Mark descrie primii săi ani de viaţă şi cum a devenit un tânăr foarte sexualizat. Totuşi, Dumnezeu a intervenit, iar Mark ne face cunoscut cum a găsit suport în biserică.

Citindu-mi Biblia

Când, în cele din urmă, au ajuns să-L crucifice pe Isus, m-am supărat cu adevărat din cauza a ceea ce I se întâmpla.

Evenimentele din viaţa Lui, pe care le citisem până în momentul acela, deveniseră atât de reale pentru mine, viaţa Lui era atât de uimitoare! Primele trei evanghelii prezentau o relatare atât de vie o vieţii Sale – hrănirea a cinci mii de bărbaţi, minunile şi evenimentele stranii şi misterioase ale naşterii şi vieţii Sale – încât am fost prins de impactul pe care Acest Om îl avea asupra celor din jurul Său. Dar Evanghelia după Ioan, o relatare intimă plină de putere, scrisă de un om care Îl iubea în mod clar pe Isus şi care petrecuse mult timp aproape de El, a fost cea care m-a adus aproape de prezenţa Omului Isus Cristos. Modul simplu în care povesteşte Ioan, având o profundă înţelegere a lui Isus şi cunoscând ce însemna să te afli efectiv în aceeaşi încăpere cu El, îţi taie răsuflarea. Relatarea este atât de personală şi de antrenantă, încât am simţit că aproape puteam să întind mâna şi să-L ating pe Isus.

Iar acum Îl crucificau. În timp ce drama deplină a acestei tragedii era în plină desfăşurare, vedeam cu ochii minţii un Bărbat cu piroane în mâini şi picioare atârnând pe o cruce, suferind o durere de nedescris, mulţimea aflându-se în apropiere.

Biblia pe care o citeam era o Biblie Vestea Bună, pe care o cumpărasem dintr-un magazin la câteva săptămâni după ce începusem să frecventez biserica. Ca reporter la un ziar local, fusesem pentru un articol la un centru de suport pentru oamenii fără serviciu şi fusesem întrebat dacă aş fi vrut să merg la o biserică locală în următoarea duminică. Deşi am spus imediat „nu”, oferta mi s-a făcut din nou şi, crezând că jurnaliştii nu ar trebui să fie închişi faţă de nicio experienţă, am acceptat.

Citind pentru prima dată relatările despre viaţa lui Isus în evanghelii, a fost ca şi cum aş fi citit rapoarte din ziare despre viaţa lui Cristos; le-am citit cum aş fi citi relatarea unui corespondent despre un eveniment. Matei era fundalul istoric, Marcu titlurile, acţiunea şi aventura din tabloide, iar Luca articolul lung, plin de detalii şi explicaţii. Evanghelia după Ioan totuşi a fost un interviu „detaliat şi personal”, relatat în mare parte prin cuvintele lui Isus Însuşi.

Pe lângă citirea Bibliei Vestea Bună (cea mai bine vândută versiune a Bibliei în lume astăzi, cu douăzeci şi trei de milioane de exemplare vândute, conform site-ului Alianţei Evanghelice), frecventam şi biserica, o biserică baptistă carismatică plină de viaţă şi în creştere, care se întâlnea în holul unei şcoli.

Primii ani

Acest tip de creştinism era foarte diferit de creştinismul de care avusesem eu parte în copilărie. Fiind al treilea dintre cei patru fii, am fost creştinat ca romano-catolic la vârsta de o lună; se spune că preotul, înainte de a turna apă pe capul bebeluşului, pune sare în gura copilului pentru a aduce curăţire. Când am întrebat-o pe mama, ani de zile mai târziu, de ce am fost creştinat, mi-a răspuns: „Ca să se spele păcatul lui Adam.” Precum pot să confirme primii douăzeci şi unu de ani din viaţa mea, sarea şi apa nu au funcţionat.

În copilărie am fost un băieţel afectuos, iubitor faţă de mama şi adesea atent la nevoile altora. Plângeam cu uşurinţă la durerea şi suferinţa altor oameni. Deşi cei doi fraţi ai mei (unul cu optsprezece luni mai mare decât mine, celălalt cu doar paisprezece luni mai mic) aveau o mulţime de prieteni, eu am preferat să citesc şi să joc şah. Odată m-am dus la magazin şi i-am cumpărat o felicitare fratelui meu mai mare de ziua lui de naştere, spre marele amuzament şi spre lauda restului familiei; aveam şapte ani.

Deşi păream mai sensibil emoţional decât fraţii mei, eram şi extrem de independent şi hotărât şi fericit să o arăt. Ceea ce m-a adus în conflict cu cel mai mare frate al meu, un băiat intimidant, posac şi egoist, cel puţin când eram mai mici, el fiind în mod clar preferatul părinţilor, îndeosebi al mamei. Avea resentimente din cauză că-şi împărţea lumea cu trei fraţi mai mici şi era violent şi răzbunător faţă de oricine îl înfrunta cu curaj, adesea acela fiind eu. Părinţii mei, tineri şi imaturi, în timp ce îl favorizau pe întâiul lor născut, erau indiferenţi la cererile mele de protecţie faţă de un frate mai mare plin de ură şi agresiv, şi erau adesea indiferenţi faţă de mine în general. La urma urmei, mama dorise doi băieţi şi două fete; a avut doi băieţi, apoi am venit eu.

Tata era un bărbat supărat, plin de resentimente, distant, chinuit de o bâlbâială pe care o moştenise de la tatăl său, pe care a trecut-o, în diferite grade, fiecăruia dintre cei patru fii, în special celui mai mare. Familia era pentru mine un loc destul de violent, tata fiind gata să arunce injurii oricăruia dintre cei patru fii, o pedeapsă adesea mult mai mare decât greşeala, fratele meu cel mai mare fiind agresiv, neputând fi controlat, iar mama fiind nesatisfăcută şi neîmplinită. În mediul în care am crescut am avut parte de experienţe care m-au brutalizat.

Apare o luptă

În acest cadru a început să apară, deşi încet, o altă problemă. De la o vârstă fragedă îmi amintesc cum se trezeau în mine sentimente emoţionale puternice când mă aflam în preajma anumitor oameni. Am o amintire cu un băiat mai mare, înalt, atletic şi încrezător în sine, pe care îl găseam, în mod curios, „atrăgător”. Când timpul nostru de joacă trebuia să ia sfârşit, sentimentele mele de dezamăgire pot fi mai bine descrise ca o devastare totală; aveam aproximativ opt ani.

Când am crescut mai mare, am dezvoltat în interior o dependenţă emoţională foarte puternică, căutând să-mi găsesc identitatea şi împlinirea în oamenii din jurul meu, cel mai adesea în băieţi mai mari. În timp ce băieţii de vârsta mea aveau prietenii, aceasta părea să fie ceva de care eu eram incapabil. „Prieteniile” mele durau un timp foarte scurt. Nevoia mea de o legătură emoţională profundă era foarte reală – iar sentimentele mele deveneau cu atât mai intense cu cât creşteam. Nu mi-a fost de ajutor că nu aveam surori, că mergeam la o şcoală numai pentru băieţi şi că petreceam timp într-un mediu exclusiv masculin la o trupă locală de cercetaşi.

Deci este de mirare că un adolescent sensibil, cu o minte independentă, cu nevoi emoţionale şi oarecum brutalizat, descoperă că să devină o fiinţă „sexuală” în adolescenţă este o experienţă tulburătoare? Când atât de mulţi prieteni ai mei de la şcoală vorbeau despre prietene, o realitate îngrozitoare plana asupra mea ca o umbră – mă luptam cu sentimente homosexuale puternice şi intense, care erau debilitante şi se aflau în foarte mar măsură în afara abilităţii mele de a le controla.

Experienţele sexuale

Când eram la cercetaşi, plecam deseori în tabere, iar grupurile de băieţi rămâneau împreună peste noapte. Atunci ne implicam în ceea ce, pentru mulţi dintre ei, era doar puţină „nebunie adolescentină”. Dar acele experienţe au dobândit o semnificaţie mult mai importantă pentru mine şi au avut drept rezultat că, pe când aveam cam treisprezece ani, eram deja un adolescent foarte sexualizat şi foarte dependent emoţional.

Şi astfel am avut o serie de experienţe sexuale în primii ani ai adolescenţei, fiecare trezindu-mi o dorinţă mai puternică pentru mai mult, fiecare experienţă promiţând mult şi neoferindu-mi nimic, conducându-mă la următoarea experienţă şi apoi la încă una. Am avut o relaţie cu un tip cu vreo patru ani mai mare decât mine şi, pentru o perioadă de câţiva ani, până ce am împlinit aproximativ şaisprezece ani, am făcut sex cu el la fiecare trei sau patru luni.

Când slujba l-a făcut să plece, am rămas simţindu-mă singur, izolat şi chiar într-o nevoie emoţională şi sexuală mai mare decât înainte, pe atunci eu având deja o obsesie serioasă pentru autosatisfacere. Se părea că nevoia mea de a fi iubit de un bărbat era insaţiabilă. Tânjirea mea după o astfel de iubire era uneori atât de puternică, încât tot ce puteam face era să mă aşez pe un scaun şi să mă îmbrăţişez singur. Şi mai multe experienţe sexuale când aveam şaisprezece şi şaptesprezece ani, cu băieţi de aceeaşi vârstă, doar au amplificat problema. Când aveam optsprezece ani, mi-am asumat riscul de a merge la un bar homosexual în Liverpool (şi am fost abordat odată de doi bărbaţi care erau, în mod clar, ofiţeri de poliţie în civil), căutând pe cineva care, eram convins, se găsea acolo şi avea să-mi facă viaţa completă. Întorcându-mă apoi singur pe jos acasă de la club, simţeam, în egală măsură, durere şi goliciune. Toate acestea s-au întâmplat fără ca părinţii să ştie cu adevărat.

Am părăsit şcoala la şaisprezece ani, mi-am luat o slujbă ca funcţionar la o firmă de construcţii şi m-am dus la seral două seri pe săptămână, pentru a obţine nivelele A de care aveam nevoie ca să intru la un curs de jurnalism. Până şi la cursul de jurnalism căutam localuri homosexuale în oraş şi mă aventuram să intru în ele. Aflându-mă în vacanţă în Europa cu un prieten „hetero” de la şcoală, m-am aventurat în cartierul roşu din Amsterdam şi am căutat sex cu necunoscuţi în câteva baruri homosexuale, încercând cu disperare să fiu agăţat. Chiar şi odată ce am obţinut slujba de jurnalist, departe acum (din fericire) de familie şi de Liverpool, mă aventuram să ies din pat pentru a mă duce la un local homosexual din zonă, fiind odată agăţat de doi bărbaţi tineri, care m-au dus acasă la ei în Slough.

Găsind ajutor în biserică

Şi astfel, când a venit invitaţia de a merge la biserică, în realitate eram gata pentru orice m-ar fi putut ajuta. Cântecele, predicarea, oamenii aparent prietenoşi, totul a fost grozav. Dar când L-am întâlnit pe Omul Isus Cristos, un bărbat dur care vorbea cu atâta uşurinţă despre dragoste şi care a murit pe cruce, m-am îndrăgostit rapid de El. Îmi amintesc cum îmi curgeau lacrimile când s-au dus să-I caute trupul, iar El nu era acolo – revenise la viaţă. Atunci, stând pe pat şi citindu-mi Biblia Vestea Bună, I-am spus simplu lui Isus că aş face orice pentru El, L-aş urma şi aş renunţa la orice doar ca să fiu cu El.

După doi ani în biserică, am realizat că aveam nevoie de ajutor ca să trăiesc viaţa creştină în curăţie. Într-o noapte, dormeam în pat şi am simţit un bărbat stând peste mine; m-am silit să mă trezesc şi să mă lupt cu el, ca să realizez, odată ce am fost complet treaz, că nu era nimeni acolo. Faptul că devenisem creştin nu a însemnat că ispitele sexuale au dispărut – iar acum avea loc o luptă spirituală.

Deci, într-o duminică dimineaţa am găsit un bărbat din biserică despre care ştiam că se ocupa de consiliere şi i-am povestit despre mine. A încercat să mă înţeleagă cât de bine a putut şi mi-a spus că ne vom întâlni pentru „consiliere prin rugăciune”. În prima sesiune a fost nevoie să numesc înaintea lui Dumnezeu fiecare băiat sau bărbat cu care făcusem sex şi să-I cer lui Dumnezeu să mă ierte; de fiecare dată când o făceam, trupul mi se zguduia violent, ca şi cum o mare greutate se ridica de peste mine. A fost începutul unui lung proces de vindecare, care continuă până în ziua de astăzi.

Concluzii

Acum, la doisprezece ani după ce am devenit creştin, realizez tot ce a făcut Dumnezeu în viaţa mea. Pentru mine, aceasta a inclus căsătoria (ceea ce este o poveste în sine); frumoasa mea soţie şi cu mine avem trei copii minunaţi. Acum conduc un grup de suport în Londra care face parte din True Freedom Trust, o misiune creştină pentru cei cu lupte homosexuale. Am descoperit că există alţi câţiva oameni în biserica mea care duc aceleaşi lupte. Urmăresc dezbaterea din Biserică despre homosexualitate şi, mai recent, m-am trezit împărtăşind propria-mi călătorie şi propriile-mi experienţe liderilor bisericii, aceeaşi biserică prin care am devenit creştin. Reacţiile lor au fost amestecate, unele încurajatoare, unele nu; unii au ascultat şi încearcă să înţeleagă, alţii recunosc deschis că nu au toate răspunsurile.

Pentru mine luptele continuă, deşi sunt mai puternic şi mai capabil să le fac faţă decât în trecut. Caut să răspund la chemarea lui Dumnezeu pentru viaţa mea, de a nu împlini dorinţele naturii păcătoase şi a le sacrifica pe altarul ascultării de voia Sa cea pură, desăvârşită şi iubitoare. El este cu adevărat un Tată iubitor, care nu vrea nimic altceva decât ce este cel mai bine pentru copiii Săi şi care ne instruieşte în moduri care ne conduc la viaţă. El este un Dumnezeu gelos care ne vrea pentru El.

Pentru viitor? Nu aş începe să-mi compar neliniştea vieţii de acum cu ceea ce îmi stă înainte: chiar nu există termen de comparaţie. Va veni o zi când dorul se va fi dus şi mă voi odihni în sfârşit în Dumnezeu. Atunci totul se va fi terminat, lupta va fi fost câştigată şi totul va fi fost cucerit; atunci în sfârşit Îl voi întâlni faţă în faţă pe Omul pe care L-am întâlnit în Biblia mea Vestea Bună – Omul Isus Cristos.

[Mark’s Story. Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]