[Acest buletin informativ se bazează pe o învățătură prezentată de Dan Hitz la New Hope Assembly of God din Taylor, Michigan, pe 5 martie 2023. Dan este directorul Reconciliation Ministries din Michigan, Inc. Este consilier profesional autorizat specializat în depășirea problemelor LGBTQ nedorite, în recuperarea din abuzul sexual și din traume. Dan este pastor hirotonit, instruit în desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare și profesionist în traumatologie certificat clinic. Și-a început călătoria în afara homosexualității în 1984.]
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4:18-19)
Isus cita din cartea lui Isaia în Luca 4:18-19 când a proclamat că a venit să vindece pe cei cu inima zdrobită. Acele versete sunt printre preferatele mele din Scriptură. În limba originală, termenul „cu inima frântă” înseamnă cioburi de sticlă precum cioburile unei oglinzi sparte. Așa sunt multe dintre inimile noastre – cioburi de sticlă zimțate. Isus a venit să vindece inimile noastre zdrobite.
Aveam o mulțime de cioburi de sticlă în inimă când am venit la Hristos în 1984. M-am născut dintr-o mamă care suferea de schizofrenie paranoidă care m-a molestat înainte să intru la grădiniță. Abuzul a reînceput în gimnaziu și a durat până la începutul liceului. Tatăl meu a fost în general un tip drăguț, dar mi-am închis inima față de el când a avut o zi grea și m-a certat pentru că puneam prea multe întrebări. Din moment ce mi-am închis inima de el, nu am putut primi sentimentul masculinității pe care tații trebuie să îl dea fiilor lor. Asta m-a făcut vulnerabil față de un băiat mai mare, care m-a abuzat când aveam vreo cinci sau șase ani. A făcut să pară ceva amuzant la început. Dar când a vrut să fac lucruri pe care nu voiam să le fac, totul a devenit coercitiv și rușinos.
Am crescut în biserică. Eram confuz când lucrurile despre care se vorbea la biserică nu se potriveau cu ce se întâmpla acasă. Deosebeam binele de rău. La gimnaziu mi-am dat seama că îmi plăceau mai mult băieții decât fetele. Asta a fost o problemă. Abuzul la care mă supunea mama mea era amenințător și agresiv. Îmi doream să am o familie normală, dar îmi era frică de femei. Anii mei de liceu și facultate au fost plini de atracții duble. Am încercat să am o prietenă, dar îmi doream mai mult un iubit. Îmi doream cu disperare un bărbat care să umple golul masculin uriaș pe care îl aveam în inima mea. Nu a funcționat. Până la urmă am devenit bulimic. Nu puteam să mănânc suficient pentru a umple golul. Întâlnirile sexuale cu bărbați nu au putut umple golul. Eram cu adevărat gol.
Când am fost mântuit în 1984, bulimia a dispărut instantaneu. Isus a început să umple golul. Nu mai aveam nevoie să mănânc în exces, necontrolat. Am fost entuziasmat și am crezut că și atracțiile homosexuale pe care le iubeam și le uram vor dispărea instantaneu. Am simțit o mare rușine și condamnare când nu au dispărut. Isus a venit într-adevăr să-mi vindece inima zdrobită, dar El face lucrurile în felul Lui, nu în felul nostru. Mi-a liniștit suficient de mult teama de femei pentru a-mi da o soție frumoasa. Ea este și astăzi soția mea, aproximativ treizeci și opt de ani mai târziu, dar nici măcar căsătoria nu vindecă atracția pentru persoane de același sex. Numai Isus vindecă pe cei cu inima zdrobită. După aproximativ cincisprezece ani în care am încercat să mă repar în felul meu, în cele din urmă m-am predat lui Dumnezeu și I-am cerut să facă tot ce era nevoie pentru a-mi vindeca inima în felul Lui. Acesta a fost începutul unei călătorii provocatoare de recuperare. O călătorie de a învăța din ce în ce mai multe despre inima lui Dumnezeu Tatăl, despre Isus, Mântuitorul meu și despre Duhul Sfânt, care mă conduce la întreg adevărul. Cu cât îmi deschid mai mult inima și mă predau Domnului, cu atât mă transformă El mai mult după chipul Său. El continuă să mă împuternicească să stau drept ca omul răscumpărat al lui Dumnezeu pe care El l-a plămădit în pântecele mamei mele (Psalmul 139:13). Boala ei mintală și opresiunea demonică nu au putut distruge planul Domnului pentru viața mea.
Dumnezeu ar fi putut să-mi ia instantaneu atracțiile homosexuale, dar a vrut să mă învețe să fiu complet dependent de El. El a vrut să mă învețe să „lupt lupta cea bună a credinței adevărate”. (1 Timotei 6:12) Aceasta pare să fie calea Lui. Pe măsură ce trezirile apar în întreaga lume, vor fi unii care vor fi instantaneu eliberați de păcatele care i-au învins de ani de zile. Vor fi mulți alții care vor intra în bătălia din Judecătorii 3:1-2: „Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.” Când suntem predați păcatului, nu ne luptăm. Domnul a lăsat în mod special niște dușmani în Țara Făgăduinței pentru a-i învăța pe cei care nu au luptat înainte, cum să lupte. Se pare că El lasă și dușmani în Țara noastră Făgăduită pentru a ne învăța să luptăm. Singura modalitate de a avea succes în luptă este să cunoști inima Tatălui. Singura modalitate de a cunoaște inima Tatălui este prin relație.
Ideea că homosexualitatea sau identitățile transgender sunt păcătoase nu este foarte populară în cultura noastră de astăzi. Din păcate, nu este populară nici în multe denominațiuni creștine. Isus a fost destul de clar cu privire la planul lui Dumnezeu pentru sexualitate. „Drept răspuns, El le-a zis: «Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască şi a zis: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup»?” (Matei 19:4-5) Dumnezeu poruncește ca expresia sexuală fizică să fie exercitată numai în cadrul legământului căsătoriei dintre un bărbat născut biologic și o femeie născută biologic. El ne-a creat bărbat și femeie, nu non-binari, cu gen fluid sau transgenderi. Există persoane care au organe genitale ambigue sau anomalii cromozomiale; cu toate acestea, acestea sunt anomalii verificabile și observabile științific. Ele nu sunt determinate subiectiv prin percepția emoțională.
Mulți susținători LGBTQ vor clama că atracțiile homosexuale și identitățile transgender sunt biologic fixe și neschimbabile. Ei clamează că dacă încercăm să obținem consiliere pentru a ne schimba orientarea sau pentru a ne accepta sexul cu care ne-am născut, vom deveni suicidari. Nu asta arată cercetările. Multe studii evaluate de colegi raportează contrariul. Un studiu realizat de Joseph Nicolosi și alții în anul 2000 a constatat că până și cei care nu au experimentat o schimbare semnificativă a atracțiilor lor sexuale au raportat o îmbunătățire a bunăstării lor emoționale.[1] Jay Greene, Ph.D., cercetător senior în Centrul pentru Politică Educațională al Fundației Heritage a constatat că tratamentele de afirmare a transgenderilor cresc riscul de sinucidere.[2] Poți citi mai multe despre ce arată cercetările cu privire la schimbarea celor care permit terapia pentru atracția nedorită față de persoane de același sex și confuzia de gen online la https://recmin.org/s/Research-for-SSA-and-GD-221202.pdf în articolul La ce concluzie ajung studiile cu privire la consilierea pentru atracția nedorită față de persoanele de același sex și disforia de gen?
Biblia ne dă speranță pentru transformare în 1 Corinteni 6:9-11: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”
Cum arată călătoria de la sexualitatea frântă la sexualitatea împlinită? Propria mea călătorie m-a condus la mai multe sesiuni Living Waters, la terapie profesională și nenumărate ore de slujire prin rugăciune. Ea ne cere să ne deschidem inimile către Domnul și către persoane de încredere și să fim sinceri cu privire la dorințele noastre, rănile noastre, păcatele noastre. Ea ne cere să ne lepădăm de firea noastră pământească, să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Isus (Matei 16:24). Să ne lepădăm de noi înșine – de dorințele noastre trupești – nu este ușor. Acesta este una dintre numeroasele situații în care învățăm să luptăm. Este una dintre numeroasele situații în care trebuie să acceptăm invitația Domnului din Isaia 1:18: „«Veniţi totuşi să ne judecăm», zice Domnul. «De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.»” Raționamentul implică dezacord sau cel puțin o dezbatere de idei. Când suntem ispitiți, tulburați emoțional sau ducem o luptă, Domnul ne invită să raționăm cu El. El vrea să ne audă inima. El vrea relație. El leagă acel moment al raționamentului de biruința noastră în lupta împotriva păcatului. Relația cu El transformă inimile care sunt pătate precum cârmâzul în inimi care sunt purificate ca zăpadă proaspăt căzută.
Bătălia este câștigată prin relația cu Domnul. Uneori, această relație are loc când ne întâlnim cu El unu la unu. Alteori, relația noastră cu Domnul se dezvoltă pe măsură ce El ne întâlnește prin trupul Său – prin alți frați și surori creștini. Gândul unei relații oneste și vulnerabile poate fi înfricoșător pentru aceia dintre noi care au fost abuzați în relații. Acesta este unul dintre domeniile în care ar putea fi nevoie să raționăm cu Domnul și să-I cerem să ne ajute să știm în cine să avem încredere și cum să avem încredere. Suntem răniți în relație, iar Domnul ne aduce vindecare în relație. Aceasta este inima lui Isus pentru cei care Îl urmează. Spre sfârșitul slujirii Sale pământești, El ne-a dat o nouă poruncă: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Să înveți să iubești și să ai încredere în alții necesită efort. Adesea, face parte din luptă. Este nevoie de relație cu Tatăl pentru a învăța să ai încredere, să ierți și să iubești.
Domnul mi-a adus multă vindecare prin rugăciunile în care am fost numai eu cu El; totuși, El mi-a adus mult mai multă vindecare pe măsură lucrând prin alți oameni imperfecți din Trupul lui Hristos. El mi-a adus vindecare de rana provocată de tatăl meu prin bărbații mai în vârstă din biserică, care m-au îndrumat. El mi-a adus vindecare de abuzul sexual prin bărbați și femei siguri, care au stat alături de mine în durerea abuzului și au mers cu mine la Isus. M-a vindecat de rana provocată de mama mea prin relații cu femei de încredere, evlavioase, care s-au rugat pentru mine și au rostit cuvinte de încurajare. Niciunul dintre acești oameni nu a adus vindecare prin efort uman. Ci au fost vase evlavioase, care au permis harului lui Dumnezeu să curgă prin ele. Niciunul dintre ei nu era perfect. Nici eu nu sunt. Uneori ne ofensăm unul pe celălalt. Pe măsură ce învățăm să ne bazăm pe Dumnezeu și să umblăm cu umilință, învățăm să rezolvăm diferențele dintre noi și să ne iertăm unii pe alții. Asta aduce vindecare și mai multă biruință. Biruință prin relație.
De-a lungul anilor, cioburile de sticlă din inima mea au devenit mai fine. Multe dintre bucățile rupte au fost unite la loc. Este un proces care durează întreaga viață. Isus a vindecat rănile abuzului cauzat de mama mea, întâlnindu-mă în amintiri – în durere – și curățindu-mă cu sângele Său. Într-o amintire, L-am văzut cum mă ridică după abuz și mă înfășoară într-o pătură albă. M-a ținut cu dragoste și m-a mângâiat. Într-o altă amintire, am simțit că nu aș putea fi niciodată curățat de murdăria abuzului. Domnul a intervenit și am simțit puterea Duhului Sfânt împingând rușinea și murdăria de pe mine, de la creștetul capului până la tălpile picioarelor. După ani de zile de la moartea tatălui meu, Domnul m-a ajutat să-mi deschid inima înapoi către tatăl meu, cel puțin în amintirile mele despre el. Mi-a arătat modurile prin care tatăl meu a încercat să se apropie de mine și să rostească adevăr și împuternicire în inima mea. Cu cât îmbătrânesc, cu atât îl apreciez mai mult pe tatăl meu pământesc. Domnul vindecă durerea de a fi abuzat de băiatul mai mare ca mine, când aduce în viața mea mulți bărbați de încredere cu care pot fi sincer și vulnerabil. Aceștia sunt oameni evlavioși care mă cunosc atât în punctele mele forte, cât și în slăbiciunile mele. Ei nu profită de rănirea mea, ci merg cu mine la Isus, unde pot primi și mai multă vindecare. Domnul mi-a dat familia pe care mi-o doream cu adevărat în adâncul inimii mele. Soția mea este cea mai bună prietenă a mea. Familia noastră a avut provocări de-a lungul anilor. Am avut tragedie. Am avut binecuvântare. Prin toate acestea, eu și soția mea am mers la Isus pentru ajutor. În loc să fim învinși de provocările vieții, El ne-a împuternicit să fim puternici în luptă și să ne găsim puterea în El. El continuă să ne dea frumusețe în loc de cenuşă (Isaia 61:3). El îi vindecă cu adevărat pe cei cu inima zdrobită.
Călătoria de vindecare a fiecăruia este diferită. În viața ta pot rămâne unele care nu au rămas în viața mea și invers. Fie că Domnul liniștește furtunile din viața ta, fie că merge cu tine prin furtunile năpraznice, El este credincios. El nu va renunța niciodată la tine. Precum spune Filipeni 1:6: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”
Dacă noi, cei de la Reconciliation Ministries, te putem ajuta în vreun fel, apelează la 586.739.5114. Oferim terapie profesională bazată pe Biblie, slujre prin rugăciune, consiliere orientată pe sănătatea mintală și grupuri de sprijin, pentru a te ajuta în călătoria ta.
Referințe:
1 Nicolosi, J., Byrd, A.D., și Potts, R.W. (2000) Retrospective self-reports of changes in homosexual orientation: A consumer survey of conversion therapy clients. Psychological Reports, 86, 1071-1088.
2 Green, Jay. (2022) Puberty Blockers, Cross-Sex Hormones, and Youth Suicide. The Heritage Foundation, June 13, 2022. https://www.heritage.org/gender/report/puberty-blockers-cross-sex-hormones-and-youth-suicide, 12/19/2022.
[Dan Hitz, Jesus Heals the Brokenhearted: Empowered through Relationship. Copyright © 2023 Reconciliation Ministries of Michigan, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]