Dragă Facebook și Facebook App,
Scriu pentru a cere ca Facebook să pună capăt cenzurării misiunilor, grupurilor și postărilor care ajută bărbați și femei să învingă atracția nedorită față de persoanele de același sex și nemulțumirea față de genul lor. Astfel de grupuri și postări nu promovează discursul de ură, ci mai degrabă oferă puncte de vedere alternative, care pot fi dătătoare de viață pentru cei care doresc să-și pună în acord sexualitatea cu credința. Numeroasele misiuni în care m-am implicat mai bine de douăzeci de ani respectă demnitatea și alegerile personale ale celor care doresc să se identifice drept LGBTQ, oferind în același timp o alternativă celor care nu doresc să adopte o identitate LGBTQ.
M-am identificat drept bisexual în ultimii ani ai adolescenței, scopul meu fiind să găsesc un bărbat cu care să locuiesc împreună, ca un cuplu de același sex. Indiferent cât de mult am încercat să-mi accept dorințele homosexuale, tot nefericit eram și tot îmi doream să mor. Când mi-am predat viața lui Isus Hristos, parțial dorințele mele față de persoanele de același sex s-au schimbat puțin și m-am căsătorit cu o femeie. Deși și acum, după treizeci și trei de ani, avem o căsnicie fericită, am descoperit de la început că faptul că m-am căsătorit nu mi-a diminuat dorințele față de persoanele de același sex, ele continuând să persiste. Am devenit și mai deprimat și mai lipsit de speranță, până am experimentat adevărata transformare prin intermediul unei misiuni care mi-a arătat compasiune (similară Restored Hope Network), care m-a ajutat să înțeleg cine eram ca bărbat în Hristos. Acea misiune m-a ajutat să accept adevărul despre mine însumi ca bărbat heterosexual, cum m-a făcut Dumnezeu să fiu, un bărbat care se întâmplă să se lupte cu dorințe față de persoanele de același sex. În timp, atracțiile față de persoanele de același sex s-au diminuat mult. Acum simt bucurie și acceptare de sine pentru cum m-a făcut Dumnezeu să fiu. Fără slujirea și consilierea oferite de oameni buni, care m-au ajutat să îmi pun în acord sexualitatea cu credința și să renunț la homosexualitate, am îndoieli serioase că astăzi aș fi plin de pace și aș avea o viață înfloritoare. Am îndoieli serioase că aș fi măcar stabil din punct de vedere emoțional.
Respect și valorizez toți oamenii, chiar și pe cei care aleg să își accepte identitățile LGBTQ. Chiar și pe cei cu care nu sunt de acord. Salut dialogul deschis, respectuos despre diferențele noastre. Adevărata toleranță și diversitate permit și caută să înțeleagă toate punctele de vedere, chiar și pe cele cu care s-ar putea să nu fim de acord. Este de fapt intolerant să ceri ca toată lumea să accepte identitățile LGBTQ și să respingă mărturiile și dovezile științifice care arată bărbați și femei care experimentează cu adevărat o schimbare în orientarea și identitatea de gen.
Vă rog să dați cu adevărat dovadă de toleranță și diversitate. Vă rog să nu reduceți la tăcere miile de voci ale bărbaților și femeilor ca mine, care au experimentat o schimbare reală a sexualității.
Cu respect,
Dan
[Dan Hitz, A Letter I Posted to Facebook on July 28, 2020... Copyright © 2020 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]