de D. J. Thompson

Înainte ca eu să mă nasc, părinţii mei au hotărât să nu mai aibă copii. Când tatăl meu a suferit o intervenţie chirurgicală pentru a nu mai putea avea copii, fratele meu avea treisprezece ani, iar sora mea opt ani. Totuşi, ceea ce nu ştiau ei era că mama mea tocmai rămăsese gravidă cu mine. M-am născut ca un copil surpriză, în sudul Californiei, în vara anului 1979.

În şase luni de la naşterea mea, amândoi bunicii mei au murit. Ceea ce a făcut din bunicele mele văduve nişte întristate, aşa încât naşterea mea a devenit o mângâiere pentru ele. Bunicele mele erau femei evlavioase. O bunică îndeosebi, ne-a luat pe mama mea, pe sora mea şi pe mine la biserică şi mi-a inspirat credinţă. La câteva zile după ce am împlinit treisprezece ani, am fost botezat. Patru zile mai târziu, bunica mea, care mă dusese cu credincioşie la biserică, a murit. La înmormântarea ei, predicatorul, care tocmai mă botezase cu câteva zile înainte, a spus că botezul meu a fost „ultima nestemată pe cununa ei”. Dumnezeu o onorase, îngăduindu-i să vadă rodul slujirii ei, credinţa mea în Isus Cristos.

Fratele meu era rareori prin preajmă. Era deja adolescent când m-am născut eu. Era mereu plecat, mergând cu bicicleta sau cu orice altceva avea roţi. Nu m-am bucurat niciodată de o relaţie strânsă cu el.

În copilărie, l-am înţeles defectuos pe tatăl meu. Era abuziv, din punct de vedere fizic, cu fiecare dintre noi, dar în special cu mama şi sora mea. Experienţele timpurii ale abuzului m-au făcut să mă simt neajutorat şi slab. Cred că au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea personalităţii mele timide. Crescând, am cunoscut dificultăţile pe care părinţii mei le aveau în căsnicia lor. Tatăl meu era rasist, ceea ce reprezenta o sursă de conflict între noi, fiindcă nu împărtăşeam convingerile lui. Îmi amintesc că mă gândeam că tatăl meu era rău şi că m-am izolat intenţionat de el, pentru a nu deveni ca el. În schimb, le-am simpatizat pe mama şi sora mea şi am devenit mai apropiat de ele. Nu bănuiam care aveau să fie consecinţele deciziei mele.

Când a murit bunica, am pierdut un mentor spiritual. După aceea am frecventat biserica numai sporadic. Anii adolescenţei mele au fost caracterizaţi de declin spiritual şi, în cel mai bun caz, de o frecventare lunară a bisericii. Simţindu-mă atât de singur în copilărie, petreceam mare parte din timp într-o lume imaginară, pe care o cream eu însumi. Intrând în adolescenţă, am continuat să-mi petrec timpul fie singur, fie cu fetele de vârsta mea.

În liceu m-am implicat în clubul judiciar. Când eram elev în ultimul an, am petrecut mult timp instruindu-i pe elevii din anul întâi care participau la dezbaterile din club. Am devenit foarte apropiat de ei. Îi consideram fraţii mai mici pe care mi-i dorisem întotdeauna, dar pe care nu îi avusesem niciodată. Niciunul nu-l avea pe tatăl biologic în viaţa sa şi mulţi fumau marijuana. Am încercat să am grijă de ei. S-au oprit din folosirea drogurilor şi au excelat în competiţii. Deşi acele prietenii erau reciproc benefice, toate s-au terminat într-un an, fiindcă nu ştiam cum să menţin relaţii apropiate cu băieţi. Eram manipulator şi gelos că petreceau timp cu alţi prieteni. Dependenţa mea emoţională de ei sabota chiar relaţiile după care tânjeam.

În colegiu mi-am umplut timpul având două slujbe, participând la câteva cluburi din campus şi urmând o serie întreagă de cursuri. Am schimbat prieteniile cu munca. Deşi îmi plăcea să am atât de multe responsabilităţi, nu era ceva satisfăcător. În weekenduri nu aveam nimic de făcut şi mă simţeam singur.

Încercam să-mi umplu timpul mergând cu maşina la diferite locuri din regiune. Într-un anumit weekend, când aveam nouăsprezece ani, oraşul meu urma să găzduiască o conferinţă de afaceri. Un candidat prezidenţial venea pentru a participa la întâlnire şi vroiam să îi obţin autograful pe o revistă financiară pe care o publicase, pentru a o vinde mai târziu la licitaţie pentru o strângere de fonduri pentru club pe care o organizam chiar eu. Librăria locală vânduse revista lui; fără îndoială, şi alţii vroiau un autograf de la el. Mi-a venit o idee. Puteam merge cu maşina la Santa Monica (cam la nouăzeci de minute depărtare), pentru a cumpăra revista de la ceea ce eu credeam a fi o librărie non-stop. Dar nu ştiam exact cum să ajung acolo. Când m-am apropiat de Bulevardul Santa Monica, nu ştiam pe care drum să o iau, la stânga sau la dreapta. Am hotărât să fac la stânga. Nu am găsit librăria în acea noapte. În schimb, am găsit o comunitatea homosexuală din West Hollywood. A fost prima noapte când am văzut doi bărbaţi ţinându-se de mână. Prima mea reacţie a fost să râd. Dar al doilea răspuns al meu a fost să opresc la piaţă şi să cobor din camion. Am trecut pe lângă baruri, cluburi, restaurante şi diferite librării. Am încă vie în minte amintirea bărbaţilor care încercau sa-mi vorbească. Am trecut nervos pe lângă ei, m-am întors la parcarea magazinului de alimente, m-am urcat în camionetă şi am plecat acasă.

În săptămâna următoare, mintea îmi hoinărea. Nu-mi venea să cred cât de uşor era să obţin atenţie din partea bărbaţilor. De luni până vineri lucram şi mergeam la şcoală, fără să am prieteni bărbaţi, dar în acel oraş era atât de uşor să am pe cineva cu care să vorbesc. Îmi amintesc că văzusem acolo un adolescent sprijinit de un zid, pierzând timpul. Vroiam să mă întorc şi să vorbesc cu el, şi să-l întreb de ce era acolo. Aveam o mulţime de întrebări despre sentimente şi emoţii pe care nu le împărtăşisem nimănui până atunci. M-am întors în săptămâna următoare. Era ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor.

Mii de oameni erau acolo, toţi îmbrăcaţi în costume elaborate. Erau atât de mulţi, încât au blocat strada pentru a le face loc să treacă. Ajunge să spun că era improbabil să-l găsesc pe acel adolescent sau pe altcineva care să îmi răspundă la întrebări. De data aceea, m-am plimbat prin jur mai mult decât înainte. Îmi amintesc anumite complimente pe care mi le-au făcut bărbaţii. Deşi eram atât de nervos, era flatant pentru mine, deoarece nu mai primisem, într-o asemenea măsură, o astfel de confirmare din partea bărbaţilor.

Cum se făcea tot mai târziu, am socotit că era timpul să mă îndrept spre casă. Pe când coboram dealul către camion, am observat un tip care stătea singur, îmbrăcat în uniforma pentru fete a unei şcoli particulare. Am presupus că era un prostituat şi că nu îl alesese nimeni. Am hotărât să-l întreb de ce era cum era, adică de ce era homosexual. Am aflat repede că nu era prostituat; aştepta doar pe cineva. Nu am putut vorbi mult timp, fiindcă prietenii lui au venit să îl ia. Mi-a dat numărul lui de telefon, ca să putem vorbi mai târziu despre întrebările mele.

L-am sunat. Am aflat că era cu zece ani mai în vârstă decât mine şi că era profesor suplinitor, locuind la acea vreme cu mama lui. I-am împărtăşit curiozitatea mea. Deşi iniţial a descurajat ideea să facem ceva fizic, am fost de acord să ne întâlnim câteva săptămâni mai târziu la un hotel din Hollywood. Într-o zi de vineri 13, mi-am pierdut virginitatea cu el. Îmi amintesc că de îndată ce a început totul, mi s-a părut nenatural şi nepotrivit. Mă gândeam că nu mergea şi că nici măcar nu era satisfăcător. În cei doi ani de dinainte, hotărâsem că nu voi plânge niciodată, fiindcă bărbaţii nu fac asta. În dimineaţa următoare, când l-am îmbrăţişat şi ne-am spus la revedere, în timp ce mă îndepărtam, am început imediat să plâng. Am plâns cu sughiţuri tot drumul spre casă. Ştiam că eram răspunzător pentru că pierdusem ceva preţios, inocenţa.

Înainte de a lua decizia de a face aceasta, îi spusesem mamei unei fete care îmi prietenă ce urma să fac. Mi-a zis că voi regreta. Aşa că, după ce m-am întors în oraşul meu, i-am spus ce făcusem. A părut indiferentă, dar poate că era doar dezamăgită. Deşi aveam remuşcări îngrozitoare, care îmi rupeau inima, am simţit o oarecare uşurare. Am început să cred că de la unsprezece ani aveam atracţii şi sentimente ciudate faţă de cei de acelaşi sex. Avusesem fantezii şi poftisem. Acum, după ceea ce experimentasem, am descoperit că totul fusese o iluzie. Nu era satisfăcător şi nu era pentru mine. Eram supărat din cauză că fusesem înşelat în ultimii câţiva ani.

Prietena mea mi-a sugerat să merg la biserică miercuri seara cu ea. Din punct de vedere spiritual, până în acel moment, citeam păreri religioase divergente şi mă întrebam dacă toate perspectivele aveau un element de adevăr în ele. Citeam multe cărţi religioase, precum scrierile lui Confucius, Coranul, Biblia Satanică şi eram foarte interesat să învăţ despre mine însumi prin astrologie. Un bărbat din West Hollywood m-a iniţiat chiar în psalmodierea budistă. Pronunţia era însă grea pentru mine.

Dar invitaţia ei de a merge la o întrunire a bisericii în mijlocul săptămânii părea o idee bună, din moment ce asta făceau creştinii devotaţi. Să încep să merg la biserică mai des era un punct de plecare bun, în încercarea de a umple golul din viaţa mea, dar am aflat repede că aveam nevoie de mai mult sprijin. Când veneau sfârşiturile de săptămână, mă simţeam din nou singur. Pericolul şi tentaţia veneau din faptul că acum ştiam un loc unde puteam merge pentru a primi atenţia, confirmarea şi afecţiunea de care aveam nevoie cu disperare. Deşi aflasem că comportamentul homosexual nu era potrivit pentru a-mi împlini nevoile, simţeam că o oarecare atenţie era mai bine decât nimic.

Cu o săptămână înainte de Crăciun, m-am întors pe străzile acelei comunităţi homosexuale. Am întâlnit diferiţi bărbaţi de vârsta mea şi mai în vârstă decât mine, care mi-au acordat atenţie. Deşi intenţionam să nu îngădui ca distracţiile să devină sexuale, inevitabil, au devenit. Situaţia s-a înrăutăţit. Îmi amintesc că odată stăteam într-o casă scumpă în Hollywood Hills. Într-o dimineaţă, nu am putut părăsi camera în care ne aflam până nu s-a terminat filmarea pornografică homosexuală din piscina de afară. Am fost întrebat dacă aş lua parte la aşa ceva, dacă aş fi plătit. Am spus „nu”, dar cine ştie cât de influenţabil aş fi putut deveni în timp? Altădată am fumat marijuana cultivată în casă. Devenise evident pentru mine că standardele şi abilitatea mea de a spune „nu” erau scăzute, din moment ce nu cu mult înainte îi ajutasem pe prietenii mei din liceu să nu mai fumeze marijuana.

Viaţa mea mergea din rău în mai rău şi intram în situaţii precare, totul fără ştirea părinţilor mei. Dar Dumnezeu avea un plan. El era credincios ca să nu îngăduie să fiu ispitit fără să-mi ofere o cale de scăpare. Deşi duceam o viaţă dublă, încercam să fac în continuare lucrurile bune în care eram implicat acasă, inclusiv mersul la biserică. Dar în unele duminici nu făceam decât să plâng în timpul slujbei. Unii membri ai familiei mele extinse credeau, fără îndoială, că înnebunisem.

Un lucru pe care l-am făcut cu fidelitate de când aveam şaptesprezece ani a fost să donez sânge. Până în acel punct mai aveam puţin şi ajungeam la patru litri. Într-o zi i-am cerut unei prietene să vină cu mine ca să donez sânge. M-a aşteptat în timp ce răspundeam la chestionarul preliminar. Formularul punea multe întrebări despre istoria mea medicală şi sexuală. Vroiau să ştie dacă sângele meu era posibil să infecteze un potenţial primitor cu vreo boală. Una dintre întrebări îi întreba în mod specific pe donatorii masculini dacă făcuseră sex cu un bărbat chiar şi o singură dată, începând cu anul 1977. Erau neliniştiţi din cauza HIV/SIDA. I-am spus asistentei că aveam întrebări despre formular şi m-a trimis la asistenta şefă. Asistenta şefă a subliniat că erau foarte preocupaţi de întrebarea despre bărbaţi care fac sex cu bărbaţi. Vroia un răspuns de la mine. Deşi am ezitat, i-am zis că da, făcusem. Asistenta mi-a spus că atunci nu puteam dona sânge. I-am zis: „Dar am atât de multe întrebări!” Mi-a spus că va trebui să merg la Departamentul de Sănătate. „Nu te putem ajuta aici.” Am fost surprins şi m-am îndreptat spre coridor, spunându-i prietenei mele că trebuia să plecăm.

Când m-am apropiat de uşa de sticlă, dintr-odată mi-am pierdut cunoştinţa şi m-am lovit cu capul de uşă. Îmi amintesc cum suna clopoţelul care atârna de uşă şi că am căzut pe scaunele de pe coridor. Mi-au spus că mi-am trezit câteva minute mai târziu. Nu leşinasem niciodată înainte. Cnd m-am trezit, asistenta şefă îmi lua tensiunea, iar oamenii făcuseră un cerc în jurul meu, întrebându-se cât sânge îmi luaseră (deşi doar mă înţepaseră în deget). Am izbucnit în plâns şi am mers în altă încăpere ca să vorbim.

Două lucruri s-au întâmplat atunci. Mai întâi, mi-a devenit foarte clar cât de lipsită de control devenise viaţa mea. În al doilea rând, inima asistentei a început să se înduioşeze faţă de mine. S-a dovedit că era creştină şi mi-a spus unele dintre cele mai dulci cuvinte pe care le poţi spune cuiva în situaţia mea: „Voi încerca să te ajut.” Nu ştia cum să mă ajute, dar l-a sunat pe pastorul ei, iar el i-a spus despre o misiune locală din oraş, care se ocupa de cei care vroiau să rezolve problemele care îi conduceau la homosexualitate.

Când mi-a dat prin pager informaţia despre misiune, la început nu am sunat. În acel moment mă simţeam lipsit de speranţă. Deseori avusesem de gând să mă mut la Hollywood, gândind că lucrurile nu aveau să fie niciodată diferite. Dar ea m-a mai sunat o dată. De data aceea, am telefonat la misiune şi am vorbit cu pastorul. Cristos îl ajutase să învingă homosexualitatea cu cincisprezece ani în urmă. Am fost de acord să ne întâlnim şi să mă rog cu el. Mi-a dat răspunsuri evlavioase şi practice la întrebările pe care le aveam. Am început să-mi pun încrederea în Dumnezeu ca să mă vindece şi pe mine de rănile mele, ca să nu recad în vechiul comportament.

Deşi în următoarele câteva luni m-am poticnit şi am căzut în perioadele de singurătate, Dumnezeu m-a sprijinit şi mi-a dat harul să nu renunţ. El a crezut într-o viaţă mai bună pentru mine. Ştia că nimic nu era prea greu pentru mine, dacă eram cu El. De fapt, cred acum că lui Dumnezeu Îi place să facă ceea ce omul crede că este imposibil.

Povestea mea continuă cu faptul că implicarea mea în homosexualitate a început şi a luat sfârşit în acelaşi an. Am fost favorizat că nu am adoptat niciodată o identitate falsă. Viaţa mea devenise foarte patetică când aveam nouăsprezece ani. Dar treptat, am început să dezvolt prietenii masculine şi să mă simt foarte confortabil cu privire la ele. Dorinţele au început să mi se schimbe. Nu mai preferam implicarea în acte cu cei de acelaşi sex. Am devenit, de asemenea, mai apropiat de familia mea. Avusesem atâta mânie faţă de tatăl meu! Dar l-am iertat şi am fost pe deplin eliberat de toată animozitatea împotriva lui. Familia mea nu este perfectă, dar tatăl meu s-a îndreptat cu adevărat, ca tată şi soţ. Suntem mai apropiaţi astăzi decât oricând în trecut, iar părinţii mei mă sprijină foarte mult.

Devenind adult sub îngrijirea a trei generaţii de femei, abia după ce am împlinit douăzeci de ani am început să mă simt în largul meu ca bărbat. Îi sunt veşnic recunoscător lui Dumnezeu că m-a răscumpărat. Pin harul lui Dumnezeu, nu am căzut înapoi în fantezie, pornografie sau comportament homosexual. Acum prietenii mei sunt aproape exclusiv bărbaţi şi sunt la fel de curios despre heterosexualitate, cum am fost cândva despre homosexualitate. Deşi mă mai lupt uneori cu nesiguranţa şi invidia, continui să mă maturizez.

Cea mai mare binecuvântare pe care mi-a dat-o Dumnezeu nu este heterosexualitatea. Este ceva mult mai important: Dumnezeul în care mi-am pus credinţa în copilărie, mi-a rămas credincios când eu am fost necredincios în adolescenţă. Deşi am crezut că Dumnezeu putea să-mi refacă sexualitatea, Dumnezeu avea ceva mai bun decât heterosexualitatea pus deoparte pentru mine. El vroia să mi Se descopere, ca să Îl pot cunoaşte. Vroia să am o relaţie cu El, mai mult decât vroia să devin heterosexual sau să am o prietenă.

Am învăţat că povestea mea nu este doar despre un adolescent care se luptă cu sexualitatea lui, rezolvându-şi problemele pas cu pas. Am învăţat că povestea mea nici măcar nu este despre mine. Ceea ce este şi mai remarcabil este că Dumnezeu mi-a confirmat să mă încred numai în Domnul Isus Cristos. El mi-a oferit tot ce aveam nevoie pentru a reuşi. Mărturia mea este despre un Tată iubitor, care este răbdător şi vrea ca toţi să vină la pocăinţă. Când mi-am rededicat viaţa Domnului Isus Cristos, am făcut mai mult decât să fac heterosexualitatea posibilă pentru mine. Am fost făcut curat şi fără pată, fără vină. Dumnezeu m-a pus deoparte şi m-a învăţat multe lucruri. Duhul Sfânt îmi dă putere şi mi-a dat pace, bucurie şi abilitatea de a iubi profund şi curat. Eu sunt doar încă un exemplu a ceea ce Domnul Isus Cristos poate face în viaţa cuiva. Îngăduiţi-mi să vă întreb: este ceva prea greu pentru Domnul?

[D. J. Thompson, Is There Anything Too Difficult for God? Copyright © D. J. Thompson. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.exodusglobalalliance.org.]

de Tom Cole

Tom & Donna Cole

Sunt al treilea fiu într-o familie cu şase copii. Părinţii mei speraseră să aibă o fată; încă de când eram foarte mic, mama mi-a spus că dacă aş fi fost fată, numele meu ar fi fost Debbie.

Lipsa de interes faţă de sporturile care implicau contact fizic m-a îndepărtat de băieţii din vecinătate. Când ne aliniam pentru alegerea echipelor, rămâneam ultimul şi cineva remarca: „O, nu, ne-am căptuşit cu Cole. E o fetiţă.” De fiecare dată când se întâmpla, inima mea devenea mai rece şi mai dură.

Vorbe de ocară

De când îmi amintesc, mi se aruncau cuvinte injurioase precum homo, poponar şi fetiţă. Purtarea mea blândă şi firea mea plină de compasiune m-au făcut compatibil cu fetele din vecinătate; în scurt timp, ele deveniseră singura mea sursă de prietenie.

Într-o zi, în clasa a cincea, profesoara a încercat un experiment în comunicare. A aranjat clasa în cerc şi ne-a cerut să vorbim despre lucrurile care ne deranjau. Deodată, am devenit subiectul conversaţiei. Băieţii din clasă au început să se plângă: „Cole e un homo. Nu vrem să stăm lângă el sau să lucrăm la proiecte cu el.” Când profesoara m-a întrebat ce simţeam cu privire la comentariile lor, am ieşit în fugă din clasă, plângând şi simţind că-mi vine rău de la stomac. Şcoala a devenit o dicotomie: îmi plăcea să învăţ, dar îmi era teamă de hărţuiala zilnică.

Într-o zi, am venit acasă zgâriat şi bătut, iar tata mi-a spus: „Dacă vrei să reuşeşti în lumea asta, trebuie să te baţi.” „Dar tati, mi-e teamă să mă bat.” Drept răspuns, faţa i s-a înroşit de mânie. Mi-a ridicat cu forţa mâinile şi a început să mă lovească folosindu-şi pumnii, iar eu doar stăteam acolo şi plângeam. Îl uram pe tata fiindcă mă forţa să fiu ceva ce nu puteam fi niciodată. Îi dispreţuiam pe bărbaţi şi am jurat în inima mea că nu voi fi niciodată ca ei.

„Un joc nou”

Apoi, un băiat mai mare din vecinătate a început să-mi arate atenţie, iar moralul mi s-a ridicat. Dar, într-o zi pe când ne jucam în curtea lui din spate, m-a dus în cortul lui şi mi-a zis: „Am un joc nou pe care să-l jucăm.” A început să se dezbrace şi mi-a spus să fac la fel. În timp ce mă molesta sexual, am simţit teamă, repulsie şi nevoia de a scăpa. Amestecate cu acele sentimente erau senzaţii de plăcere fizică. După aceea l-am evitat pe prietenul meu şi am îngropat incidentul adânc în memorie.

Cam pe la vârsta de doisprezece ani, am început să experimentez sexual cu alţi băieţi din vecinătate. Cu un vecin am început o relaţie fizică care a durat şase ani. Mă simţeam depreciat de acele experienţe; acum aveam prieteni, dar vedeam că mă vroiau numai pentru eliberarea lor sexuală.

Vizitarea barurilor homosexuale

La colegiu m-am specializat în muzică şi dramă. M-am alăturat unui ansamblu vocal de jazz şi am întâlnit un cântăreţ care dezvăluise tuturor că era homosexual. Într-o zi, l-am întrebat dacă era de acord să mă ducă la un bar homosexual şi a fost imediat de acord. Am simţit teamă şi emoţie anticipând experienţa. Aveam nouăsprezece ani, dar cei mai mulţi oameni credeau că am paisprezece sau cincisprezece.

Când am intrat în bar, am observat că mulţi bărbaţi mă priveau fix. Mă simţeam ca un animal de la grădina zoologică. Dar mi-a şi plăcut atenţia. Am întâlnit un bărbat mult mai în vârstă şi am aranjat o întâlnire pentru săptămâna viitoare. Îmi dăruia din plin atenţie, ceea ce îmi plăcea. Dar după ce am fost de câteva ori împreună, a părut să-şi piardă interesul faţă de mine; în săptămâna care a urmat l-am văzut cu un tip care părea chiar mai tânăr decât mine.

Am găsit dificil să intru într-o relaţie de lungă durată cu un alt bărbat. Odată am întrebat un grup de prieteni homosexuali: „Nu credeţi că e puţin ciudat că nu vorbim şi nu ne gândim decât la sex? Aşa este heterosexualul obişnuit?” Nimeni nu a răspuns, dar ştiam că ce simţeam nu era bine.

O descoperire şocantă

Într-o noapte, am fost şocat să-l văd pe fratele meu mai mic la club. Amândoi avusesem parte de multe lucruri comune în vieţile noastre şi am rămas prieteni apropiaţi până la moartea lui, opt ani mai târziu, într-un tragic accident de maşină.

L-am văzut pe fratele meu implicat în ceea ce părea a fi o relaţie homosexuală sănătoasă şi m-am gândit: „Poate că, la urma urmei, este posibil să funcţioneze.” Dar apoi am văzut relaţia lui deteriorându-se până la un sfârşit violent şi mi-am pierdut speranţa pentru o relaţie homosexuală pe termen lung. De la vârsta de nouăsprezece ani până am împlinit douăzeci şi şase de ani, am avut între trei sute şi patru sute de parteneri. Depresia s-a instalat; am început să beau şi să folosesc cocaina pentru a-mi alina singurătatea.

Într-o noapte, complet disperat, am hotărât să-mi iau viaţa. Am luat o cantitate mare de anestezice şi a cincea parte dintr-o sticlă de votcă. M-am trezit a doua zi, simţindu-mă ca şi cum ar fi trecut un camion peste mine. Eram în viaţă – dar simţindu-mă tot mizerabil.

Relaţie cu Isus

Puţin după aceea am întâlnit o femeie numită Rosie, care vorbea permanent despre o relaţie personală cu Isus. Când aduceam în discuţie unele convingeri New Age ale mele, întotdeauna răspundea cu dragoste – şi niciodată nu mă condamna din cauză că eram homosexual. Într-o noapte mi-a zis: „Soţul meu şi cu mine ne vom ruga pentru tine.”

Am fost şocat. „Vă rugaţi pentru mine?” am întrebat.

„Da”, a răspuns ea. „Ne rugăm pentru tine în fiecare noapte.”

Pe când pleca, a adăugat: „Tom, te iubesc.” Ceva s-a frânt înăuntrul meu; dragostea lui Dumnezeu a ajuns la mine prin Rosie şi mi-a atins inima. Mi-am ascuns capul sub tejghea, prefăcându-mă că fac curat, plângând.

Găsind ceva diferit în biserică

După câteva săptămâni, am întrebat-o pe Rosie dacă puteam veni cu ea la biserică. În acea duminică, am simţit ceva diferit. Oamenii se îmbrăţişau unul pe celălalt şi Îi cântau cu aşa o dragoste lui Isus! La sfârşitul slujbei m-am dus în faţă ca să-L primesc pe Isus Cristos în viaţa mea.

Am început să le spun oamenilor despre viaţa mea dinainte de Cristos şi să le cer să se roage pentru mine. Apoi am întâlnit-o pe Donna, o fostă lesbiană, la o întâlnire de rugăciune, şi am început un parteneriat de rugăciune. După doi ani de studiere a Bibliei şi de rugăciune împreună, ştiam că sentimentele mele pentru ea erau mai mult decât o simplă prietenie.

Într-o zi, Donna a venit să mă viziteze la lucru. Pentru prima dată i-am observat sânii mari şi m-am simţit puternic atras de ea. Am înţeles că, la vârsta de douăzeci şi şase de ani, simţeam un lucru prin care cei mai mulţi băieţi trec la pubertate. Nu după mult timp, eu şi Donna ieşeam împreună. Trei luni mai târziu, eram căsătoriţi.

Intrarea în căsătorie – şi descoperirea a noi probleme

Tom & Donna Cole

Primul nostru an de căsătorie a fost o tortură, fiindcă sentimentele de nesiguranţă s-au revărsat. Am început să caut alinare în sexul la telefon cu bărbaţi. Apoi am auzit o emisiune despre homosexualitate care a prezentat un interviu cu Dr. Elizabeth Moberly. Pe când vorbea despre deficienţele celor atraşi de persoane de acelaşi sex, am realizat că avusesem multe prietene apropiate în viaţă, dar nu avusesem prietenii masculine semnificative. I-am cerut lui Dumnezeu să-mi trimită bărbaţi cu care să-mi pot împărtăşi luptele. Domnul a fost credincios şi în anul următor mi-a trimis doi bărbaţi. Erau amabili şi plini de compasiune şi m-au ţinut răspunzător pentru comportamentul meu.

Dumnezeu mi-a trimis, de asemenea, un alt prieten, de care aş fi fost puternic atras în viaţa homosexuală. Eram nervos şi stingherit în timp ce ne duceam împreună la o conferinţă, într-un weekend. Am hotărât să-i împărtăşesc sentimentele mele de nesiguranţă şi i-am spus că îmi era teamă să mă apropii de bărbaţi.

A răspuns cu înţelepciune şi cu o dragoste amabilă. „Numai fiindcă nu m-am luptat niciodată cu homosexualitatea, nu înseamnă că nu mă tem de intimitate.” Apoi mi-a explicat că bărbaţii vorbesc deseori despre vreme sau sporturi, ca să evite să discute despre sentimentele lor şi despre ce se întâmplă cu adevărat în vieţile lor. Am fost şocat şi uşurat. Încet, învăţam că puteam fi intim cu un bărbat fără să fiu implicat sexual cu el.

Când soţia mea a dat naştere primului nostru copil, L-am întrebat pe Dumnezeu: „Cum să cresc un fiu?” Am simţit răspunsul Lui în inimă: „Iubeşte-l doar.” Astăzi Isaac este 100% băiat. Puţin după el a venit un alt fiu, apoi două fiice. Copiii mei sunt printre cele mai mari bucurii ale vieţii mele.

Bucurie în a-i ajuta pe alţii

Când soţia mea şi cu mine am găsit amândoi eliberare de trecutul homosexual, am început să slujim altora care căutau aceeaşi experienţă. Cu patru ani în urmă ne-am alăturat bordului de conducere al Reconciliation, misiunea noastră din Detroit. Doi ani mai târziu, am devenit Directorul ei.

Astăzi viziunea noastră este să-i ajutăm pe creştinii care tânjesc după o schimbare a dorinţelor homosexuale. Nu impunem convingerile noastre nimănui, dar căutăm să arătăm compasiunea lui Isus Cristos oricui este interesat. Ştiu că dragostea Lui îi poate smulge pe alţii din disperare, la fel cum a făcut cu mine.

[Tom Cole, Delivered from Despair. Copyright © 2003 Tom Cole. Tradus şi publicat cu permisiune. Tom şi soţia lui, Donna, sunt fondatorii Only the Cross Ministries din Kansas City. Ei fac parte din personalul International House of Prayer, unde Tom slujeşte ca responsabil cu ajutorul pastoral. El a fost Director la Reconciliation Ministries timp de zece ani.]

de Jason Thompson

Jason Thompson

Aveam paisprezece ani şi stăteam singur în casa bunicilor mei, cu o Biblie în poală. Deoarece tatăl meu era preot episcopal şi fusesem crescut într-un cămin creştin, eram familiarizat cu multe istorisiri din Biblie. Dar în acea zi aveam o nevoie disperată să aflu ce spune Dumnezeu despre homosexualitate. După ce am citit, era clar din Cuvânt că Dumnezeu considera homosexualitatea un păcat. (Romani 1:26, Levitic 18:22) Descoperirea m-a făcut să mă simt mai confuz ca niciodată.

Nu cu mult înainte, avusesem un vis în care eram implicat în comportament homosexual. M-am trezit speriat şi confuz. După aceea, am recunoscut o dorinţă crescândă de a fi apropiat fizic de tovarăşii mei de aceeaşi vârstă. Nu ştiam de unde veneau acele dorinţe, dar ştiam că nu le vroiam. Şi ştiam, de asemenea, că trebuia să fac din acea latură a mea un secret. M-am rugat cu sinceritate lui Dumnezeu să-mi înlăture dorinţele, dar, din nefericire, ele nu au dispărut. „De ce nu răspunde la rugăciunile mele?” mi-am pus întrebarea. Mă întrebam dacă lui Dumnezeu Îi păsa măcar.

Liceul a adus doar şi mai multă confuzie. Nesigur de identitatea mea, am căutat tipi cu care să fiu apropiat emoţional, dorind în acelaşi timp şi o legătură fizică. Împreună cu un prieten m-am implicat într-o oarecare experimentare sexuală, iar experienţa respectivă mi-a satisfăcut într-o anumită măsură curiozitatea creată de fanteziile mele. Am continuat să mă rog cu privire la luptele mele, dar Dumnezeu tot nu mi-a luat dorinţele pentru persoanele de acelaşi sex.

Fiind în ultimul an, mi-am făcut, în cele din urmă, destul curaj ca să caut ajutor. Am găsit numărul unei linii telefonice de ajutor pentru adolescenţi. După ce, agitat, i-am spus în grabă angajatei povestea mea, ea mi-a răspuns cu răceală: „Cel care se ocupă de homosexuali va fi de serviciu vineri.”

Frustrat, am trântit telefonul şi m-am urcat pe scuterul meu Honda Elite. Accelerând pe străzile laterale din partea de sud-est a Portland-ului, mă simţeam supărat şi lipsit de speranţă; m-am gândit chiar să mă omor intrând într-o maşină parcată. Dar Dumnezeu m-a oprit de la a-mi duce la îndeplinire gândul şi mi-a liniştit inima.

În toamna lui 1990, am avut o „prietenă” care frecventa biserica părinţilor mei. Am început să ne întâlnim şi m-am prefăcut că eram interesat de ea, dar tensiunea sentimentelor mele contradictorii începea să fie evidentă pentru cei care mă cunoşteau.

Jason Thompson cu familia

Într-o discuţie care m-a speriat, i-am făcut cunoscută lupta mea cu homosexualitatea. Surprinzător, a avut pentru mine cuvinte pline de speranţă. A găsit numărul de telefon al unei misiuni locale, Portland Fellowship. Agitat, le-am telefonat, ceea ce avea să-mi schimbe în curând viaţa.

Phil Hobizal, Directorul Portland Fellowship, a răspuns la telefon. După ce m-a ascultat vorbind despre luptele pe care le duceam, m-a încurajat că mă poate ajuta. Schimbarea este posibilă, mi-a spus Phil, şi am aranjat să ne întâlnim săptămâna următoare. Cuvintele lui erau cea mai bună veste pe care o auzisem vreodată!

Câteva zile mai târziu, p când încă pluteam pe un val de încântare, m-am apropiat de mama mea cu cuvinte de natură să intimideze: „Trebuie să-ţi spun ceva. Mă lupt cu tendinţe homosexuale…” Ea m-a oprit şi mi-a zis: „Aşteaptă, lasă-mă să-l aduc pe tatăl tău. Trebuie să audă şi el asta.”

Am încercat să o opresc, gândind că nu puteam vorbi cu tata despre secretul meu. Întotdeauna mă simţisem distant faţă de el. Deşi mamei îi împărtăşeam frecvent gândurile şi sentimentele mele, cu tata nu simţisem niciodată că aş fi avut o asemenea libertate.

Agitat, umblam prin casă în timp ce ea s-a dus afară şi l-a chemat. Le-am spus că mă luptam cu dorinţe homosexuale, dar că nu vroiam să fiu homosexual. Le-am spus, de asemenea, despre speranţa pe care o primisem de la Portland Fellowship.

Am ieşit din casă simţind o libertate pe care nu o avusesem niciodată. Greutatea secretului pe care îl păstrasem ani de zile începuse să se evapore. Mai târziu am aflat că părinţii mei au stat treji aproape toată noaptea aceea, vorbind, plângând şi rugându-se.

În dimineaţa următoare am mers la biserică; înainte de slujbă, tata m-a luat afară. Mi-a spus că întâlnise mulţi oameni cu probleme serioase în anii săi de slujire, dar că nu văzuse pe nimeni ocupându-se de o problemă cu atâta seriozitate. A adăugat că nu fusese niciodată atât de mândru de mine ca în acea zi. Tata m-a binecuvântat cu adevărat prin cuvintele lui iubitoare şi pline de susţinere.

Primul meu an de implicare la Portland Fellowship a fost dificil. La întâlnirile lor de marţi seara, am învăţat despre rădăcinile dorinţelor homosexuale, despre planul lui Dumnezeu de iertare şi despre eliberarea din lupta cu homosexualitatea. Totuşi, ocazional, în weekenduri, conduceam scuterul în partea de jos a oraşului şi verificam dacă era cineva disponibil în comunitatea homosexuală, sperând că cineva sau ceva ar fi putut umple golul încă neumplut al nevoii mele emoţionale.

Pornografia avea o mare putere în viaţa mea, ceea ce era o barieră pentru abilitatea de a creşte în ceea ce învăţam de la Dumnezeu. A fost nevoie să particip un an întreg la Portland Fellowship înainte de a fi capabil să realizez că nu puteam avea ambele: nu Îl puteam urma pe Dumnezeu şi să continui cu speranţa de a-mi satisface dorinţele homosexuale interioare.

Pe vremea aceea, studiam la un colegiu biblic. Locuiam în dormitorul colegiului şi am început să le împărtăşesc lupta mea unor colegi. Mi-am asumat un risc înspăimântător şi, deşi nimeni nu prea ştia cum să trateze problema, nu am simţit respingere. De fapt, unul dintre primii cărora m-am destăinuit, a devenit unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei.

Dumnezeu mă auzise şi răspundea rugăciunilor mele. Dorinţa Lui nu era doar să îndepărteze toate problemele mele, ci să Se asigure că Trupul lui Cristos îmi este alături pentru a mă susţine şi încuraja. Fiindcă am fost deschis şi le-am făcut cunoscută lupta mea altora, au început să-mi fie împlinite adevăratele nevoi.

Am devenit liderul unui grup mic la Portland Fellowship şi am continuat să umblu în supunere faţă de Dumnezeu. Dintr-odată, am simţit că nevoile emoţionale intense pentru prietenia masculină îmi conduceau dorinţele. Dar încet, încet, prin prietenii masculine pozitive, dorinţele homosexuale au început să se estompeze.

Jason Thompson cu familia

Unul pas important pe care l-am făcut în procesul de schimbare a început într-o noapte cu tatăl meu. Am stabilit un timp în care ieşeam în oraş doar noi doi ca să luăm cina şi să vorbim – sincer, din inimă. Pentru prima dată, ne-am împărtăşit unul altuia cele mai intime lucruri din vieţile noastre. Am simţit o nouă legătură cu el, una care a început să îndepărteze o anumită îndoială şi nesiguranţă cu privire la relaţia noastră.

În ianuarie 1994, m-am alăturat personalului Portland Fellowship. Doream să am oportunitatea de a le spune oamenilor că schimbarea este posibilă şi, cu curaj, să ajung la adolescenţi cu vestea bună a eliberării dintr-o viaţă dominată de păcat sexual.

Am continuat să mă maturizez în următorii câţiva ani, lucrând în misiune şi mergând la cursuri, pentru a obţine titlul academic în studii biblice. Într-o zi, în timp ce petreceam timp cu nişte prieteni la cafeneaua colegiului, m-am uitat peste masă şi am observat o tânără frumoasă. Zâmbetul şi natura ei prietenoasă mi-au atras atenţia. Încurajat de prietenii mei, mi-am făcut curaj să-i cer să ne întâlnim. Încet, încet, ea a devenit prima mea prietenă adevărată.

Amy ştia puţine despre homosexualitate, dar datorită dorinţei de a mă cunoaşte mai bine şi de a afla ce făceam, a participat la programul de opt luni de la Portland Fellowship.

Exact la un an de la prima noastră întâlnire, am dus-o la Cascada Multnomah – un loc celebru în zonă, unde tata o ceruse în căsătorie pe mama. Am îngenuncheat şi i-am cerut lui Amy să fie soţia mea. A fost atât de uimită, încât aproape că am scăpat inelul de pe podul din apropierea cascadei! Din fericire, a spus da.

Căsătoria noastră din data de 15 martie 1997 a fost o ceremonie frumoasă, avându-i pe prietenii noştri şi pe cei dragi lângă noi, susţinându-ne tot timpul. Am intrat în căsătorie cu o lună de miere incredibilă la Puerto Vallarta, Mexic, iar de atunci ne bucurăm de căsnicie.

Isus Cristos este cu adevărat un Dumnezeu al îndurării şi al harului. Destul de ciudat, acum sunt foarte recunoscător că am că m-am luptat cu homosexualitatea. Când i-am încredinţat lupta mea lui Dumnezeu, I-am îngăduit să mă formeze şi să mă modeleze ca bărbatul care sunt astăzi. Sunt recunoscător că m-a ales ca să ajut la atingerea oamenilor răniţi şi sunt recunoscător că mi-a dat dorinţele pe care le am în inimă. În El nu există secrete. Este cu adevărat un Dumnezeu puternic!

[Jason Thompson, Freedom from a Secret. Copyright © Jason Thompson. Tradus şi publicat cu permisiune. Jason este Director Executiv la Portland Fellowship, o misiune creştină care crede că eliberarea de homosexualitate vine printr-o Persoană… Domnul Isus Cristos.]

de Bryan Hudson

După toţi acei ani, puteam, în sfârşit, să-mi ridic mâinile fără îndoială, fără condamnare şi fără vină, lăudându-L pe Domnul! Nu numai că mă simţeam liber, dar Duhul lui Dumnezeu aducea mărturie în mine că eram liber. Durase mult şi trecusem prin atâtea, dar Dumnezeu mă purtase tot drumul. Cântarea Măreţul har spune: „Dureri, batjocuri, prigoniri, adese-am întâlnit.” Pot să privesc înapoi şi să văd că Dumnezeu m-a ajutat să trec prin atâtea. Când duşmanul m-ar fi cernut ca pe grâu, Dumnezeu mi-a cruţat viaţa ca să-I aduc laudă.

Pe cei mai mulţi dintre cei care ies din homosexualitate, libertatea îi face să privească înapoi cu ochii spirituali, ca să vadă în ce pericol mare erau şi cum a păşit Dumnezeu alături de ei, pentru că avea în plan să-i binecuvânteze şi să-i facă împliniţi. Pentru mine, nu a fost diferit. Sunt doi ani de când mi-am lăsat în urmă identitatea homosexuală şi am început să umblu cu Domnul, dar pentru a vă spune despre bucuria mea, trebuie să vă povestesc toate cele prin care m-a ajutat El să trec.

Suntem o familie?

Când eram băiat, am crescut călătorind prin Statele Unite. Motivul pentru care ne mutam atât de des era faptul că tatăl meu era în armată. Mama mea era la şcoală, încercând să-şi îmbunătăţească educaţia, şi totul părea să fie normal în familia noastră, dar nu era. Semnale de alarmă cu privire la sexualitatea mea apăruseră deja de la o vârstă fragedă, dar nimeni nu ştia ce să facă în acea privinţă.

Verişoara mamei mele i-a spus într-o zi că avea un prieten homosexual şi că eu aveam să fiu exact ca el. Conform Scripturii, cuvintele noastre pot să aducă viaţă sau moarte. Nu‑mi amintesc ca mama să o fi mustrat pe verişoara ei pentru ce a spus despre mine. Am crescut într-un oraş mic din Carolina de Nord, numit Middlesex. Chiar şi numele părea să sugereze ceva rău prevestitor despre sexualitatea mea. Când tatăl meu era în Coreea, m-am dus să locuiesc cu bunica. Bunica mergea întotdeauna la biserică şi mă lua cu ea. Îmi plăcea să merg, pentru că era multă mişcare acolo, ceea ce îmi convenea, fiindcă îmi plăcea să dansez. Când am crescut, m-am alăturat corului familiei.

Înainte să-mi dau seama, ne-am mutat iar. De data aceea în Kentucky, unde era concentrat tatăl meu. Am stat acolo doi ani, apoi ne-am mutat înapoi în Carolina de Nord. Am locuit cu mătuşa mea şi cu familia ei, în care erau trei băieţi. Când dormeam era mare înghesuială, deoarece casa era atât de mică. Am ajuns să dorm pe o canapea extensibilă în camera de zi.

Aşa cum fac copiii mici, mi-am făcut obiceiul să mă scol şi să mă uit la desene animate la televizor. Într-o dimineaţă, m-am trezit devreme şi am intrat în camera verilor mei ca să mă uit la desene. Vărul meu de 13 ani dormea singur în pat. Aveam cam 3 ani. M-am sculat mai devreme ca de obicei şi am intrat ca să mă uit la televizor, dar vărul meu s-a aşezat lângă mine, m-a tras aproape de el şi a început să mă atingă. Am stat acolo, neştiind ce să simt sau ce să fac. Mai târziu, în noaptea aceea, m-a trezit şi a continuat iar să mă atingă. Deşi acum ştiu ce făcea, atunci nu ştiam. După un timp, mi-a spus să merg să-mi schimb lenjeria de corp.

Lucrurile s-au înrăutăţit pentru mine, pentru că a început să mă penetreze, ceea ce mă durea foarte tare, dar nu le-am spus niciodată nimic mamei sau tatălui meu. De cele mai multe ori, îmi astupa gura cu mâna când mă molesta. Molestarea la care eram supus de vărul meu a durat de la vârsta de 3 ani până am împlinit 5 ani. Ca şi cum copilăria mea nu era destul de îngrozitoare, după acel incident, un alt văr m-a molestat şi el.

În sfârşit, familia mea a găsit un apartament în Raileigh, Carolina de Nord. Nu sunt sigur de ce, dar părinţii mă tot duceau şi mă luau de la casa mătuşii mele. Uneori stăteam peste noapte. În timpul verii, făceam întotdeauna excursii cu familia. Au fost cele mai fericite momente din viaţa mea, când puteam să plecăm şi să ne distrăm. Dar durau atât de puţin! Într-o vară, în timp ce eram la casa mătuşii mele, relaţia mea secretă cu vărul meu a ajuns la violenţă. Când toţi erau afară, mi-a cerut să-l ating. Am răspuns că nu o voi face şi m-a lovit peste faţă. A fost începutul sfârşitului acelui secret. Lovitura a lăsat un asemenea semn pe faţa mea uşor colorată, încât atunci când părinţii mei au venit să mă ia, m-au întrebat ce s-a întâmplat. Le-am spus adevărul, dar vărul meu a negat motivul real pentru care m-a lovit.

Am plecat de la casa mătuşii şi ne-am întors la casa bunicii. Uneori simţeam că eram blestemat; ca şi cum ar fi existat un semn care m-a marcat pentru acest gen de necaz cu membrii familiei mele. Acelaşi lucru a început să se întâmple cu unchiul meu. Dar au apărut unele schimbări. Încet, începusem să accept şi chiar să doresc atenţie sexuală din partea bărbaţilor. Înainte de a mă molesta, unchiul meu îmi arăta pornografie.

M-am mutat, dar nu m-am îndepărtat

Tată meu s-a înrolat iar în armată şi ne-am mutat la o mie de mile depărtare de California. Nu cunoşteam pe nimeni acolo, dar nu a durat mult până ce nişte băieţi din vecinătate şi-au dat seama ce era cu mine. Mi-a plăcut întotdeauna să joc baseball, fotbal, nintendo şi să merg cu bicicleta. Pe atunci aveam 7 ani. Tatăl meu mereu venea şi pleca anumite perioade de timp. Îi spunea mamei că era cu prietenii, dar se părea că ea ştia că se petrecea altceva. În cele din urmă, unii dintre băieţi au început să mă întrebe dacă eram „homosexual”. Unul dintre ei mi-a cerut să fac sex cu el şi am făcut. Ne mutasem, dar nu mă îndepărtasem de confuzia sexuală care făcea acum parte din viaţa mea.

Într-o zi, pe terenul din vecinătate, unul dintre băieţi m-a întrebat din nou dacă eram homosexual. Tot nu ştiam ce însemna cuvântul, dar cumva simţeam că însemna ceea ce eram. Le-am spus băieţilor că eram homosexual. Au mers la mine acasă şi i-au zis mamei mele că am spus că sunt homosexual. Când a vorbit cu mine era foarte supărată şi m-a întrebat ce înseamnă homosexual. I-am spus că nu ştiu. Mi-a răspuns că ştiu. Atunci i-am spus toate lucrurile pe care mi le făcuseră vărul şi unchiul meu.

În acel moment al vieţii mele, ştiam multe despre sex. Puneam semnul egal între masculinitate şi sex. Mă uitam în secret la casetele video porno pe care tatăl meu le avea în casă şi aveam întâlniri sexuale cu băieţii din vecinătate. Practic nu puteam fi controlat, eram împlinirea cuvintelor pe care prietena mamei mele le spusese despre mine când eram doar un băieţel.

În 1991 am părăsit California şi ne-am mutat în Florida. La o săptămână după ce ne-am mutat acolo, copiii de la şcoală au început să-mi spună homo, fetiţă şi prostituat… toate insultele obişnuite. Îmi era teamă să merg acasă singur, din cauză că băieţii mă urmăreau şi încercau să mă bată. Problemele din viaţa mea s-au accentuat.

Pe un drum înspăimântător şi în braţele lui Dumnezeu

În anul 1994 m-am întors în Carolina de Nord ca să-mi vizitez bunica şi am fost mântuit în biserica ei. Mă simţeam atât de bine înăuntrul meu, încât strigam şi dansam când mergeam la slujbă. Dar am continuat să fac lucrurile pe care le făceam. Nimeni nu mi-a spus că nu puteam fi creştin şi homosexual. M‑am alăturat unui cor de muzică gospel şi, spre surpriza mea, cei mai mulţi – dacă nu toţi bărbaţii – erau homosexuali. Am început să am relaţii cu fete şi, în cele din urmă, am lăsat-o gravidă pe una din ele. Am început să mă uit la mai multă pornografie şi să mă masturbez constant. Viaţa mea era doar un mare act sexual. În 1998, mama m-a confruntat cu privire la homosexualitate, pentru că m-a văzut cu un bărbat despre care ştia că era homosexual. Pur şi simplu am minţit şi am negat.

Lucrurile pe care le făceam şi consecinţele au fost prea multe ca să le menţionez şi prea ruşinoase pentru mine ca să mi le amintesc, dar aveam nevoie de o schimbare în viaţa mea. Mersul la cluburi, liniile de chat homosexual şi biserica mă menţineau într-un cerc vicios al ironiei. Unii dintre cei care predicau în biserică duminica, fuseseră în club cu mine sâmbătă noaptea. Vroiam să spun deschis că sunt homosexual, pentru că simţeam că eram pregătit ca toată lumea să mă accepte ca bărbat homosexual. Îmi făceam planuri să merg la parada homosexuală pentru negri în D.C. şi Atlanta, dar se pare că de fiecare dată Dumnezeu îmi împiedica planurile. Cât puteam să mai decad? Domnul îmi vorbea, dar am continuat să fac ce vroiam eu. Am început să mă întâlnesc cu un tip, iar el m-a învăţat să fumez marijuana. Într-o noapte, am fumat atât de mult, încât mi-a amorţit trupul.

Oricât de ciudat ar putea să sune, am început să-I mulţumesc lui Dumnezeu şi m-am căit pentru ce am făcut. M‑am dus la urgenţe, dar au spus că nu puteau face nimic, pentru că eram prea drogat. M-au trimis într-un salon unde m‑am rugat din nou şi I-am cerut lui Dumnezeu să nu mă lase să mor, ca să pot face lucrarea pe care vroia să o fac. Nu ştiam dacă Dumnezeu mă auzea sau nu. Tensiunea mea era 21,1 cu 18,9. Aveam pulsul 156. Dar Dumnezeu a intervenit şi S-a îndurat de mine, în situaţia nebunească în care mă aflam.

Doctorul a intrat şi mi-a spus că pot să plec acasă. Am plecat şi am sunat-o imediat pe mama. A început să-L laude pe Dumnezeu la telefon, iar eu am plâns. Mi-am împachetat îmbrăcămintea şi m-am mutat de la iubitul meu. Domnul m-a eliberat în noaptea aceea, acum doi ani. De atunci, m-am luptat să umblu drept înaintea lui Dumnezeu şi să trăiesc liber. Aş fi putut fi şters de pe faţa pământului, iar viaţa mea să se termine în tragedie, dar Dumnezeu m-a ajutat să trec prin toate. Îndurarea, harul şi credincioşia Lui faţă de mine, când nu le meritam, mă uimesc.

Astăzi sunt membru al Fountain of Life din Florida Centrală şi un copil liber al lui Dumnezeu. În sfârşit, pot să-mi ridic mâinile fără mânie şi fără îndoială şi să-L laud pe Dumnezeu pentru cine este El şi pentru ce poate să facă El.

[Bryan Hudson, All the Way Through. Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

În timpul unei recente perioade de linişte, Domnul mi-a arătat cum ar fi putut să fie astăzi viaţa mea. M-am văzut trăind singur în centrul comercial al oraşului – singuratic şi disperat, încă alergând după ceea ce nu satisface, căutând la bărbaţi ceea ce ei nu au de dat.

Willa, soţia mea, ar fi locuit în altă parte, cu mânia şi durerea din viaţa ei încă ascunse în interior. Am văzut-o pe fiica noastră mai mică, Beth, exprimându-şi zilnic mânia împotriva unui tată care nu i-a înţeles niciodată nevoile şi care, în cele din urmă, a părăsit-o. Fiica noastră mai mare, Laura, ar fi fost cuprinsă de o tristeţe profundă, pentru un tată pe care îl iubea foarte mult. Fiul nostru, Steven, nu s-ar fi născut deloc.

Un om nou

Dar nu aşa este viaţa mea. În noaptea de 26 noiembrie 1974 s-a născut un om nou. Poate ar fi mai exact să spun că un băiat s-a născut din nou şi a început să devină bărbat.

În trecutul meu, existau cele mai multe ingrediente care sunt văzute ca ducând în mod tipic la homosexualitate: un copil neplanificat, părinţi care îşi doreau o fată, un frate care împlinise idealul tatălui mai mult decât mine şi un tată cu probleme emoţionale severe, care l-au făcut ca abia să fie în stare să facă faţă vieţii el însuşi, cu atât mai puţin să împlinească nevoile fiului său. Acum ştiu că acei factori nu au cauzat homosexualitatea mea. Mai degrabă răspunsurile mele la ei m-au influenţat în această direcţie.

Atracţie de o viaţă faţă de bărbaţi

Atracţia mea faţă de bărbaţi datează de când îmi amintesc. Presupun că aveam cam 12 ani când am început să-mi exprim atracţiile homosexuale. Dar, crescând în anii 1940 şi 1950, nu exista o subcultură homosexuală, un stil de viaţă homosexual la care să aspir. Întotdeauna m-am gândit că mă voi căsători şi că voi face cum voi putea mai bine. Soţia mea, Willa, şi cu mine am crescut fiind vecini, am ieşit împreună în timpul liceului, apoi în colegiu, relaţia noastră a devenit mai serioasă.

Era o fată minunată, populară şi am crezut că puteam să avem o viaţă bună împreună. Ne-am căsătorit, iar lucrurile au mers bine în anii de început. Dar cam prin al cincilea an al căsniciei noastre, după ce ni s-au născut cele două fiice, iar presiunile normale ale vieţii de familie şi ale carierei au început să se adune, am devenit din nou activ din punct de vedere homosexual. În următorii zece ani am fost implicat în homosexualitate.

În timpul acelor ani, am crezut că, exceptând un singur domeniu mare, întunecat, din viaţa mea, aveam totul. Aveam succes în afaceri, eram un stâlp al bisericii şi aveam o familie minunată, inclusiv copii pe care îi luam în plasament. Din punct de vedere teologic, înţelesesem situaţia destul de bine. Toţi bărbaţii şi femeile comit păcat, şi acela era domeniul meu personal de slăbiciune.

Urându-mi homosexualitatea

Poate fi greu de înţeles pentru mulţi, dar îmi uram homosexualitatea mai mult decât îşi poate imagina cineva. Dar şi mai rău era gândul de a renunţa la ea. Nu ştiu de ce. Căutam cu adevărat dragoste din partea unui bărbat? Să am valoare pentru un bărbat? Să posed masculinitatea altuia? Poate că erau toate acestea, dar sexul cu un bărbat împlinea o anumită nevoie, oferea o oarecare uşurare sau scăpare, pe care simţeam că trebuie să o am.

Mi-am închipuit că dacă ţin lucrurile cât de cât sub control, formularul de înregistrare pe care Dumnezeu îl completa pentru mine va fi în favoarea mea şi voi fi în ordine. Dar nu era totul sub control. Dorinţa nestăpânită creştea, iar ieşirile în oraş deveneau mai frecvente şi mai nesăbuite. Căsnicia mea mergea atât de prost, încât avea probabil să se destrame. Nu mai eram în stare să funcţionez din punct de vedere heterosexual. Willa a înţeles care era problema, dar a hotărât să nu mă confrunte.

Puterea rugăciunii

Alan & Willa Medinger

Soţia mea, bineînţeles, a fost cumplit de nefericită în acei ani. S-a alăturat unui grup de femei creştine, mature în credinţă, care erau adevărate luptătoare în rugăciune. Deşi nu le-a spus natura specifică a problemei, au început să se roage pentru căsnicia noastră. Willa a început să simtă că trebuia să-mi dea drumul. Dacă urma să se distrugă căsătoria noastră şi eu odată cu ea, trebuia să lase să se întâmple. A fost în stare să-mi dea drumul, spiritual şi emoţional.

Nu mult după aceea, un prieten m-a rugat să merg la o întâlnire de rugăciune. M-am împotrivit mult timp, dar, în cele din urmă, am fost de acord să merg. Mi-a spus: „Ceea ce Domnul are pentru tine este mult mai bun decât îţi poţi închipui.” Când am auzit aceasta, m-a cuprins o pace profundă.

O mare schimbare

Pentru un privitor obişnuit, nu s-a întâmplat nimic spectaculos în acea noapte de noiembrie. Dar înăuntrul meu a avut loc o mare schimbare. În timp ce grupul numeros, de două sau trei sute de persoane, se ruga şi Îl lăuda pe Dumnezeu cu voce tare, I-am predat în tăcere viaţa mea, inclusiv homosexualitatea, lui Isus Cristos. Am recunoscut neajutorarea mea, că viaţa mea era o ruină, că eram gata să-L las pe El să facă ce vroia cu viaţa mea.

Din acea zi am început să-mi dau seama că au avut loc mai multe miracole. Fanteziile homosexuale, care rareori îmi părăsiseră mintea în cei douăzeci şi cinci de ani dinainte, au dispărut. M-am îndrăgostit de Willa cum niciodată nu am crezut că este posibil.

Poate mai important decât toate, Dumnezeu nu mai era un marcator îndepărtat. Era un Mântuitor care coborâse din cerul Lui şi îmi adusese mântuire. Isus mă iubea şi eu Îl iubeam foarte mult. Pentru prima dată, ştiam ce înseamnă să iubeşti şi să fii iubit.

Pe vremea aceea, am simţit că Dumnezeu făcuse o vindecare totală şi este adevărat că atracţia sexuală faţă de bărbaţi dispăruse. Dar homosexualitatea înseamnă mai mult decât să faci sex cu cineva de acelaşi gen. Mai aproape de cauza ei se află frângerea adâncă, ca şi cum masculinitatea sau feminitatea noastră s-ar fi născut moartă. Când eram copil, am închis uşa creşterii în masculinitate. Dumnezeu m-a ajutat să o deschid din nou.

Alan & Willa Medinger

Creşterea în masculinitate

Convertirea a marcat reînceperea creşterii mele în masculinitate. Dumnezeu a lucrat minunat, pentru a-mi îndepărta sentimentul puternic de nepotrivire faţă de bărbaţii heterosexuali, cei care nu au avut niciodată de-a face cu homosexualitatea. El mi-a dat posibilitatea să devin un iniţiator şi un lider, roluri de care altădată m-am temut. Într-un mod minunat de blând, Dumnezeu a schimbat rolurile pe care eu şi soţia mea le luasem, ca să-mi asum conducerea cuvenită în familie.

Datorită naturii neaşteptate a vindecării mele de homosexualitate, sunt adesea întrebat: „Cât de completă este vindecarea ta… cu adevărat?” În replică, pot spune că a rezistat la testul timpului şi a adus rodul unei căsnicii binecuvântate.

Nu am fost ispitit din punct de vedere homosexual în ultimii zece ani. Prin ispită înţeleg dorinţa serioasă sau luarea în considerare a unui act homosexual cu cineva de acelaşi sex. Am continuat să am şi după vindecarea iniţială o anumită dorinţă ca un bărbat mai în vârstă, mai puternic, „să aibă grijă de mine”. Şi aceasta s-a dus şi văd bărbaţii ca fraţi, nu ca taţi protectori.

Fireşte, am evitat literatura, filmele şi alte situaţii care pot stârni pofta homosexuală. Când dau de ele, aşa cum se întâmplă, sau când cineva pe care îl consiliez descrie circumstanţele unei căderi sexuale, ele îmi stârnesc uneori unele sentimente sexuale. Totuşi, ele sunt minore şi se diminuează cu trecerea timpului. Se întâmplă să mă mai uit la un bărbat arătos, dar Dumnezeu mi-a arătat în ultimii ani că acest lucru se bazează pe invidie şi pe obiceiuri din trecut. Când mă căiesc de invidie şi continui să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru felul în care m-a creat şi aceasta se întâmplă mai rar.

Mi se pune frecvent întrebarea, care din nefericire este deseori considerată testul decisiv: „Eşti excitat sexual de femei în general?” Nu, nu sunt. Îmi iubesc soţia, iar de la vindecarea mea avem o relaţie sexuală/romantică minunată şi plăcută. Dar ea este singura femeie cu care vreau să fac sex. Contactul sexual este destinat să fie expresia dragostei dintre doi oameni, în contextul unui angajament pe viaţă. Numai din cauza căderii au bărbaţii probleme, poftind femei în afara unei relaţii de angajament. De aceea, pare improbabil ca Dumnezeu să înlocuiască homosexualitatea cu o heterosexualitate căzută. Îi mulţumesc pentru că m-a scutit de o asemenea luptă.

Sunt atât de recunoscător pentru că imaginea a „ceea ce ar fi putut fi” în viaţa mea astăzi nu s-a împlinit. Sunt implicat într-o slujbă cu program întreg în lucrarea cu homosexualii. Aşteptăm, cu nerăbdare, să ne sărbătorim a douăzeci şi cincea aniversare a căsătoriei. Cele două fiice ale noastre sunt acum la colegiu, iar Stephen, fiul nostru care „nu ar fi fost”, are 8 ani şi este bine. Şi tatăl lui îl iubeşte foarte mult.

[Alan Medinger, God Healed My Marriage. Copyright © 1985 Alan Medinger. Tradus şi publicat cu permisiune. Alan Medinger este autorul cărţii Growth into Manhood, publicată în anul 2000. Pentru mărturia soţiei lui Alan, clic aici.]

de Nate Oyloe

Nate Oyloe

Toţi avem o poveste – o tapiserie bogată de experienţe care influenţează fiinţa care suntem. Aceasta este povestea mea. Nu este nicidecum terminată, dar când privesc în urmă la anii care au trecut, văd cum Dumnezeu a ţesut cu grijă har, dragoste necondiţionată şi binecuvântare în viaţa mea şi găsesc speranţă. Rugăciunea mea este ca povestea mea să dea speranţă altora şi să amintească inimii lor de dorinţa lor profundă de a fi sprijiniţi cu dragoste de Tatăl ceresc.

Când eram mic, îmi lipsea un sens al identităţii şi siguranţei. Din multe motive, paharul meu era gol şi tânjeam să fie umplut. Chiar dacă părinţii mei au făcut tot ce au putut, mă simţeam neiubit. Amândoi veniseră din familii destrămate şi au adus aceasta în felul în care şi-au crescut copiii. Mama provenea dintr-o familie nesigură şi uneori abuzivă. Tata provenea dintr-o familie care prezenta ca model o viziune foarte falsă a sexului – bărbaţii nu vorbeau despre sentimentele lor şi nu arătau emoţie, iar femeile erau creaturi mai puţin importante. Nenumăraţi ani de păcat al unor întregi generaţii mi-au fost transmişi mie.

Deoarece nu aveam un adevărat model masculin ca să mă înveţe ce înseamnă să fii bărbat, mă simţeam foarte nesigur în identitatea mea masculină. La urma urmei, băieţeii învaţă cum să devină bărbaţi de la alţi bărbaţi. Îmi alinam durerea izolându-mă şi întorcându-mă către interior. Astfel am creat o lume a fanteziei unde totul era bun. Unde mă aflam în siguranţă, liniştit şi fericit. Sau aşa credeam. Ce nu ştiam eu era că disocierea de realitate urma să devină un teren de reproducere pentru minciunile Duşmanului. Separată de Adevăr, identitatea mea deja rănită se altera din ce în ce mai mult.

Când eram în clasa a treia, părinţii mei au hotărât să divorţeze. Eram cel mai mare dintre cei trei copii şi am simţit că trebuia să cresc repede. Nu-mi permiteam luxul de a da curs sentimentelor, fiindcă trebuia să fiu tare pentru fraţii mei. Astfel m-am izolat şi mai mult. În exterior arătam bine, dar în interior strigam ca cineva să mă salveze de lume. Dar nimeni nu mi-a auzit strigătele tăcute după ajutor. Cum ar fi putut? Purtam o mască care spunea: „Sunt bine.”

Am devenit disperat. Ştiam că Dumnezeu mă iubea şi că Îi predasem viaţa mea, dar adesea mă întrebam dacă Îi păsa. În cele din urmă, m-am gândit că, dacă aş încerca să mă sinucid, cineva m-ar auzi. Nu vroiam să mor; vroiam să fiu auzit.

Tentativa mea de suicid nu a avut succes în a-i trezi pe cei din jur. Am hotărât că, dacă era să reuşesc vreodată în viaţă, va trebui să o fac pe cont propriu. Deci mi-am închis uşa inimii. Am făcut un jurământ interior că nu voi mai fi niciodată vulnerabil. Nu voi plânge niciodată, nu voi fi rănit, nu mă voi apropia niciodată prea tare, fiindcă atunci când o făceam, oamenii mă răneau. Lumea fanteziei era tot ce aveam.

Când a venit pubertatea, lumea fanteziei a devenit erotică. Fusesem expus la multă pornografie în copilărie, deci era foarte uşor pentru mine să ajung la concluzia că sexul şi dragostea sunt egale. Tot ce dorisem vreodată era să fiu iubit, îndeosebi de bărbaţii din viaţa mea. Vroiam pe cineva care să mă apere, să mă protejeze şi să-mi spună că va fi bine. Aşa că am decis că este necesar să oferi sex, ca să primeşti dragoste: sexul este ceea ce trebuie să dai unui bărbat ca să primeşti dragoste. Astfel a început lupta mea mintală şi emoţională cu homosexualitatea.

Nate Oyloe cu familia

Nu ştiam unde să mă duc cu sentimentele homosexuale, cu depresia şi singurătatea mea. Nimeni nu vorbea despre homosexualitate în micul oraş North Dakota, mai ales nu la biserică, cu excepţia faptului de a spune că toţi homosexualii merg în iad. O dată mai mult, am hotărât să păstrez tăcerea.

După cinci ani de luptă pentru custodie, m-am mutat ca să locuiesc cu mama mea în Minnesota. Promisiunea unui nou început era atrăgătoare; cu toate acestea, durerea mea era mai mult decât ar fi putut să aline o fiinţă omenească. Aşteptările pe care le aveam de la bărbaţii din viaţa mea erau mari şi am perceput lipsurile lor ca pe un abandon în plus.

Am găsit o oarecare mângâiere în Biserică, dar imaginea mea despre Dumnezeu era distorsionată. Credeam că trebuia să fiu perfect ca să mă iubească. Duminica auzeam o predică minunată care mă inspira, şi plecam de la biserică gândind că, în sfârşit, voi face ce trebuie în acea săptămână, dar până miercuri cădeam. Cum Îi voi putea sluji vreodată lui Dumnezeu, dacă nu îmi puteam face ordine în viaţă? În interior vroiam să împărtăşesc cele mai profunde gânduri ale mele. Vroiam să fiu autentic. Vroiam să aud vorbe pline de bunăvoinţă. Dar zâmbetul de pe faţa mea spunea: „Sunt bine. Lăsaţi-mă în pace.”

În liceu m-am descurcat destul de bine, ducând o viaţă dublă. Comunitatea credea că eram un tânăr bun, bine adaptat, dar în taină eram deprimat şi dependent de pornografie, autosatisfacere şi fantezie.

Când a venit timpul să plec la colegiu, mi-a fost teamă. Plecam dintr-un oraş mic, într-un oraş mare. Nimeni nu mă cunoştea acolo şi urma să fiu complet independent. Am hotărât să merg la un colegiu creştin, fiindcă toată lumea ştia că acolo nimeni nu se luptă cu homosexualitatea. (Ha!) Dumnezeu a fost îndurător. A adus imediat în viaţa mea pe cineva căruia puteam să-i împărtăşesc lupta pe care o duceam. Ea mi-a spus despre Outpost, o misiune care îi ajută pe cei care se luptă cu relaţii distruse. I-am sunat şi recuperarea mea a început.

M-am alăturat unui grup de sprijin numit Joshua Fellowship. În primul an am învăţat despre lupta mea: aveam un gol uriaş în viaţă, iar Dumnezeu era singurul care îl putea umple. Am început să trasez cauzele luptei mele în copilărie. Am obţinut o imagine mai clară a lucrului cu care mă luptam. Foarte puţin din lupta mea avea de-a face cu homosexualitatea.

În cel de-al doilea an, am luat parte la un program mai intens, numit Living Waters. Era ceva să învăţ concepte despre lupta mea, dar acum trebuia să deschid uşa inimii mele, care era de mult închisă. Trebuia să-mi simt durerea. Ea nu dispăruse numai fiindcă o vârâsem adânc în suflet. Trebuia să mă confrunt cu ea. Ce am găsit era uimitor – Isus. Nu trebuia să merg mai departe singur cu durerea mea. Nu, era Cineva mai mare, care să facă acea călătorie împreună cu mine. În sfârşit, găsisem pe Cineva care să mă apere şi să mă protejeze de lume.

Una câte una, Isus a început să refacă bucăţile frânte ale inimii mele. Erau mulţi oameni pe care trebuia să-i iert. Nu era uşor să accept că cei care mă iubeau mă puteau răni. Şi eu trebuia să fiu iertat. Ce mi se întâmplase în viaţă mă făcuse să-mi înţeleg luptele, dar aceasta nu era o permisiune pentru a păcătui. Îi trădasem pe alţii din cauza durerii mele. Păcătuisem împotriva lui Dumnezeu, a altora şi a mea. Este ceva foarte vindecător să pătrunzi în durerea păcatului tău.

Am fost, de asemenea, binecuvântat să am mentori minunaţi, care să-mi fie alături în drumul pe care îl aveam de străbătut. Aceşti „Părinţi ai Împărăţiei” m-au învăţat ce înseamnă să fii bărbat. Au cerut masculinităţii mele să iasă la iveală şi mi-au cerut să acţionez conform ei.

Cea mai uimitoare parte a istorisirii mele este că, atunci când Domnul a început să Se ocupe de problemele de bază ascunse în inima mea, am început să realizez că mă schimbam. Dorinţele mele faţă de persoanele de sex opus se schimbau. Am început să observ acele creaturi „diferite” şi uimitoare. Frumuseţea femininului mi-a fost dezvăluită şi am fost copleşit de uimire. Da, Dumnezeu poate schimba esenţa a ceea ce suntem; acesta este adevărul Evangheliei!

Am învăţat că, atunci când Domnul aduce eliberare, trebuie să umblăm în vindecare. Dorinţele mele pentru femei se schimbaseră, dar acum chiar era nevoie să fac ceva cu privire la ele. Multe temeri m-ar fi putut reţine, dar nu vroiam să rămân prins în stadiul de fost homosexual, în care nu mai există nicio schimbare. Era timpul să încep să mă întâlnesc cu femei.

De-a lungul anilor, m-am întâlnit cu mai multe femei şi astfel am învăţat multe. Acum Domnul a adus-o în viaţa mea pe femeia viselor mele şi sunt îndrăgostit nebuneşte. Este absolut minunat! Bineînţeles, scopul meu a fost, în primul şi în primul rând, să devin mai mult ca Cristos, dar descopăr binecuvântările care vin când căutăm sfinţenia.

Trebuie să mă întreb unde aş fi astăzi dacă nu I-aş fi spus „da” lui Dumnezeu. Aş fi fost lipsit de atât de multe. Desigur, viaţa nu a fost întotdeauna uşoară, dar mă cutremur când mă gândesc la alternativă. Indiferent cât de dură ajunge să fie viaţa, cu Domnul putem persevera.

Recuperarea mea a început cu aproape şase ani în urmă. A fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să îl fac vreodată, dar categoric a meritat. Acum cunosc viaţa din belşug. Nu am ajuns la destinaţie şi ştiu că nu voi ajunge niciodată aici, pe pământ. Mă întăresc cu Psalmul 84:5-7: „Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.” Binecuvântările vin din călătoria în sine.

[Nate Oyloe, The Roads I’ve Traveled. Copyright © Nate Oyloe. Tradus şi publicat cu permisiune. Nate este pastor senior la Twin Cities Justice House of Prayer (TCJHOP) de lângă Minneapolis, Minnesota şi Director la Outpost Ministries, o misiune a TCJHOP. El are mai bine de cincisprezece ani de experienţă în slujirea celor zdrobiţi sexual şi relaţional. A susţinut seminarii despre gen şi puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, atât pe plan local, cât şi naţional. El, soţia sa, cei doi fii ai lor şi fiica lor locuiesc în Minneapolis. Misiunea sa poate fi contactată la adresa: Outpost Ministries, P.O. Box 22429, Robbinsdale, Minnesota 55422-0429, USA, telefon: (01)763.592.4700, fax: (01)763.592.4701, site: www.outpostministries.org.]