Cum a început totul, nici nu ştiu, însă dacă stau să îmi aduc aminte, cred că a început de foarte mult timp.

Mama şi-a dorit ca primul ei copil să fie fată. Nu a ieşit fată, am ieşit eu. Mic fiind, mama s-a purtat cu mine ca fiind fata din casă, chiar aveam şi părul mai lunguţ. De când mă ştiu sunt o persoană foarte sensibilă, muzica pe care o ascult e specifică melancolicilor.

Când aveam paisprezece ani, tata a plecat din ţară datorită problemelor financiare, însă înţelegerea noastră a fost pentru un singur an. Lunile, anii au trecut, el a venit în ţară câte o lună pe an şi au trecut astfel trei ani fără tata, fără susţinerea lui.

Mama a plecat şi ea de opt luni şi am stat singur. De mama eram foarte apropiat, eram mămos, deşi nu aveam niciodată discuţii mai intime. Mi-ar fi plăcut, dar dacă nu m-a întrebat nimic, dacă nu a început ea subiectul, toate au rămas în sufletul meu. Mi-ar fi însă ruşine să vorbesc cu mama despre problema mea, mai ales că este o creştină practicantă, la fel ca toată familia. Of, a văzut o ştire despre homosexuali şi a avut o reacţie foarte negativă şi mi-e teamă mare, pentru că o iubesc mult şi nu aş vrea să sufere.

Nu ştiu dacă sunt 100%, însă mă chinuie gândul acesta. Zi de zi mă rog să scap, însă vin acele momente… Uneori am voinţă mare, însă decad. Am clipe când spun gata, sunt normal, am scăpat, însă ele revin. La început am luat-o ca pe o joacă, ca pe ceva lipsit de importanţă, dar acum am intrat în criză. Nici nu am avut o iubită. Probabil m-ar fi ajutat să nu trec prin asta.

Iniţial, când era normal să apară atracţiile, nu erau acestea care sunt acum, chiar am iubit o fată, dacă se poate numi iubire la vârsta de treisprezece ani. Sunt şi un tip timid, introvertit, care mă simt inferior celorlalţi, deşi prin ceea ce am realizat nu ar trebui. Nu am avut curaj să încep o relaţie, o prietenie şi m-am complăcut într-o situaţie care a degenerat. Prieteni nu am aproape deloc, am doi, trei, însă sunt fete. La şcoală stau cu fetele, fotbal nu joc, doar handbal, iar prieteni băieţi nu prea mi-am făcut, pentru că m‑am ţinut de carte. Dacă nu faci ce fac ei, nu fumezi, nu bei, nu înjuri, nu mergi la discotecă, nu te poţi integra. O problemă în accentuarea atracţiilor homosexuale a fost şi internetul, pornografia.

Dinafară par cel mai fericit om, care e împlinit la vârsta lui, sănătos, crescut frumos în spiritul creştinătăţii, pe când numai eu şi cei care trec prin aceasta înţeleg suferinţa noastră. Parcă se dau în interiorul meu lupte, parcă gândesc ca două persoane, una care se simte atrasă de băieţi şi una care luptă şi îmi spune că nu este bine ce fac; din fericire, această latură a mea m-a oprit de la efectuarea vreunui act sexual. Nu am vorbit cu homosexuali, numai cu un băiat care nu este, însă a avut o experienţă. Dar el îmi aminteşte de homosexuali şi o să renunţ la discuţiile cu el, deşi o să-mi vină greu, pentru că l-am considerat prietenul meu.

O dată pe care nu o voi uita, 6 noiembrie, când am primit ajutor de la cei care se ocupă de site-ul Contra Curentului. Ei mi-au redat speranţa să lupt. M-am simţit mai bine după ce am vorbit cu ei, m-au ajutat mult. În acest moment sunt la început cu ceea ce înseamnă lupta pentru eliberare din ghearele atracţiilor homosexuale; sper ca împreună cu ei să reuşesc să înving acest păcat. Probabil că, dacă voi învăţa să mă stăpânesc şi mă voi apropia de Dumnezeu mai mult, voi reuşi.

Domnul să ne ajute pe toţi cei care Îi cerem ajutor Lui, iar bunul Dumnezeu să nu mai îngăduie ca alţi băieţi să fie ispitiţi! Să dea Domnul să nu treacă şi alţii prin ce trec eu!