Iată cum începe, unde ajunge homosexualitatea şi cum se poate sfârşi.

Se făcea prin anul ’89 că eram undeva unde nu-mi dădeam seama că sunt, deşi îmi plăcea, fiindcă erau mulţi copii şi, evident, eu printre ei. Nu ştiam prea multe despre viaţa la orfelinat, dar între timp am aflat, şi vă voi spune şi vouă că viaţa acolo te încearcă în mai multe feluri decât afară în societate.

Sunt născut în Bucureşti, dar viaţa mea este cu totul diferită de altele, cum sunt altele diferite de a mea. Cum spuneam mai sus, am început să văd altfel viaţa de prin anul ’89, deşi sunt născut în ’79. Am fost abandonat la vârsta de un an la o creşă, de aceea nu prea am ce să spun despre părinţii mei, fiindcă nu ştiu prea multe. Dar despre mine am să încep cu homosexualitatea, pentru că asta se făcea prin anii aceia într-un orfelinat, deşi nu era aşa exagerat cum se auzea.

Îmi aduc aminte cum cunoscusem un băiat care era pasionat de muzică, deşi avea aceeaşi vârstă ca mine, undeva la opt, nouă ani. M-a întrebat cum de am vocea aşa frumoasă. I-am zis: „Simplu, cânţi şi gata.” „Şi cum faci?” „Trebuie să cânţi.” Vedeţi voi, atunci fiind doar un copil, nu ştiam să dau explicaţii, dar i-am spus: „Dacă mă săruţi, o să ai aceeaşi voce ca a mea.” „Eşti sigur?” „Da, desigur.” Atunci a fost primul pas şi cred că i-a plăcut şi lui, deşi această intuiţie nu o are orişicine, ci numai cel care este aşa cum am fost eu.

De multe ori tind să cred că a fost o simplă copilărie sau o experienţă de viaţă, căci cu unii dintre ei mă întâlnesc şi acum şi sunt cu totul alţii. Ce să vă mai zic decât că viaţa mea s-a schimbat, ca şi a celorlalţi, după o ultimă aventură ce a durat câţiva ani.

După orfelinat eu am fost cel acostat de un băiat, care mi-a zis simplu şi chiar m-a rugat să întreţinem relaţii sexuale. L-am întrebat: „Păi de ce?”, iar el mi-a spus că a văzut ceva special la mine. Este foarte adevărat că era drăguţ şi chiar am acceptat, pentru că ştiam unde vrea să ajungă, şi de aici a început prietenia noastră, care s-a terminat după cinci, poate şase ani.

Credeţi-mă, te saturi de aceste relaţii, să vă zic şi de ce: pentru că nu este ceva care îţi oferă un viitor pe care să ţi-l doreşti cu adevărat, ci te minţi pe tine însuţi că îl vrei. Spuneţi-mi care cuplu homosexual ar vrea să rămână împreună, dar ar dori şi copii? Pentru că, vedeţi voi, orice copil vrea să-i spună mamei una, iar tatălui alta şi aşa mai departe, iar în cazul de mai sus, cum ar face copilul?

Aşa că mai bine lăsaţi viaţa să fie aşa cum este! Bucuraţi‑vă de adevărata natură şi încercaţi să aveţi o relaţie hetero. Puneţi acelaşi suflet cum puneţi pentru homosexuali şi veţi vedea efectul. Hai să nu mai fim închişi în noi înşine! Nu vedeţi că suntem priviţi cu alţi ochi? Unde mai pui că nu poţi să te desfăşori cum fac heterosexualii, eşti nevoit să faci ceva sau cu cineva unde să nu te vadă nimeni. De ce trebuie să facem aşa şi să nu fim şi noi în rând cu ceilalţi, să nu ne ascundem, să fim undeva pe bulevard cu prietena sau soţia, în rând cu lumea, în două cuvinte?

Cu şase ani în urmă s-a întâmplat să cunosc o fată cu care am stat ca prieten timp de doi ani, după care ne-am căsătorit şi am ajuns la o viaţă normală. Când aveam cinci, şase luni cu ea, deci era doar o mică prietenie, mai mergeam cu băieţi, după care am cunoscut mai multe la dânsa şi uite, acum sunt bine. După ce am împlinit un an cu ea, nu am mai fost cu niciun bărbat. Evident că o iubesc mai mult decât pe mine însumi, dacă nu aveam nimic pentru ea, nu mai eram împreună. Am ales să mă căsătoresc pentru că vreau o viaţă normală, un viitor şi copii.

Vă las, vă doresc o viaţă normală, şi un ultim mesaj: orice pe lumea asta se poate, dar a fi homosexual mi se pare o anomalie, pentru că Dumnezeu a făcut o femeie şi un bărbat, nu un bărbat şi un bărbat. Gândiţi-vă la asta, aşa am fost creaţi eu, tu şi restul. Vă salut şi vă doresc mult noroc!