de David Servant
David Servant
Răspunsurile la ultima mea prezentare online, Un homosexual pe care îl vei iubi, ca şi la prezentarea lunii anterioare, Iubesc homosexualii şi sunt frustrat, au fost numeroase. Mulţi cititori şi-au făcut cunoscute poveştile şi observaţiile. Mulţi au scris ca să-mi spună cu compasiune că se rugau pentru „Jean Claude”, a cărui poveste tulburătoare am făcut-o cunoscută în ultima prezentare online.
Am primit, de asemenea, un număr de răspunsuri de la oameni buni, care au citat exemple din propria lor experienţă care nu puteau fi atribuite vreunei cauze de mediu (sugerând o cauză biologică). Au scris şi alţii, care cred că homosexualitatea este rezultatul opresiunii sau posesiunii demonice şi că poate fi vindecată prin exorcism (deşi niciunul nu a citat vreun pasaj din Biblie care să susţină aceasta sau poveşti personale de succes despre eliberarea homosexualilor prin exorcism). Câţiva au scris exprimând condamnări generale ale tuturor homosexualilor. Şi, în sfârşit, unii au scris ca să afirme că încercarea mea de amator de a diagnostica rădăcinile atracţiei lui Jean Claude faţă de persoanele de acelaşi sex nu era departe de adevăr.
Un răspuns pozitiv a venit de la un fost homosexual, pe care îl voi numi „Roger”. E-mailul lui amabil mi-a adus lacrimi în ochi şi m-am gândit că spusele lui ar fi de ajutor oricui încearcă să înţeleagă mai bine (1) câteva posibile rădăcini ale homosexualităţii, (2) modul de a combate atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex şi (3) luptele cu care foştii homosexuali se confruntă la integrarea în Biserică şi societate. Cred că va merita să citiţi, în cele ce urmează, ce mi-a împărtăşit Roger (am folosit caractere italice la o secţiune, pentru accentuare).
„Am părăsit comunitatea homosexuală cu mai mult de treisprezece ani în urmă, după ce L-am acceptat pe Cristos, şi îmi doresc să pot spune că întreaga comunitate creştină m-a acceptat pe deplin şi că am avut resurse şi o misiune care să mă ajute în lupta de a învinge adicţiile poftei homosexuale, pornografiei şi autosatisfacerii. Totuşi, nu aşa au stat întotdeauna lucrurile. M-am trezit izolat, greşit înţeles, respins, ignorat şi că, după mântuirea şi botezul meu ulterior cu Duhul Sfânt, alţi creştini se aşteptau să fiu «liber instantaneu»”.
Eram în situaţia de a alege să resping comunitatea bisericilor importante şi pe cea a celor locale, când am apelat la doi sau trei sfinţi evlavioşi, care mi-au slujit cât de bine au putut şi au fost credincioşi să mă îndrepte întotdeauna înspre Cristos. M-am găsit în poziţia în care am fost nevoit să… folosesc resursele unor organizaţii seculare sau creştine care acţionau în afara Bisericii, pentru a fi ajutat să mă confrunt cu ceva de care oamenii din jurul meu şi bisericile locale, pur şi simplu, nu erau echipate să se ocupe. Drept rezultat, am avut parte de multă amărăciune şi rănire în interacţiunea mea cu mulţi creştini, chiar şi faţă de cei care încercau cu disperare să-mi slujească, ca şi faţă de organizaţiile locale. Dar acum, mulţi ani mai târziu, pot să văd mult mai clar că făceau tot ce puteau ca să-mi ofere dragostea lui Cristos şi am ajuns, de asemenea, să înţeleg că amărăciunea, respingerea, egoismul, mila de sine şi mândria sunt întărituri adânc înrădăcinate în homosexuali, foşti sau de alt fel.
Treisprezece ani mai târziu, deşi nu mă mai aflu în robia homosexualităţii, încă mă lupt zilnic cu ispitele atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex. Înclinaţia nu a dispărut niciodată. Totuşi, puterea ei asupra mea a fost ruptă. După ani şi ani de întărire a atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex prin experienţe sexuale, poftă, pornografie şi autosatisfacere, creierul meu are conexiuni neurologice profunde pentru atracţiile faţă de bărbaţi.
Nu cred că m-am născut în acest fel. Este atât de clar pentru mine cum s-a dezvoltat homosexualitatea în viaţa mea, ca o „configuraţie”, prin relaţia încordată cu tatăl meu, prin ostilitatea faţă de un frate mai mare şi printr-o mamă dominatoare şi furioasă. Totuşi, cel mai important şi «esenţa acestui e-mail» cred că este că eu cred că cea mai profundă cicatrice şi cel mai important factor în viaţa mea a fost respingerea din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă.
Am aflat şi cred cu tărie că rădăcina homosexualităţii mele a fost o inferioritate adânc înrădăcinată a propriei mele masculinităţi ca băiat, adolescent şi adult, întărită de milioane de ori de respingerea din partea tovarăşilor masculini de aceeaşi vârstă şi, drept rezultat, de propriile mele percepţii despre inadecvarea mea. Am suferit, de asemenea, oroarea de a fi numit «poponar», «surioară», «fată», toate în timp ce mă aflam în umbra unui frate mai mare, foarte masculin şi atletic.
Este o luptă care continuă şi astăzi. Încă găsesc extrem de dificil să formez prietenii masculine datorită «blândeţii» mele, ca să spun aşa, din lipsa unor cuvinte mai potrivite, fiindcă bărbaţii găsesc într-adevăr dificil să formeze relaţii cu bărbaţi de patruzeci şi opt de ani, „niciodată căsătoriţi”, care sunt diferiţi de ei şi de viaţa lor în atât de multe moduri. Numai un bărbat creştin cu adevărat evlavios, care îşi înţelege propriul păcat, care a fost zdrobit de el înaintea lui Dumnezeu, se uită la mine şi se vede pe sine. Nu fiindcă se luptă cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, ci fiindcă îşi cunoaşte adevărata stare înaintea unui Dumnezeu sfânt şi realizează că nu este diferit. Dumnezeu a fost bun cu mine şi mi-a dat câţiva asemenea bărbaţi evlavioşi în viaţă.
Pot să vă spun că a am avut parte de cel mai singuratic, cel mai dificil drum, pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată, când am trecut de la viaţa homosexuală la viaţa de om născut din nou prin Isus Cristos. Nu pot să vă spun că dacă aş fi ştiut cât de singuratic, confuz, consternant şi frustrant va fi să mă găsesc în faţa unei lumi care mă vede acum ca „aberant” şi glorifică homosexualitatea practicată drept normalitate, aş mai fi luat decizia. Şi o tristă stare de lucruri este că Biserica nu se află într-o stare cu mult mai bună. Există în Biserică atât de multă ignoranţă, ură, ostilitate şi înţelegere greşită a acestei situaţii.
Aceia dintre noi care am fost eliberaţi de homosexualitate de către Cristos trăim în umbra comunităţilor noastre creştine. Mulţi, pur şi simplu, nu sunt siguri că îi vor pe «foştii homosexuali» în preajma copiilor lor. Unii chiar nu vor să ne invite acasă la ei la cină pentru că, pur şi simplu, se simt mai confortabil cu «familii» şi alte «cupluri». Invitaţiile la evenimente speciale şi excursii sunt rare. Pastorii chiar nu vor să depunem mărturie despre eliberarea noastră, fiindcă nu vor «să ne pună în poziţia de a revela aşa ceva audienţei». Iar lista poate continua.
Totuşi, în opoziţie cu toate acestea este Cristos Însuşi. Sunt cu adevărat bucuros că nu am ştiut cât de dificil avea să fie. Pentru că, prin toate, am ajuns să-L cunosc pe El. El a devenit comoara mea. El a folosit atracţia mea faţă de persoanele de acelaşi sex ca să-mi arate păcatul meu abject, iar prin urâţenia a toate, m-a chemat la El. M-a învăţat cum să-L iubesc, cum să-i iert pe alţii, cum să strig la El şi să fiu complet dependent de El, ca să mă elibereze nu numai de homosexualitate, pornografie şi autosatisfacere, ci, cred eu, mai important, ca să-mi dea o inimă nouă, pentru a mă elibera de adevăraţii uriaşi din viaţa mea: amărăciunea, duritatea, ura, mânia, defăimarea, bârfa, egoismul, mila de sine, mândria şi toate celelalte lucruri păcătoase, cu privire la care numai Duhul Sfânt mă poate lumina şi de care numai El mă poate elibera. În timp ce scriu acest e-mail… văd că mai am o cale lungă de străbătut.”
Când am citit scrisoarea lui Roger, m-am trezit dorind ca mărturia lui despre eliberarea de homosexualitate să fi inclus eliberarea de ispita homosexuală. Dar a trebuit să-mi reamintesc că şi eu sunt ispitit de păcate care m-au stăpânit înainte de venirea la Cristos.
M-am trezit, de asemenea, amintindu-mi cu regret de momente din copilăria mea când m-am alăturat tovarăşilor mei de aceeaşi vârstă în batjocorirea unui coleg dăruit artistic care nu era atletic, aruncându-i vorbe de ocară ca poponar şi homo. Astăzi este homosexual. Mă întreb cât de mult am contribuit la identitatea lui sexuală.
În mod clar, Roger identifică respingerea din partea tovarăşilor de acelaşi sex ca fiind cauza primară pentru robia lui ulterioară şi pentru luptele lui din prezent cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Adânc, în interior, Roger tânjeşte, pur şi simplu, după acceptare. (Şi cine nu o face?) Roger s-a pocăit, ştiind că pocăinţa este necesară pentru a fi acceptat de cea mai importantă Persoană, şi anume Isus. Pocăinţa lui totuşi a avut ca rezultat respingerea sa de către comunitatea homosexuală şi de către societate în general. El se referă la sine ca „aberant” în cultura noastră, presupun că din cauză că acum cultura noastră acceptă atât heterosexualii, cât şi homosexualii – dar nu foştii homosexuali care s-au pocăit.
În mod tragic totuşi, un bărbat care a avut parte de respingere în cea mai mare parte a vieţii sale, din partea familiei şi a tovarăşilor de aceeaşi vârstă, care s-a descurcat cu respingerea, într-o anumită măsură, prin perversiune sexuală, şi care a suferit apoi şi mai multă respingere de la comunitatea homosexuală şi societate, când a căutat acceptarea lui Dumnezeu, a suferit şi mai multă respingere de la „oamenii lui Dumnezeu”! Nu este de mirare că a scris: „a avut parte de cel mai singuratic, cel mai dificil drum, pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată când am trecut de la viaţa homosexuală la viaţa unui om născut din nou prin Isus Cristos”.
Dacă este ceva ce putem învăţa de la Roger, este că ar trebui să le întindem o mână homosexualilor, cu dragoste şi acceptare – bineînţeles, fără a compromite standardele de sfinţenie ale lui Dumnezeu. Dacă lumea homosexuală vede Biserica fiind plină de ură şi respingere, s-ar părea că există puţine şanse ca homosexualii să devină interesaţi de ceea ce avem de oferit prin Evanghelie. Tind să cred că, de fapt, lumea homosexuală ne vede într-adevăr ca plini de ură şi respingători – şi adesea pe bună dreptate.
Iar când homosexualii se întorc cu adevărat la Isus, ar trebui să fie copleşiţi cu dragoste şi acceptare. Slavă Domnului că Roger a găsit câţiva bărbaţi creştini care au făcut asta pentru el. Dar imaginea Bisericii mai largi, pe care o zugrăveşte el, ne face cunoscut că mai sunt multe de făcut pentru o îmbunătăţire a atitudinii noastre.
Daţi-mi voie să spun încă o dată că nu sugerez că motivul oricărei orientări homosexuale este cel din cazul lui Roger. În mod clar, orientarea homosexuală nu este întotdeauna cauzată de un mediu familial disfuncţional sau de abuzul din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă. Părinţii buni nu ar trebui să se condamne.
Încă un lucru
În Biblie învăţăm că Dumnezeu îi face pe unii „bărbaţi păroşi”, ca pe Esau, şi că Dumnezeu îi face pe unii „bărbaţi fără barbă” (a se vedea Geneza 27:11). Amândoi bărbaţii erau bărbaţi:
„Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.” (Geneza 25:27, subliniere adăugată)
Nu ne putem opri să ne întrebăm dacă, trăind în America modernă, Iacov ar fi fost etichetat, catalogat şi ar fi sfârşit apoi confruntându-se cu aceleaşi lupte ca Roger.
Să-i iubim şi să-i susţinem pe „bărbaţii fără barbă” pe care îi face Dumnezeu. Să încetăm să definim masculinitatea printr-un anumit set de trăsături de personalitate. Nu toţi suntem fanatici ai fotbalului, nu toţi avem coarne de cerb atârnând pe pereţi şi nu toţi putem identifica doar trei feluri de flori.
Isus era bărbat, dar nu S-a potrivit întotdeauna şablonului masculin modern. Nu a avut niciodată o întâlnire cu o femeie şi nu s-a căsătorit niciodată, şi a spus o dată că unii bărbaţi „sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor”. (Matei 19:12) A plâns în public, ceva ce băieţeilor li se spune că fac doar fetiţele. (Luca 19:41, Ioan 11:35) A petrecut timp cu copiii. (Matei 19:13-14) A pregătit micul dejun. (Ioan 21:9-12) A spălat picioarele altor bărbaţi. (Ioan 13:3-5) Aparent nu L-a deranjat că Ioan s-a rezemat de pieptul Lui la ultima cină. (Ioan 13:21) Odată a fost surprins spunând despre oamenii din Ierusalim: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Luca 13:34) El nu a fost exact bărbatul tipic modern…
[David Servant, Hairy Men and Smooth Men. Copyright © 2014 David Servant. David a slujit mai bine de treizeci şi cinci de ani în misiunea vocaţională. Este fondatorul şi Preşedintele Heaven’s Family, o misiune creştină care ajută la înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu în mai mult de patruzeci de naţiuni în întreaga lume. Este autorul a numeroase cărţi, care includ Forever Rich şi The Disciple-Making Minister, un manual de instruire de cinci sute de pagini, care a fost tradus în mai mult de douăzeci de limbi şi a fost distribuit la zeci de mii de pastori. David and Becky sunt căsătoriţi de treizeci şi opt de ani. Ei au trei copii adulţi căsătoriţi şi şapte nepoţi. Site-ul personal al lui David este www.davidservant.com. Poate fi contactat la adresa de e-mail information@shepherdserve.org.]
