Cu şcoala anul acesta merge super, am reuşit să iau media nouă la mate, iar în clasa a cincea am avut media cinci. Iar în urmă cu două zile am fost la o mănăstire renumită, iar acum mă rog şi dimineaţa, şi seara; citesc după o carte. Nu ştiu, parcă am sufletul mai bun, dar…

Scriu pentru că vreau să se îndrepte şi ceilalţi, acesta e scopul; poate voi ajuta pe cineva cu rândurile mele. Deci: am fost violat, chestii de genul, şi am rămas aşa. Încerc să mă las, dar nu prea pot, îmi e imposibil. Îmi plac acum fetele, chiar i-am propus unei fete să fie cu mine, şi îmi plac şi băieţii. Eu vreau să ajung celebru, o vedetă, şi nu vreau să am un trecut despre care presa să aibă ce scrie.

Dar ştiţi care e partea cea mai urâtă? La şapte ani am fost violat de un verişor al tatălui vitreg; el avea paisprezece ani. S-a întâmplat de câte ori mă duceam la ţară; am stat o vară întreagă şi s-a întâmplat în fiecare zi, şi nu prea pot să trec aşa de uşor peste lumea asta homosexuală.

Despre ai mei: s-au despărţit, iar tatăl meu mă ignoră de şapte ani. Mă vede pe stradă şi trece pe partea cealaltă sau, dacă se întâlneşte cu mine faţă în faţă, intră într-un magazin, iar banii nu prea mi-i dă la timp. E aiurea, parcă aş fi al nimănui. Mama ştie că îmi plac băieţii, că am avut un iubit şi că ne-am despărţit. Ştie că am fost violat, dar a zis că-l pedepseşte Dumnezeu; nu l-am pedepsit noi. Câteodată mi-e prietenă, câteodată duşman, dar e bine, că putea să mă lase la un cămin de copii, totuşi m-a păstrat. S-a recăsătorit, iar tatăl al doilea e mai mult plecat în străinătate la muncă.

De la tatăl natural luam bătăi; şi acum am o denivelare la picior din cauza lui. Ştiţi că înainte femeile spălau într-un lighean mare, iar la un capăt puneau pe cadă un lemn pe care să stea ligheanul. Tatăl meu bătea cuie în lemn până le scotea pe partea cealaltă şi dădea în mine cu cuiele. Am câteva semne bune. Mă bătea şi cu crengi cu spini.

Oricum, aş vrea o mică atenţie, nu să-mi dea bani, dar să se intereseze de mine. Acum un an a venit la un vecin la mine pe scară, m-a văzut, m-a aşteptat să intru în scară şi nici măcar nu m-a salutat. A stat de la cinci după-amiaza până la douăsprezece noaptea, iar la mine nu a venit; l-am aşteptat la uşă, poate bate şi la mine. În noaptea aceea am plâns până la trei dimineaţa. De asta vreau să ajung cineva, că atunci va avea nevoie de mine şi o să-i zic două vorbe mari.

M-am născut într-o familie de creştini ortodocşi, fiind şi eu un creştin ortodox înrăit, dacă pot să spun aşa. Frecventam biserica ortodoxă mai tot timpul, având foarte mulţi prieteni călugări sau chiar preoţi, şi mă credeam un sfânt. Chiar şi alţii îmi spuneau că sunt un sfânt, dar ce sfânt puteam fi eu când făceam lucruri necuviincioase, care nu plăceau lui Dumnezeu?

La şaisprezece ani am observat că am tendinţe homosexuale. Îmi plăceau atât fetele, cât şi băieţii, dar aveam preferinţă pentru băieţi. Primul contact sexual cu un băiat l‑am avut chiar la acea vârstă, iar de atunci am persistat în asemenea relaţii. A urmat armata, unde am făcut-o cu mulţi camarazi şi eram în stare să o fac şi cu cadrele, dacă mi s-ar fi cerut. Nu mi-a spus nimeni niciodată că ar fi păcat ce fac, de aceea am continuat mult timp astfel.

La vârsta de douăzeci de ani am hotărât să mă căsătoresc, crezând că prin căsătorie scap de homosexualitate, pentru că de acum îmi era ruşine de faptele mele rele. Am putut întrucâtva să mă opresc, pentru că am început să primesc Cuvântul de la un coleg de serviciu şi să studiez Biblia. Nu a trecut mult timp şi m-am hotărât în adunare să-L urmez pe Domnul, iar după trei luni am luat şi botezul.

Cred că vreo câţiva ani buni am fost în stare să mă stăpânesc, ştiind de acum că era păcat ce făceam. Nu a durat însă mult şi Satan a venit cu ce m-a înrobit când eram în lume şi am făcut iar lucruri oribile, dar nu eram bucuros şi eram conştient că mă aflam într-o luptă continuă. Eram întotdeauna mustrat ori de câte ori păcătuiam astfel şi de multe ori chiar Dumnezeu stătea împotriva a ceea ce făceam şi nu-mi reuşea tot timpul ce plănuiam.

Cel Rău a deschis noi orizonturi şi mi-am pus internet. Am început să intru pe site-uri, am găsit mulţi homosexuali care căutau relaţii şi m-am hotărât să-mi dau felurite întâlniri. Mă duceam, iar după câteva discuţii treceam la fapte. Aproape seară de seară mergeam la întâlniri şi o făceam, dar în gândul meu mustrarea nu s-a stins, pentru că frecventam adunarea. De multe ori, Dumnezeu Se folosea de servii Lui şi îmi vorbea de la amvon, dar de câte ori ieşeam de la adunare şi vedeam un băiat frumos pe drum, îmi aruncam ochii după el şi tot nu reuşeam să înving ispita.

Când intram pe internet, găseam remedii pentru a scăpa de homosexualitate, dar în inima mea tot nu puteam birui. Aşa că am hotărât ca, prin rugăciune multă, cu credinţă la Dumnezeu şi stăruinţă, să-L chem pe Domnul să mă scape. Am rugat mai multe persoane să mă ajute şi simt cum Dumnezeu lucrează. Nu mai frecventez acele locuri unde se adună homosexualii, nu mai intru pe site-urile lor şi nu mai răspund când mă sună. Încă mă lupt, dar cred că Domnul Îşi va desăvârşi lucrarea Lui în mine.

Cei care vă aflaţi în situaţia mea, luptaţi, împotriviţi-vă tari în credinţă vrăjmaşului şi el va pleca de la voi! Cu Dumnezeu putem învinge.

Mă numesc Bogdan şi am treizeci şi patru de ani. Cineva mi-a arătat site-ul dumneavoastră şi am cumpărat şi cartea Contra Curentului. Aş dori să mă apropii de Dumnezeu, poate mă ajutaţi în această privinţă!

Nici nu ştiu cum sau cu ce să încep. Aş dori să vă mărturisesc, în primul rând, că viaţa şi orientarea mea sexuală nu sunt cele care ar trebui să fie. Adică sunt puţin mai diferit şi poate că o să mă înţelegeţi şi pe mine. Am să fiu cât se poate de sincer şi direct, cu toate că îmi este jenă. Am vrut să mă schimb de multe ori, însă nu am reuşit. Îmi este greu să cred că Dumnezeu mi-ar ierta toate, iar în al doilea rând, nu pot renunţa la acest păcat, deoarece sunt foarte dependent de el şi îmi place ce fac. Însă am să ţin cont de ceea ce îmi spuneţi şi aşa am să mă rog. Oricum, Biblia este greu de înţeles şi, oricât aş citi, nu înţeleg nimic.

Am discutat cu multă lume, cu psihologi, cu preoţi, şi răspunsul a fost acelaşi: mare păcat. Însă ei nu înţeleg că noi sau eu personal, de fapt, nu am nicio vină că sunt aşa. Aşa am fost de când mă ştiu, niciodată nu mi-au plăcut femeile, iar ca mine sunt zeci de mii. Facem parte din creaţie. Suntem diferiţi, nu putem fi la fel. Şi regret foarte tare faptul să suntem judecaţi de oameni pe nedrept, fiindcă, repet, practic noi nu avem vină că Dumnezeu ne-a lăsat aşa. Ştie El de ce. Da, viaţa pe care o trăiesc eu am ales-o, exact cum aţi ales dumneavoastră biserica. Aşa şi eu, doar cu un bărbat mă simt bine. Iar Dumnezeu nu este numai acolo, în biserică, Dumnezeu este peste tot, doar noi să vrem să Îl chemăm în ajutor. Am citit în Biblie, însă asta suntem şi asta vom rămâne, ori cu Biblie, ori fără. Doar Dumnezeu ne va putea schimba, nu Biblia, nu oamenii, nu altcineva. Şi, să vă spun ceva, nu este totul la voia întâmplării.

Am avut mari experienţe cu Dumnezeu şi ştiu că mă iubeşte, însă nu înţeleg de ce mă chinuieşte în aşa hal. Posibil că de fapt Cel Rău mă chinuieşte. Întotdeauna mi s-au ascultat rugăciunile, iar ce am cerut, am şi primit, însă un singur lucru pe care îl cer lui Dumnezeu nu îl primesc.

Acum locuiesc singur. Sunt la o cabană, m-am retras o perioadă ca să mă reculeg. La fel şi în oraş, tot singur locuiesc. Părinţii mei stau în apropiere. Am prea multe şi mi‑a dat Dumnezeu mult, însă ceea ce vreau cu adevărat nu am. Ce folos că ai de toate, dacă nu ai pe cine doreşti lângă tine?

Tocmai am început un tratament din cauza stresului. Lucrez, am mai multe joburi, dar am renunţat la unele dintre ele deoarece simt că nu mai am putere. Dar nu aceasta este problema, jobul, că nu am nevoie de job. Nu am nevoie de absolut nimic deocamdată. Nici măcar de sfaturi, sunt cam sătul de ele. Desigur, vorbesc cu părinţii mei, ei mă înţeleg. Credeţi că aş avea nevoie de ceva sau că duc lipsă de ceva? Nu cred. Iar ce îmi doresc eu, nimeni nu îmi poate oferi, doar Dumnezeu.

Mă simt tot mai slăbit, iar injecţiile parcă nu mai au niciun efect, de altfel nici vitaminele. M-am obişnuit cu ideea că trebuie să merg în frumosul rai. Să nu uităm că trebuie să luptăm, unii pentru fericire, alţii cu boala; fiecare avem o luptă din care trebuie să ieşim învingători.

Sper că nu v-am obosit prea tare, dar chiar simţeam nevoia să vă spun toate acestea. Dacă v-am plictisit, îmi cer iertare. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat. Acum mă retrag, deoarece sunt foarte obosit. Poate o să mai vorbim şi mâine. Cu respect, Bogdan cel păcătos!

[La câteva zile după ce a făcut această mărturisire, Bogdan a pierdut bătălia cu viaţa. SIDA l-a răpus fără milă.]

Iată cum începe, unde ajunge homosexualitatea şi cum se poate sfârşi.

Se făcea prin anul ’89 că eram undeva unde nu-mi dădeam seama că sunt, deşi îmi plăcea, fiindcă erau mulţi copii şi, evident, eu printre ei. Nu ştiam prea multe despre viaţa la orfelinat, dar între timp am aflat, şi vă voi spune şi vouă că viaţa acolo te încearcă în mai multe feluri decât afară în societate.

Sunt născut în Bucureşti, dar viaţa mea este cu totul diferită de altele, cum sunt altele diferite de a mea. Cum spuneam mai sus, am început să văd altfel viaţa de prin anul ’89, deşi sunt născut în ’79. Am fost abandonat la vârsta de un an la o creşă, de aceea nu prea am ce să spun despre părinţii mei, fiindcă nu ştiu prea multe. Dar despre mine am să încep cu homosexualitatea, pentru că asta se făcea prin anii aceia într-un orfelinat, deşi nu era aşa exagerat cum se auzea.

Îmi aduc aminte cum cunoscusem un băiat care era pasionat de muzică, deşi avea aceeaşi vârstă ca mine, undeva la opt, nouă ani. M-a întrebat cum de am vocea aşa frumoasă. I-am zis: „Simplu, cânţi şi gata.” „Şi cum faci?” „Trebuie să cânţi.” Vedeţi voi, atunci fiind doar un copil, nu ştiam să dau explicaţii, dar i-am spus: „Dacă mă săruţi, o să ai aceeaşi voce ca a mea.” „Eşti sigur?” „Da, desigur.” Atunci a fost primul pas şi cred că i-a plăcut şi lui, deşi această intuiţie nu o are orişicine, ci numai cel care este aşa cum am fost eu.

De multe ori tind să cred că a fost o simplă copilărie sau o experienţă de viaţă, căci cu unii dintre ei mă întâlnesc şi acum şi sunt cu totul alţii. Ce să vă mai zic decât că viaţa mea s-a schimbat, ca şi a celorlalţi, după o ultimă aventură ce a durat câţiva ani.

După orfelinat eu am fost cel acostat de un băiat, care mi-a zis simplu şi chiar m-a rugat să întreţinem relaţii sexuale. L-am întrebat: „Păi de ce?”, iar el mi-a spus că a văzut ceva special la mine. Este foarte adevărat că era drăguţ şi chiar am acceptat, pentru că ştiam unde vrea să ajungă, şi de aici a început prietenia noastră, care s-a terminat după cinci, poate şase ani.

Credeţi-mă, te saturi de aceste relaţii, să vă zic şi de ce: pentru că nu este ceva care îţi oferă un viitor pe care să ţi-l doreşti cu adevărat, ci te minţi pe tine însuţi că îl vrei. Spuneţi-mi care cuplu homosexual ar vrea să rămână împreună, dar ar dori şi copii? Pentru că, vedeţi voi, orice copil vrea să-i spună mamei una, iar tatălui alta şi aşa mai departe, iar în cazul de mai sus, cum ar face copilul?

Aşa că mai bine lăsaţi viaţa să fie aşa cum este! Bucuraţi‑vă de adevărata natură şi încercaţi să aveţi o relaţie hetero. Puneţi acelaşi suflet cum puneţi pentru homosexuali şi veţi vedea efectul. Hai să nu mai fim închişi în noi înşine! Nu vedeţi că suntem priviţi cu alţi ochi? Unde mai pui că nu poţi să te desfăşori cum fac heterosexualii, eşti nevoit să faci ceva sau cu cineva unde să nu te vadă nimeni. De ce trebuie să facem aşa şi să nu fim şi noi în rând cu ceilalţi, să nu ne ascundem, să fim undeva pe bulevard cu prietena sau soţia, în rând cu lumea, în două cuvinte?

Cu şase ani în urmă s-a întâmplat să cunosc o fată cu care am stat ca prieten timp de doi ani, după care ne-am căsătorit şi am ajuns la o viaţă normală. Când aveam cinci, şase luni cu ea, deci era doar o mică prietenie, mai mergeam cu băieţi, după care am cunoscut mai multe la dânsa şi uite, acum sunt bine. După ce am împlinit un an cu ea, nu am mai fost cu niciun bărbat. Evident că o iubesc mai mult decât pe mine însumi, dacă nu aveam nimic pentru ea, nu mai eram împreună. Am ales să mă căsătoresc pentru că vreau o viaţă normală, un viitor şi copii.

Vă las, vă doresc o viaţă normală, şi un ultim mesaj: orice pe lumea asta se poate, dar a fi homosexual mi se pare o anomalie, pentru că Dumnezeu a făcut o femeie şi un bărbat, nu un bărbat şi un bărbat. Gândiţi-vă la asta, aşa am fost creaţi eu, tu şi restul. Vă salut şi vă doresc mult noroc!

Cum a început totul, nici nu ştiu, însă dacă stau să îmi aduc aminte, cred că a început de foarte mult timp.

Mama şi-a dorit ca primul ei copil să fie fată. Nu a ieşit fată, am ieşit eu. Mic fiind, mama s-a purtat cu mine ca fiind fata din casă, chiar aveam şi părul mai lunguţ. De când mă ştiu sunt o persoană foarte sensibilă, muzica pe care o ascult e specifică melancolicilor.

Când aveam paisprezece ani, tata a plecat din ţară datorită problemelor financiare, însă înţelegerea noastră a fost pentru un singur an. Lunile, anii au trecut, el a venit în ţară câte o lună pe an şi au trecut astfel trei ani fără tata, fără susţinerea lui.

Mama a plecat şi ea de opt luni şi am stat singur. De mama eram foarte apropiat, eram mămos, deşi nu aveam niciodată discuţii mai intime. Mi-ar fi plăcut, dar dacă nu m-a întrebat nimic, dacă nu a început ea subiectul, toate au rămas în sufletul meu. Mi-ar fi însă ruşine să vorbesc cu mama despre problema mea, mai ales că este o creştină practicantă, la fel ca toată familia. Of, a văzut o ştire despre homosexuali şi a avut o reacţie foarte negativă şi mi-e teamă mare, pentru că o iubesc mult şi nu aş vrea să sufere.

Nu ştiu dacă sunt 100%, însă mă chinuie gândul acesta. Zi de zi mă rog să scap, însă vin acele momente… Uneori am voinţă mare, însă decad. Am clipe când spun gata, sunt normal, am scăpat, însă ele revin. La început am luat-o ca pe o joacă, ca pe ceva lipsit de importanţă, dar acum am intrat în criză. Nici nu am avut o iubită. Probabil m-ar fi ajutat să nu trec prin asta.

Iniţial, când era normal să apară atracţiile, nu erau acestea care sunt acum, chiar am iubit o fată, dacă se poate numi iubire la vârsta de treisprezece ani. Sunt şi un tip timid, introvertit, care mă simt inferior celorlalţi, deşi prin ceea ce am realizat nu ar trebui. Nu am avut curaj să încep o relaţie, o prietenie şi m-am complăcut într-o situaţie care a degenerat. Prieteni nu am aproape deloc, am doi, trei, însă sunt fete. La şcoală stau cu fetele, fotbal nu joc, doar handbal, iar prieteni băieţi nu prea mi-am făcut, pentru că m‑am ţinut de carte. Dacă nu faci ce fac ei, nu fumezi, nu bei, nu înjuri, nu mergi la discotecă, nu te poţi integra. O problemă în accentuarea atracţiilor homosexuale a fost şi internetul, pornografia.

Dinafară par cel mai fericit om, care e împlinit la vârsta lui, sănătos, crescut frumos în spiritul creştinătăţii, pe când numai eu şi cei care trec prin aceasta înţeleg suferinţa noastră. Parcă se dau în interiorul meu lupte, parcă gândesc ca două persoane, una care se simte atrasă de băieţi şi una care luptă şi îmi spune că nu este bine ce fac; din fericire, această latură a mea m-a oprit de la efectuarea vreunui act sexual. Nu am vorbit cu homosexuali, numai cu un băiat care nu este, însă a avut o experienţă. Dar el îmi aminteşte de homosexuali şi o să renunţ la discuţiile cu el, deşi o să-mi vină greu, pentru că l-am considerat prietenul meu.

O dată pe care nu o voi uita, 6 noiembrie, când am primit ajutor de la cei care se ocupă de site-ul Contra Curentului. Ei mi-au redat speranţa să lupt. M-am simţit mai bine după ce am vorbit cu ei, m-au ajutat mult. În acest moment sunt la început cu ceea ce înseamnă lupta pentru eliberare din ghearele atracţiilor homosexuale; sper ca împreună cu ei să reuşesc să înving acest păcat. Probabil că, dacă voi învăţa să mă stăpânesc şi mă voi apropia de Dumnezeu mai mult, voi reuşi.

Domnul să ne ajute pe toţi cei care Îi cerem ajutor Lui, iar bunul Dumnezeu să nu mai îngăduie ca alţi băieţi să fie ispitiţi! Să dea Domnul să nu treacă şi alţii prin ce trec eu!

Aş vrea să scap. De tot! Nu mai ştiu ce să fac, mă întreb dacă aşa a vrut Dumnezeu? Nici nu am de fapt o poveste, pentru că nu am avut nicio relaţie sau, ca să zic aşa, nu am avut tangenţe cu homosexuali. Eu doar vreau să scap. Nu mai vreau o astfel de viaţă, să fiu singur, închis faţă de toată lumea.

Am atracţii homosexuale de la şaisprezece ani. Eram gelos de multe ori pe prietenii care vorbeau despre cel care îmi plăcea mie, până am ajuns să-mi dau seama care este problema, iar acum vreau să scap de depresie, să mă căsătoresc şi să am o familie. Să fii homosexual merge doar când eşti tânăr, după aceea gata. Sau până ai părinţi, după ce mor ei, rămâi singur.

După cum am spus, nu am avut nicio relaţie. Am intrat pe anunţuri, dar am luat doar numere de telefon. Mai trimiteam câte un SMS, dar dacă nu dădeau răspuns, renunţam. Cu unii doar am vorbit la telefon, nu ne-am întâlnit din cauza distanţei. Pe net am o singură adresă, a cuiva cu care vorbesc foarte rar, ca să ne mai plângem unul altuia. Poate că nu am cunoscut homosexuali fiindcă îmi era ruşine.

Am o fire liniştită, sunt poate un pic timid. Prieteni nu prea am. Admiratoare am multe, dar nu am curajul să ajung cu ele în pat. Fetele nu m-au atras niciodată. Am şi o prietenă, căreia îi dau de înţeles că-mi este iubită, dar nu simt nimic pentru ea, de multe ori mă enervează. Ies cu ea de câteva luni, de ochii lumii şi ai părinţilor, dar nu ştiu cât va mai merge. Au fost şi altele înaintea ei.

Cu părinţii pot să spun că am o relaţie bună, dar de tatăl meu nu sunt apropiat. Adică ne înţelegem bine, dar să vorbesc aşa ceva cu el nu pot, mi-ar fi ruşine. Am o soră cu trei ani mai mică decât mine, cu care mă înţeleg super, dar nu ştiu dacă ar fi bine să-i spun despre mine. Cel mai dureros este când mă întreabă colegii când îi chem la nuntă.

Cred că sunt într-o relaţie bună cu Dumnezeu, ca orice om păcătos de pe pământ. Spun în fiecare seară, înainte de culcare, „Tatăl nostru” şi ce mai am eu nevoie să-L rog. Nu prea cer iertare pentru păcate. Nu ştiu cum. Sunt tare descurajat de viaţă. Mă simt bolnav că sunt aşa.

DUPĂ UN TIMP

Sunt în Italia, unde mă descurc bine. Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt cu prietena aici. Nici nu vreau să mai aud de homosexualitate. Nu mă mai atrag sexual bărbaţii, poate pentru că sunt cu ea, şi nici nu mă mai gândesc la aşa ceva. Suntem împreună de un an. Vrem să ne căsătorim.