de Patrick Payton

Eram nou la seminar, păstorind o biserică care depăşise repede posibilităţile noastre, şi planificam să avem două servicii religioase. La Stonegate Fellowship făceam cunoscut adevărul că Isus Cristos schimbă vieţile oamenilor şi se părea că mesajul era auzit. Făceam cunoscut în mod deschis că Stonegate este un loc unde oamenii puteau veni cu povara trecutului lor; că aveam să îi iubim şi să păşim alături de ei în călătoria unei vieţi noi, oferită printr-o relaţie personală cu Isus Cristos. Toţi avem o poveste, iar ceea ce contează este să Îl cunoaştem personal şi să Îl iubim pe Isus, şi să ne iubim unul pe celălalt. Şi astfel, în afară de numeroasele provocări care vin odată cu înfiinţarea unei biserici noi, eram încântaţi şi aşteptam ca Dumnezeu să facă ceva în oraşul şi în biserica noastră. Apoi, Mike şi Stephanie Goeke m-au vizitat la birou, şi o nouă zi a început nu numai pentru Stonegate Fellowship, ci şi pentru mine.

Mulţi oameni din oraşul şi din biserica noastră cunoşteau o parte din povestea lui Mike şi Stephanie Goeke. Cei mai mulţi ştiau despre despărţirea lor, despre divorţul lor inevitabil şi despre restaurarea miraculoasă a căsniciei lor. Dar ceea ce mulţi nu ştiau era povestea pe care cuplul nu o împărtăşise nimănui – în special nimănui din biserică. Familia Goeke stătea în biroul meu şi, cu vocile pline de teamă, au dat crez cuvintelor mele. Auziseră ce credeam noi ca biserică şi ce spusesem noi; acum aveau să pună la încercare şi să vadă dacă vorbeam serios.

Mike mi-a împărtăşit cu calm bine-cunoscuta poveste despre cum îşi părăsise soţia. Dar în acea zi povestea a pătruns mai adânc. În câteva minute, Mike a început să-mi descrie în amănunt cum lupta lui de aproape o viaţă cu homosexualitatea era acea parte a poveştii despre care nu ştia nimeni. Mi-a împărtăşit cum i s-a spus prima oară „gay”. Mi-a descris amănunţit luptele pe care le dusese în timpul liceului şi colegiului – lupte pe care, în cele din urmă, le-a îngropat şi le-a adus în căsnicie.

Poate cel mai descurajator, mi-a descris amănunţit singurătatea şi teama lui, mai ales în biserica locală. Mi-a descris cum tocmai în locul în care ar fi trebuit să găsească ajutor, a găsit mai ales ură, indiferenţă, teamă şi prostie. Mike şi Stephanie mi-au împărtăşit chiar teama lor de a-mi spune, fiindcă erau aproape siguri că avea să se termine cu zilele lor de slujire la Stonegate Fellowship. Dar s-a întâmplat tocmai contrariul. După câteva săptămâni de atac şi luptă foarte intensă şi uneori personală, cu privire la importanţa împărtăşirii poveştii lor adevărate în Trupul lui Cristos, acest cuplu scump şi-a făcut cunoscută povestea în faţa întregii familii a bisericii. A fost o zi pe care nu o voi uita niciodată.

Sala era plină cu membri ai Stonegate şi cu prietenii lui Mike şi Stephanie din comunitate. Biserica noastră era plină cu oameni care credeau că vor auzi o poveste „normală” despre cum a salvat Isus o căsnicie. Nu numai că Stonegate Fellowship a fost schimbată, ci şi un pastor a fost schimbat.

Am fost uimit de ceea ce s-a întâmplat în acea duminică dimineaţa. După slujbă, oamenii nu vroiau să plece. Atât de mulţi au stat şi au vorbit cu Mike şi Stephanie despre membri de familie care se luptau cu homosexualitatea şi au întrebat ce puteau face. Bărbaţi despre care ştiam că aveau să fie foarte supăraţi cu privire la ceea ce urma să împărtăşească familia Goeke, erau în lacrimi, cerându-le iertare lui Mike şi Stephanie. Iar speranţa pe care am văzut-o pe atât de multe chipuri era uimitoare. Am văzut în ochii oamenilor ceva ca o nouă speranţă, care spunea: „Dacă Isus a putut face asta în viaţa lui Mike şi a lui Stephanie, atunci cu siguranţă îmi poate schimba şi mie viaţa.” Lucrurile se schimbau şi în inima mea.

Mai întâi, am ştiut de la bun început: caracterizarea pe care o făcusem homosexualităţii era greşită. Ideile mele despre homosexualitate se formaseră din retorica dură a vorbitorilor evanghelici şi din imaginile din mass-media obişnuită. Nu m-am gândit nici măcar o dată la profesionişti intelectuali ca Mike Goeke, care sufereau din cauza acestei probleme de decenii şi se înecau în marea anonimatului, chiar sub nasul bisericii. Bărbaţi şi femei trăind două vieţi, disperaţi după ajutor, dar negăsind pe nimeni, oriîncotro priveau. La urma urmei, homosexualitatea era „cel mai rău” păcat şi sigur, de un gen diferit decât păcate „normale” precum consumarea a prea multe pahare de băutură, înşelarea la impozite, poftirea femeilor, depăşirea limitei de viteză sau nedarea zeciuielii! Ajunsesem la un mod de gândire care clasifica homosexualitatea mai degrabă ca lepra secolului douăzeci şi unu, decât ca un alt păcat distructiv, folosit de Satan pentru a fura viaţa împlinită şi plină de sens de la cei care L-ar urma pe Isus. Din acel moment, cel puţin pentru mine ca pastor, homosexualitatea nu avea să mai fie cel mai grav păcat al celor mai mari păcătoşi, ci doar un alt păcat care distruge vieţile oamenilor obişnuiţi, din toate clasele sociale.

Am învăţat, de asemenea, cum cuvintele mele îi ucideau pe cei care aveau cel mai mult nevoie de atingerea vindecătoare a Mântuitorului. În altă duminică, nu la mult timp după mărturisirea familiei Goeke, vorbeam elocvent despre un cuplu deosebit de popular pe vremea aceea, care erau în mod deschis mândre că erau lesbiene. M-am referit cu îndrăzneală la ele ca fiind perverse şi am continuat tot aşa fără să pierd o clipă. Peste câteva zile, Mike m-a oprit lângă biroul meu, ca să-mi spună că atunci când foloseam cuvinte ca „pervers” şi „homo”, îi îndepărtam şi mai tare pe cei care doreau cu atâta disperare ajutor din partea bisericii locale. Pe cât de mult vroiam să mă apăr, nu am putut să o fac. Prin cuvintele mele, îi desconsideram tocmai pe cei pentru care a murit Isus. Cu cât mă gândeam mai mult la aceasta, cu atât înţelegeam mai mult că Isus nu a adresat niciodată nimănui cuvinte de ocară, cu excepţia elitei religioase din vremea Lui. Cu siguranţă, nu a numit-o „târfă” pe femeia despre care citim în Luca 7! A lăsat-o doar să Îi spele picioarele şi l-a învăţat o lecţie umilitoare pe Simon fariseul. Oricât de mult detestam să o fac, am stat în faţa amvonului chiar în duminica următoare şi mi-am cerut iertare de la biserica noastră fiindcă îi etichetasem pe păcătoşi, în loc să etichetez păcatul. Am promis solemn să nu mai fac niciodată o astfel de greşeală.

Am învăţat, de asemenea, lucruri noi despre confesiune şi comuniune. Isus schimbă o viaţă într-o clipă, dar este nevoie de o viaţă de umblare în viaţa cea nouă, crucificată, într-o comunitate de urmaşi ai lui Cristos, pentru a experimenta viaţa transformată pe care a venit Isus să ne-o ofere. Dar atât de mulţi dintre noi, şi eu printre ei, ne-am obişnuit să ne purtăm cum ar trebui să se poarte oamenii transformaţi, în timp ce, adânc în interiorul nostru, murim încet fiindcă ne este prea teamă să vorbim despre luptele noastre. Ne este teamă că vom fi văzuţi ca nişte învinşi spiritual.

După ce Mike şi Stephanie ne-au împărtăşit restul poveştii lor, a fost lansată o provocare în viaţa mea şi în viaţa bisericii noastre. Provocarea reprezenta, pur şi simplu, faptul că Stonegate nu avea să mai fie un loc pentru prefăcuţi. Aveam să ne sprijinim tare unul pe celălalt în luptele noastre cele mai profunde, astfel încât, ca o comunitate de urmaşi ai lui Cristos, să ne putem împărtăşi unul celuilalt viaţa lui Cristos.

Dar până în ziua de astăzi cea mai mare răsplată pentru Stonegate Fellowship şi pentru mine a fost privilegiul de a prezenta un model de restaurare şi transformare, când l-am angajat pe Mike Goeke în cadrul personalului nostru ca pastor executiv, la doar câteva luni după marea noastră duminică. Mike a devenit unul dintre cei mai scumpi prieteni şi parteneri ai mei în viaţă şi misiune, iar nimic din toate acesta nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu am fi hotărât că Stonegate va fi comunitatea lui Isus Cristos care a fost chemată să fie – un loc unde povara poate fi aruncată şi o viaţă nouă poate să înceapă – pentru toată lumea.

Bill Hybels a spus odată: „Biserica este speranţa lumii.” Cred aceasta mai mult decât oricând şi am un prieten şi un frate în Cristos pentru a o dovedi.

[Patrick Payton, A Church Brings Hope. Copyright © Patrick Payton. Tradus şi publicat cu permisiune. Patrick poate fi contactat la adresa de e-mail patrick@stonegatefellowship.com.]

de Jim Pace

Gata pentru a interveni

După ce ai fost citat greşit un timp, nu ajungi în punctul în care vrei să intervii? Homosexualitatea este una dintre problemele cu privire la care simt că opiniile mele personale, ca ucenic al lui Isus Cristos, sunt deseori citate greşit. Oamenii ca mine nu sunt interesaţi să scrie scrisori în ziare sau să poarte pancarte în Ziua Drepturilor pentru Homosexuali. Eu stau în spate şi privesc, în timp ce presa scrie reportaje despre vocile puternice care susţin fiecare aspect a chestiunii în cauză. Se pare că tot ceea ce obţin este să rămân neînţeles, să fiu caracterizat greşit şi vorbit de rău. Şi există un grup tot mai numeros alcătuit din oameni ca mine.

Într-o toamnă, biserica în care îl asist pe pastor, New Life Campus Fellowship sau NLCF din Virginia Tech, a hotărât că venise timpul să ne prezentăm opinia. Citind despre femeia prinsă în adulter sau despre cum S-a apropiat Isus de Zaheu, sau despre cum a fost El văzut ca un prieten al păcătoşilor, m-am întrebat cum S-ar fi confruntat cu această problemă. Nu vreau nici să prezint mărturia mea despre cum urmăresc sfinţenia şi asemănarea cu Cristos, după cum înţeleg că îmi cer Scripturile; nici nu vreau să renunţ la îndurarea de curând găsită, pe care încă învăţ să o folosesc.

Ne luptăm cu cultura noastră, simţindu-ne chemaţi să ne adaptăm mesajului său de „acceptare”. Suntem criticaţi că avem o înţelegere îngustă şi că suntem limitaţi de mediul nostru cultural. Ceea ce ne duce la întrebarea: „Valorile Împărăţiei noastre au pentru noi un atu asupra culturii?” Şi: „Suntem gata să facem faţă batjocorilor din partea multora, dând dovadă de îndrăzneală pentru a arata ce înseamnă adevărata evlavie?” Acestea sunt chestiuni foarte importante.

„De cele mai multe ori, este uşor să stabilim unde se desparte cultura noastră de valorile Împărăţiei… Cu toate acestea, uneori cel mai greu ne este să încercăm să hotărâm care sunt valorile Împărăţiei noastre.” (William Webb, Slaves, Women and Homosexuals [Sclavi, femei şi homosexuali])

Faptul de a decide asupra acestei chestiuni pare să se reducă fie la negarea drepturilor civile, fie la scuzarea păcatului.

Abordarea noastră şi provocările noastre

Pregătită pentru a interveni, biserica noastră a trimis plicuri cu invitaţii sugestive la toate apartamentele din oraş, la seria noastră de prezentări Oameni care urăsc. Avea să fie un dialog despre acuzaţiile împotriva credinţei creştine, pe care le-au adus mulţi de-a lungul istoriei. În loc de a fi cunoscuţi prin dragoste, creştinii au fost deseori cunoscuţi cel mai bine ca oameni care urăsc. Am vrut să ne adresăm interpretării greşite a opiniilor noastre tendenţios citate, de exemplu, că Dumnezeu urăşte oamenii care urmează alte religii, homosexualii, mediul înconjurător şi femeile.

„Ura este ceva ce observăm imediat. Imaginile ei ne atrag privirile, iar poveştile despre ea ne rămân în minte. Nu ne plac cei care urăsc. De-a lungul istoriei, Biserica a fost văzută ca un loc plin de ură, uneori pe bună dreptate, alteori nu. Unii ne-ar putea numi chiar „oamenii ai urii”. Poate că noi [Biserica] suntem exact aşa cum aţi crezut întotdeauna, sau poate că nu.” – Premisa pentru seria noastră

În ceea ce ne preocupă, a devenit clar că, în mare parte, comunitatea evanghelică şi comunitatea homosexuală sunt destul de distincte, comunicând destul de rar. Am dorit să luăm legătura cu lideri din comunitatea homosexuală, pentru a încerca să le înţelegem mai bine perspectiva. Am învăţat repede, întâlnindu-mă cu un nou prieten de-al meu, Jason (nume schimbat), că prea uşor şi fără să fie necesar, păşim în vârful picioarelor.

Un ton mai amabil, mai blând

Jason mi-a împărtăşit cât de dificil i-a fost să fie un adolescent homosexual. El a fost de acord cu statisticile pe care i le-am prezentat referitor la abuzul fizic şi verbal cu care se confruntă ei, spunând că fiecare prieteni al lui a fost abuzat.

Mi-a explicat cum comunitatea homosexuală se simte neînţeleasă de mass-media, la fel cum se simt şi creştinii conservatori. Ei simt că oamenii îi reduc, în mod nedrept, la identitatea lor sexuală. Jason mi-a cerut să mă gândesc cum este să încerci să mergi la biserică pentru a afla despre Dumnezeu şi să îl auzi pe pastor începând o tiradă despre tine, însoţită de un cor întreg de „amin-uri” peste tot în sală.

Acum, este clar că Evanghelia are mirosul morţii pentru cei care pier. Numai că mă întreb: „Ar putea cuvintele noastre să fie mai blânde, fără să renunţăm la convingerile noastre?”

Cealaltă parte

I-am cerut să descrie cum el – şi poate comunitatea homosexuală – văd comunitatea creştină. A admis că au glumele lor despre creştini, aşa cum cei din comunitatea creştină au glumele lor despre homosexuali. Ne vedea în general ca neinformaţi, complet tradiţionali, rămânând pe un teren moral înalt, dar irelevant, fără alt motiv decât că am auzit că aşa trebuie să credem. A spus că per total găsea Biserica irelevantă în căutarea de către el a lui Dumnezeu şi că era prea puţin interesat să-L urmeze.

Acum, unele opinii ale lui erau denaturate şi nedrepte. A făcut generalizări care reflectau propria lui interpretare greşită în ceea ce ne privea. Înţelegea puţine despre noi şi avea o dorinţă redusă de a înţelege mai mult. Ideea că simţeam că orientarea lui sexuală era greşită şi, cu toate acestea, nu îl priveam de sus, îi era aproape străină.

Realitatea este că nu este o problemă nouă. Comunitatea creştină se simte, în mare măsură, inconfortabil în ceea ce priveşte comunitatea homosexuală, iar comunitatea homosexuală ne găseşte în mare parte irelevanţi pentru căutarea de către homosexuali a lui Dumnezeu. Ce mai realizare!

Este Dumnezeu mulţumit cu ceea ce am făcut?

Einstein este renumit pentru că a spus: „Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru pe care l-ai făcut dintotdeauna şi să aştepţi un rezultat diferit.” Deci am încercat o abordare diferită. Conducerea noastră a petrecut timp, pregătind-se şi căutându-L pe Dumnezeu în problema homosexualităţii, pe care ne-am simţit îndemnaţi să o discutăm.

Ne-am luptat cu câteva întrebări dure. Putem să arătăm complexitatea problemei şi câte neînţelegeri poate cauza ea, putem să arătăm aspectele înţelegerii greşite a ei respectând Scripturile, care credem că afirmă că homosexualitatea este greşită? Putem să nu fim de acord, dar cu amabilitate? Este loc pentru discuţie, pentru a se crea legături?

Sentimentul nostru că Dumnezeu ne conduce la aceasta se bazează pe faptul că, dacă am face lucrurile puţin diferit, poate că ar funcţiona.

Pregătind terenul pentru eveniment, am aflat că atât conducerea comunităţii homosexuale din campus, cât şi comunitatea locală vor urmări îndeaproape ce aveam să spunem în dimineaţa întâlnirii şi vor apărea apoi în număr masiv seara. Vor purta tricouri cu inscripţia: „Mă urăşti?” A fost prima dată când am fost realmente nervos înainte de a vorbi în public. Au venit seara şi s-au aşezat chiar în partea din faţă. Am început cu o interpretare a discursului din Larime Project [Proiectul Larime], piesa de teatru având ca temă uciderea lui Matthew Shepard. Este o scenă în care Fred Phelps, pastorul care a avut parte de multă publicitate, strigă că Dumnezeu îi urăşte pe homosexuali. Am întrebat dacă aşa vede comunitatea homosexuală Biserica, pentru a arăta că stereotipurile sunt prezente de ambele părţi.

M-am ridicat şi am dat socoteală pentru păcatele comunităţii creştine. Pentru cât de des i-am înţeles greşit, pentru cât de des ne temem de ei şi pentru cum râdem de ei. Apoi, la întrebarea pusă pe tricouri: „Mă urăşti?”, am răspuns: „Bineînţeles că nu.” Dar am fost sincer că, în ceea ce ne priveşte, ca urmaşi ai lui Cristos şi ca echipă de conducere a NLCF, credem că homosexualitatea este greşită, bazându-ne pe Scripturi. Ne-am aventurat să vorbim de ce totul este atât de complicat.

Perspective diferite

Vorbind, m-am referit la faptul că cei din sală au opinii diferite. Am vrut să arăt că părerile diferite nu trebuie să fie nocive, ci că ele ar putea fi un loc de pornire din care să facem tot posibilul să ne înţelegem mai bine unii pe ceilalţi.

Comentând Scripturile, am făcut cunoscute părerile bisericii noastre şi am folosit un cadru pentru discuţie, bazat pe textul lui Web pe care îl citasem mai devreme. În timp ce poate că unii nu sunt de acord cu toate punctele de vedere pe care le-am susţinut, felul în care Web discută despre problema homosexuală şi despre interpretarea progresivă a textelor biblice este excelent.

Am făcut cunoscut că fiecare credincios ar trebui să ia în considerare cum ne face Dumnezeu să reflectăm natura Lui în răspunsul nostru la homosexualitate. Atenţia Lui este îndreptată foarte mult asupra inimilor noastre.

Angajamentul

La sfârşit am încheiat cu o propunere de angajament. Am recunoscut că ambele părţi au fost inutil de crude şi de ignorante una în privinţa celeilalte. M-am adresat mai întâi comunităţii creştine, cerându-i să fie de acord ca timp de zece ani să nu permită nimănui din mijlocul său să facă o glumă sau o generalizare înjositoare cu privire la homosexuali. Să se dedice arătării dragostei lui Cristos comunităţii homosexuale, protejându-i şi neîngăduind hărţuirea homosexualilor; să se ridice pentru dreptul de a fi trataţi cu bunătate, chiar dacă nu suntem de acord cu părerile lor despre stilul de viaţă homosexual.

Am cerut apoi comunităţii homosexuale să răspundă în acelaşi fel. Ca şi creştin, s-a râs de mine, inteligenţa mi-a fost pusă serios la îndoială şi am fost eu însumi categorisit în mod nedrept. Această hărţuire a avut loc fiindcă am ales să Îl urmez şi să Îi fiu dedicat lui Isus Cristos. Aşa că i-am întrebat dacă mă vor proteja. I-am întrebat dacă vor pune capăt glumelor şi descrierilor rău-voitoare ale creştinilor.

Rezultate

După aceea, mulţi membri ai comunităţii homosexuale au rămas un timp pe loc şi am discutat. Lidera comunităţii homosexuale a spus că a fost şocată, pentru că nu i s-a întâmplat niciodată ca cineva să nu fie de acord cu ea şi totuşi să afirme public că o va apăra împotriva tratamentului nedrept. Ne-a spus că le va vorbi despre biserica noastră celor interesaţi de spiritualitate. Am fost invitat să vorbesc despre o serie de teme legate de moralitate şi cultură, în calitate de reprezentant al credinţei creştine.

Din nefericire, unii membri ai bisericii au plecat datorită abordării noastre. Am învăţat să discutăm şi mai mult cu liderii noştri, pentru a explica de ce această chestiune trebuie discutată şi pentru a lămuri abordarea noastră.

Dar cei mai mulţi lideri ai noştri au spus că se bucură că NLCF se ocupă de asemenea chestiuni. Am descoperit că aceasta a însufleţit credinţa multora. Mai mulţi membri ai comunităţii homosexuale au început să frecventeze biserica noastră sau alte biserici din zonă. Mulţi membri ai bisericii noastre care ascundeau lupta lor cu sexualitatea, au avut curajul să-şi recunoască lupta şi au început să accepte dragostea şi puterea lui Dumnezeu, şi ajutorul bisericii, pentru a părăsi acel mod de viaţă.

Iar acum Jason vine la un studiu biblic. Nu este de acord cu mare parte din el. Dar este un început.

[Jim Pace, A Different Approach. Copyright © Jim Pace. Tradus şi publicat cu permisiune. Jim Pace este pastor la New Life Campus Fellowship (NLCF) din anul 2002. Jim este consilier, instructor şi un strateg talentat, păstorind biserica alături de Chris Backert. Jim şi familia lui locuiesc în Blacksburg, Virginia, unde se află campusul Virginia Tech.]

Scrisoarea anonimă a unui homosexual către Biserică

Dragă Biserică,

Sufăr atât de mult! Pur şi simplu, trebuia să scriu ceva cuiva, fiindcă nu am pe cine să sun la ora asta. Nu vă faceţi o părere proastă despre mine, pentru că încă învăţ să mă sprijin pe Dumnezeu… şi pentru că uneori am nevoie de braţe care să mă cuprindă; chiar Dumnezeu a spus să nu este bine ca omul să fie singur. Nu vreau să deranjez pe nimeni la o asemenea oră. Mi-e teamă că dacă aş face-o, m-ar respinge… Oamenii par să fie dornici să ajute când este convenabil. Dacă aş suna pe cineva, ar fi nepotrivit şi nu aş putea suporta posibila respingere, pe lângă durerea pe care o simt deja în inimă. Uneori lucrurile pe care nu am voie să le am arată îngrozitor de bine când mă simt pustiu pe dinăuntru, când nu am pe cine să sun.

Îmi place ce am învăţat din Biblie, chiar dacă este greu să accept unele lucruri. Dar am nevoie de mai mult; am nevoie să Îl văd pe Isus Cristos întrupat în Biserică. Am nevoie să vă văd pe voi, cei care credeţi, fiind cu adevărat urechile, braţele şi ochii lui Dumnezeu. Am nevoie de prieteni. Am nevoie de bărbaţi în viaţa mea, cu care să mă întovărăşesc – prieteni buni, camarazi… Am nevoie de lucrurile care mi-au lipsit în copilărie şi pentru care cei mai mulţi bărbaţi nu au timp în Biserică – fiindcă au deja familii şi taţi, şi cariere. Dar nu am nevoie de o dădacă sau de un profesor; am nevoie de un om căruia să îi pese şi care să fie dornic şi capabil să-mi fie prieten. Am nevoie în viaţa mea de bărbaţi care să-mi arate în ce constă o relaţie sănătoasă între bărbaţi, nu doar o oră pe săptămână la şcoala duminicală, ci în viaţa reală.

Cred că bărbaţii care au familie uită cum este să fii necăsătorit. Unii vor spune contrariul, că este mai bine că sunt necăsătorit, dar ei nu realizează ce au – şi ar reconsidera lucrurile dacă s-ar trezi singuri cum sunt eu. Vor să mă repare şi cred că ar trebui să mă cufund în muncă, aşa cum fac ei; dar poate că de aceea mor căsătoriile lor. Poate că nu sunt singurul bolnav de aici – poate că cei mai mulţi bărbaţi sunt la fel de speriaţi ca mine să spună ce au pe inimă. Câţiva mi-au sugerat că slujba potrivită îmi va îndepărta singurătatea. Dar eu ştiu din experienţa personală că munca nu împlineşte nevoia de contact uman şi că un loc de muncă secular nu împlineşte nevoia de relaţii evlavioase cu alţi bărbaţi.

Uneori voi, bărbaţii din Biserică, comentaţi că sunt prea deschis, iar uneori chiar eu mă gândesc: „Ar trebui să fii bărbat, să-ţi ascunzi sentimentele şi să fii puternic.” Dar asta este ceea ce vrea Dumnezeu sau este mândrie masculină? Cred că aceste cuvinte: „Fii puternic!” sunt şoptite direct din gura lui Satan în urechea mea şi în urechea fiecărui bărbat, fiindcă fiind puternic, mă îndepărtez de nevoia mea de Dumnezeu şi de alţii şi sunt cu adevărat slab, chiar dacă mândria mă face să cred că sunt foarte „sigur de sine”. Iar când sunt slab, atunci sunt tare, fiindcă sunt mai conectat cu Dumnezeu şi cu alţi bărbaţi, deoarece am nevoie de ei.

Of, oamenii la care mă raportez cel mai bine în orice mediu par să fie cei mai în vârstă sau puştii – fiindcă cei mai mulţi bărbaţi de vârsta mea au pierdut ceva ce puştii şi oamenii mai în vârstă au. Nu ştiu despre ce este vorba, poate că cei de vârsta mea sunt prea aroganţi, prea ancoraţi în felul lor de a fi, prea mândri sau prea ocupaţi ca să se preocupe de lucruri atât de „triviale” ca prietenia şi dragostea. Îmi lipsesc prietenii din viaţa pe care o duceam… fiindcă, deşi unele interacţiuni erau păcătoase, cel puţin aveam prieteni care petreceau timp cu mine. Biserica pare destul de sterilă când singurele momente când vă văd – pe voi, cei care vă spuneţi „fraţi şi surori” – sunt la un studiu biblic sau la biserică. Simt că sunt însetat de interacţiune umană, atunci când tot ce primesc sunt două sau trei ore pe săptămână în grupuri. Asta numiţi voi „slujire”?

Vrei tu, dragă Biserică, să cunoşti adevăratul motiv pentru care cad în pornografie şi în păcat homosexual? Din următorul motiv: sunt însetat de relaţie, prietenie, atingere, dar mi-e teamă să cer şi să mi se spună din nou „nu”. Pornografia este păcat, dar cel puţin „excitaţia” îmi îndepărtează puţin gândurile de la durerea izolării, atunci când voi nu vreţi să o faceţi; iar pornografia este întodeauna la îndemână; voi, bărbaţii Bisericii, nu sunteţi. Ea mă face să uit de singurătate. Când viaţa devine grea, voi aveţi soţii şi familie care să vă mângâie sau cel puţin să vă ţină ocupaţi. Când viaţa mea devine grea, bărbaţii căsătoriţi îmi spun să caut mângâiere la Dumnezeu, vorbind despre mângâiere aflându-se în braţele soţiilor lor. Este convenabil… pentru ei.

Am depus efort în relaţii, iar voi nu aveţi timp, dragă Biserică. Este amuzant că aveţi timp să condamnaţi homosexualii, să vă mobilizaţi pentru interzicerea căsătoriei homosexuale sau să sprijiniţi o cauză sau alta, toate în Numele lui Dumnezeu. Dar nu aveţi timp să fiţi prieteni cu un homosexual care vrea să se schimbe. Dacă ar fi să definesc iadul, ar fi „o lipsă de relaţii”. Dacă ar fi să arăt un loc pe pământ unde am găsit cel mai mult iadul, ar fi în interiorul zidurilor Bisericii. Sunt sătul de toate versetele şi de teorie. Vreţi să mă schimb; încetaţi să tot vorbiţi şi arătaţi-mi cum să fiu un creştin iubitor în relaţii evlavioase, trăind teoria împreună cu mine, invitându-mă în relaţii… sau mă voi poticni, iar voi, bărbaţii Bisericii, nu veţi fi lipsiţi de vină.

Vreau să trăiesc viaţa, să împart viaţa cu oamenii. Pare să nu existe nicio scăpare pentru mine – bărbatul necăsătorit care se luptă cu zdrobirea sexuală – să fac asta altfel decât pe bucăţele mici, ici şi colo. Am multe de oferit, alături de camarazii mei, chiar dacă şi eu am nevoi. Doresc atingerea unei alte fiinţe omeneşti. Vreau să conteze când râd şi când plâng, şi vreau ca lacrimile şi râsetele altora să conteze pentru mine. Sunt frustrat de atât de multe lucruri, nu numai din societate, ci şi din Biserică; bărbaţii nu ştiu cum să se iubească unul pe celălalt aşa cum a intenţionat Dumnezeu. Dacă noi toţi am face-o, nu ar fi atât de multă homosexualitate; ea este o reacţie, un rezultat al faptului că bărbaţii nu iubesc aşa cum ar trebui… inclusiv voi, bărbaţi ai Bisericii.

Am un vis… Vreau ca Isus să mă ţină în braţe, să mă lase să plâng, să plâng cu suspine, ca trupul să mi se zguduie din cauza tristeţii datorate pierderilor pe care le-am trăit în viaţă. Vreau ca El să fie aici şi să mă ţină în braţe, fie că plâng un minut, o zi sau un an, până când, în cele din urmă, nu vor mai fi lacrimi. Iar apoi vreau să adorm în braţele Lui, vreau să fiu în siguranţă. Vreau să mă întorc în trecut, să fiu iar copil şi să primesc ceea ce nu am primit atunci, ceea ce nu pot primi când sunt pe cont propriu, ceea ce poate veni numai prin Isus şi prin alţi bărbaţi, într-un mod sănătos. Sunt frustrat şi supărat – şi mă simt înşelat fiindcă nu am atracţie pentru femei, nu am familie. Am muncit din greu să înving trauma prin care am trecut din cauza respingerii din partea tatălui meu. Nu a făcut-o intenţionat, dar port cicatrice adânci, care se află chiar în străfundul inimii mele.

Vreţi să-l crucificaţi pe homosexual sau să-l salvaţi? Dacă vreţi să-l salvaţi, sunt aici şi cer să fiu salvat. Vă cer să fiţi braţele şi urechile lui Cristos, să mă cuprindeţi în braţe şi să mă lăsaţi să plâng, să-mi faceţi cunoscut că lui Isus Îi pasă de mine, că deşi mă simt respins şi zdrobit, şi singur, măcar îi pasă cuiva. Sau vreţi să ajutaţi în teorie, ca să vă simţiţi bine cu privire la voi înşivă? Sau poate că este mai uşor să aruncaţi prima piatră. În unele zile, v-aş mulţumi dacă aţi arunca acea piatră; durerea s-ar sfârşi.

Ştiu că nu mă puteţi repara. Poate că nu ştiţi ce să spuneţi. Bărbaţi ai Bisericii, credeţi că trebuie să spuneţi ceva profund ca să-i „reparaţi” pe alţii. Greşit. Sunteţi aici pentru a mă învăţa căile lui Dumnezeu prin exemplu, pentru a fi exemple ale dragostei într-o lume a urii. În mod ironic, şi eu – homosexualul – sunt aici ca să vă învăţ pe voi, bărbaţi ai Bisericii. „Să ne înveţi?” poate că întrebaţi şocaţi. Da, să vă învăţ ceva ce aţi uitat; suntem aici ca să vă învăţ tăria vulnerabilităţii, puterea de a înfrunta adevărul – suntem fără putere, noi toţi suntem zdrobiţi şi nu putem repara nimic… Isus a murit ca să ne repare. Când, în cele mai slabe momente ale mele, vă împărtăşesc ceea ce simt, fac ceea ce vrea Dumnezeu să fac. Sunt un exemplu de vulnerabilitate, iar exemplul meu vă îngăduie vouă – bărbaţi ai Bisericii – să renunţaţi la măştile voastre de tărie şi dreptate proprie. Ascultaţi şi învăţaţi, bărbaţi ai Bisericii: nu putem pune armura lui Dumnezeu până nu dăm jos mai întâi armura noastră nefolositoare. Şi nu o putem face până nu renunţăm la mândria noastră şi nu suntem sinceri unul cu celălalt. Eu sunt gata. Voi?

– Un bărbat care se luptă cu homosexualitatea

[The Need for Male Mentors. Copyright © Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiune.]

Ar trebuie să fie influenţate convingerile noastre morale de frecvenţa cu care apare homosexualitatea?

De la publicarea intens mediatizatelor studii ale lui Kinsey din anii 1940 şi 1950, estimarea răspândirii homosexualităţii a jucat un rol central în dezbaterile despre homosexualitate. Mulţi au afirmat că „10% din populaţia adultă sunt homosexuali”, inclusiv literatura ştiinţifică, literatura de specialitate şi chiar documentele Bisericii.

Descoperirile cu privire la răspândirea homosexualităţii sunt aduse în mod tipic în dezbaterea morală, pentru unul din următoarele două scopuri:

1. Pentru a promova direct o poziţie pro-homosexualitate;
2. Pentru a crea o caricatură sau o prezentare greşită a poziţiei creştine tradiţionale şi pentru a folosi apoi ştiinţa pentru a respinge caricatura, întărind prin aceasta poziţia pro-homosexualitate.

Statistica de 10% a devenit populară la sfârşitul anilor 1970, când mişcarea pro-homosexualitate a căutat să legalizeze homosexualitatea şi să obţină drepturi egale cu ale altor minorităţi. Dar în anii 1990, statistica de 10% a început să fie pusă la îndoială pe cale largă şi în mod public. Alte studii, care au fost bine primite pentru metodele şi acurateţea lor, au raportat procentaje mult mai mici, în mod tipic de 1-4%. Aceasta i-a făcut pe oameni să evalueze metodele şi acurateţea lui Kinsey. Ei au găsit că:

• nu a folosit un eşantion de oameni care să reprezinte corect întreaga populaţie.

Au fost:

• prea mulţi absolvenţi de colegiu;
• prea mulţi protestanţi, prea puţini catolici;
• prea mulţi condamnaţi pentru delicte sexuale – 26% dintre cei din eşantion au fost condamnaţi pentru delicte sexuale;
• prea mulţi condamnaţi – 25% dintre cei din eşantion se aflau în închisoare;
• prea mulţi voluntari din comunitatea homosexuală.
• definiţiile lui pentru homosexualitate şi heterosexualitate erau incorecte – orice heterosexual care simţise o singură dată chiar şi cea mai vagă atracţie pentru o persoană de acelaşi sex era clasificat ca homosexual.

Alte instituţii, care au o reputaţie solidă, au făcut studii majore, naţionale. Iată ce au raportat.

• Un studiu pe 5514 studenţi canadieni la colegiu şi universitate, cu vârsta sub 25 de ani, a găsit că 1% erau homosexuali şi 1% erau bisexuali. Studiu de King ş.a. (1988). Canada, Youth and AIDS Study. Kingston, ON: Queen’s University.
• Un studiu pe 8337 de bărbaţi britanici a găsit că 6,1% dintre ei avuseseră „o experienţă homosexuală” şi că 3,6% au avut „unul sau mai mulţi parteneri homosexuali”. Studiu de Johnson, A. M. ş.a. (1992). Sexual lifestyles and HIV risk. Nature, 360(3), 3 decembrie 1992, 410-412.
• Un studiu francez pe 20055 de persoane a găsit că 4,1% dintre bărbaţi şi 2,6% dintre femei au avut cel puţin o dată un contact sexual cu o persoană de acelaşi sex, în timpul vieţii lor. Studiu de ANRS: Agence Nationale de Recherches sur le Sida investigators (1992). AIDS and sexual behavior in France. Nature, 360(3), 3 decembrie 1992, 407-409.
• Un studiu danez aleatoriu a găsit că 2,7% dintre cei 1373 de bărbaţi care au răspuns la chestionarul lor au avut o experienţă homosexuală (un contact homosexual). Studiu de Melbye, M. & Biggar, R. J. (1992). Interactions between persons at risk for AIDS and the general population in Denmark. American Journal of Epidemiology, 135(6), 593-602.
• Studiul Naţional de Sănătate SUA ia interviuri familiilor din populaţia civilă neinstituţionalizată. Rezultatele a trei dintre studii, făcute în 1990-1991 şi bazate pe mai mult de 9000 de răspunsuri de fiecare dată, a găsit că 2-3% dintre oameni au răspuns cu „da” la un set de întrebări care includeau: „Eşti un bărbat care a făcut sex cu un alt bărbat, cândva după 1977, chiar şi o singură dată.” Studiu de Dawson, D. & Hardy, A. M. (1990‑1992). National Centre for Health Statistics, Centres for Disease Control, Advance Data, 204, 1990-1992.
• La un studiu aleatoriu pe 6300 de norvegieni, 3,5% dintre bărbaţi şi 3% dintre femei au raportat că avuseseră o experienţă homosexuală, cândva în viaţa lor. Studiu de Sundet, J. M. ş.a. Prevalence of risk-prone sexual behaviour in the general population of Norway. În Global Impact of AIDS, editat de Alan F. Fleming ş.a. (New York: Alan R. Liss, 1988), 53-60.

Tabelul următor prezintă rezultatele unor studii suplimentare.

Studiu	Sex exclusiv cu acelaşi sex	Sex inclusiv cu acelaşi sex în ultimele 12 luni	Sex inclusiv cu acelaşi sex	Sex inclusiv cu acelaşi sex din adolescenţă	Sex inclusiv cu acelaşi sex de la pubertate
Billy şi alţii (1993) Numai bărbaţi	1,1% în ultimii 10 ani		2,3% în ultimii 10 ani
Fay şi alţii (1989) Numai bărbaţi		1,6 – 2,0%		6,7% de la vârsta de 19 ani (3,3% ocazional sau destul de des)	20,3%
Lauman şi alţii (1994) Bărbaţi		2,7%	4,1% în ultimii 5 ani	4,9% de la vârsta de 18 ani	9,1%
Lauman şi alţii (1994) Femei		1,3%	2,2% în ultimii 5 ani	4,1% de la vârsta de 18 ani	4,3%
Rogers & Turner (1991) Numai bărbaţi		Studiul 1: 1,9% Studiul 2: 1,2% Studiul 3: 2,4% Studiul 4: 2.,0%		Toţi de la 18 ani Studiul 1: 4,8% Studiul 2: 4,9% Studiul 3: n/a Studiul 4: 6,7%
Sell şi alţii (1995) Bărbaţi	În ultimii 5 ani SUA – 0,82% UK – 1,15% Fr – 0,72%		În ultimii 5 ani SUA – 5,42% UK – 3,51% Fr – 9.94%
Sell şi alţii (1995) Femei	În ultimii 5 ani SUA – 0.27% UK – 0.54% Fr – 0.14%		În ultimii 5 ani US – 2.96% UK – 1.54% Fr – 3.02%
Spira şi alţii (1993) Numai bărbaţi		1,1%			4,1%
Spira şi alţii (1990) Numai bărbaţi	0,8% în ultimii 5 ani	1,4% în ultimii 5 ani
Wellings şi alţii (1994) Bărbaţi (Marea Britanie)		1,1%			6,1%
Wellings şi alţii (1994) Femei (Marea Britanie)		0,4%			3,4%

Din aceste studii putem conchide cu precizie că răspândirea homosexualităţii la bărbaţii din America de Nord nu este de 10%. Există dovezi clare care sugerează că mai puţin de 3% şi poate mai puţin de 2% dintre bărbaţi sunt activi din punct de vedere homosexual într-un an dat. Rata bărbaţilor care duc o viaţă homosexuală, în mod susţinut şi exclusiv, este cu siguranţă mai mică de 3%

Homosexualitatea feminină nu a fost studiată la fel de mult şi continuă să fie estimată la aproximativ jumătate sau mai puţin din rata masculină.

Deci când cele două sunt combinate, statistica homosexualităţii indică mai puţin de 3% din populaţia nord‑americană.

Legătura dintre prevalenţă şi moralitate

Dacă homosexualitatea este rară sau obişnuită, este un fapt care nu ar trebui să joace un rol major în felul în care creştinismul priveşte moralitatea creştină. În nicio altă activitate, preponderenţa (cât de des se întâmplă ceva) nu este legată de moralitate. Creştinii consideră comportamente precum lăcomia, mândria, pofta, ca fiind imorale, chiar dacă apar mai frecvent ca homosexualitatea. Mult mai mulţi oameni s-au luptat de-a lungul istoriei cu aceste vicii, decât cu homosexualitatea. Faptul că ele se întâmplă frecvent, nu afectează faptul că Biserica le identifică drept greşite sau imorale. Alte comportamente sunt destul de rare. Canibalismul şi necrofilia (atracţia sexuală faţă de trupuri moarte) sunt rare şi considerate greşite sau imorale. Deci preponderenţa unui comportament nu are legătură directă cu faptul că este păcat sau că provoacă îngrijorare din punct de vedere moral.

Pentru a aplica această înţelegere homosexualităţii – preponderenţa nu dă răspuns la întrebarea dificilă, complicată din punct de vedere moral, cu privire la homosexualitate. Mai mult, nu există motive pentru a privi homosexualitatea ca neutră sau ca un bine moral, din cauza reprezentării sale greşite că ar fi mai obişnuită decât este.

Din nefericire, estimările exagerate despre cât de des apare homosexualitatea sunt folosite explicit ca bază pentru schimbări semnificative în învăţăturile Bisericii. Corectarea estimărilor exagerate poate că nu afectează dezbaterea morală, dar este important să înţelegem cum ştiinţa este folosită greşit şi să clarificăm cunoştinţele noastre despre cât de obişnuită este homosexualitatea.

[Connecting Prevalence to Morality. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Larry Houston

Ce înseamnă să fii creştin?

Înseamnă să fii într-o relaţie cu Persoana lui Isus Cristos. Nu înseamnă ceea ce facem (rugăciunea, citirea Bibliei, mersul la biserică) sau lucrurile pe care nu le facem (crimă, furt, minciună), nu înseamnă unde mergem (biserica din care facem parte), ci pe cine cunoaştem (Isus Cristos). Nu are legătură cu lucrurile pe care le facem sau nu le facem, ci are legătură cu Cel pe care Îl cunoaştem. Martin Luther spunea că înseamnă să fii „un mic Cristos”.

Care sunt lucrurile care dăunează sau ne împiedică să avem o relaţie cu Isus sau cu semenii noştri?

• Păcatul (Păcatele) • Păcat: nu am nevoie de ceva, ci de Cineva • Cele 10 porunci

Evrei 11:25 „… decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.” (Şi adesea această clipă este foarte scurtă, deoarece păcatul înrobeşte repede şi prinde omul în cursă.)

Romani 6:16 „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (Din acest motiv, vreau să vorbim despre înlocuire, vindecare şi schimbare.)

Despre avertismente şi pregătirea inimii: Cuvintele lui Isus din Matei 7:1-5 (Scoate întâi bârna din ochiul tău.)

Ispita

Ispita nu este păcat.

• Următorul citat, folosit de mulţi, inclusiv de teologul german Martin Luther, l-am găsit a-mi fi de mare ajutor în depăşirea homosexualităţii. S-ar putea să nu fie chiar exact, dar conţine ideea principală.

Nu poţi opri păsările să zboare deasupra capului tău, dar le poţi opri să-şi facă cuib în părul tău.

• Ispita poate fi un gând care-ţi trece întâmplător prin minte; păcatul este când stărui asupra gândului, permiţându-i să crească şi să rodească, el transformându-se în vise şi fantezii.
• Ispita este prima privire pe care o arunci cu ochii; păcatul este când întorci capul ca să mai priveşte o dată, ca să te holbezi.
• Ispita poate fi dorinţă şi foame de relaţie şi intimitate; păcatul este când foloseşti un act sexual nelegitim pentru a-ţi umple golul şi a-ţi împlini nevoia legitimă de relaţionare şi intimitate.

Iacov 1:13-15 „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: «Sunt ispitit de Dumnezeu.» Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.”

1 Corinteni 10:13 „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”

Iacov 1:12 „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.”

2 Petru 2:9 „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii.”

Cuvântul Domnului/Sfânta Scriptură

• Vederea în perspectivă • Lasă porţiunile mai clare să le interpreteze pe cele mai puţin clare. • Principii care conduc şi îndrumă. • Cuvântul lui Dumnezeu ca:
• • o carte de reguli: nu doar „poţi” sau „nu poţi”, ci mai degrabă principii de urmat;
• • o foaie de parcurs: oferă instrucţiuni pentru a te călăuzi şi ghida în viaţă;
• • un manual de reparaţii: pentru a repara şi repune în funcţiune viaţa noastră.

Îndreptăţirea şi sfinţirea

• Îndreptăţirea este o declaraţie judiciară a lui Dumnezeu, potrivit căreia cineva este neprihănit. Sfinţirea este procesul prin care cineva se aseamănă tot mai mult cu Cristos. Îndreptăţirea este în întregime numai de la Dumnezeu, ca rezultat al vieţii lui Isus, al morţii şi învierii Lui. Suntem implicaţi în sfinţirea noastră prin credinţă, fiind transformaţi în asemănarea cu Isus Cristos.
• Punctul culminant în istoria omenirii a fost viaţa lui Isus Cristos, naşterea, moartea şi învierea Lui.
• Poziţia/Experienţa

Cei care Îl au pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor au fost îndreptăţiţi în relaţia cu Dumnezeu. Dar în zilele noastre, „experimental” ne dăm seama că nu simţim şi nu reflectăm în viaţa noastră poziţia lui Isus Cristos în relaţia noastră cu Dumnezeu.

• Deja/ Nu încă

George Eldon Ladd explica Împărăţia lui Dumnezeu în această lume prin cuvintele „deja/nu încă”. La prima venire a lui Isus Cristos, Împărăţia lui Dumnezeu a venit deja în lume. Însă abia la a doua venire a lui Isus Cristos lumea va avea parte din plin de Împărăţia lui Dumnezeu.

Vreau să aplicăm cele două idei, „poziţie/experienţă” şi „deja/nu încă” la problema homosexualităţii. În timp ce o facem, este necesar să ne amintim că ispita nu este păcat.

Vindecare/Schimbare

Sfintele Scripturi descriu foarte clar şi exemplifică vindecări fizice. Dar cum stă treaba când este vorba de vindecarea amintirilor sau sentimentelor? De asemenea, Sfintele Scripturi vorbesc foarte clar despre schimbările de activitate şi comportament ale oamenilor.

Aplicaţie

Cântecul următor aparţine lui Mercy Records. (Vineyard Christian Fellowship)

Salvatorul de Randy şi Terry Butler

Salvează-mă, măreţul meu Salvator!/Eliberează-mi inima de lucrurile care mă înlănţuie,/Dă-mi o inimă curată/Şi o minte pură,/Salvează-mă, Salvatorule!

Salvează-mă, măreţul meu Salvator!/Eliberează-mi inima de lucrurile care mă înlănţuie,/Ia-l de la mine pe vrăjmaş/Şi toată amintirea lui,/Salvează-mă, Salvatorule!

• Inima

Ezechiel 11:19-20 „Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne, ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu.”

Psalmul 51

1 Samuel 16:7 „Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”

Matei 6:24 „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”

• Mintea

Efeseni 4:20-24 „Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Cristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi: cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre; şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.”

Romani 12:1-2 „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Coloseni 3:1-3 „Dacă deci aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.”

Filipeni 4:5-9 „Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.”

1 Petru 13-16 „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Cristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.»”

2 Corinteni 10:3-6 „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească, căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos; Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră, suntem gata să pedepsim orice neascultare.”

• Duşmanul (diavolul sau Satan)

2 Corinteni 11:14 „Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.”

Apocalipsa 12:9 „Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.”

Matei 4:1 „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.”

Efeseni 4:26-27 „Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi. Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului.”

1 Ioan 2:15-16 „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii nu este de la Tatăl, ci din lume.”

Iacov 4:7-10 „Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa.”

1 Petru 5:8 „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”

Înainte de a răspunde întrebărilor care urmează, vizitează www.banap.net şi citeşte prima pagină. Acolo am scris despre problema homosexualităţii mele şi vei găsi lucruri importante, care mi-au fost de mare ajutor în depăşirea homosexualităţii. În plus, sunt şi declaraţii ale unora care s-au identificat ca fiind homosexuali. Ei au scris fiindcă au conştientizat că oamenii nu se nasc homosexuali. Prin urmare, homosexualitatea nu este cine eşti, ci ce faci.

De asemenea, înainte de a continua să răspunzi la întrebări, gândeşte-te la conceptele de „schimbare” şi „vindecare”, des auzite în discuţiile despre ieşirea din robia homosexualităţii. Homosexualitatea, ca multe alte lucruri, este o problemă de relaţionare. Vreau să vorbim despre „înlocuirea” lucrurilor nocive şi nesănătoase cu lucruri folositoare şi sănătoase. Căci în „înlocuire” vom găsi „schimbarea” şi „vindecarea”. Obiectivul nostru nu sunt ţelurile, ci rezultatele „înlocuirii”. Ceea ce este nevoie să „înlocuim” nu sunt doar lucrurile pe care le facem sau nu le facem, ci şi ceea ce credem sau modul în care ne percepem.

Doresc să menţionez câteva lucruri pe care le-am găsit a fi foarte benefice în lupta mea cu homosexualitatea. Deşi poate nu vei fi de acord cu următoarele comentarii, deschide-ţi inima şi gândeşte-te la ele, dar şi roagă-te.

Accentuez, în viaţa mea, importanţa acceptării responsabilităţii nu doar pentru acţiunile mele, dar şi pentru lucrurile în care cred. A fost foarte dificil pentru mine să încep să cred că nu sunt „homosexual”, din cauză că permiteam ca sentimentele şi emoţiile să mă influenţeze puternic. Am avut dificultăţi cu conceptele de „vindecare” şi „schimbare”, deoarece credeam că ceva „din afară” trebuia să intervină pentru a-mi învinge homosexualitatea şi pentru a face o diferenţă. Ceea ce m-a făcut să fiu cumva pasiv în lupta cu homosexualitatea. Şi mi-a permis să pun povara pe acest „din afară” pentru eşecul meu în depăşirea homosexualităţii. Dar de când am înţeles ideea de „înlocuire”, am început să realizez că trebuie să am un rol activ. Şi, mai important, am avut un control mai mare asupra problemei pe măsură ce am devenit mult mai responsabil şi, implicit, am slăbit puterea slăbiciunii şi stricăciunii care îmi conduseseră viaţa. Rezultatul final al schimbării sistemului meu de gândire a fost un optimism puternic şi speranţa că voi avea succes în învingerea homosexualităţii.

Deci, când te gândeşti la homosexualitate şi vindecare, cum răspunzi la următoarele întrebări:

1) Cine este vindecătorul?

2) Ce este vindecat?

3) Cum se vindecă cineva?

4) Ce înseamnă vindecarea amintirilor şi sentimentelor?

Înţelegerea şi depăşirea problemei

Sunt multe situaţii care îl pot conduce pe un om la homosexualitate. La fel, este posibil să existe numeroase modalităţi prin care se poate învinge homosexualitatea. Homosexualitatea înseamnă ce faci, nu cine eşti. În primul caz, lucrurile sunt mai clare. De fapt, primul caz e cel adevărat. Dacă nu mă crezi, citeşte ce scriu susţinătorii homosexualităţii şi cei care se identifică drept homosexuali.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, sunt trei aspecte la care trebuie să te gândeşti.

1) Comportamentul propriu-zis, lucrurile pe care le fac.

2) Modul în care gândesc, care include percepţiile mele.

3) Sentimentele şi emoţiile mele.

• Înţelegerea

1) Unde sunt acum?

2) Cum am ajuns aici?

3) Unde vreau să ajung?

• Depăşirea

1) Pot, oare? Da.

2) Ar trebui? Nu, dar…

3) Chiar vreau asta?

[Larry Houston, Homosexuality and Christianity. Copyright © 2005 Larry Houston. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.banap.net. Larry poate fi contactat la adresa de e-mail: lhou4357@yahoo.com.]

de Bob Davies

John Paulk nu va uita niciodată parada homosexualilor din 1986, din Columbus, Ohio. Un bine-cunoscut imitator al femeilor, se afla în spatele unui Mustang roşu decapotabil, purtând un costum alb de in şi o perucă blondă.

„Candi, te iubim”, a strigat un bărbat. „Eşti cea mai grozavă drag queen din Columbus.” John a zâmbit şi a făcut cu mâna.

Deodată, John a auzit lozinci scandate şi strigăte în faţă şi a observat o mică mulţime de oameni care îşi fluturau Bibliile deasupra capetelor. Unii purtau pancarte cu mesaje precum „Dumnezeu îi urăşte pe poponari” şi „Întoarce-te la Dumnezeu sau arzi.”

„De ce nu ne lăsaţi în pace? Nu vă facem niciun rău”, s-a gândit John, în timp ce o ciudată senzaţie de rău i-a cuprins stomacul. Apoi un alt gând i-a venit în minte: „Cine ar vrea să urmeze un Dumnezeu ca Cel pe care Îl prezintă ei?”

Şase luni mai târziu, un pastor care se purtase ca un adevărat prieten cu John la tipografia unde lucra, s-a autoinvitat în apartamentul lui John. Deşi John suspecta că pastorul venea ca să vorbească despre Dumnezeu, a fost de acord.

În noaptea aceea s-au rugat împreună, în timp ce John şi-a încredinţat viaţa lui Cristos. Curând a renunţat la stilul de viaţă homosexual, deoarece a devenit profund implicat în biserică. Astăzi, John şi soţia lui, Anne (o fostă lesbiană) trăiesc în Portland, Oregon, unde el se pregăteşte pentru o carieră în consilierea creştină.

Deşi John se mai luptă încă ocazional cu ispite şi amintiri ale stilului de viaţă pe care l-a părăsit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al comunităţii sale creştine, merge pe drumul către plinătate. Mii de alţi bărbaţi şi femei – toţi implicaţi anterior în homosexualitate – au experimentat schimbări similare în vieţile lor. Şi aproape toţi spun că un grup de creştini, care le-a arătat dragoste şi preocupare adevărată, a făcut ca lucrurile să fie diferite.

Jumătate de Evanghelie

„Biserica anilor 1990 trebuie să decidă dacă vrea să împlinească nevoile relevante ale societăţii de astăzi”, a spus Sy Rogers, în timpul unui seminar la Biserica Baptistă Park Avenue din Titusville, Florida, despre lucrarea cu homosexualii. „Dacă biserica voastră este echipată pentru a sluji nevoilor societăţii voastre, veţi fi relevanţi; dacă nu, nu veţi fi relevanţi.”

În Matei 28:19, Isus le spune ucenicilor Săi: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Cuvântul „neamurile” înseamnă „grupuri etnice”. Astăzi, populaţia homosexuală se află printre ultimele grupuri de oameni la care nu s-a ajuns cu Evanghelia. Iar acest grup de oameni îi include chiar şi pe unii care se află în bisericile noastre.

Poveştile celor care se luptă cu homosexualitatea sunt rareori la fel de senzaţionale ca cea a lui John Paulk. Deseori, cei care se luptă cu homosexualitatea stau liniştiţi în şirul de bănci duminica dimineaţa, neimplicaţi în subcultura homosexuală sau într-o relaţie homosexuală. Suferă singuri, în timp ce experimentează haosul interior al dorinţelor în conflict.

„Aproape 100% dintre cei care intră în biroul meu au mers în trecut la biserică, dar nu au găsit ajutor în biserica locală pentru atracţia lor faţă de persoanele de acelaşi sex”, spune Rick Hughes, Director la Misiunea Eleutheros din Winter Park, Florida.

Hughes încearcă să schimbe situaţia. Când vorbeşte la conferinţe despre acest subiect, este adesea întâmpinat cu indiferenţă şi intoleranţă. Odată, a vrut să ţină un scurt seminar despre homosexualitate pentru o congregaţie locală, dar pastorul a refuzat.

„Nu avem această problemă aici”, a spus pastorul. Din nefericire, nu ştia că trei membri din biserica lui, precum şi cineva din personalul său, urmau consiliere la Eleutheros pentru tendinţele lor homosexuale.

Bisericile care nu înţeleg nevoia de a se adresa homosexualităţii sunt deseori confuze în privinţa modului în care ar trebui să trateze o problemă, care a devenit atât de sensibilă emoţional şi politic. Homosexualitatea dezbină multe confesiuni de-a lungul ţării. Chiar şi unii creştini conservatori se clatină în convingerile lor, când descoperă homosexualitatea la membrii familiei şi la prietenii de la biserică.

„Homosexualitatea este problema anilor 1990 care produce dezbinare”, spune autorul şi vorbitorul Joe Dallas, care conduce Serviciile de Consiliere Genesis din Orange, California. Şi, crede el, multe congregaţii le prezintă doar o „Evanghelie parţială” bărbaţilor şi femeilor care sunt implicaţi în relaţii homosexuale.

„Comportamentul homosexual este pronunţat neblibic, dar nimeni nu oferă o soluţie”, spune Dallas. „Nu putem predica împotriva unui anumit păcat, fără să oferim o alternativă.” Dallas compară această situaţie cu mişcarea pro-viaţă, ai cărei lideri au descoperit eficienţa oferirii ajutorului practic – precum consilierea în situaţia de criză şi adăpostirea femeilor gravide – pe lângă a spune: „Nu-ţi omorî copilul nenăscut!”

Unii creştini s-au îndreptat spre politică, pentru a opri mişcarea internaţională tot mai puternică pentru drepturile homosexualilor. Mary Heathman a simţit tensiunea în tot Colorado, din cauza Amendamentului 2, un amendament constituţional de stat, conceput pentru a preveni deciziile pentru drepturile homosexualilor. Ca Director la Where Grace Abounds, o misiune de recuperare pentru homosexuali din Denver, Heathman a auzit remarci supărate atât din partea membrilor Bisericii, cât şi a liderilor pro-homosexualitate, în timp ce se certau din cauza amendamentului, care a trecut la voturi, dar a fost trimis mai târziu înapoi în tribunale.

„Oamenii Bisericii intră în politică pentru diverse motive”, spune Heathman. „Unii sunt foarte iubitori şi nu pierd din vedere individul, dar alţii luptă mai degrabă cu modul de gândire al lumii, în loc să-şi amintească de conflictul spiritual implicat.”

Heathman spune că una din cele mai mari probleme cu o anumită legislaţie care are ca scop combaterea drepturilor pentru homosexuali, este că izolează un anumit păcat. „Dacă vrem să păstrăm echilibrul, trebuie să vorbim despre păcatul sexual în general, nu doar despre homosexualitate.”

Joe Dallas îşi aminteşte cum arăta lupta de cealaltă parte a gardului. Cu zece ani în urmă, Dallas era activist pentru drepturile homosexualilor şi pastor de tineret la Biserica Comunităţii Metropolitane, pro-homosexualitate, din sudul Californiei. „Bisericile homosexuale sunt pline de bărbaţi şi femei care ştiu bine care este adevărul”, spune Dallas. „Dar simt că nu au nicăieri altundeva unde să meargă. Şi nimeni nu le-a arătat în mod convingător că există o cale de ieşire din acest păcat.”

Puţini creştini evanghelici, adaugă Dallas, sunt dornici „să se oprească şi să asculte o clipă durerea unui homosexual”. Mişcarea Bisericii pro-homosexualitate, care oferă dragoste şi acceptare atât persoanei, cât şi comportamentului său, reprezintă o alternativă atrăgătoare pentru unii membri ai comunităţii homosexuale, care percep Biserica evanghelică ca prea doritoare de a critica şi „homofobă”.

Dallas spune că prea puţine biserici conservatoare recunosc preţul mare plătit de mulţi homosexuali care devin credincioşi evanghelici. Dintr-odată, aceşti bărbaţi şi femei se confruntă cu realitatea renunţării la prieteni apropiaţi, la parteneri pe termen lung, la o comunitate care îi susţine şi poate chiar la o slujbă sau la o carieră, pentru a-L urma pe Cristos. Şi prea adesea nu primesc simpatie de la prietenii din biserică, a căror părere este că ar trebui „doar să se pocăiască şi să termine cu asta”.

Jeff Konrad îşi aminteşte încă neliniştea părăsirii partenerului său homosexual, cu aproape zece ani în urmă. „Mă durea fizic din cauza neliniştii emoţionale. Dar câţiva bărbaţi creştini heterosexuali s-au făcut disponibili la orice oră din zi sau din noapte. Astăzi sunt în viaţă pentru că acei oameni m-au iubit.”

După ce Îl primeşte pe Cristos, un homosexual are nevoie disperată de sprijinul Bisericii pentru a rămâne liber de păcat. Experienţa convertirii nu îndepărtează imediat dorinţele homosexuale. La fel ca orice creştin care se luptă cu ispita şi care suportă consecinţele unui trecut tulbure, acceptarea lui Cristos este doar primul pas în călătoria spre împlinire.

Mulţi dintre cei care au ieşit de ani de zile din stilul de viaţă homosexual încă se luptă cu ispita, deşi de obicei mai puţin frecvent. Mulţi se căsătoresc şi se identifică mai mult cu heterosexualii, dar aceasta nu garantează eliberarea completă de dorinţe homosexuale ocazionale.

Majoritatea, care rămân necăsătoriţi, se luptă şi mai mult, pentru că rămân celibatari. De aceea, încurajarea şi responsabilitatea continuă din partea Bisericii sunt atât de importante, pentru a-i ajuta să rămână pe drumul spre împlinire.

Depăşind bariera sunetului

Bisericile pot oferi o atmosferă de susţinere, dacă sunt dornice să spargă tăcerea care înconjoară acest subiect în multe adunări evanghelice. Când Ken Korver, pastor asociat la Biserica Reformată Emmanuel din Paramount, California, a înţeles că mai mulţi bărbaţi din grupul de celibatari se confruntau cu homosexualitatea, a abordat problema direct de la amvon. Korver a ţinut o predică despre 1 Corinteni 6:9-11, unde apostolul Pavel identifică comportamentul homosexual ca păcat, dar un păcat care poate fi iertat. „Această biserică este un loc în care oamenii răniţi sunt bine-veniţi”, a spus Korver congregaţiei sale. „Dar nu trebuie să rămânem răniţi; trebuie să intrăm în planul lui Dumnezeu.” Apoi a cerut ca oricine se luptă cu ispite homosexuale să meargă să discute cu cineva din personalul pastoral.

„Le-am făcut cunoscut oamenilor că le vom fi alături în procesul vindecării”, îşi aminteşte Korver. Curând, un grup de bărbaţi care erau foşti homosexuali se întâlneau săptămânal.

Apoi Korver a dus procesul de vindecare un pas mai departe: a pus la cale un program de mentorare în biserică, care consta din sesiuni de instruire de trei, patru ore, pentru bărbaţii heterosexuali care vroiau să înţeleagă mai bine homosexualitatea. Numele a cincizeci de „absolvenţi” ai acelor sesiuni le-au fost făcute cunoscute foştilor homosexuali, care puteau să ceară un partener faţă de care să dea socoteală şi care să se poarte ca un adevărat prieten cu ei.

„Formarea acestui gen de relaţii de mentorat este esenţială pentru ca un «fost homosexual» să depăşească modul său de gândire”, explică Korver. „Când bărbaţii care înving homosexualitatea sunt acceptaţi de alţi bărbaţi din biserică, în mare parte apare vindecarea.”

Alte congregaţii, din toată ţara, au avut un succes similar în ajutorarea bărbaţilor homosexuali şi femeilor homosexuale. În ultimele două decenii, Biserica Open Door din San Rafael, California, şi-a câştigat reputaţia de „biserică unde homosexualii găsesc vindecare”.

Acea adunare de o sută de adulţi, situată la douăzeci de mile nord de San Francisco, este centrul spiritual al Love In Action, una din cele mai vechi misiuni pentru foştii homosexuali (înfiinţată în 1973). LIA are un program de ucenicie de doi ani, care atrage participanţi din toată lumea. Mulţi devin membri permanenţi ai Open Door, după ce părăsesc bisericile unde nu au primit sprijin pentru rezolvarea problemele legate de identitatea sexuală.

Un proaspăt absolvent al programului, avocat şi fost vicepreşedinte de bancă în Virginia, a stat în faţa congregaţiei ca să-şi exprime mulţumirile pentru sprijinul pe care l-a primit. „Aceasta este o biserică unde nu trebuie să şopteşti cuvântul «homosexual»”, a spus el. „Ştiu că viaţa mea nu va mai fi niciodată aceeaşi, datorită dragostei pe care am simţit-o aici.”

La începutul fiecărui program, membrii sunt prezentaţi congregaţiei, la o slujbă specială de seară. După aceea, membrii bisericii sunt încurajaţi să vină în faţă şi să-şi asume obligaţia de a se ruga pentru unul sau mai mulţi foşti homosexuali. Liderii programului recunosc că mulţi membri ai bisericii vor să-şi ofere sprijinul, dar nu ştiu cum. De aceea sunt distribuite cartonaşe pentru rugăciune, care dau sugestii specifice: trimite-i celui care este membru în program o felicitare de ziua de naştere, invită-l la tine acasă la cină, telefonează-i periodic pentru a-l încuraja, include-l într-o ieşire la iarbă verde cu familia, cere-i să aducă ceva pentru o masă de sărbătoare la tine acasă.

La Biserica Discovery din Orlando, Florida, membrii bisericii, responsabilii şi consilierii bisericii sunt instruiţi ca să-i ajute pe foştii homosexuali, rugându-se pentru ei şi cerându-le responsabilitate strictă. „În general îi punem [pe cei care se luptă cu homosexualitatea] într-un grup de slujire cu persoane de acelaşi sex, cu doi sau trei oamenii instruiţi”, spune responsabilul Barry Johnston. „Liderii oferă încurajare, ajutor practic şi prietenie. Aceasta sprijină şi identificarea lor sexuală, într-un mod lipsit de ameninţare.”

„De asemenea, cerem responsabilitate strictă. Într-un mediu protejat, îi întrebăm despre gândurile lor, despre materialele pe care le citesc, despre filmele pe care le văd.” Liderii îi întreabă, de asemenea: „Eşti liber să te îndrepţi în direcţia pe care Dumnezeu a creat-o pentru tine?” Apoi îi includ în activitatea principală a bisericii, îndrumându-i cu discreţie şi înţelepciune într-un loc în care pot sluji.

În afara misiunilor formale, bisericile pot deseori sluji foştilor homosexuali, schimbându-şi atitudinea şi devenind conştiente de punctele sensibile ale celor care se luptă cu homosexualitatea. „M-am aflat în preajma unor oameni din adunare care au făcut glume despre cei care sunt homosexuali”, spune Brad Grammer, care conduce Face-to-Face, o misiune pentru homosexuali la Biserica First Evangelical Free din partea de nord a oraşului Chicago. „Chiar m-a durut, pentru că ei nu ştiau că mă luptasem cu homosexualitatea.”

Grammer spune că un alt mod în care bisericile pot ajuta este să ofere relaţii de ucenicie. El crede că dacă o biserică funcţionează aşa cum ar trebui, oferind relaţii sincere, încurajatoare, celor care se luptă cu homosexualitatea sau cu orice alt păcat, ar fi mai puţină nevoie de grupuri formale. Oamenii au nevoie şi de mai multe informaţii despre homosexualitate, care să-i ajute să-i înţeleagă pe cei care se luptă cu această problemă, spune Grammer.

Recoltă nedorită

Mona Riley, soţia pastorului senior de la Open Door, spune că există potenţialul pentru o mare recoltă spirituală în comunitatea homosexuală, dar „este o recoltă nedorită. Nu vrem să o culegem. Creştinii nu sunt siguri că vor să-şi petreacă eternitatea cu aceşti oameni.” Trezirea trebuie să aibă loc mai întâi în biserică, spune ea, „înainte de a avea loc în comunitatea homosexuală”.

Riley vede „o împietrire a inimii în Biserica americană” faţă de cei care au fost implicaţi în comportamentul homosexual. „Trebuie să învăţăm compasiunea”, spune ea. „Judecăm acest păcat particular ca fiind mai rău decât oricare altul, dar nu văd aceasta în Scripturi.”

Liderii misiunilor pentru foştii homosexuali din ţară recunosc barierele ascunse care împiedică bisericile să-i îmbrăţişeze pe cei care se luptă cu homosexualitatea. Cea mai importantă se referă la SIDA, spune Chuck Therrien, Directorul Misiunii ReCreation din Manchester, New Hampshire. Membrii bisericii se tem să nu contacteze boala prin contact întâmplător, precum atingerea unui individ infectat sau folosirea în comun a toaletei. În ciuda asigurărilor liniştitoare din partea experţilor în sănătate, temerile persistă.

Therrien spune că membrii bisericii se tem şi că foştii homosexuali le vor molesta copiii sau vor ademeni tinerii în stilul de viaţă homosexual. „Dar de ce ar implica pe cineva într-un stil de viaţă pe care îl dispreţuiesc şi pe care încearcă să îl învingă cu disperare?” reflectă el. Therrien arată, de asemenea, că cei mai mulţi adulţi homosexuali sunt atraşi sexual de alţi adulţi, nu de copii. Şi deşi un asemenea abuz este improbabil, bisericile ar trebui să fie deja pregătite pentru a preveni orice fel de abuz sexual al copilului, homosexual sau heterosexual. Astfel de precauţii ar trebui să micşoreze temerile membrilor bisericii şi să-i facă liberi de a sluji oricui intră pe uşa bisericii.

Liderii bisericilor care şi-au asumat riscul de a se aventura în acest gen de misiune şi-au văzut bisericile influenţate pozitiv. „Oamenii noştri sunt mândri că suntem o biserică devotată Bibliei, dar care trăieşte Biblia în moduri progresiste”, spune Ken Korver. „Nu compromitem adevărul, dar congregaţia este încântată că experimentăm harul.”

Există, de asemenea, mult suport la Biserica Open Door pentru programul Love In Action. „Oamenii noştri sunt încântaţi să se afle în linia întâi în ceea ce priveşte această problemă”, spune pastorul senior Michael Riley.

Personalul acestor biserici şi cei specializaţi în ajutarea homosexualilor insistă că nu fac nimic diferit sau neobişnuit faţă de ucenicia obişnuită, oferită de orice biserică evanghelică. „Tot ce trebuie să ştii este cum să iubeşti şi să rosteşti adevărul”, spune Joe Dallas, „şi ai toate instrumentele necesare pentru a-i ajuta pe aceşti oameni.”

John Paulk, fostul imitator al femeilor, este de acord. După ce a devenit creştin, John s-a mutat în California ca să facă parte din LIA. A frecventat Biserica Open Door şi a găsit sprijin necondiţionat, îndeosebi din partea bărbaţilor din biserică. „Bărbaţii heterosexuali s-au purtat ca nişte adevăraţi prieteni cu mine, s-au rugat pentru mine şi m-au invitat în casele lor pentru părtăşie. M-au tratat cu respect şi cu afecţiune sinceră. Este într‑adevăr atât de simplu. M-au iubit pe deplin.”

[Bob Davies, Homosexuals and the Church: Will We Offer Hope? Copyright © 1994 Bob Davies. Tradus şi folosit cu permisiune.]