Te-ai întrebat de multe ori ce spune Biblia despre homosexualitate? Citeşte cele ce urmează pentru a şti cum să răspunzi, din perspectivă biblică, argumentelor pro-homosexualitate.

Romani 1:24-27

„Afirmaţiile apostolului Pavel sunt legate de cultura din care făcea parte. Ele se adresează iudeilor din primul secol; nu ni se aplică nouă astăzi.”

Cu acest raţionament, putem renunţa la întreaga Biblie. Nicio parte din ea nu a fost scrisă pentru oamenii din secolul douăzeci şi unu. Argumentul face presupunerea că standardele lui Dumnezeu se schimbă de la epocă la epocă. Dar iată ce au spus scriitorii Bibliei: „Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.” şi „Temelia Cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale sunt veşnice.” (Isaia 40:8, Psalmul 119:160)

„Pavel nu înţelegea complexitatea homosexualităţii aşa cum o înţelegem noi astăzi. El nu a condamnat niciodată relaţiile homosexuale stabile, iubitoare, ci doar pofta şi promiscuitatea.”

Pavel a trăit într-o societate complexă, în multe feluri similară cu a noastră. „Nu se poate ca autorii Noului Testament să fi fost ignoranţi cu privire la ceva atât de obişnuit ca homosexualitatea în lumea greco-romană”, afirmă Dr. J. Harold Greenlee, fost profesor pentru studiul Noului Testament la Asbury Theological Seminary. William Barclay, un bine-cunoscut cercetător al Noului Testament, susţine că deşi homosexualitatea era răspândită în societatea greacă, „era privită ca anormală şi nu a fost niciodată legală”. Pavel ar fi putut cu uşurinţă diferenţia diferitele forme ale homosexualităţii dacă ar fi considerat potrivit, dar a condamnat orice comportament homosexual, fără excepţie.

În sfârşit, Biblia nu vorbeşte niciodată pozitiv despre homosexualitate sau despre oricare alte practici sexuale în afara unei dedicări heterosexuale pe viaţă. Pe cât de dificil de respectat este acest standard, el reprezintă chemarea lui Cristos pentru toţi urmaşii Săi, inclusiv pentru cei cu atracţii şi dorinţe faţă de persoanele de acelaşi sex.

Lecturi recomandate

Pursuing Sexual Wholeness de Andy Comiskey. Această carte este scrisă de fondatorul Desert Stream Ministries, care a iniţiat Living Waters, un program de restaurare sexuală întemeiat pe Cristos. Cartea oferă răspunsuri biblice şi practice pentru învingerea homosexualităţii.

The Game Plan de Joe Dallas. Un manual practic pentru bărbaţii care vor să trateze cu seriozitate puritatea sexuală. Cartea este un instrument care se adresează unei probleme care creează cele mai mari probleme în ziua de astăzi cu compasiune, claritate şi având o bază biblică solidă.

Biruinţă asupra întunericului de Neil T. Anderson. Dr. Neil Anderson ne arată că avem puterea să biruim întunericul, dacă ştim cine suntem în Cristos.

[Copyright © 2009 His Way Out Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Joe Dallas

Această parte a teologiei pro-homosexualitate prezintă ceea ce par a fi o serie de răspunsuri conservatoare, fundamentaliste la obiecţiile conservatoare fundamentaliste la homosexualitate. Cu alte cuvinte, ea se referă la fiecare pasaj din Scriptură care face referire la homosexualitate şi încearcă să explice de ce fiecare verset este înţeles greşit în ziua de astăzi. Este cea mai îndrăzneaţă parte a teologiei pro-homosexualitate şi, pentru mulţi creştini, cea la care le este cel mai dificil să dea un răspuns.

Aceasta din cauză că argumentele iau ceea ce este evident şi afirmă că au descoperit că versetele au un înţeles diferit, altădată ascuns.

Pentru a ilustra, să luăm un verset cu înţeles destul de clar: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”(Matei 11:28)

Înţelesul este clar: Isus îi cheamă pe cei împovăraţi să vină la El pentru a le da odihnă. Nu este nevoie să cercetăm originalul grecesc sau contextul cultural; versetul este clar.

Acum, să presupunem că cineva îţi spune că a studiat în detaliu cuvintele din acest verset şi a descoperit că de fapt Isus le invita pe femeile însărcinate să stea la maternitatea Lui din Nazaret. Pare ridicol; contextul arată clar altceva. Dar dacă nu ai dedicat timp studierii versetului în greaca originală, din punct de vedere tehnic nu vei putea respinge ideea „maternităţii”, deşi bunul simţ îţi spune că este o prostie.

În aceasta rezidă puterea teologiei homosexuale. Ia versete cu care suntem toţi familiarizaţi, le dă o cu totul altă interpretare, îşi susţine afirmaţiile cu specialişti bine creditaţi şi dă astfel naştere unei noi etici sexuale. Bunul simţ o poate respinge, dar până sunt examinate mai atent, ideile sale sunt greu de combătut.

Pentru a aborda această parte a teologiei pro-homosexualitate, vom analiza fiecare verset care se referă la homosexualitate, vom prezenta interpretarea tradiţională a versetului, vom arăta argumentele pro-homosexualitate împotriva interpretării clasice şi vom răspunde fiecărui argument în parte.

Creaţia/Intenţia la creaţie: Geneza 1:27-28, 2:18, 23-24

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu: parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

„Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur: am să-i fac un ajutor potrivit pentru el».” „Şi omul a zis: «Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om.» De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.”

Interpretarea tradiţională

Intenţia lui Dumnezeu cu privire la relaţiile sexuale dintre oameni se limitează la uniunea heterosexuală dintre un bărbat şi o femeie, în cadrul căsătoriei.

Argumentul pro-homosexualitate

Relatarea din Geneza nu interzice homosexualitatea; pur şi simplu, nu referă la ea, din motive evidente. Un cuplu homosexual cu greu ar fi putut începe procesul de populare a pământului. Însă versetele nu pot fi văzute ca un model pentru toate cuplurile: multe cupluri heterosexuale sunt lipsite de copii sau nu pot întreţine relaţii sexuale. Comit ele un păcat fiindcă nu se conformează relatării din Geneza?

Răspunsul # 1

Deşi este adevărat că pasajul nu interzice relaţiile homosexuale, el oferă modelul primar pentru sexualitate, după care trebuie judecate alte forme de exprimare sexuală. Thomas Schmidt afirmă pe bună dreptate: „Ea [Geneza] oferă o bază pentru poruncile biblice şi pentru abordările viitoare ale celor care doresc să construiască o etică sexuală care să răspundă schimbărilor vremii – este indicat pentru noi să explorăm relevanţa poruncilor biblice cu privire la căsătorie şi să evaluăm homosexualitatea modernă în lumina Genezei.”^[73]

Stanton Jones adaugă, cu privire la creaţie ca model pentru sexualitate: „Esenţa moralităţii creştine este aceasta: Dumnezeu a creat uniunea sexuală cu un scop – unirea soţului şi a soţiei într-un singur trup, în cadrul căsătoriei. Dumnezeu foloseşte relaţiile sexuale, intimitatea sexuală deplină pentru a uni doi oameni împreună.”^[74]

Răspunsul # 2

Uniunea dintre bărbat şi femeie prezentată în Geneza este singurul model pentru comportamentul sexual lăudat consecvent atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. În timp ce alte forme de comportament (poligamia şi folosirea concubinelor, de exemplu) sunt introduse şi chiar permise în Vechiul Testament, relaţia monogamă dintre soţ şi soţie este standardul promovat ca ideal în Scriptură. Deşi vechea zicală: „Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva, nu pe Adam şi Ştefan” pare frivolă, ea reprezintă o apreciere coerentă a intenţiei în creaţie: în timp ce heterosexualitatea este promovată peste tot în Scriptură, nici măcar o dată o relaţie homosexuală nu este menţionată altfel decât în termeni negativi.

Distrugerea Sodomei: Geneza 19:4-9

„Dar nu se culcaseră ei [îngerii care îl vizitau pe Lot ca să judece răutatea Sodomei şi să hotărască dacă să o cruţe sau nu] încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: «Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei [literal: „ca să-i cunoaştem”].» Lot a ieşit afară la ei la uşă… şi a zis: «Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni» … Şi au zis: «Îţi vom face mai rău decât lor.»”

Interpretarea tradiţională

Bărbaţii din Sodoma încercau să întreţină relaţii homosexuale cu oaspeţii lui Lot. Prin urmare, Sodoma a fost distrusă pentru marea ei răutate, homosexualitatea jucând un rol major în distrugerea ei.

Argumentul pro-homosexualitate # 1

Sodoma a fost distrusă din cauza lipsei de ospitalitate a locuitorilor ei, nu din cauza homosexualităţii.

Profesorul John Boswell, în Christianity, Social Tolerance and Homosexuality [Creştinism, toleranţă socială şi homosexualitate], susţine această idee pe baza a două ipoteze: mai întâi, Lot încălca obiceiul din Sodoma, primind oaspeţi fără permisiunea bătrânilor cetăţii,^[75] de aici şi cererea de a-i scoate pe bărbaţi afară „ca să-i cunoaştem”; în al doilea rând, expresia „a cunoaşte” nu are neapărat o conotaţie sexuală.

Cuvântul ebraic yada apare de 943 de ori în Vechiul Testament; are un înţeles sexual în aproximativ 10 dintre ele. Argumentul este deci că bărbaţii din Sodoma nu aveau intenţii sexuale faţă de vizitatorii lui Lot.

Răspuns

Argumentul nu are sens în lumina răspunsului lui Lot. Primul lui răspuns: „Nu faceţi o asemenea răutate”, cu greu s-ar potrivi unei simple cereri de a-i „cunoaşte” pe oaspeţii lui. Al doilea răspuns al lui clarifică lucrurile: el a răspuns la solicitarea lor, oferindu-le pe cele două fiice virgine ale lui – un alt gest fără sens, dacă bărbaţii vroiau doar să-i cunoască din punct de vedere social pe oaspeţii lui. Şi dacă acei bărbaţi aveau intenţii nevinovate, de ce a fost distrusă cetatea din cauza lipsei de ospitalitate? A cui impoliteţe a fost judecată, a lui Lot sau a cetăţenilor Sodomei?

Teoria mai mult ridică întrebări, decât oferă răspunsuri. În timp ce Boswell şi Bailey au dreptate arătând gravitatea lipsei de ospitalitate în vremurile biblice, lipsa de ospitalitate în sine nu poate constitui motivul pentru severitatea răspunsului pe care l-a dat Lot acelor bărbaţi sau pentru judecata care a urmat fără întârziere.

Argumentul pro-homosexualitate # 2

Sodoma a fost distrusă pentru tentativă de viol, nu pentru homosexualitate.

Acest argument este mai frecvent; el este propus de autoarea lesbiană Virginia Mollenkott şi de alţii, şi este mult mai plauzibil decât teoria „lipsei de ospitalitate”.

„Violenţa – relaţiile sexuale forţate – este adevăratul mesaj al relatării”, explică Mollenkott.^[76] Astfel, homosexualitatea nu are nimic de-a face cu distrugerea Sodomei; dacă intenţia de viol ar fi fost de natură heterosexuală, judecata ar fi fost aceeaşi. Violenţa, nu homosexualitatea, a fost pedepsită când a căzut Sodoma.

Răspuns

Argumentul este parţial adevărat; cu siguranţă, bărbaţii din Sodoma doreau să înfăptuiască un viol. Dar pentru ca un asemenea fapt să-i includă pe „oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni”, homosexualitatea trebuie să fi fost o practică comună.

Mollenkott argumentează, în mod convingător, că situaţia era similară unui viol în închisoare sau genului de atacuri pe care armatele învingătoare le comit asupra duşmanilor învinşi,^[77] însă argumentarea sa este demontată de dovezile pe care Profesorul Thomas Schmidt le citează din literatura străveche, care legau Sodoma de practicile homosexuale mai generale: „Testamentul Celor Doisprezece Patriarhi, datând din secolul al doilea î.Cr., îi califică pe sodomiţi ca trăind în «promiscuitate sexuală» (Testamentul lui Beniamin 9:1) şi afirmă că «Sodoma s-a depărtat de la calea firească» (Testamentul lui Neftali 3:4). Din aceeaşi perioadă, Jubileele afirmă că sodomiţii «se pângăreau pe sine şi făceau desfrânare în trupurile lor» (16:5, a se compara cu 20:5-6). Atât Filo, cât şi Josephus, menţionează relaţiile între persoane de acelaşi sex drept imaginea caracteristică a Sodomei.”^[78]

Argumentul pro-homosexualitate # 3

Adevăratele păcate ale Sodomei, potrivit lui Ezechiel 16:49, erau că „era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare… şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit.” Acestea nu au nimic de-a face cu homosexualitatea.

Răspuns

Din nou, argumentul este parţial adevărat. Când Sodoma a fost distrusă, homosexualitatea era doar o parte sau un simptom al răutăţii ei. Romani, capitolul 1 oferă o ilustraţie similară, descriind starea generală de decădere a omenirii, menţionând homosexualitatea ca pe un simptom al decăderii. Dar Ezechiel spune despre sodomiţi: „S-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea.” (16:50)

Natura sexuală a acestor „urâciuni” este sugerată în 2 Petru 2:6-7: „Dacă a osândit El [Dumnezeu] la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor care vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi…”

Şi din nou în Iuda 7: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.”

Dr. Bruce Metzger de la Princeton Theological Seminary menţionează alte referinţe la imoralitatea sexuală a Sodomei în 3 Macabei 2:5: „… sodomiţii cei semeţi şi cuprinşi de vădită şi cu nespusă răutate…” şi din nou în Jubilee 16:6: „necurăţia sodomiţilor”.^[79]

Interpretarea pro-homosexualitate despre distrugerea Sodomei are câteva elemente de adevăr: a existat o tentativă de viol homosexual, iar sodomiţii erau, cu siguranţă, vinovaţi şi de alte păcate în afară de homosexualitate. Ţinând însă cont de numărul bărbaţilor care doreau să participe la viol şi de multe alte referinţe, atât biblice cât şi extrabiblice, cu privire la păcatele sexuale ale Sodomei, probabil că homosexualitatea era practicată pe scară largă de sodomiţi. Este, de asemenea, probabil ca păcatul după care sunt numiţi să fi fost unul dintre numeroasele motive pentru care judecata a venit în final asupra lor.

Legea levitică (Levitic 18:22, 20:13)

„Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.”

„Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor.”

Interpretarea tradiţională

Sub Legea levitică, homosexualitatea era una dintre numeroasele practici abominabile pedepsite cu moartea.

Argumentul pro-homosexualitate

Practicile menţionate în aceste capitole din Levitic au de a face cu idolatria, nu cu homosexualitatea.

Potrivit lui Boswell, cuvântul ebraic pentru „urâciune” are mai puţin de a face cu ceva intrinsec rău şi are mai mult de a face cu necurăţia ritualică.^[80] Pamfletul Bisericii Comunităţii Metropolitane, Homosexuality: Not A Sin, Not A Sickness [Homosexualitatea: Nu este păcat, nu este boală], susţine acelaşi lucru: „Cuvântul ebraic pentru «urâciune» găsit în Levitic este asociat de obicei cu idolatria.”^[81]

Autorul homosexual Roger Biery este de acord, asociind tipul de homosexualitate interzis în Levitic cu practicile idolatre. Autorii pro-homosexualitate se referă la ritualurile păgâne ale canaaniţilor, care includeau prostituţia homosexuală şi heterosexuală, ca fiind motivele pentru care Dumnezeu a interzis homosexualitatea în rândul poporului Său. Ei susţin că nu homosexualitatea în sine era problema, ci asocierea ei cu idolatria şi modul în care era practicată uneori ca parte a închinării la idoli. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu interzicea genul de homosexualitate pe care îl vedem astăzi; interzicea homosexualitatea care includea idolatria.

Răspunsul # 1

Interdicţiile împotriva homosexualitătii din Levitic 18 şi 20 apar alături de alte păcate sexuale – adulterul şi incestul, de exemplu – care sunt interzise atât în Noul, cât şi în Vechiul Testament, total separat de standardele levitice. Referinţele scripturale la aceste practici sexuale atât înainte, cât şi după Levitic, arată respingerea lor de către Dumnezeu, indiferent dacă erau sau nu asociate cu vreo ceremonie sau cu idolatria.

Răspunsul # 2

În ciuda afirmaţiei UFMCC că toevah, cuvântul pentru „urâciune”, este asociat de obicei cu idolatria, el apare de fapt în Pilde 6:16-19 în legătură cu păcate care nu au nicio legătură cu idolatria sau cu ceremoniile păgâne: „Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte Îi sunt urâte [o urâciune, toevah]: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi.”

Idolatria nu este menţionată în aceste versete; deci este clar că toevah nu se limitează la practicile idolatre.

Răspunsul # 3

Dacă practicile din Levitic 18 şi 20 sunt condamnate numai din cauza asocierii lor cu idolatria, atunci ar fi logic să deducem că dacă ar fi practicate separat de idolatrie, ar fi permise. Aceasta ar însemna că incestul, adulterul, zoofilia şi sacrificarea copiilor (toate fiind menţionate în aceste capitole) sunt condamnabile numai dacă sunt asociate cu idolatria; altfel sunt permise. Niciun cititor serios al pasajelor respective nu ar putea accepta o asemenea abordare.

Pavel despre „firesc” şi „nefiresc”: Romani 1:26-27

„De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei… căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească e femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” (Romani 1:24-27)

Interpretarea tradiţională

Pavel vede homosexualitatea ca pe un simptom al omenirii decăzute, descriind-o ca nefirească şi ruşinoasă.

Argumentul pro-homosexualitate # 1

Pavel nu se referă la adevăraţii homosexuali, ci la acei heterosexuali care, spune el, „au schimbat întrebuinţarea firească”. Adevăratul păcat aici este schimbarea a ceea ce este firesc pentru un individ.

Boswell adoptă acest argument când afirmă: „Cei pe care îi condamnă Pavel evident că nu sunt homosexuali: ceea ce respinge el sunt actele homosexuale practicate de unii care se pare că erau heterosexuali. Scopul lui Romani 1 este de fapt să-i stigmatizeze pe cei care şi-au renegat chemarea naturală, depărtându-se de calea pe care mergeau cândva.”^[82]

Mollenkott subscrie, spunând: „Ceea ce pare să accentueze Pavel aici este faptul că cei care sunt heterosexuali de la natură, nu numai că L-au schimbat pe adevăratul Dumnezeu cu unul fals, dar şi-au schimbat şi capacitatea de a se raporta la sexul opus, dedându-se la comportamentul homosexual, care nu era firesc pentru ele.”^[83]

Pe scurt, în Romani 1, Pavel îi descrie pe heterosexualii care au comis în mod deliberat acte homosexuale, încălcând astfel adevărata lor natură. Homosexualitatea, dacă este practicată de adevăraţii homosexuali, nu este un păcat.

Răspuns

Pavel nu vorbeşte atât de subiectiv în acest pasaj. În exprimarea lui nu există nimic care să sugereze că făcea măcar distincţie între un homosexual „adevărat” şi unul „fals”. El descrie doar comportamentul homosexual ca fiind nefiresc, indiferent de cine este practicat.

De fapt, exprimarea lui este neobişnuit de specifică. Când se referă la „bărbaţi” şi „femei” în aceste versete, alege cuvintele greceşti cu cea mai mare conotaţie biologică: arsenes şi theleias. Ambele cuvinte sunt rareori folosite în Noul Testament. Atunci când sunt, apar în versete care au ca scop să accentueze genul subiectului, precum copil de sex masculin (arsenes). În acest context, Pavel este foarte precis când spune că comportamentul homosexual comis de aceşti oameni era nefiresc pentru ei în calitate de bărbaţi şi femei (arsenes şi theleias). El nu ţine seama de aşa-zisa orientare sexuală. Cu alte cuvinte, el spune că homosexualitatea este biologic nefirească – nefirească nu doar pentru heterosexuali, ci nefirească pentru toată lumea.

În plus, faptul că acei bărbaţi „s-au aprins în poftele lor” unii pentru alţii, face foarte improbabil să fi fost heterosexuali care experimentau homosexualitatea. Comportamentul lor provenea dintr-o dorinţă interioară intensă. Să sugerezi, precum Boswell şi Mollenkott, că erau heterosexuali care se dedau la un comportament homosexual, necesită o adevărată gimnastică a raţiunii.

Pe lângă aceasta, dacă versetele 26-27 condamnă actele homosexuale practicate de oameni care nu aveau o înclinaţie firească către aşa ceva, dar nu şi cele practicate de oameni la care asemenea porniri apar în mod firesc, atunci nu ne-ar obliga consecvenţa să îngăduim practicile menţionate în versetele 29-30 – desfrânarea, viclenia, înşelăciunea etc. – atât timp cât cei care le practică au o înclinaţie firească către aşa ceva?

Argumentul pro-homosexualitate # 2

Aceste versete descriu oamenii dedaţi la idolatrie, nu creştini homosexuali care se închină Dumnezeului Cel adevărat.

Perry afirmă: „Se credea că practicile homosexuale citate în Romani 1:24-27 erau un rezultat al idolatriei şi sunt asociate cu alte fapte foarte grave, menţionate în Romani 1. Luate în acest context mai larg, ar trebui să fie evident că astfel de acte sunt semnificativ diferite de relaţiile homosexuale şi lesbiene iubitoare, pe care le vedeam în ziua de astăzi.”^[84]

Răspuns

Cu siguranţă, idolatria joacă un rol important în capitolul 1 din Romani. Pavel îşi începe epistola descriind răzvrătirea omenirii şi hotărârea ei de a se închina mai degrabă făpturii decât Creatorului. Teoreticianul pro-homosexualitate adoptă acest concept pentru a demonstra că respingerea homosexualităţii de către Pavel nu i se aplică şi lui – el nu se închină la idoli, este creştin.

„Dar”, avertizează Schmidt, „Pavel nu sugerează că un om se închină la idoli şi apoi decide să se implice în relaţii cu persoane de acelaşi sex. El sugerează mai degrabă că răzvrătirea generală a creat mediul pentru o răzvrătire specifică. Un om nu are nevoie să se închine la un viţel de aur pentru a participa la negarea omenească generală a lui Dumnezeu sau pentru a exprima această negare prin comportamente specifice.”^[85]

O privire de bun simţ asupra întregului capitol exclude această abordare. În acelaşi pasaj sunt menţionate şi alte păcate, în afară de homosexualitate: „Plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi…” (v. 29-30)

Se aplică interpretarea dată versetelor 26-27 şi versetelor 29-30? Integritatea intelectuală aşa ar cere. Dacă versetele 26-27 se aplică celor care comit acte homosexuale în relaţie cu idolatria, iar faptele homosexuale nu sunt păcătoase dacă nu se comit în legătură cu idolatria, atunci acelaşi raţionament trebuie să se aplice şi versetelor 29-30.

Astfel, trebuie să presupunem că desfrânarea, răutatea, pizma şi celelalte sunt condamnate de Pavel numai din cauză că erau săvârşite de oameni implicaţi în idolatrie; altfel sunt permise.

Ceea ce este evident ridicol. La fel ca homosexualitatea, aceste păcate nu provin numai din închinarea la idoli; ele sunt simptomatice pentru o stare de decădere. Dacă am spune că homosexualitatea este legitimă, atât timp cât nu este un rezultat al închinării la idoli, atunci ar trebui să spunem şi că celelalte păcate sunt la fel de legitime, atât timp cât nu sunt săvârşite ca urmare a idolatriei.

Pavel şi arsenokoite: 1 Corinteni 6:9-10; 1 Timotei 1:9-10

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii [„cei care abuzează de ei înşişi cu bărbaţi”] … nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

„Căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi… pentru curvari, pentru sodomiţi [„cei care se pângăresc cu bărbaţi”]…”

Interpretarea tradiţională

„Cei care se pângăresc cu bărbaţi” vine de la cuvântul grecesc arsenokoite, care înseamnă «homosexual». Pavel spune că homosexualitatea este un viciu care îi exclude din Împărăţia lui Dumnezeu pe cei care îl au.

Argumentul pro-homosexualitate

Arsenokoite este un cuvânt inventat de Pavel. Cuvântul nu apare nicăieri în literatura greacă înainte să-l folosească el în aceste versete. În acea vreme existau alte cuvinte pentru „homosexual”. Dacă s-ar fi referit la homosexualitate, ar fi folosit unul dintre cuvintele deja existente. Cel mai probabil, se referea la prostituţia masculină, frecventă în epocă.

Boswell are dreptate când spune că acest cuvânt îi este specific lui Pavel, atunci când sugerează că Pavel nu se gândea la homosexualitate când l-a folosit.^[86] Prostituţia este prima alegere a lui Boswell. Dacă nu ar fi vorba despre prostituţie, atunci Pavel ar condamna imoralitatea în general. Oricum, potrivit argumentului, termenul reprezintă un anumit tip de om imoral, dar nu un homosexual.

Răspuns

Pavel a inventat 179 de termeni în Noul Testament. Termenii nu schimbă semnificativ contextul versetelor în care apar doar pentru că sunt originali.

Nici nu este un lucru deosebit ca Pavel să-l fi inventat pe acesta, având în vedere că l-a derivat direct din traducerea în greacă a Vechiului Testament (Septuaginta):

meta arsenos ou koimethese koiten gyniakos (Levitic 18:22)

hos an koimethe meta arsenos koiten gynaikos (Levitic 20:13)

Cu alte cuvinte, când Pavel a adoptat termenul arsenokoite, l-a preluat direct din pasajele levitice – în traducerea grecească – care interziceau comportamentul homosexual. Înţelesul nici nu putea fi mai clar: deşi cuvântul este unic la Pavel, el se referă, în mod specific, la comportamentul homosexual.

În ceea ce priveşte afirmaţia că termenul se referă la prostituţia masculină, analiza cuvântului arată că nu există nicio implicaţie de acest fel. Arsene, cum am arătat mai sus, apare de câteva ori în Noul Testament, întotdeauna cu referire la „bărbat”. Koite apare numai de două ori în Noul Testament, însemnând „pat”, folosit cu conotaţie sexuală: „Să trăim frumos, ca în timpul zilei: nu în chefuri şi în beţii, nu în curvii [koite] şi în fapte de ruşine…” (Romani 13:13)

„Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul [koite] să fie nespurcat, căci Dumnezeu îi va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” (Evrei 13:4)

Cele două cuvinte combinate, aşa cum le-a folosit Pavel, pun alături „bărbat” şi „pat” în sens sexual. Nu există nicio indicaţie legată de prostituţie în înţelesul vreunuia dintre cuvintele combinate pentru a alcătui arsenokoite.

Îmi amintesc clar şi cu nespus regret, de ziua în care m-am convins că era acceptabil pentru mine să fiu atât creştin, cât şi homosexual. Nu numai că am adoptat teologia pro-homosexualitate, am şi promovat-o, slujind în cadrul conducerii Bisericii Comunităţii Metropolitane şi prezentând argumentele citate în această serie de articole. Doisprezece ani au trecut până am realizat că făceam o greşeală, timp în care teologia pro-homosexualitate s-a bucurat de o publicitate şi o acceptare fără precedent, atât în confesiuni importante, cât şi printre credincioşi sinceri, dar înşelaţi datorită naivităţii lor.

Mulţi creştini nu ştiu că există un asemenea lucru ca teologia pro-homosexualitate, cu atât mai puţin o mişcare clădită în jurul ei. Chiar mulţi dintre cei care au auzit de ea nu au idee cum să răspundă la afirmaţiile sale. Este nevoie însă de un răspuns; teologia pro-homosexualitate, asemenea mişcării pentru drepturile homosexualilor pe care o reprezintă, creşte pe zi ce trece în scop şi influenţă. Cu dragostea pe care a arătat-o Cristos atunci când a plâns pentru Ierusalim şi cu mânia pe care a arătat-o când a curăţat Templul, Biserica trebuie să dea un răspuns.

Note

^[73] Schmidt, Thomas. Straight & Narrow? (Downers Grove: InterVarsity Press, 1995), pag. 41.

^[74] Jones, Stanton. The Loving Opposition, Christianity Today, 19 iulie 1993, Vol. 37, Nr. 8.

^[75] A se vedea Boswell, John. Christianity, Social Tolerance and Homosexuality (Chicago: University of Chicago Press, 1980), pag. 93-94.

^[76] Mollenkott şi Scanzoni. Is the Homosexual My Neighbor? (San Francisco: Harper Collins, 1978), pag. 57-58.

^[77] Ibid.

^[78] Schmidt, pag. 88-89.

^[79] Metzger, Bruce. What Does the Bible Have to Say About Homosexuality? Presbyterians for Renewal, mai 1993, pag. 7.

^[80] Boswell, pag. 100.

^[81] Perry, Troy. Don’t Be Afraid Anymore (New York: St. Martin’s Press, 1990), pag. 341.

^[82] Boswell, pag. 109.

^[83] Ramey şi Mollenkott, pag. 65-66.

^[84] Perry, pag. 342.

^[85] Schmidt, pag. 78-79.

^[86] Boswell, pag. 344-345.

[Joe Dallas, Responding to Pro-Gay Theology, Part III. Copyright © Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune. Articol revizuit şi extras din cartea autorului A Strong Delusion: Confronting the «Gay Christian» Movement.]

de Joe Dallas

Un sondaj recent a arătat că 66% (două treimi) dintre americani nu mai cred că există un „adevăr absolut”. Mai îngrijorător este faptul că 53% dintre cei care nu credeau într-un adevăr absolut se identificau drept creştini născuţi din nou; 75% dintre ei erau în principal protestanţi.

Dacă nu mai există un „adevăr absolut” nici măcar în minţile a jumătate dintre cei „născuţi din nou” rezultă, în mod logic, că învăţătura creştină şi însăşi Biblia nu mai sunt atât de mult crezute. Sociologul George Gallup Jr. a menţionat aceasta în The People’s Religion: American Faith in the 90’s [Religia poporului: Credinţa americanilor în anii ’90]. „Deşi religia este foarte populară în America”, declară el, „ea este în mare măsură superficială. Există un vid de cunoaştere între credinţa declarată a americanilor şi lipsa celor mai elementare cunoştinţe despre acea credinţă.”

Pe scurt, cei care se identificau drept creştini în anii ’90 erau ignoranţi în ceea ce priveşte Biblia. Învăţătura a devenit mai puţin importantă decât sentimentele plăcute; într-adevăr, un studiu al USA Today arăta că dintre cei 56% dintre americani care merg la biserică, 45% o fac pentru că „e bine pentru tine”, 26% merg pentru pacea minţii. Învăţăturile specifice, observa sondajul, păreau neimportante.^[63]

Dacă noţiunile de „adevăr” şi „învăţătură” devin neimportante pentru creştini, mai poate supravieţui ideea de „păcat”? Probabil că nu; 25% dintre creştinii intervievaţi în 1993 considerau că păcatul este un „concept depăşit”.^[64]

„Conştienţa păcatului era pentru noi ca o umbră care plana asupra noastră”, scrie Cornelius Plantinga în Christianity Today. „Creştinii urau păcatul, se temeau de el, fugeau de el. Dar astăzi umbra s-a dus. În zilele noastre, acuzaţia că ai păcătuit se face deseori cu un zâmbet maliţios.”^[65]

Adevărul Evangheliei nu a fost niciodată atât de amabil. Ioan Botezătorul era aspru cu fariseii (Matei 3:7-8), Isus l-a mustrat pe Petru când a încercat să împiedice menirea Sa (Matei 16:22-23), iar Pavel a fost gata să admonesteze public ipocrizia, chiar dacă era vorba de un creştin respectat (Galateni 2:11-14). Să fim siguri, este loc pentru amabilitate. Dar niciodată în dauna adevărului.

Dar astăzi distanţa dintre adevăr şi practicile moderne a ajuns atât de mare, încât o mulţime de idei false (dar „drăguţe”) au pătruns în Biserică, creând o mentalitate care spune: „Hai să o scoatem la capăt fără conflicte, da?” Autorul J. Stephen Lang încearcă să explice fenomenul: „Dragostea poate fi înţeleasă – căldură şi sentimente. Învăţătura, pe de altă parte, sună sec, dificil şi pune condiţii.”^[66]

Dorinţa pentru „căldură şi sentimente” fără un angajament faţă de adevăr face ca argumentele religioase ale teologiei pro-homosexualitate să pară cu atât mai plauzibile. Spre deosebire de argumentele justiţiei sociale, aceste argumente sunt mai „religioase”; adică fac apel la temele religioase generale ale armoniei şi bunăvoinţei, evitând problemele naturii umane căzute, păcatului şi supunerii. Pentru cei ignoranţi în ceea ce priveşte Biblia, ele pot trece drept adevăr, dar în lumina Scripturii, argumentele în cauză nu au pe ce să se bazeze.

Întrucât au în ton mai religios decât argumentele sociale, li se poate răspunde aproape exclusiv în termeni biblici. Amintindu-ne că membrii mişcării „creştine homosexuale” spun că ei cred în autoritatea Bibliei, acestor argumente este cel mai bine să li se răspundă cu un apel de revenire la adevărul obiectiv al Bibliei, nu la subiectivismul relativ al experienţei şi înţelegerii omeneşti.

Argumentul religios #1: „Isus nu a spus nimic despre homosexualitate.”

Este un argument favorit la paradele homosexualilor. Invariabil, când mişcarea „creştină homosexuală” este reprezentată, cineva din grup va avea o pancartă pe care scrie: „Isus a spus despre homosexualitate: ______.” Desigur, ideea este că dacă Isus nu a interzis în mod specific un comportament, atunci probabil că acel comportament nu a avut importanţă pentru El. Extrapolând, argumentul presupune că dacă Isus nu S-a preocupat explicit de ceva, atunci nici noi nu ar trebui să o facem.

Tory Perry (aşa cum fac majoritatea liderilor „creştini homosexuali”) încearcă să folosească în mare măsură acest argument bazat pe tăcere: „Cât despre întrebarea: «Ce a spus Isus despre homosexualitate?», răspunsul este simplu. Isus nu a spus nimic. Nici măcar un singur lucru. Nimic! Pe Isus Îl interesa mai mult dragostea.”^[67]

Deci, potrivit argumentului tăcerii, dacă Isus nu a vorbit despre aceasta, nici noi nu ar trebui să vorbim.

Răspuns: Argumentul induce în eroare şi este ilogic din patru motive.

Mai întâi, argumentul presupune că Evangheliile au mai multă autoritate decât restul cărţilor din Biblie. Ideea că un subiect nu este important doar pentru că nu a fost menţionat de Isus le era străină celor care au scris Evangheliile. În niciun loc Matei, Marcu, Luca sau Ioan nu spun că Evangheliile lor ar trebuie să fie mai presus de Tora sau de cărţile care urmau să fie scrise. Cu alte cuvinte, Evangheliile – şi învăţăturile pe care le conţin ele – nu sunt mai importante decât restul Bibliei. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu. Acelaşi Duh care i-a inspirat pe autorii Evangheliilor, i-a inspirat şi pe cei care au scris restul Bibliei.

În al doilea rând, argumentul presupune că Evangheliile sunt mai ample decât sunt în realitate. Nu numai că ele nu au autoritate mai mare decât restul Scripturii, dar nici nu sunt mai ample. Adică, ele nu ne oferă tot ceea ce avem nevoie să cunoaştem în materie de învăţătură şi aplicaţie practică.

De fapt, unele dintre cele mai importante învăţături ale Bibliei nu apar în Evanghelii. Învăţătura despre natura cea veche şi natura cea nouă a omului (formulată de Pavel în Romani 6); viitorul lui Israel şi taina neamurilor (indicată de Cristos, dar explicată pe larg în Romani 9-11); explicarea şi administrarea darurilor spirituale (detaliată în 1 Corinteni 12 şi 14); preoţia lui Cristos (ilustrată în Evrei) – apar toate după relatările privind viaţa, moartea şi învierea lui Cristos. (Şi nici măcar nu am menţionat tot Vechiul Testament.) Poate spune cineva că aceste învăţături nu sunt importante fiindcă nu au fost menţionate de Isus?

Sau altfel spus, să credem cu adevărat că lui Isus nu-I păsa de maltratarea soţiei sau de incest, doar fiindcă nu a spus nimic despre ele? Nu sunt interdicţiile cu privire la incest din Levitic şi 1 Corinteni, precum şi sfatul lui Pavel către soţi să-şi iubească soţiile, suficiente ca să ne înveţe în această privinţă, fără să fie menţionate şi în Evanghelii? Există multe comportamente rele pe care Cristos nu le-a nominalizat; cu siguranţă, nu trebuie să le tolerăm din acest motiv! La fel, tăcerea lui Isus în privinţa homosexualităţii nu neagă în niciun fel interdicţiile foarte specifice cu privire la ea care apar în alte locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.

În al treilea rând, argumentul este imprecis, în sensul că presupune că noi ştim tot ce a spus Isus. Evangheliile nu pretind că ar oferi o relatare completă despre viaţa sau învăţăturile lui Isus. Perioade întregi din anii Lui de început sunt omise; multe dintre cele ce a făcut şi a zis El rămân necunoscute.

Luca şi-a scris Evanghelia pentru ca Teofil să poată cunoaşte temeinicia învăţăturilor pe care le primise prin viu grai. (Luca 1:4) Motivele lui Ioan sunt mai ample: „Lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan 20:31) Dar niciunul nu pretinde că ar fi scris toate cuvintele Mântuitorului. Din contră, Ioan afirmă că ar fi fost imposibil: „Mai sunt multe alte lucruri, pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris.” (Ioan 21:25)

Dacă aşa stau lucrurile, cum putem fi siguri că nu a spus nimic despre homosexualitate? Nimeni nu poate răspunde. Dar ştim că există subiecte la fel de importante neabordate în Evanghelii, dar menţionate în detaliu în alte cărţi ale Bibliei. Homosexualitatea, deşi nu este menţionată de Matei, Marcu, Luca sau Ioan, este izbitor de prezentă în ambele Testamente şi, la fel de evident, este interzisă.

În al patrulea rând, argumentul presupune că, deoarece Cristos nu a spus nimic specific despre homosexualitate, nu a spus nimic despre heterosexualitate ca standard. Isus S-a referit în cei mai specifici termeni care a fost intenţia lui Dumnezeu când a creat sexualitatea: „Dar de la începutul lumii, «Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa. Şi cei doi vor fi un singur trup.» Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” (Marcu 10:6-9)

În acest pasaj, lui Isus I Se pusese o întrebare ipotetică: „Este permis divorţul?” În loc să ofere un simplu „da” sau „nu”, S-a referit la Geneza şi, mai specific, la intenţia avută de Dumnezeu la creaţie ca standard după care trebuie apreciate chestiunile sexuale. Repetând relatarea din Geneza, El subliniază patru elemente ale intenţiei în creaţie, cu privire la căsătorie şi legăturile sexuale: independenţa era unul – un bărbat va pleca de acasă pentru a-şi întemeia propria familie cu soţia lui; unirea sexuală într-un „singur trup” era un altul; şi, desigur, monogamia. Dar primul element al intenţiei în creaţie pe care l-a subliniat Isus este factorul complementar: trebuia să fie unirea dintre bărbat şi femeie, soţ şi soţie.

Poate că homosexualitatea nu a fost menţionată de Isus – ca multe alte comportamente sexuale. Însă mai clar nici că Se putea exprima cu privire la standardul exprimării sexuale: bărbat cu femeie, uniţi aşa cum i-a dorit Dumnezeu. Nu se poate presupune că ar fi acceptat şi altceva.

Argumentul religios #2: „Sunt un credincios născut din nou şi sunt homosexual. Cum se poate asta, dacă homosexualitatea este greşită?”

Acest argument este deseori promovat prin declaraţia: „Sunt homosexual şi creştin, ceea ce este o dovadă vie că poţi fi amândouă!” Mel White, după instalarea sa ca pastor al celei mai mari biserici homosexuale americane, a făcut o afirmaţie similară: „Acum, mulţumesc lui Dumnezeu, după treizeci de ani de luptă pot spune în sfârşit cine sunt cu adevărat. Sunt homosexual. Sunt mândru de asta. Iar Dumnezeu mă iubeşte fără rezerve.”^[68]

Deci, mesajul este că dacă cineva este cu adevărat născut din nou şi homosexual, cele două sunt compatibile.

Răspuns: Argumentul este ilogic fiindcă presupune că dacă cineva este creştin şi este iubit de Dumnezeu, atunci ceea ce face este în ordine în ochii lui Dumnezeu.

Putem presupune că afirmaţiile Dr. White sunt adevărate: este homosexual, spune că este mândru de aceasta (şi nimeni nu se află în poziţia să spună altceva) şi că Dumnezeu îl iubeşte. Dar este justificată homosexualitatea de dragostea lui Dumnezeu pentru el sau de mândria Dr. White că este homosexual?

Puţin probabil. Şi, în timp ce articolul de faţă nu îşi propune să intre într-o dezbatere despre siguranţa eternă („odată mântuit, întotdeauna mântuit”), să ne amintim că un creştin nu devine automat necreştin doar fiindcă păcătuieşte. Faptul că păcătuieşte – chiar fără să realizeze – nu îi anulează automat mântuirea.

Dar nici mântuirea nu acordă legitimitate păcatului său. Un creştin poate, într-adevăr, să fie homosexual declarat; nu este o dovadă că homosexualitatea şi creştinismul sunt compatibile. De fapt, un creştin poate să păcătuiască în mod deschis; nici aceasta nu este o dovadă că păcatul şi creştinismul sunt compatibile.

Anania şi Safira, un soţ şi o soţie menţionaţi în Fapte, capitolul 5, erau evident credincioşi. Dar păcatul ipocriziei (faptul că au pretins că dădeau mai mulţi bani Bisericii decât făceau de fapt) i-a costat viaţa. Erau creştini; şi greşeau grav. Greşeala lor nu însemna că nu erau creştini; creştinismul lor nu legitima greşeala lor.

Apostolului Petru i-a fost teamă, cel puţin într-o ocazie, să fie văzut în tovărăşia neamurilor, de teama represaliilor din partea iudeilor, care credeau că iudeii şi neamurile nu ar trebui să se amestece niciodată. Aşa că atunci când iudeii nu erau prin preajmă, vroia să mănânce cu prietenii dintre neamuri; când erau prezenţi iudeii, evita neamurile. (Galateni 2:11-13) Ipocrizia lui în faţa prejudecăţii era greşită, dar nimeni nu se îndoieşte că era creştin. Ceea ce nu justifica nicidecum ipocrizia lui.

Cu alte cuvinte, faptul de a fi creştin nu este o indicaţie în sine că viaţa ta este plăcută lui Dumnezeu. Şi orice credincios sincer ştie aceasta. Este o pierdere de timp să ne certăm cu privire la lucruri abstracte, precum faptul dacă un „creştin homosexual” este cu adevărat născut din nou, sau „mântuit”. Putem afirma că, dacă va continua în păcat, va risca să-şi împietrească inima faţă de Dumnezeu sau să culeagă roada depravării, deoarece Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Dar nu putem vedea în sufletul lui, ca să hotărâm cât de împietrit sau de înşelat este.

Indiferent cât de mândru, încrezător în sine sau iubit de Dumnezeu este cineva, poate să umble în întuneric fără să realizeze. Tocmai de aceea avem un standard obiectiv prin care trebuie să ne judecăm faptele. „Fii cu luare minte asupra ta însuţi”, îl îndemna Pavel pe Timotei, „şi asupra învăţăturii… Stăruie în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.” (1 Timotei 4:16)

Faptul de a spune „sunt creştin şi homosexual” nu dovedeşte nimic. Întrebarea nu ar trebui să fie: „Poate cineva să fie homosexual şi să Îi aparţină totuşi lui Dumnezeu?”, ci mai degrabă: „Este homosexualitatea corectă sau greşită conform Bibliei?”

Argumentul religios #3: „Frecventez o biserică homosexuală unde darurile Duhului şi prezenţa lui Dumnezeu sunt evidente. Cum se poate asta, dacă homosexualitatea este greşită?”

Când regretatul reverend Sylvia Pennington, o apărătoare a teologiei pro-homosexualitate, s-a aflat prima dată la o biserică homosexuală, încă mai credea că homosexualitatea este greşită. Dar ceva a făcut-o să-şi schimbe părerea: „Am devenit conştientă de prezenţa Duhului Sfânt plutind în jur, deasupra mea şi în mine. Ei [creştinii homosexuali] simţeau acelaşi Duh pe care Îl simţeam eu şi Îl iubeau pe Dumnezeu cum Îl iubeam eu. De fapt, I se închinau lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu era acolo – negreşit era acolo!”^[69]

Deci argumentul este că dacă prezenţa şi darurile lui Dumnezeu sunt evidente într-o biserică homosexuală, este o dovadă că Dumnezeu acceptă şi binecuvântează homosexualitatea.

Răspuns: Argumentul induce în eroare deoarece presupune că darurile sau prezenţa lui Dumnezeu sunt o indicaţie a aprobării Lui.

Din descriere pe care reverendul Pennington o face unei biserici homosexuale, putem deduce unul din trei lucruri: prezenţa lui Dumnezeu nu era acolo deloc, iar ceea ce a simţit ea era doar emoţie; sau ceea ce ea (şi ceilalţi prezenţi) au simţit era o contrafacere demonică; sau de fapt prezenţa lui Dumnezeu era efectiv acolo.

Găsesc inutil să aduc argumente că prezenţa lui Dumnezeu poate sau nu poate să se afle cu adevărat în bisericile homosexuale. În schimb, cel mai bine ar fi să ne întrebăm: „Şi ce-i cu asta?” Chiar dacă Dumnezeu este prezent în bisericile homosexuale, iar darurile Lui se manifestă acolo, este aceasta o dovadă că acceptă homosexualitatea?

Nicidecum. Prezenţa lui Dumnezeu, minunată cum este, şi darurile Lui, valoroase cum sunt, sunt date fără plată. Nu sunt nici o răsplată pentru credincioşie, nici o dovadă a ei. (Nu susţin că Dumnezeu este prezent în bisericile homosexuale; spun numai că, la fel ca în cazul argumentului „Sunt homosexual şi creştin”, cel mai bine este să rămânem la chestiunea de bază: „Este homosexualitatea corectă sau greşită?”)

Pentru a ilustra aceasta, uitaţi-vă la biserica din Corint. Nimeni nu se îndoieşte că erau credincioşi adevăraţi; Pavel îşi începe epistola adresându-li-se ca „sfinţiţi în Cristos Isus”. (1 Corinteni 1:2) Mai mult, darurile Duhului – învăţarea, predicarea, cuvintele profetice şi aşa mai departe – erau evidente acolo; Pavel a rezervat capitolele 12-14 pentru a-i învăţa cum să se folosească de ele. Prezenţa lui Dumnezeu şi darurile Lui făceau parte clar din viaţa bisericii din Corint.

Iar biserica din Corint era un haos. Ei erau, conform relatării lui Pavel, fireşti şi plini de dezbinări (1 Corinteni 3:3-4), incestul era înfăptuit în mod deschis printre ei (5:1-5), se dădeau în judecată unii pe alţii (6:1-3) şi se îmbătau când luau cina Domnului (11:21). Dar prezenţa lui Dumnezeu era în Corint. Pentru că aproba comportamentul lor? Bineînţeles că nu. Dar Lui nu-I pare rău de darurile şi chemarea făcute, după cum spune Pavel în Romani 11:29. Nu le-ar îndepărta, nici chiar când biserica în care lucrează ele s-ar afla într-o eroare serioasă.

Exemplele moderne abundă. Toţi am aflat despre evanghelişti sau predicatori ale căror misiuni au înflorit chiar şi atunci când, din nefericire, erau implicaţi în imoralitate sexuală. Ani de zile, în unele cazuri, prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu a fost peste lucrarea lor, chiar şi atunci când au continuat să păcătuiască în secret. Dar niciunul dintre noi nu ar deduce din aceasta că Dumnezeu le-ar aproba comportamentul.

Atunci ce putem deduce? Două lucruri: primul, dacă Dumnezeu a dat cuiva un dar al Duhului, darul poate continua să lucreze, chiar dacă cel în cauză păcătuieşte în mod voit. Al doilea, darul sau prezenţa lui Dumnezeu este un semn al harului, nu al aprobării. Nu se poate spune că deoarece darurile lucrează într-o biserică, activităţile bisericii respective sunt legitime. Legitimitatea este determinată de Scriptură, nu de dinamica spirituală.

Argumentul religios #4: „Eu şi iubitul meu avem o relaţie monogamă şi ne iubim cu adevărat. Ce este rău în asta?”

Când drepturile homosexualilor şi mişcările „creştine homosexuale” s-au dezvoltat, s-a pus tot mai mult accentul pe calitatea relaţiilor homosexuale. Iniţial, susţinătorii homosexualilor vorbeau despre libertate sexuală; astăzi ei vorbesc despre legitimitate. De fapt, în timp ce scriu articolul de faţă, naţiunea noastră îşi ţine răsuflarea ca să vadă ce va hotărî Curtea Supremă din Hawaii cu privire la legalitatea căsătoriilor homosexuale.

„Dumnezeu este încântat că sunt atât de fericită în relaţia cu o femeie”, declara nu de mult cu entuziasm o lesbiană, membră a Bisericii Comunităţii Metropolitane, la o emisiune de ştiri.^[70] O relaţie stabilă este deci văzută ca o dovadă a binecuvântării lui Dumnezeu. Dacă este vorba de iubire autentică, aşa susţine argumentul, totul este în regulă.

Răspuns: Argumentul induce în eroare fiindcă presupune că dragostea sfinţeşte o relaţie.

În zilele noastre este greu să afirmi că dragostea nu este standardul final pentru corect şi greşit. La urma urmei, dragostea este frumoasă; în cultura noastră ea a fost aproape zeificată ca ceva atât de intens şi frumos, încât se pare că justifică aproape orice se face în numele ei. Cu toată ura şi violenţa din lume, de ce să ataci o relaţie iubitoare dintre doi oameni? Fiindcă dragostea, în ea însăşi, nu face ca o relaţie să fie corectă. De fapt, contrar mentalităţii sentimentaliste a timpurilor noastre, dragostea nu este întotdeauna un lucru chiar atât de bun.

Un eseu despre homosexualitate şi etică afirmă pe bună dreptate: „Una dintre cele mai răspândite erori în domeniul moralei creştine a fost încercarea de a face din dragoste o calitate spirituală omnipotentă, care are puterea să sfinţească orice se face în numele ei.”^[71]

Potrivit lui Isus, dragostea poate interfera cu planul lui Dumnezeu pentru un anumit om. El Îşi avertizează ucenicii că iubirea pentru cineva, indiferent cât de legitimă este relaţia, devine păcat când întrece iubirea noastră faţă de El. (Matei 10:37) Regele Solomon, într-o notă similară, şi-a iubit soţiile străine. Problema a fost că ele i-au abătut inima de la Dumnezeu. (1 Regi 11:3-4) În cazul lui, dragostea a devenit o ispită.

Dragostea nu este suficientă pentru a justifica o relaţie. Un cuplu creştin necăsătorit poate fi foarte îndrăgostit; dacă au relaţii sexuale înainte de căsătorie, tot va fi păcat, indiferent cât de multă iubire i-a condus la asta. Şi tot va fi greşit. Un bărbat căsătorit se poate îndrăgosti profund de o altă femeie decât soţia sa; ceea ce nu va sfinţi niciodată adulterul.

La fel, doi bărbaţi sau două femei se pot iubi. Dragostea lor poate fi foarte profundă, ei îşi pot promite fidelitate reciprocă şi pot trăi la fel de fericiţi ca orice cuplu heterosexual căsătorit. Din nou, aceasta nu justifică în sine o relaţie homosexuală. Scriptura pune limite relaţiilor dintre oameni fără a oferi compromisuri, chiar dacă dragostea este prezentă, iar dorinţele depăşesc limitele stabilite. Dacă o formă de legătură sexuală este greşită, ea rămâne greşită indiferent cât de multă iubire este implicată.

Am prefera să fim înţelegători. Există o tendinţă ciudată care pătrunde în Biserică – „amabilitatea” este mai importantă decât adevărul. Imoralitatea – chiar printre liderii creştini – nu este confruntată, se răspândeşte fără piedici, iar multe biserici sunt mai preocupate să-i facă pe oameni să se simtă confortabil, decât să trezească în ei sentimentul că au nevoie de Dumnezeu. Într-un asemenea mediu, nu este de mirare că sunt etalate învăţături eronate precum teologia pro- homosexualitate. Evanghelistul şi pastorul Greg Laurie a rezumat bine problema: „Oamenilor le este înfăţişat un Dumnezeu «amabil», care zâmbeşte înţelegător la stilul lor de viaţă, în timp ce ei continuă să trăiască aşa cum le place.”^[72]

Însă oricât de mult se străduiesc argumentele justiţiei sociale ale teologiei pro-homosexualitate să ne îndemne la „amabilitate”, Dumnezeul pe care Îl reprezentăm pune un preţ mai mare pe adevăr decât pe compromis. De am putea, prin harul Lui, să nu evităm niciodată mandatul de a rosti adevărul în dragoste!

Note

^[61] Barna, George. What Americans Believe (Ventura: Regal Books, 1991), pag. 36, citat în Rhodes.

^[62] Lang, Stephen. Is Ignorance Bliss? Moody Magazine, ianuarie/februarie 1996, Vol. 96, Nr. 5, pag. 13.

^[63] Colson, Charles. Extras din The Body, retipărit în Christianity Today, 23 noiembrie 1992, pag. 29.

^[64] Miller, Elliot. A Crash Course on the New Age Movement (Grand Rapids: Baker Book House, 1993), pag. 16, citat în Rhodes.

^[65] Plantinga, Cornelius. Natural Born Sinners, Christianity Today, 14 noiembrie 1994, Vol. 38, Nr. 13, pag. 25.

^[66] Lang, J. Stephen, pag. 13.

^[67] Perry, Troy. Don’t Be Afraid Anymore (New York: St. Martin’s Press, 1990), pag. 40.

^[68] White, Mel. Stranger at the Gate (New York: Simon şi Schuster, 1994), pag. 268.

^[69] Biery, Roger. Understanding Homosexuality: The Pride and the Prejudice (Austin: Edward Williams Publishing, 1990), pag. 138.

^[70] Gays and the Church, ABC World News Tonight, 28 februarie 1996.

^[71] Biery, pag. 176.

^[72] Laurie, Greg. The Great Compromise (Dallas: Word Publishing, 1994), pag. 8.

[Joe Dallas, Responding to Pro-Gay Theology, Part II. Copyright © Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune. Articol revizuit şi extras din cartea autorului A Strong Delusion: Confronting the «Gay Christian» Movement.]

de Joe Dallas

Denominaţiuni importante care ordinează homosexuali, preoţi şi clerici care oficiază căsătorii între persoane de acelaşi sex, sanctuare invadate de activişti homosexuali gălăgioşi, dezbateri despre homosexualitate care scindează congregaţiile – cine ar fi bănuit că Biserica va ajunge vreodată aici?

O dezbatere furtunoasă între creştini şi homosexuali nu ar fi surprinzătoare în ea însăşi. Dacă autorul şi comentatorul Dr. Dennis Praeger are dreptate când spune că etica iudeo-creştină este răspunzătoare pentru dezaprobarea homosexualităţii de către lumea occidentală,^[1] atunci conflictele dintre biserică şi mişcarea drepturilor pentru homosexuali sunt nu numai de înţeles, sunt inevitabile. (În timp ce acceptarea homosexualităţii în culturile vechi este bine documentată,^[2] ultimii 2000 de ani de gândire occidentală în general au respins‑o,^[3] iar aceasta se poate datora influenţei atât a Vechiului, cât şi a Noului Testament^[4]).

Ceea ce este surprinzător totuşi este curentul actual, în care aceste etici nu sunt numai puse în discuţie, ci şi rescrise, cel mai notabil în forma teologiei pro-homosexualitate.

Teologia pro-homosexualitate este în mare măsură precum filozofia mai largă a drepturilor pentru homosexuali, prin faptul că ea caută legitimitatea (nu numai tolerarea) homosexualităţii. Vorbitorii homosexuali nu au făcut un secret că acesta este obiectivul lor în cultura seculară; activistul Jeff Levi a arătat-o clar la Clubul Naţional de Presă, în timpul Marşului pentru susţinerea drepturilor pentru homosexuali din 1987, de la Washington:

Nu mai căutăm numai dreptul la intimitate şi protecţie faţă de nedreptăţi. Avem, de asemenea, dreptul – precum heterosexualii americani au deja – de a vedea guvernul şi societatea susţinând felul în care ne trăim viaţa. Până ce relaţiile noastre nu vor fi recunoscute de lege, de legea impozitelor şi de programe ale guvernului, nu vom dobândi egalitatea în societatea americană.^[5]

Dar teologia pro-homosexualitate face un pas mai departe, redefinind homosexualitatea, ca fiind hotărâtă de Dumnezeu şi permisă din punct de vedere moral:

Am învăţat să accept şi chiar să celebrez orientarea mea sexuală, ca pe un alt dar bun de la Dumnezeu. – autorul homosexual Mel White^[6]

Când se presupune că Dumnezeu aprobă ce a interzis deja în mod clar, are loc un travesti religios, şi aceasta se face cu îndrăzneală. Confruntarea este necesară, fiindcă ea (teologia homosexuală) ne cere să-i sprijinim pe creştinii mărturisitori în păcatul lor, când din punct de vedere biblic ni se cere să facem tocmai contrariul. Ca ambasadori ai lui Cristos pe pământ, Îl reprezentăm fără loialitate, dacă păcatul continuu al unui credincios mărturisitor nu are niciun efect asupra relaţiei noastre cu acel credincios… ceea ce este, în esenţă, lucrul pe care îl spune Pavel în Tesaloniceni:

În Numele Domnul nostru Isus Cristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi… Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi niciun fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate. (2 Tesaloniceni 3:6, 14-15)

De altminteri, când Pavel a auzit despre relaţia incestuoasă a unui membru al bisericii corintene cu mama lui vitregă, a poruncit ca bărbatul să fie excomunicat (1 Corinteni 5:1-5), apoi a explicat principiul confruntării şi, dacă este necesar, al excluderii din comunitatea credincioşilor:

Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat. (1 Corinteni 5:6-7)

Un trup curat se curăţă de impurităţi; Trupul lui Cristos nu‑şi poate permite mai puţin. Eroarea, precum drojdia, are un efect toxic.

Teologia pro-homosexualitate este o iluzie puternică, un compromis seducător, făcut pentru creştinul care se luptă cu ispite homosexuale şi ia în considerare un compromis. Unii dintre cei care se numesc creştini homosexuali pot fi cu adevărat înşelaţi, pentru a-l accepta; alţii pot să se răzvrătească doar. Ce îi sileşte să creadă o minciună, nu putem spune. Ce putem spune este că se înşeală… se înşeală amarnic.

Dar chiar când spunem aceasta, este nevoie de precauţie, pentru a o spune într-un spirit potrivit. Când răspundem teologiei pro‑homosexualitate, o facem ca păcătoşi care se apropie de alţi păcătoşi, nimic mai mult. Reverendul Andrew Aquino de la Asociaţia Baptistă Columbus a exprimat aceasta perfect, în timpul unui interviu recent:

Mesajul meu pentru homosexuali este: Vă iubim. Veniţi şi luptaţi cu noi împotriva păcatului. Nu-i cedaţi.^[7]

Teologia pro-homosexualitate pe scurt

Ce cred exact „creştinii homosexuali” şi cum au ajuns să creadă aşa ceva? Este mai uşor de răspuns la prima întrebare, decât la a doua. Să explici ce crede un grup nu este greu. Să explici cum a ajuns să creadă acel lucru este altceva.

Nu putem citi minţile sau motivaţiile. Sunt sigur că este unul dintre motivele pentru care Isus ne-a avertizat împotriva judecării (Matei 7:1). Putem fi siguri că învăţăturile sunt false; de ce le-au acceptat oamenii, este ceva ce nu putem dovedi într-un fel sau altul. Totuşi, Biblia oferă indicii, iar mărturiile membrilor mişcării „creştine homosexuale” sunt şi ele de folos, pentru a ne ajuta să înţelegem ce crede mişcarea „creştină pro‑homosexualitate” şi ce factori personali şi spirituali le-au influenţat convingerile.

Teologia pro-homosexualitate este piatra de căpătâi a mişcării „creştine pro-homosexualitate” (care cuprinde toate denominaţiile, precum Părtăşia Universală a Bisericilor Comunităţii Metropolitane şi întrunirile homosexualilor cu denominaţiile tradiţionale), precum crezul lui Atanasie şi cele de la Nicea sunt baza celor mai multe credinţe evanghelice.^[8] Mişcarea este diversă; unii dintre purtătorii săi de cuvânt – preotul episcopal Robert Williams şi episcopul John Shelby Spong, de exemplu – promovează idei evident eretice. Dar cele mai multe grupuri din mişcarea „creştină pro-homosexualitate” subscriu în aparenţă la teologia tradiţională. (Declaraţia de credinţă a Bisericilor Comunităţii Metropolitane, de exemplu, se bazează pe apostoli şi pe crezurile de la Nicea.)^[9]

Deşi teologia pro-homosexualitate susţine o bază teologică conservatoare, ea include adăugiri şi revizuiri ale eticii de bază, tradiţionale. Mai întâi, homosexualitatea este văzută ca fiind hotărâtă de Dumnezeu. Astfel, ea este văzută la egalitate cu heterosexualitatea. Autorul homosexual Mel White arată, destul de corect, că dacă „nu vezi acea premisă (că Dumnezeu a creat homosexualitatea), atunci căsătoria homosexuală pare ridicolă, dacă nu o nebunie”.^[10]

Dar pentru ca homosexualitatea să fie văzută ca fiind creată de Dumnezeu, înţelegerea tradiţională a ei trebuie să fie discreditată. Aceasta se face în patru moduri în mişcarea „creştină pro-homosexualitate”. Mai întâi, se dă vina pe prejudecata împotriva homosexualilor, pentru înţelegerea pe care o au cei mai mulţi creştini cu privire la referinţele biblice despre ea. Fondatorul Bisericilor Comunităţii Metropolitane, Reverendul Troy Perry, afirmă în scrierile sale:

„Pentru a-i condamna pe homosexuali, cele mai multe denominaţiuni au citit greşit şi au interpretat greşit, în mod intenţionat, Biblia lor, pentru a-şi satisface preferinţele lor personale.”^[11]

Astfel, conform lui Perry şi a altora, nu numai că cei mai mulţi creştini se înşeală în privinţa homosexualităţii, ci mulţi sau cei mai mulţi, se înşeală intenţionat, găsind în mod deliberat în Biblie prejudecata lor împotriva homosexualilor.

White merge chiar mai departe, afirmând că liderii principali din comunitatea creştină – Jerry Falwell, James Kennedy şi Pat Robertson – iau atitudine publică împotriva mişcării pentru drepturile homosexualilor, de dragul adunării de fonduri şi pentru a creşte în sondaje.^[12]

Punerea la îndoială a motivelor liderilor conservatori şi a numeroaselor denominaţiuni, face mai uşoară privirea cu neîncredere a obiecţiilor lor bazate pe Biblie, faţă de homosexualitate. Nu este de mirare că această tactică este atât de comună în mişcarea „creştină pro-homosexualitate”. Alţii, care sunt în această mişcare, susţin că versetele care condamnă homosexualitatea, aşa cum le înţelegem noi, au fost de fapt traduse greşit. Conform concepţiei respective, Biblia ar trebui să fie considerată literal, în limba ei originală; problema este că cei mai mulţi creştini nu ştiu greaca şi ebraica biblică destul de bine, pentru a realiza că traducerile noastre moderne despre homosexualitate sunt toate greşite.

O altă afirmaţie pe care o fac teoreticienii pro‑homosexualitate este că versetele din Biblie (Levitic 18:22 şi 20:13; Romani 1:26-27; 1 Corinteni 6:9-10; 1 Timotei 1:9-10) care par să interzică homosexualitatea, au fost, de fapt, scoase din context în ce priveşte înţelesul lor originar sau se aplică doar culturii care exista în timpul când au fost scrise. (Profesorul Robin Scroogs de la Seminarul Teologic Union, de exemplu, afirmă: „Părerile biblice despre homosexualitate nu sunt relevante pentru dezbaterea de astăzi.”^[13])

Aceste argumente nu sunt valabile pentru cei mai mulţi creştini serioşi. Versetele menţionate mai sus sunt atât de clare şi de specifice, încât se opun unei interpretări diferite. „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie”, nu cere mai multă interpretare decât „Să nu ucizi.” Este necinstit din punct de vedere intelectual să spui că cei conservatori „interpretează” asemenea versete, din prejudecată împotriva homosexualilor. Aceiaşi conservatori „cu prejudecăţi” (Falwell, Kennedy, Robertson şi alţii), iau şi versetele împotriva păcatelor heterosexuale destul de literal. Dacă interzic homosexualitatea din cauza prejudecăţii, de ce, ca heterosexuali, condamnă şi păcatele heterosexuale? Argumentul nu are sens.

Nici argumentul „traducerii greşite” nu are. Putem accepta o anumită discrepanţă în domenii minore ale traducerii, dar în ceva atât de important ca etica sexuală, credem noi cu adevărat că traducătorii Bibliei pe care ne bazăm, au greşit de cinci ori, în două testamente diferite? Şi numai versetele cu privire la homosexualitate? (Apologeţii pro-homosexualitate par să nu aibă nicio problemă cu celelalte versete, care condamnă păcate ca adulterul şi abuzul copilului.)

La fel de slab este şi argumentul „scoaterii din context”. Cert este că în Levitic, Romani, 1 Corinteni şi 1 Timotei, homosexualitatea este menţionată în contextul comportamentului sexual şi imoral! Contextul este destul de clar – o varietate de comportamente sunt interzise; homosexualitatea – împreună cu adulterul, relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi idolatria – este unul dintre ele.

Argumentul „cultural” nu este nici el mai bun. În unele cazuri, un verset pare să fie legat de cultura vremii (poruncile împotriva purtării părului lung de către bărbaţi sau împotriva femeilor care se adresează soţilor lor în timpul bisericii). Dar din nou – de cinci ori? Cinci versete diferite, din amândouă testamentele, adresate unor culturi foarte diferite (de la cea ebraică la cea romană), evident nu sunt legate de o anumită cultură. Culturile cărora li se adresează sunt prea diferite.

Toate acestea îi fac pe conservatori să fie foarte sceptici cu privire la afirmaţia mişcării „creştine pro-homosexualitate” că respectă autoritatea biblică. Este nevoie de gimnastică mintală pentru a accepta aceste argumente neadecvate; cei care nu au interes să le accepte este puţin probabil să o facă. Dar cu cei care au un interes personal în teologia pro-homosexualitate, lucrurile stau altfel. Răstălmăceşte versetele suficient de mult şi vei face să pară că spun ce vrei tu! Autorul Paul Morris ridică această problemă când avertizează:

Dar dacă aş fi un creştin homosexual, cred că următoarea întrebare m‑ar tulbura cel mai mult: Încerc să interpretez Scriptura în lumina înclinaţiei mele; sau ar trebui să interpretez înclinaţia mea în lumina Scripturii? ^[14]

Un model nefericit pentru prima opţiune poate fi văzut în mărturiile mişcării „creştine pro-homosexualitate”. Reverendul Troy Perry scrie că mai întâi a hotărât că homosexualitatea este acceptabilă, iar apoi a căutat în Biblie, pentru a fi pregătit să le răspundă conservatorilor.^[15] Mel White se referă, în cartea sa, la nişte studii anterioare despre distrugerea Sodomei,^[16] dar punctul de cotitură pare să nu fi venit dintr-o studiere atentă, în rugăciune, a Scripturii, ci printr‑un psiholog, care l-a încurajat să-şi accepte homosexualitatea şi să găsească un iubit!^[17] Şi autoarea de muzică gospel Marsha Stevens (compozitoarea îndrăgitului cântec „Pentru acele lacrimi am murit” şi acum în mod deschis lesbiană) oferă o relatare pe larg a acceptării de către ea a homosexualităţii, fără a explica măcar o dată cum a ajuns să creadă că homosexualitatea este acceptabilă conform Scripturii. (Cel mai aproape de aceasta este când spune cum s-a rugat într‑o noapte pentru confirmarea că lesbianismul este în ordine; în dimineaţa următoare, cineva i-a dat o broşă pe care scria: „Lesbiană născută din nou”.)^[18] Luând în considerare mediul şi pregătirea teologică a credincioşilor mai sus menţionaţi în teologia pro-homosexualitate, acceptarea de către ei a acesteia este surprinzătoare.

Sau poate că nu este. Pavel prezice o părăsire a adevărului de dragul împlinirii personale:

Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3-4)

Sinele deasupra adevărului, omul deasupra lui Dumnezeu – poate fi un creştin înşelat astfel? Evident – Pavel se referea la biserica din Galatia ca fiind „fermecată” (Galateni 3:1), iar Isus a avertizat că un semn important al zilelor dinaintea venirii Sale va fi o creştere a înşelăciunii (Matei 24:11). Confruntarea teologiei pro-homosexualitate înseamnă deci confruntarea unui element înşelător al vremii noastre – tendinţa de a supune adevărul obiectiv, experienţei subiective.

Este unul dintre motivele pentru care confruntarea nu este de ajuns pentru a schimba o inimă. A cunoaşte destul pentru a demonta afirmaţiile mişcării „creştine pro-homosexualitate” nu va fi suficient, pentru a-i convinge pe homosexuali să se pocăiască de păcatul lor şi să-l părăsească. Inima, fiind împietrită prin înşelăciune sau răzvrătire sau prin amândouă, trebuie să fie înmuiată. Iar aceasta este numai lucrarea lui Dumnezeu. Lucrarea noastră este doar să rostim adevărul, încrezându-ne în El că-l va face viu pentru ascultătorii noştri.

În acest scop, această serie în trei părţi se va referi la teologia pro-homosexualitate, împărţind argumentele în trei categorii: argumentele justiţiei sociale, argumente religioase generale şi argumente după Scriptură. Vom prezenta pe scurt argumentele, urmate de un răspuns sau de o respingere a fiecăruia dintre ele.

Argumentele justiţiei sociale

Argumentele justiţiei sociale sunt eficiente pentru că sună atât de bine. Ele cer să se pună capăt homofobiei şi insensibilităţii; cine ar vrea să spună că este împotriva unor astfel de obiective? Dar la fel cum întrebarea: „Când ai încetat să-ţi baţi soţia, domnule Jones?” presupune (fără vreo dovadă) că domnul Jones îşi bătea soţia, la fel, argumentele justiţiei sociale presupun (fără vreo dovadă) că homosexualii sunt victime şi că Biserica conservatoare este în mare măsură răspunzătoare pentru victimizarea lor.

Aceste argumente sunt cele mai eficiente în discuţiile seculare (talk-show-uri, interviuri, dezbateri în universităţi), unde este improbabil ca ascultătorii să le judece după standarde biblice. În loc de a judeca limpede care parte are dreptate din punct de vedere teologic, audienţele necreştine tind să ia partea oricui pare „cel mai drăguţ”. De obicei, acesta este vorbitorul homosexual, care cere legi împotriva discriminării sau cluburi de suport pentru adolescenţii homosexuali. Cel care este împotriva acestor lucruri – de obicei creştinul conservator – nu pare „drăguţ”, indiferent cât de drăguţ este el în realitate.

Nu spunem prin aceasta că argumentele pro‑homosexualitate ale justiţiei sociale sunt de neînvins; dacă li se răspunde cum se cuvine şi politicos, ideile nebiblice pot fi puse sub semnul întrebării în arena seculară. Pavel a dovedit-o cu cetăţenii atenieni la Areopag (Fapte 17:22). Dar cel care aruncă provocarea trebuie să fie conştient că adesea, din cauza poziţiei sale, va fi văzut ca „tipul cel rău”. Şi aceasta este şi mai mult un motiv pentru a vorbi atât cu claritate, cât şi cu politeţe.

Argumentul justiţiei sociale #1: „Homosexualitatea este înnăscută.”

ARGUMENTUL #1-A: Simon LeVay şi hipotalamusul

În 1991, Dr. LeVay, specialist în neurologie la Institutul Salk din La Jolla, California, a examinat creierele a 41 de cadavre: 19 bărbaţi presupuşi a fi homosexuali, 16 bărbaţi presupuşi a fi heterosexuali şi 6 femei presupuse a fi heterosexuale. Studiul său s-a concentrat pe un grup de neuroni din structura hipotalamusului, numit nuclee interstiţiale ale hipotalamusului anterior sau INAH3.

El a raportat că acea porţiune a creierului a fost mai mare la bărbaţii heterosexuali decât la cei homosexuali; la fel, a găsit că era mai mare la bărbaţii heterosexuali decât la femeile pe care le‑a studiat. Din acest motiv, a presupus că homosexualitatea este înnăscută; rezultatul variaţiilor de mărime a INAH3 şi descoperirile sale au fost publicate în Science în august 1991.^[19] Acesta este studiul cel mai des citat, când oamenii insistă că s-a „dovedit” că homosexualitatea este înnăscută.

Răspuns: Argumentul este exagerat şi induce în eroare, din şase motive:

Mai întâi, LeVay nu a dovedit că homosexualitatea este înnăscută; rezultatele lui nu au fost uniform consecvente. La prima vedere, se pare că toţi subiecţii homosexuali ai lui LeVay aveau INAH3 mai mic decât cei heterosexuali; de fapt, trei dintre subiecţii homosexuali aveau în realitate INAH3 mai mare decât heterosexualii. În plus, trei dintre subiecţii heterosexuali aveau INAH3 mai mic decât subiectul homosexual mediu. Astfel, şase dintre cei 35 de subiecţi bărbaţi ai lui LeVay (17% din totalitatea grupului de studiu) au contrazis propria lui teorie.^[20]

În al doilea rând, LeVay nu a măsurat neapărat corect INAH3. Aria pe care a măsurat-o LeVay este mai mică decât fulgii de zăpadă, conform oamenilor de ştiinţă intervievaţi când a fost lansat studiul său. Colegii lui din comunitatea neuro‑ştiinţifică nu sunt de acord dacă INAH3 ar trebui să fie măsurat prin mărimea sau volumul său sau prin numărul de neuroni.^[21]

În al treilea rând, nu este clar dacă structura creierului afectează comportamentul sau comportamentul afectează structura creierului. Dr. Kenneth Klivington, tot de la Institutul Salk, arată că neuronii se pot schimba ca răspuns la experienţă. „Se poate presupune”, spune el, „că schimbarea creierului apare de-a lungul vieţii, ca o consecinţă a experienţei.”^[22] Cu alte cuvinte, chiar dacă există o diferenţă semnificativă între structurile creierului bărbaţilor heterosexuali şi homosexuali, este neclar dacă structura creierului a cauzat homosexualitatea sau dacă homosexualitatea a afectat structura creierului.

De fapt, la un an după ce a fost făcut studiul lui LeVay, Dr. Lewis Baxter, de la UCLA, a obţinut dovezi că terapia comportamentală poate produce schimbări în circuitul creierului, întărind ideea conform căreia comportamentul poate să afecteze şi afectează structura creierului.^[23] Prin urmare, chiar dacă există diferenţe între INAH3 la bărbaţii homosexuali şi heterosexuali, este posibil ca dimensiunea mai mică găsită la homosexuali să fie cauzată de comportament, iar nu comportamentul să fie cauzat de INAH3.

În al patrulea rând, LeVay nu era sigur care dintre subiecţii săi erau homosexuali şi care erau heterosexuali. Dr. LeVay admite că aceasta reprezintă „o deficienţă distinctă” în studiul său. Având la dispoziţie numai istoria medicală a subiecţilor (care în niciun caz nu garanta că oferă informaţii precise despre orientarea sexuală a pacientului), putea numai să presupună că dacă înregistrările unui pacient nu indicau că era homosexual, trebuia ca el să fi fost heterosexual.

Dar 6 dintre cei 16 bărbaţi raportaţi ca heterosexuali au murit de SIDA, mărind şansele ca istoria lor sexuală să fi fost incomplet înregistrată.^[24] Dacă nu este sigur care dintre subiecţii lui LeVay erau heterosexuali şi care erau homosexuali, cât de utile pot fi concluziile lui despre „diferenţele” dintre ei?

În al cincilea rând, LeVay nu a abordat subiectul în mod obiectiv. Dr. LeVay, care este în mod deschis homosexual, a spus în Newsweek că, după moartea iubitului său, s-a hotărât să găsească o cauză genetică pentru homosexualitate sau avea să renunţe la ştiinţă. Mai mult, el a admis că spera să educe societatea cu privire la homosexualitate, afectând atitudinile legale şi religioase faţă de ea.^[25] Niciunul dintre aceste fapte nu diminuează credibilitatea sa ca specialist în neurologie. Dar cu greu se poate spune despre cercetarea sa că este imparţială.

În al şaselea rând, comunitatea ştiinţifică în niciun caz nu a acceptat în mod unanim studiul lui LeVay. Comentariile altor oameni de ştiinţă, ca răspuns la cercetarea lui LeVay, sunt demne de atenţie. Dr. Richard Nakamura de la Institutul Naţional de Sănătate Mintală spune că va fi nevoie de un „efort mai mare pentru a fi convins că există o legătură între acea structură şi homosexualitate”.^[26] Dr. Anne-Fausto Sterling de la Universitatea Brown este mai puţin amabilă în răspunsul ei:

Studenţii mei din anul I de la biologie ştiu destule pentru a desfiinţa acest studiu.^[27]

Dr. Rochelle Klinger, psihiatru la Colegiul Medical din Virginia, se îndoieşte că „vom afla vreodată o singură cauză a homosexualităţii”.^[28] Iar Scientific American rezumă motivul pentru care mulţi profesionişti se apropie de teoria INAH 3 cu precauţie:

Studiul lui LeVay nu a fost întru totul reprodus de niciun alt cercetător.^[29]

ARGUMENTUL #1-B: Gemenii

În 1991, psihologul Michael Bailey de la Universitatea Northwestern (un susţinător al drepturilor homosexualilor) şi psihiatrul Richard Pillard de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Boston (care este în mod deschis homosexual), au comparat perechi de gemeni identici cu gemenii fraterni (ale căror legături genetice sunt mai puţin apropiate). În fiecare pereche, cel puţin unul dintre gemeni era homosexual.

Ei au găsit că, dintre gemenii identici, 52% erau amândoi homosexuali, spre deosebire de gemenii diferiţi, dintre care numai 22% aveau aceeaşi orientare homosexuală.^[30]

Pillard şi Bailey au sugerat că o incidenţă mai mare a homosexualităţii comune la gemenii identici înseamnă că homosexualitatea este de origine genetică.

Răspuns: Argumentul induce în eroare şi este exagerat, din patru motive:

Mai întâi, descoperirile lui Pillard şi Bailey indică, de fapt, că în afara genelor, altceva trebuie să explice homosexualitatea. Dacă 48% dintre gemenii identici, care sunt strâns legaţi genetic, nu au aceeaşi orientare sexuală, atunci genetica singură nu poate să explice homosexualitatea. Bailey a admis aceasta, afirmând: „Trebuie să există ceva în mediu care face ca nu toţi gemenii să aibă în comun homosexualitatea”.^[31]

În al doilea rând, toţi gemenii pe care i-au studiat Pillard şi Bailey erau crescuţi în aceeaşi familie. Dacă perechile de gemeni în care ambii fraţi erau homosexuali ar fi fost crescute în familii diferite, ar putea fi mai uşor de crezut că genele au jucat un rol în dezvoltarea lor sexuală. Dar, fiindcă toţi au fost crescuţi în aceeaşi familie, este imposibil de ştiut ce efect a avut mediul şi ce efect, dacă a fost vreunul, au avut genele.

Dr. Fausto-Sterling a rezumat problema astfel. „Pentru ca un asemenea studiu să aibă vreo semnificaţie, ar trebui să ne uităm la gemenii crescuţi separat.”^[32]

În al treilea rând, Dr. Pillard şi Dr. Bailey, ca şi Dr. LeVay, nu s-au apropiat de subiect cu obiectivitate. Sentimentele lor personale despre homosexualitate, ca şi ale Dr. LeVay, desigur că nu îi descalifică de la a face o bună cercetare a subiectului. Dar ele trebuie să fie cel puţin luate în considerare. Pillard a spus de fapt: „O componentă genetică în orientarea sexuală spune: Nu e vina mea”, iar atât el, cât şi Bailey, au afirmat că sperau că munca lor „va dovedi ca false pretenţiile homofobe”.^[33]

În al patrulea rând, un studiu ulterior pe gemeni a dus la rezultate diferite de cele ale lui Pillard şi Bailey. În martie 1992, British Journal of Psychiatry a publicat un raport despre homosexualii care sunt gemeni (atât fraterni, cât şi identici) şi a găsit că numai 20% dintre gemenii homosexuali aveau un frate geamăn homosexual, făcându-i pe cercetători să ajungă la concluzia că „factorii genetici sunt o explicaţie insuficientă a dezvoltării orientării sexuale”.^[34] Nu numai atunci a fost reprodusă cercetarea lui Pillard şi Bailey; când a fost făcut un studiu similar, acesta a avut rezultate complet diferite.

ARGUMENTUL #1-C: Genele

În 1993, Dr. Dean Harmer de la Institutul Naţional pentru Cancer a studiat 40 de perechi de fraţi homosexuali diferiţi şi a afirmat că 33 dintre perechi moşteniseră aceiaşi markeri genetici legaţi de cromozomul X, indicând astfel o cauză genetică pentru homosexualitate.^[35]

Răspunsul #1: Argumentul induce în eroare şi este exagerat, din două motive.

Mai întâi, ca la studiul lui LeVay, rezultatele lui Harmer trebuie încă să fie reproduse. Din nou, trebuie să facem observaţia că o lipsă a reproducerii nu înseamnă că studiul este invalid, ci doar că acele concluzii ale studiului nu au fost confirmate de o cercetare ulterioară.

În al doilea rând, un studiu similar a contrazis de fapt concluziile lui Harmer. George Ebers de la Universitatea din Ontario de Vest a examinat 52 de perechi de fraţi homosexuali şi nu a găsit „nicio dovadă a unei legături între homosexualitate şi markerii de pe cromozomul X sau altceva.”^[36]

De asemenea, Ebers, împreună cu un asociat, a studiat 400 de familii cu unul sau mai mulţi bărbaţi homosexuali şi nu a găsit „nicio dovadă a transmiterii de la mamă la fiu a legăturii X, susţinută de Harmer”.^[37] Din nou, ca şi studiul anterior al lui Pillard şi Bailey, un studiu ulterior celui al lui Harmer a condus la rezultate clar diferite.

Răspunsul #2: Acest argument, ca şi cele bazate pe studiile lui LeVay, Pillard şi Bailey, este ilogic, deoarece presupune că înnăscut înseamnă normal sau moral acceptabil. Această presupunere este greşită, din trei motive.

Mai întâi, „înnăscut” şi „normal” nu înseamnă neapărat acelaşi lucru. Chiar dacă se va dovedi într-o zi că homosexualitatea este înnăscută, înnăscut nu înseamnă neapărat normal. Un mare număr de defecte sau handicapuri, de exemplu, pot fi înnăscute, dar cu greu le putem numi normale numai din acest motiv. De ce ar trebui să numim homosexualitatea normală, doar pentru că ar fi înnăscută?

În al doilea rând, tendinţele înnăscute spre anumite comportamente (precum homosexualitatea), nu fac acele comportamente morale. Studiile din ultimii cincisprezece ani indică faptul că o varietate de comportamente şi-ar putea avea originea în genetică sau biologie. În 1982, fostul Director la Consiliul Naţional pentru Alcoolism a raportat un număr de evenimente chimice care pot produce alcoolismul.^[38] În 1991, Centrul Medical City of Hope a găsit o anumită genă prezentă la 77% dintre pacienţii săi alcoolici.^[39] Se crede acum că obezitatea şi comportamentul violent sunt influenţate genetic,^[40] şi chiar infidelitatea, conform cercetării raportate de Time, poate fi în genele noastre!^[41]

Desigur, nu vom spune că obezitatea, violenţa, alcoolismul şi adulterul sunt legitime fiindcă sunt moştenite. Aşa este şi cu homosexualitatea. Fie că este înnăscută sau dobândită, tot este, ca orice contact sexual în afara căsătoriei, imorală. Iar comportamentul imoral nu poate fi legitimat printr-un botez rapid în fondul comun al genelor.

În al treilea rând, suntem o rasă căzută, născută în păcat. Scriptura ne învaţă că am moştenit o natură coruptă, care ne afectează fizic şi spiritual (Psalmul 51:5; Romani 5:12). Am fost născuţi morţi spiritual (Ioan 3:5-6) şi imperfecţi din punct de vedere fizic (1 Corinteni 15:1-54). Nu putem presupune deci că din cauză că ceva este înnăscut, este şi hotărât de Dumnezeu. Există în fiinţele noastre aspecte mentale, psihologice, fizice şi sexuale, pe care Dumnezeu nu a intenţionat niciodată să le avem. Pe scurt, „înnăscut” nu înseamnă „divin aprobat”.

Răspunsul #3: Opinia profesioniştilor nu este în niciun caz unanimă cu privire la argumentul că homosexualitatea ar fi înnăscută.

Unii cercetători, conform Chronicle of Higher Education, spun, de fapt, că teoriile „născut homosexual” sunt „nefondate şi periculoase din punct de vedere politic”.^[42] Dr. William Byne, de la Universitatea Columbia, consideră dovada „înnăscut” ca fiind „neconcludentă” şi o compară cu „încercarea de a adăuga o sută de zerouri ca să obţii un 1”.^[43] Dr. Fausto-Sterling spune că studiile şi dezbaterea care le-a urmat, nu sunt nici măcar despre biologie, ci despre politică,^[44] iar profesorul John D’Emilio de la Universitatea din Carolina de Nord, în timp ce este de acord să ia în considerare posibilitatea homosexualităţii înnăscute, spune că sunt „mult prea multe pe care nu le-am explorat”.^[45]

Argumentul justiţiei sociale #2: „Homosexualitatea nu poate fi schimbată.”

„Orientarea sexuală pur şi simplu nu poate fi schimbată”, spune plin de încredere un psihiatru homosexual,^[46] avertizând că „pot exista consecinţe emoţionale şi sociale severe, în încercarea de a schimba homosexualitatea cu heterosexualitatea”.^[47] Argumentul se bazează în mare măsură pe ştiinţele sociale, precum era de aşteptat; Biblia nu susţine aşa ceva. Într-adevăr, Sfântul Pavel face remarca opusă, declarând clar că homosexualii se pot schimba, când afirmă:

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii… nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”(1 Corinteni 6:9-11)

Totuşi, argumentul „Am încercat să mă schimb, dar nu am putut” este destul de popular printre homosexualii care şi-au acceptat orientarea şi insistă ca alţii să facă la fel.

Răspunsul #1: Argumentul „de neschimbat” induce în eroare. În timp ce multe autorităţi de sănătate mintală cred că homosexualitatea este de neschimbat, multe altele cred că poate fi schimbată.

În 1970, Institutul Kinsey a raportat că 84% dintre homosexualii pe care i-au studiat îşi schimbaseră orientarea sexuală cel puţin o dată; 32% dintre ei au raportat o a doua schimbare, iar 13% au raportat cinci schimbări în orientarea lor sexuală, în timpul vieţii lor!^[48]

Directorul Centrului pentru Pregătire Psihanalitică din New York, fără îndoială conştient că asemenea schimbări au loc, a observat „dezinformarea răspândită de anumite cercuri că homosexualitatea este netratabilă”, spunând că face „un rău incalculabil la mii de oameni”. ^[49]

Dr. Irvine Bieber a ajuns la concluzia (după tratarea a peste o sută de homosexuali) că „o schimbare spre heterosexualitate este o posibilitate pentru toţi homosexualii care sunt puternic motivaţi să se schimbe”.^[50]

Cercetătorii sexuali Masters şi Johnson (care cu greu pot fi numiţi păstrători ai părerilor tradiţionale) au spus: conceptul „homosexualitatea nu poate fi schimbată” este „cu siguranţă o problemă rămasă deschisă”.^[51] Dr. Wood şi Dr. Dietrich, scriind despre eficienţa tratamentului pentru homosexualitate, au confirmat că „toate studiile care au încercat transformări de la homosexualitate la heterosexualitate au avut un succes semnificativ”.^[52] Şi Noul raport al Institutului Kinsey explică faptul că oamenii nu „îşi menţin neapărat aceeaşi orientare sexuală de‑a lungul vieţii”, explicând apoi că „programele care îi ajută pe homosexuali să se schimbe raportează diferite grade de succes”.^[53]

Dar nimeni nu o spune mai bine decât Stanton Jones, Profesor de Psihologie la Colegiul Wheaton:

Oricine spune că nu există speranţă (pentru schimbare) este ori ignorant, ori mincinos. Fiecare studiu secular despre schimbare a arătat o anumită rată a succesului, iar cei care mărturisesc vindecări substanţiale făcute de Dumnezeu sunt nenumăraţi.^[54]

Răspunsul #2: Argumentul este ilogic, deoarece presupune că dacă o stare este de neschimbat, este prin urmare de dorit.

De dragul argumentului, să presupunem că s-ar dovedi că homosexualitatea, ca stare, este de neschimbat – că nicio cantitate de rugăciuni, consiliere sau eforturi de orice fel nu l-ar putea face pe un homosexual să devină atras de sexul opus. Şi ce? Ar trebui aceasta să ne schimbe părerea despre comportamentul homosexual ca fiind păcătos? Puţin probabil. Nu este loc în niciun verset biblic pentru niciun fel de păcat, în Vechiul sau în Noul Testament, spunând: „Să nu faci acel lucru!” („Numai dacă, bineînţeles, ai încercat din greu să te schimbi, te-ai rugat şi ai urmat consiliere şi ai descoperit că nu te poţi opri să faci acel lucru. Dacă aşa stau lucrurile, atunci acel lucru nu mai este păcat. Este un dar înnăscut, de neschimbat şi te poţi lăsa în voia lui!”)

Ţepuşul în carne al apostolului Pavel, orice ar fi fost, era de neschimbat; în ciuda rugăciunilor lui pentru eliberare, Dumnezeu a îngăduit ca el să rămână. Dar cu siguranţă nu era de dorit (2 Corinteni 12:7-9). Despre alte condiţii – alcoolismul, de exemplu, sau diferite dependenţe – se crede în mod obişnuit că sunt de neschimbat şi trebuie să fie confruntate zilnic. Aceasta nu le face de dorit, normale, sau hotărâte de Dumnezeu.

Argumentul justiţiei sociale #3: „10% din populaţie sunt homosexuali. Ar putea să greşească atât de mulţi oameni?”

Acest argument a fost atât de categoric dezaprobat în sursele seculare, clinice şi teologice din toată lumea, încât poate că nici nu este necesar să fie menţionat. Dar, în eventualitatea în care cititorul s-ar confrunta cu el în viitor, vom revedea pe scurt ceea ce se numeşte în mod obişnuit „Mitul 10%” şi modul în care trebuie i să se răspundă.

În 1948, cercetătorul Alfred Kinsey a publicat Comportamentul sexual la bărbat, care a cuprins concluziile sale după examinarea istoriei sexuale a 5300 de bărbaţi americani. Descoperirile, în special cele despre homosexualitate, au şocat sensibilitatea americană: 37% dintre subiecţi au recunoscut cel puţin o experienţă homosexuală, începând din adolescenţă,^[55] iar 10% au afirmat că au fost homosexuali cel puţin trei ani.^[56]

S-a dus vestea – 10% din populaţia masculină era homosexuală! Ştiind că există putere în numere, teoreticienii şi vorbitorii pro-homosexualitate au repetat statistica necontenit, până ce a devenit un fapt acceptat: unul din zece bărbaţi este homosexual; prin urmare, homosexualitatea este mult mai obişnuită decât se crezuse înainte. Conceptul le-a fost extrem de util activiştilor când, decenii mai târziu, urmau să întrebe cum putea să creadă cineva că 10% din populaţie este anormală, imorală sau greşeşte în mod clar.

Răspunsul #1: Argumentul este exagerat, Kinsey nu a susţinut că 10% dintre bărbaţi sunt homosexuali.

Formularea lui Kinsey era clară: 10% dintre bărbaţii care au luat parte la studiu au afirmat că au fost homosexuali cel puţin trei ani. Nu au fost neapărat homosexuali toată viaţa lor, nici nu urmau să fie neapărat homosexuali în viitor. De fapt, studiile ulterioare ale Institutului Kinsey aveau să confirme că orientarea sexuală nu este neapărat fixă şi că se poate schimba în timpul vieţii unei persoane. În 1990, Noul raport despre sex al Institutului Kinsey afirmă:

„Unii oameni au o orientare homosexuală consecventă o lungă perioadă de timp, apoi se îndrăgostesc de o persoană de sex opus; alţii, care au avut numai parteneri de sex opus, se îndrăgostesc mai târziu de cineva de acelaşi sex.”^[57]

Răspunsul #2: Argumentul „10%” induce în eroare, din două motive.

Mai întâi, datele lui Kinsey nu au fost obţinute de la o populaţie care să reprezinte cu acurateţe bărbaţii americani. Dr. Judith Reisman, în cartea ei Kinsey, sexul şi frauda: Îndoctrinarea unui popor a discreditat complet concluziile şi metodele lui Kinsey. Una dintre descoperirile ei cele mai importante a fost că 25% dintre bărbaţii care au luat parte la studiu erau condamnaţi, mulţi dintre ei fiind delincvenţi sexuali.^[58] Fireşte, o incidenţă mai mare a homosexualităţii avea să fie găsită printre condamnaţi, în special printre delincvenţii sexuali, mulţi dintre ei fiind în închisoare pentru comportament homosexual. (În anii 1940 era perfect posibil; astăzi, din fericire, oamenii nu sunt închişi pentru homosexualitate.)

În al doilea rând, studiile ulterioare au contrazis pretenţia de 10%. USA Today a relatat pe 15 aprilie 1993 despre un nou studiu pe 3321 de bărbaţi americani, indicând că 2,3% dintre ei se angajaseră în comportamentul homosexual în ultimii zece ani; numai 1,1% au raportat că erau exclusiv homosexuali.

Acesta a fost doar ultimul dintr-o serie de studii care au dovedit că Kinsey se înşela. În 1989, un studiu din SUA a estimat că nu mai mult de 6% dintre adulţi au avut contacte cu persoane de acelaşi sex şi că numai 1% erau exclusiv homosexuali; un studiu similar, în Franţa, a găsit că 4% dintre bărbaţi şi 3% dintre femei s-au angajat vreodată în contacte homosexuale, în timp ce numai 1,4% dintre bărbaţi şi 0,4% dintre femei o făcuseră în ultimii cinci ani. Articolul concluziona, deloc surprinzător, că statistica de 10% propusă de Kinsey „se stingea sub greutatea noilor studii”.

O remarcă plină de candoare a unei activiste lesbiene explică de ce s-a aflat cifra de 10% atât de mult timp în atenţia publicului:

Treaba cu „unu din zece” – cred că oamenii au ştiut probabil dintotdeauna că a fost exagerată. Dar era un număr frumos spre care puteai arăta, puteai spune „unul din zece”, şi este un mod într-adevăr bun de a-i face pe oameni să vadă că suntem aici.^[59]

Dacă ceea ce spune ea este adevărat, vorbitorii homosexuali vroiau să repete ceva ce ştiau că este fals, de dragul promovării cauzei lor. Având aceasta în minte, ne întrebăm ce alte „realităţi” despre homosexualitate („homosexualii se nasc homosexuali”, „homosexualii nu se pot schimba”) vor fi într-o zi dezaprobate, ca fiind propagandă despre care oamenii „au ştiut întotdeauna că era exagerată”, dar pe care au promovat-o, fiindcă scopul a scuzat mijloacele.

Putem accepta unele părţi ale acestor argumente pro‑homosexualitate. Putem accepta, de exemplu, posibilitatea ca într-o zi să se descopere că genetica joacă un rol în dezvoltarea homosexualităţii. Putem fi de acord că, în multe cazuri, condiţia homosexuală – atracţiile mai degrabă faţă de persoanele de acelaşi sex decât faţă de persoanele de sex opus – începe foarte devreme în viaţă. Şi, în timp ce se cunoaşte în mod obişnuit că 10% din populaţie nu sunt, nici nu au fost vreodată homosexuali, vom admite că există probabil în populaţie mai mulţi homosexuali decât ştim noi. Afirmaţia lor că nu au fost întrebaţi cu privire la orientarea sexuală este, în cele mai multe cazuri, adevărată; ar trebui să simţim o compasiune adevărată pentru cei care se luptă cu ceva sau sunt maltrataţi pentru ceva ce nu au ales niciodată. Stanton Jones de la Colegiul Wheaton spune pe bună dreptate:

Dacă nu poţi avea empatie pentru un homosexual, din teamă sau din repulsie faţă de el, atunci eşti sub aşteptările Domnului nostru.^[60]

Dar trebuie să ne îndepărtăm de promotorii teologiei pro‑homosexualitate în ceea ce priveşte concluziile la care au ajuns. Nu putem rescrie Scriptura, aşa cum au făcut-o ei, pentru a fi de acord cu un păcat, numai pentru că s-a arătat că este înnăscut, de neschimbat sau comun. Cu privire la acest punct, am putea foarte bine să împrumutăm un citat al dramaturgului liberal Lilian Hellman:

Nu pot şi nu vreau să-mi ignor conştiinţa, ca să mă potrivesc tendinţelor anului acesta.

Note

^[1] Praeger, în Broward Jewish World, 16 octombrie 1990, citat în Grant şi Horne, Legislating Immorality (Chicago: Moody Press, 1993), p. 24-25.

^[2] Vezi Boswell, John. Christianity, Social Tolerance and Homosexuality (Chicago: University of Chicago Press, 1980), p. 61-87, Grant şi Horne, p. 21-38, şi Churchill, Wainwright, Homosexual Behavior Among Males (New York: Hawthorne Books, 1967), p. 121-141.

^[3] Bayer, Ronald. Homosexuality and American Psychiatry (New York: Basic Books, 1981), p. 15.

^[4] Praeger, Dennis. Why Judaism Rejected Homosexuality, Mission and Ministry: The Quarterly Magazine of Trinity Episcopal School for Ministry, ediţia de vară, 1995, Vol. 10, Nr. 3, p. 13.

^[5] Din discursul lui Jeff Levi la National Press, în timpul Raliului din 1987 de la Washington, citat în Shadow in the Land, Dannemeyer, William (San Francisco: Ignatious Press, 1989), p. 86.

^[6] White, Mel. Stranger at the Gate (New York: Simon şi Schuster, 1994), p. 311.

^[7] Din emisiunea specială de televiziune Gays and the Church, ABC World News Tonight, 28 februarie 1996.

^[8] Vezi Hanegraff, Hank. Christianity în Crises (Eugene: Harvest House, 1993), p. 317, pentru rolul ambelor crezuri în lucrurile esenţiale ale creştinismului.

^[9] Perry, Troy. Don’t Be Afraid Anymore (New York: St. Martin’s Press, 1990), p. 342.

^[10] Frame, Randy. Seeking a Right to the Rite, Christianity Today, 4 martie 1996, Vol. 40, Nr. 3, p. 66.

^[11] Perry, p. 39.

^[12] White, p. 295, 300, 309, 315.

^[13] Scroogs, Robin. The New Testament and Homosexuality (Philadelphia: Fortress Press, 1983), p. 127.

^[14] Morris, Paul. Shadow of Sodom (Wheaton: Tyndale Press, 1978), p. 89.

^[15] Perry, p. 39.

^[16] White, p. 36-39.

^[17] Ibid., p. 156.

^[18] Pennington, Sylvia. Ex-Gays? There Are None! (Hawthorne: Lambda Christian Fellowship, 1989), p. 388.

^[19] LeVay, Simon. A Difference in Hypothalamic Structure Between Heterosexual and Homosexual Men, Science, 30 august 1991, p. 1034-1037.

^[20] Ankerberg, John. The Myth That Homosexuality Is Due to Biological or Genetic Causes (Research Paper), PO Box 8977, Chattanooga, TN 37411.

^[21] Is This Child Gay?, Newsweek, 9 septembrie 1991, p. 52.

^[22] Ibid.

^[23] Los Angeles Times, 16 septembrie 1992, p. 1, citat în buletinul de ştiri NARTH, decembrie 1992, p. 1.

^[24] Sexual Disorientation: Faulty Research in the Homosexual Debate, Family (publicaţie a Family Research Council), 28 octombrie 1992, p. 4.

^[25] Is This Child Gay?, p. 52.

^[26] Los Angeles Times, 30 august 1991, Secţiunea A, p. 1.

^[26] Time, 9 sept. 1991, Vol. 138, Nr. 10, p. 61.

^[27] Newsweek, 9 septembrie 1991, p. 52.

^[28] Chronicle of Higher Education, 5 februarie 1992, p. A7.

^[29] Gay Genes Revisited, Scientific American, noiembrie 1995, p. 26.

^[30] Bailey şi Pillard. A Genetic Study of Male Sexual Orientation, Archives of General Psychiatry, Nr. 48, 1991, p. 1089-1096.

^[31] Gelman, David. Born or Bred?, Newsweek, 24 februarie 1992, p. 46.

^[32] Ibid.

^[33] Ibid.

^[34] King şi McDonald. Homosexuals Who Are Twins, The British Journal of Psychiatry, martie 1992, Vol. 160, p. 409.

^[35] Hamer, Dean. A Linkage Between DNA Markers on the X Chromosome and Male Sexual Orientation, Science, 261, 16 iulie 1993, p. 321-327.

^[36] Gay Genes Revisited: Doubts Arise over Research on the Biology of Homosexuality, Scientific American, noiembrie 1995, p. 26.

^[37] Ibid.

^[38] Frank Siexas, fost Director al National Council on Alcoholism, citat în The Boston Globe, 8 august 1983.

^[39] Dallas, Joe. Born Gay?, Christianity Today, 22 iunie 1992, p. 22.

^[40] Rethinking the Origins of Sin, Los Angeles Times, 15 mai 1993, Secţiunea A, p. 31.

^[41] Wright, Robert. Our Cheating Hearts, Time, 15 august 1994, Vol. 144, Nr. 7, p. 44-52.

^[42] Chronicle of Higher Education, 5 februarie 1992, p. A7.

^[43] Ibid.

^[44] Ibid.

^[45] Ibid.

^[46] Richard Isay, PhD. Gays and the Church, ABC World News Tonight, 28 februarie 1996.

^[47] Isay, Richard. Being Homosexual (New York: Farrar, Straus, Giroux, 1989), p. 112.

^[48] Wood şi Dietrich. The AIDS Epidemic (Portland: Multnomah, 1990), p. 238.

^[49] Fine, Ruben. Psychoanalytic Theory, Male and Female Homosexuality: Psychological Approaches (New York: Hemisphere, 1987), p. 84-86.

^[50] Bieber, Irving. Homosexuality: A Psychoanalytic Study (NewYork: Basic Books, 1962), p. 318-319.

^[51] Masters şi Johnson. Homosexuality in Perspective (Boston: Little Brown and Company, 1979), p. 402.

^[52] Wood and Dietrich. The AIDS Epidemic (Portland: Multnomah, 1990), p. 238.

^[53] Reinisch, June. The New Kinsey Report (New York: St. Martin’s Press, 1990), p. 138, 143.

^[54] Jones, Stanton. The Loving Opposition, Christianity Today, 19 iulie 1993, Vol. 37, Nr. 8.

^[55] Kinsey, Pomeroy şi Martin. Sexual Behavior in the Human Male (Philadelphia: Saunders Press, 1948), p. 625.

^[56] Ibid., p. 638.

^[57] Reinisch, p. 138.

^[58] Reisman, Judith. Kinsey, Sex and Fraud (Layfayette: Huntington, 1990), p. 9.

^[59] Activistă lesbiană la ACT-UP, intervievată în Homosexual Rights-Special Rights, video.

^[60] Jones.

[Joe Dallas, Responding to Pro-Gay Theology, Part I: Social Justice Arguments. Copyright © Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune. Fost activist pentru drepturile homosexualilor şi fost membru al staff-ului Bisericii Comunităţii Metropolitane, Joe Dallas a lucrat cu sute de bărbaţi şi femei care se luptă cu homosexualitatea şi cu probleme legate de ea. El este o figură proeminentă a mişcării foştilor homosexuali şi autorul a trei cărţi despre homosexualitate: Desires in Conflict, Unforgiven Sins şi A Strong Delusion: Confronting the «Gay Christian» Movement.]

de Robbi Kenney

Mulţi părinţi, prieteni şi oameni ai Bisericii au noţiunea greşită că bărbaţii şi femeile care sunt homosexuali se află „în altă parte”, căutând parteneri sexuali în cartierele homosexuale rău famate sau pichetând primăria pentru drepturile homosexualilor. Desigur că o minoritate zgomotoasă este prezentă în acele locuri, dar realitatea este că majoritatea celor care experimentează homosexualitatea sunt „ascunşi”. Mulţi sunt ascunşi în Biserica creştină conservatoare.

Aceşti bărbaţi şi femei duc vieţi liniştite, marcate de o slujire remarcabilă în parohie sau în biserica de care aparţin. Mulţi sunt căsătoriţi, iar viaţa lor de familie pare în ordine celor care îi cunosc. Ei sunt proverbialii „stâlpi ai Bisericii”.

Nu par să se potrivească vreunui stereotip. Femeile nu sunt neapărat „masculinizate”, nici bărbaţii nu sunt neapărat „feminizaţi”. Pe scurt, dacă nu îţi spun ei, nu vei şti niciodată că se luptă cu homosexualitatea. Dar este puţin probabil că îţi vor face cunoscut acest lucru.

Vieţi ascunse, temeri secrete

Deşi cred că un comportament homosexual este păcat şi deşi, în mare parte, îşi controlează comportamentul, aceşti fraţi şi surori (pentru că Îl mărturisesc pe Cristos ca Mântuitor al lor) se simt lipsiţi de putere în ceea ce priveşte nevoile lor sexuale şi/sau nevoia lor de apropiere emoţională faţă de cineva de acelaşi sex. Deşi comportamentul homosexual nu face parte din viaţa lor, ei duc o viaţă dublă, temându-se că vor fi descoperiţi sau de o posibilă excludere din Biserică şi de respingere din partea prietenilor şi familiei. Cu toate acestea, tânjesc să fie cunoscuţi şi să îi pese cuiva de ei, în ciuda problemelor pe care le au.

Le-ar plăcea să fie liberi, dar nu ştiu cum. S-au rugat lui Dumnezeu ani de zile să fie eliberaţi de luptele lor cu homosexualitatea, iar mulţi, din disperare, în cele din urmă, au renunţat şi s-au predat, părăsind Biserica în favoarea lumii sau pentru o biserică unde se predică erezia creştinismului pro-homosexualitate. Alţii au optat să rămână în biserica din copilărie, ascunzând faptul că teologia lor s-a schimbat. Şi se acceptă acum ca homosexuali.

Teama de respingere le-a stăpânit viaţa de atâta timp, încât pentru a supravieţui au învăţat cum să corespundă. La fel ca alţi mulţi creştini care efectiv iau parte la păcat, dar nu îl iau în seamă, au învăţat cum să nu se dea de gol. Transparenţa, deşi mult recomandată de cei care predică „creştinismul radical”, nu este posibilă atunci când supravieţuirea personală, emoţională, depinde de ceea ce cred alţii despre tine.

Aceasta este adevărat cu privire la problemele legate de păcat. Dacă este dificil pentru credincioşi să admită că beau moderat, că se uită la serialul Dinastia, că fumează, merg la filme şi le place muzica rock’n roll, cât de probabil este ca cineva să mărturisească păcatul sexual? În general, nu vrem să recunoaştem o varietate de lucruri, fiindcă nu vrem ca spiritualitatea să ne fie pusă la îndoială sau să ne confruntăm cu o posibilă excludere din „club”.

Cum altfel păstrăm secretele? Creştinilor se pare că le este greu să solicite rugăciune pentru probleme personale, de orice gen ar fi ele. La întâlnirile săptămânale, deseori se cer rugăciuni pentru un frate cu cancer, pentru un prieten fără loc de muncă, dar niciodată pentru conflicte personale de la serviciu sau de acasă, sau pentru că rata vine curând şi nu sunt bani. Credem cu adevărat noi, creştinii, că nu ar trebui să avem probleme? Că viaţa ar trebui să fie lipsită de necazuri?

Standarde duble

Chemându-i pe credincioşi să se căiască şi să renunţe la homosexualitate, abordăm un grup de oameni care se îndoieşte că ne vom ocupa de ei cu îndurare, ca Dumnezeu, fiindcă există puţine dovezi că Trupul este dornic să fie deschis în general, cu privire la domeniile ascunse din vieţile celor care fac parte din el. De ce ar sta singuri şi descoperiţi, expuşi bârfei şi criticii, cei cu un trecut homosexual?

Pe o scală a păcatului de la 1 la 10, cei mai mulţi dintre noi de-abia mărturisesc păcate care se încadrează la 1 sau 2. Dacă, în ochii Bisericii, păcatul tău sau chiar potenţialul tău de a păcătui este estimat pe scală la 13, chiar te-ai duce în faţă şi l-ai face cunoscut?

Păcatul heterosexual este de nestăpânit în Trupul lui Cristos. Nu mă refer la păcate „mari”, ca adulterul unui pastor, cât la atitudini care scuză autosatisfacerea reciprocă la cuplurile logodite, acelaşi comportament la care iau parte bărbaţii şi femeile homosexuale. Este o practică acceptată, pentru că „nu merg până la capăt” şi, „la urma urmei, vor fi căsătoriţi în curând”.

Facem cu ochiul fanteziei sexuale, deoarece ştim că a fi un bărbat (sau o femeie!) puternic(ă) şi plin(ă) de energie sexuală în America, înseamnă că „aceste lucruri se întâmplă” şi că nu merită să ne tulburăm din cauza lor. Cu toate acestea, Isus ne dă ca exemplu că şi gândul de a comite adulter este acelaşi lucru cu faptul în sine. (Matei 5:28)

Există un standard dublu, care face ca păcatul homosexual să fie mai rău decât păcatul heterosexual. Există un alt standard, care ne învaţă să nu facem valuri recunoscând greşeli, erori, indiscreţii de orice fel, forţându-ne prin aceasta pe noi toţi să ne confruntăm cu personalităţile noastre viciate, cu personalităţile noastre adevărate, cu personalităţile noastre împovărate, egoiste, înfricoşate, care arată cine suntem noi cu adevărat.

Pentru a combate greşelile, practica obişnuită este ori să se proclame şi mai zgomotos natura rea a păcatului, folosind un limbaj senzaţional; cuvinte precum „scârbos”, „dezgustător” şi „urâciune”, îndeosebi cu privire la păcatul homosexual. Se face referire la bârfă ca la o urâciune în Proverbe 6:16, dar cât de des se nelinişteşte cineva din cauza acestui păcat care poate efectiv ucide pe cineva cu tot atâta dexteritate ca un cuţit în spate?

Problema nu este că se îndoieşte cineva că păcatul este păcat. Problema este că ne îndoim că iertarea va fi cu adevărat acordată sau că, după aceea, vom fi în stare să menţinem suficient o umblare nepătată, pentru a dovedi că am fost demni să fim iertaţi de la bun început.

Vestirea harului şi a îndurării îi îngrijorează pe mulţi lideri conservatori că va constitui o îngăduinţă pentru păcat. De teamă că vor părea „moi” în ceea ce priveşte păcatul, strigă la conferinţe şi continuă să-şi ascundă propriile vieţi cu şi mai multă atenţie, pentru a dovedi că este posibil „să fii bun”. „Dacă eu pot, poţi şi tu.”

Fiul risipitor – Reluare

Nu credeţi că, după toţi aceşti ani şi după eşecul evident al acestei linii de gândire pentru conducerea oamenilor la o transformare adevărată, cineva ar trebui să fie destul de pragmatic pentru a încerca ceva diferit? Cum ar fi, de exemplu, ca după ce cineva se căieşte de păcatele sale şi renunţă la ele, să dăm o petrecere?

Dacă pastorul tău a fost implicat sexual cu o femeie din biserică şi amândoi s-au căit, nu ar fi ceva diferit să aveţi o cină grozavă, unde toată lumea să aducă o farfurie de mâncare, să râdeţi şi să rostiţi toasturi cu băuturi răcoritoare cu ghimbir şi punci de fructe, şi să vorbiţi deschis despre modelul întoarcerii fiului risipitor la tatăl său iubitor, care a tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat?

Vă puteţi imagina cum ar fi să trimiteţi prezentări despre sărbătoare şi motivul ei bisericilor din zonă, pentru a le include în buletinul lor duminical? Vi-l puteţi imagina pe responsabilul zonal cu braţul în jurul pastorului, lăudându-L pe Dumnezeu?

Dacă am crede cu adevărat că Isus a murit pentru păcatele noastre, că păcătuim în continuare şi avem nevoie de sângele Lui, poate că am fi puţin mai generoşi cu cei care se luptă cu probleme pentru care vor să fie ajutaţi şi din cauza cărora sunt disperaţi. Din nefericire, se pare că cei mai mulţi creştini nu cred cu adevărat în ispăşire, acţiunea pe care a făcut-o Dumnezeu când L-a trimis pe Isus ca să poarte păcatele lumii, trecute, prezente şi viitoare.

Cei mai mulţi dintre noi depunem încă eforturi pentru a primi dragostea lui Dumnezeu, pentru z scăpa de păcat. Purtându-ne bine sau reţinându-ne de la a face lucruri „rele” este modul nostru de a dovedi că suntem demni de dragostea Lui şi de dragostea Trupului. Este o greşeală să gândim astfel.

Cei care se luptă cu homosexualitatea şi care vor ajutor sau cred că ar putea cere ajutor, umblă implorând. Implorând biserica creştină homosexuală, grupurile politice pro-homosexualitate, oamenii toleranţi de toate convingerile religioase, care îi vor accepta aşa cum sunt. Îi pierdem şi îi condamnăm la o viaţă fără speranţă de schimbare, şi totul din cauză că nu credem că Dumnezeu ştie din ce suntem făcuţi, cu toate că ştie că suntem ţărână şi a avut grijă să recunoască decăderea noastră, şi să găsească eliberare pentru noi. (Psalmul 103:10-14)

Bărbaţii homosexuali şi femeile homosexuale care sunt răscumpăraţi vor fi cei care vor arăta calea către împlinire şi credinţa adevărată, în relaţia noastră cu Isus şi în locul nostru în Împărăţie. Cei care s-au luptat singuri, Isus fiind singura lor tărie, cunosc dragostea, iertarea şi vindecarea într-un mod pe care, aceia dintre noi care am fost întotdeauna „buni”, nu îl cunoaştem.

[Extras din Robbi Kenney, A Party for the Prodigal. Copyright © Robbi Kenney. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Reverendul Mike Riley este implicat în misiunea foştilor homosexuali din anul 1974. Slujeşte ca pastor senior la biserica Church of the Open Door din San Rafael, California din anul 1979.

Exodus: Care a fost reacţia dv. când [misiunea foştilor homosexuali] Love In Action a venit la biserica de aici?

Mike Riley: Când [fostul homosexual] Frank Worthen s-a alăturat adunării noastre, eu lucram cu grupul de studenţi la colegiu şi la şcoala duminicală, astfel încât nu aveam prea mult timp liber ca să mă gândesc la asta. Încă ceva, biserica noastră s-a aflat de la început în linia întâi în cele ce se întâmplau. Câţiva veneau din „mişcarea lui Isus”, unii lideri ieşind de pe scena drogurilor prin convertiri dramatice. Alţii au venit din medii mai tradiţionale, astfel încât cei din conducere erau interesant de diferiţi. Oamenii care veneau în biserică de pe străzi, cu probleme ciudate şi dificile nu erau ceva neobişnuit. Deci, într-un fel, homosexualitatea nu era mare lucru, fiindcă ne confruntam cu situaţii cu adevărat violente. Nu eram o biserică drăguţă din clasa mijlocie, unde nimic nu avea să creeze probleme. Încercam să ne ocupăm de latura dificilă a problemelor şi, de obicei, chiar de aşa ceva am avut parte!

Exodus: Misiunea foştilor homosexuali a creat probleme în biserică?

Mike Riley: Îmi amintesc că în câteva situaţii am fost chemat să ajut. Pastorii au fost nevoiţi să confrunte două femei care erau implicate sexual şi au încercat să decidă dacă trebuiau să părăsească biserica. Una dintre ele era căsătorită şi eram îngrijoraţi ca nu cumva soţul ei să încerce să omoare pe cineva. Altădată, un bărbat din biserică care avea o problemă cu băieţii, s-a dus într-o seară la o altă biserică şi a încercat să seducă pe un băiat de-al lor. Bineînţeles că ne-am confruntat cu probleme, dar au fost cazuri izolate. Am învăţat pe cine să primim în biserică şi de cine să ne ocupăm. În general, biserica a fost capabilă să se ocupe foarte bine de problema homosexualităţii. Nu a existat ceva similar unui protest zgomotos din partea oamenilor – ceva care să ne facă să fim cu adevărat îngrijoraţi. Acum, pentru noi, misiunea a devenit doua natură. Cei noi în biserică trebuie să se adapteze la ea. Asocierea noastră de doisprezece ani cu Love In Action a fost o experienţă pozitivă, iar biserica a avut mult de câştigat din implicarea ei.

Exodus: Cum îi informaţi pe noii veniţi despre Love In Action?

Mike Riley: Folosim abordarea directă: „Acesta este un alt lucru pe care îl facem.” Nu o tratăm prea diferit, comparativ cu celelalte misiuni în care suntem implicaţi, cum ar fi să „avertizăm” că avem o misiune a foştilor homosexuali. O dată pe an, la o slujbă de seară, avem Noaptea Love In action, unde biserica este invitată să audă mărturii şi să afle mai în detaliu cu ce se ocupă misiunea. Frank Worthen este şi el printre pastorii noştri, aceasta fiind o mărturie continuă. Avem mulţi foşti homosexuali în biserică care deţin poziţii cheie, astfel încât există suficientă comunicare indirectă cu privire la atitudinea noastră faţă de cei cu un trecut homosexual.

Exodus: Ce sfat i-aţi da unui pastor care se gândeşte să înceapă acest gen de misiune?

Mike Riley: Mai întâi, să nu presupună că fiecare biserică trebuie să meargă pe acest drum şi să înceapă o misiune a foştilor homosexuali. Există domenii în care nu am fost chemaţi să slujim. Dar trebuie să fie deschis, dacă Dumnezeu îl cheamă în această direcţie. Să fie deschis faţă de foştii homosexuali care vin în biserica lui. Ar trebui să-şi dorească din inimă să cunoască suficient de bine cum să slujească nevoilor lor. Poate că la început va face totul singur. Dacă simte o povară să includă biserica în lucrare, ar trebui să înceapă să împărtăşească viziunea sa celor apropiaţi, celor în care are încredere. Ca să vadă dacă simt că trebuie susţinută. În sfârşit, ar trebui ca oamenii să fie educaţi, pentru ca să aibă o bază. Să invite o misiune a foştilor homosexuali sau alţi pastori care au cât de cât experienţă, să vină şi să împărtăşească ce ştiu, astfel încât biserica să poată pune întrebări. Aceasta îndepărtează teama şi misterul. Trebuie să înainteze încet, în ritmul bisericii lui, ca să nu existe amărăciune sau teamă, care i-ar face pe oameni să vrea să plece.

Exodus: Ce puteţi spune despre cel care vine la dv. având viziunea unei misiuni a foştilor homosexuali?

Mike Riley: Tot timpul vin la mine oameni cu viziunea de a începe o misiune. Uneori sunt de acord; alteori, simt că nu este deloc de la Domnul. Pastorul este singurul care are o perspectivă de ansamblu asupra bisericii. El cunoaşte grupuleţele din biserică – cine va reacţiona şi ce fel de reacţii va avea. Pastorul trebuie să cântărească cu adevărat toate aspectele. Poate fi frustrant pentru cel care are viziunea că pastorul său vrea să aştepte şi să se roage în acea privinţă, să discute cu ceilalţi din conducere şi să primească răspunsul lor. Poate că este dificil pentru pastor să refuze pe cineva, dar trebuie să fie gata să o facă. Există homofobie, iar epidemia SIDA este ameninţătoare pentru oameni. Nu iau lucrurile cu uşurinţă, dar nici nu cred că putem să ne îngropăm capul în nisip şi să ignorăm problema. Deci pastorul trebuie să fie gata să moară faţă de sine în astfel de situaţii – să facă ce ştie că este drept înaintea Domnului, indiferent de critica dură care este posibil să urmeze.

Exodus: Trebuie ca pastorul să simtă aceeaşi povară pentru homosexuali?

Mike Riley: Poate că pastorul nu va simţi niciodată aceeaşi povară ca cel care are viziunea, dar este important să ştie în inima lui că este bine, că este de la Domnul. Poate că nu va fi niciodată direct implicat, dar poate ajuta în modul corect viziunea pe care cel în cauză o prezintă bisericii despre o misiune a foştilor homosexuali. Paşii de urmat ar fi similari cu cei necesari dacă ideea i-ar aparţine. Dumnezeu va trebui să îi arate procesul, pentru că fiecare biserică este diferită.

Exodus: Dar dacă pastorul spune un „nu” hotărât? Ar trebui ca cel care are viziunea să se ducă la altă biserică?

Mike Riley: Este o întrebare grea. Este important de văzut dacă pastorul răspunde negativ acestui gen de misiune sau dacă spune „nu” momentului sau celui în cauză. Aud idei care cred că sunt bune, dar ştiu că cel care mă întreabă nu este omul potrivit pentru a le pune în aplicare. Dacă omul are o chemare de la Dumnezeu pentru acest gen de lucrare, iar biserica nu îl sprijină, atunci ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a merge în altă parte, unde să o poată face. Părăsirea unei biserici este un lucru sensibil. În calitate de pastor, sunt nevoit să mă confrunt cu acest lucru, deci numai cu teamă şi cutremur aş recomanda părăsirea unei alte biserici. Dar cred, într-adevăr, că există motive temeinice pentru ca aşa ceva să se întâmple. Dacă eşti chemat pe câmpul de misiune, trebuie să o faci. Iar misiunea pentru homosexuali este un anumit gen de câmp de misiune. Cel în cauză ar trebui să aibă pace în inimă în această privinţă şi să comunice bine cu pastorul său. Atât cât se poate, ar trebui să încerce să plece pe cale amiabilă.

Exodus: Cum aţi descrie relaţia bisericii cu Love In Action?

Mike Riley: Într-un anumit sens, Love In Action este o misiune soră. Suntem entităţi separate, dar am crescut oarecum împreună. Love In Action a fost implicată în doisprezece dintre cei paisprezece ani ai bisericii. Am impresia că cele mai multe misiuni ale foştilor homosexuali nu sunt legate direct de o biserică locală, dar cred că există o mare valoare în a fi legat de o biserică. Frank fiind pastorul nostru, discutăm şi schimbăm idei în mod liber. Respectăm, cu adevărat, punctele de vedere ale celuilalt. Acţionăm ca un fel de adăpost spiritual pentru misiune şi suntem o resursă pentru ei, în ceea ce priveşte oamenii şi rugăciunea. Cei de la Love In Action devin parte integrantă a bisericii – nu se află într-un colţ, vorbind despre homosexualitate. Sunt prezenţi într-un spectru mai larg al vieţii bisericii. Sunt implicaţi în predarea la şcoala duminicală, în interpretarea dramatică, în muzică şi altele. Au o experienţă multilaterală, ceea ce cred că este cel mai bun lucru pentru ei.

Exodus: Cum aţi rezuma experienţa dv. cu Love In Action?

Mike Riley: Cred că este un lucru bun care are loc în biserica noastră. Dintre toate misiunile, probabil că a adus cele mai multe roade pentru biserică. Prin Love In Action am primit oameni cu adevărat buni în ceea ce priveşte conducerea şi partea muzicală a slujirii noastre. Dumnezeu a binecuvântat dorinţa noastră de a păşi într-un domeniu foarte controversat. Pentru că am fost dornici să ne alăturăm adevărului, El a onorat aceasta şi ne-a dat succes şi roade bune din eforturile noastre. A fost un plus pentru caracterul bisericii ca întreg. Cred că Dumnezeu va binecuvânta o biserică dornică să se implice în probleme dificile şi să ia poziţie pentru ceea ce este corect.

Informaţie adiţională

De când a avut loc acest interviu, misiunea foştilor homosexuali Love In Action, asociată cu biserica Church of the Open Door, şi-a schimbat numele în New Hope Ministries. Pastorii care se pregătesc să lanseze o misiune a foştilor homosexuali în biserica lor îl pot contacta pe Mike Riley la biserica Church of the Open Door, 2130 Fouth Street, San Rafael, California 94901, USA, telefon: (01)415.459.1980. Mike este autorul broşurii A Pastor’s Perspective on Ex-Gay Ministry.

[Mike Riley, A Pastor’s Perspective on Ex-Gay Ministry. Copyright © Mike Riley. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]