de Steve Baliko
Dacă ai fi martor la un accident de maşină îngrozitor şi te-ai opri să ajuţi, i-ai întreba pe răniţi: „E din vina voastră?” Aceasta şi alte aluzii puternice s-au auzit la recenta conferinţă pe tema HIV/SIDA care s-a desfăşurat la Biserica Saddleback din California. Pentru prima dată, liderilor evanghelici de pe tot globul li s-a cerut să se adune şi să se confrunte cu patru întrebări referitor la pandemia SIDA: Ascultă cineva? Înţelege cineva? Va ajuta cineva? Îi pasă cuiva?
Aproximativ 1700 de lideri de biserici, profesionişti în medicină şi politicieni internaţionali s-au adunat ca să afle despre cercetări de ultimă oră, progrese în strategiile de prevenire, fapte dureroase despre severitatea problemei şi mai multe perspective cu privire la ce înseamnă să aduci speranţă în această criză. S-a raportat că peste 8000 de persoane mor în ficare zi de SIDA în lume – dacă decesele care au avut loc în tragedia de la Turnurile Gemene din 9/11 s-ar întâmpla de două ori pe zi, în fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an, nu ar egala numărul vieţilor pierdute din cauza SIDA. Chiar dacă nu SIDA este prima cauză de deces în lume, este singura, în primele şase, care nu are vindecare. Anual, America de Nord are aproximativ 18000 de decese ale adulţilor şi copiilor din cauza SIDA, în timp ce Africa Subsahariană este martoră la peste 2100000. Opriţi-vă şi meditaţi doar o clipă la aceste numere!
SIDA nu este o maladie homosexuală. În Statele Unite totuşi, majoritatea celor infectaţi cu HIV sunt din categoria populaţiei de bărbaţi care fac sex cu bărbaţi. Statistici recente indică o creştere a numărului de femei testate pozitiv. Unii au sugerat că această creştere a noilor infecţii se datorează infidelităţii bărbaţilor căsătoriţi. Răspândirii bolii i se alătură stigma continuă care planează asupra bărbaţilor şi femeilor care trăiesc cu un diagnostic pozitiv. Până în ziua de astăzi există un nivel ridicat de ignoranţă referitor la modul de transmitere a maladiei şi un nivel ridicat de teamă cu privire la testare şi descoperirea sigură a statutului personal la HIV. Suferinţa datorată dezinformării şi lipsei semnificative de comunităţi iubitoare, suportive pentru seropozitivi a constituit tema a numeroase discuţii de grup şi workshop-uri în cadrul conferinţei.
Sincer, am fost copleşit. Amploarea nevoilor în ţara noastră şi pe plan internaţional pare a fi dincolo de ce am putea realiza în timpul vieţii noastre. În acelaşi timp, am conştientizat că bisericile şi misiunile precum Portland Fellowship au o oportunitate deosebită de a fi mâinile lui Cristos, pentru a-i cuprinde pe oamenii răniţi şi pe moarte. Situaţia poate fi adusă în perspectivă corectă luând în considerare cuvintele Maicii Tereza: „Dumnezeu nu mă cheamă să am succes. Mă cheamă să fiu credincioasă.” Este o sarcină prea mare pentru oricare dintre noi să ne gândim cum să rezolvăm problema, dar nu aceasta ne cere Isus să facem. Isus ne cere să-i iubim pe ceilalţi şi, făcând-o, să-L iubim pe El. Întrebarea este: „Cum începem să ne arătăm credincioşia răspunzând la domeniul HIV/SIDA?”
La Portland Fellowship începem să ne punem această întrebare; şi vă cerem şi vouă – prietenii, suporterii şi susţinătorii noştri – să o luaţi în considerare în rugăciune. Conferinţa nu mi-a oferit o carte plină de răspunsuri sau un plan în şapte paşi pentru a elimina durerea şi suferinţa la toţi cei care au parte de ele. Dar acum am o durere mai profundă în inimă şi o dorinţă intensă de a-mi ţine ochii şi urechile deschise la glasul Duhului lui Dumnezeu, oricum ar alege El să-mi vorbească. El va vorbi multora dintre noi, dacă ne vom face timp să ne oprim şi să ascultăm.
În acest proces vrem să auzim veşti de la voi. Cum vă mişcă Dumnezeu inima? Ce viziuni pentru biserica voastră sau pentru biserici devin clare? Ce aspecte ale prevenirii credeţi că este nevoie să fie explorate? Căror nevoi şi dureri ale inimii despre care auziţi în comunitatea homosexuală, li se pot adresa bărbaţii şi femeile care sunt urmaşi ai lui Cristos? Cum ar trebui să se implice Biserica în destigmatizarea testării pentru HIV, în îngrijirea celor cu SIDA şi în exprimarea perspectivei care susţine relaţiile sănătoase şi valoarea fiecărei vieţi umane? Suntem dornici să ne bucurăm cu cei care se bucură şi să plângem cu cei care plâng? Suntem dornici să ne implicăm într-un conflict tumultuos, plin de teamă şi durere, şi să rămânem alături de cei convinşi că sunt cu totul singuri?
Numai Dumnezeu poate răspunde la aceste întrebări. Trebuie să ne rugăm şi să acţionăm. Nu-L mai putem întreba pe Dumnezeu ce are de gând să facă privitor la „această problemă” sau la „acei oameni”. Să ne dovedim la înălţimea situaţiei, având tăria Lui, şi să începem îndelunga ascultare, care Îl glorifică şi întâlneşte oamenii chiar acolo unde se află ei!
[Steve Baliko, Facing AIDS: Where do we begin? Extras din newsletter-ul The Fellowship Message, ianuarie 2006. Copyright © Portland Fellowship. Tradus şi publicat cu permisiune.]