Vă prezint un studiu de caz fictiv la care să vă gândiţi…

Simon este conducător într-o biserică locală. Este creştin de douăzeci de ani şi un membru respectat al comunităţii. A fost vocal împotriva homosexualităţii când biserica lui a făcut campanie împotriva atitudinii consiliului local în favoarea „drepturilor gay”. Pare să fie fericit în căsătorie, iar soţia lui este creştină. Au patru copii. Slujba lui Simon în tehnologia calculatorului îl duce ocazional în străinătate. Are patruzeci şi patru de ani.

„Simt că înnebunesc! Dacă nu vorbesc curând cu cineva… Pur şi simplu, nu ştiu ce voi face. Este ceva despre care nimeni nu ştie nimic. Cred că vă va uimi. Vedeţi…

Când m-am căsătorit, soţia mea ştia că fusesem implicat în relaţii homosexuale. Totul aparţinea trecutului şi eram foarte îndrăgostiţi. Nu am sentimente sexuale puternice pentru alte femei, dar Irene şi cu mine ne-am bucurat întotdeauna de o relaţie sexuală bună.

Aflându-mă într-o călătorie de afaceri în Olanda, chiar m-am simţit deprimat. Presiunea de la serviciu şi singurătatea păreau a fi prea mult pentru mine. Am rătăcit pe străzile din Amsterdam şi am căzut în păcat cu un tip care chiar arăta foarte bine, pe care l-am întâlnit într-un bar. Bănuiesc că vă şochează. Nu încerc să mă scuz. M-am simţit îngrozitor după, dar el era atât de iubitor şi afectuos! La început m-am gândit că-mi voi putea controla sentimentele sexuale. A existat ceva în acea situaţie care mi s-a părut palpitant. Nu am vrut, dar am făcut-o.

Nu acela a fost sfârşitul. De multe ori, în călătoriile mele, am descoperit că pentru mine ispita de a agăţa din nou un bărbat era foarte dificil de îndurat. M-am luptat şi m-am luptat, dar în ciuda câtorva biruinţe, adesea am căzut. Nu aveam aceleaşi probleme în Anglia, ci doar când mergeam în străinătate. Nimeni nu ştie nimic despre asta. Până acum.

Ce este mai rău acum vine. M-am dus să fac un test pentru SIDA. Sunt seropozitiv. O parte din mine îşi doreşte să nu mă fi dus. O parte din mine îşi doreşte să mă fi aruncat sub un roţile unui autobuz. Poate voi avea curajul să o fac! Pur şi simplu, nu ştiu ce să fac! Va trebui să-i spun soţiei mele? Va fi devastator pentru ea! Ar putea fi şi ea infectată… Poate şi cel mai mic copil al nostru? Poate ar trebui doar să mă rog pentru vindecare? Cum mă va vindeca Dumnezeu după tot ce am făcut? Ce ipocrit sunt! Simt doar că vreau să scap… Să pretind că nimic din acest coşmar nu s-a întâmplat cu adevărat. Poate că mă voi trezi şi voi descoperi că nu este adevărat.”

Simon a fost crescut de un unchi şi o mătuşă. A fost conceput ca rezultat al unei relaţii întâmplătoare şi nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Se pare că tatăl lui nu ştie de existenţa sa.

Mama lui a murit la naştere, iar medicii nu s-au aşteptat ca Simon să trăiască. A petrecut un timp în incubator.

Prin rugăciune, s-a descoperit că bebeluşul simţea că nu avea dreptul să se afle în viaţă. Simţea aproape că trebuia să câştige dreptul de a se naşte. S-ar părea că mama lui s-a aflat sub un stres considerabil şi că era plină de vinovăţie pe când era însărcinată cu Simon. Poate că, în secret, a încercat să-l avorteze.

Relaţia lui cu mătuşa şi unchiul său, care erau, în ceea ce îl privea pe el, părinţii lui, părea foarte bună. Era conştient că amândoi îl iubeau şi a avut parte de afecţiune şi susţinere, deşi îşi aminteşte că unchiul lui era plecat de acasă destul de des.

A fost un copil destul de singuratic. Deşi avea câţiva prieteni, adesea simţea că trebuia să le câştige prietenia şi obişnuia să încerce să le facă pe plac, având asta în minte. Anii adolescenţei au fost dificili pentru el şi o mulţime de prieteni de ai lui au plecat la universitate. El nu s-a dus la colegiu până a trecut de douăzeci de ani, iar acolo a experimentat prima dată homosexualitatea. În drum spre casă, trecea pe lângă un loc unde se întâlneau homosexualii şi s-a întors acolo de câteva ori. Apoi a devenit creştin şi a devenit atât de implicat în activitatea creştină, încât homosexualitatea a încetat să fie o problemă prea mare. A avut o experienţă de convertire destul de dramatică.

De obicei este atras de bărbaţi maturi, bine clădiţi şi cu o personalitate puternică.

[Case study: Simon. Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Bob Davies

Bob Davies

1. Aş vrea să recunoască că mulţi oameni nu sunt fericiţi cu homosexualitatea sau lesbianismul lor, iar conflictul lor este interior, bazat pe convingeri religioase şi morale legitime, inteligente – nu doar rezultatul unei aşa-numite societăţi „homofobe”, care îi face să se simtă vinovaţi pe cei care nu se conformează unei etici heterosexuale.

Încetaţi să aruncaţi cu etichete ieftine, inexacte, precum „homofobie internalizată”, pentru a ne explica motivele.

2. Aş vrea să recunoască că homosexualii şi lesbienele pot să aibă parte de o schimbare semnificativă în sentimentele şi dorinţele lor sexuale, chiar dacă poate că nu vor fi niciodată complet heterosexuali în gândurile şi sentimentele lor sexuale.

Fiţi suficient de oneşti ca să recunoaşteţi că o astfel de schimbare este semnificativă şi autentică, chiar dacă nu este completă.

3. Aş vrea să recunoască că mulţi foşti homosexuali au găsit mai multă pace şi satisfacţie după ce au părăsit stilul de viaţă homosexual sau lesbian, decât au avut vreodată când îşi acceptau homosexualitatea.

Nu toţii „foştii homosexuali” se simt mizerabil, complotând cum să-şi împlinească în secret poftele homosexuale fără a fi prinşi.

4. Aş vrea să recunoască că mulţi foşti homosexuali şi multe foste lesbiene au parte de o bucurie adevărată în căsnicie.

Cei mai mulţi foşti homosexuali şi cele mai multe foste lesbiene nu se căsătoresc din încercarea zadarnică de a „scăpa” de homosexualitate, ci ca o consecinţă firească a rezolvării acestei probleme din viaţa lor.

5. Aş vrea să recunoască că toţi oamenii au la fel de mult dreptul de a urmări un stil de viaţă heterosexual, precum au ei dreptul de a urmări homosexualitatea.

Foştii homosexuali şi fostele lesbiene nu ar trebui să fie hărţuiţi şi criticaţi aspru de către comunitatea homosexuală. Dar nu am auzit niciodată vreun lider homosexual sau vreo lideră lesbiană vorbind împotriva violenţei (precum ameninţări cu bomba şi abuz fizic/verbal) pe care unii o perpetuează împotriva misiunilor foştilor homosexuali.

6. Aş vrea să înceteze să pună semnul egal între decizia noastră de a părăsi homosexualitatea şi „ura” şi „bigotismul” împotriva homosexualilor şi lesbienelor.

Nu-i urâm pe homosexuali; pur şi simplu, dorim să trăim liberi de homosexualitate. Nu puneţi etichete răutăcioase pe motivele noastre. Asta înseamnă să fiţi plini de judecată şi nedrepţi.

7. Aş vrea ca liderii religioşi să recunoască că aprobarea şi promovarea de către ei a monogamiei homosexuale este o faţadă.

Mulţi – probabil cei mai mulţi – bărbaţi şi femei implicaţi în parteneriate pe termen lung nu sunt monogami din punct de vedere sexual, dar bisericile homosexuale nu-şi disciplinează membrii pentru comiterea de „adulter” în afara „căsătoriei homosexuale”. Nici nu-i disciplinează pe homosexualii şi pe lesbienele care fac sex înainte de a intra într-o „uniune sfântă” cu partenerul sau partenera lor.

[Bob Davies, Seven Things I Wish the Pro-gays Would Admit. Copyright © 1999 Bob Davies. Tradus şi publicat cu permisiune. Bob este coautorul a trei cărţi: Coming Out of Homosexuality (1993, cu Lori Rentzel), Someone I love Is Gay (1996, cu Anita Worthen) şi Portraits of Freedom (2001, cu Lela Gilbert).]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Dragi prieteni, a trebuit să-mi acord timp ca să stau deoparte, să mă gândesc bine şi să mă rog cu privire la decizia Curţii Supreme a Statelor Unite de a legaliza căsătoria între persoane de acelaşi sex în SUA. Decizia Curţii Supreme a Statelor Unite îmi întristează inima, aşa cum cred că întristează inimile multora dintre voi. Cred, de asemenea, că întristează inima lui Dumnezeu. Să fiu sincer, decizia nu m-a luat prin surprindere, şi nici pe Domnul nu L-a luat prin surprindere. Poate că eu sunt înclinat spre descurajare şi anxietate, dar ştiu că Domnul nu este. El se află în control şi are pace. Vreau să vă fac cunoscute câteva gânduri despre această chestiune, după ce am stat un timp departe de furtuna mediei sociale.

Mai întâi de toate, legile omului nu anulează legile lui Dumnezeu. Pentru mulţi din cultura noastră s-ar putea să le anuleze, dar pentru creştinii care cred în Biblie nu le anulează. Cred că decizia s-ar putea să influenţeze pe mulţi care erau indecişi dacă să adopte homosexualitatea sau să accepte pe deplin problemele specifice pentru persoanele LGBT. În loc să vedem comunitatea LGBT (care îi include pe mulţi dintre cei dragi ai noştri) ca fiind duşmanul nostru, ar trebui să-i vedem cu ochii şi inima lui Isus se afla pe cruce, când a spus: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac.” (Luca 23:34) Ei nu sunt duşmanul nostru. Sunt bărbaţi şi femei făcuţi după chipul lui Dumnezeu, care nu realizează impactul deplin a ceea ce fac, adoptă şi/sau promovează. În ciuda durerii şi fricii pe care poate că le simţim în inimă, haideţi să continuăm să rostim adevărul în dragoste pentru cei pe care îi iubim şi care se luptă – şi acceptă – o largă varietate de păcate. Amintiţi-vă, toţi suntem oameni şi ne luptăm şi noi cu propriul nostru păcat.

În timp ce comunitatea LGBT şi susţinătorii ei sărbătoresc, creştinii conservatori au intrat în ciclul întristării. Cei mai mulţi nu sărbătoresc că li se freacă sare pe răni. Decizia are un sens atât de diferit pentru ei, faţă de sensul pe care îl are pentru noi. Ei sărbătoresc ceva ce văd ca libertate şi egalitate pentru nişte oameni de mult timp discriminaţi. Să fiu sincer, pot să înţeleg şi să le respect perspectiva şi bucuria, chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Creştinii conservatori sunt în doliu. Noi vedem aceasta ca pe o adoptare naţională a păcatului, care are consecinţe atât temporale, cât şi eterne. Nu ştiu dacă ei pot înţelege şi respecta perspectiva aceasta, dar chiar dacă nu pot, noi ne putem strădui să îi iubim.

Creştinii conservatori sunt, de asemenea, preocupaţi de efectele pe termen lung ale deciziei asupra multor libertăţi pe care le-am avut în Biserică în mod tradiţional. Există îngrijorări cu privire la statutul scutirii de taxe al bisericilor şi altor organizaţii religioase, ca şi ameninţări referitoare la statutul de acreditare pentru universităţile creştine care nu acceptă în mod deschis persoanele LGBT ca studenţi sau ca angajaţi. S-au impus deja daune legale unei organizaţii religioase care oferea consiliere celor care încercau să învingă atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex şi restricţii legale la consilierea minorilor pentru schimbarea orientării sexuale în California, New Jersey şi Oregon. Cadrul legal pentru organizaţiile creştine se schimbă, într-adevăr, în America.

În sfârşit, cum vom trăi acum? Trebuie să ne trăim viaţa cum trebuia să o trăim şi până acum – conduşi de Duhul Sfânt şi făcând tot ce putem ca să trăim pentru El. Trebuie să folosim Biblia ca bază pentru fiecare aspect din viaţa noastră. Trebuie să dăm formă caracterului creştin potrivit, să căutăm să învingem provocările noastre personale şi să împărţim harul lui Dumnezeu celor pe care El ni-i aduce în cale. Trebuie să-L căutăm pe El, ca să înţelegem calea pe care o are El specific pentru viaţa noastră. Trebuie să-i iubim pe alţii cu aceeaşi dragoste pe care o are Isus pentru ei, indiferent de tipul de păcat pe care îl practică. Toţi suntem nişte păcătoşi care au nevoie de un Salvator.

Vă încurajez să vă acordaţi timp ca să staţi o vreme departe de vârtejul mediei sociale, să recunoaşteţi orice temere, mânie şi anxietate pe care le aveţi şi să vă îngăduiţi să fiţi înrădăcinaţi în siguranţa şi adăpostul prezenţei lui Cristos. Acordaţi-vă timp ca să auziţi inima Lui şi să primiţi tăria Lui.

În Cristos,

Dan Hitz, Director la Reconciliation Ministries din Michigan

[Dan Hitz, Reconciliation Ministries Newsletter for July 2015. Copyright © 2015 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Joe Dallas

Joe Dallas

„Ştiam că, în ciuda riscurilor zilnice tot mai mari, nu aveam ce să facem decât să mergem înainte. Era ceasul răului; nu puteam să fugim de el. Poate că numai atunci când efortul omenesc face tot ceea ce poate şi dă greş, puterea lui Dumnezeu este liberă să lucreze.” – Corrie ten Boom, Refugiul

De fapt, nu este o surpriză, de aceea „întristat” este un cuvânt mai bun decât „şocat”.

Prima relaţie umană instituită de Creatorul nostru şi căreia i s-a acordat onoarea de a reprezenta uniunea Lui cu poporul Său, a fost recent revizuită de cea mai înaltă Curte a naţiunii ale cărei monede spun că ne încredem în Dumnezeu, dar ale cărei politici spun că nu ne încredem. Deci, să citesc în această dimineaţă ştirea despre Curtea Supremă, că a declarat căsătoria între persoane de acelaşi sex legală în ţara noastră, a fost ca şi cum aş fi privit o rudă pe moarte dându-şi ultima suflare. Mâhnirea şi mângâierea merg mână în mână – mâhnire din cauza morţii; mângâiere că aşteptarea s-a încheiat şi, în cele din urmă, inevitabilul s-a produs.

Desigur, prietenii şi concetăţenii mei homosexuali şi lesbiene interpretează complet diferit evenimentului şi de ce nu ar face-o? Relaţiile lor au fost validate din punct de vedere legal şi (în mare parte) social. Există ramificaţii financiare la aceasta, pe care cei mai mulţi dintre noi nu le putem aprecia, iar demnitatea acordată lor oficial în dimineaţa aceasta constituie, sunt sigur, un suport uimitor pentru starea lor sufletească.

De fapt, mulţi dintre cei care se vor căsători acum sunt dintr-o vreme pe care eu şi tovarăşii mei, care am trecut de şaizeci de ani, ne-o amintim bine. În anii 1950 şi 1960 ai tinereţii mele, cultura susţinea poziţia corectă – uniunea bărbat-femeie este normală; uniunea de acelaşi sex nu este – dar, în mare parte, din motive greşite.

În acele vremuri nimeni, din câte ştiu eu, nu spunea: „Homosexualitatea este greşită fiindcă nu corespunde cu ceea ce a intenţionat Dumnezeu.” Mesajul pe care l-am învăţat de la bun început a fost: „Homosexualitatea este greşită fiindcă homo sunt dezgustători, iar un bărbat adevărat îi snopeşte în bătaie, şi toţi sunt nişte molestatori patetici de copii!”

Deci, luând în considerare ceea ce mulţi homosexuali au îndurat, chiar putem să le purtăm pică pentru bucuria lor, pentru că o societate care cândva îi dispreţuia, stă acum la rând ca să danseze la nunţile lor? Eu le înţeleg celebrarea şi cândva m-aş fi alăturat ei.

Dar să nu mă căutaţi pe mine la petrecere. Le doresc tot binele prietenilor mei homosexuali şi lesbiene, dar astăzi, pentru mine, este timpul pentru jelire şi pocăinţă şi pentru a lua reflecta, în rugăciune, la întrebarea: ce urmează acum?

Să fim consecvenţi!

Când băieţii mei erau mici, cel mare a renunţat la halatul lui de baie, lăsându-l să zacă neatins, luni de zile, pe podeaua din debaraua lui. Fratelui său mai mic i-a căzut cu tronc, l-a luat şi l-a purtat cu mândrie, până ce fratele lui mai mare a observat şi s-a plâns: „Hei! Ăsta e halatul meu!”

A trebuit să intervin şi să-i amintesc cu blândeţe că, dat fiind că renunţase la el, nu ar trebui să se plângă că îl vrea altcineva.

Ani de zile am simţit aşa despre căsătorie. Câţi creştini au renunţat la legămintele lor pentru a se implica în adulter, folosirea de pornografie, cluburi de striptease, relaţii cu prostituate şi sex întâmplător? Câţi credincioşi au renunţat la partenerii lor, crezând în mod greşit că, fiindcă au găsit pe cineva mai excitant, au găsit prin urmare şi ceva mai bun? Câte cupluri creştine tinere locuiesc împreună, strâmbând din nas la viaţa conjugală în timp ce pretind că au o identitate creştină?

Cuplurilor homosexuale le-a căzut cu tronc căsătoria, au luat-o pentru ele şi o poartă cu mândrie, iar noi obiectăm: „Hei! Asta e instituţia noastră!”

Dumnezeu, cu siguranţă, ar interveni acum şi ne-ar aminti cu blândeţe că, deoarece noi am renunţat la ea, nu ar trebui să ne plângem că altcineva o vrea.

Petru a spus: „Suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu.” (1 Petru 4:17), deci eu nu văd un mod mai bun pentru noi de a răspunde la decizia de astăzi decât, mai întâi, rededicându-ne iubirii partenerilor noştri, slujirii reciproce, ridicându-ne unul pe celălalt şi făcând din căminele noastre sanctuarele care ar trebui să fie pentru partenerii noştri de căsătorie şi pentru copiii noştri. Cea mai mare lovitură pe care o putem da imoralităţii de orice formă este, la urma urmei, o viaţă sfântă, centrată pe Cristos.

Să fim plini de compasiune!

O chestiune numai bună pentru a trezi indignare.

Spune-i unui homosexual care se pocăieşte că se poate schimba şi poţi să-ţi pierzi licenţa de consilier. Spune-i lui Bruce Jenner că poate deveni femeie şi eşti un om luminat. Votează, ca cetăţean al Californiei, pentru păstrarea definiţiei tradiţionale a căsătoriei şi votul tău majoritar va fi inversat. Aprobă uniunea bărbat-femeie într-un stat din ţara noastră [Statele Unite, n. trad.], ale cărui legi trebuie să fie aprobate de votanţi, iar Curtea Supremă vă va respinge pe toţi cu o dezaprobare nenegociabilă.

Deci da, sunt furios, fără să-mi cer iertare. Dar mă va îndemna mânia mea la acte salvatoare sau la smiorcăitul ursuz, ipocrit al unui învins întristat?

Fiindcă mânia faţă de legile păcătoase nu ar trebui să-mi întineze dragostea şi respectul pentru oameni, pentru toţi oamenii, punct. Cuplul lesbian care se căsătoreşte în capela din partea de jos a străzii nu este duşmanul meu. Bărbaţii homosexuali care se mută alături sunt vecinii mei, pe care trebuie să-i iubesc ca pe mine însumi. Colegul meu transgender de la birou este un om cu care am în comun mai multe asemănări, decât deosebirile care există între noi.

Deci, dacă am devenit atât de miop în mânia mea faţă de mişcarea drepturilor pentru homosexuali, încât pierd din vedere valoarea şi umanitatea homosexualilor înşişi, aceasta spune mai multe despre păcatul meu, decât despre al lor.

Când mi-am început lucrarea cu douăzeci şi opt de ani în urmă, unii pastori şi credincioşi m-au considerat a fi de partea liberalilor. (Hilar, luând în considerare faptul că ziarul de stânga OC Weekly m-a listat ca pe unul dintre primii cincizeci de oameni cei mai de speriat din Districtul Orange!)

Dar eticheta de „liberal” mi-a fost lipită (de către unii) fiindcă am simţit şi am afirmat că Biserica trebuia să se pocăiască de ostilitatea ei faţă de homosexuali. Nu de poziţia ei care, din punctul meu de vedere era corectă, ci de modul în care a promovat-o.

Convingerea mea a fost alimentată de indiferenţa faţă de pacienţii cu SIDA, larg răspândită printre credincioşi pe vremea aceea, şi de ezitarea de a înfiinţa misiuni de ajutorare a homosexualilor care se pocăiesc, în timp ce suntem toţi mult prea bucuroşi să înfiinţăm misiuni pentru cei care se confruntă cu alte păcate. Am fost, de asemenea, impresionat de vehemenţa cu care denunţam păcatul homosexual, combinată cu dispreţul pe care îl exprimam faţă de homosexualii înşişi, în timp ce altor păcate „normale” ne adresam mai puţin frecvent şi cu mult mai puţină pasiune.

Am avut prea puţină compasiune când am susţinut perspectiva majorităţii. Ar fi interesant de văzut cum vom avea compasiune acum că ei, în mare măsură şi în mod răsunător, au toate avantajele.

Ei au spus că vor doar egalitate, nimic mai mult. Noi am spus că urâm păcatul, dar iubim păcătosul. Deci ar fi, de asemenea, interesant de văzut, în lumina acestor vremuri schimbătoare, cine a minţit.

Să fim curajoşi!

Decizia Curţii Supreme din dimineaţa aceasta vine imediat după verdictul de ieri împotriva unui grup de evrei din New Jersey numit JONAH (Evrei Oferind Noi Alternative pentru Vindecare), care îi ajută pe bărbaţii şi femeile care sunt de părere că homosexualitatea se află în conflict cu credinţa lor. Fiindcă susţine că homosexualitatea este un păcat care poate fi învins, JONAH a fost găsit vinovat de fraudarea clienţilor.

Decizia vine curând după legile date şi/sau propuse în şaptesprezece state [din Statele Unite, n. trad.], care au interzis terapeuţilor să ofere servicii minorilor care încearcă să învingă homosexualitatea. Ceea ce vine la scurt timp după procesele împotriva brutarilor, floriştilor şi fotografilor creştini care nu pot, cu o conştiinţă curată, să-şi ofere serviciile pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Care, la rândul lor, sunt precedate, la scară globală, de legislaţia împotriva delictelor motivate de ură din naţiunile europene, care suprimă nu acte de discriminare, ci chiar exprimarea perspectivelor tradiţionale.

Toate acestea manifestându-se pe fundalul temerii, larg răspândite printre pastori, de a adopta o poziţie clară pe un subiect care ei ştiu că este controversat, iar prin urmare, prea confuz pentru a fi abordat de la amvon. Urletele lupilor au ajuns la un crescendo, dar prea multor reprezentanţi ai Leului din seminţia lui Iuda li se pare mai confortabil să toarcă, decât să ragă.

Aşa este viaţa. Suportul pentru recunoaşterea legală este aproape câştigat. Este timpul pentru schimbarea planului, urmărirea duşmanilor şi trecerea de la blândeţea autocolantelor auto de „coexistenţă”, la ghilotinele Revoluţiei Franceze. Aristocraţilor, aţi fost învinşi!

Despre relele mortale care prevalează

În excelentul film Lincoln al lui Spielberg, Thaddeus Stevens, congresmanul republican radical care a luptat alături de Lincoln pentru adoptarea Amendamentului 13, este arătat desfătându-se de victoria sa cu iubita lui secretă. În contrast cu abordarea reconstrucţiei de către Lincoln, ca „lipsită de pizmă faţă de alţii”, Stevens jură răzbunare împotriva celor învinşi, râzând pe înfundate: „Acum vreau procese, vreau ca proprietarii de sclavi să-şi piardă fermele, vreau condamnare.”

Scopul lui nu a fost realizat, dar sentimentul lui este activ în mişcarea drepturilor pentru homosexuali din zilele noastre. Este o mişcare din care nu fac parte toţi homosexualii şi pe care mulţi heterosexuali o susţin cu fervoare, deci homosexualii nu pot fi blamaţi de excesele din cadrul respectivei mişcări mai mult decât ar trebui să fie blamaţi creştinii pentru oricare dintre erorile comise de facţiunile politice creştine de dreapta.

Dar este, cu toate acestea, o mişcare care nu se mulţumeşte cu victoria şi care, în curând, va dori răzbunare. De aceea, gândesc eu, există o asemenea reacţie viscerală la creştini şi/sau la conservatori faţă de ştirile din dimineaţa zilei de astăzi. Dacă totul s-ar sfârşi de fapt cu legitimarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex pe plan naţional, am fi dezamăgiţi, dar nu alarmaţi. Dar este vorba de mai mult decât atât. Vedem trendul şi ne pregătim, fiindcă scrierea de mână de pe perete este mai ameninţătoare decât titlurile din ziare.

Aşteptaţi-vă ca fondurile pentru universităţile creştine să fie tăiate deoarece îşi menţin perspectiva tradiţională despre căsătorie. Aşteptaţi-vă la revocarea statutului de organizaţii scutite de taxe pentru organizaţiile care refuză să angajeze oameni care practică un comportament sexual despre care organizaţia crede că este greşit. Aşteptaţi-vă la procese împotriva slujitorilor creştini care promovează poziţia biblică despre sexualitate. Aşteptaţi-vă la umilirea publică a celor care au îndrăzneala să-şi afirme concepţiile conservatoare şi aşteptaţi-vă ca situaţia urâtă de astăzi să devină cruntă.

În timp ce meditaţi la acestea, aşteptaţi-vă la infiltrarea bisericilor evanghelice cu oameni care speră ca, în cele din urmă, să convingă bisericile să-şi schimbe poziţia oficială, de la tradiţională la pro-homosexualitate. Aşteptaţi-vă ca mult mai mulţi creştini să declare că sunt homosexuali, unii fiind artişti creştini bine-cunoscuţi; alţii, autori, vorbitori şi pastori bine-cunoscuţi.

Şi dacă vă mai menţineţi convingerea conform căreia căsătoria este definită biblic ca uniunea între un bărbat şi o femeie, aşteptaţi-vă şi obişnuiţi-vă cu statutul de minoritari. Înmulţiţi asta cu doi, dacă îndrăzniţi să vă exprimaţi convingerea în public, şi nu va fi statutul unui grupuleţ de modă veche, de neghiobi drăguţi, demodaţi, pe care publicul larg îi găseşte amuzanţi şi îi lasă în pace. Nu, statutul nostru va fi mai degrabă cel de paria dispreţuiţi, de bigoţi infami care se ţin strâns, cu încăpăţânare, de ura lor, aşa cum se ţineau naziştii în retragere de ascunzătorile lor.

„El, Ajutorul nostru, în mijlocul norului de rele mortale care prevalează”, a scris Martin Luther atât de frumos în îndrăgita de către noi O fortăreaţă puternică. Iar relele trebuie să prevaleze, fiindcă nimic nu va lipsi din profeţia biblică şi din avertizarea care se joacă în teatrul umanităţii.

Nu este singura problemă cu care ne confruntăm, desigur. Departe de asta! Terorismul, sărăcia, violenţa de pe străzile noastre şi traficul de persoane o fac să pară pe aceasta aproape blândă. Dar cu greu poate fi numită blândă. Este reală şi este aici. Iar, ca răspuns, curajul nostru, izvorât din Dumnezeu şi înrădăcinat în încrederea noastră în El, nu este un lux pe care ne permitem să-l acceptăm sau să-l respingem. Dimpotrivă, el trebuie să devină esenţa vieţii noastre zilnice.

La toate acestea, scumpa mea soţie a răspuns în dimineaţa aceasta citindu-mi cu glas tare Psalmul 31, pe care eu, şi cred că mulţi alţii astăzi, îl găsesc liniştitor şi cumplit de relevant:

„O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc. Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită. În pornirea mea nechibzuită ziceam: «Sunt izgonit dinaintea Ta!» Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, când am strigat spre Tine. Iubiţi, dar, pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi şi pedepseşte aspru pe cei mândri. Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!” – Psalmul 31:19-24

Încheind în această notă, vă doresc un sfârşit de săptămână binecuvântat şi minunat! Sau aşa cum spunem noi în familia noastră:

Fiţi pregătiţi,

Fiţi învingători,

Lăudaţi pe Dumnezeu!

Cu dragoste,

Joe

[Joe Dallas, Now What? Responding to the Supreme Court Ruling on Same-Sex Marriage. Copyright © 2015 Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Mai întâi, Dumnezeu îi iubeşte pe cei care au atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex şi vrea să fie împăcaţi cu El, la fel cum vrea ca cei cu atracţii faţă de persoanele de sex opus să fie împăcaţi cu El. El nu face nicio deosebire când Scripturile spun: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

În al doilea rând, Dumnezeu explică faptul că păcatul are impact asupra sexualităţii tuturor; toţi ne-am născut cu o natură căzută şi trăim într-o lume căzută. Rezultatul este că toţi vom avea parte de ispitele de a ne folosi sexualitatea şi a ne implica în activitate sexuală în moduri care se află în afara planului şi intenţiei lui Dumnezeu. Unii, atât creştini, cât şi necreştini, vor simţi atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. (Romani 1)

În al treilea rând, Dumnezeu consideră activitatea sexuală cu o persoană de acelaşi gen ca fiind păcat. (Levitic 18:22, Levitic 20:13, Romani 1:26-27, 1 Corinteni 6:9-11, 1 Timotei 1:9-10) Dumnezeu fixează limite pentru activitatea sexuală şi le cere tuturor, indiferent de cine sunt atraşi, să trăiască în cadrul limitelor Sale. Limitele Sale sunt aceleaşi pentru toţi. Deşi Scriptura spune că homosexualitatea este păcat, este clar, de asemenea, că Dumnezeu nu consideră homosexualitatea cel mai mare păcat. Dumnezeu consideră adulterul, furtul, beţia, egoismul, minciuna şi înşelăciunea că sunt păcat, la fel ca homosexualitatea, şi răspunde în acelaşi mod la toate. (1 Corinteni 6:9-11)

În sfârşit, Dumnezeu le răspunde celor care simt atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex şi celor care s-au implicat în relaţii cu persoane de acelaşi sex cu o ofertă de îndurare şi iertare, nu cu respingere şi condamnare. Isus Cristos a arătat răspunsul lui Dumnezeu când S-a ocupat de oamenii implicaţi în păcate sexuale. El a oferit îndurare şi iertare, nu judecată şi condamnare. Şi a oferit speranţă şi eliberare din robia păcatului sexual. El a arătat, de asemenea, clar că este nevoie de pocăinţă, iertare şi creştere. Cristos poate să intervină şi va interveni cu dragostea şi puterea Lui superabundente. Nimeni nu trebuie să rămână prins în capcana homosexualităţii. Oricine simte atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex, ca oricine altcineva, poate să devină un om nou în Cristos şi să înceapă o viaţă nouă cu Dumnezeu. De fapt, Biblia afirmă clar că Biserica timpurie din Corint includea oameni care fuseseră homosexuali, dar nu mai erau. (1 Corinteni 6:9-11) Dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu sunt mult mai mari decât orice păcat. Când omul rămâne în El, Dumnezeu va aduce schimbările necesare.

Când avem de-a face cu cineva care simte atracţii faţă de persoane de acelaşi sex sau este implicat în homosexualitate, trebuie să păstrăm în minte gândul că ne confruntăm cu mai mult decât cu un comportament specific, păcătos. Avem de-a face cu omul în întregime. Un om cu nevoi reale (de apropiere faţă de Dumnezeu, de implicare cu alţii, de a da şi a primi dragoste). Poate că are răni personale profunde. El vrea speranţă şi un viitor.

Articolul de faţă a abordat pe scurt o varietate de chestiuni diferite. Alte articole examinează mai amănunţit modul în care intervine Dumnezeu în vieţile oamenilor, cum putem relaţiona cu un homosexual şi care ar trebui să fie poziţia Bisericii faţă de homosexualitate.

Pentru informaţii mai cuprinzătoare, recomandăm cartea Ghidul creştin complet pentru înţelegerea homosexualităţii: Un răspuns biblic şi plin de compasiune cu privire la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex [The Complete Christian Guide to Understanding Homosexuality: A Biblical and Compassionate Response to Same-Sex Attraction] de Joe Dallas & Nancy Heche.

[What is God’s view of homosexuality? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]