Cum răspunzi când un membru de familie îți dezvăluie că este homosexual?

de Drew Berryessa

Drew Berryessa

Drew Berryessa

La Portland Fellowship avem privilegiul de a păşi alături de câteva familii care au avut parte de descoperirea că cineva drag lor se identifică drept homosexual sau lesbiană. De mai bine de douăzeci şi cinci de ani, Portland Fellowship slujeşte familiilor în astfel de vremuri critice şi suntem binecuvântaţi să putem ajuta, oferind cunoaştere şi empatie familiilor în suferinţă.

Acestea fiind zise, fiecare familie este unică şi de aceea nu există o formulă fixă cu ce să faci când un membru de familie îţi dezvăluie că este homosexual. Impactul dezvăluirii de către cineva drag a homosexualităţii sale va varia semnificativ în funcţie de relaţie. De exemplu, dacă fiul tău sau fiica ta îţi spune că este homosexual sau lesbiană, aceasta va avea o încărcătură relaţională mai mare decât dacă un prieten îndepărtat îţi dezvăluie identitatea lui homosexuală. Indiferent de relaţie, există două aspecte cărora este nevoie să ne adresăm când ni se face o dezvăluire de o asemenea importanţă: răspunsul tău faţă de cel drag şi impactul pe care dezvăluirea îl are asupra ta personal.

Deci cum îi răspunzi celui drag al tău? În câteva cuvinte: cu dragoste şi respect. Este important să-ţi aminteşti că, deşi dezvăluirea este dureroasă pentru tine, realitatea este că cel pe care îl iubeşti a ajuns la concluzia referitoare la sexualitatea sa în mod dureros şi într-o perioadă îndelungată de timp. Mai mult, fără îndoială, să-şi adune curajul pentru a-ţi face destăinuirea a fost un proces lent, plin de anxietate pentru el. Există un mare risc personal în împărtăşirea unei astfel de informaţii, în special dacă este clar că perspectiva ta despre lume se află în opoziţie cu modul în care îşi înţelege sexualitatea. Există şansa ca el să se aştepte deja la respingere şi judecată.

Deci în ce constă practic un răspuns iubitor şi respectuos? Mai întâi, un astfel de răspuns va căuta să asculte şi să înţeleagă. Nimic nu întrerupe relaţia şi comunicarea ca eşecul de a asculta. Chiar dacă nu eşti de acord cu concluziile celui drag despre sexualitatea sa, el are experienţe care l-au făcut să se identifice ca homosexual, cel mai sigur, atracţiile faţă de persoane de acelaşi sex, pe care nici nu le-a ales, nici nu le-a cerut. Alegerea de a asculta te va ajuta să înţelegi mai bine ce drum a străbătut cel drag al tău, iar pe el îl va ajuta să se simtă respectat.

Este important să comunici celui drag iubirea şi acceptarea ta faţă de el ca persoană. Ceea ce este, în mod clar, diferit de acceptarea sau aprobarea concluziilor, acţiunilor sau viitoarelor sale decizii. Deşi, foarte probabil, momentul când cel drag îţi face dezvăluirea despre sexualitatea sa nu este timpul potrivit ca să intraţi într-o discuţie profundă despre obiecţiile tale cu privire la identitatea lui sexuală (mai mult ca sigur, probabil că el cunoaşte deja părerea ta despre chestiunea în cauză), poţi să îi transmiţi dragoste şi acceptare şi să afirmi, cu respect şi compasiune, că convingerile tale despre sexualitate rămân intacte şi că puteţi să nu fiţi de acord în această privinţă şi tot să vă iubiţi unul pe celălalt. Va fi timp mai târziu, când emoţiile se vor fi potolit, să vorbiţi mai sincer despre obiecţii; probabil că acum nu este momentul.

Dar cum rămâne cu reacţia ta interioară? Când cineva drag îţi dezvăluie homosexualitatea sa, te va impacta în mai multe moduri. Răspunsul cel mai obişnuit este durerea. Joe Dallas explică aceasta în cartea sa Când homosexualitatea îţi loveşte familia: Ce să faci când cineva drag îţi spune că este homosexual [When Homosexuality Hits Home: What to Do When a Loved One Says They’re Gay]. El afirmă: „Presupunerilor tale mor, şi încă presupunerile tale majore. Deci, ca răspuns la această moarte, ca răspuns la orice fel de moarte, jeleşti.” Este important să recunoşti că va exista un proces de ajustare la noua dinamică şi la noua realitate a relaţiei.

În această perioadă, este important să găseşti un loc sigur, în care să-ţi procesezi sentimentele de durere şi, mai ales, un loc în care să te afli separat de cel drag care ţi-a mărturisit că este homosexual. Durerea este un răspuns legitim, dar s-ar putea să nu fie folositor pentru relaţia ta cu cel drag, care este homosexual, să-i faci cunoscute sentimentele tale. Un consilier bun, un pastor sau un prieten de încredere, sau un grup de suport ar fi opţiuni mult mai sănătoase pentru a da frâu durerii.

Portland Fellowship oferă un grup de suport pentru familia şi prietenii celor care au adoptat o identitate homosexuală. Grupul Speranţa se întâlneşte în a doua zi de vineri a lunii. Grupul oferă un loc sigur, în care să treci prin sentimentele şi reacţiile tale, şi te ajută echipându-te mai bine pentru o relaţie sănătoasă şi respectuasă cu cel drag. Mai mult, Grupul Speranţa oferă familiilor o perspectivă răscumpărătoare. Oamenii pot să-şi supună sexualitatea stăpânirii lui Cristos şi chiar o fac, având parte de glorioasa Lui putere transformatoare. Este important să ne amintim că slujim unui Dumnezeu care, cu adevărat, îi izbăveşte pe cei zdrobiţi sexual.

[Drew Berryessa, How do you respond when a family member “comes out” to you? Extras din newsletter-ul The Fellowship Message, mai 2013. Copyright © 2013 Portland Fellowship. Tradus şi publicat cu permisiune. În 1996 Drew şi-a predat sexualitatea zdrobită domniei lui Cristos, renunţând la o relaţie homosexuală pentru promisiunea Scripturii că „oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga”. Căutând ajutor în lupta cu homosexualitatea, Drew a găsit misiunea Portland Fellowship în 1999. Dumnezeu l-a întâlnit acolo şi, prin programele de ucenicizare ale misiunii, Drew a avut parte de o vindecare şi o transformare uimitoare. Vrând să dea înapoi ce primise, Drew a început să facă voluntariat în 2001 şi s-a alăturat personalului Portland Fellowship în 2004. Drew şi soţia lui, Suzanne, sunt căsătoriţi din 2004 şi au împreună bucuria de a creşte trei fiice, Elaina, Olivia şi Bailey.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *