Un nou studiu despre terapiile reparative

de Dr. Robert L. Spitzer

Dr. Robert L. Spitzer

Dr. Robert L. Spitzer

Robert L. Spitzer, doctor în medicină, a fost profesor de psihiatrie şi Şeful Departamentului de Cercetare Biometrică la Institutul de Stat Psihiatric din New York, Statele Unite. A primit recunoaştere internaţională ca o autoritate în evaluarea psihiatrică şi în clasificarea tulburărilor mintale.

Dr. Spitzer s-a aflat în centrul deciziei Asociaţiei de Psihiatrie Americane (APA) în 1973, de a retrage homosexualitatea de pe lista sa de tulburări mintale, DSM (Manualul de diagnostic şi statistică). Discuţia Dr. Spitzer cu foşti homosexuali la adunarea anuală a APA din 1999, i-a trezit interesul pentru studierea eficienţei terapiilor pentru reorientare sexuală.

„Ca mulţi psihiatri”, a declarat Dr. Spitzer, „am crezut că unui comportament homosexual i te poţi împotrivi, dar că orientarea sexuală nu poate fi schimbată. Acum cred că aceasta este neadevărat – unii pot să se schimbe şi chiar se schimbă.” În noul său studiu prezentat pe data de 9 mai 2001 la adunarea anuală a Asociaţiei de Psihiatrie Americane, Dr. Robert L. Spitzer a făcut cunoscute dovezile pentru concluziile sale. Tipărirea prezentării sale s-a făcut prin bunăvoinţa Dr. Spitzer.

Acesta este un titlu mai exact pentru prezentarea mea: 200 de subiecţi care susţin că şi-au schimbat orientarea sexuală, de la homosexuală la heterosexuală.

Orientarea sexuală se referă la o atracţie sexuală de durată, la fantezia sexuală, la dorinţa pentru o relaţie romantică, intimă din punct de vedere emoţional şi la comportament sexual însoţit de excitare, îndreptat în primul rând spre persoanele de acelaşi sex sau spre persoanele de sex opus.

Orientarea sexuală este multidimensională, iar fiecare componentă a sa este parte a unui întreg.

Există un consens profesional că unui comportament homosexual i te poţi împotrivi, că la el se poate renunţa sau că poate fi reetichetat. Totuşi, orientarea homosexuală nu poate fi schimbată.

Am împărtăşit, cu siguranţă, acest punct de vedere, deci cum a ajuns Bob Spitzer, care a jucat un rol central în eliminarea homosexualităţii ca tulburare mintală din DSM-II în anul 1973, să aibă îndoieli cu privire la acest consens? Răspunsul este că, la adunarea anuală a APA care a avut loc la Washington în 1999, am vorbit cu mai mulţi oameni care pichetau întâlnirea şi care susţineau, contrar declaraţiei de poziţie a APA, că schimbarea orientării sexuale este posibilă şi că nu ar trebui descurajată şi că ei personal s-au schimbat de la a fi homosexuali la a fi heterosexuali. Am început să mă întreb, ar putea fi posibil ca unii homosexuali să-şi poată de fapt schimba orientarea sexuală? După ce m-am gândit îndelung, realizând că studiile anterioare care susţineau că o asemenea schimbare era posibilă, aveau tot felul de defecte metodologice, am ajuns la concluzia că mi-ar fi satisfăcută curiozitatea numai dacă aş face eu însumi un studiu.

Ideea de bază este simplă: studierea experienţelor relatate personal de indivizi care susţin că au reuşit o schimbare de la atracţia homosexuală la cea heterosexuală, care durează de cel puţin cinci ani.

Întrebările de bază ale studiului ar fi: „Poate găsi cineva un număr substanţial de astfel de indivizi? Dacă da, cât de des este însoţită o asemenea schimbare de schimbări în alţi indicatori homosexuali? Există diferenţe de gen?”

Cu ajutorul Dr. Richard C. Friedman, am conceput un interviu telefonic structurat, astfel încât să fie absolut clar cum ne-am evaluat subiecţii. Am fost surprinşi să realizăm că atât chestionarele, cât şi măsurătorile anterioare despre orientarea sexuală au fost destul de inadecvate, prin faptul că se concentrau de obicei asupra unei singure variabile a atracţiei sexuale sau a identităţii, astfel încât a trebuit să concepem, în mare parte, propriile noastre întrebări şi categorii de răspuns. Am continuat să revedem planul interviului în timpul unui studiu pilot pe 40 de indivizi care ne-au fost trimişi ca potenţiali subiecţi. În acea fază de dezvoltare am pus întrebări precum: „Ce gen de ajutor ai primit? Cum erai înainte (de efortul de schimbare)? În ce fel eşti diferit acum? Ce aspecte ale homosexualităţii rămân?”

Am dezvoltat întrebări specifice pentru aceşti indicatori cheie ai homosexualităţii. Atracţia sexuală timp de un an pe o scală subiectivă de la 100 (exclusiv homosexual) la 0 (exclusiv heterosexual). Subiectul alege orice număr de la 100 la 0. Gândurile sexuale sau visarea cu ochii deschişi la sex cu persoanele de acelaşi sex – niciodată, de câteva ori pe an, de câteva ori pe lună, de câteva ori pe săptămână şi în fiecare zi, într-o perioadă de un an. Fantezii sexuale în timpul autosatisfacerii – procentul ocaziilor de fantezii masturbatorii cu persoane de acelaşi sex în timpul sexului heterosexual – procentul ocaziilor sexuale. Dorinţa intimităţii emoţionale romantice – din nou, de la niciodată, la aproape în fiecare zi. Comportamentul homosexual însoţit de excitare.

Interviul pentru studiul final, pe care l-am administrat personal tuturor subiecţilor, a durat aproximativ patruzeci şi cinci de minute. Am introdus datele direct într-un program Windows SPSS de introducere a datelor, în timp ce interviul progresa.

Sunt 112 întrebări cu răspuns închis, cu categorii de răspuns fixe, şi 9 întrebări deschise, unde am introdus răspunsul subiectului.

Înregistrările audio a aproximativ o treime dintre subiecţi pot fi revăzute de alţi cercetători, iar întreaga serie de date pentru studiu este, de asemenea, disponibilă.

Când am încercat să recrutăm posibili subiecţi, am solicitat numai indivizii care menţinuseră o anumită schimbare în orientarea homosexuală timp de cel puţin cinci ani. Totuşi, criteriile de intrare efective au fost mai restrictive. Pentru a fi acceptat în studiu, a fost necesar ca subiectul care lua parte la interviu să raporteze: Atracţie predominant homosexuală. (…) Folosim mai degrabă expresia „efort de schimbare” decât terapie, deoarece unele schimbări presupun eforturi specifice, precum implicarea într-o relaţie de mentorat cu un heterosexual, pe care de obicei subiecţii nu au privit-o ca terapie. Individul trebuia să aibă ca scop heterosexualitatea funcţională. A fost, de asemenea, necesar ca, după efortul de schimbare, să existe o schimbare de cel puţin 10 puncte pe scala noastră de atracţie sexuală. 10 puncte este o schimbare minimală subiectivă, dar ea reflectă cel puţin evaluarea subiectului că a existat o anumită schimbare în obiectul atracţiei sexuale.

Pentru a obţine 200 de subiecţi pentru studiu care, în cele din urmă, au fost 143 de bărbaţi şi 57 de femei, am intervievat 274 de potenţiali subiecţi, pe care i-am găsit cu mare greutate, într-o perioadă de 16 luni. 74 de subiecţi au fost excluşi, cel mai adesea pentru că a existat o schimbare în comportament şi identitatea de sine, dar nu şi în atracţia sexuală, sau fiindcă subiectul nu era predominant homosexual, sau fiindcă schimbarea dura de mai puţin de cinci ani.

Cei 200 de subiecţi ai noştri au fost recrutaţi în principal de la misiunile religioase Exodus, care oferă o varietate de programe pentru a-i ajuta pe homosexualii care vor să îşi învingă sentimentele homosexuale. Şi de la NARTH, Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii, un grup de clinicieni în sănătate mintală şi de laici care, în general, privesc homosexualitatea ca pe o tulburare de dezvoltare tratabilă. „Ceilalţi” au fost în mare parte alţi subiecţi veniţi prin terapeuţi care fac reorientare sexuală Rx sau care au răspuns la anunţurile despre studiu de la radio sau din ziare. Prin mijloace diferite, ei au luat legătura cu subiecţii potenţiali, care apoi au sunat la biroul meu pentru a stabili un interviu.

Aproximativ 90% dintre subiecţi au relatat că au folosit mai mult de un tip de efort de schimbare. Slide-ul prezintă răspunsul la întrebarea: „Ce te-a ajutat cel mai mult?” Profesionistul în sănătate mintală a fost cel mai adesea un psiholog (23), un consilier pastoral (12%). Rareori un psihiatru (3%). „Altele” au inclus întâlnirea repetată cu un heterosexual model, adesea numit „mentorat”, cărţi de autoajutorare sau ceea ce unii subiecţi au numit „lucrare spirituală” – înţelegând prin aceasta schimbarea relaţiei lor cu Dumnezeu.

Atunci când rezultatele pentru bărbaţi şi femei sunt foarte similare, este arătat rezultatul pentru eşantionul total de 143 de bărbaţi şi 57 de femei. Aproximativ trei sferturi dintre bărbaţi şi jumătate dintre femei erau căsătoriţi heterosexual. Cam o cincime dintre subiecţi erau căsătoriţi înainte de efortul de schimbare şi au raportat frecvent că acel comportament sau atracţia homosexuală le ameninţa căsătoria. Cei mai mulţi erau albi şi terminaseră colegiul.

Cei mai mulţi subiecţi erau protestanţi. Marea majoritate au spus că religia este „extreme de” sau „foarte” importantă în viaţa lor. Mulţi terapeuţi nereligioşi la care am căutat subiecţi au fost reticenţi în a lua legătura cu foştii pacienţi. În parte, aceasta ar putea fi cauza pentru proporţia neobişnuit de ridicată în eşantionul nostru a celor foarte religioşi. Marea majoritate a subiecţilor au vorbit în mod public în favoarea eforturilor de schimbare a orientării homosexuale. Într-adevăr, motivaţia primară pentru participarea la studiu, pentru aproape toţi subiecţii, a fost interesul lor de a oferi dovezi, din propria experienţă, că homosexualitatea poate fi schimbată şi de a oferi speranţă altora.

De ce au vrut subiecţii să se schimbe? Acestea au fost cele mai obişnuite răspunsuri date. Stilul de viaţă homosexual nu era satisfăcător emoţional (…) De obicei, aceasta se referea la promiscuitatea răspândită, la relaţii furtunoase, dureroase, deseori cu gelozie extremă. La conflict religios (…) La dorinţa de se căsători sau de a rămâne căsătorit, îndeosebi la bărbaţi.

Iată timpul mediu – aproape identic pentru bărbaţi şi femei. A existat, desigur, o mare variabilitate individuală. Apariţia interesului sexual faţă de persoanele de acelaşi sex a apărut la vârsta de aproximativ 12 ani. Cam după 18 ani a început efortul de schimbare, pe care l-au găsit util (adesea precedat de unul sau mai multe eforturi de schimbare care nu au fost utile, care au inclus adesea terapeuţi care le-au spus că nu aveau altă alegere decât să-şi accepte homosexualitatea). Marea majoritate a subiecţilor au raportat că schimbarea a fost treptată şi că deseori a început cu diminuarea sentimentelor homosexuale şi cu apariţia graduală sau cu intensificarea sentimentelor heterosexuale. Trei ani mai târziu, după cinci ani de efort de schimbare, schimbarea se încheiase pentru 78% dintre subiecţi. Restul de 22% raportează că efortul de schimbare continuă şi în prezent, referindu-se, de obicei, la continuarea participării la un grup de suport pentru foştii homosexuali sau la o luptă de o viaţă cu probleme de bază, care, cred ei, le-au cauzat homosexualitatea.

Cât de homosexuali erau subiecţii înainte de efortul de schimbare? Mai întâi, cât de des aveau atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex în adolescenţă? Folosim roşu pentru bărbaţi, roz pentru femei. Pentru a arăta ceea ce dorim, în acest slide, ca în multe alte slide-uri, arătăm extremele. Mulţi aveau „deseori” sau „foarte des” atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex în adolescenţă.

În contrast, cei mai mulţi subiecţi nu aveau „niciodată” sau aveau doar „rar” atracţie faţă de persoanele de sex opus în adolescenţă, îndeosebi subiecţii bărbaţi.

Cu câţi indivizi a făcut subiectul sex homosexual înainte de efortul de schimbare? O mică proporţie, chiar şi mai mică la femei, se împotriviseră impulsurilor homosexuale şi nu făcuseră niciodată sex homosexual. După cum era de aşteptat, o proporţie însemnată de bărbaţi făcuseră sex cu un număr mare de bărbaţi.

53% dintre bărbaţi şi 33% dintre femei nu făcuseră niciodată de bunăvoie sex heterosexual.

Am evaluat schimbarea în indicatorii orientării sexuale, comparând cele 12 luni înainte de efortul de schimbare – la care ce vom referi ca înainte – cu ultimele 12 luni înainte de interviu – la care ne vom referi ca după.

Următorul grup de slide-uri pune în contrast înainte cu după, pentru diferiţi indicatori. Mai întâi, valorile atracţiei sexuale pentru bărbaţi şi femei. Amintiţi-vă, 100 este exclusiv pentru persoanele de acelaşi sex, iar 0 este exclusiv pentru persoanele de sex opus, înainte şi după. Atât bărbaţii, cât şi femeile, în medie, înainte se aflau în categoria homosexualităţii foarte ridicate. După, în medie, se află în categoria heterosexualităţii foarte ridicate, chiar mai mult în cazul femeilor. Aici, ca şi în cele mai multe slide-uri care urmează, observaţi că indicatorii homosexuali ai femeilor înainte, sunt în medie adesea similari sau mai puţin extremi, iar după sunt întotdeauna mai heterosexuali decât ai bărbaţilor.

Cât de mulţi au raportat atracţie sexuală exclusiv homosexuală înainte? Aproape jumătate dintre bărbaţi şi femei. După, 17% dintre bărbaţi şi considerabil mai multe femei, 55%, raportează valoare zero, fiind exclusiv heterosexuali.

Să privim la dorinţa sexuală sau la visarea cu ochii deschişi la întreţinerea de relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex, cel puţin de câteva ori pe lună. Acesta era cazul pentru aproape toţi subiecţii înainte şi numai pentru un mic număr după, în special pentru femei.

Dorinţa puternică pentru implicare homosexuală emoţională romantică, cel puţin de câteva ori pe lună. Extrem de obişnuit înainte, foarte neobişnuit după.

Aproape toţi cei 138 de bărbaţi şi toate cele 50 de femei care se autosatisfăceau înainte, aveau fantezii masturbatorii cu persoane de acelaşi sex în 20% sau mai mult dintre ocaziile masturbatorii.

Aceasta a fost mult mai puţin obişnuit la cei 112 de bărbaţi şi la cele 39 de femei care se autosatisfăceau după, îndeosebi pentru femei.

La cei care se autosatisfăceau, fanteziile masturbatorii cu persoane de sex opus, fără a depune efort pentru a avea astfel de fantezii, erau neobişnuite înainte, dar destul de obişnuite după.

Ce proporţie de subiecţi, după nu aveau absolut niciun indicator homosexual – de exemplu, 0 pe scara atracţiei homosexuale şi „niciodată” pe scara gândurilor sexuale. Ceea ce ar exclude pe cineva care, de exemplu, ar raporta 5 pe scara atracţiei homosexuale şi „niciodată” pe scara gândurilor sexuale. Acesta – ceea ce considerăm a fi un criteriu nerealist al unor indicatori lipsă – a fost cazul pentru doar 11% dintre bărbaţi şi pentru o proporţie mult mai mare de femei, 37%. Am făcut un criteriu mai puţin stringent, pe care l-am numit Numai Indicatori Minimali Homosexuali. Pentru acesta acordăm punctaje de la 0 la 10, pe variabile care folosesc o scală de la 0 la 100 şi permit o frecvenţă de „câteva ori pe an” la variabilele de frecvenţă. El s-a aplicat la 29% dintre bărbaţi şi la 63% dintre femei.

Cât de des au fost capabili subiecţii heterosexuali să realizeze scopul unei funcţionări heterosexuale bune? Am definit că aceasta necesită: în ultimul an, aflat într-o relaţie de dragoste heterosexuală. Satisfacţia relaţiei emoţionale cu partenerul, cel puţin 7+ (pe o scală de la 1 la 10, unde 10 este cât de bine se poate, iar 1 cât de rău se poate). Sex heterosexual cel puţin o dată pe lună. Satisfacţia fizică a sexului heterosexual, cel puţin 7+ (aceeaşi scală de la 1 la 10). Gânduri rare (mai puţin de 20%) cu persoane de acelaşi sex în timpul sexului heterosexual. Acesta a fost cazul pentru 66% dintre bărbaţi şi 44% dintre femei. Mulţi subiecţi femei au spus că avuseseră întâlniri romantice şi fuseseră atrase sexual, dar relaţia nu se terminase prin căsătorie.

Ne aşteptam ca Buna Funcţionare Heterosexuală să nu fie atinsă la fel de des de subiecţi care înainte de efortul de schimbare erau extremi la indicatorii homosexuali. Am definit aceasta ca: „Fără atracţie sexuală faţă de persoanele de sex opus. Niciodată sex heterosexual. Înainte: fără fantezii masturbatorii heterosexuale. Înainte: atracţie 95+ (homosexuală).” Raportăm că rezultatele pentru cei 33 de bărbaţi au fost din acest grup. Au fost prea puţine femei, numai 5, pentru a raporta. La cei 33 de bărbaţi, funcţionarea heterosexuală bună a fost obţinută de 67% dintre subiecţi, spre marea noastră surpriză.

56 de subiecţi făceau sex heterosexual regulat atât înainte, cât şi după, în aproape toate cazurile cu aceeaşi persoană, partenerul/partenera de căsătorie. Am examinat aceste trei variabile. Relaţie emoţională satisfăcătoare ( 7+ pe scala de la 1, cât se poate de rău – la 10, cât se poate de bun înainte 25%,  după 98%. Sex fizic satisfăcător (7+ pe scala de la 1 la 10), înainte 43, după 100%. În sfârşit, gânduri sexuale frecvente (20%) cu persoane de acelaşi sex, înainte 52%, după 6%. Valorile de după sunt foarte similare cu valorile acestor trei variabile la 81 de subiecţi care făceau sex heterosexual regulat după, dar care nu făcuseră sex heterosexual înainte.

Depresia a fost raportată ca fiind un efect colateral obişnuit al încercărilor de schimbare a orientării sexuale. Cu siguranţă, nu a fost cazul subiecţilor noştri, care au fost deseori „accentuat” sau „extrem de” deprimaţi înainte, dar rareori atât de deprimaţi după.

În studiul pilot am notat modalităţile obişnuite în care subiecţii au spus că fuseseră ajutaţi de efortul de schimbare. Ceea ce arată cât de des au raportat subiecţii că modalităţile respective i-au ajutat, când li s-au pus întrebări cu răspuns închis în timpul studiului … mă simt mai [masculin, feminină] … dezvoltarea relaţiilor non-sexuale cu persoane de acelaşi sex.

Desigur, marea întrebare care rămâne, datorită faptului că subiecţii au fost foarte motivaţi să sprijine eforturile de schimbare prin reorientare, în ce măsură sunt raportările lor mai mult decât o autoînşelare sau o exagerare grosolană? Lipsind orice dovadă obiectivă a schimbării, precum modificările penisului la vederea stimulilor erotici de la persoanele de sex opus, nu există niciun mod în care putem fi siguri că raportările lor sunt în general exacte.

Totuşi, următoarele motive ne sugerează că ele nu pot fi ignorate cu uşurinţă. Complexitatea şi gama schimbării raportate. Marea gamă şi natura limitată a rezultatelor raportate şi faptul că foarte puţini au raportat o schimbare totală, dau o anumită credibilitate raportărilor lor. Subiecţii nu au avut nicio dificultate în a oferi detalii, când li s-a cerut să descrie diferite rezultate, precum în ce constau exact fanteziile masturbatorii cu persoane de sex opus. Natura treptată a schimbării şi tiparul frecvent a mai puţine sentimente homosexuale, urmate de mai multe sentimente heterosexuale, arată că nu este o simplă poveste inventată. Diferenţele de gen – de exemplu, uşurinţa mai mare cu care subiecţii femei au fost capabili să se schimbe, şi raportările femeilor că adeseori erau mai heterosexuale la început – sunt în concordanţă cu literatura de specialitate. Ar fi dificil de explicat de ce, dacă nimeni nu s-a schimbat cu adevărat, subiecţii femei ar raporta o schimbare mai mare decât bărbaţii.

Răspunzând la întrebarea: „Cum ai transpus ceea ce ai învăţat în efortul de schimbare, pentru a-ţi schimba sentimentele?”, subiecţii au raportat următoarele strategii de schimbare, recunoscute în general în literatura de specialitate ca fiind componente eficace ale eforturilor psihoterapeutice. Relatări care arătau legătura dintre copilărie sau experienţele din familie şi sentimentele sexuale. Clădirea unei relaţii emoţionale intense, pentru a aduce schimbare în sentimentele sexuale, de exemplu, mulţi bărbaţi au raportat că au dezvoltat interes sexual heterosexual numai după ce au devenit implicaţi emoţional intens cu o femeie. Suportul de grup sau individual, precum grupuri de suport pentru foştii homosexuali. Stoparea gândurilor, de exemplu, „când am astfel de gânduri, nu le mai dau curs”. Evitarea situaţiilor care declanşează sentimente homosexuale. Acestea sunt tehnici considerate, în mod obişnuit, eficiente în psihoterapie, făcând plauzibile afirmaţiile lor. Ne putem imagina mecanismele prin care astfel de tehnici pot funcţiona.

Ajungem la concluzia că, în contradicţie cu înţelegerea tradiţională, unii indivizi foarte motivaţi, folosind o varietate de eforturi de schimbare, pot realiza o schimbare substanţială în indicatori multipli ai orientării sexuale şi pot obţine o funcţionare heterosexuală bună. Subiecţii care au realizat schimbări mai puţin substanţiale credeau că asemenea schimbări erau extrem de benefice. Schimbarea completă – care este, în general, considerată un scop nerealist în psihoterapie – este neobişnuită, îndeosebi la subiecţii bărbaţi.

Deşi terapeuţii care oferă acest gen de terapie susţin că obţin rezultate similare la aproximativ o treime dintre pacienţii pe care îi tratează, dificultatea de a găsi subiecţi sugerează că schimbările substanţiale raportate de subiecţii noştri sunt relativ neobişnuite pentru indivizii care fac un efort de schimbare. Pe de altă parte, alţi factori, precum ezitarea subiecţilor de a fi intervievaţi şi rezistenţa terapeuţilor la contactarea foştilor clienţi este posibil, de asemenea, să fi jucat un rol în dificultatea pe care am întâmpinat-o în găsirea a 200 de subiecţi adecvaţi. Numărul mare de potenţiali subiecţi respinşi de la studiu arată că unii indivizi care susţin că şi-au schimbat orientarea sexuală şi-au schimbat numai identitatea sau comportamentul homosexual evident. Totuşi, indivizii respectivi au considerat o astfel de schimbare limitată ca pe o îmbunătăţire substanţială, fiindcă le-a împlinit scopurile proprii de control al comportamentului şi de schimbare a identităţii, chiar dacă schimbarea a fost mai redusă decât doriseră.

Un mod mai bun de a conceptualiza „reorientarea sexuală” este de a o vedea ca pe o diminuare a homosexualităţii nedorite şi ca pe o creştere a potenţialului heterosexual – recunoscând că pentru unii schimbarea este posibilă în cadrul unui întreg multidimensional.

Suntem preocupaţi de folosirea greşită a rezultatelor studiului nostru. În primul rând, presupunerea că orientarea homosexuală se poate schimba la indivizii cei mai motivaţi. În al doilea rând, pentru anumiţi homosexuali, respingerea valorii schimbării identităţii sexuale şi a comportamentului sexual nedorit, chiar şi atunci când orientarea sexuală nu este substanţial schimbată. În al treilea rând, rezultatele studiului ar putea fi folosite pentru a justifica tratamentul coercitiv şi negarea drepturilor civile pentru homosexuali. Închei reamintind că mai mulţi subiecţi au spus spontan: „Nu am nicio problemă să accept că cei mai mulţi homosexuali nu au niciun interes să se schimbe. Dar îmi doresc să recunoască faptul că eu am dreptul să mă schimb.”

[Dr. Robert L. Spitzer, New Study on Reparative Therapies. Copyright © Robert L. Spitzer. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.pfox.org. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

My interview with Dr. Robert Spitzer

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

%d bloggers like this: