de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton cu familia

Se presupune că școala publică este un loc unde copiii se simt în siguranță. În ultima vreme s-a pus mult accentul pe atacurile armate din școli și, în timp ce acestea sunt crime tragice, în școlile americane există o epidemie mult mai mare decât delictele armate. Aruncați o privire la știri. În fiecare zi cel puțin câteva școli apar la știri pentru agresiune sexuală împotriva copiilor… literalmente. Se mai înfurie cineva la fel de tare ca mine fiindcă așa ceva se întâmplă zi de zi? Mai simte cineva că de mult trebuia să devenim vocali, să intrăm în școli și să le cerem să ne spună ce pași urmează pentru a ne proteja copiii? Dacă nu vă aflați în acest punct, ar trebui să fiți. Este bine cunoscut faptul că vasta majoritate a delictelor sexuale împotriva copiilor nu sunt raportate niciodată. Există un număr estimat de 40 de milioane de supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului numai în Statele Unite. Ceea ce înseamnă mai mult decât întreg statul California, cel mai populat stat american. Sau am putea umple de aproape cinci ori orașul New York, la capacitatea sa de 8337000 de locuitori. Dat fiind că așa stau lucrurile, câte abuzuri sexuale se întâmplă efectiv în școli? Poate că Brian Palmer^[1] are dreptate când spune: „Probabil milioane.”

Îngăduiți-mi să adaug un alt fapt deprimant. Majoritatea profesorilor nu vor raporta niciodată abuzul suspectat și este și mai puțin probabil să raporteze dacă un coleg este suspectat de abuzarea unui copil. Pentru a complica și mai mult problema, câteva state americane au legi neclare cu privire la raportorii mandatați și în ce ar trebui să conste procesul de raportare a abuzului suspectat. Iată un clip^[2] cu deputatul de California George Miller, vorbind despre surprinderea sa cu privire la aceasta.

Fără intenția de a-l ofensa pe domnul Miller, genul acesta de oameni neinformați ne conduc țara. Este datoria lor să se mențină informați și să facă ceva pentru ca raportarea să fie mai ușoară. Și îngăduiți-mi să clarific ceva pentru cititorii mei: nu este obligatoriu să fii raportor mandatat pentru a raporta un delict! Oricine poate (și ar trebui) să raporteze delictele suspectate împotriva copiilor. Ceea ce mă conduce la următoarea situație.

Matthew LoMaglio, profesorul care a abuzat sexual un elev în vârstă de 8 ani.

Un procuror din New York, care a trimis recent în închisoare un profesor de gimnastică pentru atacarea sexuală a unui băiat în vârstă de 8 ani, „a fost uimit de lipsa de cooperare pe care a primit-o de la colegii lui, 22 dintre ei scriind scrisori judecătorului pentru a-l susține”.^[3] Dar lucrurile stau și mai rău de atât. Directorul adjunct al școlii, Susan Hasenaur-Curtis, i-a avut în biroul ei pe băiat și pe mama lui atunci când mama i-a explicat teama cu care trăia fiul ei. Susan Hasenaur-Curtis nu a raportat aceasta la Serviciile de Protecție a Copilului, după cum se cere, deoarece a simțit că acuzațiile nu erau credibile. Ceea ce s-a întâmplat în 2006. Abia în 2012 a avut băiatul curaj să îi scrie o scrisoare fratelui său mai mare, descriind atacul sexual. Deși a scris scrisoarea, a păstrat-o ascunsă în dormitor, unde fratele său mai mic a găsit-o și le-a dat-o părinților. LoMaglio, așa cum fac mulți pedofili, și-a susținut nevinovăția de-a lungul procesului până ce, în final, a mărturisit unui consilier, la pronunțarea sentinței.^[4] Fiind obligat să se prezinte la proces, băiatul (acum în vârstă de 15 ani) a fost obligat să depună mărturie, LoMaglio având un detașament de 22 de suporteri de partea lui. La un moment dat în investigație, procurorul a descoperit că printre profesorii de la Școala Rochester Nr. 19 circula vorba: „Ești pentru profesor sau pentru elev?”

Conform statisticilor, este foarte improbabil ca băiatul respectiv să fi fost singura victimă a lui LoMaglio. Nici vorbă. Vă vorbesc despre această relatare fiindcă așa ceva se întâmplă tot timpul. Întrebați orice procuror care se ocupă de delicte sexuale împotriva copiilor. Vă va spune relatări similare, în care acuzații sunt cei susținuți, nu victima. Întrebarea mea este: „Ți-ai retrage copilul de la școală dacă s-ar întâmpla asta?” Răspunsul meu este un da neechivoc! Nu numai că mi-aș retrage copilul de la o școală murdară ca Rochester Nr. 19, aș și plăti pentru un articol lung în ziarul local, pentru a face cunoscut lumii că școala protejează numele abuzatorilor, nu pe ale victimelor. Aș publica în ziar numele celor 22 de profesori care au scris scrisori de suport pentru bărbatul care a jefuit inocența unui copil de 8 ani. Le-aș cere să demisioneze. Aș face cunoscut tuturor că directorul adjunct Susan Hasenaur-Curtis are interes zero pentru protejarea copiilor noștri. A avut oportunitatea să raporteze o crimă și a ales să nu o facă. Deși legea o cere. Aș cere demisia ei, aș cere să-și exprime scuze și aș cere să nu mai aibă de-a face cu vreo organizație unde copiii au nevoie să fie protejați.

Această întâmplare este personală pentru mine. Tatăl meu mi-a cerut să scriu o scrisoare de suport pentru a i se reduce sentința. Nu am putut. Nu aș face-o. Dacă aș face-o, ar fi cea mai puternică palmă cu care aș lovi peste față fiecare copil a cărui inocență i-a furat-o tatăl meu. Îl iubesc pe tatăl meu și comunic în continuare cu el, dar el nu va găsi un asemenea suport la mine.

Cred cu fermitate că tăcerea este un alt mod de a-i susține pe abuzatori. Prin faptul că noi, comunitatea, păstrăm tăcerea și nu cerem răspunsuri de la asemenea școli, le permitem unor asemenea profesori de sport, directori și conducători de școli dezgustători să continue să facă astfel fără să suporte consecințele. Dacă aveți copii la școală, duceți-vă acolo săptămâna asta și cereți o copie printată a planului lor de protecție a copilului. Dacă vă fac probleme sau vă spun că nu îl puteți vedea, mergeți la știrile locale și faceți asta cunoscut comunității. Soția mea a fost profesoară în școli publice și știu că profesorii nu sunt bine informați despre politicile și procedurile de raportare. În Pennsylvania situația se îmbunătățește datorită recent adoptatului Act 126. Dar în Pennsylvania suntem cu ani lumină înaintea altor state în acest domeniu, ceea ce nu înseamnă prea mult. Descoperiți ce politici și planuri există în școlile copiilor voștri! Cereți răspunsuri și nu tolerați școlile care îi protejează pe cei vinovați!

„Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi.” (Iov 29:17)

Note

^[1] Brian Palmer, How Many Kids Are Sexually Abused by Their Teachers?

^[2] Lawmaker ‘stunned’ at gaps in school abuse reporting

^[3] Prosecutor: Colleagues of gym teacher who molested boy refused to aid probe

^[4] Matthew LoMaglio, profesorul care a abuzat sexual un elev în vârstă de 8 ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare. Sursa: Cary Craig, Gym teacher gets 4 years for sexually abusing student [N. trad.]

[Jimmy Hinton, Would You Pull Your Kid From School If This Happened? Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

Nu sunt un fan al sporturilor și acesta este probabil motivul pentru care nu am niciun gram de atletism în ADN. Dacă nu joc sporturi, cu siguranță nu mă interesează să le privesc. Dar divaghez. Pentru milioane de oameni sporturile sunt destul de plăcute. 108 milioane de persoane s-au uitat la Supercupă anul trecut, făcând din ea al treilea cel mai urmărit eveniment la televiziune din toate timpurile. Dar există o latură întunecată a Supercupei despre care puțini vorbesc – traficul de ființe umane în scopuri sexuale. Căutați doar „trafic de ființe umane în scopuri sexuale la Supercupă” și vor apărea zeci de povești doar din ultimele câteva zile.

La fiecare Supercupă copiii sunt transportați în orașul gazdă de către proxeneți și sunt forțați să facă sex cu fanii sporturilor. O fostă victimă a traficului sexual explică modul în care stau lucrurile cu asemenea copii: „Când vii la acest gen de evenimente, primul lucru care ți se spune este câți vei deservi pe zi”, a spus ea. „Trebuie să satisfaci douăzeci și cinci de bărbați pe zi sau cincizeci. Când îți dau numărul, ar fi bine să îndeplinești norma.”^[1] Ea își amintește cum a fost injectată cu heroină, legată de pat și forțată să se uite cum o altă victimă a fost torturată din cauză că nu și-a făcut norma. Articolul merită citit, ca să vedem ce se întâmplă în timp ce milioane de oameni stau lipiți de televizor în locuințele lor confortabile. Iată o altă perspectivă^[2] despre ceea ce se întâmplă (sunt disponibile numeroase informații pe tema aceasta).

Clemmie Greenlee, victima sexuală care face dezvăluirile

Cum se întâmplă așa ceva? De fapt, destul de simplu. Pedofilii pot să folosească lejer distracțiile, să abuzeze un copil și să se întoarcă la „viața normală” ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Câte soții și iubite, neputând să fie prezente, își dau binecuvântarea trimițându-și soții sau iubiții la Supercupă? Ar suspecta ele vreodată că atunci când sunt plecați, vor plăti proxeneți pentru a face sex cu copii? Nicio șansă, de aceea este atât de ușor pentru prădători să scape fără a fi prinși. Este ca în magia prestidigitației. În timp ce o mână este ocupată cu altceva, cealaltă face magia.

Vestea bună este că Liga Națională de Fotbal, guvernele locale, FBI și o mulțime de voluntari lucrează împreună la fiecare Supercupă, pentru a intensifica efortul de a-i elibera pe copiii și adulții tineri care vor fi duși la următoarea Supercupă împotriva voinței lor, pentru a fi folosiți ca obiecte sexuale pentru perverși.

Note

^[1] Former sex trafficking victim shines light on dark underworld of Super Bowl

^[2] Super Bowl Raises Human Trafficking Concerns

[Jimmy Hinton, The Superbowl Story Few Care to Know About. Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

O femeie în vârstă de douăzeci și opt de ani, supraviețuitoare a abuzului sexual al copilului, a postat un video pe You Tube cu apelul ei telefonic către abuzatoare. A făcut-o fiindcă se temea că limitările legii nu vor permite ca abuzatoarea să plătească. Mai întâi de toate, Dumnezeu să fie lăudat că a găsit curajul să facă asta și să-și arate fața în public. Sperăm că videoul îi va încuraja pe spraviețuitori să spună povestea abuzării lor și să o raporteze. Numai aproximativ 25% dintre victimele abuzului sexual al copilului vor spune vreodată cuiva că au fost abuzate sexual. Alte studii arată că acest număr este probabil prea mare. Majoritatea supraviețuitorilor abuzului își iau secretul cu ei în mormânt.

Voi posta videoul la sfârșitul postării. Comentariile ridicole pe care le dau oamenii nu mă surprind: „Treci peste asta… s-a întâmplat cu șaisprezece ani în urmă”, „Treci mai departe…” etc. Nu este percepția pe care o au mulți? Și nu este exact atitudinea din cauza căreia le este teamă copiilor să spună cuiva? Imaginați-vă – ești un copil de trei ani și în sfârșit îți faci curaj să spui cuiva că unchiul tău ți-a mângâiat cu limba anumite părți ale trupului. Replica pe care o primești este: „Treci peste asta.” sau „Treci mai departe.” Teama este motivul numărul unu pentru care copiii nu spun. Teama că nimeni nu-i va crede. Teama că vor fi pedepsiți pentru că spun. Teama că dacă vor spune, se va ajunge la divorț. Teama că oamenii vor afla că au fost molestați. Teama că vor fi obligați să meargă la proces pentru a-și înfrunta abuzatorul. Înțelegeți cum stau lucrurile.

Am auzit oameni întrebându-i pe supraviețuitori de ce au așteptat atât de mult pentru a spune cuiva. Lucru de obicei încadrat într-o întrebare acuzatoare precum: „Dacă abuzul a fost cu adevărat atât de rău precum zici, de ce ai așteptat până ai devenit adult ca să spui ceva?”, întreabă cel care nu a fost niciodată atacat sexual în copilărie. Interesant, pedofilii folosesc în mod obișnuit același argument, dar având o agendă diferită. Ceea ce sună cam așa: „Dacă nu i-ar fi plăcut, mi-ar fi spus să încetez”, spune cel care l-a amenințat pe copil că dacă va spune, se va întâmpla ceva rău cu el sau cu familia lui.

„Jamie”, victima care a postat convorbirea cu abuzatoarea ei

În orice caz, o laud pe această femeie că a avut curajul să o sune pe abuzatoare și înțeleg de ce i-a luat atât de mult să o facă. Toți ar trebui să înțelegem. Este mai obișnuit ca cei care raportează efectiv abuzul să o facă după ani de zile, decât să o facă în momentul săvârșirii lui. Am aflat despre victime care ridiculizate de familie sau biserică pentru raportare, fiindcă: „Defăimezi numele bun al lui «cutare»”. Chiar așa? Putem și trebuie să facem ceva mai bun pentru supraviețuitorii abuzului.

Și un sfat: să nu simțiți simpatie pentru abuzatori fiindcă „s-au născut așa” sau „pur și simplu nu s-au putut stăpâni”. Videoul^[1] mi-a captat atenția, iar răspunsul abuzatoarei este tipic pentru pedofilii care sunt luați prima dată la întrebări pentru delictele lor.

Apelanta: „Aveam doar doisprezece ani când te-am întâlnit. Realizezi că m-ai spălat pe creier și m-ai manipulat, și că ce ai făcut a fost greșit?”

Abuzatoarea: „Da, și regret asta.”

Apelanta: „Faci asta și altor eleve?”

Abuzatoarea: „Nu.”

Interviurile cu molestatori ai copilului condamnați revelează că ei știu că este teribil de greșit, dar tot abuzează. Este regretul abuzatoarei sincer? Posibil. Dar regretul nu oprește pe nimeni să abuzeze sau să continue să abuzeze. Spune ea adevărul că nu face asta altor eleve? Este îndoielnic. Există o largă varietate de statistici cu privire la numărul de victime pe care poate să le facă un pedofil de-a lungul vieții – unii având 1000 (ceea ce înseamnă copii individuali pe abuzator; nu numărul de circumstanțe de abuz, care ar putea fi câteva mii). Dr. Gene Abel a făcut câteva studii și a găsit că pedofilii condamnați chestionați aveau în medie 73 de victime fiecare. Securitatea Statelor Unite a estimat 260 de victime pentru fiecare. Veți găsi numere similar de mari, iar scopul blogului meu nu este să discute motivele pentru care există o varietate de numere. Dar există un lucru concordant: indiferent cât de mulți abuzatori au pretins inițial că au avut o singură victimă, când au fost investigați ulterior s-a descoperit că aproape întotdeauna existau victime multiple.

Proverbe 24:24-25 spune: „Pe cine zice celui rău: «Tu eşti bun!» îl blestemă popoarele şi-l urăsc neamurile. Dar celor ce judecă drept le merge bine şi o mare binecuvântare vine peste ei.”

Notă

^[1] Woman posts call to alleged abuser on YouTube

[Jimmy Hinton, Survivor of Abuse Posts Her Call to Abuser. Copyright © 2014 Church Protect, Inc. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

Există o mulțime de pedofili care profită de copii foarte mici – exploatându-i, umilindu-i, sexualizându-i și dezumanizându-i. Odată cu marea dezvoltare a internetului, accesul la pornografia cu copii și abilitatea de a-și păstra anonimatului îi fac pe pedofili să stea la rând ca un banc de pești piranha, așteptând să-și înfigă colții în următorul copil nebănuitor. Experții spun că problema se înrăutățește, nu se îmbunătățește. Sunt de acord. Chiar de când am creat site-ul cu câteva luni în urmă, statisticile traficului către site-ul meu arată tot mai mulți bolnavi mintal. Dashboard-ul meu spune că astăzi în topul căutărilor care îi aduc pe oameni la site-ul meu se află „pornografie cu copii”, „pornografie cu copii rețele sociale” și „pronografie sexy cu copii mici” (greșelile de scriere sunt intenționate la cei care fac pornografie cu copii și încearcă să rămână nedetectați).

Aud o mulțime de povești personale de la copii exploatați de adulți, care își justifică comportamentul rău și strâmb printr-un număr de mijloace. Uite cum stau lucrurile: nimic nu justifică acest gen de comportament. N-I-M-I-C. Nici adicțiile, nici „pofta”, nici dorința, nici refuzul de sex din partea soțului sau soției și, cu siguranță, nici pretenția că copiii sunt cei care vin la abuzator. Delictele sexuale nu „se întâmplă pur și simplu”. Abuzatorul are fantezii cu ele. Le plănuiește. Fiecare detaliu este planificat meticulos până la măsura de plăcere pe care o va avea mâna abuzatorului când va atinge ușor, pentru prima dată, părțile genitale ale copilului.

Dulcica este o fetiță virtuală folosite pentru a prinde pedofili online.

De ce vă împărtășesc asemenea lucruri? Fiindcă nu vrem să credem că este adevărat sau că se întâmplă atât de des, sau că li s-ar putea întâmpla copiilor noștri. Ne-ar plăcea să credem că ele sunt o raritate sau că mass-media, pur și simplu, le acordă o atenție exagerată. Mă aflu aici pentru a vă spune că experiența și cunoașterea mi-au deschis o lume cu totul nou – o lume imensă. Și învăț că negarea nu face nimic pentru a-i opri pe pedofili. Teama nu-i oprește. Regulile nu-i opresc. Credința în Dumnezeu nu-i oprește. Atunci ce îi va opri? Tu o vei face. Oameni ca tine și ca mine care sunt vocali. Vreau să spun, oameni care sunt vocali fără să-și ceară scuze și care sunt o voce în sprijinul victimelor acestor delicte îngrozitoare. Oamenii cărora nu le este teamă să raporteze abuzul pot măcar să-i descurajeze pe molestatorii de copii și să le dea de știre că ne-am săturat. Nu ne mai este teamă să vorbim răspicat și să ne ridicăm pentru ceea ce este corect. Se poartă un război, iar partea care nu trebuia să se retragă se retrage de ani de zile. Este timpul să luăm înapoi teritoriul celor inocenți.

Încă un lucru… pentru aceia dintre voi care căutați pe internet „pronografie sexy cu copii mici”, asemenea eroi pot foarte bine să vă întindă o cursă când credeți că vă autosatisfaceți pe camera web cu un copil de zece ani. Căutare sigură!

Notă

^[1] Dulcica – în limba engleză Sweetie – este o fetiță virtuală folosită pentru a prinde pedofili online. [N. trad.]

[Jimmy Hinton, 10 Year Old Sweetie. Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]