Bună tuturor!

Sunt un tânăr, undeva în a treia decadă a vieţii, care se confruntă cu problema atracţiei faţă de cei de acelaşi sex. Cred că niciun psiholog sau consilier nu înţelege mai bine care este, până la urmă, treaba cu homosexualitatea, decât persoana în cauză.

Sunt puţin supărat deoarece, în general, creştinii ne privesc ca şi cum ar fi în întregime vina noastră că suntem aşa. Înainte de a da cu pietre, încercaţi să vedeţi ce este cu noi!

Nu pot să uit nopţi din adolescenţa mea, când Îl imploram pe Dumnezeu, în lacrimi, să schimbe natura atracţiilor mele homosexuale. Credeţi că mi-am dorit să fiu atras sexual de bărbaţi?! Nu cred că este vina mea că sunt aşa, la fel cum nu cred că este vina unui nevăzător că s-a născut orb. De asemenea, nu cred că Dumnezeu m-a făcut astfel sau că sunt vreun „accident” de-al Lui.

Păcatul meu este că, la o anumită vârstă, am acceptat să dau curs poftelor şi m-am implicat în acest stil de viaţă degradant. Acum regret, dar consecinţele păcatului se resimt în viaţa mea. Încă nu reuşesc să mă relaţionez afectiv la o persoană de gen feminin, totuşi sper că Dumnezeu va „repara” în fiinţa mea ceea ce eu am distrus şi că va veni ziua când voi fi bărbatul care m-a proiectat El să fiu.

Revenind, creştinii „bine intenţionaţi” recomandă rugăciunea ca tratament absolut şi curativ. Nu vreau să neg acest lucru, pentru că, până la urmă, cine poate produce minunea schimbării decât Însuşi Isus Cristos? Însă rugăciunea este doar catalizatorul. Câţi dintre creştini sunt dornici să cunoască de fapt care este treaba cu aceşti „ciudaţi”? Câţi creştini şi-ar alege ca partener de viaţă un fost homosexual?

Dragii mei, subiectul este mult mai complex decât pare şi nu se rezolvă peste noapte. În primul rând, un homosexual trebuie să înveţe să-şi schimbe percepţia asupra sinelui şi să se vindece de traumele trecutului, pentru că atracţiile sunt determinate de anumiţi factori care i-au influenţat existenţa.

Din nefericire, am avut ocazia să tatonez puţin terenul şi să observ că sunt prea puţini consilieri creştini care ştiu cu ce se mănâncă topicul acesta, nu mai vorbesc despre pastori. Nu vreau să judec pe nimeni, vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, însă m-aş bucura să văd că există oameni plini de dragoste, dispuşi să ajute un homosexual în drumul lui spre vindecare şi care nu se rezumă doar la sfaturi teoretice.

M-am gândit de nenumărate ori la ideea de a avea o mărturie publică. Asta atunci când va fi cazul şi îmi va pune Dumnezeu pe inimă, pentru că sunt încă departe de ceea ce se numeşte un fost homosexual. La o mărturie, însă fără date de identificare, în care să specific doar că sunt român şi fac parte dintr-o biserică evanghelică, eventual vârsta, da, m-am gândit de ceva vreme.

Mai am două vorbe pentru cei care se consideră creştini şi homosexuali în acelaşi timp: dragii mei, voi ştiţi foarte bine, în adâncul inimii voastre, că ce faceţi este păcat. Nu cred că merită să vă amăgiţi singuri. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă lumineze gândurile şi să creeze circumstanţe pentru ca viaţa voastră să se schimbe. Nu este uşor, din contra, este groaznic de greu, o ştiu din proprie experienţă, însă cred că merită plătit preţul. Bucuria pe care o am acum nu se compară cu ceea ce trăiam în trecut. Deocamdată atât, sper că nu am jignit pe nimeni.

Numai bine vă doresc,

Marius

DUPĂ UN TIMP

Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund. Am fost plecat în Germania şi nu am reuşit să vă anunţ înainte să plec, totul a fost iminent. În fine, m-am reîntors, am văzut e‑mailurile de la voi. Am câteva sugestii, sper să vă fie de folos şi aştept să-mi spuneţi cum vi se par.

Vroiam să vă dau o sugestie: ziceaţi de publicarea unei cărţi. Coming Out of Homosexuality cred eu că este cea mai bună. Vreau să spun că îmi place mult cum abordează homosexualitatea, este bună şi pentru creştinii care nu au mai avut contact cu acest subiect. Toată problema este tratată dintr-o perspectivă biblică şi poate ar fi şi mai uşor de tradus iniţial, decât să vă apucaţi să strângeţi materiale şi să scoateţi voi o carte, nu? Ce părere aveţi?

Apropo, am mai descoperit un băiat evanghelic – are douăzeci şi patru de ani – care se confruntă şi el cu astfel de probleme. E un băiat smart, vreau să-i vorbesc despre voi şi despre iniţiativa voastră. Keep in touch, bye!

Plăcere de o clipă, durere de o viaţă… Nu ştiu care ar putea fi primele mele cuvinte. Ştiu totuşi că ceea ce cândva a fost ceva normal, plăcut, s-a transformat în umilire, conştiinţă pătată, regret. Urăsc gândul că evit cu bună ştiinţă calea bună în favoarea propriilor mele plăceri, urăsc că nu sunt statornic. O spun deoarece am atâtea clipe de descurajare şi regret, încât zic: „De azi mă schimb” şi merge o zi, două, trei şi iar recidivez. E greşit, sunt atât de conştient, încât am ajuns să tratez totul ca pe ceva banal, şi mai zic o vorbă: „Mario, nu te juca cu viaţa ta, că se va juca şi ea cu tine cândva.” Şi aşa va fi. Ce azi pare frumos, mâine poate nu va fi.

Despre mine. Mă numesc Mario, am treizeci şi trei de ani. Îmi place tot ce e frumos. Am multe secrete, iar cine merită poate să le ştie. Îmi place să fiu direct şi să spun lucrurilor pe nume.

Am o viaţă frumoasă, dar complicată. De fapt, complicată de mine. Când aveam vreo paisprezece, cincisprezece ani, aveam un prieten căruia îi plăceau băieţii, iar eu eram unul dintre ei. Aşa s-a întâmplat că am cedat avansurilor lui.

Timpul a trecut, eu am crescut, iar pe la şaptesprezece ani am început să schimb acest aspect al vieţii mele cu ajutorul religiei. Am dat la teologie şi un timp a fost totul bine, dar s‑a întâmplat să dau curs iar unei invitaţii nepotrivite şi de aici am început să decad. El s-a îndrăgostit rău de mine, eu nu, iar când i-am zis că s-a terminat, a început calvarul. A făcut crize, mă urmărea, îmi trimitea scrisori, mă suna. Îngrozitor! Pentru că această latură a mea era doar a mea, dar odată cu asta s-a făcut de cunoscut şi părinţilor mei, fraţilor mei, şi oricât de mult aş vrea eu să şterg asta, nu voi putea vreodată.

Am început să devin o persoană religioasă. Ceea ce a mers mult timp, dar dacă homosexualitatea este înrădăcinată adânc şi ţi se mai şi oferă ocazii, e greu. După aproape opt ani de abstinenţă, în care nu am avut nicio aventură măcar, am cedat gândurilor mele, odată cu apariţia unui băiat extrem de frumos şi, bineînţeles, homosexual. Am fost cu el doi ani şi poate mai eram încă, dar am luat decizia de a reveni cu picioarele pe pământ, ştiind că nu o să meargă.

Ce bine ar fi să nu avem contacte cu cei de acelaşi sex, pentru că, o dată ce începi, nu mai ai final fericit! Iar eu sunt sincer, o spun din experienţă. Am avut două relaţii şi câteva aventuri. De fapt, am stat cu cineva vreo şapte luni, iar cu altcineva doi ani, şi pot să spun că, dacă aş avea puterea, aş schimba tot. Îmi place sexul, asta e clar. Dar e de moment. E prea efemer totul şi am mai observat că nu au durată relaţiile homosexuale, doar durere.

Discreţie ai doar la început, pentru că, odată ce ai avut relaţii sexuale cu cineva care e cunoscut sau foarte cunoscut ca homosexual, e şi mai rău. De ce? Fiindcă se laudă la alţii şi discreţie nu mai ai, fiindcă vor afla toţi. Şi mai găseşti pe unul care se îndrăgosteşte de tine, cum am găsit eu, şi mi-a făcut viaţa un calvar, cu sute de ameninţări şi scrisori.

Acum sunt cuminte de cinci luni. Sper să nu mai dau frâu liber dorinţelor. Viaţa de homosexual nu este pentru mine, sunt conştient de acest lucru, dar există acel condiment care pare că dă un gust mai bun vieţii, deşi până acum am avut numai necazuri. Dar pe cine dau vina? Pe mine, pe alţii? Mintea o modelăm doar noi, nimeni altul, doar să vrem. Acolo se nasc aceste vise false. Va fi greu, ştiu asta.

Am trecut prin multe, bune şi rele, dar, dacă aş putea schimba ceva, aş schimba starea mea, pe care o deplâng. Nu e corect, nu e bine, nu e just! Oare cine mă poate ajuta? Cine mă poate schimba? Cine-mi poate da puterea necesară? Mă aude cineva? Simt că mor pe zi ce trece. Poate aşa va fi. Of!

Deci, să încep cu începutul. De mic am atracţii homosexuale. Totul a început când aveam vreo patru ani şi am găsit în casă o casetă video. I-am dat drumul şi era un film porno! Am fost foarte surprins la vârsta aceea, chiar dacă mi se părea scârbos.

Am o soră şi de mic am stat mai tot timpul cu ea şi cu prietenele ei. Chiar şi acum mă înţeleg foarte bine cu ea, dar nimeni nu ştie de atracţiile mele. Când eram mic, la şcoală stăteam mai tot timpul cu fetele, dar prin clasele primare nu era nimic neobişnuit, fiindcă eram prea mici, însă am crescut şi, la fel, stăteam mai tot timpul cu fetele. Colegii râdeau pe seama mea şi chiar mă dădeau la o parte. În clasa a opta am încercat să stau mai mult cu băieţii, ca să nu mai râdă de mine, şi chiar m-am apucat să fumez, pentru a merge cu ei la fumat şi a uita de bârfele fetelor.

Îmi făcusem şi un ID cu numele unei fete şi adăugam băieţi şi vorbeam tot felul de chestii, neştiind ei că eu sunt băiat. Într-o zi, căutam cluburi de homosexuali pe net şi, din întâmplare, am dat peste site-ul Contra Curentului. La început nu credeam că schimbarea este posibilă, dar am găsit şi ID-ul unuia dintre adminii site-ului. L-am adăugat, dar timp de mai multe luni nu am vorbit cu el.

Aseară am început să vorbesc cu el. I-am povestit despre mine şi mi-a dat tot felul de sfaturi, chiar şi ID-ul unui colaborator, care m-a sfătuit şi mi-a spus despre Dumnezeu. Eu sunt creştin catolic; merg foarte des la biserică, dar niciodată nu m-am rugat pentru schimbarea mea. Mi-a dat şi el nişte sfaturi, mi-a spus să mă rog, iar acum, chiar dacă nu sunt nici douăzeci şi patru de ore de când am vorbit cu el, astăzi la şcoală parcă totul a fost puţin schimbat. Am început să nu le mai bag în seamă pe fete şi să nu vorbesc cu ele. Parcă e puţin diferit. Încerc din răsputeri şi sper să reuşesc. Nu am avut niciun fel de act sexual nici cu fete, nici cu băieţi, şi sper ca asta să mă ajute. Aş vrea să fiu şi eu normal!

Repară drumul ce l-ai spart! Repară relaţia ta cu Dumnezeu! Isaia 1:18: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”

Pace tuturor! Mă numesc Marcu şi sunt evanghelic. Vă voi povesti fragmente din viaţa mea. Sper să te regăseşti şi tu printre aceste rânduri şi fie ca Domnul să Se îndure şi de tine! Să vă spun câte ceva despre familia mea. Mama mea merge împreună cu mine la biserică, dar nu e prea pocăită. Este o persoană isterică, mereu exagerează şi dacă vrei să o asculţi va trebui să-ţi astupi urechile pentru eventualele cuvinte urâte. Tatăl meu nu vorbeşte cu mine, când vrea să afle ceva despre mine o întreabă pe mama. Este pasiv, nu vine la biserică împreună cu mine şi mama. Nici fratele meu nu merge la biserică.

M-am născut într-o duminică de Rusalii. Mama nu ştia că voi fi băiat şi, când m-am născut, a fost surprinsă şi m-a respins. Ea credea că sunt fată, asta îşi dorea. A fost dezamăgită, dar după aceea i-a părut rău şi m-a luat înapoi. Mă bucur că sunt băiat.

Anii au trecut şi iată-mă la vârsta de patru sau cinci ani, având probleme cu rinichii. Vomitam cam tot ce mâncam şi eram foarte slab. Am fost la doctor, mi-a dat un tratament, iar apoi m-am făcut bine, luând serios în greutate. Se pare că am fost alergic la acel tratament, aşa că acum am probleme cu auzul.

Până la vârsta de şapte ani am avut o copilărie cât se poate de fericită. O copilărie petrecută în satul bunicilor, mai ales vara. Totul a mers bine până când unchiul meu, care a moştenit casa bunicii, ne-a dat afară din acea casă din cauza unei certe între fraţi. Atunci a trebuit să-mi iau la revedere de la verişorii mei, deşi nu ştiam că acel la revedere însemna adio. Adio copilărie! Adio prieteni! De atunci, nu am mai mers în sat decât la înmormântarea bunicii. A fost ultima dată când mi-am văzut rudele. M-am întors în oraş. Curând urma să încep şcoala.

Îmi aduc şi acum cu plăcere aminte cât de nerăbdător eram să încep şcoala, neştiind ce mă aşteaptă. Scăpasem de grădiniţă, unde nu mi-a plăcut, iar acum era şansa unui nou început, un început mai bun, speram eu. În clasa întâi lucrurile au fost OK, dar în următorii ani eram bătut de colegi la şcoală zilnic. Eu nu mă băteam cu ei, pentru că, pur şi simplu, nu puteam să dau înapoi. Duritatea lor m-a marcat. Stăteam mai mult cu fetele şi mă înţelegeam foarte bine cu ele, dar când venea vorba de băieţi mă feream, pentru că ştiam că s-ar putea să mă bată. Când jucam fotbal, ceilalţi băieţi mă înjurau, mă loveau, mă jigneau şi mă scuipau. Din această cauză am refuzat să mai am de-a face cu ei, aşa că am început să mă joc cu fetele.

Eram bătut aproape zilnic. Părinţii ştiau şi au încercat să rezolve problema vorbind cu părinţii acelor copii, dar nicio schimbare, aşa că am fost nevoit să mă mut în altă clasă, una mai bună. Acolo nu am mai fost bătut, dar eram tratat altfel decât ceilalţi colegi.

Între timp, pe parcursul acelor ani grei, am început să merg la biserică. Încă din clasa întâi mă rugam Domnului cunoscuta rugăciune „Tatăl nostru”. Aveam locul meu din cameră unde mă rugam. Mai ţin minte şi acum momentul în care L-am întrebat pe Domnul dacă mă lasă să merg la biserică, primind răspunsul aşteptat că „da”. Am început să merg la biserică împreună cu mama mea, tatăl meu a refuzat când l-am chemat, la fel şi fratele meu. Mi-a plăcut mult la biserică şi încă îmi place. M-am implicat în diferite activităţi: cântam la chitară, la pian, vocal, am mers la un grup de tineri, la care mai merg şi acum. Eram şi sunt fericit alături de ei. Nu ştiu ce aş fi făcut astăzi şi unde aş fi fost, dacă nu aş fi mers la biserică. Îi mulţumesc Domnului că mi-a dat ocazia minunată de a-L cunoaşte.

Totuşi, încă de mic practicam autosatisfacerea. Atunci mă atrăgeau tare femeile, chiar şi pronunţarea cuvântului „femeie” mă făcea să fiu agitat. Până în clipa când am ajuns la pubertate, parcă bărbaţii nu ar fi existat. Din păcate, atunci am observat că în revistele de modă mă uitam mai des la bărbaţi şi, ceea ce era şi mai rău, la bărbaţi dezbrăcaţi. Chestia asta mi se părea ceva normal. Aveam unsprezece ani.

Cu timpul, am început să-mi dau seama că ceva nu este în regulă cu mine. Aveam atracţii homosexuale din ce în ce mai puternice. După numai un an, am ajuns să mă autosatisfac zilnic, în afară de duminică. Eram foarte stresat, mai ales din cauza a ceea ce păţeam la şcoală. Când veneam acasă să le spun părinţilor, îmi spuneau să tac. Pur şi simplu, îmi spuneau că vorbesc prea mult. Atunci ce să mai fac? Cui să-i spun necazul meu când nimeni nu mă înţelegea, nimeni nu vroia să mă asculte? Mergeam în camera mea, plângeam şi mă rugam ca Domnul să mă ajute. Mă rugam ca Domnul să‑mi dea o boală ca să mor, pentru a nu mai suferi pe pământul acesta. Pentru mine, era foarte greu să trec prin aceleaşi lucruri în fiecare zi.

După aceea am descoperit internetul. La început jucam diverse jocuri, dar apoi am văzut că îl puteam folosi şi la altceva. Mă uitam la poze cu bărbaţi, poze în care doi homosexuali întreţineau relaţii intime. Măcar dacă m-aş fi oprit aici, dar nu a fost aşa. Mă uitam la videoclipuri în care homosexualii făceau lucruri nelegiuite. Făcând acest lucru, am ajuns să-mi stric gândul şi ochii. Chiar dacă mergeam la biserică, nu prea luam în serios faptul că ce făceam este păcat.

Abia la vârsta de cincisprezece ani am conştientizat că ce făceam era în ascuns, deci nu putea fi ceva bun. Mi-am dat seama că am ajuns un băiat cu atracţii homosexuale. În vara anului 2009 am reuşit să renunţ la pornografie timp de trei luni. Dar, cu toate acestea, aveam mintea formată să producă imagini în care bărbaţii fac sex. Deseori îmi imaginam, în timp ce mă autosatisfăceam, că fac sex cu un bărbat de la biserică, uneori chiar şi cu pastorul. Chiar dacă renunţasem la pornografie, în minte aveam continuu imagini păcătoase. Dacă stau bine şi mă gândesc, în tot acel timp trăiam în plăceri. Am început să mă rog Domnului să mă ierte pentru păcatul autosatisfacerii şi pentru gândurile nelegiuite. Chiar dacă El mă ierta, în ziua următoare făceam la fel, dar nu am renunţat. Mă rugam în fiecare seară acelaşi lucru.

După cele trei luni de pauză, m-am apucat din nou de pornografie, intrând acum pe site-uri extrem de stricate. Dar seara iar mă rugam şi ceream iertare Domnului, cu gândul că într-o zi nu voi fi nevoit să o mai fac. Din păcate, am intrat şi pe site-uri în care puteam vorbi cu homosexuali din România, mai exact, chiar din oraşul meu. Acum începeam să sufăr din cauză că mă simţeam singur. Vroiam ca cineva să mă asculte, dacă părinţii nu făceau asta. (Mama mea era cea care mă mai asculta.) Căutam pe cineva care să mă înţeleagă, să ştie prin ce trec şi că nu e uşor să te schimbi. Eu vroiam să termin cu toate prostiile pe care le făceam, vroiam pe cineva alături de mine, pentru a nu mă mai simţi atât de singur. Am adăugat în lista mea de Messenger o grămadă de homosexuali. I-am băgat pe toţi pe parcursul a câtorva zile.

Am aşteptat cu nerăbdare ziua în care cineva să-mi dea accept şi să vorbim. Mai mulţi mi-au dat accept, dar încă nu era nimeni online. Într-o zi am nimerit pe cineva. Speram că va fi şansa mea. Am vorbit puţin, iar apoi – probabil că acum vă gândiţi că ne-am dat întâlnire, dar nu a fost aşa – m-a întrebat care e adresa mea. Şi i-am spus că nu pot să i-o dau. Mi-a cerut mai multe detalii despre mine, ori eu deja îl minţisem că am douăzeci de ani. Mi-a zis că dacă nu îi spun, atunci mă scoate din listă. Nu puteam să-i spun unde stau, pentru că ar fi însemnat să afle părinţii de atracţiile mele şi, mai grav, că mi-am făcut rost şi de cineva care să mă încurce şi mai mult în problemele acestei lumi. Am decis să îl şterg din listă. I-am spus adio cu părere de rău, dar mă bucur că am făcut-o. Apoi am fost dezamăgit, am început să mă enervez şi i-am scos pe toţi homosexualii pe care îi adăugasem în listă în zilele precedente. Am decis să renunţ la tot ce ţine de homosexualitate.

În decembrie 2009 am făcut cel mai mare pas din viaţa mea. Am renunţat la pornografie, la autosatisfacere şi am început să lupt cu atracţiile şi gândurile mele. Am început să am pace şi să dorm noaptea. M-am rugat zilnic Domnului şi citeam mult mai des Biblia, ajungând la câteva capitole pe zi dimineaţa şi la amiază, acele părţi ale zilei fiind un timp dedicat meditării asupra Cuvântului.

Eram fericit că am intrat la liceul teologic la care mi-am dorit. Înainte să intru, m-am rugat mult Domnului să se facă voia Lui şi să intru acolo unde va vrea El. Iar acum sunt acolo unde El m-a pus şi Îi mulţumesc pentru asta. Aici nu sunt bătut, nici măcar jignit, iar ceilalţi se comportă frumos cu mine. Eu sunt o fire foarte sensibilă. Temperamentul meu predominant este cel melancolic şi Îi mulţumesc Domnului că m-a creat aşa cum a vrut El.

Totuşi, după şase luni în care am reuşit să renunţ la autosatisfacere şi pornografie, am recăzut în păcat. Când mă autosatisfac nu mai am gândul la bărbaţi, nici la femei, ci, pur şi simplu, o fac fără a mă gândi la ceva nelegiuit. Chiar şi aşa autosatisfacerea e păcat şi duce la izolare şi singurătate, lucruri de care vreau să scap.

M-am gândit să scriu această mărturie ca să-i încurajez pe toţi homosexualii care vor citi, că se pot face progrese de la dezastru la ceva mult mai bun. Fără Domnul n-aş fi reuşit să ajung unde sunt astăzi, n-aş fi putut să renunţ nici la invidie, gelozie, ură, furie, neascultare, lucruri care duceau la distrugerea mea. Şi chiar dacă am încă atracţii homosexuale şi mă lupt cu autosatisfacerea, eu Îi spun Domnului aşa: „Doamne, Tu care mă vezi, vino în mine prin Duhul Tău cel Sfânt şi nu mă lăsa să mor în aceste nelegiuiri. Doamne, ajută-mă să scap definitiv de autosatisfacere şi atracţii homosexuale! Ştiu că Tu mă vrei altfel, un om mai bun, în care să locuiască Duhul Tău, ştiu că fără Tine sunt doar o carne fără viaţă, un praf purtat de vânt. Ştiu că dacă voi cere ceea ce vrei Tu, voi primi, iar dacă s-ar întâmpla să cad, ridică-mă Tu mai sus decât în trecut şi ajută-mă să nu mă mai clatin. Doamne, ajută-mă! Îţi mulţumesc că mă asculţi. Amin.”

Am primit un ajutor de la Domnul, un consilier la care mă duc săptămânal. Sper ca Domnul să-mi vorbească şi prin el şi să mă ajute. Îi mulţumesc Domnului că am un consilier la mine în oraş. Dacă te confrunţi şi tu cu aceeaşi problemă, te-aş sfătui să mergi la un consilier sau, dacă nu se găseşte niciunul în oraşul tău, atunci alege pe cineva să te ajute. Nu te distruge ţinând păcatul în tine! Mărturiseşte-I Domnului totul, iar apoi alege pe cineva heterosexual care să te ajute. Eu mă rog pentru homosexuali, pentru cei care nu au înţeles chemarea Domnului, pentru cei care nu pot renunţa la obiceiurile proaste. Domnul să Se îndure de voi şi să vă deschidă inima, pentru a vă da seama că aţi fost creaţi cu un scop. Domnul are un plan şi cu viaţa voastră, nu uitaţi asta. Dumnezeu vă iubeşte!

DUPĂ UN TIMP

Anii au trecut şi am ajuns la frumoasa vârstă de douăzeci de ani, cu o minte mai clară şi o vedere mai largă asupra vieţii. Luptele au continuat şi vrând, nevrând, am intrat în discuţie cu bărbaţi homosexuali, născându-se în mine speranţe ce mureau şi înviau. Ştiţi cât de dificil este! Şi tot acest timp dificil a fost în zadar. Am refuzat să mai caut şi să mai sper că pot găsi iubire unde nu este.

Pot să spun că am petrecut mult timp gândindu-mă şi comparând viaţa normală cu cea homosexuală şi am ajuns la concluzia că nu merită să trăim o astfel de viaţă. Să cauţi homosexualitatea, din punctul meu de vedere, e ca şi cum ţi‑ai căuta distrugerea propriei vieţi. Cine şi-ar dori o viaţă irosită? Cu toţii căutăm iubirea, înţelegerea şi fidelitatea, dar ar fi bine să ne deşteptăm, să ne deschidem larg ochii şi să urmărim câtă înşelătorie e in mediul homosexual. Fii sincer cu tine şi nu te minţi singur! Eu asta am făcut şi am ajuns la concluzia că nu are rost să trăieşti aşa. Decât să am o suferinţă provocată de relaţii care nu ţin, mai bine rămân singur. De ce să îmi dedic viaţa unor oameni care nu îşi doresc decât plăcere, având falsa impresie că iubesc şi sunt iubiţi?

Lumea homosexuală este o lume a minciunii, înşelăciunii şi egoismului. E o lume în care cred că nu ţi-ai dori să trăieşti şi totuşi o promovezi, pentru că trăieşti cu o speranţă care sună în felul următor: „Poate de data asta voi găsi perechea potrivită.” Dar perechea ta nu e acolo şi nu va fi niciodată în lumea homosexuală. Iar asta ştii şi tu! Decide azi ce vrei să faci cu viaţa ta! Eu am ales să trăiesc adevărul.

[După terminarea liceului teologic, Marcu s-a înscris la Teologie.]

Sunt Marc şi aş vrea să citiţi povestea mea, în care spun prin ce am trecut în viaţă până în momentul de faţă.

Când am fost dat la şcoală, nu am fost apt pentru învăţământul normal din oraşul meu, iar părinţii au fost nevoiţi să-mi accepte transferarea la o altă şcoală, aflată la o distanţă de douăzeci şi trei de kilometri. Era în anul 1996, toamna; am repetat clasa întâi şi am trecut în clasa a doua. După aceea am simţit că mă apasă ceva în legătură cu acea şcoală specială. Îmi amintesc de ziua în care am „evadat” din şcoala pe care o consideram o „celulă” dintr-un penitenciar, din cauză că nu-mi plăcea acolo. Am decis să fug, iar când am ajuns acasă le-am spus părinţilor, minţind, că profesorul m-a trimis acasă.

După două săptămâni a fost bine, am fost transferat la o altă şcoală specială, unde era şi sora mea. M-am obişnuit cu condiţiile de acolo şi nu am mai simţit că am intrat într-o nouă „celulă” de închisoare. Era în luna decembrie a anului 1998 şi m-am bucurat că i-am cunoscut pe noii mei colegi şi profesori. Am preferat să fiu prezent la ore şi am participat la diverse activităţi. Când am terminat clasa a opta, am fost transferat la o şcoală profesională, unde am învăţat meserie. Am acceptat să fiu la croitorie, fiindcă nu au vrut să mă lase la meseriile de cofetar-patiser sau ospătar, din cauza problemei de auz de care sufăr şi acum.

Am stat la internat pentru că, fiind transferat, nu aveam tot timpul bani de venit acasă şi veneam doar la sfârşit de săptămână. Eram în dormitor cu băieţi care îmi erau şi colegi de clasă. În timpul anului doi, băieţii din dormitor au început să creeze scenarii pentru adulţi şi se provocau să facă sex. După ce am văzut ce se petrece în dormitor, nu am vrut să fiu implicat şi nu am fost de acord cu ce făceau ei, pentru că supraveghetorul de noapte putea să intre în dormitor oricând şi să îi prindă. Dar odată, când dormeam, un coleg de dormitor, care era lângă patul meu, a venit la mine şi mi-a făcut avansuri. Am văzut că nu se duce de lângă mine, dar am refuzat să facă ce vroia cu mine şi am zis că, dacă intră şi ne prinde domnul de noapte, ce facem? O să avem probleme.

Iar de atunci mă deranjează pe mine problema asta cu atracţia faţă de băieţi, şi nu faţă de fete. Dar vreau să spun că nu mă consider un homosexual sau cum i se mai zice, gay, fiindcă nu sunt, şi după ce am ştiut că vor să mă implice şi pe mine în faza scenariului cu sex între băieţi, am refuzat pe loc. Nu am fost lângă colegi când făceau sex, pentru că eram în pat, stăteam liniştit şi mă făceam că dorm, iar când am auzit că se deschide uşa, am văzut că intră domnul de noapte şi am avut noroc. Nu am cum să mă consider un homosexual pentru că, în primul rând, nu am început viaţa sexuală, şi este spre binele meu ca nu am început-o deloc. Am timp, fiindcă am doar douăzeci de ani.

Povestea nu se termină aici, fiindcă mai am o situaţie complicată acasă cu părinţii, cu fratele mai mare şi sora mea. Tatăl meu are serviciu, dar este fumător şi nu vrea să-i lipsească ţigările deloc. Mama este în pensie de boală şi stă acasă, dar uneori consumă alcool, ceea ce mă deranjează foarte tare. Fratele meu are şi el serviciu, dar nu fumează des ca tatăl meu, cred că se va lăsa de fumat. Sora mea a avut serviciu, dar din păcate şi-a dat demisia şi ne-a părăsit, plecând de lângă noi în alt judeţ, la un prieten de-al ei. Poate stă în concubinaj sau nu ştiu eu ce situaţie este acolo, dar vorbim la telefon. De ce a plecat sora mea? Pentru că în casă era scandal din cauză că mama, consumând alcool, se certa cu tata, şi fiindcă nu ne putem întreţine financiar.

După ce am terminat şcoala, situaţia s-a agravat şi mai tare. Eu, neavând un loc de muncă unde să fac bani ca să-mi ajut familia, am început să mă supăr din cauză că părinţii erau împotriva mea fiindcă nu aveau niciun ajutor din partea mea. Am început să-mi caut un loc de muncă, dar din păcate nu am avut noroc. Fiindcă am avut la îndemână certificatul de handicap pentru că nu aud bine, mi-am făcut o pensie de invaliditate şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să rezolv problema. În momentul de faţă am un ajutor în bani şi nu mă plâng deloc, dar situaţia în casă la mine este ca înainte.

Însă nu ştiu unde să mă duc, pentru că nu am nicio relaţie în momentul de faţă, nu am prietenă cu care să vorbesc. Eu chiar vreau să caut o persoană de încredere pe care să mă pot baza şi care să mă înţeleagă în ce vreau să fac. Aş vrea să am o fată cu care să pot fi, să-mi trăiesc viaţa alături de o persoană iubită şi să fiu la casa mea, să scap de atracţia faţă de băieţi şi să-mi întemeiez o familie, ca să fiu fericit alături de femeia pe care vreau să o cunosc şi să o iubesc toată viaţa. Iar pentru aceasta mă rog la Dumnezeu, merg la biserică regulat şi nu lipsesc de la casa Domnului, ca să ascult slujbele sau alte rugăciuni care se fac în biserică. Doamne, ajută să mi se împlinească aceste dorinţe!

Pace tuturor! Mă numesc Liviu, în curând împlinesc douăzeci şi şase de ani şi sunt evanghelic. De trei ani şi jumătate L-am acceptat pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor în inima mea.

Vă voi povesti câte ceva din viaţa mea. Suntem doi fraţi şi două surori. Mama mea a avut probleme în viaţă. Cu primul soţ a avut un băiat şi o fată. După ce a divorţat de bărbatul pe care l-a avut mulţi ani lângă ea, a luat pe altul, şi aşa am venit pe lume sora mea, mai mare cu doi ani decât mine, şi eu. Tatăl nostru a murit, iar mama s-a împăcat cu primul soţ. Când eram în vârstă de un an, m-a dat la stat ca să mă crească, fiindcă nu a mai putut să ne întreţină, singură cu patru copii, tatăl vitreg fiind în închisoare. S-a gândit pe cine să deie şi m-a dat pe mine, ultimul copil, care eram mic. Din spusele ei, nu mă putea ţine în casă cu tatăl vitreg, cu care este şi în prezent, din cauză că a vrut să mă omoare.

Am stat la casa de copii de la un an până la terminarea şcolii, la vârsta de douăzeci şi unu de ani. În acest timp am fost la trei case de copii, prima fiind un leagăn de copii, unde am rămas până s-au gândit că mă pot duce la grădiniţă, după care am mers la o altă casă de copii, unde m-au dat la şcoală. În 1992, am mers în clasa întâi, unde am fost cu cei din oraş, nu era o şcoală specială pe care să o facem numai noi, cei instituţionalizaţi, pentru că nu am avut probleme. Până la douăzeci şi unu de ani nu mi-am pus problema mâncării sau a îmbrăcămintei, am avut totul pe tavă, ceea ce mulţi nu au în familie.

M-am zbătut însă cu altfel de probleme şi ispite, fiind de mic abuzat sexual. În primii ani, cei mari, cărora li se spunea asistaţi, îi puneau pe cei mici să-i satisfacă şi făceau şi alte lucruri mai mari, iar eu am fost printre aceia care au făcut lucrurile acelea. Pe parcursul anilor, am ajuns să fiu atras de homosexualitate, să văd alţi băieţi. Şi ei mă provocau şi mă autosatisfăceam aproape în fiecare zi.

Dar am ajuns la credinţă, şi Domnul să-i binecuvânteze pe cei care au venit şi au avut răbdare cu noi, să steie să ne explice despre El. Ne vesteau despre Isus şi Dumnezeu, cântam cu ei, ne rugam şi stăteam de vorbă cu ei ca să ne îmbărbăteze. Erau de la o fundaţie creştină care se ocupa cu casele de copii. Ne adunau din mai multe case, fie de fete, fie de băieţi, şi ne strângeam într-o tabără unde socializam, ne cunoşteam, de la copii până la personalul care avea grijă de noi. În fiecare zi mergeam în drumeţii, făceam studiu biblic, cântam, iar mie îmi plăceau foarte mult cântările. Şi în prezent cânt foarte mult.

Am început să merg la biserică la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când nu mai aparţineam de instituţie şi eram pe cont propriu, dar mulţumesc Domnului că îmi poartă de grijă, El nu mă lasă singur. În anul 2007 m-am botezat. Nu ştiu ce aş fi făcut în ziua de astăzi, cum aş fi trăit, fiindcă nu merit să mai stau pe pământ niciun minut. Dar cum Dumnezeu are un plan cu fiecare, încă mă mai ţine în viaţă. Mă întreb cum poate un tânăr să-şi ţină cărarea dreaptă, că tot înspre mai rău merge, tot mai multe rele auzi, băieţi care se căsătoresc între ei, fete cu fete. Eu le sugerez să se lase de asta că nu e greu, cred că putem să ne lăsăm, pentru că un Împărat ca Domnul ne vrea sfinţi şi curaţi.

Am stat şi m-am gândit că mă duc la biserică şi nu simt nimic. M-am întrebat ce îi cu mine şi mi-a venit în minte versetul din Isaia 59:1: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască… ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru.” De aceea, mă rog ca Domnul să Se îndure de noi, cei care ne gândim la astfel de treburi şi să ne elibereze de viciu. Cred că se poate. Am încercat, m-am stăpânit o lună, iar înainte mă autosatisfăceam aproape în fiecare zi şi mă uitam la homosexuali pe site-uri, mă întâlneam cu ei şi făceam ce nu este bine să faci.

Vreau să închei cu povestea asta şi să uit trecutul meu rău. Vreau să fiu curat înaintea lui Dumnezeu, să-L proslăvesc şi să-L laud toată viaţa, să văd că Domnul lasă călăuzirea Sa peste mine, mă botează cu Duhul Sfânt şi Îşi face planul Lui cu mine. Cred că deja m-am lăsat de lucrurile astea rele, care nu plac lui Dumnezeu şi lumii.

Sper să fie spre zidire şi să vă îmbărbăteze rândurile mele. Am scris pentru a mă mărturisi, căci scrie să ne mărturisim unii altora păcatele. Să mă iertaţi şi să nu mă judecaţi că am trecut prin asta. Domnul să vă binecuvânteze! Domnul să vă ajute să vă lăsaţi de ce este rău, ca să facem binele, pentru a putea moşteni Împărăţia cerurilor. De aceea L-a dat pe singurul Lui Fiu să moară pentru noi, ca să fim mântuiţi.