de David Servant

David Servant

Dacă nu aţi citit articolul meu online anterior Iubesc homosexualii şi sunt frustrat, aţi pierdut ceea ce s-a dovedit a fi, pe baza reacţiilor, printre cele mai populare articole electronice ale mele. Am fost încurajat de amploarea reacţiilor pozitive şi am fost binecuvântat că atât de mulţi creştini şi-au exprimat dragostea sinceră pentru comunitatea homosexuală. (Am primit un singur răspuns foarte critic, în mod previzibil, din partea unui creştin mărturisitor.)

Acum vreau să vă fac cunoscut un e-mail de răspuns pe care l-am primit, în speranţa că ar putea contribui la o mai bună înţelegere între homosexuali (şi susţinătorii lor) şi cei care, ca mine, cred că Dumnezeu condamnă homosexualitatea (împreună cu o mulţime de alte păcate, de care absolut oricine este vinovat), dar oferă şi iertare, şi eliberare prin Isus Cristos.

Dintre toate reacţiile pe care le-am primit, următorul e-mail, de la un bărbat căruia i-am dat pseudonimul „Jean Claude”, a fost cel mai stimulator pentru gândire. Jean Claude, care a crescut într-un popor în curs de dezvoltare, mi-a scris într-o engleză oarecum stricată, deci i-am editat puţin e-mailul pentru a-l face mai uşor de citit, dar fără a-i schimba conţinutul. Cred că inimile vă vor fi atinse de cuvintele lui.

„David… sunt homosexual şi nu înţeleg de ce m-am născut aşa. Am început să fiu atras de un bărbat când aveam şase ani. Nu înseamnă că sunt atras de toţi bărbaţii, ci că am un anumit gen care mă atrage. Îmi amintesc că eram atras de vecinul meu, el era adult, poate avea în jur de douăzeci şi cinci de ani. Nu eram atras de el sexual, fiindcă aveam doar şase ani. Îmi plăcea doar să-i văd faţa şi corpul (alerga fără cămaşă pe vremea aceea), fără să înţeleg de ce. Nu am avut niciodată acest gen de atracţie pentru o femeie adultă.

Apoi, când am intrat la şcoala elementară, era numai pentru băieţi, o şcoală catolică, am fost atras de un colegi de clasă, când eram în clasa a cincea. Nici atunci nu a fost ceva sexual. Pe atunci nu înţelegeam ce este sexul.

Acelaşi lucru s-a întâmplat când eram în primul an de liceu şi în ceilalţi ani de liceu. Eram atras de unul sau doi băieţi, din sute de băieţi din şcoala mea. Acelaşi lucru, când eram la colegiu. Întotdeauna au fost unul sau doi de care eram atras. Mă simţeam ciudat, deoarece colegilor mei din primul an de liceu/din liceu/din colegiu le plăcea să discute despre fete, iar eu nu eram cu adevărat interesat să vorbesc despre fete. Deci eram lăsat pe dinafară. Eram trist şi izolat. Nu înţelegeam. Nu aveam pe nimeni cu care să vorbesc. Am crescut într-o ţară din lumea a treia. Aici comunitatea este homofobă. Am devenit singuratic şi m-am simţit separat de restul oamenilor. Simţeam că nu aveam prieteni. Cum aş putea să mă împrietenesc cu tipi care nu mă înţeleg? De asemenea, nu pot vorbi cu familia mea. Chiar dacă părinţii mei nu au divorţat niciodată, familia mea este disfuncţională. În interiorul meu, eram sfâşiat şi confuz.

Am făcut sex prima oară când aveam douăzeci şi nouă ani, şi a fost cu un bărbat, nu cu o femeie.

În cele din urmă, am descoperit că cei doi fraţi mai mici ai mei sunt homosexuali, dar toţi suntem pe ascuns şi nu vorbim niciodată despre asta.

Restul fraţilor şi surorilor mele sunt heterosexuali, trei fraţi mai mari, trei surori mai mari şi o soră mai mică. Am ajuns la concluzia că m-am născut în acest fel şi că este genetic. Cred că unul sau doi strămoşi de-ai mei erau homosexuali, poate, nu ştiu.

Stau departe de Biserică din cauza acelor creştini care îi ridiculizează pe homosexuali. Este uşor pentru ei să ne arate cu degetul ca păcătoşi, fiindcă sunt heterosexuali. Dacă aş inversa lucrurile, ei să devină homosexuali, iar eu să devin heterosexual, cum s-ar simţi dacă aş face acelaşi lucru pe care ni-l fac ei nouă?

Simt că bărbatul heterosexual este cea mai rea fiinţă omenească. Femeia heterosexuală este mai bună decât el, mai înţelegătoare.

M-am gândit că Biblia a fost stricată. Cum ar putea Dumnezeu să condamne homosexualii, mie mi se pare nedrept? Ne-a creat în felul acesta şi o să ne trimită în iad din cauza a ceea ce suntem? Deci ce rost are să ne creeze? De ce nu ne omoară pe toţi înainte de a ne naşte? În acest fel lumea ar fi perfectă, toţi heterosexuali, fără homosexuali. Lumea nu are nevoie de un gunoi ca noi. Este mai bine să fim eradicaţi înainte de a apărea pe pământ. Asta sună bine, corect, David.

Ştiu că o mulţime de homosexuali nu sunt ucenici ai lui Isus. Cum ar putea să-L urmeze pe Domnul nostru, dacă Biblia spune că homosexualii vor fi trimişi în iad?

În 2012 am început să cred că Biblia este 100% adevărată. A fost un proces lung ca să ajung unde sunt acum. Cred în Isus cu foarte mare tărie. Am crezut în El în trecut, dar cam 50%. Cred doar că El m-a găsit pe mine, nu eu pe El. Totuşi, tot nu înţeleg de ce sunt homosexual. Aş vrea să fiu bisexual, astfel aş putea încerca să omor dorinţa pentru bărbaţi şi aş încerca să măresc dorinţa pentru femei. Din nefericire, nu pot face asta. Sunt 100% homosexual. Nu există o cale pentru mine să devin atras de femei.

Deci îmi promit să rămân celibatar, fiindcă nu sunt atras de femei, nu mă pot căsători cu una din ele. Dacă m-aş căsători cu un bărbat, aş sfârşi în iad. Trebuie să rămân necăsătorit pentru totdeauna şi nu pot să înfăptuiesc imoralitate sexuală, chiar dacă dorinţa mea de a face sex este puternică…

Chiar nu înţeleg ce vrea Dumnezeu. Sunt confuz. Nu putem face aceasta şi aceea. M-am gândit că, atât timp cât nu facem rău altor oameni, este în ordine. Vreau să ascult de Domnul, dar în acelaşi timp nu înţeleg. Când Îl voi întâlni pe Isus într-o zi, vreau să-L întreb de ce m-am născut în acest fel. Nu este grozav pentru mine. Aş vrea ca David Servant să fie homosexual, aşa ar şti cum mă simt.”

Câteva lucruri pe care le-a scris Jean Claude mi-au sărit în ochi. Mă întreb dacă v-au sărit şi vouă în ochi.

Mai întâi, cu siguranţă, Jean Claude nu se potriveşte stereotipurilor despre homosexuali care au fost sădite în mintea noastră. Am descoperit că am foarte multă simpatie pentru ananghia în care se găseşte.

În al doilea rând, nu am putut să nu mă întreb dacă rădăcinilor dorinţelor homosexuale ale lui Jean Claude li s-ar putea da de urmă în experienţele lui din copilărie. Jean Claude a relatat povestea unei vieţi de respingere şi alienare faţă de bărbaţi, care părea să se alimenteze pe ea însăşi şi care a culminat cu o dezaprobare puternică de către el a bărbaţilor heterosexuali.

În mod asemănător, m-am întrebat dacă atracţia timpurie a lui Jean Claude pentru un anumit bărbat, când avea doar şase ani, nu era un dor natural de a umple un gol din viaţa lui, creat de un tată absent, detaşat emoţional sau abuziv. În opinia mea, taţii ar trebui să fie eroii fiilor lor de şase ani. De ce ar avea Jean Claude, la vârsta de şase ani, atracţie pentru un vecin adult?

Nu am putut să nu observ că Jean Claude este al şaptelea din zece copii. Sunt şase băieţi şi patru fete. El a menţionat că cei doi fraţi mai mici ai lui sunt, de asemenea, homosexuali, dar toţi cei trei fraţi mai mari (şi toate surorile lui) sunt heterosexuali. Ar fi interesant de aflat dacă relaţia pe care Jean Claude şi cei doi fraţi mai mici ai lui au avut-o cu tatăl sau mama lor a fost diferită în vreun fel de cea pe care au avut-o cei trei fraţi mai mari ai lor. M-am trezit făcând speculaţii despre diferite posibile scenarii care îi implicau pe părinţii lor. Oare necesitatea de a întreţine zece copii să-l fi îndepărtat pe tatăl lor de ei? (În unele naţiuni în curs de dezvoltare, mulţi taţi pleacă uneori ani de zile de acasă, pentru a lucra în alte ţări ca să-şi poată întreţine familia.)

Apoi m-am gândit la comentariul lui Jean Claude că familia lui este disfuncţională, indicând ceva de nedorit, care, cu siguranţă, i-a implicat într-un fel pe părinţii lui. Ar putea un tată mânios, abuziv sau lipsit de grijă să fi fost catalizatorul rădăcinilor homosexualităţii din Jean Claude şi din cei doi fraţi mai mici ai lui, care, pe când erau copii, tânjeau după un tată adevărat? Poate că mama lor a adoptat un rol pervertit de dominare sau un rol abuziv în familie, ceea ce a afectat atitudinea lor faţă de femei?

Bineînţeles, există multe alte scenarii care caracterizează familiile disfuncţionale. Eu doar întreb dacă, în unele cazuri, precum cel al lui Jean Claude, homosexualitatea şi-ar putea avea iniţial originea în dorinţa naturală pentru dragostea din partea părintelui de acelaşi sex sau într-un rol nenatural adoptat de părintele de sex opus. (Cu siguranţă, nu spun că toţi homosexualii provin din familii disfuncţionale. Cunosc homosexuali care au crescut în familii foarte bune.)

Unii cititori ar putea să nu fie de acord cu încercarea mea de amator în psihanaliză. Alţii m-ar putea acuza că îi absolv pe oameni de responsabilitatea personală. Tot ce pot spune este că ştiu, din douăzeci de ani de slujire ca pastor, din observarea şi consilierea unui mare număr de oameni şi din propriile mele experienţe din mai mult de cincizeci şi cinci de ani de viaţă, că toţi avem nevoie şi tânjim după dragoste, iar cei lipsiţi de ea găsesc modalităţi de a face faţă. Comportamentul este adesea modelat de mediul individului şi, cu siguranţă, de viaţa în familie. Studiile ştiinţifice o dovedesc.

De exemplu, 63% dintre sinuciderile tinerilor provin din familii lipsite de tată, 90% dintre copiii străzii şi dintre copiii care fug de acasă sunt din familii lipsite de tată, 80% dintre copiii care prezintă tulburări de comportament provin din familii lipsite de tată, 80% dintre violatorii motivaţi de mânie transferată provin din familii lipsite de tată, 71% dintre cei care renunţă la liceu provin din familii lipsite de tată, 75% dintre pacienţii adolescenţi din centrele pentru folosirea abuzivă a drogurilor provin din familii lipsite de tată, 70% dintre adolescenţii aflaţi în instituţii de stat provin din familii lipsite de tată şi 85% dintre tinerii din închisori au crescut în familii lipsite de tată (a se vedea Products of Father Deprivation, www.mensdefense.org).

În cartea sa Creşterea băieţilor, Dr. James Dobson împărtăşeşte câteva păreri ale sale despre posibilii factori de mediu pentru homosexualitate. Interesant, el scrie că în homosexualitate nu este vorba, în mod fundamental, despre sex: „Este vorba despre orice altceva… singurătate, respingere, afirmare, intimitate, identitate, relaţii, creşterea de către părinţi, ura de sine, confuzia de gen şi încercarea de a aparţine. Ceea ce explică de ce experienţa homosexuală este atât de intensă…”

Cuvintele Dr. Dobson, cu siguranţă, par să-l descrie, într-o anumită măsură, pe Jean Claude. Taţi şi mame, ţineţi seama de asta!

A fost sfâşietor să citesc cuvintele lui Jean Claude: „Simt că bărbatul heterosexual este cea mai rea fiinţă omenească. Femeia heterosexuală este mai bună decât el, mai înţelegătoare.” Cum să dezvolţi o astfel de atitudine, fără să suferi semnificativ din cauza respingerii din partea bărbaţilor?

A fost şi mai sfâşietor să citesc: „Stau departe de Biserică din cauza acelor creştini care îi ridiculizează pe homosexuali.” Când creştinii mărturisitori se poartă cu ură faţă de homosexuali, nu fac decât să exacerbeze sentimentele care s-ar putea prea bine să constituie geneza homosexualităţii.

Dacă rădăcinile homosexualităţii lui Jean Claude sunt rănile din copilărie şi adolescenţă, cum vor fi vindecate acele răni de o Biserică pe care el o percepe ca fiind batjocoritoare şi de respingere? Dacă bărbaţii creştini se distanţează de Jean Claude pentru că pare diferit (sau cumva feminin), cum vor fi împlinite alte dorinţe potenţiale ale lui, de acceptare din partea bărbaţilor? Gândul meu dominant, când am citit e-mailul lui Jean Claude, a fost: „Are nevoie de dragoste creştină autentică.”

A fost şi mai sfâşietor să citesc: „Lumea nu are nevoie de un gunoi ca noi. Este mai bine să fim eradicaţi înainte de a apărea pe pământ. Asta sună bine, corect, David.”

Amintiţi-vă, Jean Claude nu mai este homosexual practicant, ci un bărbat care încearcă să-L urmeze pe Isus, în timp ce se luptă cu ceea ce lui i se pare a fi homosexualitate înnăscută. Este decis să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Nu am citat partea din e-mailul lui Jean Claude în care afirmă că se abţine nu numai de la sexul homosexual, ci şi de la autosatisfacere, de teamă că ea l-ar trimite în iad.

Îngăduiţi-mi să mă opresc din nou şi să tăgăduiesc că spun că experienţa lui Jean Claude este reprezentativă pentru orice homosexual, că părinţii homosexualilor sunt întotdeauna de vină sau că sunt sigur că speculaţiile mele sunt motivul homosexualităţii lui Jean Claude. Deşi nu cred că homosexualitatea este genetică şi cred cu adevărat că alegerea personală joacă un rol, nu sunt atât de nesăbuit ca să gândesc că alţi factori de mediu sau biologici, la care nu m-am referit, nu ar fi putut avea o contribuţie. Şi daţi-mi voie să afirm încă o dată că eu cred, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi pe baza mărturiilor altor homosexuali care s-au întors la Cristos, că iertarea şi eliberarea sunt disponibile în El.

De la gay [„homosexual”, în argou, dar şi „vesel”, „petrecăreţ” în limba engleză, n. trad.] la vesel

Pare providenţial că cel mai recent număr al revistei World (sunt recunoscător că am abonament la ea, prin generozitatea prietenilor), conţine un interviu cu autorul Christopher Yuan, fost homosexual şi fost traficant de droguri, care face în prezent un doctorat pentru misiune. Yuan a fost întrebat în acel interviu care crede că a fost catalizatorul pentru homosexualitatea lui, iar el a enumerat atât expunerea la pornografie la vârsta de nouă ani, cât şi respingerea din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă. „M-am născut în zona Chicago, într-o vreme când în suburbii nu erau mulţi asiatici. Am fost bruscat din cauză că eram asiatic şi nu eram bun la sporturi, deci am fost numit gay, homo, fetiţă şi am început să mă întreb: «Cine sunt eu?»”

Citind Biblia şi având o anumită experienţă în confruntarea cu diavolul, îmi dau seama cum lucrează el. Principala lui armă este minciuna repetitivă şi el umblă întotdeauna în căutare de pradă după oricine şi-ar pleca urechea la el. Deşi Yuan a ascultat pentru un timp minciunile lui Satan, este de apreciat că, în cele din urmă, a crezut adevărul lui Dumnezeu şi şi-a găsit identitatea în Cristos. A fost eliberat mai întâi de adicţia de droguri, iar apoi de homosexualitate. Niciuna dintre acestea nu s-a întâmplat fără voia lui, de aceea eliberarea de homosexualitate a avut loc mai târziu decât eliberarea de adicţia de droguri.

În încheiere, principalul meu scop în scrierea acestui articol electronic a fost să obţin mai multă simpatie şi dragoste pentru homosexuali decât ceea ce găsim, în mod obişnuit, în unele cercuri creştine. Prea mulţi dintre noi ne-am făcut o reprezentare stereotipă pentru toţi homosexualii, ca fiind în mod intenţionat ofensatori, nişte creaturi care îţi întorc stomacul pe dos, care Îl urăsc pe Dumnezeu, care caută oportunităţi pentru a fi fotografiaţi la paradele homosexuale. Dar mulţi sunt ca Jean Claude. În ambele cazuri, Isus a murit pentru ei.

Probabil că voi mai aduce o dată în discuţie acest subiect, pe baza reacţiilor cititorilor. Le citesc pe toate (cu excepţia e-mailurilor pline de ură).

[David Servant, A Homosexual You Will Love. Copyright © 2014 Shepherd Serve – The Teaching Ministry of David Servant. Tradus şi publicat cu permisiune.]