de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Biserica este ultimul loc în care supraviețuitorii abuzului vor să vină pentru ajutor. Ca pastor, mă doare să spun asta. Dar este adevărat. Imaginați-vă un spital pe lângă care ambulanțele ar trece în goană, fiindcă pentru pacienți ar fi mai bine să nu ajungă la spitalul respectiv. Am vorbit cu sute de supraviețuitori și am citit chiar și mai multe relatări ale lor. Aproape toate vocile lor răsună prin camerele goale ale inimii împietrite ale bisericii. Eu cred, așa cum credea Isus, că „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.” (Matei 9:12) Și sunt o mulțime de oameni bolnavi, disperați ca cineva să îi creadă – să le asculte durerea și să nu aștepte nimic în schimb. Vai! Am devenit îngrozitori când vine vorba să stăm pe grămada de cenușă împreună cu cei ale căror vieți au ars până la temelie. Ca să fiu sincer, îmi pierd răbdarea și chiar mă supăr pe liderii bisericilor care nu fac nimic pentru a-i valida pe supraviețuitorii abuzului. Încă și mai rău, mulți dintre ei, fără să știe, îi abuzează încă o dată pe supraviețuitori. Credința ta nu este „destul de puternică”, continui „să te ții de amărăciunea ta”, nu ești „dornic să ierți”. Înțelegeți ideea. Dar de ce este așa?

Cu cât călătoresc mai mult, cu atât realizez mai mult că nu este vorba numai de un grup periferic de biserici. Dimpotrivă, maltratarea supraviețuitorilor abuzului este norma. Ca cineva care înainte de a-l denunța pe tatăl meu pentru crime sexuale împotriva copiilor, eram complet orb față de supraviețuitori, ofer cinci motive pentru care lucrurile așa stau.

# 1: Abuzul și trauma nici măcar nu sunt identificate în seminariile noastre.

Cu oricine vorbesc, îmi spune că nu a fost niciodată instruit la seminar pentru a se ocupa de cazurile de abuz. Dar problema e mai gravă de atât. Multe seminarii nici măcar nu discută despre abuz și traumă. Mai rău de atât, dacă nu s-au schimbat recent, există șansa zero ca ele să fie abordate în seminarii. Credeți-mă când spun că mulți pedofili graduează seminarii în fiecare an. Am fost la seminar timp de patru ani și nu-mi amintesc să se fi vorbit despre abuzul fizic sau sexual la vreunul din cursurile noastre. Eram mai degrabă învățați cum să gândim – o abilitate pentru care voi fi veșnic recunoscător, dar o abilitate care nu ne trezește la realitatea traumei. Liderii bisericii în general nu au cunoștințe când vine vorba de abuz. Eu nu am avut. Nu că nu aș fi avut inimă pentru cei abuzați. Numai că nu aveam idee că atât de mulți dintre cei care stau pe băncile noastre la biserică suferă în tăcere. Nici nu-mi imaginam că atâția prădători conduc biserici și stau în băncile bisericii. Nu am fost învățat.

# 2: Trăim în spatele amvonului, nu în tranșeele vieții.

Să recunoaștem, Isus ne spune să ne dăm viața unul pentru celălalt. Cea mai mare amenințare pe care o înfruntă cei mai mulți dintre noi este că aerul condiționat de la birou se va strica. Cu toată seriozitatea, cea mai mare durere pe care o experimentează pastorii este durerea dezamăgirii și a relațiilor încordate. Pe aceasta ne concentrăm. Nu avem idee ce înseamnă să trăiești în teamă cosntantă. Teama de a fi molestat sau violat. Teama de a fi bătut sau împușcat. Aproape toți supraviețuitorii pe care i-am întâlnit sunt incredibil de buni la compartimentarea durerii. Ceea ce vedem (și sincer, ceea ce vrem să vedem) sunt zâmbete, note bune și succes la serviciu. Celor care nu au experimentat trauma le este greu să bănuiască faptul că suntem înconjurați de o mulțime de prieteni și de membri de familie care se luptă ca să rămână pe linia de plutire încă o zi. Ca predicatori, sarcina noastră săptămânală este să pătrundem adânc în Cuvânt și să punem cap la cap o serie de lecții și de predici. Undeva pe cale am uitat că Isus predica întotdeauna mulțimilor în lumea reală. Predicarea Lui era adesea întreruptă de strigăte disperate după ajutor. Iar El oprea totul ca să se îngrijească de cei răniți.

# 3: Teologia noastră îi vede pe lupi ca pe cei care au nevoie de o mână de ajutor și pe cei oprimați ca pe cei care ar trebui „să meargă mai departe”.

Matt Lauer, acuzat de hărțuirea sexuală a unei colege

Întrebarea numărul unu pe care mi-o pun bisericile, după demascarea unui abuzator, este: „Cum să ne strângem în jurul acestui frate pentru a-l ajuta să fie restaurat în biserică?” Savannah Guthrie, după ce a anunțat concedirea lui Matt Lauer, a declarat: „Mi se rupe inima pentru Matt. Este scumpul, scumpul, scumpul, scumpul meu prieten și este iubit de mulți oameni aici.”^[1] În primul an care a urmat arestării tatălui meu pentru molestarea a 23 de copii prepuberi, am pierdut șirul de câte ori am fost întrebat: „Ce face tatăl tău?” Îmi amintesc că o singură dată m-a întrebat cineva: „Ce fac victimele tatălui tău?” Teologia noastră greșită nu face deosebire între păcătorul care este ispitit și opresorul căruia îi face plăcere să rănească oameni nevinovați. Prin urmare, liderii bisericii simt nevoia să îl „salveze pe păcătos” ca și cum doar s-ar lupta cu o anumită dorință. Teologia noastră greșită nu ne îngăduie să vedem că cei ca Matt Lauer din întreaga lume sunt niște desfrânați perverși, pe deplin conștienți că le fac rău victimelor lor. Pur și simplu, nu le pasă. Dar liderii continuă să-i iubească la nebunie pe abuzatori și fie să-i ignore, fie să-i intimideze pe cei abuzați.

# 4: Deoarece trauma nu este personală pentru lideri, ei nu ajung să simtă cu disperare nevoia de a mijloci.

Ca să fim sinceri, uneori ajutorul nu poate aștepta până la următoarea întrunire a conducătorilor bisericii. Personal am întâlnit oameni care aveau nevoie ca durerea lor să primească un răspuns și să fie tratată imediat. Am stat în birou în timp ce femei care tremurau cereau ordine de protecție împotriva abuzului din partea unor soți care juraseră să le ucidă. Cu răbdare, i-am iubit pe oameni când intrau pentru a treia sau a patra oară într-un centru de dezintoxicare pentru adicția de droguri. Trauma este îngrozitoare, iar oamenii au nevoie de cineva care să-i asculte în ceasurile lor cele mai întunecate. Și au nevoie de cineva care să știe cum să răspundă. Să spui: „Mă voi ruga pentru tine” nu este suficient. Este nevoie să plângem cu supraviețuitorii. Este nevoie să plângem cu ei, să-i auzim cu adevărat. Și este nevoie să mijlocim. Este însărcinarea noastră ca lideri, fie că ne place sau nu, să-l adăpostim pe cel abuzat de abuzator. Ce mesaj transmitem victimelor când îl înconjurăm pe abuzator cu îmbrățișări și laude și îi spunem cât de „iubit” este de atât de mulți?

# 5: Noi, liderii bisericii, suntem dependenți de transformarea instantanee.

Toți am văzut mărturiile scrise pe o bucată de carton. Pe o parte a bucății de carton se află un cuvânt sau o frază care descrie cum era omul înainte ca Isus să-i fi transformat viața. Pe cealaltă parte este un cuvânt sau o frază care descrie cine a devenit după ce l-a transformat Isus. O muzică sentimentală se aude în fundal în timp ce un grup de oameni defilează pe scena bisericii. Este o lecție pentru fantezia unui pastor, deoarece transformările sunt pline de putere. Nu o spun pentru a ataca mărturiile pe carton. Ar trebui să celebrăm transformarea și sunt fericit că oamenii o fac înaintea bisericii. Dar astfel de mărturii instant sunt grăitoare pentru teologia noastră slabă. Mă întreb deseori câți oameni se întreabă în agonie ce să scrie pe spatele bucății lor de carton. Atât de mulți supraviețuitori se află încă în procesul transformării. Iar asta îi frustrează pe liderii bisericii. Tânjim după povești de transformare radicală, rapidă și plină de putere. În mod ironic, știți cine oferă exact ceea ce vor să asculte astfel de urechi? Exact, abuzatorii! Liderii bisericii se îndreaptă către ei deoarece povestea unui om care cândva a abuzat copii, iar acum L-a găsit pe Isus este puternică. Abuzatorii știu asta despre liderii bisericii și îi joacă pe degete ca niște escroci, ceea ce adesea și sunt. Ioan spune: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.” (1 Ioan 4:1)

În următoarea mea postare voi oferi soluții pentru prietenii mei conducători de biserici. Un astfel de comportament este împotriva Evangheliei lui Isus și nu face nimic pentru a-i ajuta pe supraviețuitori să găsească vindecarea.

Notă

^[1] Matt Lauer, reporter coordonator la televiziunea NBC, a fost concediat în anul 2017, după ce o angajată NBC l-a acuzat că a hărțuit-o în 2014.

[Jimmy Hinton, 5 Reasons church leaders don’t treat the wounds of abuse survivors. Copyright © 2017 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

„Vreau să cred.” Este o afirmație pe care încep să o aud în mod repetat când vorbesc în biserici care fie sunt impactate de acuzații de abuz, fie au delincvenți sexuali condamnați în băncile lor. „Vreau să cred că este plin de remușcări.” „Vreau să cred că totul este o neînțelegere.” „Vreau să cred că nu va mai abuza niciodată un copil.”

Acum că deja m-am obișnuit, pot să garantez că voi auzi asta. De fiecare dată. Din nefericire, faptul că „vrem să credem” că abuzatorii nu mai sunt capabili de abuz nu ține cont de adevăr și de logică. Nu putem vedea ceea ce refuzăm să vedem. Deoarece vrem să credem că abuzatorii „au alunecat” doar, nu-i vedem așa cum sunt – niște manipulatori înșelători, care mint permanent pe toată lumea pentru a fura inocența copiilor.

Andrew Demeri, abuzator sexual de copii

Ca să nu fim ispitiți să devenim compătimitori față de abuzator, aici nu vorbim despre împlinirea în dragoste a unei fantezii reciproce. Îngăduiți-mi să fiu clar: abuzatorii obțin plăcere din dominarea și vătămarea copiilor. Am citit un articol^[1] ieri despre un angajat pe ambulanță pe nume Andrew Demeri, care în ultimii patru ani a agresat sexual o fată de șapte ani și un băiat de opt ani. Următorul rând mi-a sărit în ochi: „Într-o ocazie, abuzul a făcut-o pe fată să vomite, ea spunând poliției că el era cel mai rău coșmar al ei.” Când un abuzator face o copilă de șapte ani să vomite și continuă să o violeze, nu a „căzut” doar „în păcat”. Ci este rău, pervers și falit din punct de vedere moral. Asemenea relatări constituie o rutină pentru noi, dar o rutină au devenit și relatările despre biserici care acceptă astfel de monștri pentru că „vor să creadă că abuzul nu a fost chiar atât de rău”.

Iată ironia: abuzatorii știu ce dorim să credem despre ei și profită. Luați în considerare următoarele citate dintr-o serie de interviuri pe care Dr. Anna Salter le-a făcut cu diferiți deținuți condamnați pentru delicte sexuale împotriva copiilor.

„Îi consider pe oamenii care merg la biserică niște creduli, fiindcă au o încredere care provine din faptul că sunt creștini… Se pare că vor să creadă în binele care există în toți oamenii… De aceea a fost ușor pentru mine să-i conving… De aceea îi poți convinge, cu sau fără cuvinte convingătoare.” – Diacon/Slujitor creștin cu 53 de victime

„Cred că oamenii sunt foarte ușor de prostit.” „De ce crezi că sunt atât de ușor de prostit?” „Fiindcă vor să creadă în ceva. Vor să spere și vor să creadă. Există ceva înăuntrul lor care îi face să vrea să creadă ce este mai bine în lucruri și ce este mai bun în alții, pentru că alternativa nu este prea plăcută…” „Ai găsit că oamenii erau ușor sau greu de prostit?” „Depinde dacă le pasă sau nu. În general o să creadă ce vor să creadă și în esență la asta se reduce totul… Dacă poți să privești în ochi pe cineva și să minți, va spune: «Nici măcar n-a clipit, nici nu și-a ferit privirea. E destul de sincer în privința asta.» Cu cât poți face victima să manifeste mai multă nervozitate, cu atât va părea că ea este cea care minte.  O singură privire aruncată copilului este traumatizantă.” – Un prădădor sexual violent, încarcerat de două ori pentru delicte sexuale împotriva unor copii foarte mici

Dar în timp ce tastez aceste cuvinte, creștini care cunosc personal un abuzator în biserica lor se gândesc: „Da, dar vreau să cred că cel pe care îl cunosc s-a pocăit cu adevărat. La urma urmei, este atât de drăguț!” Nu este un lucru asupra căruia ne putem permite să ne înșelăm. Realitatea este că abuzatorii care insistă să se afle în apropierea copiilor nu s-au pocăit, indiferent cât de drăguți sunt. Iar copiii abuzați au nevoie să îi protejăm.

Vom oferi o serie de webinare gratuite care vor aborda câteva dintre aceste subiecte atât de importante. Nu presupuneți, pur și simplu, că abuzatorii sunt inofensivi. Aflați cum îi puteți echipa pe lideri pentru a-și păzi bisericile mai bine. Aflați ce anume să căutați la abuzatori. Aflați cum să slujiți mai bine supraviețuitorilor abuzului.

1 Petru 5:8-9: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.”

Notă

^[1] EMT charged by Allegheny County police with sex offenses against children, www.wpxi.com/news/emt-charged-by-allegheny-county-police-with-sex-offenses-against-children/448371983.

[Jimmy Hinton, I Want to Believe. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Întrebare: Cum să luăm măsuri, ca biserică sau ca indivizi, pentru a ne proteja copiii fără să devenim paranoici?

Jimmy Hinton cu mama lui, Clara Hinton

Răspuns: Paranoia este înrădăcinată în absența informației și este contraproductivă pentru protejarea cuiva. Din câte știu eu, după exercițiile de evacuare în caz de incendiu elevii nu tremură pe scaune și nu privesc pe fereastră la fiecare treizeci de secunde, întrebându-se dacă o să izbucnească un incendiu. De ce? Deoarece incendiile au fost studiate nenumărate ore în fiecare scenariu posibil și, drept rezultat, experții în siguranță au venit cu exerciții de evacuare excelente și prezintă informațiile într-un mod rezonabil. Deoarece majoritatea oamenilor cunosc atât de puține despre modul în care operează delincvenții sexuali și din cauză că se dau atât de multe informații eronate despre abuzatori, avem o cultură impregnată de teamă și paranoia. Noi, la Church Protect, ne mândrim că oferim informații de încredere, pentru a-i ajuta pe oameni să le aplice ușor, în mod practic, pentru a ne proteja cu ușurință căminele, bisericile și locurile de muncă.

Întrebare: Este abuzul sexual al copilului realmente atât de răspândit cum spun oamenii sau cifrele sunt exagerate?

Răspuns: Numai în Statele Unite există un număr estimat de 42 de milioane de supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului. Cifrele moderate spun că 1 din 4 fete și 1 din 7-9 băieți sunt abuzați sexual. Eu sunt un adept al statisticilor. De aceea îmi place să știu că statisticile sunt precise, deoarece nu este nimic mai iritant decât cifrele falsificate. Totuși, din păcate, experiența mi-a arătat că astfel de cifre s-ar putea să fie de fapt puțin mai mici decât în realitate. În ultimii câțiva ani am vorbit cu sute și sute de supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului. Ne-am consultat cu numeroase biserici care au cazuri de abuz sexual al copilului. În fiecare rând de scaune de la biserică se află supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului. Ei sunt cei care suferă în tăcere. Trebuie să-i protejăm mai bine pe cei nevinovați, recunoscând răul și vindecându-i pe cei răniți.

Întrebare: Biserica noastră se împotrivește discuțiilor despre abuzul sexual al copilului și nu vrea să avem un seminar de training. În această situație, cum am putea totuși să ne protejăm copiii?

Răspuns: Să fiu sincer, bisericile care se împotrivesc discuțiilor despre abuz sunt cele în care migrează prădătorii. Există pași simpli care se pot face pentru protejarea copiilor, dar din experiență știu că bisericile care refuză să vorbească despre abuz oricum nu vor urma acei pași simpli. Totuși, părinții au o mare putere pentru a-și proteja copii, fie că biserica îi ajută în demersul lor, fie că nu. Lucrurile de bază pe care le pot face părinții este să stabilească granițe clare pentru copiii lor. Nu le permiteți copiilor voștri să stea în poala altor adulți, dacă nu sunt rude de sânge (nu spun că rudele de sânge nu pot fi abuzatori, ci doar că cei care nu sunt rude nu au niciun temei să așeze copii în poala lor). Nu le permiteți copiilor voștri să fie singuri cu alți adulți pentru niciun motiv. Nu există niciun motiv pentru așa ceva. Nu le permiteți copiilor voștri să petreacă noaptea în locuința unui adult. Oricât de ciudat sună, văd în mod obișnuit părinți care își trimit cu bucurie copiii să doarmă în alte cămine – nu cu alți copii, ci cu bărbați adulți! Dacă un bărbat de la biserică cere să vină copiii la el acasă pentru a se juca, alarma ar trebui să vi se declanșeze în minte. Cea mai bună metodă empirică este: „Nu fă asta!”

[Jimmy Hinton, Q & A About Protecting Children from Sexual Abuse. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Jimmy poate fi contactat telefonic la numărul: (01)814.445.5569, prin e-mail la adresa: jimmyhinton79@gmail.com sau pe site-ul www.jimmyhinton.org.]

de Jimmy Hinton

Coaliția pentru Evanghelie a publicat recent un articol intitulat Feriți-vă de lupii frânți.^[1] Deși apreciez conceptul că trebuie să ne ferim de lupi, ideea că lupii sunt frânți a pătruns în Biserică și nu are bază biblică. Am vorbit cu zeci de biserici în ultimele luni și vă pot asigura că vasta majoritate a lor le arată simpatie lupilor care sunt violatori de copii (nu sugerez că numai violatorii de copii sunt lupi; mai multe despre aceasta în următoarea postare). Am scris recent despre bisericile care îi apără pe violatorii de copii aici.^[2] „Trebuie să-l restaurăm cu blândețe pe acest frate” este mantra zilei. A devenit atât de predictibilă, încât ne așteptăm ca fraza respectivă să se rostogolească de pe buzele liderilor bisericii la fel cum sângele și carnea cad de pe cele ale lupului. Ne-am săturat de biserici care vor să aibă grijă de lupi ca ei să se întoarcă la „sănătate”. Rădăcina problemei este că liderii bisericii nu gândesc cu adevărat în termenii de oi și lupi. Ei gândesc ca oile, deci presupun că lupii sunt doar oi frânte, care se pot pocăi și se pot întoarce în țarcul oilor. Dar nu sunt oi. Sunt lupi. Lupi adevărați. Lupii nu se convertesc în oi. Se deghizează în oi. Este o diferență crucială. Ce trec liderii bisericii cu vederea este felul în care sunt descriși în Scriptură lupii și, cel mai important, că Isus și ucenicii Lui nu au vorbit niciodată despre convertirea și pocăința lor.

Isus a folosit descrieri vii pentru a spune lucruri pline de putere. El a folosit parabole și metafore pentru a descrie Evanghelia. A folosit imagini care conectează mintea și inima și a determinat oamenii să acționeze. Când Se afla într-o zonă rurală la munte, le-a spus ucenicilor: „Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.” (Matei 7:15) Se afla în ținutul oilor. Este verosimil că oile pășteau în văzul ucenicilor în timp ce Isus predica această învățătură. Niciun păstor care ar fi auzit cuvintele Lui nu ar fi gândit că Isus îl chema să fie blând, bun sau înțelegător cu un lup. Păstorii nu le spun lupilor să ia loc pentru a le spune: „Ce durere ai în viață de te face să fii așa?” De fapt, în contextul respectiv, Isus nu a vorbit deloc despre durere. A vorbit în termenii roadelor: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor… pomul rău face roade rele.” (Matei 7:16-17) Cere dreptatea lui Dumnezeu ca lupii să-și schimbe inimile și să devină oi sau ca pomii răi să devină pomi buni? Nu! De fapt, cuvintele lui Isus ne dau fiori: „Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7:19-20) El nu a făcut nicio rugăciune pentru a-i salva din flăcări, așa cum găsim în Iuda 1:23. El a făcut o deosebire clară între păcătoși și lupi.

În Ioan 10, Isus Se descrie pe Sine ca păstorul cel bun, care este ușa oilor. Cei care intră pe ușă vor găsi pășune. Cum rămâne cu lupul? Îl numește Isus „frate”? Vorbește despre durerea lui? Să ascultăm cuvintele Lui: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.” (Ioan 10:10). Este Isus suficient de clar? Iată cine sunt lupii. Deși înșală și se deghizează în oi, nu sunt oi. Nu au fost niciodată. Misiunea lor diabolică, adevărata lor identitate este să caute oi pe care să le devoreze. Nu au interes pentru pocăință.

Avem, de asemenea, tendința de a le aplica eticheta de „lup” celor care provoacă divergențe în biserică. Nu toți cei care provoacă divergențe sunt lupi. Unii oameni sunt ca niște mingi metalice pentru demolare și sunt atât de ignoranți, încât nici măcar nu realizează. Alții sunt bine intenționați, dar tot reușesc să-i pună pe oameni pe fugă. Când Biblia îi descrie pe lupi, nu descrie ce fac ei. Descrie cine sunt ei.

Am crescut într-o biserică foarte conservatoare, în care oricine nu dădea învățătură conform tradiției noastre era etichetat ca „lup”. Am primit odată o scrisoare, după ce predicasem ca invitat, în care eram descris ca un „lup în haine de oi” de către un pastor de tineret de la una din școlile care aparținea dreptei conservatoare din denominația Bisericile lui Hristos. Lupii nu sunt alți creștini cu care suntem în dezacord. Nu sunt „frați” sau „surori” prinși în păcat. Sunt ceea ce sunt. Sunt lupi. Sunt diabolici. Tânjesc după carnea mieilor nevinovați. Și vor face totul pentru a ucide și a distruge sufletele oamenilor.

Puneți în contrast descrierile și răspunsurile pe care Jon și cu mine le auzim când lucrăm, folosind adevărurile Bibliei, cu bisericile care au violatori de copii. Iată lucrurile pe care le auzim cel mai des:

Este un stâlp al comunității.

Acest om este unul din cei mai buni prieteni ai mei.

Cred că Îl iubește cu adevărat pe Domnul.

Suntem dispuși să facem tot ce este nevoie pentru a-l ajuta să revină la Domnul.

Vrem să fie înconjurat cu dragoste.

Domnul așteaptă de la noi să iertăm.

Domnul urăște păcatul și îl iubește pe păcătos.

Toți l-au părăsit, este datoria noastră să ne strângem în jurul lui.

Este membru al acestei biserici de treizeci de ani.

Nimeni nu se află dincolo de răscumpărare.

Harul Domnului este de ajuns.

Iată câteva lucruri pe care le spune Biblia despre lupi și prorocii mincinoși care, apropo, sunt învățători mincinoși fiindcă scopul lor ultim este să distrugă sufletele copiilor lui Dumnezeu:

Vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. (Efeseni 5:6)

Oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. (2 Timotei 3:13)

Vor strecura pe furiş erezii nimicitoare.

Nişte dobitoace fără minte,

din fire sortite să fie prinse şi nimicite.

Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare.

Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste.

Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit.

Momesc sufletele nestatornice.

Au inima deprinsă la lăcomie.

Sunt nişte blestemaţi!

Au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.

Nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună.

Lor le este păstrată negura întunericului.

Momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.

Câinele s-a întors la ce vărsase.

Scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă. (Toate cele de mai sus, din 2 Petru 2)

Puteți fi siguri. Adevărații lupi obțin plăcere făcând rău sufletelor nevinovate, iar cel mai eficient mod pentru a o face este în Numele lui Isus. De ce nu reușim să vedem ceea ce este clar arătat în Biblie? Vor urma o postare sau două pe blogul meu care vor oferi pași practici cu ce putem face efectiv, pentru a identifica cine sunt adevărații lupi și cum să ne protejăm turma de ei.

Note

^[1]  Joe Carter, Beware of Broken Wolves, www.thegospelcoalition.org/article/beware-of-broken-wolves.

^[2] De ce violatorii de copii sunt tratați mult mai bine în Biserică decât victimele lor

[Jimmy Hinton, Dear Church: Stop trying to convert wolves. Copyright © 2017 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Nu sunt un profet care poate prezice viitorul, dar chiar acord atenție tiparelor. Tiparele pot fi predictori buni, iar atenția pe care o acord tiparelor m-a ajutat să înțeleg bine modul în care gândesc pedofilii. În lucrarea mea cu bisericile, acord întotdeauna atenție tiparelor – care sunt câteva răspunsuri universale la abuz, cele mai obișnuite întrebări, cele mai importante preocupări etc. Și citesc și analizez știrile despre abuz în fiecare zi. Deci care sunt predicțiile mele despre cum se vor desfășura lucrurile în 2018?

# 1 Bisericile vor continua să arate compasiune abuzatorilor

Acesta este de departe cel mai important și mai dificil conflict cu care vom continua să ne confruntăm. Biserica a devenit un refugiu pentru delincvenții sexuali înregistrați. Micul secret murdar este că încă nu am vizitat o biserică care să nu aibă cel puțin un delincvent sexual înregistrat. Nu este o exagerare. Din păcate, conducătorii rareori le dezvăluie aceasta membrilor laici ai bisericii. Acest tipar toxic este motivat de o teologie greșită (niciun păcat nu este mai rău decât celelalte) și este alimentat de faptul că abuzatorii clădesc fațada ideală. Când instruiesc bisericile, demonstrez în mod activ tehnicile pe care le folosesc abuzatorii în biserică pentru a abuza copii. În trecut mă simțeam frustrat că, indiferent cât de mult sau cât de convingător vorbeam, liderii bisericii tot credeau că era suficient „să nu-l piardă din ochi” pe abuzator. Nu este. Mulți dintre voi știți cât de nerușinați au fost abuzatorii voștri. Faptul că se află într-un loc public nu este un inhibitor pentru ei. Deloc. Tot vor molesta copii în prezența altora. Deci am trecut la demonstrații. A vedea înseamnă a crede, deci demonstrez că nu percepem atât de bine cum credem. Totuși, vasta majoritate a bisericilor vor continua să fie învinse de violatori periculoși ai copilului în 2018.

# 2 Abuzul sexual al copilului va fi un subiect fierbinte

În mod ironic, numeroase biserici vorbesc despre abuzul sexual al copilului și ies din negare. Din păcate, aceasta se întâmplă deoarece este nevoie de o experiență personală pentru a ne trezi la realitatea abuzului. Personal nu cred că în cele mai multe cazuri „tăcerea este acceptabilă”. Am păstrat tăcerea ani de zile, până ce s-a întâmplat în biserica noastră. Întotdeauna am urât abuzul. Dumnezeu știe, l-am denunțat pe tatăl meu. Dar efectiv nu am avut idee că abuzul era atât de obișnuit, pentru că nu fusesem trezit la realitate. Multe, multe biserici sunt trezite la realitate deoarece supraviețuitorii s-au săturat să trăiască în tăcere, în timp ce abuzatorii lor trec prin viață în pas de dans, producând tot mai multe victime. Observăm o schimbare culturală radicală, în care bisericile nu au altă alegere decât să se adreseze abuzului sexual în toate formele sale. Ceea ce mă conduce la # 3.

# 3 Supraviețuitorii îi denunță pe abuzatorii lor ca niciodată înainte

Acesta este lucrul cel mai încurajator. Supraviețuitorii sunt aproape întotdeauna făcuți să creadă că sunt singuri, că abuzul a fost cumva din vina lor și că dacă vor spune, vor exista consecințe majore. Scandalul Harvey Weinstein a deschis calea, a schimbat situația, a activat o armată de supraviețuitori care sunt gata să se lupte pentru dreptate. Opinia mea este că temelia pentru ca supraviețuitorii să devină împuterniciți a fost pusă de cazurile Jerry Sandusky, Jared Fogle, Bill Cosby și Anthony Weiner. Toate au fost cazuri importante, iar publicul a fost indignat când tot mai multe detalii au fost date publicității. Când a izbucnit cazul Weinstein, milioane de supraviețuitori curajoși au strigat: #MeToo! Numai în ultimele treizeci de zile, am văzut cum politicieni, o mulțime de actori de la Holywood, reporteri cunoscuți de la știri și actori de comedie au fost denunțați public ca abuzatori, incluzând nume precum Kevin Spacey, Louis C. K., Richard Dreyfuss, Steven Seagal, Sylvester Stallone, Al Franken și așa mai departe. Și să nu uităm cât de public a făcut-o Corey Feldman,^[1] numind pedofili pe nume și promițând să denunțe fiecare pedofil de la Holywood pe care îl cunoaște. Dacă sunteți ca mine, nu ați putut ține pasul cu scandalurile despre abuz care au izbucnit în ultimele șapte zile. Lista continuă să crească și va continua să crească în 2018. Pentru prima dată de mult timp, abuzatorii care continuă să abuzeze își asumă un risc foarte mare ca scheletele pe care le au în dulap să fie scoase la iveală, pentru ca lumea să le vadă.

Aștept comentariile voastre despre tendințele pe care le vedeți.

Notă

^[1] Leora Arnowitz, Corey Feldman goes after another alleged abuser

[Jimmy Hinton, Three predictions for sexual abuse in the church for 2018. Copyright © 2017 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

„Seducătorii” reprezintă până la 90% dintre abuzatorii sexuali ai copilului. Ceilalți 10% sunt „acaparatorii”. Acaparatorii sunt disperați. De obicei sunt prinși pentru că fac o mulțime de greșeli. Seducătorii, pe de altă parte, sunt răbdători, inteligenți, șireți, respectați în comunitățile lor și sunt rareori prinși. Cele ce urmează sunt zece comportamente nepotrivite foarte obișnuite etalate de seducători. Distribuiți lista prietenilor și familiei voastre. Dacă cineva face aceste lucruri, fiți siguri că nu o face cu intenții bune. Interveniți! Trebuie să încetăm să ignorăm semnele vizibile. Dacă cineva postează fotografii cu copiii voștri pe care le face fără permisiunea voastră, blocați-l și spuneți-i de ce l-ați blocat. Dacă intuiția vă avertizează, ascultați de ea. Să nu vă simțiți niciodată obligați să lăsați pe cineva să vă privească copiii fiindcă vă presează să o faceți. Spuneți simplu „nu”.

Zece comportamente specifice etalate de pedofilii periculoși

1. Insistă să facă babysitting cu copilul tău (copiii tăi), chiar dacă spui „Nu, mulțumesc.” Îți va spune că motivul este să-ți dea o pauză și te va face să te simți vinovat dacă spui „nu”.

2. Postează imagini cu copiii tăi în media de socializare, adesea pozând în timp ce îi îmbrățișează sau îi așază în poala lui.

3. Adresează comentarii nepotrivite atât față de tine, dar mai ales publicului prin media de socializare, lăudându-se că copiilor tăi le place să doarmă în brațele lui, să joace jocuri cu el și să petrecă timp cu el.

4. Se referă la copiii tăi mici ca la „cel mai bun prieten al lui”, „nepoți” sau „copii adoptivi”.

5. Insistă ca ei să petreacă noaptea la el acasă și îți va cere asta în mod repetat, chiar dacă spui „nu”. Va viziona frecvent filme împreună cu copiii tăi și se va lăuda cu timpul pe care l-a petrecut „dezmierdându-i”.

6. Îi ia frecvent pe copiii tăi în diferite ieșiri – în drumeții, ieșiri în parc, cu cortul, la meciuri.

7. Îi transportă frecvent pe copiii tăi când el este singurul adult în mașină.

8. Se oferă să le facă baie copiilor tăi și/sau să le schimbe îmbrăcămintea (pijamale, costum de baie sau piese de îmbrăcăminte când își murdăresc hainele).

9. Face comentarii frecvente despre înfățișarea copiilor tăi: el/ea este frumos/frumoasă, drăguț(ă), uimitor/uimitoare, splendid(ă), arată ca un model, va zdrobi inimile etc.

10. Pe media de socializare va da like la cele mai multe imagini cu copiii tăi, în special dacă privesc direct la cameră sau sunt în rochii sau costume de baie.

Acestea sunt comportamente periculoase pe care le etalează pedofilii bărbați. Nu înseamnă că ignorăm faptul că și femeile abuzează. Vom posta o listă similară despre abuzatoare foarte curând. Majoritatea pedofililor sunt bărbați, dar există încă un număr semnificativ de abuzatoare și este nevoie să fim capabili să le identificăm și pe ele.

[Jimmy Hinton, 10 Telltale Behaviors Dangerous Pedophiles Exhibit. Copyright © 2017 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Jimmy este originar din zona Somerset, Statele Unite. A crescut în biserica The Somerset Church of Christ. A graduat Universitatea Harding din Seachy, Arkansas în anul 2001, devenind licențiat în Biblie și Religie și a graduat Școala de Teologie Harding din Memphis, Tennessee în mai 2007, devenind licențiat în Pastorație. În anul 2007 Jimmy a primit distincția Jack P. Lewis Ministry of Study Award. A început să predice la Somerset cu normă întreagă în iunie 2009. Jimmy s-a căsătorit cu Natalie în 2005, ei fiind părinții mândri ai lui Eden, Cameron și Isaac.]