Kingsley Nwafor, Director Executiv la Lifeline Christian Centre

Exodus Global Alliance prezintă o nouă misiune membră din Lagos, Nigeria. Misiunea se numeşte Gayaid şi face parte din misiunea Lifeline Christian Centre. Kingsley Nwafor este Directorul său Executiv. Evanghelist ordinat, Kinsgsley este Preşedintele Lifeline Christian Centre. Licenţiat în ştiinţe politice şi deţinând un masterat în administraţie publică, evanghelistul Kinsgsley este un învăţător dinamic al Cuvântului, un vorbitor şi un autor motivant.

Kinsgsley ne împărtăşeşte următoarele despre caracteristicile homosexualităţii în Africa şi despre chemarea sa de a sluji celor afectaţi de homosexualitate.

„În mod tradiţional, homosexualitatea este privită ca un tabu în Africa. Conform tradiţiei, zeii pot omorî pe oricine este găsit vinovat de homosexualitate. Datorită creştinismului şi educaţiei, influenţele credinţei în zei nu mai sunt resimţite atât de mult. Dar ceea ce nu a fost îndepărtat este stigmatul acestui tabu. Chiar şi atunci când oamenilor nu le mai este teamă de zei, le este în continuare teamă de reacţiile celorlalţi. De aceea un african va face tot posibilul pentru a-şi ascunde identitatea de homosexual.

Am intrat în misiunea pentru homosexuali datorită chemării lui Dumnezeu. Am avut un prim contact cu homosexualitatea în septembrie 2001. Televiziunea AIT a difuzat un talk-show despre homosexualitate. Spre surpriza mea, unul dintre vorbitorii cheie, un pastor din Africa de Sud, susţinea homosexualitatea, afirmând că homosexualii sunt aşa cum i-a creat Dumnezeu să fie. Ceea ce mi-a trezit compasiunea faţă de ei.

Nu m-am mai gândit prea mult la aceasta până în iulie 2002. Îl întrebam pe Dumnezeu la ce gen de misiune mă chema şi ce vroia să predic. În iulie, Domnul mi-a readus în minte emisiunea pe care o văzusem cu nouă luni în urmă. Imboldul pe care l-am primit în inima mea a fost: «Du-te şi eliberează-i!» El a fost însoţit de acelaşi sentiment de compasiune pe care îl avusesem când vizionasem emisiunea. L-am întrebat pe Dumnezeu: «De ce eu?» Nu sunt homosexual. Credeam că un homosexual ar fi putut face o lucrare mai bună decât mine. Răspunsul pe care l-am primit a fost că aceasta fusese chemarea unui alt bărbat, care eşuase în împlinirea ei. Deci Dumnezeu mi-o încredinţa mie. Aveam să eşuez şi eu? Nu am avut pace înăuntrul meu până nu am acceptat. A lui Dumnezeu să fie gloria, fiindcă m-a găsit demn de o asemenea sarcină, în naţiunea mea şi pe continentul meu.

Homosexualii din Nigeria sunt văzuţi ca demoni în formă umană. Nimeni nu vrea să se asocieze cu ei. Discuţia despre această problemă îi face pe oameni să se simtă foarte inconfortabil. Cei ca noi, care suntem chemaţi să-i ajutăm pe homosexuali, suntem văzuţi asemenea lor. Societatea crede că dacă avem de-a face cu ei, suntem legaţi de ei prin practicarea actului homosexual în sine.

Viziunea mea pentru homosexualii din Nigeria şi Africa este ca oamenii să ajungă la adevărata stare în care i-a creat Dumnezeu. Ea va necesita înfiinţarea de birouri în cele mai multe zone din naţiunea noastră şi un parteneriat cu alte misiuni din Africa care împărtăşesc aceeaşi viziune. Nu este voia lui Dumnezeu ca cineva să piară, ci ca toţi să vină la pocăinţă. Homosexualii nu ar trebui să piară, în Numele lui Isus. Dumnezeu, care a început această lucrare, cu siguranţă, o va duce la bun sfârşit în Numele lui Isus. Amin.”

[Africa. Extras din Exodus Global Alliance World News, 2004, Number 2. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de David Servant

David Servant

Răspunsurile la ultima mea prezentare online, Un homosexual pe care îl vei iubi, ca şi la prezentarea lunii anterioare, Iubesc homosexualii şi sunt frustrat, au fost numeroase. Mulţi cititori şi-au făcut cunoscute poveştile şi observaţiile. Mulţi au scris ca să-mi spună cu compasiune că se rugau pentru „Jean Claude”, a cărui poveste tulburătoare am făcut-o cunoscută în ultima prezentare online.

Am primit, de asemenea, un număr de răspunsuri de la oameni buni, care au citat exemple din propria lor experienţă care nu puteau fi atribuite vreunei cauze de mediu (sugerând o cauză biologică). Au scris şi alţii, care cred că homosexualitatea este rezultatul opresiunii sau posesiunii demonice şi că poate fi vindecată prin exorcism (deşi niciunul nu a citat vreun pasaj din Biblie care să susţină aceasta sau poveşti personale de succes despre eliberarea homosexualilor prin exorcism). Câţiva au scris exprimând condamnări generale ale tuturor homosexualilor. Şi, în sfârşit, unii au scris ca să afirme că încercarea mea de amator de a diagnostica rădăcinile atracţiei lui Jean Claude faţă de persoanele de acelaşi sex nu era departe de adevăr.

Un răspuns pozitiv a venit de la un fost homosexual, pe care îl voi numi „Roger”. E-mailul lui amabil mi-a adus lacrimi în ochi şi m-am gândit că spusele lui ar fi de ajutor oricui încearcă să înţeleagă mai bine (1) câteva posibile rădăcini ale homosexualităţii, (2) modul de a combate atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex şi (3) luptele cu care foştii homosexuali se confruntă la integrarea în Biserică şi societate. Cred că va merita să citiţi, în cele ce urmează, ce mi-a împărtăşit Roger (am folosit caractere italice la o secţiune, pentru accentuare).

„Am părăsit comunitatea homosexuală cu mai mult de treisprezece ani în urmă, după ce L-am acceptat pe Cristos, şi îmi doresc să pot spune că întreaga comunitate creştină m-a acceptat pe deplin şi că am avut resurse şi o misiune care să mă ajute în lupta de a învinge adicţiile poftei homosexuale, pornografiei şi autosatisfacerii. Totuşi, nu aşa au stat întotdeauna lucrurile. M-am trezit izolat, greşit înţeles, respins, ignorat şi că, după mântuirea şi botezul meu ulterior cu Duhul Sfânt, alţi creştini se aşteptau să fiu «liber instantaneu»”.

Eram în situaţia de a alege să resping comunitatea bisericilor importante şi pe cea a celor locale, când am apelat la doi sau trei sfinţi evlavioşi, care mi-au slujit cât de bine au putut şi au fost credincioşi să mă îndrepte întotdeauna înspre Cristos. M-am găsit în poziţia în care am fost nevoit să… folosesc resursele unor organizaţii seculare sau creştine care acţionau în afara Bisericii, pentru a fi ajutat să mă confrunt cu ceva de care oamenii din jurul meu şi bisericile locale, pur şi simplu, nu erau echipate să se ocupe. Drept rezultat, am avut parte de multă amărăciune şi rănire în interacţiunea mea cu mulţi creştini, chiar şi faţă de cei care încercau cu disperare să-mi slujească, ca şi faţă de organizaţiile locale. Dar acum, mulţi ani mai târziu, pot să văd mult mai clar că făceau tot ce puteau ca să-mi ofere dragostea lui Cristos şi am ajuns, de asemenea, să înţeleg că amărăciunea, respingerea, egoismul, mila de sine şi mândria sunt întărituri adânc înrădăcinate în homosexuali, foşti sau de alt fel.

Treisprezece ani mai târziu, deşi nu mă mai aflu în robia homosexualităţii, încă mă lupt zilnic cu ispitele atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex. Înclinaţia nu a dispărut niciodată. Totuşi, puterea ei asupra mea a fost ruptă. După ani şi ani de întărire a atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex prin experienţe sexuale, poftă, pornografie şi autosatisfacere, creierul meu are conexiuni neurologice profunde pentru atracţiile faţă de bărbaţi.

Nu cred că m-am născut în acest fel. Este atât de clar pentru mine cum s-a dezvoltat homosexualitatea în viaţa mea, ca o „configuraţie”, prin relaţia încordată cu tatăl meu, prin ostilitatea faţă de un frate mai mare şi printr-o mamă dominatoare şi furioasă. Totuşi, cel mai important şi «esenţa acestui e-mail» cred că este că eu cred că cea mai profundă cicatrice şi cel mai important factor în viaţa mea a fost respingerea din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă.

Am aflat şi cred cu tărie că rădăcina homosexualităţii mele a fost o inferioritate adânc înrădăcinată a propriei mele masculinităţi ca băiat, adolescent şi adult, întărită de milioane de ori de respingerea din partea tovarăşilor masculini de aceeaşi vârstă şi, drept rezultat, de propriile mele percepţii despre inadecvarea mea. Am suferit, de asemenea, oroarea de a fi numit «poponar», «surioară», «fată», toate în timp ce mă aflam în umbra unui frate mai mare, foarte masculin şi atletic.

Este o luptă care continuă şi astăzi. Încă găsesc extrem de dificil să formez prietenii masculine datorită «blândeţii» mele, ca să spun aşa, din lipsa unor cuvinte mai potrivite, fiindcă bărbaţii găsesc într-adevăr dificil să formeze relaţii cu bărbaţi de patruzeci şi opt de ani, „niciodată căsătoriţi”, care sunt diferiţi de ei şi de viaţa lor în atât de multe moduri. Numai un bărbat creştin cu adevărat evlavios, care îşi înţelege propriul păcat, care a fost zdrobit de el înaintea lui Dumnezeu, se uită la mine şi se vede pe sine. Nu fiindcă se luptă cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, ci fiindcă îşi cunoaşte adevărata stare înaintea unui Dumnezeu sfânt şi realizează că nu este diferit. Dumnezeu a fost bun cu mine şi mi-a dat câţiva asemenea bărbaţi evlavioşi în viaţă.

Pot să vă spun că a am avut parte de cel mai singuratic, cel mai dificil drum, pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată, când am trecut de la viaţa homosexuală la viaţa de om născut din nou prin Isus Cristos. Nu pot să vă spun că dacă aş fi ştiut cât de singuratic, confuz, consternant şi frustrant va fi să mă găsesc în faţa unei lumi care mă vede acum ca „aberant” şi glorifică homosexualitatea practicată drept normalitate, aş mai fi luat decizia. Şi o tristă stare de lucruri este că Biserica nu se află într-o stare cu mult mai bună. Există în Biserică atât de multă ignoranţă, ură, ostilitate şi înţelegere greşită a acestei situaţii.

Aceia dintre noi care am fost eliberaţi de homosexualitate de către Cristos trăim în umbra comunităţilor noastre creştine. Mulţi, pur şi simplu, nu sunt siguri că îi vor pe «foştii homosexuali» în preajma copiilor lor. Unii chiar nu vor să ne invite acasă la ei la cină pentru că, pur şi simplu, se simt mai confortabil cu «familii» şi alte «cupluri». Invitaţiile la evenimente speciale şi excursii sunt rare. Pastorii chiar nu vor să depunem mărturie despre eliberarea noastră, fiindcă nu vor «să ne pună în poziţia de a revela aşa ceva audienţei». Iar lista poate continua.

Totuşi, în opoziţie cu toate acestea este Cristos Însuşi. Sunt cu adevărat bucuros că nu am ştiut cât de dificil avea să fie. Pentru că, prin toate, am ajuns să-L cunosc pe El. El a devenit comoara mea. El a folosit atracţia mea faţă de persoanele de acelaşi sex ca să-mi arate păcatul meu abject, iar prin urâţenia a toate, m-a chemat la El. M-a învăţat cum să-L iubesc, cum să-i iert pe alţii, cum să strig la El şi să fiu complet dependent de El, ca să mă elibereze nu numai de homosexualitate, pornografie şi autosatisfacere, ci, cred eu, mai important, ca să-mi dea o inimă nouă, pentru a mă elibera de adevăraţii uriaşi din viaţa mea: amărăciunea, duritatea, ura, mânia, defăimarea, bârfa, egoismul, mila de sine, mândria şi toate celelalte lucruri păcătoase, cu privire la care numai Duhul Sfânt mă poate lumina şi de care numai El mă poate elibera. În timp ce scriu acest e-mail… văd că mai am o cale lungă de străbătut.”

Când am citit scrisoarea lui Roger, m-am trezit dorind ca mărturia lui despre eliberarea de homosexualitate să fi inclus eliberarea de ispita homosexuală. Dar a trebuit să-mi reamintesc că şi eu sunt ispitit de păcate care m-au stăpânit înainte de venirea la Cristos.

M-am trezit, de asemenea, amintindu-mi cu regret de momente din copilăria mea când m-am alăturat tovarăşilor mei de aceeaşi vârstă în batjocorirea unui coleg dăruit artistic care nu era atletic, aruncându-i vorbe de ocară ca poponar şi homo. Astăzi este homosexual. Mă întreb cât de mult am contribuit la identitatea lui sexuală.

În mod clar, Roger identifică respingerea din partea tovarăşilor de acelaşi sex ca fiind cauza primară pentru robia lui ulterioară şi pentru luptele lui din prezent cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Adânc, în interior, Roger tânjeşte, pur şi simplu, după acceptare. (Şi cine nu o face?) Roger s-a pocăit, ştiind că pocăinţa este necesară pentru a fi acceptat de cea mai importantă Persoană, şi anume Isus. Pocăinţa lui totuşi a avut ca rezultat respingerea sa de către comunitatea homosexuală şi de către societate în general. El se referă la sine ca „aberant” în cultura noastră, presupun că din cauză că acum cultura noastră acceptă atât heterosexualii, cât şi homosexualii – dar nu foştii homosexuali care s-au pocăit.

În mod tragic totuşi, un bărbat care a avut parte de respingere în cea mai mare parte a vieţii sale, din partea familiei şi a tovarăşilor de aceeaşi vârstă, care s-a descurcat cu respingerea, într-o anumită măsură, prin perversiune sexuală, şi care a suferit apoi şi mai multă respingere de la comunitatea homosexuală şi societate, când a căutat acceptarea lui Dumnezeu, a suferit şi mai multă respingere de la „oamenii lui Dumnezeu”! Nu este de mirare că a scris: „a avut parte de cel mai singuratic, cel mai dificil drum, pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată când am trecut de la viaţa homosexuală la viaţa unui om născut din nou prin Isus Cristos”.

Dacă este ceva ce putem învăţa de la Roger, este că ar trebui să le întindem o mână homosexualilor, cu dragoste şi acceptare – bineînţeles, fără a compromite standardele de sfinţenie ale lui Dumnezeu. Dacă lumea homosexuală vede Biserica fiind plină de ură şi respingere, s-ar părea că există puţine şanse ca homosexualii să devină interesaţi de ceea ce avem de oferit prin Evanghelie. Tind să cred că, de fapt, lumea homosexuală ne vede într-adevăr ca plini de ură şi respingători – şi adesea pe bună dreptate.

Iar când homosexualii se întorc cu adevărat la Isus, ar trebui să fie copleşiţi cu dragoste şi acceptare. Slavă Domnului că Roger a găsit câţiva bărbaţi creştini care au făcut asta pentru el. Dar imaginea Bisericii mai largi, pe care o zugrăveşte el, ne face cunoscut că mai sunt multe de făcut pentru o îmbunătăţire a atitudinii noastre.

Daţi-mi voie să spun încă o dată că nu sugerez că motivul oricărei orientări homosexuale este cel din cazul lui Roger. În mod clar, orientarea homosexuală nu este întotdeauna cauzată de un mediu familial disfuncţional sau de abuzul din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă. Părinţii buni nu ar trebui să se condamne.

Încă un lucru

În Biblie învăţăm că Dumnezeu îi face pe unii „bărbaţi păroşi”, ca pe Esau, şi că Dumnezeu îi face pe unii „bărbaţi fără barbă” (a se vedea Geneza 27:11). Amândoi bărbaţii erau bărbaţi:

„Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.” (Geneza 25:27, subliniere adăugată)

Nu ne putem opri să ne întrebăm dacă, trăind în America modernă, Iacov ar fi fost etichetat, catalogat şi ar fi sfârşit apoi confruntându-se cu aceleaşi lupte ca Roger.

Să-i iubim şi să-i susţinem pe „bărbaţii fără barbă” pe care îi face Dumnezeu. Să încetăm să definim masculinitatea printr-un anumit set de trăsături de personalitate. Nu toţi suntem fanatici ai fotbalului, nu toţi avem coarne de cerb atârnând pe pereţi şi nu toţi putem identifica doar trei feluri de flori.

Isus era bărbat, dar nu S-a potrivit întotdeauna şablonului masculin modern. Nu a avut niciodată o întâlnire cu o femeie şi nu s-a căsătorit niciodată, şi a spus o dată că unii bărbaţi „sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor”. (Matei 19:12) A plâns în public, ceva ce băieţeilor li se spune că fac doar fetiţele. (Luca 19:41, Ioan 11:35) A petrecut timp cu copiii. (Matei 19:13-14) A pregătit micul dejun. (Ioan 21:9-12) A spălat picioarele altor bărbaţi. (Ioan 13:3-5) Aparent nu L-a deranjat că Ioan s-a rezemat de pieptul Lui la ultima cină. (Ioan 13:21) Odată a fost surprins spunând despre oamenii din Ierusalim: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Luca 13:34) El nu a fost exact bărbatul tipic modern…

[David Servant, Hairy Men and Smooth Men. Copyright © 2014 David Servant. David a slujit mai bine de treizeci şi cinci de ani în misiunea vocaţională. Este fondatorul şi Preşedintele Heaven’s Family, o misiune creştină care ajută la înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu în mai mult de patruzeci de naţiuni în întreaga lume. Este autorul a numeroase cărţi, care includ Forever Rich şi The Disciple-Making Minister, un manual de instruire de cinci sute de pagini, care a fost tradus în mai mult de douăzeci de limbi şi a fost distribuit la zeci de mii de pastori. David and Becky sunt căsătoriţi de treizeci şi opt de ani. Ei au trei copii adulţi căsătoriţi şi şapte nepoţi. Site-ul personal al lui David este www.davidservant.com. Poate fi contactat la adresa de e-mail information@shepherdserve.org.]

de David Servant

David Servant

Dacă nu aţi citit articolul meu online anterior Iubesc homosexualii şi sunt frustrat, aţi pierdut ceea ce s-a dovedit a fi, pe baza reacţiilor, printre cele mai populare articole electronice ale mele. Am fost încurajat de amploarea reacţiilor pozitive şi am fost binecuvântat că atât de mulţi creştini şi-au exprimat dragostea sinceră pentru comunitatea homosexuală. (Am primit un singur răspuns foarte critic, în mod previzibil, din partea unui creştin mărturisitor.)

Acum vreau să vă fac cunoscut un e-mail de răspuns pe care l-am primit, în speranţa că ar putea contribui la o mai bună înţelegere între homosexuali (şi susţinătorii lor) şi cei care, ca mine, cred că Dumnezeu condamnă homosexualitatea (împreună cu o mulţime de alte păcate, de care absolut oricine este vinovat), dar oferă şi iertare, şi eliberare prin Isus Cristos.

Dintre toate reacţiile pe care le-am primit, următorul e-mail, de la un bărbat căruia i-am dat pseudonimul „Jean Claude”, a fost cel mai stimulator pentru gândire. Jean Claude, care a crescut într-un popor în curs de dezvoltare, mi-a scris într-o engleză oarecum stricată, deci i-am editat puţin e-mailul pentru a-l face mai uşor de citit, dar fără a-i schimba conţinutul. Cred că inimile vă vor fi atinse de cuvintele lui.

„David… sunt homosexual şi nu înţeleg de ce m-am născut aşa. Am început să fiu atras de un bărbat când aveam şase ani. Nu înseamnă că sunt atras de toţi bărbaţii, ci că am un anumit gen care mă atrage. Îmi amintesc că eram atras de vecinul meu, el era adult, poate avea în jur de douăzeci şi cinci de ani. Nu eram atras de el sexual, fiindcă aveam doar şase ani. Îmi plăcea doar să-i văd faţa şi corpul (alerga fără cămaşă pe vremea aceea), fără să înţeleg de ce. Nu am avut niciodată acest gen de atracţie pentru o femeie adultă.

Apoi, când am intrat la şcoala elementară, era numai pentru băieţi, o şcoală catolică, am fost atras de un colegi de clasă, când eram în clasa a cincea. Nici atunci nu a fost ceva sexual. Pe atunci nu înţelegeam ce este sexul.

Acelaşi lucru s-a întâmplat când eram în primul an de liceu şi în ceilalţi ani de liceu. Eram atras de unul sau doi băieţi, din sute de băieţi din şcoala mea. Acelaşi lucru, când eram la colegiu. Întotdeauna au fost unul sau doi de care eram atras. Mă simţeam ciudat, deoarece colegilor mei din primul an de liceu/din liceu/din colegiu le plăcea să discute despre fete, iar eu nu eram cu adevărat interesat să vorbesc despre fete. Deci eram lăsat pe dinafară. Eram trist şi izolat. Nu înţelegeam. Nu aveam pe nimeni cu care să vorbesc. Am crescut într-o ţară din lumea a treia. Aici comunitatea este homofobă. Am devenit singuratic şi m-am simţit separat de restul oamenilor. Simţeam că nu aveam prieteni. Cum aş putea să mă împrietenesc cu tipi care nu mă înţeleg? De asemenea, nu pot vorbi cu familia mea. Chiar dacă părinţii mei nu au divorţat niciodată, familia mea este disfuncţională. În interiorul meu, eram sfâşiat şi confuz.

Am făcut sex prima oară când aveam douăzeci şi nouă ani, şi a fost cu un bărbat, nu cu o femeie.

În cele din urmă, am descoperit că cei doi fraţi mai mici ai mei sunt homosexuali, dar toţi suntem pe ascuns şi nu vorbim niciodată despre asta.

Restul fraţilor şi surorilor mele sunt heterosexuali, trei fraţi mai mari, trei surori mai mari şi o soră mai mică. Am ajuns la concluzia că m-am născut în acest fel şi că este genetic. Cred că unul sau doi strămoşi de-ai mei erau homosexuali, poate, nu ştiu.

Stau departe de Biserică din cauza acelor creştini care îi ridiculizează pe homosexuali. Este uşor pentru ei să ne arate cu degetul ca păcătoşi, fiindcă sunt heterosexuali. Dacă aş inversa lucrurile, ei să devină homosexuali, iar eu să devin heterosexual, cum s-ar simţi dacă aş face acelaşi lucru pe care ni-l fac ei nouă?

Simt că bărbatul heterosexual este cea mai rea fiinţă omenească. Femeia heterosexuală este mai bună decât el, mai înţelegătoare.

M-am gândit că Biblia a fost stricată. Cum ar putea Dumnezeu să condamne homosexualii, mie mi se pare nedrept? Ne-a creat în felul acesta şi o să ne trimită în iad din cauza a ceea ce suntem? Deci ce rost are să ne creeze? De ce nu ne omoară pe toţi înainte de a ne naşte? În acest fel lumea ar fi perfectă, toţi heterosexuali, fără homosexuali. Lumea nu are nevoie de un gunoi ca noi. Este mai bine să fim eradicaţi înainte de a apărea pe pământ. Asta sună bine, corect, David.

Ştiu că o mulţime de homosexuali nu sunt ucenici ai lui Isus. Cum ar putea să-L urmeze pe Domnul nostru, dacă Biblia spune că homosexualii vor fi trimişi în iad?

În 2012 am început să cred că Biblia este 100% adevărată. A fost un proces lung ca să ajung unde sunt acum. Cred în Isus cu foarte mare tărie. Am crezut în El în trecut, dar cam 50%. Cred doar că El m-a găsit pe mine, nu eu pe El. Totuşi, tot nu înţeleg de ce sunt homosexual. Aş vrea să fiu bisexual, astfel aş putea încerca să omor dorinţa pentru bărbaţi şi aş încerca să măresc dorinţa pentru femei. Din nefericire, nu pot face asta. Sunt 100% homosexual. Nu există o cale pentru mine să devin atras de femei.

Deci îmi promit să rămân celibatar, fiindcă nu sunt atras de femei, nu mă pot căsători cu una din ele. Dacă m-aş căsători cu un bărbat, aş sfârşi în iad. Trebuie să rămân necăsătorit pentru totdeauna şi nu pot să înfăptuiesc imoralitate sexuală, chiar dacă dorinţa mea de a face sex este puternică…

Chiar nu înţeleg ce vrea Dumnezeu. Sunt confuz. Nu putem face aceasta şi aceea. M-am gândit că, atât timp cât nu facem rău altor oameni, este în ordine. Vreau să ascult de Domnul, dar în acelaşi timp nu înţeleg. Când Îl voi întâlni pe Isus într-o zi, vreau să-L întreb de ce m-am născut în acest fel. Nu este grozav pentru mine. Aş vrea ca David Servant să fie homosexual, aşa ar şti cum mă simt.”

Câteva lucruri pe care le-a scris Jean Claude mi-au sărit în ochi. Mă întreb dacă v-au sărit şi vouă în ochi.

Mai întâi, cu siguranţă, Jean Claude nu se potriveşte stereotipurilor despre homosexuali care au fost sădite în mintea noastră. Am descoperit că am foarte multă simpatie pentru ananghia în care se găseşte.

În al doilea rând, nu am putut să nu mă întreb dacă rădăcinilor dorinţelor homosexuale ale lui Jean Claude li s-ar putea da de urmă în experienţele lui din copilărie. Jean Claude a relatat povestea unei vieţi de respingere şi alienare faţă de bărbaţi, care părea să se alimenteze pe ea însăşi şi care a culminat cu o dezaprobare puternică de către el a bărbaţilor heterosexuali.

În mod asemănător, m-am întrebat dacă atracţia timpurie a lui Jean Claude pentru un anumit bărbat, când avea doar şase ani, nu era un dor natural de a umple un gol din viaţa lui, creat de un tată absent, detaşat emoţional sau abuziv. În opinia mea, taţii ar trebui să fie eroii fiilor lor de şase ani. De ce ar avea Jean Claude, la vârsta de şase ani, atracţie pentru un vecin adult?

Nu am putut să nu observ că Jean Claude este al şaptelea din zece copii. Sunt şase băieţi şi patru fete. El a menţionat că cei doi fraţi mai mici ai lui sunt, de asemenea, homosexuali, dar toţi cei trei fraţi mai mari (şi toate surorile lui) sunt heterosexuali. Ar fi interesant de aflat dacă relaţia pe care Jean Claude şi cei doi fraţi mai mici ai lui au avut-o cu tatăl sau mama lor a fost diferită în vreun fel de cea pe care au avut-o cei trei fraţi mai mari ai lor. M-am trezit făcând speculaţii despre diferite posibile scenarii care îi implicau pe părinţii lor. Oare necesitatea de a întreţine zece copii să-l fi îndepărtat pe tatăl lor de ei? (În unele naţiuni în curs de dezvoltare, mulţi taţi pleacă uneori ani de zile de acasă, pentru a lucra în alte ţări ca să-şi poată întreţine familia.)

Apoi m-am gândit la comentariul lui Jean Claude că familia lui este disfuncţională, indicând ceva de nedorit, care, cu siguranţă, i-a implicat într-un fel pe părinţii lui. Ar putea un tată mânios, abuziv sau lipsit de grijă să fi fost catalizatorul rădăcinilor homosexualităţii din Jean Claude şi din cei doi fraţi mai mici ai lui, care, pe când erau copii, tânjeau după un tată adevărat? Poate că mama lor a adoptat un rol pervertit de dominare sau un rol abuziv în familie, ceea ce a afectat atitudinea lor faţă de femei?

Bineînţeles, există multe alte scenarii care caracterizează familiile disfuncţionale. Eu doar întreb dacă, în unele cazuri, precum cel al lui Jean Claude, homosexualitatea şi-ar putea avea iniţial originea în dorinţa naturală pentru dragostea din partea părintelui de acelaşi sex sau într-un rol nenatural adoptat de părintele de sex opus. (Cu siguranţă, nu spun că toţi homosexualii provin din familii disfuncţionale. Cunosc homosexuali care au crescut în familii foarte bune.)

Unii cititori ar putea să nu fie de acord cu încercarea mea de amator în psihanaliză. Alţii m-ar putea acuza că îi absolv pe oameni de responsabilitatea personală. Tot ce pot spune este că ştiu, din douăzeci de ani de slujire ca pastor, din observarea şi consilierea unui mare număr de oameni şi din propriile mele experienţe din mai mult de cincizeci şi cinci de ani de viaţă, că toţi avem nevoie şi tânjim după dragoste, iar cei lipsiţi de ea găsesc modalităţi de a face faţă. Comportamentul este adesea modelat de mediul individului şi, cu siguranţă, de viaţa în familie. Studiile ştiinţifice o dovedesc.

De exemplu, 63% dintre sinuciderile tinerilor provin din familii lipsite de tată, 90% dintre copiii străzii şi dintre copiii care fug de acasă sunt din familii lipsite de tată, 80% dintre copiii care prezintă tulburări de comportament provin din familii lipsite de tată, 80% dintre violatorii motivaţi de mânie transferată provin din familii lipsite de tată, 71% dintre cei care renunţă la liceu provin din familii lipsite de tată, 75% dintre pacienţii adolescenţi din centrele pentru folosirea abuzivă a drogurilor provin din familii lipsite de tată, 70% dintre adolescenţii aflaţi în instituţii de stat provin din familii lipsite de tată şi 85% dintre tinerii din închisori au crescut în familii lipsite de tată (a se vedea Products of Father Deprivation, www.mensdefense.org).

În cartea sa Creşterea băieţilor, Dr. James Dobson împărtăşeşte câteva păreri ale sale despre posibilii factori de mediu pentru homosexualitate. Interesant, el scrie că în homosexualitate nu este vorba, în mod fundamental, despre sex: „Este vorba despre orice altceva… singurătate, respingere, afirmare, intimitate, identitate, relaţii, creşterea de către părinţi, ura de sine, confuzia de gen şi încercarea de a aparţine. Ceea ce explică de ce experienţa homosexuală este atât de intensă…”

Cuvintele Dr. Dobson, cu siguranţă, par să-l descrie, într-o anumită măsură, pe Jean Claude. Taţi şi mame, ţineţi seama de asta!

A fost sfâşietor să citesc cuvintele lui Jean Claude: „Simt că bărbatul heterosexual este cea mai rea fiinţă omenească. Femeia heterosexuală este mai bună decât el, mai înţelegătoare.” Cum să dezvolţi o astfel de atitudine, fără să suferi semnificativ din cauza respingerii din partea bărbaţilor?

A fost şi mai sfâşietor să citesc: „Stau departe de Biserică din cauza acelor creştini care îi ridiculizează pe homosexuali.” Când creştinii mărturisitori se poartă cu ură faţă de homosexuali, nu fac decât să exacerbeze sentimentele care s-ar putea prea bine să constituie geneza homosexualităţii.

Dacă rădăcinile homosexualităţii lui Jean Claude sunt rănile din copilărie şi adolescenţă, cum vor fi vindecate acele răni de o Biserică pe care el o percepe ca fiind batjocoritoare şi de respingere? Dacă bărbaţii creştini se distanţează de Jean Claude pentru că pare diferit (sau cumva feminin), cum vor fi împlinite alte dorinţe potenţiale ale lui, de acceptare din partea bărbaţilor? Gândul meu dominant, când am citit e-mailul lui Jean Claude, a fost: „Are nevoie de dragoste creştină autentică.”

A fost şi mai sfâşietor să citesc: „Lumea nu are nevoie de un gunoi ca noi. Este mai bine să fim eradicaţi înainte de a apărea pe pământ. Asta sună bine, corect, David.”

Amintiţi-vă, Jean Claude nu mai este homosexual practicant, ci un bărbat care încearcă să-L urmeze pe Isus, în timp ce se luptă cu ceea ce lui i se pare a fi homosexualitate înnăscută. Este decis să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Nu am citat partea din e-mailul lui Jean Claude în care afirmă că se abţine nu numai de la sexul homosexual, ci şi de la autosatisfacere, de teamă că ea l-ar trimite în iad.

Îngăduiţi-mi să mă opresc din nou şi să tăgăduiesc că spun că experienţa lui Jean Claude este reprezentativă pentru orice homosexual, că părinţii homosexualilor sunt întotdeauna de vină sau că sunt sigur că speculaţiile mele sunt motivul homosexualităţii lui Jean Claude. Deşi nu cred că homosexualitatea este genetică şi cred cu adevărat că alegerea personală joacă un rol, nu sunt atât de nesăbuit ca să gândesc că alţi factori de mediu sau biologici, la care nu m-am referit, nu ar fi putut avea o contribuţie. Şi daţi-mi voie să afirm încă o dată că eu cred, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi pe baza mărturiilor altor homosexuali care s-au întors la Cristos, că iertarea şi eliberarea sunt disponibile în El.

De la gay [„homosexual”, în argou, dar şi „vesel”, „petrecăreţ” în limba engleză, n. trad.] la vesel

Pare providenţial că cel mai recent număr al revistei World (sunt recunoscător că am abonament la ea, prin generozitatea prietenilor), conţine un interviu cu autorul Christopher Yuan, fost homosexual şi fost traficant de droguri, care face în prezent un doctorat pentru misiune. Yuan a fost întrebat în acel interviu care crede că a fost catalizatorul pentru homosexualitatea lui, iar el a enumerat atât expunerea la pornografie la vârsta de nouă ani, cât şi respingerea din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă. „M-am născut în zona Chicago, într-o vreme când în suburbii nu erau mulţi asiatici. Am fost bruscat din cauză că eram asiatic şi nu eram bun la sporturi, deci am fost numit gay, homo, fetiţă şi am început să mă întreb: «Cine sunt eu?»”

Citind Biblia şi având o anumită experienţă în confruntarea cu diavolul, îmi dau seama cum lucrează el. Principala lui armă este minciuna repetitivă şi el umblă întotdeauna în căutare de pradă după oricine şi-ar pleca urechea la el. Deşi Yuan a ascultat pentru un timp minciunile lui Satan, este de apreciat că, în cele din urmă, a crezut adevărul lui Dumnezeu şi şi-a găsit identitatea în Cristos. A fost eliberat mai întâi de adicţia de droguri, iar apoi de homosexualitate. Niciuna dintre acestea nu s-a întâmplat fără voia lui, de aceea eliberarea de homosexualitate a avut loc mai târziu decât eliberarea de adicţia de droguri.

În încheiere, principalul meu scop în scrierea acestui articol electronic a fost să obţin mai multă simpatie şi dragoste pentru homosexuali decât ceea ce găsim, în mod obişnuit, în unele cercuri creştine. Prea mulţi dintre noi ne-am făcut o reprezentare stereotipă pentru toţi homosexualii, ca fiind în mod intenţionat ofensatori, nişte creaturi care îţi întorc stomacul pe dos, care Îl urăsc pe Dumnezeu, care caută oportunităţi pentru a fi fotografiaţi la paradele homosexuale. Dar mulţi sunt ca Jean Claude. În ambele cazuri, Isus a murit pentru ei.

Probabil că voi mai aduce o dată în discuţie acest subiect, pe baza reacţiilor cititorilor. Le citesc pe toate (cu excepţia e-mailurilor pline de ură).

[David Servant, A Homosexual You Will Love. Copyright © 2014 Shepherd Serve – The Teaching Ministry of David Servant. Tradus şi publicat cu permisiune.]