de Bob Davies

Bob Davies

John Paulk nu va uita niciodată parada homosexualilor din 1986, din Columbus, Ohio. Un bine-cunoscut imitator al femeilor, se afla în spatele unui Mustang roşu decapotabil, purtând un costum alb de in şi o perucă blondă.

„Candi, te iubim”, a strigat un bărbat. „Eşti cea mai grozavă drag queen din Columbus.” John a zâmbit şi a făcut cu mâna.

Deodată, John a auzit lozinci scandate şi strigăte în faţă şi a observat o mică mulţime de oameni care îşi fluturau Bibliile deasupra capetelor. Unii purtau pancarte cu mesaje precum „Dumnezeu îi urăşte pe poponari” şi „Întoarce-te la Dumnezeu sau arzi.”

„De ce nu ne lăsaţi în pace? Nu vă facem niciun rău”, s-a gândit John, în timp ce o ciudată senzaţie de rău i-a cuprins stomacul. Apoi un alt gând i-a venit în minte: „Cine ar vrea să urmeze un Dumnezeu ca Cel pe care Îl prezintă ei?”

Şase luni mai târziu, un pastor care se purtase ca un adevărat prieten cu John la tipografia unde lucra, s-a autoinvitat în apartamentul lui John. Deşi John suspecta că pastorul venea ca să vorbească despre Dumnezeu, a fost de acord.

În noaptea aceea s-au rugat împreună, în timp ce John şi-a încredinţat viaţa lui Cristos. Curând a renunţat la stilul de viaţă homosexual, deoarece a devenit profund implicat în biserică. Astăzi, John şi soţia lui, Anne (o fostă lesbiană) trăiesc în Portland, Oregon, unde el se pregăteşte pentru o carieră în consilierea creştină.

Deşi John se mai luptă încă ocazional cu ispite şi amintiri ale stilului de viaţă pe care l-a părăsit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al comunităţii sale creştine, merge pe drumul către plinătate. Mii de alţi bărbaţi şi femei – toţi implicaţi anterior în homosexualitate – au experimentat schimbări similare în vieţile lor. Şi aproape toţi spun că un grup de creştini, care le-a arătat dragoste şi preocupare adevărată, a făcut ca lucrurile să fie diferite.

Jumătate de Evanghelie

„Biserica anilor 1990 trebuie să decidă dacă vrea să împlinească nevoile relevante ale societăţii de astăzi”, a spus Sy Rogers, în timpul unui seminar la Biserica Baptistă Park Avenue din Titusville, Florida, despre lucrarea cu homosexualii. „Dacă biserica voastră este echipată pentru a sluji nevoilor societăţii voastre, veţi fi relevanţi; dacă nu, nu veţi fi relevanţi.”

În Matei 28:19, Isus le spune ucenicilor Săi: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Cuvântul „neamurile” înseamnă „grupuri etnice”. Astăzi, populaţia homosexuală se află printre ultimele grupuri de oameni la care nu s-a ajuns cu Evanghelia. Iar acest grup de oameni îi include chiar şi pe unii care se află în bisericile noastre.

Poveştile celor care se luptă cu homosexualitatea sunt rareori la fel de senzaţionale ca cea a lui John Paulk. Deseori, cei care se luptă cu homosexualitatea stau liniştiţi în şirul de bănci duminica dimineaţa, neimplicaţi în subcultura homosexuală sau într-o relaţie homosexuală. Suferă singuri, în timp ce experimentează haosul interior al dorinţelor în conflict.

„Aproape 100% dintre cei care intră în biroul meu au mers în trecut la biserică, dar nu au găsit ajutor în biserica locală pentru atracţia lor faţă de persoanele de acelaşi sex”, spune Rick Hughes, Director la Misiunea Eleutheros din Winter Park, Florida.

Hughes încearcă să schimbe situaţia. Când vorbeşte la conferinţe despre acest subiect, este adesea întâmpinat cu indiferenţă şi intoleranţă. Odată, a vrut să ţină un scurt seminar despre homosexualitate pentru o congregaţie locală, dar pastorul a refuzat.

„Nu avem această problemă aici”, a spus pastorul. Din nefericire, nu ştia că trei membri din biserica lui, precum şi cineva din personalul său, urmau consiliere la Eleutheros pentru tendinţele lor homosexuale.

Bisericile care nu înţeleg nevoia de a se adresa homosexualităţii sunt deseori confuze în privinţa modului în care ar trebui să trateze o problemă, care a devenit atât de sensibilă emoţional şi politic. Homosexualitatea dezbină multe confesiuni de-a lungul ţării. Chiar şi unii creştini conservatori se clatină în convingerile lor, când descoperă homosexualitatea la membrii familiei şi la prietenii de la biserică.

„Homosexualitatea este problema anilor 1990 care produce dezbinare”, spune autorul şi vorbitorul Joe Dallas, care conduce Serviciile de Consiliere Genesis din Orange, California. Şi, crede el, multe congregaţii le prezintă doar o „Evanghelie parţială” bărbaţilor şi femeilor care sunt implicaţi în relaţii homosexuale.

„Comportamentul homosexual este pronunţat neblibic, dar nimeni nu oferă o soluţie”, spune Dallas. „Nu putem predica împotriva unui anumit păcat, fără să oferim o alternativă.” Dallas compară această situaţie cu mişcarea pro-viaţă, ai cărei lideri au descoperit eficienţa oferirii ajutorului practic – precum consilierea în situaţia de criză şi adăpostirea femeilor gravide – pe lângă a spune: „Nu-ţi omorî copilul nenăscut!”

Unii creştini s-au îndreptat spre politică, pentru a opri mişcarea internaţională tot mai puternică pentru drepturile homosexualilor. Mary Heathman a simţit tensiunea în tot Colorado, din cauza Amendamentului 2, un amendament constituţional de stat, conceput pentru a preveni deciziile pentru drepturile homosexualilor. Ca Director la Where Grace Abounds, o misiune de recuperare pentru homosexuali din Denver, Heathman a auzit remarci supărate atât din partea membrilor Bisericii, cât şi a liderilor pro-homosexualitate, în timp ce se certau din cauza amendamentului, care a trecut la voturi, dar a fost trimis mai târziu înapoi în tribunale.

„Oamenii Bisericii intră în politică pentru diverse motive”, spune Heathman. „Unii sunt foarte iubitori şi nu pierd din vedere individul, dar alţii luptă mai degrabă cu modul de gândire al lumii, în loc să-şi amintească de conflictul spiritual implicat.”

Heathman spune că una din cele mai mari probleme cu o anumită legislaţie care are ca scop combaterea drepturilor pentru homosexuali, este că izolează un anumit păcat. „Dacă vrem să păstrăm echilibrul, trebuie să vorbim despre păcatul sexual în general, nu doar despre homosexualitate.”

Joe Dallas îşi aminteşte cum arăta lupta de cealaltă parte a gardului. Cu zece ani în urmă, Dallas era activist pentru drepturile homosexualilor şi pastor de tineret la Biserica Comunităţii Metropolitane, pro-homosexualitate, din sudul Californiei. „Bisericile homosexuale sunt pline de bărbaţi şi femei care ştiu bine care este adevărul”, spune Dallas. „Dar simt că nu au nicăieri altundeva unde să meargă. Şi nimeni nu le-a arătat în mod convingător că există o cale de ieşire din acest păcat.”

Puţini creştini evanghelici, adaugă Dallas, sunt dornici „să se oprească şi să asculte o clipă durerea unui homosexual”. Mişcarea Bisericii pro-homosexualitate, care oferă dragoste şi acceptare atât persoanei, cât şi comportamentului său, reprezintă o alternativă atrăgătoare pentru unii membri ai comunităţii homosexuale, care percep Biserica evanghelică ca prea doritoare de a critica şi „homofobă”.

Dallas spune că prea puţine biserici conservatoare recunosc preţul mare plătit de mulţi homosexuali care devin credincioşi evanghelici. Dintr-odată, aceşti bărbaţi şi femei se confruntă cu realitatea renunţării la prieteni apropiaţi, la parteneri pe termen lung, la o comunitate care îi susţine şi poate chiar la o slujbă sau la o carieră, pentru a-L urma pe Cristos. Şi prea adesea nu primesc simpatie de la prietenii din biserică, a căror părere este că ar trebui „doar să se pocăiască şi să termine cu asta”.

Jeff Konrad îşi aminteşte încă neliniştea părăsirii partenerului său homosexual, cu aproape zece ani în urmă. „Mă durea fizic din cauza neliniştii emoţionale. Dar câţiva bărbaţi creştini heterosexuali s-au făcut disponibili la orice oră din zi sau din noapte. Astăzi sunt în viaţă pentru că acei oameni m-au iubit.”

După ce Îl primeşte pe Cristos, un homosexual are nevoie disperată de sprijinul Bisericii pentru a rămâne liber de păcat. Experienţa convertirii nu îndepărtează imediat dorinţele homosexuale. La fel ca orice creştin care se luptă cu ispita şi care suportă consecinţele unui trecut tulbure, acceptarea lui Cristos este doar primul pas în călătoria spre împlinire.

Mulţi dintre cei care au ieşit de ani de zile din stilul de viaţă homosexual încă se luptă cu ispita, deşi de obicei mai puţin frecvent. Mulţi se căsătoresc şi se identifică mai mult cu heterosexualii, dar aceasta nu garantează eliberarea completă de dorinţe homosexuale ocazionale.

Majoritatea, care rămân necăsătoriţi, se luptă şi mai mult, pentru că rămân celibatari. De aceea, încurajarea şi responsabilitatea continuă din partea Bisericii sunt atât de importante, pentru a-i ajuta să rămână pe drumul spre împlinire.

Depăşind bariera sunetului

Bisericile pot oferi o atmosferă de susţinere, dacă sunt dornice să spargă tăcerea care înconjoară acest subiect în multe adunări evanghelice. Când Ken Korver, pastor asociat la Biserica Reformată Emmanuel din Paramount, California, a înţeles că mai mulţi bărbaţi din grupul de celibatari se confruntau cu homosexualitatea, a abordat problema direct de la amvon. Korver a ţinut o predică despre 1 Corinteni 6:9-11, unde apostolul Pavel identifică comportamentul homosexual ca păcat, dar un păcat care poate fi iertat. „Această biserică este un loc în care oamenii răniţi sunt bine-veniţi”, a spus Korver congregaţiei sale. „Dar nu trebuie să rămânem răniţi; trebuie să intrăm în planul lui Dumnezeu.” Apoi a cerut ca oricine se luptă cu ispite homosexuale să meargă să discute cu cineva din personalul pastoral.

„Le-am făcut cunoscut oamenilor că le vom fi alături în procesul vindecării”, îşi aminteşte Korver. Curând, un grup de bărbaţi care erau foşti homosexuali se întâlneau săptămânal.

Apoi Korver a dus procesul de vindecare un pas mai departe: a pus la cale un program de mentorare în biserică, care consta din sesiuni de instruire de trei, patru ore, pentru bărbaţii heterosexuali care vroiau să înţeleagă mai bine homosexualitatea. Numele a cincizeci de „absolvenţi” ai acelor sesiuni le-au fost făcute cunoscute foştilor homosexuali, care puteau să ceară un partener faţă de care să dea socoteală şi care să se poarte ca un adevărat prieten cu ei.

„Formarea acestui gen de relaţii de mentorat este esenţială pentru ca un «fost homosexual» să depăşească modul său de gândire”, explică Korver. „Când bărbaţii care înving homosexualitatea sunt acceptaţi de alţi bărbaţi din biserică, în mare parte apare vindecarea.”

Alte congregaţii, din toată ţara, au avut un succes similar în ajutorarea bărbaţilor homosexuali şi femeilor homosexuale. În ultimele două decenii, Biserica Open Door din San Rafael, California, şi-a câştigat reputaţia de „biserică unde homosexualii găsesc vindecare”.

Acea adunare de o sută de adulţi, situată la douăzeci de mile nord de San Francisco, este centrul spiritual al Love In Action, una din cele mai vechi misiuni pentru foştii homosexuali (înfiinţată în 1973). LIA are un program de ucenicie de doi ani, care atrage participanţi din toată lumea. Mulţi devin membri permanenţi ai Open Door, după ce părăsesc bisericile unde nu au primit sprijin pentru rezolvarea problemele legate de identitatea sexuală.

Un proaspăt absolvent al programului, avocat şi fost vicepreşedinte de bancă în Virginia, a stat în faţa congregaţiei ca să-şi exprime mulţumirile pentru sprijinul pe care l-a primit. „Aceasta este o biserică unde nu trebuie să şopteşti cuvântul «homosexual»”, a spus el. „Ştiu că viaţa mea nu va mai fi niciodată aceeaşi, datorită dragostei pe care am simţit-o aici.”

La începutul fiecărui program, membrii sunt prezentaţi congregaţiei, la o slujbă specială de seară. După aceea, membrii bisericii sunt încurajaţi să vină în faţă şi să-şi asume obligaţia de a se ruga pentru unul sau mai mulţi foşti homosexuali. Liderii programului recunosc că mulţi membri ai bisericii vor să-şi ofere sprijinul, dar nu ştiu cum. De aceea sunt distribuite cartonaşe pentru rugăciune, care dau sugestii specifice: trimite-i celui care este membru în program o felicitare de ziua de naştere, invită-l la tine acasă la cină, telefonează-i periodic pentru a-l încuraja, include-l într-o ieşire la iarbă verde cu familia, cere-i să aducă ceva pentru o masă de sărbătoare la tine acasă.

La Biserica Discovery din Orlando, Florida, membrii bisericii, responsabilii şi consilierii bisericii sunt instruiţi ca să-i ajute pe foştii homosexuali, rugându-se pentru ei şi cerându-le responsabilitate strictă. „În general îi punem [pe cei care se luptă cu homosexualitatea] într-un grup de slujire cu persoane de acelaşi sex, cu doi sau trei oamenii instruiţi”, spune responsabilul Barry Johnston. „Liderii oferă încurajare, ajutor practic şi prietenie. Aceasta sprijină şi identificarea lor sexuală, într-un mod lipsit de ameninţare.”

„De asemenea, cerem responsabilitate strictă. Într-un mediu protejat, îi întrebăm despre gândurile lor, despre materialele pe care le citesc, despre filmele pe care le văd.” Liderii îi întreabă, de asemenea: „Eşti liber să te îndrepţi în direcţia pe care Dumnezeu a creat-o pentru tine?” Apoi îi includ în activitatea principală a bisericii, îndrumându-i cu discreţie şi înţelepciune într-un loc în care pot sluji.

În afara misiunilor formale, bisericile pot deseori sluji foştilor homosexuali, schimbându-şi atitudinea şi devenind conştiente de punctele sensibile ale celor care se luptă cu homosexualitatea. „M-am aflat în preajma unor oameni din adunare care au făcut glume despre cei care sunt homosexuali”, spune Brad Grammer, care conduce Face-to-Face, o misiune pentru homosexuali la Biserica First Evangelical Free din partea de nord a oraşului Chicago. „Chiar m-a durut, pentru că ei nu ştiau că mă luptasem cu homosexualitatea.”

Grammer spune că un alt mod în care bisericile pot ajuta este să ofere relaţii de ucenicie. El crede că dacă o biserică funcţionează aşa cum ar trebui, oferind relaţii sincere, încurajatoare, celor care se luptă cu homosexualitatea sau cu orice alt păcat, ar fi mai puţină nevoie de grupuri formale. Oamenii au nevoie şi de mai multe informaţii despre homosexualitate, care să-i ajute să-i înţeleagă pe cei care se luptă cu această problemă, spune Grammer.

Recoltă nedorită

Mona Riley, soţia pastorului senior de la Open Door, spune că există potenţialul pentru o mare recoltă spirituală în comunitatea homosexuală, dar „este o recoltă nedorită. Nu vrem să o culegem. Creştinii nu sunt siguri că vor să-şi petreacă eternitatea cu aceşti oameni.” Trezirea trebuie să aibă loc mai întâi în biserică, spune ea, „înainte de a avea loc în comunitatea homosexuală”.

Riley vede „o împietrire a inimii în Biserica americană” faţă de cei care au fost implicaţi în comportamentul homosexual. „Trebuie să învăţăm compasiunea”, spune ea. „Judecăm acest păcat particular ca fiind mai rău decât oricare altul, dar nu văd aceasta în Scripturi.”

Liderii misiunilor pentru foştii homosexuali din ţară recunosc barierele ascunse care împiedică bisericile să-i îmbrăţişeze pe cei care se luptă cu homosexualitatea. Cea mai importantă se referă la SIDA, spune Chuck Therrien, Directorul Misiunii ReCreation din Manchester, New Hampshire. Membrii bisericii se tem să nu contacteze boala prin contact întâmplător, precum atingerea unui individ infectat sau folosirea în comun a toaletei. În ciuda asigurărilor liniştitoare din partea experţilor în sănătate, temerile persistă.

Therrien spune că membrii bisericii se tem şi că foştii homosexuali le vor molesta copiii sau vor ademeni tinerii în stilul de viaţă homosexual. „Dar de ce ar implica pe cineva într-un stil de viaţă pe care îl dispreţuiesc şi pe care încearcă să îl învingă cu disperare?” reflectă el. Therrien arată, de asemenea, că cei mai mulţi adulţi homosexuali sunt atraşi sexual de alţi adulţi, nu de copii. Şi deşi un asemenea abuz este improbabil, bisericile ar trebui să fie deja pregătite pentru a preveni orice fel de abuz sexual al copilului, homosexual sau heterosexual. Astfel de precauţii ar trebui să micşoreze temerile membrilor bisericii şi să-i facă liberi de a sluji oricui intră pe uşa bisericii.

Liderii bisericilor care şi-au asumat riscul de a se aventura în acest gen de misiune şi-au văzut bisericile influenţate pozitiv. „Oamenii noştri sunt mândri că suntem o biserică devotată Bibliei, dar care trăieşte Biblia în moduri progresiste”, spune Ken Korver. „Nu compromitem adevărul, dar congregaţia este încântată că experimentăm harul.”

Există, de asemenea, mult suport la Biserica Open Door pentru programul Love In Action. „Oamenii noştri sunt încântaţi să se afle în linia întâi în ceea ce priveşte această problemă”, spune pastorul senior Michael Riley.

Personalul acestor biserici şi cei specializaţi în ajutarea homosexualilor insistă că nu fac nimic diferit sau neobişnuit faţă de ucenicia obişnuită, oferită de orice biserică evanghelică. „Tot ce trebuie să ştii este cum să iubeşti şi să rosteşti adevărul”, spune Joe Dallas, „şi ai toate instrumentele necesare pentru a-i ajuta pe aceşti oameni.”

John Paulk, fostul imitator al femeilor, este de acord. După ce a devenit creştin, John s-a mutat în California ca să facă parte din LIA. A frecventat Biserica Open Door şi a găsit sprijin necondiţionat, îndeosebi din partea bărbaţilor din biserică. „Bărbaţii heterosexuali s-au purtat ca nişte adevăraţi prieteni cu mine, s-au rugat pentru mine şi m-au invitat în casele lor pentru părtăşie. M-au tratat cu respect şi cu afecţiune sinceră. Este într‑adevăr atât de simplu. M-au iubit pe deplin.”

[Bob Davies, Homosexuals and the Church: Will We Offer Hope? Copyright © 1994 Bob Davies. Tradus şi folosit cu permisiune.]