Ei bine, am ajuns să scriu acest mesaj fiindcă mă lupt cu atracţii faţă de cei de acelaşi sex.

Am crescut fără tată, deoarece părinţii mei au divorţat când aveam doi ani. Pot să spun că am avut o viaţă minunată fără el. Nu mi-a lipsit şi nici acum nu-mi lipseşte. Am crescut în prezenţa mamei mele şi a „prietenilor” ei, pe care i-am considerat părinţii mei. Începând de la vârsta de nouă sau zece ani, nu mi s-a mai permis să vorbesc cu rudele, pentru că mama era în conflict cu ele. Şi-a petrecut şase ani din viaţă la tribunal, judecându-se cu ele. Apoi a descoperit că avea cancer. Aşa că am strâns mânie în interiorul meu împotriva rudelor mele, gândind că ele erau responsabile.

În urmă cu patru ani mama mea a murit. Am trăit cu rudele mele timp de doi ani (cele pe care înainte le uram), până ce unchiul meu nu a mai vrut să stau acolo. De atunci trăiesc cum vreau, o viaţă homosexuală, dar, pe de altă parte, ştiu că este greşit şi vreau să scap. Am avut de câteva ori ocazia, accidental, să văd un homosexual stând lângă mine şi mi s-a făcut greaţă.

Problema este că pornografia reprezintă o „lume perfectă”. Deseori mă autosatisfac sau privesc pornografie. Înainte să o fac, spun: „Doamne, iartă-mă, ai milă!”, iar după aceea mă gândesc la personajele din Biblie sau ascult o cântare şi încep să plâng, pentru că ştiu că am greşit. Este foarte greu pentru mine, dar uneori simt tocmai invers, că nu vreau să scap.

Îmi este ruşine, mă simt vinovat, un ratat. De fiecare dată, trebuie să mă prefac că zâmbesc şi să le spun tuturor că sunt OK, când de fapt nu sunt. Am vorbit cu un prieten de‑al meu despre problema mea, dar aceasta nu m-a ajutat. Nu am pe nimeni altcineva pe care să mă bazez, nici măcar pe pastor. Oamenii te judecă cea mai mare parte a timpului, în loc să te ajute. Nu-mi pot permite să ştie toţi despre lupta mea. Nu am nicăieri altundeva unde să cer ajutor. Pace!

Viaţa homosexuală… Un şir de suferinţe şi dezamăgiri!

De când eram mic îmi doream să am un tată iubitor, căruia să-i pese de mine, să mă iubească, să mă ia în braţe şi să-mi zică „te iubesc”, dar niciodată nu s-a întâmplat asta. Doar mama era cea care mă alinta şi mă iubea, ea se îngrijea să nu-mi lipsească nimic. De multe ori eram numit „mămos”, fiindcă am crescut mai mult în preajma mamei.

La vârsta de zece ani mi-am dat seama că era ceva ciudat cu mine. Mă atrăgeau băieţii, dar nu ştiam ce se întâmplă. Provin dintr-o familie de evanghelici şi de mic am fost dus la biserică. La paisprezece ani sentimentul s-a amplificat şi luptam cu mine însumi; îmi dădeam seama că nu era bine ce simţeam şi mă rugam să fiu tare. La şaisprezece ani am făcut botezul la biserică. Eram aşa fericit!

Însă, la un an după, am cunoscut primul băiat homosexual, prin intermediul internetului. După ce am vorbit câteva săptămâni a venit la mine în oraş să ne vedem. La început îmi era ruşine, dar apoi m-am obişnuit. Deşi mă întâlneam cu el destul de des, nu s-a întâmplat nimic între noi. După aproximativ un an, nu a mai avut răbdare cu mine şi ne-am despărţit. Eram aşa de supărat, încât plângeam tot timpul. Îl vedeam ca pe ceva ce căutam de multă vreme, el era totul pentru mine.

La şaptesprezece ani şi ceva am cunoscut un alt băiat din oraş. Cu el am făcut doar lucruri „mărunte”, săruturi şi câteva atingeri. Nu am făcut mai mult, cu toate acestea, minţeam când ieşeam în oraş, spunându-le alor mei că ies la nişte prieteni, însă mergeam să mă întâlnesc cu băieţi.

Încet, încet am avansat în acest păcat, până am ajuns ca la optsprezece ani să o fac prima dată. După fiecare partidă mă simţeam oribil, îmi era ruşine de mine şi îmi era scârbă, mă rugam şi ceream ajutor ca să renunţ. Cu fiecare băiat cu care mă întâlneam îmi doream să fie o relaţie de lungă durată, să fiu iubit. Golul pe care îl aveam în inimă nu era însă umplut niciodată. Nicio relaţie nu ţinea, se rezuma totul la sex, iar apoi gata.

Mi-am zis că nu se va mai repeta şi aşa a fost, până am întâlnit un tip din Timişoara, despre care am crezut că va fi ce căutam de atâta vreme. Mă iubea şi era mereu lângă mine, mă ajuta din toate punctele de vedere. Am vrut chiar să mă mut la el. La biserică nu mai mergeam sau mergeam foarte rar, Biblia nu o mai citeam şi începusem să beau la petreceri, care erau din ce în ce mai dese. Însă nici acea relaţie nu a ţinut, pentru că nu vroiam să fiu înşelat, nu acceptam niciun fel de aventură cu altcineva. O altă suferinţă, dezamăgire, zile cu plâns…

Oare asta să fie viaţa pentru care am fost creat? Oare acesta sunt eu? Oare sunt iubit de Dumnezeu? Erau întrebări pe care mi le puneam, însă continuam să mă îndepărtez de Dumnezeu fără să-mi mai pese şi începeam să mă feresc a mă numi creştin. Îmi era ruşine. Continuam să mă întâlnesc cu băieţi şi să fac tot felul de lucruri, însă acestea nu mă făceau cu adevărat fericit, îmi dădeau doar o fericire superficială, de moment, apoi rămâneam gol şi tot mai trist.

Viaţa homosexuală nu te ajută în niciun fel. Este doar murdărie, păcat, dependenţă de sex şi de tot ce este mai urât. În momentul de faţă îmi este ruşine de mine şi încerc să mă schimb. Am un prieten homosexual, este din oraş, însă ne vedem destul de rar. Poate că este bine faptul că am stabilit că în primul rând suntem doar prieteni, iar apoi iubiţi. Ne dăm doar câte un sărut la despărţire.

Mă lupt, dar nu prea am putere. Ştiu că nu este bine şi cer ajutor ca să renunţ la acest gen de viaţă. Unii dintre foştii mei parteneri mi-au rămas prieteni. E ciudat însă că niciunul nu este fericit. Doi dintre ei s-au îmbolnăvit de sifilis. Acum sunt marginalizaţi, iar altădată erau în centrul atenţiei. Păcatul te face orb, iar mai apoi te „omoară”. Mă rog ca odată să fiu destul de hotărât să renunţ. Am început să nu mai caut băieţi homosexuali, să nu mai intru pe site-uri de acest gen şi să îmi şterg conturile de pe site-uri care promovează acest mod de viaţă. Am şters numere de telefon.

Cu ce m-am ales până acum din viaţa homosexuală? Cu suferinţă, stres, regrete. Este greu să renunţi, dar nu imposibil. Sunt sigur că Dumnezeu nu ne-a făcut pentru a fi homosexuali, ci pentru a fi copiii Lui sfinţi. Un prim lucru pe care îl poţi face este să începi chiar de pe acum. Şterge numerele care te îndeamnă la păcat, conturile de pe anumite site-uri. Începe astăzi, până nu este prea târziu!

Sunt Dragoş şi sunt homosexual. Îmi este foarte greu să spun acest lucru, dar este adevărul. Ştiu de când aveam vreo cincisprezece ani, dar abia acum, la douăzeci de ani, mi-am dat seama cu adevărat şi sufăr. Nimeni nu ştie şi aşa o să rămână sper, deşi de multe ori parcă îmi vine să le spun tuturor despre mine, ca să nu mai duc povara singur.

Părinţii m-au zăpăcit să-mi fac o prietenă. Am avut, dar nu s-a întâmplat nimic între noi, pentru că îmi era frică să nu-şi dea seama. Mama ieri vorbea cu sora mea despre relaţii şi, la un moment dat, a zis că are să-mi pună o întrebare serioasă. M-am panicat. Bănuiam că o să mă întrebe dacă sunt homosexual şi am început să o gâdil, să glumesc cu ea, fiindcă nu ştiam cum aş fi reacţionat dacă m-ar fi întrebat asta. Până la urmă, întrebarea ei a fost dacă am spus unei fete: „Te iubesc.” Oricum, lumea nu prea îşi dă seama. Mi se pare mie câteodată că toţi bănuiesc, dar e ultimul lucru la care s-ar gândi. Cred că sunt prea paranoic.

Până acum nu mi-a păsat că nu am prietenă, dar acum îmi pasă şi vreau să am pe cineva lângă mine. Câteodată mă gândesc că sunt singur pe lume, câteodată Îi cer lui Dumnezeu ca a doua zi să nu mă mai trezesc, fiindcă nu am pentru ce trăi. Oare psihologul m-ar putea ajuta?

Chiar nu mai ştiu ce să fac. Alor mei nu pot să le spun, fiindcă mi-e teamă că ar reacţiona urât. Până acum nu am întreţinut relaţii sexuale cu nimeni, dar mă gândesc să cunosc un băiat, pentru că nu mă mai suport, deşi îmi este frică să nu se afle. Când sunt la serviciu cu colegii mai uit, dar când ajung acasă mă apucă gândurile. Îl rog pe Dumnezeu în fiecare zi să mă schimbe, Îl rog ca, în următoarea zi când mă trezesc, să-mi placă fetele, dar nu se întâmplă aşa. Sper să fie bine, sper să fac ceva cu viaţa mea.

De ce oare homosexualii arată ciudat la faţă, au ochii ciudaţi şi gura? Mie aşa mi se pare, că au faţa ciudată, adică se vede după faţă la unii. Îmi place că nu sunt deloc efeminat. Dacă femeile sunt un pic masculinizate, nu e aşa mare problemă, dar la bărbaţi gata, imediat se face caz. Aşa de rău îi condamnă pe bărbaţi! Dacă se sărută două femei, ceilalţi zic: „Marfă!” Dacă se sărută doi bărbaţi: „Ce scârbos!” Mă enervează concepţia asta.

Ca aproape toţi homosexualii, nici eu nu am avut un model masculin în copilărie. Tatăl meu nu prea vorbea cu mine, se vedea că nu prea îi păsa, bine, că nici acum nu îi pasă. Uneori spun că nici nu m-ar interesa cum sunt, atât timp cât Dumnezeu este alături de mine, pentru că este foarte greu să mă descurc cu toate acestea. Dar nu este, nu Îl simt. Câteodată am dubii că există, dar îmi trece repede. Sper ca într-o zi să fiu normal, să am şi eu o familie, dar până atunci…

Vă sunt recunoscător pe viaţă pentru simplul fapt că vreţi să mă ascultaţi şi îmi daţi sfaturi, chiar dacă nu mă cunoaşteţi. Nu încetez să vă mulţumesc. Când sunt la muncă şi mă mai năpădesc gândurile negre, dacă mă gândesc la voi mă simt – pentru simplul fapt că îi pasă cuiva de mine sau măcar mă ascultă, deşi mă vait într-una – mă simt bine. Să fiţi binecuvântaţi!

18.06.2008

Pace! Mă numesc Dorel. Nu ştiu cum să încep! Nu sunt homosexual, dar am ajuns într-o situaţie grea, din care nu ştiu cum să ies. Am douăzeci şi doi de ani şi sunt creştin de doi ani. Ce să zic, datorită neglijenţei mele şi poate a curiozităţii, a ispitei Celui Rău, am cedat tentaţiei. Nu-mi dau seama de unde a putut să apară.

În urmă cu vreo săptămână am dat de un site de dating homosexual şi, din curiozitate, mi-am făcut un cont acolo. În două, trei zile m-a contactat un băiat de şaptesprezece ani. Am început să vorbim pe Messenger, mi-a cerut o poză, i-am dat, mi-a dat şi el câteva, şi uite aşa am început să mă împrietenesc cu un băiat care este homosexual, deşi eu nu sunt. În inima mea speram să văd ce gândeşte şi ce îl face să fie homosexual, dar situaţia a scăpat de sub control, Satan a făcut altceva.

A continuat faza cu trimisul pozelor pe mess şi chiar insista să vină la mine în oraş să ne vedem, la care eu tot amânam, zicând că nu se poate. Nu i-am spus niciodată că sunt creştin; nu am idee de ce s-a întâmplat aşa. Discuţiile au continuat şi am ajuns la subiecte mai „delicate”, atât de delicate încât ne-am trimis poze în care eram dezbrăcaţi.

Oare ce să mai fac? Am ajuns atât de departe… Vreau să pun stop la toate; nu vreau să mai continui aşa, pentru că nu sunt homosexual. Dar a apărut o altă problemă.

Vorbind cu el pe Messenger, am văzut că este foarte răzbunător, atât de răzbunător încât a zis că va merge la cineva ca să-i facă vrăji mătuşii lui, care a ocupat jumătate din casa bunicii. I-am spus că aşa ceva nu este bine şi să nu facă, pentru că doar cei care sunt de partea lui Satan fac acest lucru. Mi-a răspuns că nu-l interesează, că i-a făcut rău şi că trebuie să plătească. Până la urmă a zis că este înscris în ceva sectă satanică împreună cu unchiul lui. M-am speriat foarte tare când am auzit. Până la urmă, a spus că a fost o glumă, dar nu ştiu ce să cred, putea zice orice.

Ce mă îngrijorează acum sunt acele fotografii pe care i le‑am trimis. Îmi pare atât de rău, nespus de rău că am reuşit să-mi murdăresc viaţa şi să ajung în această situaţie. Îmi este frică de ce ar putea face cu acele poze, să nu facă ceva ritualuri satanice. Ce părere ai despre asta? Nu am mai vorbit cu el pe Messenger, pentru că nu-mi mai răspunde. Mi-a lăsat doar un mesaj offline să nu-i mai trimit astfel de linkuri, că nu ştiu ce îmi face. Îi trimisesem linkul de la acest site, în speranţa că poate ceva îl va mişca.

Ce aş putea să fac acum, cum să reacţionez, cum să scap de el, astfel încât să iasă lucrurile cât de cât bine? Nu vreau să mi se întâmple ceva rău, pentru că m-am păstrat curat până acum faţă de fete şi nu vreau să mă murdăresc cu aşa ceva. Recunosc, am păcătuit, am făcut ce nu trebuia, dar am mare nevoie de un sfat, pentru că nu mai am linişte gândindu-mă la ce zicea despre acea sectă satanică, dacă o fi adevărat. Nu prea am cu cine să vorbesc despre acest subiect. Aştept un sfat de la tine.

25.06.2008

Îmi cer scuze că nu am mai intrat pe mess. Am fost foarte ocupat cu sesiunea şi nu prea am putut, dar vreau neapărat să vorbesc cu tine. Nu ştiu ce ai înţeles din ce ţi-am scris. Sunt student, am douăzeci şi doi de ani şi este cea mai aiurea situaţie care mi s-a întâmplat. Ideea e că nu am avut niciodată vreo problemă cu un băiat. Nu sunt homosexual, nu ştiu cum am ajuns la aşa ceva. Practic nu s-a întâmplat nimic, dar nu pot să accept ce am făcut.

Am făcut două poze nud pentru acel băiat, cedând ispitei. Sincer, nu înţeleg ce m-a apucat, de ce am fost tentat. Atunci parcă eram atras sexual de el, apoi am realizat ce am făcut şi nici nu mai vreau să mă gândesc la aşa ceva. Vorbesc serios. Vreau să-mi împac conştiinţa, să scap de ideea asta. Sper ca totul să fie OK, pentru că nu suport ce am făcut.

Recunosc că în ultima vreme am avut o relaţie mai slăbuţă cu Domnul. Mă rog cam douăzeci de minute pe zi. La biserică merg numai duminica, dimineaţa şi seara; în cursul săptămânii nu prea am timp. De ce mi-am predat viaţa lui Dumnezeu şi acum am ajuns aici? De ce nu s-a întâmplat mai devreme? De ce Îi cer Domnului să-mi dea eliberare şi nu o primesc? Sper să scap şi să am o viaţă normală; nu vreau să ajung homosexual, Doamne feri!

Acum nu mai am homosexuali în listă. În perioada aceea s-au întâmplat prea multe, atâtea gânduri aiurea… Acum nu mă mai gândesc la bărbaţi. Asta este, sunt vinovat, este greşeala mea, dar nu vreau să mai continue. Nu sunt şi nici nu am fost dependent de pornografie, dar de autosatisfacere, hm, uneori da. Până acum nu mi-a fugit gândul la bărbaţi, dar după ce am vorbit cu tipul acela, da.

Mă întreb cum să rezolv problema? Pur şi simplu, nu am mai vorbit cu el de când ţi-am scris. Oare ar mai trebui să spun cuiva? Sunt mulţi cu care, dacă aş vorbi, cine ştie ce ar scoate? Mă întreb dacă părinţii ar trebui să ştie. Mami e credincioasă, tati nu. Mi-e frică de reacţia lor. Ce o să gândească?

Aşa bine mă simt că am zis cuiva! Nu se mai putea altfel. Am găsit site-ul vostru, căutând pe Google aiurea. Căutam o explicaţie. De ce… hm, să mă gândesc. Cum să scap să nu fiu homosexual, cred. Este uşor de găsit. Trebuie să ai puţină experienţă în domeniu, dar dacă cineva caută o soluţie, găseşte site-ul. Dacă veţi avea nevoie pe viitor de ceva, vă voi ajuta, pentru că şi eu mă ocup de site-uri.

20.07.2008

Ce mai e nou pe la tine? Cum o mai duci? Eu sunt bine, muncesc intens la site-ul despre care ţi-am zis. Este un site care promovează valorile creştine şi sper ca prin el să reuşesc să-i ajut pe mulţi să se apropie de Dumnezeu. Sunt OK, nu am mai avut probleme, iar pe site-ul meu am o grămadă de prieteni normali, cu care mă înţeleg foarte bine. Cum merge cu materialele? Aţi mai tradus ceva? Aştept să-mi scrii şi tu.

21.08.2008

Ce mai faci? Nu am mai vorbit de mult cu tine. Cum eşti? Eu muncesc la o firmă. În rest totul e OK, slavă Domnului. Aştept să-mi scrii. Fii binecuvântat!

23.11.2008

Am avut o vară plină din belşug cu toate. Am fost ocupat, acum sunt puţin liber, că mai şi lucrez. Am şi licenţa anul acesta, dar, dacă nu muncesc, nu am cum să supravieţuiesc. Ce-a fost greu a trecut. O să fac şi masterat, cu ajutorul Domnului, bineînţeles.

Vreau să-ţi spun că totul e super-OK, mulţumită Domnului, în toate privinţele. În ultima vreme, Domnul îmi vorbeşte tot mai mult, prin diferite lucruri. Când nu suntem stăpâniţi de păcat, Cel Rău nu mai are aceleaşi şanse. Oricum, el vine cu voci în jurul nostru să ne mintă, cu tot felul de lucruri neadevărate, dar trebuie să le dăm ignore.

Nu ştiu ce a fost aceea, sincer, mă tot întreb şi eu. Cred că a fost ceva de moment. Poate am fost departe de Domnul, adică sigur. Poate a fost o încercare pentru mine. Eram ca într-o ceaţă deasă. Totul e bine acum şi Îi mulţumesc Domnului pentru asta. Logic, Doamne feri, nu mai am de-a face cu aşa ceva. Nu am fost şi nu voi fi aşa. Ce a fost a trecut, trecutul nu mai există, trăiesc în prezent şi am în faţă viitorul.

Mă tot rog Domnului să-mi dea o soţie după voia Lui, la timpul potrivit. Scopul vieţii mele este să spun la cât mai mulţi despre Dumnezeu şi să mă implic mai mult. Cred că am mai mulţi talanţi, aşa mi-a zis cineva. A fost la un concert la noi la biserică şi am vorbit cu el personal. M-a luat pe după umeri şi am vorbit. S-a rugat pentru mine şi mi-a spus că am mai mulţi talanţi şi să nu dau înapoi, că voi ieşi biruitor. Am mai luat şi alte hotărâri, să postesc măcar o dată pe săptămână, împreună cu câţiva prieteni. Deci sincer, mi-e scârbă să mă gândesc la ce a fost.

[Dorel şi-a propus să înfiinţeze un post de radio creştin.]

Mi s-a cerut să-mi scriu mărturia, pentru a fi de folos altora care au nevoie de ajutor în acest sens, dar cred că ea mă ajută în primul rând pe mine, pentru că mă recunosc aşa cum sunt, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Nu mă pot schimba, dar vreau. Ştiu că Dumnezeu mă va izbăvi într-o zi şi voi deveni din învins, învingător!

Singura opţiune este El, pentru că oamenii nu dau nicio şansă în acest sens, spun că nu te poţi vindeca de homosexualitate. Dar Unul singur este drept, iar El mă va elibera pe mine şi pe toţi cei ce vor vrea acest lucru.

Nu pot să spun că am avut probleme în tinereţe care să cauzeze pornirile mele homosexuale. Ştiu doar că dintotdeauna m-am simţit atras de băieţi. Într-adevăr, am avut parte de nişte mici jocuri erotice pe la vârsta de doisprezece sau treisprezece ani, dar nu cred că ele mi-au influenţat orientarea sexuală. Cred că au fost mai mult din curiozitate, pentru că deja mă simţeam atras de cei de acelaşi sex înaintea acelor întâmplări.

Consider că este lupta pe care trebuie să o duc eu… Este o luptă grea, pe care de multe ori cred că nu o pot câştiga. Autosatisfacerea, pornografia, fanteziile mă macină pur şi simplu. Aceste căderi în păcat mă fac să-mi doresc să nu mă fi născut.

Sunt evanghelic şi ştiu că homosexualitatea este un păcat foarte grav înaintea Lui, de aceea doresc din toată inima să mă pot schimba, să mă pot îndrepta. Ce-i drept, nu mă consider gay, dar nici prea departe nu sunt. Îi mulţumesc Lui că nu am făcut sex cu nimeni, pentru că mi-ar fi fost mult mai greu să mă schimb. Îi compătimesc pe tinerii care au luat-o pe această cale şi-mi doresc să fim cu toţii mântuiţi, să nu renunţăm la cerul Lui minunat pentru plăceri de cinci minute! Şi sper ca Cel Rău să fie zdrobit de puterea Duhului! Să fim binecuvântaţi!

Am douăzeci şi şapte de ani şi am dus o viaţă de homosexual pasiv. Cei care au avut relaţii homosexuale ştiu ce înseamnă. Nu mai ţin minte când mi-au apărut atracţiile, dar viaţa de homosexual am început-o din curiozitate, cu un an în urmă. De fapt, sunt atras sexual şi de femei, dar acum nu mai bag în seamă acest lucru, pentru că nu vreau să mai păcătuiesc.

L-am cunoscut pe prietenul meu pe stradă. Până să ne întâlnim prima oară, am vorbit trei luni la telefon. Relaţia noastră a durat şapte luni. La un moment dat am fost tentat să încerc sexul în trei. L-am sunat şi i-am spus, dar el m-a refuzat, susţinând că nu mai vrea să facă aşa ceva, pentru că şi-a găsit o prietenă şi vrea să lase trecutul în urmă. Mi-a zis să-mi revin şi eu la normal, fiindcă doar ne amăgim având astfel de relaţii care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Deşi ţineam la el, nu prea am suferit. Între timp, am mai încercat o relaţie homosexuală, dar am renunţat când am descoperit că tipul vroia să mă fure, ceea ce m-a dezgustat.

Mă mustra şi conştiinţa, mai ales că eram credincios, şi am hotărât să mă las definitiv de astfel de prostii inutile, care nu fac decât să amăgească oamenii. Şi pentru ce? Toate sunt trecătoare, nimic nu ţine la infinit şi, până la urmă, vom da seamă în faţa lui Dumnezeu pentru toate. Cât despre mine, sunt păcătos, dar nădăjduiesc că Dumnezeu mă va mântui.

DUPĂ UN TIMP

Sunt deja câteva luni de când am intrat la mănăstire şi mă simt atât de bine! Am venit aici ca să am linişte, fiindcă lumea e rea. Acum numai şi gândul la homosexualitate mă umple de scârbă. Ce-a fost a fost şi nu va mai fi. Cristos m-a curăţit. Trăiesc pentru El.