de David Pittman

David Pittman

1 octombrie 2012

Numele meu este David Pittman. Timp de treizeci de ani am păstrat un secret care aproape m-a ucis. De la doisprezece la cincisprezece ani am fost abuzat sexual de pastorul meu de tineret de la Biserica Baptistă Franklin Andrew din Tucker, Georgia. Mai precis de Frankie Wiley, numele lui complet fiind Franklin Andrew Wiley. Din cauza situației nefericite a prescrierii faptelor, este în libertate. Iar până de curând slujea ca pastor asociat la Biserica Baptistă Trinity din Ashburn, Georgia. Deși nu mai deține o poziție „oficială” în biserică, continuă să aibă acces la băieții de vârstă fragedă, fiindcă pastorul bisericii îl apără. Mi s-a spus că au crescut împreună, deci permite ca acest molestator de copii să aibă acces permanent la potențiale victime ale abuzului sexual.

În anul 2006 am descoperit că Frankie slujea ca pastor de tineret la Biserica Baptistă Jodeco Road, unde era pastor Jerry Light. L-am contactat pe pastorul Light, i-am spus povestea mea, iar el și conducătorul diaconilor, după o verificare prealabilă, l-au confruntat pe Frankie. Frankie a recunoscut față de ambii că mă abuzase sexual. L-au concediat imediat. Frankie s-a dus apoi să primească ajutor de la o familie care făcea parte dintr-o biserică unde slujise el anterior, din Flowery Branch, Georgia. Când au aflat circumstanțele, și ei i-au cerut să plece. S-a întors la el în oraș și s-a angajat ca profesor suplinitor, iar când i-am spus directorului de acolo, a fost concediat. Am continuat să urmăresc activitatea lui cu copiii și dacă vă uitați la profilul lui de Facebook sau la paginile lui MySpace, sunt pline cu preadolescenți și adolescenți, deoarece are la dispoziție un cerc nou de potențiale victime.

***

Este cazul să ofer o updatare importantă, deoarece am postat prima dată acest articol în octombrie 2012, iar până în data 12 martie 2017, au ieșit în față șapte bărbați, din trei biserici diferite, pe care Frankie îi violase, îi molestase sau îi agresase sexual pe când aveau o vârstă între nouă și cincisprezece ani, în perioada în care mă abuza sexual pe mine sau ulterior. Numele lor sunt Cale Harbour, Christopher Elrod și Andy Harrell, care din nefericire a decedat. Andy mi-a dat permisiunea să-i folosesc numele înaintea decesului său din anul 2012. Din păcate, alți trei bărbați nu sunt vindecați emoțional și mi-au mărturisit că pur și simplu nu pot vorbi despre asta acum, iar eu înțeleg ce simt ei. Se simt cum m-am simțit eu mulți ani. Dar au venit la mine deoarece în tot acest timp crezuseră că fuseseră singurii abuzați și aveau nevoie să discute cu cineva care să înțeleagă prin ce trecuseră.

Este important să cunoașteți cum operează Frankie și alți prădători sexuali ca el. El invită doi, trei băieți la el acasă ca să rămână peste noapte. Trimite un băiat sau doi băieți în altă cameră, iar pe un alt băiat îl pune să stea cu el în pat. Acolo au loc molestarea, abuzul și violul. Sau îți spune că rămân peste noapte câțiva băieți, iar când ajungi ești numai tu… prins în capcană.

Acești vulturi îi urmăresc pe cei ca mine, care provin dintr-o familie cu părinți divorțați, sau chiar mai rău. Profită de vulnerabilitate; un băiețel care nu dorește decât atenție de la un bărbat care să-i fie model. Este stratagema lor, cunoscută și ca modul de seducere al unui copil, care conduce în cele din urmă la abuz. Numai Dumnezeu știe câte victime există în realitate – de aceea scriu aceste rânduri. Statisticile naționale privind infracțiunile arată că „un molestator sexual al copilului care nu a fost prins are aproximativ 117 victime”. Iar unul dintre tinerii pe care i-am menționat nu mai poate vorbi – a murit în iunie 2012. Din cele ce mi-a povestit, din cauza rușinii și a vinei de a fi fost molestat de Frankie Wiley a luat droguri pentru a-și amorți durerea, drogurile i-au micșorat abilitatea de a lua decizii potrivite, ceea ce în final l-a costat viața. Pentru mine este clar că Frankie Wiley are mâinile pătate de sângele lui.

Deoarece statul Georgia are o lege cu limitări necorespunzătoare în ceea ce privește violarea unui copil, nu pot să îl aduc în fața justiției. L-am sunat pe Kenneth Keene la Convenția Baptistă din Georgia pentru a-l informa că acest pedofil îi folosește biserica drept refugiu pentru a vâna copii. S-a rugat pentru mine și mi-a răspuns: „Îmi pare rău, dar fiecare biserică acționează separat și nu putem face nimic.” După două discuții, am vrut să-i spun că Frankie schimbase bisericile, dar nu mi-a luat în considerare apelurile telefonice și e-mailurile. Aparent Bisericile Baptiste din Sud, ca organizație, nu ca membri individuali, calcă pe urmele Bisericii Romano-Catolice. Preferă să nege și să acopere, în loc să își asume răul dinăuntru. Realizează că în momentul în care ar recunoaște ce se întâmplă cu adevărat, s-ar expune la procese și se pare că preferă să aibă mai mulți copii abuzați, molestați și violați, decât să-și recunoască greșelile, să îi dea afară pe pedofili din bisericile lor și să achite despăgubiri victimelor.

Dar nu numai pe mine trebuie să mă luați în serios, deoarece o organizație a descoperit 18 lideri din Bisericile Baptiste din Sud care cunosc situații de abuz și care au ales să nu facă nimic. Domnul Keen este numit alături de ei.

„Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke

Se pare că așa stau lucrurile în cadrul bisericilor baptiste. Vedeți linkul: http://stopbaptistpredators.org/blind_baptist_leaders.html

Câți alți adulți din aceste biserici au suferit o asemenea atrocitate și sunt incapabili să îi aducă pe abuzatorii lor în fața justiției din cauza legilor necorespunzătoare, pe care le are aproape fiecare stat din țara noastră? Prădătorii cunosc acest fapt și se bazează pe el. Se bazează pe faptul că nu spunem nimic până ce din punct de vedere legal este prea târziu. Motivul fiind că cei mai mulți supraviețuitori ai abuzului nu au puterea să recunoască ce li s-a întâmplat până la vârsta de peste treizeci sau peste patruzeci de ani. În aproape fiecare stat vârsta maximă la care victima poate depunere plângere este cuprinsă între optsprezece și douăzeci și trei de ani. Este doar o problemă de matematică pentru prădători și pentru organizațiile care îi protejează.

Când Dr. Light l-a contactat pe pastorul Rodney Brown de la Trinity Baptist cu dovada că Frankie Wiley a recunoscut că m-a molestat/abuzat sexual, acesta a spus doar că va aduce chestiunea în fața bisericii. Deși Frankie nu mai face parte din conducere, continuă să organizeze activități cu tinerii. Ce nu reușesc ei să înțeleagă este că prădătorii se opresc numai când sunt prinși și încarcerați sau când mor. Conducătorii de la Trinity fie sunt ignoranți, fie sunt neglijenți, fie ambele, în eșecul lor de proteja copiii pe care îi au în grijă. Când am trimis un e-mail părinților copiilor de la Trinity Baptist, după ce pastorul a refuzat să îi informeze, el m-a sunat și mi-a zis că sunt un om rău. Pastorul Rodney Brown mi-a spus că am provocat o ruptură în biserica „lui”. La care i-am răspuns: „Domnule pastor, în primul rând nu este biserica dv. Biserica sunt cei care alcătuiesc trupul lui Hristos, nu persoana care se află la amvon. Cine este cel rău aici? Eu, pentru că le-am făcut cunoscut părinților de la Trinity că un molestator de copii are acces la copiii lor, sau dv., care ați ales să păstrați acest fapt secret până ce ați fost obligat să recunoașteți că ceea ce le-am spus eu este adevărat? Iar faptul că biserica s-a scindat îmi spune că jumătate dintre cei de acolo nu sunt de acord că permiteți unui prădător sexual să continue să se afle în preajma copiilor.” Iată un link către Biserica Baptistă Trinity, care îl prezintă cu mândrie pe Frankie ca pe liderul lor de închinare: http://www.usgennet.org/usa/ga/county/turner/trinity.html. Este acesta genul de biserică unde ați vrea sau ați avea încredere să vă trimiteți băiețeii?

Iar pe toți cei pe care i-am menționat și care ar nega ceva ce afirm în acest articol, îi provoc să se supună unui test cu detectorul de minciuni. Sunt mai mult decât doritor să mă supun și eu unui astfel de test și să depun mărturie sub jurământ. Eu, Cale și Christopher deținem singurul lucru pe care ei nu îl dețin: adevărul.

Mă întreb câți dintre părinții copiilor molestați de Jerry Sandusky își doresc să fi avut acest gen de informații. Câți băieței și-ar fi păstrat inocența? Câți băieței ar fi fost protejați? Pentru mine, acest pastor este mai rău decât un pedofil. Un pedofil este periculos și nu se va opri până când va fi încarcerat sau va muri. Rodney Brown, conducătorii statului Pennsylvania și liderii Bisericii Baptiste Road au ales să protejeze monstrul din mijlocul lor.

Am înființat o organizație caritabilă nonprofit și un grup de advocacy care îi va ajuta pe cei ca mine, care au fost jefuiți de inocență și care se luptă în fiecare zi să rămână în viață. Oferim gratuit îndrumare celor în nevoie, educăm părinții cum să își protejeze mai bine copiii și conducem un grup de suport care se întâlnește lunar și care se adresează supraviețuitorilor abuzului sexual al copilului. Oferind acest suport, îi ajutăm pe supraviețuitori să lupte cu nevoia imperioasă de a se răzbuna pe cel care le-a distrus copilăria. Iată diferite moduri în care puteți afla mai multe despre suportul pe care îl oferim supraviețuitorilor abuzului sexual al copilului:

www.together-we-heal.org – Vizitează site-ul nostru!

@together_weheal – Următește-ne pe Twitter!

www.facebook.com/Togetherwehealorg – Dă-ne like pe Facebook!

www.facebook.com/groups/togetherweheal – Alătură-te pe Facebook grupului nostru Toghether We Heal!

Un alt motiv pentru care cer oricui să ni se alăture este faptul că supraviețuitorii molestării și abuzului s-ar putea să nu vorbească despre abuz… dar ar citi în privat, dacă ar vedea postate pe peretele tău pe Facebook site-uri care le-ar fi de ajutor. S-ar putea să nu afli niciodată pe cine ajuți, dar crede-mă, o vei face. Știu aceasta pentru că am avut nevoie de aproape treizeci de ani ca în sfârșit să recunosc și să mă ocup de ceea ce mi s-a întâmplat, fapt care mi-a permis să încep procesul de vindecare. Facem toate acestea ca voluntari. Pur și simplu nu vreau ca alți supraviețuitori să se simtă cum m-am simțit eu, un timp atât de îndelungat – complet singuri.

Iar sumele donate sunt destinate funcționării mijloacelor noastre media și site-urilor noastre, ne permit să ne deplasăm pentru prezentări și workshopuri care au ca temă păstrarea copiilor în siguranță, ne îngăduie să continuăm acțiunile pentru eliminarea limitei de vârstă, care le obligă pe victime să păstreze tăcerea și îi lasă în libertate pe prădători pentru a face și mai multe victime.

În copilărie, strigătul meu a fost sugrumat de frânghia molestării. Atacatorul meu a rămas (până acum) în libertate, dar cu ajutorul vostru alte victime vor avea curajul să iasă în față la timp, pentru ca prădătorii să fie încarcerați. Cei mai mulți supraviețuitori au un sentiment asemănător: se simt prinși în capcană – fiind nevoiți să retrăiască abuzul care îi obligă să păstreze tăcerea, să rămână prizonieri în mintea lor și care pe unii dintre ei îi costă chiar viața. Atât de mulți și-au pus capăt zilelor fiindcă nu au avut instrumentele necesare pentru a face față traumei, alții (inclusiv eu) au apelat la droguri și alcool pentru a-și amorți durerea (multe victime pierzându-și viața din cauza unei supradoze). Și mai mulți nu vor reuși niciodată să ducă o viață bună. Nu se vor bucura de relații iubitoare, de prietenii de durată, nu vor avea copii cărora să le arate o dragoste sinceră de părinte, toate acestea din cauza durerii provocate de crima abuzului, molestării și violului.

În anul 2006 un investigator de la Biroul de Investigații din Georgia mi-a spus ceva ce mi-a rămas în minte până în ziua de astăzi: „Un pedofil este ca un ucigaș în serie care își lasă victima în viață.”

Cred că aceasta descrie cel mai precis un pedofil/prădător sexual. Adevărat și clar formulat.

Dacă tu sau cineva cunoscut ție doriți să aflați mai multe informații sau aveți întrebări, vă rog să mă contactați.

Frankie a slujit ca muzician sau ca lucrător cu tineretul în următoarele biserici, de la mijlocul sau sfârșitul anilor 1970 până în 2011: Biserica Baptistă Pinecrest din Cordele, Georgia; Biserica Baptistă Rehoboth din Tucker, Georgia; Second Avenue Baptist din Rome, Georgia; o biserică baptistă din Flowery Branch, Georgia; Jodeco Road Baptist din Stockbridge, Georgia; Trinity Baptist din Ashburn, Georgia.

Frankie a lucrat și ca profesor suplinitor la școala locală din Ashburn, Georgia, cândva în perioada 2009-2011.

Dacă tu sau cineva cunoscut ție ați fost abuzați sexual de Frankie Wiley sau de oricine altcineva, spuneți cuiva. Lucrurile sunt diferite acum, veți fi crezuți, nu sunteți singuri. Vă rog, vorbiți… sunt oameni în care puteți avea încredere acum.

25.09.2013 – Updatare cu privire la pedofilul/prădătorul sexual Frankie Wiley…

O updatare mai recentă validează tot ce am crezut și reafirmă tot ce am știut. În cele ce urmează postez ce mi-a trimis o altă victimă de-a lui.

Cândva am crezut că eram singurul pe care Frankie Wiley îl molestase sexual, atunci când făceam parte din grupul de tineret la Biserica Baptistă Rehoboth din Tucker, Georgia. De atunci am aflat că au existat alții înaintea mea la Rehoboth și că au mai fost câțiva după aceea în alte biserici. Astăzi am aflat că totul a început cu mult înainte de Biserica Baptistă Rehoboth. Ceea ce demască o altă minciună pe care a spus-o Frankie, în încercarea de a-și justifica acțiunile de pedofil și prădător sexual. Fără motiv, mi-a spus că m-a molestat și m-a violat din cauză că a fost violat la seminar. Nu că ar fi o explicație rațională, este doar motivul pe care l-a oferit. Am aflat însă că acesta este genul de minciună pe care prădătorii sexuali o inventează pentru a câștiga simpatie sau, în cazul în care sunt încarcerați, pentru a fi eliberați mai devreme.

Se dovedește însă că molesta băieței cu mult timp înainte de seminar.

Urmează un comentariu postat pe site-ul Together We Heal de o victimă a lui Frankie, cu privire la ce s-a întâmplat cu mult înainte de Rehoboth și de seminar și referitor la mușamalizările care s-au făcut pentru a-l proteja. De aceea facem ce facem. Frankie are în continuare acces la băieței și trebuie să-l dăm în vileag pentru a-i proteja, ca să nu treacă și ei prin ce au trecut deja un mare număr de băieței. Există mulți „Frankie” în lume. Ajutați-ne să le aflăm identitatea, ca să-i putem ajuta pe cei în nevoie să primească vindecarea pe care o merită din plin!

Urmează povestea victimei… și veți vedea cum chiar și acum victima se simte responsabilă pentru ce i-a făcut Frankie. Un astfel de control dețin asemenea prădători asupra copiilor.

„Vreau doar să-ți fac de cunoscut că și eu l-am cunoscut pe Frankie Wiley în adolescență în Ashburn, Georgia. În anii 1970 era destul de cunoscut faptul că molesta copii. Știu de alți câțiva băieți molestați, în afară de mine, în acea perioadă. Văd că îl menționezi și pe Rodney Brown, iar dacă este vorba de fiul pastorului Brown, cel în vârstă din Sycamore, atunci și el știa despre Frankie. Cred că Rodney era cam de vârsta lui Frankie sau poate era cu câțiva ani mai mare, iar el și fratele lui, Eddie, știau amândoi despre Frankie, după cum știa oricine în oraș. Pe atunci oamenii îl numeau «homo», foloseau pentru el apelative de acest gen și îi cam întorseseră spatele, cei mai mulți probabil fără să știe că de fapt molesta băieți din biserică. Dar toți copiii știau. S-a întâmplat pe când Frankie trecuse de douăzeci de ani și era totdeauna implicat în conducerea unui grup de tineret. Îi plăcea mai ales să organizeze ieșiri cu cortul pentru băieți. Înțelegi ideea.

Când am pus capăt oricărei legături cu Frankie, în ciuda eforturilor lui de a mă contacta, cred că era responsabil cu muzica la o biserică din Cordele, Georgia. Care se pare că nu se află pe lista ta. Era cândva prin 1975 sau 1976. Se pare că era implicat și într-un grup muzical numit Maranata, din biserica din Cordele.

Din când în când, de-a lungul anilor, am dat căutare online pentru a vedea dacă a fost vreodată prins sau pedepsit, iar pe site-ul acesta (together-we-heal.org) l-am găsit prima dată menționat. Se pare că este în continuare nepedepsit și nepocăit. În cazul meu, s-a întâmplat cu patruzeci de ani în urmă, deci acum ar avea cam șaizeci și cinci de ani. Și probabil că a făcut același lucru timp de patruzeci de ani. Chiar dacă au existat cel puțin trei incidente de care îmi amintesc, am dus o viață destul de normală și cred că am fost capabil să fac față. Sunt sigur că cicatricile abuzului mi-au cauzat unele probleme, dar nu am vorbit niciodată despre abuz și nu am spus niciodată nimănui că am fost molestat în copilărie, cu atât mai mult nu l-am acuzat public pe Frankie. Probabil că nici acum, după atâta timp, nu sunt interesat să fac un pas în față. Dar fiindcă am găsit acest site, trebuia să scriu măcar un comentariu. Am trecut o adresă de e-mail unde pot fi contactat, este reală, dar anonimizată.

Dacă pot oferi informații care să ajute cauzei tale, voi lua aceasta în considerare, dar probabil nu-mi voi face publică identitatea, chiar nu vreau să redeschid vechea rană și să recunosc față de cei care mă cunosc ce mi s-a întâmplat la o vârstă fragedă. Până în ziua de astăzi mă simt rușinat pentru cele întâmplate.»

Observați cum această victimă din urmă, care face un pas în față, se simte responsabilă pentru ce i-a făcut Frankie? De aceea trebuie să protejăm copiii care se află în primejdie. Chiar și după ce a fost abuzată sexual, de multe ori victima simte că ce i s-a întâmplat i se datorează cumva. Singurul vinovat este Frankie Wiley! Frankie este prădătorul sexual. Acest copil nu a făcut nimic pentru a i se întâmpla așa ceva. Ajutați-ne să îi ajutăm pe supraviețuitorii abuzului sexual din copilărie, să instruim familiile pentru a-și păstra copiii în siguranță, să-i identificăm și să-i dăm pe mâna justiției pe prădătorii ca Wiley.

15.05.2022 – O nouă updatare despre Frankie Wiley/Rodney Brown/Biserica Baptistă Trinity

Poate ați reținut din articol, Wiley a fost chipurile concediat de la Biserica Baptistă Trinity de către Rodney Brown. Ei bine, nu a fost așa. Lui Wiley i s-a permis să demisioneze și să plece în liniște… pentru o vreme.

Wiley a încercat să se alăture unei biserici din sudul Georgiei. Bisericii Journey din Tifton, Georgia. Am fost anunțați despre aceasta, l-am avertizat pe pastorul de acolo, iar ei i-au cerut să plece și să nu mai revină.

Dar plecarea lui Wiley de la conducerea bisericii a fost temporară. Cândva în perioada 2021-2022, Biserica Baptistă Trimity a renunțat la „cooperarea” cu Convenția Baptistă din Sud și s-a rebranduit ca Biserica Comunității Trinity din Ashburn. Cu același Rodney Brown ca pastor, dar într-o locație diferită. Și se pare că cel mai important pentru ei că nu mai răspund în fața Convenției Baptiste din Sud pentru că l-au adus înapoi pe Frankie Wiley, care a recunoscut el însuși că este un violator de copii.

Biserica Comunității Trinity din Ashburn și Rodney Brown l-au adus înapoi pe Wiley în biserica lor, pe podium, unde deține din nou o poziție de autoritate în mintea și în ochii copiilor și adulților bisericii. Greu de crezut? Căutați-i pe Facebook. Îi veți găsi împreună!

Deci tot ce a spus Rodney Brown despre faptul că regreta, că nu a știut cum să procedeze mai bine, că l-a dat afară pe Wiley din biserică pentru a proteja copiii pe care acesta îi avea în grijă au fost vorbe goale, minciuni și o încercare de a crea o anumită impresie. Amintiți-vă ce a spus Brown nu cu mult timp în urmă.^[1]

Evident, opinia adevărată a lui Rodney Brown, în concordanță cu acțiunile sale, era că regretul că nu putea renunța suficient de repede la Convenția Baptistă din Sud pentru a-l readuce pe tovarășul său, Wiley, alături de el pe podium.

Iar când ai crede că Wiley nu poate decade mai mult de atât, acum încearcă să vândă două cărți. Una este o autobiografie pe care o semnează cu numele lui, dar fără a aminti de niciunul dintre băieții pe care i-a violat timp de decenii. Presupun că vrea să le vândă fără a se afla cine este și ce face cu adevărat. Vânzările ar fi descurajate dacă s-ar ști că a violat băieței.

Vă rugăm, ajutați-ne să-l demascăm pe Wiley, ca să nu mai profite de suferința din viețile și sufletele pe care le-a distrus! Ceea ce face el este definiția luării în deșert a Numelui Domnului.

Mi-aș dori să fie un fel de glumă tragică. Dar nu este. Situația se înrăutățește tot mai mult și se pare că acelor oameni nu le pasă ce se întâmplă cu copiii lor.

Notă

^[1]   Trinity Baptist pastor: ‘This situation has greatly changed my thinking’, www.christianindex.org/trinity-baptist-pastor-this-situation-has-greatly-changed-my-thinking/stories/trinity-baptist-pastor-this-situation-has-greatly-changed-my-thinking,3080.

[Pedophiles are like Serial Killers – My Story by David Pittman. Copyright © 2022 Together We Heal. Tradus şi publicat cu permisiune. În anul 2005 David a pornit în lunga și dureroasa călătorie de întoarcere din abisul adicției și autodistrugerii. I-a promis tatălui său muribund că va învinge adicția. Și a făcut-o. Dar în timp ce își curăța trupul și sufletul, a început să se confrunte cu abuzul sexual pe care adicția lui îl pusese în umbră un timp atât de îndelungat. Abuz înfăptuit de un pastor de tineret din biserică, când David avea între doisprezece și cincisprezece ani. Acei trei ani de abuz au distrus temelia dragostei și credinței construită de familia lui. Timp de douăzeci și cinci de ani David a păstrat abuzul secret și s-a pierdut pe sine în ceața drogurilor și alcoolului. Alternativ, a trăit în sărăcie, alteori a fost încarcerat. Promisiunea pe care i-a făcut-o tatălui său muribund a fost catalizatorul. Iar temelia trainică a dragostei și devotamentului mamei sale a fost fundamentul pe care și-a reclădit viața. Terapia, întâlnirile în doisprezece pași și determinarea din adâncul sufletului său au fost cărămizile și mortarul. Astăzi David instruiește bisericile cum să devină mai sigure pentru copii, oferă călăuzire pentru supraviețuitorii ca el și educă comunitatea prin prezentări publice. Poate fi contactat la adresa de e-mail: dpittman@together-we-heal.org. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.togetherweheal.net.]

Cei mai mulți cred că homosexualitatea este dobândită, îndeosebi prin recrutarea homosexuală a copiilor. Mișcarea homosexuală detestă această judecată de bun simț, realizând că o astfel de convingere îi împiedică accesul la copiii altora și frânează răspândirea homosexualității. Profesioniștii din domeniul psihiatriei afirmă și ei că această judecată de bun simț este întru totul greșită, deși în urmă cu șaizeci de ani susțineau aceeași idee (respinsă acum).

Prin afirmații precum: „Homosexualii nu sunt mai înclinați să molesteze, comparativ cu heterosexualii” și „Oamenii se nasc homosexuali, nu sunt învățați să devină homosexuali”, asociațiile profesioniștilor din domeniul psihiatriei sprijină în prezent propaganda homosexuală. Nu contează că există numeroase mărturii care leagă homosexualitatea de molestare. „Unde sunt dovezile științifice?”, întreabă ele.

Desigur, nimeni nu poate realiza un studiu al molestării cu referire la viitor – adică să prevadă cum vor deveni copiii care suferă o molestare de tip homosexual. Iar un asemenea experiment nu ar fi în niciun caz o dovadă. Molestările nu au un rezultat predictibil. Unii copii vor adopta homosexualitatea, alții se vor răzvrăti, urând poate orice este asociat cu abuzul suferit (o femeie ura toate femeile din cauză că fusese molestată de bunica ei), unii pur și simplu se vor „adapta” și așa mai departe. Dar cercetările anterioare, realizate atât de Kinsey, cât și de Institutul pentru Cercetarea Familiei, au arătat că prima experiență sexuală a exercitat o influență puternică asupra băieților (nu neapărat și asupra fetelor) înspre tipul de sexualitate la care fuseseră expuși.

Dacă homosexualii ar raporta o rată mai ridicată de molestare din partea adulților (denumită în prezent „abuz sexual al copilului”), aceasta s-ar potrivi modelului conform căruia „homosexualitatea este dobândită prin molestare”. Fără îndoială, aproape toate studiile au raportat că homosexualii, atât bărbați, cât și femei, sunt mai înclinați să spună că au molestat copii. Dar până acum studiile au fost făcute pe eșantioane reduse și nu au inclus un grup heterosexual pentru comparație. De aceea cercetătorii nu au putut susține cu certitudine că exista o rată mai ridicată de abuz sexual al copilului printre homosexuali sau cu cât era ea mai ridicată.

De curând însă a fost publicat un studiu aleatoriu, care a inclus atât homosexuali, cât și heterosexuali.^[1] Rezultatele sunt cum ar fi de așteptat dacă judecata bunului simț este corectă: 33902 adulți – cel mai larg eșantion aleatoriu pe această temă de până acum – au fost întrebați dacă au fost molestați de un adult. În acest studiu „molestat” a însemnat „sex cu care nu am fost de acord”. Deoarece legea nu ține cont dacă un copil este de acord să facă sex, este de așteptat ca unele acte sexuale ilegale copil/adult să nu fi fost înregistrate. De exemplu, s-ar putea ca unii elevi „să fie de acord” să facă sex cu profesorul/profesoara lor, dar legea interzice acest lucru.

Chiar și cu această limitare, rezultatele au fost dramatice. După cum afirmă autorii studiului, cei care se angajează în acte homosexuale au fost „în mod clar” mai înclinați să raporteze abuzul sexual al copilului. Cât de clar? Folosind o definiție largă a molestării, aproape 3% dintre femeile care au raportat sex cu persoane de același sex la vârsta adultă au fost de trei ori mai înclinate să raporteze abuzul sexual al copilului, comparativ cu femeile heterosexuale, în timp de 4% dintre bărbații care au raportat activitate homosexuală la vârsta adultă au fost de patru ori mai înclinați să raporteze abuzul sexual al copilului, comparativ cu heterosexualii. Pentru definiția mai restrânsă a molestării, în cazul bărbaților diferențele au fost de opt ori mai mari!

Studiul validează judecata de bun simț că preferințele pentru homosexualitate sunt dobândite și menținute. Datele arată că este mult mai probabil ca un homosexual să fi fost molestat în copilărie, comparativ cu un heterosexual. Cu toate acestea, corupția din lumea științifică favorizează și acoperă homosexualitatea, fiind evidentă în următoarea afirmație a autorilor: „Datele prezentate aici trebuie analizate cu atenție, pentru ca abuzul sexual al copilului să nu fie identificat ca având vreo legătură cu cei care devin homosexuali/lesbiene sau bisexuali la vârsta adultă”!

Precum s-a demonstrat în ultimul Raport al Institutului pentru Cercetarea Familiei,^[2] bărbații homosexuali sunt deosebit de interesați să facă sex cu copii. Mișcarea homosexuală a avut tendința să fie deschisă cu privire la această dorință. În 1948, Alfred Kinsey – el însuși un homosexual care, fără îndoială, a început mișcarea pentru drepturile homosexualilor – a afirmat că unii băieți sunt „în mod clar activi în căutarea contactului [cu adulții]”^[3], iar în 1994, Larry Kramer, homosexualul care a înființat Centrul de Criză pentru Bărbații Homosexuali, a declarat: „Nu înțeleg teama irațională de care se pare că sunt cuprinși mulți părinți care au copii de vârstă școlară, că le vom «recruta» copiii… În cazul în care copiii fac sex cu homosexuali mai în vârstă decât ei, fie cu profesori, fie cu altcineva, pot să afirm că adesea, foarte adesea, copilul dorește activitatea și poate că o și solicită.”

Din moment ce homosexualii produc atât de puțini copii, trebuie să atragă copiii altora pentru a-și menține numărul. Raționarea lui Kinsey, precum și cea a lui Kramer, cu siguranță dovedesc ingeniozitate: în cazul în care copiii nu ar fi de acord, nu ar fi „insistenți” sau nu ar „solicita”, activitatea nu ar avea loc. Bieții homosexuali, copiii îi obligă să o facă!

Note

^[1]   Sweet T, Welles, S., Associations of sexual identity or same-sex behaviors with history of childhood sexual abuse and HIV/STI risk in the United States, Journal of Acquired Immune Deficiency Syndromes, 59, 2012.

^[2]   Family Research Report, www.familyresearchinst.org, February 2013.

^[3]   Sexual Behavior in the Human Male, Philadelphia: Saunders, 1948, p. 177.

[Extras din Evidence Links Molestation to Homosexuality. Copyright © 2013 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.familyresearchinst.org.]

Ca organizație științifică, Institutul pentru Cercetarea Familiei este preocupat de recentele discuții despre abuzul sexual săvârșit de clerici. Numeroși autori, după cum arată și recenta postare a lui Riccardo Cascioli^[1] din Chile, par să creadă că există o diferență semnificativă între pedofili și homosexuali. Într-adevăr, Riccardo Cascioli preia un mesaj transmis cu regularitate: „Așa-numitele cazuri de pedofilie sunt de fapt, în majoritatea lor, cazuri de homosexualitate”, în care „pedofilia se referă propriu-zis la atracția adulților față de copii prepuberi. Când o astfel de atracție este orientată înspre adolescenți, este vorba de fapt de efebofilie inițiată de persoane homosexuale. Despre aceasta este vorba în Chile, ceea ce este de asemenea adevărat pentru cel puțin 80% dintre cazurile care, în mod eronat, sunt prezentate la știri drept cazuri de pedofilie în Biserică. Cel puțin aceasta este concluzia care reiese din raportările Colegiului John Jay despre cazurile de abuz înregistrate în Biserica din Statele Unite… [Acești factori ne permit] să spunem clar că în Biserică problema nu este pedofilia, ci homosexualitatea.”

În timp ce suntem întru totul de acord că problema la care se face referire este homosexualitatea, dorim să facem cinci observații:

Pedofilia nu este o orientare exclusivă.

Definiția pedofiliei, așa cum este ea folosită de psihiatrii americani, se focusează pe client și nu presupune că interesele sexuale ale acestuia sunt exclusiv față de copii. Pe de altă parte, nespecialiștii au tendința de a folosi termenul ca arătând o preferință exclusivă. În Manualul de diagnostic și clasificare statistică al Asociației Americane de Psihiatrie (DSM IV, 2000), pedofilul este un adult care are „cel puțin o perioadă de șase luni fantezii sexuale recurente, intense, impulsuri sexuale puternice sau comportamente care implică activități sexuale cu unul sau mai mulți copii prepuberi (în general în vârstă de 13 ani sau mai puțin). Individul cedează acestor impulsuri puternice sau impulsurile și fanteziile sexuale îi cauzează suferință sau dificultăți interpersonale pronunțate.”

Rapoartele Colegiului John Jay nu oferă suficiente informații pentru a determina modul în care numeroși abuzatori întrețin relații sexuale numai cu copii sub vârsta de 13 ani. În 1970, Institutul Kinsey^[2] a studiat cazurile a 671 de bărbați homosexuali selectați aleatoriu, cu privire la proporția partenerilor lor homosexuali care aveau „16 ani sau mai puțin când tu aveai 21 de ani sau mai mult” (adică cel puțin 5 ani sub vârsta de consimțământ din California la momentul intervievării). 77% dintre respondenți au răspuns „niciunul”, 23% au răspuns „jumătate sau mai puțin” și niciunul nu a răspuns „mai mult de jumătate”. Deci niciunul nu a afirmat că ar fi fost pedofil în accepțiunea specialiștilor, deși 23% dintre ei au recunoscut că au făcut sex cu băieți.

În studiul inițial al lui Alfred Kinsey, 27% dintre cei 646 de bărbați homosexuali și 2% dintre cele 222 de femei homosexuale au raportat că au făcut sex homosexual cu cel puțin un partener/o parteneră cu vârsta de 15 ani sau mai puțin, iar 10,2% dintre homosexuali, dar niciuna dintre lesbiene, au raportat că au făcut sex cu copii cu vârsta <13 ani.^[3]

Mulți, poate cei mai mulți molestatori ai copilului victimizează copii de vârste diferite, iar mulți dintre ei se implică sexual și cu adulți.

Atât rapoartele Colegiului John Jay, cât și compilarea sistematică de către noi a relatărilor din Știrile Google (2011-2015) arată că aproximativ jumătate dintre victimele sexuale ale clericilor aveau 12 ani sau mai puțin. Tabelul 1 reprezintă un rezumat parțial al datelor noastre, care provin din știrile despre abuzatorii afiliați religios, în comparație cu rezultatele Colegiului John Jay. În relatările din Știrile Google, 28 de clerici catolici abuzatori au avut cel puțin o victimă băiat cu vârsta <13 ani, iar 24 de abuzatori au victimizat numai băieți cu vârsta de 13 ani sau mai mult. Rețineți că molestatorii homosexuali ai copilului au fost în majoritate atât la abuzatori, cât și la victime, iar molestatorii heterosexuali au abuzat mai frecvent victime cu vârsta mai ridicată. Ultimele două coloane din Tabelul 1 includ rezultate care provin din toate relatările despre clerici apărute la știri, inclusiv din cele care nu au precizat vârsta victimelor.

Tabelul 1. Relatări din Știrile Google despre clerici și cei afiliați religios, Statele Unite (2011-2015)

Nu se cunoaște câți dintre abuzatorii care au molestat copii cu vârsta <12 ani sau mai puțin ar fi preferat ca toți copiii să fi fost preadolescenți; momentul și oportunitatea joacă un rol important în alegerea victimei. De exemplu, profesorii care au fost prinși s-au focusat aproape întotdeauna pe victime de vârsta celor pe care îi aveau la clasă. Tot ce știm este ce s-a raportat despre vârsta victimelor în momentul în care abuzatorul a ajuns la știri, nu cunoaștem starea lui mentală.

Important este ca aceia care încearcă să diferențieze preferințele sexuale sau „orientările” celor care molestează preadolescenți (<13 ani), comparativ cu „orientările” celor care molestează adolescenți (13+ ani) să ia în considerare mărturiile băieților molestați. Care arată că relațiile sexuale au durat de obicei câțiva (2-5) ani. De aceea, dacă un băiat apare la știri ca având 14 ani, este posibil ca molestarea să fi început recent, dar și mai probabil este ca ea să fi început când avea vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani. Astfel, când preotul James Talbot din Freeport, Maine, a fost listat ca având 17 victime cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, știm că unii, dacă nu cumva toți băieții au fost recrutați când erau preadolescenți.

Este de asemenea demn de reținut că cei care se angajează în relații homosexuale pot să întrețină relații și cu persoane de sex opus. Poate că 10-20% dintre ei fac sex exclusiv cu persoane de același sex. Mai mult, cei care se angajează în relații homosexuale cu adulți pot să se angajeze și în sex cu copii.

Influența distrugătoare a homosexualilor în poziții de autoritate este bine cunoscută de generații.

Cu trei generații în urmă, în anul 1950, oficiali din Guvernul Statelor Unite au depus mărturie în fața Congresului că „Cele mai multe autorități sunt de acord și investigația noastră [care a inclus mărturii ale profesioniștilor din domeniul psihiatriei] a arătat că prezența unui pervers sexual într-o agenție guvernamentală riscă să exercite o influență distrugătoare asupra colegilor săi de serviciu. Astfel de perverși încearcă frecvent să îi ademenească pe oamenii normali să ia parte la practici sexuale perverse. Ceea ce este adevărat în special în cazul tinerilor impresionabili, care ar putea ajunge sub influența unui pervers.” Și: „Oficialii din Guvern au responsabilitatea de a ține la distanță acest gen de influență în agențiile aflate sub controlul lor. Este deosebit de important ca tinerii și tinerele care primesc slujbe federale să nu fie supuși acestui tip de influență atât timp cât se află în serviciul Guvernului. Un singur homosexual poate să contamineze un întreg departament al Guvernului.”^[4]

În același an, Subcomitetul Statelor Unite pentru Investigații al Comitetului pentru Cheltuieli al Senatului din cadrul Departamentului Executiv a concluzionat că „homosexualii nu s-au calificat pentru a fi angajați la nivel federal și au reprezentat un risc la adresa securității, din cauză că ar fi putut fi șantajați datorită sexualității lor. Ca răspuns la acest raport, Președintele Eisenhower a emis un ordin executiv care i-a concediat pe toți homosexualii angajați la nivel federal…”^[5]

De-a lungul istoriei, Biserica creștină a condamnat toate formele de abuz sexual al copilului de tip homosexual.

Deși Vechiul Testament condamnă homosexualitatea, menționează doar în trecere predilecțiile homosexualilor pentru tineri, referindu-se la prostituații băieți. Biserica creștină a extins această abordare, condamnând seducerea homosexuală a băieților. În vremurile acelea standardul iudaic pentru vârsta adultă la bărbați era de 13 ani, ceea ce reprezenta aproximativ debutul maturității în lumea romană, când băieții primeau tunica (la 14-15 ani). Deci probabil că Biserica privea „coruperea băieților” ca seducere sau încercare de recrutare a lor înainte de vârsta de 15 ani. Mai mult, nu există dovezi că Biserica ar fi făcut diferență între seducerea preadolescenților și seducerea adolescenților – sodomia este la fel de dureroasă și primejdioasă în ambele cazuri.

Ideea că sănătatea mentală depinde în exclusivitate de persoana în cauză nu este răspunsul corect.

Faptul de a face distincție între preadolescenți (<13 ani) și adolescenți (13+) – o distincție aparent irelevantă pentru molestatorii homosexuali și investigatorii din trecut – nu îi protejează cu nimic pe băieți. Să-i lăsăm pe experții din domeniul sănătății mentale să argumenteze dacă violarea băieților de o anumită vârstă arată o anume „orientare” – aceasta este tot homosexualitate de tipul bărbat-bărbat. Dacă folosești o altă denumire pentru un sconcs, el nu va duhni mai puțin. Biserica nu ar trebui să fie de acord cu cei care analizează natura homosexuală a acestor infracțiuni sexuale despicând firul în patru, ca și cum ceva fundamental diferit ar depinde cumva de vârsta victimei.

Aproape toți atacatorii din școlile americane au primit tratament de la astfel de experți. Totuși, nespecialiștii l-au diagnosticat pe atacatorul din Ziua Sfântului Valentin din Florida drept un pericol, în timp ce experții din domeniul sănătății mentale au depus eforturi să-i ia obiectele ascuțite (dar nu armele!), ca să nu se vatăme pe sine sau să nu-și vatăme familia. Se pare că au crezut că Nicolas Cruz^[6] putea fi ținut sub control dacă discuta cu unul dintre ei (adică prin terapie). Dar rezultatele tratamentului pentru adicția de droguri sau de alcool sunt la fel de triste fie că un expert în domeniul sănătății face parte din echipă, fie că nu face parte. Și rari sunt preoții care nu au recidivat după ce au fost „tratați” de astfel de experți.

De aceea, perspectiva lor centrată pe client, nu pe protejarea societății, nu trebuie să se regăsească în Biserică. Biserica are obligația să protejeze băieții (preadolescenți, adolescenți etc.) de agresiuni sexuale. Iar cel mai bun mod de a o face este eliminarea homosexualilor din poziții de autoritate, nu adoptarea argoului din psihiatrie, în încercarea de a părea sofisticați.

Referințe

^[1] Cascioli, R., In the Church, The Problem is not Pedophilia but Homosexuality, 2018, https://onepeterfive.com/church-problem-not-pedophilia-homosexuality

^[2] Bell, A. P. & Weinberg, M. S., Homosexualities: a study of diversity among men and women, New York: Simon & Schuster, 1978.

^[3] Gebhard, P. H. & Johnson, A. B. (1979), The Kinsey data: marginal tabulations of the 1938-1963 interviews conducted by the Institute for Sex Research, Philadelphia: W. B. Saunders.

^[4] Employment of Homosexuals and Other Sex Perverts in Government, S Rep No 81-241, 81st Congress, 2d Session (1950) at 4, www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/assault/context/employment.html

^[5] Graham, R., et al., The health of lesbian, gay, bisexual, and transgender people, 2011, National Academy Press, Section 2, p. 9.

^[6] Nikolas Cruz, autorul masacrului din data de 14.02.2018 de la un liceu din Florida, soldat cu uciderea a 17 persoane și rănirea altor 17, a fost condamnat la închisoare pe viață. Familiile victimelor și ale supraviețuitorilor au ajuns la un acord pentru despăgubiri în valoare de 127,5 milioane de dolari cu Departamentul American de Justiție, după ce FBI a ignorat avertismentele conform cărora Cruz intenționa să atace școala. [N. trad.]

[Pedophilia By Any Other Name Is Still Homosexuality. Copyright © 2018 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.familyresearchinst.org.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Când auzim relatări despre abuz suntem cuprinși de uimire văzând că de multe ori suferința supraviețuitorului este amplificată de trista realitate că abuzatorul a fost cineva în care avea încredere și față de care avea respect. Violurile pot fi săvârșite de oameni cu o înfățișare dezordonată, care pândesc din tufișuri, dar cele mai multe abuzuri pe termen lung sunt săvârșite de oameni care sunt cunoscuți bine de supraviețuitori. Care nu arată cum ne-am aștepta să arate un abuzator. De obicei abuzatorii se pricep să câștige încrederea victimei și respectul multora din comunitate. Articolul de față prezintă foarte pe scurt patru caracteristici generale ale abuzatorilor și cinci tipuri de abuzatori sexuali, identificați de Dr. Steven Tracy în cartea sa Însănătoșirea sufletului: Înțelegerea și vindecarea abuzului (Zondervan, 2005). Cartea constituie o excelentă resursă pentru a învăța mai multe despre recuperare.

Fie că ești un supraviețuitor al abuzului care încearcă să înțeleagă profilul unui abuzator, fie că ești ispitit să abuzezi sau că ai abuzat, amintește-ți de lucrarea plină de putere pe care a înfăptuit-o Isus pe cruce. Prin jertfa Lui, El nu a suferit doar pedeapsa pentru păcatele noastre, ci pe cruce S-a îngrijit și să ne restaureze din păcatele săvârșite de alții împotriva noastră. Ajutorul este disponibil. Dacă tu sau cineva drag ție ați fost afectați de abuz, cereți ajutor. Apelați Reconciliation Ministries la (01)5867395114.

Patru caracteristici generale ale abuzatorilor prezentate în cartea Însănătoșirea sufletului

Abuzatorii neagă complet că ar avea vreo responsabilitate. O altă denumire pentru acest tip de negare este raționare. Persoana își justifică acțiunile inventând scuze ilogice în mintea sa. Este una dintre cele mai evidente caracteristici ale abuzatorilor care nu se pocăiesc. Abuzatorii care dovedesc abilitate în procesul de seducere își justifică deseori abuzul afirmând că copilul fie a fost de acord cu activitatea sexuală, fie a inițiat-o. Ei pot raționa că copilul a fost curios sau s-a îmbrăcat seducător. Le-am reamintit fără menajamente câtorva clienți pe care i-am consiliat că indiferent cum se comportă un copil, noi avem responsabilitatea spirituală, etică și legală de a-l proteja și a-l învăța cum să trăiască o viață de sfințenie. În niciun caz nu există scuze pentru abuzarea unui copil. Abuzatorii trebuie să-și asume întreaga responsabilitate pentru comportamentul lor.

Abuzatorii înșeală cu îndrăzneală. De obicei abuzatorii se pricep să câștige încrederea. Ei pot să activeze în departamentul bisericii locale pentru educarea copiilor, fiindcă știu că de multe ori creștinii sunt prea încrezători și naivi. Ei pot să arate o mare preocupare pentru copil în fața părinților când vin să îl ia pentru o anumită activitate, ca apoi să abuzeze copilul deîndată ce ies pe ușă. Continuarea abuzului presupune ca ei să mențină percepția falsă că sunt demni de încredere și să manipuleze victima ca să păstreze tăcerea și să continue să se supună. Abuzatorii sunt specialiști când este vorba să-i privească în ochi pe părinți, pe liderii de biserici și pe victime și să-și susțină nevinovăția. Ei pot să utilizeze cu curaj înșelarea, pentru a continua șarada și a arunca suspiciunea asupra altora. Este esențial ca în procesul de recuperare abuzatorii să-și recunoască pe deplin păcatul – fără scuze.

Abuzatorii îi judecă aspru pe alții. Am adresat de multe ori întrebarea: „Cine e de vină, în opinia dependentului?” Răspunsul este: „Oricine altcineva!” Dependenții sunt renumiți pentru faptul că aruncă vina pentru faptele lor pe oricine altcineva în afară de ei înșiși. „Soția m-a supărat atât de tare, încât a trebuit să beau!” Abuzatorii duc acest obicei la un alt nivel. Fie datorită vinei și rușinii personale intense pe care o simt pentru faptele lor, fie pentru a abate atenția și responsabilitatea de la ei, abuzatorii sunt unii dintre cei mai critici și mai mânioși oameni. Poate fi o experiență de tipul doctorul Jekyll și domnul Hyde. În fața celor mai mulți dintre cei care îi cunosc pot să apară drept cetățeni model și frecventatori ai bisericii, dar se transformă în oameni cu totul diferiți în fața celor pe care îi abuzează. Ei pot să facă uz și de un fundamentalism religios și să susțină standarde înalte, ca un scut pentru a-și ascunde comportamentul vătămător. Ei creează o persoană „sfântă”, care pare să se afle dincolo de orice reproș. Abuzatorii care se pocăiesc trebuie să înceteze să judece pe alții și să-și recunoască faptele păcătoase.

Abuzatorii folosesc fermitatea calculată. Să mențină tăcerea victimelor și abuzul ascuns este prima prioritate a abuzatorilor. Pentru a-și împlini planurile, ei manipulează și intimidează intenționat victima. Abuzatorii pot fi foarte pricepuți în identificarea slăbiciunilor și temerilor victimelor și își pot folosi intuiția împotriva victimelor pentru a le forța să continue să se supună. Ceea ce are efecte devastatoare și explică de ce numeroase victime se decuplează de la emoții și refuză să-și recunoască nevoile. În cele din urmă, ele realizează că pentru a face abuzul acceptabil, abuzatorul le-a folosit emoțiile și dorințele împotriva lor înșile. Este nevoie de multă vindecare ca supraviețuitorii să-și îngăduie să simtă și să-și recunoască nevoile. Cei care lucrează cu abuzatorii trebuie să realizeze cât de bine se pricep infractorii sexuali la manipulare și să-i confrunte direct atunci când văd că manipulează.

Cinci tipuri de abuzatori sexuali prezentate în Însănătoșirea sufletului

În cartea sa Însănătoșirea sufletului, Dr. Steven Tracey identifică cinci tipuri de abuzatori. Am folosit conceptul de profil al atracției în procesul de consiliere, pentru a-i sprijini pe cei aflați în procesul de recuperare să înțeleagă cum îi pot ajuta atracțiile lor specifice să înțeleagă tipul specific de vindecare de care au nevoie în adâncul inimii. Vârsta și tipul atracțiilor ne ajută să înțelegem când s-au produs traumele sau rănile îndreptățite, pe care cei care se luptă încearcă să le vindece în mod păcătos, nejustificat. Putem apoi duce nevoile noastre îndreptățite la Domnul, care poate vindeca în mod real.

Lista celor cinci tipuri de abuzatori sexuali a lui Tracy poate fi utilă în procesul de vindecare.

Adulții obișnuiți care molestează copii – Tracy scrie că molestatorii de copii provin dintr-o largă secțiune a societății. Nu toți au fost molestați în copilărie, 80-90% dintre ei sunt bărbați, iar cei mai mulți provin la origine dintr-o familie foarte disfuncțională. Rareori molestează membri de familie, dar când o fac abuzul este de obicei îndelungat și mult mai sever. Cei care molestează fetițe au în mod obișnuit 20 de victime, iar cei care molestează băieți au aproximativ 150 de victime. Părinții vitregi prezintă un risc de zece ori mai mare să abuzeze copiii, comparativ cu părinții biologici.

Molestatorii interesați în mod obsesiv de copii (Pedofilie) – Molestatorii interesați în mod obsesiv de copii, cunoscuți și ca pedofili, sunt atrași de obicei de copii care au un anumit sex și care se află la o vârstă specifică înainte de pubertate. Majoritatea pedofililor sunt atrași de băieți. Ei tind să fie mai puțin violenți, dar mai focusați pe seducerea deliberată și manipularea emoțională, pentru a câștiga încrederea și ascultarea victimelor. Hebefilia se referă la cei fixați pe puberi cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Efebofilia se referă la cei focusați pe adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani.

Molestatorii femei – Cercetările sugerează că aproximativ 20% dintre molestatorii de copii sunt femei. Tracy o citează pe cercetătoarea Anna Salter, care identifică următoarele trei categorii principale de molestatori femei: 1) Femei care molestează copii mai mici de șase ani, de obicei copiii lor. 2) Categoria femeie profesor/iubită, care molestează în principal adolescente. 3) Femei care, cel puțin inițial, au fost obligate de un partener bărbat adult să întrețină relații sexuale cu copii.

Molestatorii adolescenți – Aproximativ jumătate dintre toate molestările de copii sunt săvârșite de adolescenți, iar victimele sunt în general copii mai mici. Tracy identifică următoarele cinci categorii de molestatori adolescenți: 1) Experimentatorii, care în mod obișnuit se află la o vârstă mai mică, sunt naivi din punct de vedere sexual și au un număr limitat de interacțiuni cu copiii. 2) Molestatorii în grup, care sunt influențați de alții să participe la molestări sexuale ale copiilor săvârșite în grup. 3) Molestatorii slab socializați, care suferă de izolare socială cronică, au abilități sociale insuficiente și acționează pentru a-și exercita puterea asupra altor copii. 4) Molestatorii pseudosocializați, care au interacțiune socială adecvată, au fost probabil ei înșiși abuzați sexual și abuzează pentru plăcerea sexuală. 5) Molestatorii sexuali agresivi, care provin din familii disfuncționale, posedă trăsături emoționale negative și abuzează pentru a-și domina și umili victimele.

Copii care violează alți copii – Cei mai mulți copii sunt curioși cu privire la sexualitate și mulți se joacă „de-a doctorul” într-un anumit moment în viață. Comportamentul este o problemă dacă are loc după ce persoanele care îi au în grijă l-au descoperit și le-au explicat copiilor că este nepotrivit, dacă un copil manipulează sau amenință alți copii pentru a practica acest comportament, dacă are loc cu copii de vârste diferite într-un grup sau dacă include alte acte sexuale în afară de privit și atins.

Acest rezumat despre caracteristicile abuzatorilor și tipurile de abuz este departe de a fi concluziv. Pentru mai multe informații, citiți cartea Însănătoșirea sufletului: Înțelegerea și vindecarea abuzului de Dr. Steven Tracy. Dacă tu sau cineva drag ție vă luptați cu efectele emoționale ale abuzului, este posibil să aveți nevoie de ajutor profesional. Pentru mai multe informații, contactați Reconciliation Ministries la numărul (01)586.739.5114.

[Dan Hitz, What Does an Abuser Look Like? Copyright © 2017 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea Mending the Soul: Understanding and Healing Abuse de Steven R. Tracy este disponibilă pentru comenzi la Amazon. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]

Ce va atrage după sine „normalizarea” pedofiliei? La început va însemna că: 1) oamenii vor realiza că un număr considerabil de adulți sunt atrași sexual de copii; 2) rușinea de a avea astfel de atracții ar trebui eliminată, fiindcă este „oarecum naturală”; 3) cei care au astfel de atracții ar trebui să nu-și ascundă orientarea sexuală și „să fie acceptați”, pentru că sunt „normali”; dar 4) trebuie încurajați să nu se atingă de copii, iar copiii trebuie protejați de ei.

Profesoara Sarah Goode, cea mai vizibilă „expertă” în domeniu, promovată în The Guardian, a spus: „Contactul sexual al adulților cu copiii ar trebui prevenit, dar pedepsirea unui individ mai degrabă pentru atracția lui sexuală decât pentru comportamentul lui concret este contraproductivă; noi, toți adulții, trebuie să ne comportăm într-un mod mult mai matur și mai responsabil, pentru ca toți copiii noștri să poată avea o copilărie fericită, ferită de orice rău. Să-i urâm pe pedofili pare calea mai ușoară, dar aceasta nu-i protejează pe copii.” (Înțelegerea și explicarea atracției sexuale a adultului față de copii, 2010).

Putem înțelege că cineva nu ar trebui să fie pedepsit fiindcă are dorințe antisociale de vreun fel. La urma urmei, legile noastre se bazează pe pedepsirea comportamentului, nu a dorinței. Dar cum putem ști că un individ are asemenea dorințe? Există numai două posibilități: 1) fie face ceva ce arată o astfel de dorință – de exemplu, un profesor seduce un elev, dovedind astfel că are dorințe homosexuale; sau 2) le spune altora despre dorința lui. Evident, Profesoara Goode este preocupată că oamenii sunt evitați din cauza # 2.

Dar o astfel de repulsie și preocupare sunt rezonabile. În general nu știm dacă cineva vrea să facă ceva rău. Dar dacă spune că are dorința să facă sex cu copii (sau cu adulți de același sex), merge prea departe. Fiindcă cineva face ceva numai dacă are dorința, abilitatea și oportunitatea. Deci nu numai că ne pune în gardă cu privire la prima componentă, ci ne și face, într-o anumită măsură, complici la delictul său, dacă dă curs dorinței.

De exemplu, dacă angajăm un profesor pentru învățământul primar care ne spune că dorește să fac sex cu copii, punem în situație de risc viețile elevilor săi. Desigur, după cum arată Goode, cercetările ei și alte altora demonstrează că mulți profesori vor să facă sex cu cei pe care îi au în grijă. Dar inițial, la angajare, nu știm cine sunt. Unii profesori dau într-adevăr curs dorințelor sexuale pe care le au; cercetări credibile arată că aproximativ 1% din totalul elevilor din Statele Unite, începând cu clasa pregătitoare și terminând cu clasa a douăsprezecea, au făcut sex cu unul sau mai mulți dintre profesorii lor.

Dar să fim „cu mintea deschisă și corecți”, angajându-i pe cei care ne spun de la început că deși sunt atrași sexual de copii care au aceeași vârstă cu elevii lor, nu o vor face niciodată dacă îi angajăm, ar fi un dezastru. Toți avem dorințe și năzuințe ciudate, iar unele dorințe pot fi sexuale – dar avem suficient simț social și autocontrol pentru a nu vorbi despre ele. Dacă unii nu pot păstra tăcerea cu privire la dorințele lor, ne putem da seama destul de bine că ard să le împlinească.

A nu putea să-i evităm sau să-i discriminăm pe cei care își exprimă deschis dorințele antisociale conduce, aproape inevitabil, la următorul pas al „normalizării”. Odată ce oamenii vor descoperi că pedofilii sunt drăguți, că sângerează la fel ca noi, că plâng la fel ca noi, că pot fi de treabă etc. – la fel ca homosexualii – este de așteptat să se îngrijoreze mai puțin. La urma urmei, pedofilii sunt pur și simplu „sinceri” cu privire la ei înșiși. După aceea, nu peste mult timp, va veni acceptarea comportamentului lor efectiv (sau obligația de a-l accepta).

O realitate bazată pe experiență, cu referire la pedofilie, acceptată pe cale largă, este exprimată de J. Michael Bailey, Profesor la Universitatea Northwestern, care afirmă că astfel de relații, în care se intră în mod voluntar, sunt „aproape necorelate cu rezultate nedorite”. Da, este vorba despre același Bailey, care împreună cu cercetătorul Pillard a publicat studiul despre „gemenii homosexuali”, incorect din punct de vedere științific. Bailey a scris într-un jurnal de referință, în anul 2012: „Deocamdată nu există dovezi convingătoare că relațiile pedofile ar fi dăunătoare.” Depinde ce se consideră a fi „dovezi convingătoare”.

Mărturia istoriei – de la Aristofan la Didahia și la mărturiile contemporane ale celor molestați – s-ar putea să nu fie luate în seamă de cei care simt că „numai un experiment științific controlat ar putea dovedi” ceea ce este adevărat. Evident, un astfel de experiment nu va avea loc. Deci ce spun de fapt Bailey și mulți, mulți alții care promovează „mișcarea de eliberare sexuală”? Nu este foarte clar, dar ei și susținătorii lor pot oricând să bată în retragere cu replica: „Nu ai dovedit că este periculos/întotdeauna dăunător/etc.”

Bunul simț cunoaște mult mai multe decât vor putea să cunoască vreodată cei care așteaptă „dovada finală, irezistibilă”. Așa este viața. Când este vorba de adulți care fac sex cu copii, a cere o asemenea „dovadă” este refugiul celor josnici.

[What Does ‘Normalization’ of Pedophilia Look Like? Extras din Protecting Homosexuals = Protecting Pedophiles. Copyright © 2013 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.familyresearchinst.org.]