Treizeci și șapte de ani de transformare

de Dan Hitz

„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” – Galateni 2:20

Am fost copleșit de dragostea și puterea transformatoare a lui Isus Hristos, aflându-mă în Colorado Springs la sfârșitul lunii ianuarie, la retreat-ul bordului Restored Hope Network. Am sosit cu o zi înainte de întâlniri, pentru a admira frumosul peisaj. Prezența plină de blândețe a Domnului era cu mine, în timp ce conduceam mașina prin munții stâncoși. Prima mea călătorie în Colorado fusese în vara anului 1984. Pe atunci aveam douăzeci și trei de ani și mă aflam foarte departe de Isus; mă luptam cu bulimia și eram prins de homosexualitate. În acea excursie un prieten mi-a spus cât de mult mă iubea Isus și cât de mare nevoie aveam de El. Mi-am dedicat viața lui Isus la câteva zile după ce m-am întors din Colorado, iar de atunci lucrurile nu au mai fost niciodată aceleași. Nu aveam idee cum urma să fie viața cu Hristos. Unele lupte, precum bulimia, au dispărut instantaneu. Altele, precum homosexualitatea, au persistat.

Deși din exterior păream relativ curat, am continuat să mă lupt cu gânduri homosexuale obsesive. Oricât de mult am încercat să lupt de unul singur cu atracțiile nedorite față de persoanele de același sex, nu am putut birui. După ce m-am luptat timp de cincisprezece ani, în cele din urmă, în 1999, am ajuns la capătul puterilor. Nu mai aveam tărie să lupt. În sfârșit, am fost sincer cu Dumnezeu și I-am spus că nimic din ce încercasem pentru a mă repara nu funcționase. M-am predat Lui. I-am îngăduit să facă ce vroia, ca să mă schimbe. A făcut-o. Și o face.

Dan Hitz și Tom Cole, aprox. 2003

Dan Hitz și Tom Cole, aprox. 2003

La scurt timp după ce m-am predat Lui, în mod supranatural Dumnezeu mi-a făcut legătura cu Tom Cole, care conducea pe atunci Reconciliation Ministries. Am participat la programul Living Waters, iar când am auzit mărturiile personale ale bărbaților și femeilor care au dus aceeași luptă pe care o duceam eu și au găsit eliberare, în inima mea s-a înfiripat speranța. Am învățat mai multe despre dragostea și harul lui Dumnezeu și despre cum ne poate transforma inimile moartea și învierea lui Isus. Cu cât Îl lăsam pe Duhul Sfânt să pătrundă mai mult în străfundul întunecat al sufletului meu, cu atât aveam parte mai mult de dragostea și vindecarea Lui. Dorințele homosexuale obsesive au început să pălească și am început să înțeleg cine sunt în realitate în Hristos… un fiu scump, iubit al lui Dumnezeu Tatăl.

Sunt atât de recunoscător pentru tot ce a făcut Domnul în inima mea în cei treizeci și șapte de ani care au trecut de la acea excursie în Colorado. Sunt recunoscător pentru bărbații și femeile care s-au rugat pentru Reconciliation Ministries și au susținut financiar misiunea. Ei mi-au oferit oportunitatea de a mă bucura de puterea vindecătoare a lui Hristos. Rugăciunile și suportul vostru financiar pentru această misiune le oferă oportunitatea altor bărbați și femei, care sunt legați de păcat, să ajungă la eliberare. Vă rog să donați astăzi, dând clic aici. Rugăciunile și suportul vostru financiar pot să schimbe vieți pentru eternitate.

[Dan Hitz, 37 Years of Transformation. Copyright © 2022 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *