de Jason Thompson

Jason Thompson

Aveam paisprezece ani şi stăteam singur în casa bunicilor mei, cu o Biblie în poală. Deoarece tatăl meu era preot episcopal şi fusesem crescut într-un cămin creştin, eram familiarizat cu multe istorisiri din Biblie. Dar în acea zi aveam o nevoie disperată să aflu ce spune Dumnezeu despre homosexualitate. După ce am citit, era clar din Cuvânt că Dumnezeu considera homosexualitatea un păcat. (Romani 1:26, Levitic 18:22) Descoperirea m-a făcut să mă simt mai confuz ca niciodată.

Nu cu mult înainte, avusesem un vis în care eram implicat în comportament homosexual. M-am trezit speriat şi confuz. După aceea, am recunoscut o dorinţă crescândă de a fi apropiat fizic de tovarăşii mei de aceeaşi vârstă. Nu ştiam de unde veneau acele dorinţe, dar ştiam că nu le vroiam. Şi ştiam, de asemenea, că trebuia să fac din acea latură a mea un secret. M-am rugat cu sinceritate lui Dumnezeu să-mi înlăture dorinţele, dar, din nefericire, ele nu au dispărut. „De ce nu răspunde la rugăciunile mele?” mi-am pus întrebarea. Mă întrebam dacă lui Dumnezeu Îi păsa măcar.

Liceul a adus doar şi mai multă confuzie. Nesigur de identitatea mea, am căutat tipi cu care să fiu apropiat emoţional, dorind în acelaşi timp şi o legătură fizică. Împreună cu un prieten m-am implicat într-o oarecare experimentare sexuală, iar experienţa respectivă mi-a satisfăcut într-o anumită măsură curiozitatea creată de fanteziile mele. Am continuat să mă rog cu privire la luptele mele, dar Dumnezeu tot nu mi-a luat dorinţele pentru persoanele de acelaşi sex.

Fiind în ultimul an, mi-am făcut, în cele din urmă, destul curaj ca să caut ajutor. Am găsit numărul unei linii telefonice de ajutor pentru adolescenţi. După ce, agitat, i-am spus în grabă angajatei povestea mea, ea mi-a răspuns cu răceală: „Cel care se ocupă de homosexuali va fi de serviciu vineri.”

Frustrat, am trântit telefonul şi m-am urcat pe scuterul meu Honda Elite. Accelerând pe străzile laterale din partea de sud-est a Portland-ului, mă simţeam supărat şi lipsit de speranţă; m-am gândit chiar să mă omor intrând într-o maşină parcată. Dar Dumnezeu m-a oprit de la a-mi duce la îndeplinire gândul şi mi-a liniştit inima.

În toamna lui 1990, am avut o „prietenă” care frecventa biserica părinţilor mei. Am început să ne întâlnim şi m-am prefăcut că eram interesat de ea, dar tensiunea sentimentelor mele contradictorii începea să fie evidentă pentru cei care mă cunoşteau.

Jason Thompson cu familia

Într-o discuţie care m-a speriat, i-am făcut cunoscută lupta mea cu homosexualitatea. Surprinzător, a avut pentru mine cuvinte pline de speranţă. A găsit numărul de telefon al unei misiuni locale, Portland Fellowship. Agitat, le-am telefonat, ceea ce avea să-mi schimbe în curând viaţa.

Phil Hobizal, Directorul Portland Fellowship, a răspuns la telefon. După ce m-a ascultat vorbind despre luptele pe care le duceam, m-a încurajat că mă poate ajuta. Schimbarea este posibilă, mi-a spus Phil, şi am aranjat să ne întâlnim săptămâna următoare. Cuvintele lui erau cea mai bună veste pe care o auzisem vreodată!

Câteva zile mai târziu, p când încă pluteam pe un val de încântare, m-am apropiat de mama mea cu cuvinte de natură să intimideze: „Trebuie să-ţi spun ceva. Mă lupt cu tendinţe homosexuale…” Ea m-a oprit şi mi-a zis: „Aşteaptă, lasă-mă să-l aduc pe tatăl tău. Trebuie să audă şi el asta.”

Am încercat să o opresc, gândind că nu puteam vorbi cu tata despre secretul meu. Întotdeauna mă simţisem distant faţă de el. Deşi mamei îi împărtăşeam frecvent gândurile şi sentimentele mele, cu tata nu simţisem niciodată că aş fi avut o asemenea libertate.

Agitat, umblam prin casă în timp ce ea s-a dus afară şi l-a chemat. Le-am spus că mă luptam cu dorinţe homosexuale, dar că nu vroiam să fiu homosexual. Le-am spus, de asemenea, despre speranţa pe care o primisem de la Portland Fellowship.

Am ieşit din casă simţind o libertate pe care nu o avusesem niciodată. Greutatea secretului pe care îl păstrasem ani de zile începuse să se evapore. Mai târziu am aflat că părinţii mei au stat treji aproape toată noaptea aceea, vorbind, plângând şi rugându-se.

În dimineaţa următoare am mers la biserică; înainte de slujbă, tata m-a luat afară. Mi-a spus că întâlnise mulţi oameni cu probleme serioase în anii săi de slujire, dar că nu văzuse pe nimeni ocupându-se de o problemă cu atâta seriozitate. A adăugat că nu fusese niciodată atât de mândru de mine ca în acea zi. Tata m-a binecuvântat cu adevărat prin cuvintele lui iubitoare şi pline de susţinere.

Primul meu an de implicare la Portland Fellowship a fost dificil. La întâlnirile lor de marţi seara, am învăţat despre rădăcinile dorinţelor homosexuale, despre planul lui Dumnezeu de iertare şi despre eliberarea din lupta cu homosexualitatea. Totuşi, ocazional, în weekenduri, conduceam scuterul în partea de jos a oraşului şi verificam dacă era cineva disponibil în comunitatea homosexuală, sperând că cineva sau ceva ar fi putut umple golul încă neumplut al nevoii mele emoţionale.

Pornografia avea o mare putere în viaţa mea, ceea ce era o barieră pentru abilitatea de a creşte în ceea ce învăţam de la Dumnezeu. A fost nevoie să particip un an întreg la Portland Fellowship înainte de a fi capabil să realizez că nu puteam avea ambele: nu Îl puteam urma pe Dumnezeu şi să continui cu speranţa de a-mi satisface dorinţele homosexuale interioare.

Pe vremea aceea, studiam la un colegiu biblic. Locuiam în dormitorul colegiului şi am început să le împărtăşesc lupta mea unor colegi. Mi-am asumat un risc înspăimântător şi, deşi nimeni nu prea ştia cum să trateze problema, nu am simţit respingere. De fapt, unul dintre primii cărora m-am destăinuit, a devenit unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei.

Dumnezeu mă auzise şi răspundea rugăciunilor mele. Dorinţa Lui nu era doar să îndepărteze toate problemele mele, ci să Se asigure că Trupul lui Cristos îmi este alături pentru a mă susţine şi încuraja. Fiindcă am fost deschis şi le-am făcut cunoscută lupta mea altora, au început să-mi fie împlinite adevăratele nevoi.

Am devenit liderul unui grup mic la Portland Fellowship şi am continuat să umblu în supunere faţă de Dumnezeu. Dintr-odată, am simţit că nevoile emoţionale intense pentru prietenia masculină îmi conduceau dorinţele. Dar încet, încet, prin prietenii masculine pozitive, dorinţele homosexuale au început să se estompeze.

Jason Thompson cu familia

Unul pas important pe care l-am făcut în procesul de schimbare a început într-o noapte cu tatăl meu. Am stabilit un timp în care ieşeam în oraş doar noi doi ca să luăm cina şi să vorbim – sincer, din inimă. Pentru prima dată, ne-am împărtăşit unul altuia cele mai intime lucruri din vieţile noastre. Am simţit o nouă legătură cu el, una care a început să îndepărteze o anumită îndoială şi nesiguranţă cu privire la relaţia noastră.

În ianuarie 1994, m-am alăturat personalului Portland Fellowship. Doream să am oportunitatea de a le spune oamenilor că schimbarea este posibilă şi, cu curaj, să ajung la adolescenţi cu vestea bună a eliberării dintr-o viaţă dominată de păcat sexual.

Am continuat să mă maturizez în următorii câţiva ani, lucrând în misiune şi mergând la cursuri, pentru a obţine titlul academic în studii biblice. Într-o zi, în timp ce petreceam timp cu nişte prieteni la cafeneaua colegiului, m-am uitat peste masă şi am observat o tânără frumoasă. Zâmbetul şi natura ei prietenoasă mi-au atras atenţia. Încurajat de prietenii mei, mi-am făcut curaj să-i cer să ne întâlnim. Încet, încet, ea a devenit prima mea prietenă adevărată.

Amy ştia puţine despre homosexualitate, dar datorită dorinţei de a mă cunoaşte mai bine şi de a afla ce făceam, a participat la programul de opt luni de la Portland Fellowship.

Exact la un an de la prima noastră întâlnire, am dus-o la Cascada Multnomah – un loc celebru în zonă, unde tata o ceruse în căsătorie pe mama. Am îngenuncheat şi i-am cerut lui Amy să fie soţia mea. A fost atât de uimită, încât aproape că am scăpat inelul de pe podul din apropierea cascadei! Din fericire, a spus da.

Căsătoria noastră din data de 15 martie 1997 a fost o ceremonie frumoasă, avându-i pe prietenii noştri şi pe cei dragi lângă noi, susţinându-ne tot timpul. Am intrat în căsătorie cu o lună de miere incredibilă la Puerto Vallarta, Mexic, iar de atunci ne bucurăm de căsnicie.

Isus Cristos este cu adevărat un Dumnezeu al îndurării şi al harului. Destul de ciudat, acum sunt foarte recunoscător că am că m-am luptat cu homosexualitatea. Când i-am încredinţat lupta mea lui Dumnezeu, I-am îngăduit să mă formeze şi să mă modeleze ca bărbatul care sunt astăzi. Sunt recunoscător că m-a ales ca să ajut la atingerea oamenilor răniţi şi sunt recunoscător că mi-a dat dorinţele pe care le am în inimă. În El nu există secrete. Este cu adevărat un Dumnezeu puternic!

[Jason Thompson, Freedom from a Secret. Copyright © Jason Thompson. Tradus şi publicat cu permisiune. Jason este Director Executiv la Portland Fellowship, o misiune creştină care crede că eliberarea de homosexualitate vine printr-o Persoană… Domnul Isus Cristos.]