lesbiene au raportat că făcuseră sex numai o dată cu mai mult de jumătate dintre partenerii/partenerele lor!

Acceptarea nu face viaţa homosexualilor neapărat mai bună: 35% dintre homosexuali (versus 11% dintre bărbaţii heterosexuali) şi 37% dintre lesbiene (versus 24% dintre femeile heterosexuale) luaseră serios în considerare sinuciderea sau încercaseră să se sinucidă. Dintre homosexualii care încercaseră să se sinucidă, cel mai frecvent motiv – care a reprezentat 47% dintre toate încercările – a fost neînţelegerile cu un iubit.^[10] Mai mult, deşi homosexualii „eliberaţi” au raportat mai mulţi parteneri sexuali în timpul vieţii decât homosexualii intervievaţi în anii 1940 (o mediană de 250+ comparativ cu o mediană de 20), de două ori mai mulţi homosexuali decât heterosexuali (15,6% comparativ cu 8,4%) au raportat că „adesea” s-au simţit „foarte singuri” în ultima lună.

Tiparul „eliberării şi acceptării” care duce la excese mai mari s-a repetat în rezultatele unui studiu din 1991 făcut de Departamentul Sănătăţii Publice din San Francisco, despre riscul sexual asumat de bărbaţii tineri homosexuali. După cum a raportat Times,^[11] fiecare generaţie succesivă „se comportă mai periculos decât cea dinainte”.

Cultura noastră nu a acceptat încă total homosexualitatea. Dovezile limitate disponibile sugerează că, acolo unde acceptarea socială şi legală a fost implementată, problemele asociate cu homosexualitatea de fapt au crescut, în loc să se disipeze. Înlăturarea restricţiilor sexuale nu îl „eliberează” pe homosexual ca să trăiască viaţa din plin, ci mai curând măreşte şansele nefericirii şi izolării personale.

Efemeritatea

Stilul de viaţă homosexual este surprinzător de efemer. Homosexualii sunt foarte conştienţi că, deşi dorinţele lor sexuale vor continua, puţini vor fi interesaţi sexual de ei după ce vor fi împlinit treizeci de ani. Sănătatea bună este frecvent întreruptă de lungi perioade de alcoolism şi de boli cu transmitere sexuală – iar deoarece durata lor de viaţă este atât de scurtă (vârsta mediană de deces la homosexuali şi lesbiene este probabil cu 15-20 de ani mai scurtă decât la heterosexualii căsătoriţi), tovarăşii lor mor frecvent. Spre deosebire de satisfacţiile şi ataşamentele relativ permanente ale căsătoriei tradiţionale şi ale calităţii de părinte, cele asociate cu homosexualitatea sunt trecătoare.

Nu este deloc surprinzător că jumătate dintre homosexuali şi-au exprimat regretul cu privire la homosexualitatea lor^[10] sau că de 4 ori mai mulţi i-ar avertiza pe adolescenţii care tocmai îşi încep activitatea homosexuală mai degrabă să se oprească, decât să continue.^[9]

„Viaţa homosexuală” este scurtă, singuratică şi plină de infidelitate, insecuritate, boală şi pericol. Deşi sunt ţinuţi de fapt captivi de adicţia sexuală, nu de ziduri şi zăbrele, homosexualii prezintă multe din trăsăturile psihologice ale celor închişi în lagărele morţii. Patologiile homosexualilor se potrivesc perspectivei social-psihiatrice: fericirea şi bunăstarea sunt dobândite prin productivitate socială şi sexuală, nu prin „libertate sexuală”.

Note

^[1] Gebhard P. H. ş.a. (1965) Sex Offenders. New York: Harper and Row.

^[2] Saghir M. T. & Robins E. (1973) Male and female homosexuality. Baltimore: Williams and Wilkins.

^[3] Bell A. P. & Weinberg M. S. (1978) Homosexualities. New York: Simon and Schuster.

^[4] Cameron P. & Ross K. P. (1981) Social psychological aspects of the Judeo-Christian stance toward homosexuality. Journal of Psychology and Theology 9:40-57.

^[5] Cameron P. ş.a. (1989) Effect of homosexuality on public health and social order. Psychological Reports 64:1167-77. Cameron P. ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99. Cameron P. ş.a. (1988) Homosexuals in the armed forces. Psychological Reports 62:211-19.

^[6] Blumstein P. & Schwartz P. (1983) American couples. New York: Morrow.

^[7] McWhirter A. P. & Mattison A. M. (1984) The male couple. New Jersey: Prentice Hall.

^[8] Cameron P. ş.a. (1989) Effect of homosexuality on public health and social order. Psychological Reports 64:1167-77. Cameron P. ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99. Cameron P. ş.a. (1988) Homosexuals in the armed forces. Psychological Reports 62:211-19.

^[9] Gebhard P. H. & Johnson A. B. (1979) The Kinsey Data. New York: Saunders.

^[10] Bell A. P. & Weinberg M. S. (1978) Homosexualities. New York: Simon and Schuster.

^[11] Omaha World-Herald, 8/4/93, p. 24.

[Extras din The Psychology of Homosexuality. Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Dragi prieteni ai Institutului pentru Cercetarea Familiei,

Pretutindeni în lume, oficialităţi „bine informate” din domeniul sănătăţii publice promovează Truvada, medicamentul pentru HIV care scade cantitatea de HIV în corp. Poate că promovarea cea mai intensă se face la San Francisco. Reclamele de pe autobuze arată homosexuali dansând de bucurie, neavând nici cea mai mică grijă dacă iau Truvada, iar noile infecţii HIV au scăzut cu 17% în anul curent. În timp ce aceasta se datorează aparent campaniei de prevenire, dat fiind „succesele” sale din trecut, va fi nevoie de câţiva ani pentru a fi siguri că scăderea nu este temporară. Truvada poate să aibă un număr de efecte negative neplăcute (inclusiv impotenţa), iar în al doilea şi în al treilea an de utilizare nu numai că devine „depăşită”, dar adesea are ca rezultat atât de multe complicaţii, încât pacienţii renunţă să o mai ia.

Mai mult, luaţi în considerare ce spune reclama: „Te acceptăm cât de lasciv, vrem doar să iei această pilulă zilnic. În rest, fă-o!”

Precum remarcăm în newsletter-ul nostru, Platon şi Ioan Chrysostom par să aibă dreptate – societatea nu obţine nimic din promovarea homosexualităţii. Deoarece avem nevoie de heterosexualitate pentru a avea copii şi pentru a avea astfel un viitor, are sens să promovăm sexul heterosexual. Dar de ce ar trebui societatea – deja impactată de apariţia şi răspândirea HIV la homosexuali – să vrea să promoveze chiar tipul de sexualitate care măreşte riscul nostru faţă de un nou virus şi o nouă epidemie? De ce ar trebui să plătim 25000 de dolari pe an per homosexual ca să-i împiedicăm pe homosexuali să răspândească HIV? Chiar dacă am reuşi să facem ca 80% dintre cei aproximativ 2-3 milioane de homosexuali [din SUA, n. trad.] să ia Truvada în fiecare an, de ce am crede că aceasta ar însemna că „trăim conform valorilor noastre americane”, precum spun Preşedintele Obama şi oficialităţile din domeniul sănătăţii publice?

Alegerile s-au încheiat, iar noi ne organizăm bine ca să transmitem informaţii cheie Administraţiei Trump şi mass-mediei în luna februarie.

Cum vom face aceasta? Avem trei studii noi pe care le promovăm:

1) că homosexualii şi HIV/SIDA nu fac casă bună împreună;

2) că tiparul molestării copilului în lume arată că atunci când homosexualitatea este acceptată, proporţia molestării homosexuale a copilului creşte; şi cel mai important:

3) că adolescenţii din SUA devin mai puţin frecvent heterosexuali şi mai frecvent homosexuali sau „confuzi din punct de vedere sexual”.

Deoarece adolescenţii americani încep să se îndrepte spre homosexualitate, alarma trebui să se declanşeze. Odată intrat în homosexualitate este foarte, foarte dificil să o „părăseşti” şi chiar mai dificil să devii heterosexual exclusiv.

Aproape că este „ultima şansă” pentru Occident. Nimeni nu ştie când o societate scapă de sub control pentru ultima oară. Dar noi într-acolo ne îndreptăm. Hollywood-ul şi oficialităţile din domeniul sănătăţii publice şi din domeniul psihiatriei sunt pe cale să transforme SUA într-o ţară homosexuală. Iar ţările homosexuale nu dăinuiesc prea mult timp.

Toate cele bune!

Dr. Paul Cameron

Director la Institutul pentru Cercetarea Familiei

[Extras din Family Research Institute Newsletter for January 2017. Copyright © 2017 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Activiştii homosexuali depun mari eforturi pentru a se face distincţie între dragostea homosexuală şi sexul homosexual şi sexul cu copii sau cu animale. Dragostea homosexuală, afirmă ei, este la fel ca dragostea bărbat-femeie, conducând la acelaşi gen de dorinţă sexuală şi dedicare şi la aceeaşi calitate a acestora. Homosexualitatea şi heterosexualitatea ar trebui astfel să fie privite şi tratate în acelaşi fel.

Oficialităţile din domeniul sănătăţii publice şi mulţi politicieni au fost complet înşelaţi să creadă aceasta. C. Everett, fost Surgeon General al SUA [Purtător de cuvânt al Departamentului de Sănătate Publică din SUA, n. trad.], a trimis o broşură în fiecare cămin american în care garanta că vaginul şi rectul sunt „la fel” în ceea ce priveşte riscul infectării cu HIV şi că SIDA este, în mod egal, atât o problemă heterosexuală, cât şi homosexuală. Acceptarea, în aceeaşi măsură, a dragostei homosexuale a invadat politica şi a condus la legi care garantează drepturi pentru persoanele LGBT şi la sentinţe judecătoreşti favorabile homosexualilor. Iar deoarece „Dumnezeu este dragoste”, apelul pe care îl fac homosexualii la dragoste a făcut ca Biserica să-şi creeze singură complicaţii. Papa Francisc a făcut declaraţii care par să contrazică opoziţia Bisericii faţă de homosexualitate, iar un grup evanghelic proeminent a comparat modul în care Biserica îi tratează pe homosexuali cu modul în care i-au tratat naziştii pe evrei.

Totuşi, din punct de vedere istoric, comportamentul homosexual a fost privit foarte diferit. Platon a afirmat că sexului homosexual îi lipseşte altruismul şi ca atare nu aduce beneficii societăţii – o componentă necesară a ceea ce se înţelege în general prin „dragoste”. Într-adevăr, a afirmat el, homosexualii nu fac decât să folosească trupul celuilalt.^[1] Un mileniu mai târziu, Ioan Chrysostom [Ioan Gură de Aur, n. trad.], episcopul Constantinopolului, a respins orice pretenţie că dorinţa homosexuală îşi are originea în dragoste, numind homosexualitatea „o boală cumplită şi nevindecabilă”, atât de distructivă încât este „mai rea decât crima”.

Astăzi avem dovezi empirice cu privire la întrebarea dacă dragostea homosexuală şi dragostea heterosexuală sunt sau nu similare. În ultimii treizeci şi cinci de ani, s-au păstrat cifre şi s-au comparat ratele infectării cu HIV la prostituate, consumatorii de droguri şi homosexuali. Toate cele trei grupuri au fost bine informate cum să evite infectarea celor cu care interacţionează. Prostituatele, desigur, nu pretind că îşi „iubesc” clienţii – ele oferă un serviciu. La fel, consumatorii de droguri nu pretind că-şi iubesc tovarăşii alături de care îşi injectează droguri, dar de obicei doresc de la cei din jur camaraderie şi siguranţă.

Dar homosexualii pretind că iubirea (sau cel puţin echivalentul dorinţei heterosexuale) este motivaţia lor pentru sex. Este dragostea lor dovedită de precauţiile pe care le iau pentru a se proteja pe ei înşişi şi pe partenerii lor de boală? Dar dacă homosexualii nu reuşesc să ia precauţii în aceeaşi măsură în care iau prostituatele şi consumatorii de droguri injectabile? Ce ar spune aceasta despre natura „dragostei” homosexuale? În loc de a fi egală cu dragostea heterosexuală, ar putea ea să fie mai asemănătoare cu autogratificarea extremă asociată cu sexul cu copii sau cu animale?

Când este vorba de germeni periculoşi presupunem, în mod automat, că oamenii vor încerca să-i evite şi că vor evita, de asemenea, să-i infecteze pe alţii. Presupunem că oamenii raţionali „vor avea grijă de ei înşişi şi de aproapele lor” şi, cu siguranţă, vor evita să infecteze pe cineva pe care îl iubesc. În cazul HIV, care este dificil de transmis, folosirea prezervativelor pentru sex şi a acelor curate pentru consumul de droguri oferă de obicei suficientă protecţie şi cere doar câteva clipe din timpul personal.

Dar, spre deosebire de prostituate şi consumatorii de droguri injectabile, unele infecţii legate de HIV provin de la homosexuali care caută să se infecteze sau să îi infecteze deliberat pe alţii. În numărul din decembrie 2016 al SFWeek, editorul homosexual Channing Joseph a povestit cum a dat anunţuri în publicaţii homosexuale prin care căuta să se infecteze cu HIV. Din „peste o sută de răspunsuri”, cinci au spus: „În niciun caz, este greşit”, dar „peste o sută” au răspuns cererii lui de a primi „microbul”, oferind momentul şi locaţia pentru a face ce era de făcut.^[2] El a povestit cum „un tânăr postează un anunţ online. Curând după aceea, se află gol şi cu faţa în jos pe patul unei camere de hotel slab luminate. În acea noapte, bărbaţi necunoscuţi intră pe uşa descuiată. În loc să spună «salut», ei îşi descheie pantalonii. Când termină, pleacă. Până în zori, tânărul pierde şirul partenerilor de sex care au venit şi au plecat. Dacă şi-a atins scopul, următorul lui test pentru Virusul Imunodeficienţei Umane va ieşi pozitiv.”

Au fost întâlnirile de mai sus „dragoste homosexuală”? Probabil că toţi bărbaţii care au penetrat aveau un nivel ridicat de HIV în corp – ei erau „cei care dăruiau”. Un alt tânăr a scris: „Impregnează-mă cu virusul SIDA!”, iar altul: „Pentru asta trăiesc.” Alţii au spus că au folosit periuţa de dinţi ca să-şi frece colonul pentru a se asigura că vor fi infectaţi. Unii au spus că vor „renunţa la Truvada” ca să-şi mărească nivelul de HIV. Alţii vroiau să fie siguri că ei erau cei care au infectat.

Jurnalistul a făcut observaţia: „Este dificil de spus exact câţi oameni răspândesc intenţionat HIV, dar în oricare săptămână, în anunţurile personale de pe site-ul Craiglist din zona Golfului San Francisco, nu este neobişnuit să găseşti cel puţin câteva anunţuri personale ale solicitatorilor şi dătătorilor de «microb». Pe Bareback Real Time sunt adesea zeci de asemenea anunţuri.” Nu există nicio înregistrare cu prostituate sau consumatori de droguri care fac aşa ceva – niciuna.

San Francisco creează adesea cadrul pentru ceea ce fac alte oraşe mari prietenoase faţă de homosexuali. Reclame despre „Revoluţia noastră sexuală”, care arată homosexuali dansând de bucurie fiindcă sunt (aproape) complet protejaţi de HIV, sunt puse la loc de frunte peste tot pe autobuze şi în postere. Mesajul implicit? Homosexualii pot folosi sau nu prezervativele; pot fi liberi de teamă. Dar acest program (care este de ajutor pentru ~ 12500) are costuri medicale de aproximativ 2000 de dolari/lună sau de 25000 de dolari/an per homosexual numai pentru prevenţia HIV. Deoarece încărcarea virală a HIV şi contagiozitatea HIV cresc când se dobândeşte o altă boală cu transmitere sexuală, nefolosirea prezervativului şi „libertatea” înseamnă mai multe BTS-uri. Dacă în program s-ar înregistra 65000 de indivizi, costul medical ar fi de cel puţin 100 milioane de dolari/an, fără a mai menţiona costul provenind din BTS-urile adiţionale datorate „libertăţii sexuale”.

Deci nu numai că homosexualii nu contribuie cu copii la viitorul nostru, dar prevenirea dobândirii sau răspândirii acestui singur virus costă aproximativ 25000 de dolari/an per individ! Ce nu am putea face cu un plus de 25000 de dolari/an? Ce este atât de special la homosexuali, pentru ca acest comportament al lor să fie protejat şi susţinut într-un asemenea mod?

Investigaţia jurnalistică a SFWeek a fost făcută la scară redusă. Numărul infecţiilor HIV care apar din cauza celor care „caută microbul” şi a celor care îl „dăruiesc” reprezintă probabil doar o mică proporţie dintre cazurile de pe scena homosexuală din San Francisco. Dar alte oraşe importante au „comunităţi homosexuale” similare, iar acelaşi lucru se întâmplă şi acolo. Mai important este ceea ce spune activitatea respectivă despre natura „dragostei homosexuale” sau despre lipsa ei. Alte dovezi mai extensive întăresc perspectiva că „dragostea” heterosexuală şi homosexuală nu sunt deloc la fel, oferind credibilitate atât lui Platon, cât şi lui Chrysostom.

35 de ani de experienţă cu HIV

Homosexualitatea a fost suprimată puternic când China a instituit politica copilului unic în 1978-1980. Date fiind cultura şi mărimea Chinei, limitarea la un singur copil a creat cadrul pentru existenţa a numeroşi bărbaţi lipsiţi de femei, poate între 24 şi 33 de milioane în 2016.^[3] China a dezincriminat actele homosexuale în 1997 şi a eliminat homosexualitatea ca „boală mintală” în 2001 – chiar când unii dintre „bărbaţii ei în plus” au adoptat homosexualitatea. Confruntată cu creşterea infecţiilor HIV la homosexuali, China a suprimat parţial homosexualitatea, interzicând promovarea ei şi refuzând să ofere drepturi homosexualilor.

Prin aceste schimbări, proporţia homosexualilor în numărul noilor cazuri de HIV din China a crescut de la procentul de 1% în 1990-2001, în perioada de „suprimare dură”, când actele homosexuale erau ilegale sau o boală mintală, la procentul de 27% în 2015, în perioada de „suprimare uşoară”. Proporţia infecţiilor la bărbaţii homosexuali a urcat în 2005 şi a depăşit proporţia consumatorilor de droguri injectabile, devenind al doilea grup de purtători de HIV ca mărime în 2011. Comparativ, bărbaţii homosexuali au reprezentat 29% dintre noile infecţii cu HIV în SUA în 1998 şi ~ 69% dintre noile infecţii cu HIV din SUA în 2014.^[4] Ambele ţări au înregistrat aproximativ 30000 de noi infecţii cu HIV la bărbaţii homosexuali în 2015.

Toate ţările au depus eforturi să împiedice răspândirea HIV. Diferitele lor strategii de prevenţie constituie un experiment natural de 35 de ani, care a implicat zeci de guverne, miliarde de oameni şi sute de scheme de prevenire. Spre deosebire de studiile tipice, care ne fac cunoscut ce au spus oamenii că au simţit, dar nu neapărat ce au făcut ei de fapt, ştim „ce s-a întâmplat de fapt” în ultimii 35 de ani. Trei grupuri care nu inspiră respect – bărbaţii homosexuali, consumatorii de droguri injectabile şi prostituatele – au fost informate cum să controleze răspândirea HIV. Unul singur nu a reuşit.

1. Prostituatele (şi heterosexualii) au încetinit transmiterea virusului HIV, folosind prezervativele;
2. Consumatorii de droguri injectabile au încetinit transmiterea virusului HIV, folosind ace curate; dar
3. „Nicio ţară din lume nu a descoperit un mod eficient de a controla epidemia la bărbaţii homosexuali.” – Dr. Wu Zunyou, Director la Centrul de Prevenire a SIDA din China^[5]

Dr. Zunyou, conştient de rezultatele pe plan mondial, a concluzionat că, indiferent de limbă, cultură sau schema de prevenire, refuzul bărbaţilor homosexuali de a se proteja pe ei înşişi şi de a-i proteja pe iubiţii lor de infectare este un fel de „constantă”. Cele mai recente rapoarte din SUA despre infecţia cu HIV care implică heterosexuali (inclusiv prostituate), consumatori de droguri injectabile şi bărbaţi homosexuali, întăresc evaluarea Dr. Zunyou (a se vedea tabelul de mai jos).

Noile infecţii cu HIV în SUA după categorie, 2010-2014^[4]

Aparent, la primele două grupuri a existat suficientă preocupare atât pentru siguranţa celor implicaţi, cât şi pentru siguranţa tovarăşilor lor, pentru a conduce la o scădere per total în numerele şi proporţiile noilor infecţii cu HIV. Totuşi, numere aproape constante de infecţii la bărbaţii homosexuali au condus la o proporţie în creştere a HIV.

Sunt cifre dure despre noile infecţii, nu studii despre sentimente sau opinii. Sunt rezultate despre modul în care adevăratele motivaţii au condus la infectarea cu o boală mortală. Chiar dacă un iubit ştie că declaraţia „te iubesc” este validată de o purtare corespunzătoare, noi ştim că declaraţia retorică nu înseamnă nimic, dacă mărturisirea „dragostei” conduce la o lipsă de grijă care denotă indiferenţă, iar „iubiţii” sunt trataţi doar ca obiecte sexuale.

Există mai mult decât o uşoară nepotrivire între tiparul infectării cu HIV la homosexuali şi „dragostea” pe care pretind ei că o au pentru partenerii lor. În stadiile de început ale epidemiei, unii lideri homosexuali au ameninţat că vor „otrăvi rezerva de sânge”. Într-adevăr, fie deliberat, fie din neatenţie, peste 3000 de nehomosexuali din SUA au murit din cauza sângelui donat de homosexuali în anii 1980 şi 1990. Chiar şi în zilele noastre, precum am remarcat mai sus, unii homosexuali încearcă să se infecteze intenţionat sau să infecteze pe alţii cu HIV.

Faptul că prostituatele şi consumatorii de droguri injectabile arată mai multă preocupare pentru ei înşişi şi pentru tovarăşii lor decât bărbaţii homosexuali arată falsitatea afirmaţiei că dragostea homosexuală şi dragostea heterosexuală sunt echivalente. De asemenea, demonstrează – în probleme de viaţă şi moarte – cât de superficială este dragostea homosexuală. Deşi este evident că indivizii variază în nivelul de dedicare faţă de parteneri, dovezile statistice sunt clare. Platon şi Chrysostom au rostit adevărul: numai nesăbuinţa ar pune semnul egal între dragostea între persoanele de acelaşi sex şi dragostea bărbat-femeie.

Referinţe

^[1] Czachorowski M. (2016) Profesor, Universitatea Catolică din Lublin, Mărturie înaintea Parlamentului polonez, 11 octombrie.

^[2] C. Joseph (2016) An undercover look inside the world of HIV bug chasers and gift givers. SFWeek, decembrie, www.sfweekly.com/topstories/undercover-look-inside-world-hiv-bug-chasers-gift-givers.

^[3] Li X. (2016) Why China’s marriage rate is plummeting. Time, 11 octombrie.

^[4] CDC (2016) HIV Surveillance Report, 2015; vol. 275. www.cdc.gov/hiv/library/reports/hiv-surveillance.html. Publicat în noiembrie 2016. Accesat pe 29.11.2016. Tabelul 1b.

^[5] Wang F. (2016) China grapples with HIV cases among gay men, but stigma runs deep. Wall Street Journal, 28 septembrie, A5, www.wsj.com/articles/china-grapples-with-hiv-cases-among-gay-men-but-stigma-runs-deep-1474988827.

[FRR Jan 2017 – 35-Year Natural Experiment Suggests Gay Love No Equal of Heterosexual Love. Copyright © 2017 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Obiectiv: informarea şi convingerea elevilor că evitarea anumitor tipuri de alegeri şi evitarea colegilor care fac alegerile respective va fi mai târziu în interesul lor. Mai mult, instruirea lor că societatea vrea ca ei să evite anumite alegeri şi să rămână caşti până la căsătorie.

Metode: lectura, discuţia pe marginea lecturii, scheciuri între colegi sau joc de rol (opţional) şi discuţii cu întreaga clasă.

Principii specifice:

În primul rând, cei mai mulţi dintre cei care fac lucruri rele sau neînţelepte sunt la fel ca noi toţi, de treabă în cea mai mare parte a timpului.

În al doilea rând, indiferent cât de „drăguţi” sunt, cât de distractiv este să fii cu ei sau cât de ademenitoare sau de interesante sunt activităţile lor, evitarea lor şi a activităţilor lor este înţeleaptă, fiindcă toţi suntem influenţaţi de cei cu care ne asociem. Dacă petrecem timp cu cei care se implică în asemenea activităţi, vom fi influenţaţi să acceptăm ce fac ei sau vom fi influenţaţi ca, în cele din urmă, să încercăm ce fac ei.

Lecţia despre homosexualitate

Activităţile homosexuale sunt deseori dăunătoare din punct de vedere medical şi fizic. Atât bărbaţii, cât şi femeile care se implică în homosexualitate se îmbolnăvesc mai des de boli cu transmitere sexuală [BTS-uri] (de exemplu, sifilis, gonoree), inclusiv de SIDA, decât cei care fac sex numai cu persoane de sex opus. Bărbaţii care se implică în homosexualitate contractează mult mai des BTS-uri, îndeosebi SIDA şi diferite forme de hepatită (boli virale ale ficatului). Homosexualii fac SIDA de aproximativ 500 de ori mai frecvent decât heterosexualii. Nivele înalte ale unor diferite forme de violenţă, care includ sadomasochismul, bătăile, supradozele de droguri, crima şi sinuciderea sunt asociate cu homosexualitatea atât la bărbaţi, cât şi la femei. Bărbaţii care se implică în homosexualitate au parte, în mod disproporţionat, cedarea unor organe (de exemplu, sfincterul anal şi ficatul) şi bolile de inimă. Nivele înalte ale unor forme de cancer, în special cele asociate cu sistemul reproducător (de exemplu, cancerul sânilor, al uterului) sunt asociate cu homosexualitatea la femei. Acestea şi alte vătămări contribuie la o scurtare categorică a duratei de viaţă la cei care se implică în practici homosexuale. Se pare că cei care se implică în homosexualitate îşi reduc durata de viaţă cu 20-30 de ani – aproape la fel de mult ca cei care îşi injectează intravenos droguri.

Din punct de vedere social, cei care se implică în homosexualitate tind să se asocieze cu alţii care se implică în homosexualitate. Dacă devin parte a „mişcării gay”, tind să aibă contacte sociale aproape exclusiv cu alţi homosexuali. Practicanţii homosexualităţii, îndeosebi cei care se consideră „gay”, tind să fie foarte evanghelişti. Ei tind să facă publicitate implicării în homosexualitate faţă de oricine din spaţiul lor social. Uneori poartă o îmbrăcăminte şi adoptă un stil impersonal care să facă publicitate homosexualităţii. Ei depun frecvent eforturi să-i facă pe alţii să „încerce” homosexualitatea.

Uneori subtil şi alteori mai direct, îi invită pe cei din spaţiul lor social să participe cu ei sau cu alţi homosexuali la activităţile lor sexuale sau cel puţin să „susţină” ce fac ei. Deşi cei care se implică în homosexualitate sunt prezenţi probabil în orice profesie, anumite profesii (de exemplu, hair-stylismul, designul interior, teatrul, sporturile pentru femei şi structurile din Armată unde sunt femei) au concentrări mai mari ale lor. Există o separare substanţială între lumea socială a celor care participă la homosexualitate şi lumea socială a celor care nu participă la homosexualitate. Este neclar dacă separarea dintre homosexuali şi heterosexuali este la fel de mare ca separarea socială dintre negri şi albi sau dintre fumători şi nefumători.

În afara serviciului, în mod voluntar şi disproporţionat, negrii tind să se asocieze cu negrii, iar albii cu albii. La fel, fumătorii tind să se asocieze cu fumători, iar nefumătorii cu nefumători. Dar atât negrii, cât şi albii, în general condamnă şi dispreţuiesc activitatea homosexuală a celor din propria lor rasă şi în general nu se asociază cu membri ai rasei lor care se implică în homosexualitate. Acelaşi fenomen al oamenilor cărora le place să se afle în preajma celor ca ei este evident în separarea fumătorilor de nefumători şi îi desparte pe consumatorii activi de droguri de cei care nu consumă droguri. Aproximativ 2-3% dintre adulţi se implică în homosexualitate.

Implicările homosexuale tind să fie foarte adictive, dar nu par să fie înrădăcinate sau moştenite genetic. Foarte puţini adulţi care susţin că sunt homosexuali nu au avut relaţii sexuale de succes cu persoane de sex opus. Într-un număr de studii s-a găsit că numai aproximativ 5% dintre homosexuali şi lesbiene sunt virgini din punct de vedere heterosexual. În plus, cei mai mulţi bărbaţi şi femei care raportează că s-au implicat în homosexualitate în ultimul an raportează şi că s-au implicat în heterosexualitate în ultimii 5 ani. Ceea ce înseamnă că există foarte puţini homosexuali exclusivi. Este unul dintre motivele pentru care cei mai mulţi oameni de ştiinţă, în cea mai mare parte a secolului douăzeci, au privit homosexualitatea ca pe o „preferinţă”. (Evident, dacă oamenii pot să facă şi una, şi cealaltă, şi preferă homosexualitatea la un timp dat, nu prea are sens să considerăm că s-au născut aşa – altminteri în ce fel s-au născut când îşi schimbă iar preferinţa?)

În timp ce sexualitatea heterosexuală cere ca oamenii să ajungă să se cunoască unul pe celălalt, să-şi dea întâlniri, să socializeze şi să aibă cel puţin câteva interese în comun, relaţiile homosexuale tind să fie foarte orientate către sexualitate, iar oameni cu totul străini pot să facă, şi chiar fac, sex homosexual unul cu celălalt. Băieţii se întreabă ce le mişcă pe fete, iar fetele se întreabă ce îi mişcă pe băieţi, iar ambele sexe trebuie să se acomodeze unul cu celălalt înainte ca orice gen de întâlniri sau o căsătorie să aibă loc. Homosexualitatea scurtcircuitează această cerinţă. Băieţii ştiu despre băieţi, iar fetele ştiu despre fete. Prin urmare, dacă relaţia este homosexuală, este uşor să te descurci şi să ajungi la momentul sexual al relaţiei.

Mulţi oameni sunt încântaţi să facă ce este interzis şi să nu facă parte din „gloată”. Fără îndoială, parte din farmecul homosexualităţii (precum în cazul consumului de droguri) îşi are originea în faptul de a face parte dintr-o societate destul de secretă. Mare parte din farmecul homosexualităţii vine din a şti unde să te duci şi ce să faci ca să întâlneşti alţi homosexuali şi să te implici în relaţii sexuale. Acestea sunt secrete necunoscute celor mai mulţi nehomosexuali. Implicarea în homosexualitate te plasează într-o „elită” a mulţimii, oferind o mare cantitate de sexualitate pentru foarte puţine investiţii interpersonale. În contrast, heterosexualitatea oferă o măsură modestă de sexualitate pentru o mare cantitate de implicare interpersonală. Deşi studiile pe care se bazează rezultatele nu sunt solide, adolescenţii care se implică în homosexualitate raportează nivele mai înalte ale consumului de droguri, delincvenţei şi expunerii la violenţă decât ceilalţi adolescenţi. Relaţiile homosexuale au fost ilegale în fiecare stat [american, n. trad] până în anul 1962.

Politeţea faţă de cei care se implică în homosexualitate, dar evitarea lor, este cea mai bună regulă. Din punct de vedere social, tinerii care se asociază cu adolescenţi care sunt homosexuali pe faţă se vor trezi că sunt ei înşişi bănuiţi de implicare în homosexualitate. „Scenariile” pentru evitarea politicoasă a companiei celor care se implică în homosexualitate ar trebui să fie concepute de întreaga clasă. Moduri neconfruntaţionale de a reacţiona la invitaţii de a participa la homosexualitate includ ignorarea întrebării sau „Trebuie să mă gândesc la asta”, sau „Nu acum”, iar apoi evitarea celui care pune întrebarea, pentru ca întrebarea să nu poată fi pusă din nou. Moduri confruntaţionale includ: „Nu, cred că ar fi o prostie (stupid, ceva nesăbuit, greşit)” sau „Nu, nu vreau să mă implic”, sau „Nu, am promis părinţilor mei (iubitei mele/iubitului meu/lui Dumnezeu)”, iar apoi evitarea celui care pune întrebarea, pentru ca întrebarea să nu poată fi pusă din nou. Aproape întotdeauna oamenii cedează şi încearcă ceva, dacă îşi îngăduie să se lase bătuţi la cap despre homosexualitate. Dat fiind că toată lumea ştie asta, dacă vei continua să petreci timp cu cineva implicat în homosexualitate, va fi vorba de „când”, nu de „dacă”.

[Lesson Three. Extras din Three A’s and a B A Sex and Drug Education Module. Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]