de Bob Davies

Bob Davies

John Paulk nu va uita niciodată parada homosexualilor din 1986, din Columbus, Ohio. Un bine-cunoscut imitator al femeilor, se afla în spatele unui Mustang roşu decapotabil, purtând un costum alb de in şi o perucă blondă.

„Candi, te iubim”, a strigat un bărbat. „Eşti cea mai grozavă drag queen din Columbus.” John a zâmbit şi a făcut cu mâna.

Deodată, John a auzit lozinci scandate şi strigăte în faţă şi a observat o mică mulţime de oameni care îşi fluturau Bibliile deasupra capetelor. Unii purtau pancarte cu mesaje precum „Dumnezeu îi urăşte pe poponari” şi „Întoarce-te la Dumnezeu sau arzi.”

„De ce nu ne lăsaţi în pace? Nu vă facem niciun rău”, s-a gândit John, în timp ce o ciudată senzaţie de rău i-a cuprins stomacul. Apoi un alt gând i-a venit în minte: „Cine ar vrea să urmeze un Dumnezeu ca Cel pe care Îl prezintă ei?”

Şase luni mai târziu, un pastor care se purtase ca un adevărat prieten cu John la tipografia unde lucra, s-a autoinvitat în apartamentul lui John. Deşi John suspecta că pastorul venea ca să vorbească despre Dumnezeu, a fost de acord.

În noaptea aceea s-au rugat împreună, în timp ce John şi-a încredinţat viaţa lui Cristos. Curând a renunţat la stilul de viaţă homosexual, deoarece a devenit profund implicat în biserică. Astăzi, John şi soţia lui, Anne (o fostă lesbiană) trăiesc în Portland, Oregon, unde el se pregăteşte pentru o carieră în consilierea creştină.

Deşi John se mai luptă încă ocazional cu ispite şi amintiri ale stilului de viaţă pe care l-a părăsit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al comunităţii sale creştine, merge pe drumul către plinătate. Mii de alţi bărbaţi şi femei – toţi implicaţi anterior în homosexualitate – au experimentat schimbări similare în vieţile lor. Şi aproape toţi spun că un grup de creştini, care le-a arătat dragoste şi preocupare adevărată, a făcut ca lucrurile să fie diferite.

Jumătate de Evanghelie

„Biserica anilor 1990 trebuie să decidă dacă vrea să împlinească nevoile relevante ale societăţii de astăzi”, a spus Sy Rogers, în timpul unui seminar la Biserica Baptistă Park Avenue din Titusville, Florida, despre lucrarea cu homosexualii. „Dacă biserica voastră este echipată pentru a sluji nevoilor societăţii voastre, veţi fi relevanţi; dacă nu, nu veţi fi relevanţi.”

În Matei 28:19, Isus le spune ucenicilor Săi: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Cuvântul „neamurile” înseamnă „grupuri etnice”. Astăzi, populaţia homosexuală se află printre ultimele grupuri de oameni la care nu s-a ajuns cu Evanghelia. Iar acest grup de oameni îi include chiar şi pe unii care se află în bisericile noastre.

Poveştile celor care se luptă cu homosexualitatea sunt rareori la fel de senzaţionale ca cea a lui John Paulk. Deseori, cei care se luptă cu homosexualitatea stau liniştiţi în şirul de bănci duminica dimineaţa, neimplicaţi în subcultura homosexuală sau într-o relaţie homosexuală. Suferă singuri, în timp ce experimentează haosul interior al dorinţelor în conflict.

„Aproape 100% dintre cei care intră în biroul meu au mers în trecut la biserică, dar nu au găsit ajutor în biserica locală pentru atracţia lor faţă de persoanele de acelaşi sex”, spune Rick Hughes, Director la Misiunea Eleutheros din Winter Park, Florida.

Hughes încearcă să schimbe situaţia. Când vorbeşte la conferinţe despre acest subiect, este adesea întâmpinat cu indiferenţă şi intoleranţă. Odată, a vrut să ţină un scurt seminar despre homosexualitate pentru o congregaţie locală, dar pastorul a refuzat.

„Nu avem această problemă aici”, a spus pastorul. Din nefericire, nu ştia că trei membri din biserica lui, precum şi cineva din personalul său, urmau consiliere la Eleutheros pentru tendinţele lor homosexuale.

Bisericile care nu înţeleg nevoia de a se adresa homosexualităţii sunt deseori confuze în privinţa modului în care ar trebui să trateze o problemă, care a devenit atât de sensibilă emoţional şi politic. Homosexualitatea dezbină multe confesiuni de-a lungul ţării. Chiar şi unii creştini conservatori se clatină în convingerile lor, când descoperă homosexualitatea la membrii familiei şi la prietenii de la biserică.

„Homosexualitatea este problema anilor 1990 care produce dezbinare”, spune autorul şi vorbitorul Joe Dallas, care conduce Serviciile de Consiliere Genesis din Orange, California. Şi, crede el, multe congregaţii le prezintă doar o „Evanghelie parţială” bărbaţilor şi femeilor care sunt implicaţi în relaţii homosexuale.

„Comportamentul homosexual este pronunţat neblibic, dar nimeni nu oferă o soluţie”, spune Dallas. „Nu putem predica împotriva unui anumit păcat, fără să oferim o alternativă.” Dallas compară această situaţie cu mişcarea pro-viaţă, ai cărei lideri au descoperit eficienţa oferirii ajutorului practic – precum consilierea în situaţia de criză şi adăpostirea femeilor gravide – pe lângă a spune: „Nu-ţi omorî copilul nenăscut!”

Unii creştini s-au îndreptat spre politică, pentru a opri mişcarea internaţională tot mai puternică pentru drepturile homosexualilor. Mary Heathman a simţit tensiunea în tot Colorado, din cauza Amendamentului 2, un amendament constituţional de stat, conceput pentru a preveni deciziile pentru drepturile homosexualilor. Ca Director la Where Grace Abounds, o misiune de recuperare pentru homosexuali din Denver, Heathman a auzit remarci supărate atât din partea membrilor Bisericii, cât şi a liderilor pro-homosexualitate, în timp ce se certau din cauza amendamentului, care a trecut la voturi, dar a fost trimis mai târziu înapoi în tribunale.

„Oamenii Bisericii intră în politică pentru diverse motive”, spune Heathman. „Unii sunt foarte iubitori şi nu pierd din vedere individul, dar alţii luptă mai degrabă cu modul de gândire al lumii, în loc să-şi amintească de conflictul spiritual implicat.”

Heathman spune că una din cele mai mari probleme cu o anumită legislaţie care are ca scop combaterea drepturilor pentru homosexuali, este că izolează un anumit păcat. „Dacă vrem să păstrăm echilibrul, trebuie să vorbim despre păcatul sexual în general, nu doar despre homosexualitate.”

Joe Dallas îşi aminteşte cum arăta lupta de cealaltă parte a gardului. Cu zece ani în urmă, Dallas era activist pentru drepturile homosexualilor şi pastor de tineret la Biserica Comunităţii Metropolitane, pro-homosexualitate, din sudul Californiei. „Bisericile homosexuale sunt pline de bărbaţi şi femei care ştiu bine care este adevărul”, spune Dallas. „Dar simt că nu au nicăieri altundeva unde să meargă. Şi nimeni nu le-a arătat în mod convingător că există o cale de ieşire din acest păcat.”

Puţini creştini evanghelici, adaugă Dallas, sunt dornici „să se oprească şi să asculte o clipă durerea unui homosexual”. Mişcarea Bisericii pro-homosexualitate, care oferă dragoste şi acceptare atât persoanei, cât şi comportamentului său, reprezintă o alternativă atrăgătoare pentru unii membri ai comunităţii homosexuale, care percep Biserica evanghelică ca prea doritoare de a critica şi „homofobă”.

Dallas spune că prea puţine biserici conservatoare recunosc preţul mare plătit de mulţi homosexuali care devin credincioşi evanghelici. Dintr-odată, aceşti bărbaţi şi femei se confruntă cu realitatea renunţării la prieteni apropiaţi, la parteneri pe termen lung, la o comunitate care îi susţine şi poate chiar la o slujbă sau la o carieră, pentru a-L urma pe Cristos. Şi prea adesea nu primesc simpatie de la prietenii din biserică, a căror părere este că ar trebui „doar să se pocăiască şi să termine cu asta”.

Jeff Konrad îşi aminteşte încă neliniştea părăsirii partenerului său homosexual, cu aproape zece ani în urmă. „Mă durea fizic din cauza neliniştii emoţionale. Dar câţiva bărbaţi creştini heterosexuali s-au făcut disponibili la orice oră din zi sau din noapte. Astăzi sunt în viaţă pentru că acei oameni m-au iubit.”

După ce Îl primeşte pe Cristos, un homosexual are nevoie disperată de sprijinul Bisericii pentru a rămâne liber de păcat. Experienţa convertirii nu îndepărtează imediat dorinţele homosexuale. La fel ca orice creştin care se luptă cu ispita şi care suportă consecinţele unui trecut tulbure, acceptarea lui Cristos este doar primul pas în călătoria spre împlinire.

Mulţi dintre cei care au ieşit de ani de zile din stilul de viaţă homosexual încă se luptă cu ispita, deşi de obicei mai puţin frecvent. Mulţi se căsătoresc şi se identifică mai mult cu heterosexualii, dar aceasta nu garantează eliberarea completă de dorinţe homosexuale ocazionale.

Majoritatea, care rămân necăsătoriţi, se luptă şi mai mult, pentru că rămân celibatari. De aceea, încurajarea şi responsabilitatea continuă din partea Bisericii sunt atât de importante, pentru a-i ajuta să rămână pe drumul spre împlinire.

Depăşind bariera sunetului

Bisericile pot oferi o atmosferă de susţinere, dacă sunt dornice să spargă tăcerea care înconjoară acest subiect în multe adunări evanghelice. Când Ken Korver, pastor asociat la Biserica Reformată Emmanuel din Paramount, California, a înţeles că mai mulţi bărbaţi din grupul de celibatari se confruntau cu homosexualitatea, a abordat problema direct de la amvon. Korver a ţinut o predică despre 1 Corinteni 6:9-11, unde apostolul Pavel identifică comportamentul homosexual ca păcat, dar un păcat care poate fi iertat. „Această biserică este un loc în care oamenii răniţi sunt bine-veniţi”, a spus Korver congregaţiei sale. „Dar nu trebuie să rămânem răniţi; trebuie să intrăm în planul lui Dumnezeu.” Apoi a cerut ca oricine se luptă cu ispite homosexuale să meargă să discute cu cineva din personalul pastoral.

„Le-am făcut cunoscut oamenilor că le vom fi alături în procesul vindecării”, îşi aminteşte Korver. Curând, un grup de bărbaţi care erau foşti homosexuali se întâlneau săptămânal.

Apoi Korver a dus procesul de vindecare un pas mai departe: a pus la cale un program de mentorare în biserică, care consta din sesiuni de instruire de trei, patru ore, pentru bărbaţii heterosexuali care vroiau să înţeleagă mai bine homosexualitatea. Numele a cincizeci de „absolvenţi” ai acelor sesiuni le-au fost făcute cunoscute foştilor homosexuali, care puteau să ceară un partener faţă de care să dea socoteală şi care să se poarte ca un adevărat prieten cu ei.

„Formarea acestui gen de relaţii de mentorat este esenţială pentru ca un «fost homosexual» să depăşească modul său de gândire”, explică Korver. „Când bărbaţii care înving homosexualitatea sunt acceptaţi de alţi bărbaţi din biserică, în mare parte apare vindecarea.”

Alte congregaţii, din toată ţara, au avut un succes similar în ajutorarea bărbaţilor homosexuali şi femeilor homosexuale. În ultimele două decenii, Biserica Open Door din San Rafael, California, şi-a câştigat reputaţia de „biserică unde homosexualii găsesc vindecare”.

Acea adunare de o sută de adulţi, situată la douăzeci de mile nord de San Francisco, este centrul spiritual al Love In Action, una din cele mai vechi misiuni pentru foştii homosexuali (înfiinţată în 1973). LIA are un program de ucenicie de doi ani, care atrage participanţi din toată lumea. Mulţi devin membri permanenţi ai Open Door, după ce părăsesc bisericile unde nu au primit sprijin pentru rezolvarea problemele legate de identitatea sexuală.

Un proaspăt absolvent al programului, avocat şi fost vicepreşedinte de bancă în Virginia, a stat în faţa congregaţiei ca să-şi exprime mulţumirile pentru sprijinul pe care l-a primit. „Aceasta este o biserică unde nu trebuie să şopteşti cuvântul «homosexual»”, a spus el. „Ştiu că viaţa mea nu va mai fi niciodată aceeaşi, datorită dragostei pe care am simţit-o aici.”

La începutul fiecărui program, membrii sunt prezentaţi congregaţiei, la o slujbă specială de seară. După aceea, membrii bisericii sunt încurajaţi să vină în faţă şi să-şi asume obligaţia de a se ruga pentru unul sau mai mulţi foşti homosexuali. Liderii programului recunosc că mulţi membri ai bisericii vor să-şi ofere sprijinul, dar nu ştiu cum. De aceea sunt distribuite cartonaşe pentru rugăciune, care dau sugestii specifice: trimite-i celui care este membru în program o felicitare de ziua de naştere, invită-l la tine acasă la cină, telefonează-i periodic pentru a-l încuraja, include-l într-o ieşire la iarbă verde cu familia, cere-i să aducă ceva pentru o masă de sărbătoare la tine acasă.

La Biserica Discovery din Orlando, Florida, membrii bisericii, responsabilii şi consilierii bisericii sunt instruiţi ca să-i ajute pe foştii homosexuali, rugându-se pentru ei şi cerându-le responsabilitate strictă. „În general îi punem [pe cei care se luptă cu homosexualitatea] într-un grup de slujire cu persoane de acelaşi sex, cu doi sau trei oamenii instruiţi”, spune responsabilul Barry Johnston. „Liderii oferă încurajare, ajutor practic şi prietenie. Aceasta sprijină şi identificarea lor sexuală, într-un mod lipsit de ameninţare.”

„De asemenea, cerem responsabilitate strictă. Într-un mediu protejat, îi întrebăm despre gândurile lor, despre materialele pe care le citesc, despre filmele pe care le văd.” Liderii îi întreabă, de asemenea: „Eşti liber să te îndrepţi în direcţia pe care Dumnezeu a creat-o pentru tine?” Apoi îi includ în activitatea principală a bisericii, îndrumându-i cu discreţie şi înţelepciune într-un loc în care pot sluji.

În afara misiunilor formale, bisericile pot deseori sluji foştilor homosexuali, schimbându-şi atitudinea şi devenind conştiente de punctele sensibile ale celor care se luptă cu homosexualitatea. „M-am aflat în preajma unor oameni din adunare care au făcut glume despre cei care sunt homosexuali”, spune Brad Grammer, care conduce Face-to-Face, o misiune pentru homosexuali la Biserica First Evangelical Free din partea de nord a oraşului Chicago. „Chiar m-a durut, pentru că ei nu ştiau că mă luptasem cu homosexualitatea.”

Grammer spune că un alt mod în care bisericile pot ajuta este să ofere relaţii de ucenicie. El crede că dacă o biserică funcţionează aşa cum ar trebui, oferind relaţii sincere, încurajatoare, celor care se luptă cu homosexualitatea sau cu orice alt păcat, ar fi mai puţină nevoie de grupuri formale. Oamenii au nevoie şi de mai multe informaţii despre homosexualitate, care să-i ajute să-i înţeleagă pe cei care se luptă cu această problemă, spune Grammer.

Recoltă nedorită

Mona Riley, soţia pastorului senior de la Open Door, spune că există potenţialul pentru o mare recoltă spirituală în comunitatea homosexuală, dar „este o recoltă nedorită. Nu vrem să o culegem. Creştinii nu sunt siguri că vor să-şi petreacă eternitatea cu aceşti oameni.” Trezirea trebuie să aibă loc mai întâi în biserică, spune ea, „înainte de a avea loc în comunitatea homosexuală”.

Riley vede „o împietrire a inimii în Biserica americană” faţă de cei care au fost implicaţi în comportamentul homosexual. „Trebuie să învăţăm compasiunea”, spune ea. „Judecăm acest păcat particular ca fiind mai rău decât oricare altul, dar nu văd aceasta în Scripturi.”

Liderii misiunilor pentru foştii homosexuali din ţară recunosc barierele ascunse care împiedică bisericile să-i îmbrăţişeze pe cei care se luptă cu homosexualitatea. Cea mai importantă se referă la SIDA, spune Chuck Therrien, Directorul Misiunii ReCreation din Manchester, New Hampshire. Membrii bisericii se tem să nu contacteze boala prin contact întâmplător, precum atingerea unui individ infectat sau folosirea în comun a toaletei. În ciuda asigurărilor liniştitoare din partea experţilor în sănătate, temerile persistă.

Therrien spune că membrii bisericii se tem şi că foştii homosexuali le vor molesta copiii sau vor ademeni tinerii în stilul de viaţă homosexual. „Dar de ce ar implica pe cineva într-un stil de viaţă pe care îl dispreţuiesc şi pe care încearcă să îl învingă cu disperare?” reflectă el. Therrien arată, de asemenea, că cei mai mulţi adulţi homosexuali sunt atraşi sexual de alţi adulţi, nu de copii. Şi deşi un asemenea abuz este improbabil, bisericile ar trebui să fie deja pregătite pentru a preveni orice fel de abuz sexual al copilului, homosexual sau heterosexual. Astfel de precauţii ar trebui să micşoreze temerile membrilor bisericii şi să-i facă liberi de a sluji oricui intră pe uşa bisericii.

Liderii bisericilor care şi-au asumat riscul de a se aventura în acest gen de misiune şi-au văzut bisericile influenţate pozitiv. „Oamenii noştri sunt mândri că suntem o biserică devotată Bibliei, dar care trăieşte Biblia în moduri progresiste”, spune Ken Korver. „Nu compromitem adevărul, dar congregaţia este încântată că experimentăm harul.”

Există, de asemenea, mult suport la Biserica Open Door pentru programul Love In Action. „Oamenii noştri sunt încântaţi să se afle în linia întâi în ceea ce priveşte această problemă”, spune pastorul senior Michael Riley.

Personalul acestor biserici şi cei specializaţi în ajutarea homosexualilor insistă că nu fac nimic diferit sau neobişnuit faţă de ucenicia obişnuită, oferită de orice biserică evanghelică. „Tot ce trebuie să ştii este cum să iubeşti şi să rosteşti adevărul”, spune Joe Dallas, „şi ai toate instrumentele necesare pentru a-i ajuta pe aceşti oameni.”

John Paulk, fostul imitator al femeilor, este de acord. După ce a devenit creştin, John s-a mutat în California ca să facă parte din LIA. A frecventat Biserica Open Door şi a găsit sprijin necondiţionat, îndeosebi din partea bărbaţilor din biserică. „Bărbaţii heterosexuali s-au purtat ca nişte adevăraţi prieteni cu mine, s-au rugat pentru mine şi m-au invitat în casele lor pentru părtăşie. M-au tratat cu respect şi cu afecţiune sinceră. Este într‑adevăr atât de simplu. M-au iubit pe deplin.”

[Bob Davies, Homosexuals and the Church: Will We Offer Hope? Copyright © 1994 Bob Davies. Tradus şi folosit cu permisiune.]

de Cosmin

Ceea ce face farmecul unui om este frumuseţea sau bunătatea lui? Noi am ales bunătatea, alţii frumuseţea…

Ajută aceşti oameni speciali, homosexualii, care au ales greşit, să descopere ce ţi-a descoperit Dumnezeu, frumuseţea Lui extraordinară.

Caută şi în scrum sau în colbul de pe drum, poţi găsi bijuterii şi acolo…

Dacă eşti sau vrei să fii pescar de oameni, caută şi în mâl, acolo unde peştii sunt privaţi de Apa Vieţii.

Fii sensibil să pescuieşti peştii care tac, care poate nu au curajul să mai spere că vor fi ajutaţi, care se zbat singuri în mâl şi nebăgaţi în seamă de cineva. Fii unul dintre cei care îşi asumă rolul de a scoate un peşte din mâl! Mâlul miroase urât şi mulţi din biserici îl ocolesc, deoarece cred că mâlul se va lipi de suflet şi nu de haine?! Isus S-a băgat în mâl! El nu a simţit ruşine sau dezgust, ci i-a privit cu ochii dragostei izvorâte din Tatăl.

Nu uita, ei se află printre noi… dar omul nu ia seama.

Cristos a murit şi pentru ei! Tu ce atitudine ai?

[Pentru mărturia lui Cosmin, clic aici.]

de David Feddes

David Feddes

Să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. (Iuda 3)

În iunie 2002, sinodul Diocezei Anglicane din New Westminster şi-a autorizat episcopul să ţină o slujbă pentru binecuvântarea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex. Acest organ de conducere al Bisericii canadiene a vrut un ritual pe care să îl folosească în fiecare dintre congregaţiile sale, dându-le posibilitatea cuplurilor homosexuale să-şi pecetluiască relaţia cu autoritatea şi binecuvântarea Bisericii. Majoritatea delegaţilor au sprijinit mişcarea, dar unii i s-au opus puternic. După votul pentru binecuvântarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, unii au ieşit de la întâlnire şi s-au declarat în afara părtăşiei cu episcopul şi cu sinodul.

Unul dintre cei care au plecat a fost teologul şi autorul Dr. James I. Parker. El a explicat mai târziu, într-un articol dintr-o revistă: „De ce am plecat de lângă ceilalţi? Pentru că această decizie… falsifică Evanghelia lui Cristos, părăseşte autoritatea Scripturii, pune în primejdie mântuirea fiinţelor omeneşti şi trădează Biserica în rolul ei desemnat de Dumnezeu, de bastion şi apărătoare a adevărului divin (Christianity Today, ianuarie 2003).

Lucrurile au devenit şi mai dificile pentru anglicanii care au fost de aceeaşi părere cu Parker. Când s-au declarat în afara părtăşiei cu episcopul şi organul lor de guvernare, au spus că rămân loiali Bisericii Anglicane mai largi. Dar apoi Dr. Rowan Williams a fost desemnat arhiepiscop de Canterbury, cap al tuturor bisericilor anglicane şi episcopale din lume. Williams spune: „Nu sunt convins că un homosexual trebuie să fie celibatar”, iar el personal a ordinat un preot care avea un partener homosexual. Desemnarea lui Rowan i-a încântat pe unii, dar i-a deranjat pe mulţi anglicani din toată lumea. De exemplu, mulţi africani au ajuns să-L cunoască pe Cristos prin preoţii anglicani, iar mulţi creştini şi lideri africani susţin învăţătura biblică istorică şi se opun curentelor pro‑homosexualitate.

Anglicanii nu sunt singurii afectaţi de problema cuplurilor homosexuale în biserică. În unele denominaţiuni, precum Biserica Unită a lui Cristos din Statele Unite şi Biserica Unită a Canadei, parteneriatele între persoanele de acelaşi sex au primit binecuvântări oficiale, iar homosexualii şi lesbienele care sunt activi din punct de vedere sexual, pot fi ordinaţi ca preoţi. Biserica Unită a Canadei a adoptat o declaraţie care spune: „Orientările sexuale omeneşti (lesbiană, homosexuală, bisexuală, transsexuală, heterosexuală) sunt un dar de la Dumnezeu, parte a diversităţii minunate a creaţiei.”

Sprijinirea homosexualităţii este atât de puternică în unele grupuri ale Bisericii, încât serviciile divine de Crăciun şi de Paşte sunt evenimente de o zi, în timp ce parada homosexualilor durează o lună întreagă. O congregaţie universalistă unitariană din zona Bostonului nu numai că sărbătoreşte parada homosexualilor, dar face şi din Crăciun o manifestaţie pentru homosexualitate, lăudându-se că slujba ei din Ajunul Crăciunului prezintă Corul Bărbaţilor Homosexuali din Boston.

Făcând lobby pentru schimbare

În timp ce un număr de grupări religioase binecuvântează parteneriatele homosexuale, ce se poate spune despre denominaţiunile în care standardele oficiale interzic unirea homosexuală, ca fiind contrară voii lui Dumnezeu? Ei bine, chiar şi în multe dintre acele denominaţiuni, există puternice grupări pro-homosexualitate. Acele grupări se opun poziţiilor oficiale ale bisericilor şi continuă să facă lobby pentru schimbare. Ele vor aprobarea Bisericii pentru sexul homosexual, pentru căsătoria homosexuală şi pentru homosexuali şi lesbiene ca pastori şi lideri. Biserica Metodistă Unită, de exemplu, interzice oficial pastorilor să binecuvânteze parteneriatele homosexuale şi lesbiene, dar mulţi episcopi, pastori şi membri metodişti luptă pentru schimbare.

Biserica Prezbiteriană (SUA) este într-o situaţie similară: denominaţiunea a votat strâns împotriva sprijinirii parteneriatelor homosexuale, dar există o mişcare pro‑homosexualitate destul de mare, insistând pentru schimbare. O grupare numită Prezbiterieni mai fericiţi a publicat o declaraţie, sfidând poziţia Bisericii şi solicitând o schimbare imediată, spunând: „Dreptatea nu poate aştepta… Politica Bisericii cu privire la sexualitate dezbină familii şi face din prieteni duşmani. Efectul ei este că îi face… pe cei care spun adevărul, nedemni de a participa pe deplin. Etica este răstălmăcită… Credem că a venit timpul să ne ridicăm pentru cei cărora li se refuză participarea deplină în biserica noastră: lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali prezbiterieni, pe care Dumnezeu i-a chemat să slujească… nu avem altă alegere. Facem aceasta fiindcă este corect.”

Unele denominaţiuni baptiste liberale sau luterane au, de asemenea, lobby-uri pro-homosexualitate destul de puternice. Mişcări similare există chiar în denominaţiuni care nu este probabil să-şi schimbe poziţia oficială. Romano-catolicii au un grup pro-homosexualitate, numit Demnitate. Homosexualii şi lesbienele din bisericile răsăritene şi ortodoxe au format Axios, pentru a le promova cauza.

Propria mea denominaţiune, Biserica Reformată Creştină din America de Nord, consideră oficial că comportamentul homosexual este păcătos şi că cei care se angajează în el trebuie să se pocăiască şi să se abţină de la contactul homosexual, parteneriatele lor nu pot fi binecuvântate oficial, iar ei nu pot să fie aleşi ca lideri ai Bisericii. Dar recent, o congregaţie creştină reformată din Toronto a decis că orice poziţie de conducere din congregaţia lor va fi deschisă membrilor homosexuali care au relaţii stabile. Liderii acelei congregaţii au simţit că trebuiau să aprobe liderii homosexuali, indiferent ce spunea denominaţiunea. Ei au declarat: „Experienţele pe care le-am acumulat ne-au condus în punctul în care a trebuit să alegem: Suntem gata sau nu să ne identificăm ca o congregaţie atotcuprinzătoare?… Totul era, într-un anumit fel, în joc.”

Când alte biserici creştine reformate din zona Toronto s-au întâlnit ca organizaţie regională, au publicat o acuzaţie aproape unanimă. I-au recomandat bisericii din Toronto să se pocăiască, să anuleze decizia şi să se rededice trăirii după standardele biblice. Dacă congregaţia merge înainte cu ordinarea homosexualilor, ar putea fi exclusă din denominaţiune.

O intersecţie de drumuri

Cum ar trebui să se raporteze bisericile la cuplurile homosexuale şi lesbiene? Biserica trebuie să iubească persoanele de orice orientare sexuală şi să le cheme la mântuirea în Isus şi la o trăire sfântă. Dar ce implică aceasta? Faptul de a-i iubi pe homosexuali implică avertizarea lor că devierea sexuală îi duce în iad, dacă nu se pocăiesc şi nu-şi schimbă obiceiurile, sau înseamnă să afirmăm că orice orientare sexuală este un dar minunat de la Dumnezeu? Dacă oamenii vor relaţii homosexuale şi, de asemenea, să fie membri în biserică, ar trebui biserica să-i excludă din comunitate până se pocăiesc şi se angajează să părăsească un mod de viaţă homosexual sau ar trebui să-i recunoască drept membri care au o poziţie bună? Ar trebui bisericile să binecuvânteze activ parteneriatele homosexuale? Ar trebui bisericile să ordineze homosexuali ca lideri şi ca exemple de urmat pentru ceilalţi? Multe biserici se luptă cu aceste probleme şi apar neînţelegeri mari.

Unii conducători ai Bisericii vor să păstreze pacea şi unitatea, minimalizând problema sau căutând terenul comun. Dar este greu să pretinzi că această problemă nu contează şi nu pare să existe mult teren comun. Când biserica din Toronto a vrut să ordineze homosexuali, a spus: „totul era… în joc”, dacă homosexualii practicanţi nu puteau sluji ca lideri ai Bisericii. Prezbiterieni mai fericiţi spune că dreptatea cere ordinarea homosexualilor ca lideri; oponenţii ordinării homosexualilor sunt numiţi mincinoşi care răstălmăcesc etica. Din perspectiva opusă, J. J. Packer a afirmat că mulţi creştini (inclusiv eu) cred că bisericile care binecuvântează homosexualitatea tratează Evanghelia ca falsă, părăsesc Biblia, pun în pericol sufletele oamenilor şi trădează chemarea Bisericii de a lua poziţie pentru adevărul lui Dumnezeu.

Problema cuplurilor homosexuale în biserică indică o intersecţie de drumuri, o separare de drumuri. Cei care gândesc că orice orientare sexuală şi orice comportament sexual este un dar minunat de la Dumnezeu, au o religie diferită de cei care văd devierea sexuală ca o urâciune pentru Dumnezeu.

Unii dintre cei care merg la biserică şi sunt pro-homosexualitate încearcă să menţină elemente ale credinţei istorice, biblice, dar alţii nu se neliniştesc din această cauză. În timp ce redefinesc etica sexuală, Îl reinventează pe Dumnezeu ca să li Se potrivească lor. Walter Wink, un profesor de seminar, sprijină parteneriatele homosexuale, deşi admite că apostolul Pavel şi alţi scriitori biblici se opun lor. Wink spune că homosexualii care nu se pocăiesc nu vor merge în iad – Dumnezeu mântuieşte pe toată lumea. Wink admite că Evanghelia după Matei Îl citează deseori pe Isus vorbind despre iad, dar Wink spune că Isus nu a spus de fapt asemenea lucruri – Matei doar le-a inventat pentru că avea multă mânie nerezolvată. Wink spune că Biblia ne învaţă să iubim pe toată lumea, dar nu are o etică normativă. În opinia lui, Dumnezeu acceptă orice şi pe oricine. În domeniul învăţăturii biblice, el distruge Cuvântul lui Dumnezeu şi inventează o nouă religie, despre care crede că este mai bună.

Sau luaţi în considerare ceea ce o biserică episcopală pro-homosexualitate din New Jersey spune pe site-ul ei: „Crezul din Nicea (care mărturiseşte credinţa în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) nu vorbeşte despre relaţia pe care cei mai mulţi oameni de aici o au cu creştinismul… Imagistica feminină este folosită în rugăciuni şi imnuri, pentru a vorbi despre Dumnezeu ca Mamă… Noi folosim intenţionat forma tradiţională a rugăciunii Domnului: «Mama noastră, Tatăl nostru care eşti în ceruri»”.

Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu trebuie să acceptăm revelaţia Bibliei despre Dumnezeu. Pentru a şti cum vrea Dumnezeu să tratăm sexualitatea şi pe cine vrea Dumnezeu ca lideri în biserică, trebuie să urmăm călăuzirea Bibliei. Uneori aceasta va aduce confruntare cu oamenii care vor să schimbe învăţătura biblică. Ar fi mai plăcut să vorbim despre bucurie şi binecuvântările faptului de a aparţine lui Isus, dar uneori trebuie să vorbim despre ceea ce ameninţă credinţa. Cartea lui Iuda spune:

„Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Cristos” (Iuda 3-4).

Iuda avertizează că asemenea oameni vor avea parte de un sfârşit groaznic, ca şi unele cetăţi antice care s-au delectat în multe păcate – inclusiv în comportamentul homosexual – şi pe care Domnul le-a distrus prin foc. „Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia”, spune Biblia, „ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic” (Iuda 7). Pe scurt, Biblia avertizează că dacă practicăm sau apărăm perversiunea sexuală, în timp ce vorbim frumos despre harul şi dragostea lui Dumnezeu, Îl tăgăduim pe Isus şi ne punem în primejdia iadului veşnic. Nu-mi place să spun aceasta. Aş prefera să vorbesc despre alte lucruri, dar problema este atât de serioasă, încât nu există altă posibilitate de alegere, decât să luptăm „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3).

În timp ce luptăm pentru credinţă, trebuie să continuăm să le întindem mâna cu dragoste celor care resping sau deformează credinţa. Dar când încercăm să comunicăm dragostea şi adevărul lui Dumnezeu, trebuie să admitem faptul că există o mişcare destul de mare, bine organizată, bine fundamentată, pentru a pune Biserica pe un drum diferit, un drum autodistrugător – şi trebuie să luptăm toţi împotriva ei.

Biserica trebuie să transmită cu curaj un mesaj bine articulat, cel puţin pe trei nivele: nu actelor homosexuale, nu căsătoriei homosexuale şi ritualurilor care binecuvântează unirea între persoanele de acelaşi sex şi nu conducerii Bisericii de către cei care practică sau promovează conduita homosexuală!

NU sexului homosexual!

La nivelul de bază, trebuie să spunem nu activităţii homosexuale şi să luptăm pentru adevărul că Dumnezeu interzice comportamentul homosexual. În Levitic 18:22, Dumnezeu spune: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.” Romani 1:26-27 vorbeşte despre „patimi scârboase”, în care femeile „au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii”, iar bărbaţii „s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase.” 1 Corinteni 6:9 spune: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu?” şi menţionează „homosexualii” alături de alte feluri de păcătoşi care, dacă îşi menţin răutatea, nu vor trăi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Este, de asemenea, important de observat că Biblia spune că mulţi asemenea oameni au fost iertaţi şi schimbaţi în Numele lui Isus, de Duhul lui Dumnezeu – şi aceasta este vestea bună a Bibliei pentru toţi păcătoşii. Chiar şi cei care se luptă cu dorinţe puternice şi uneori eşuează, pot fi siguri de îndurarea şi de iertarea lui Dumnezeu, dacă ei continuă să se pocăiască şi să se întoarcă la Cristos. Dar cei care îşi apără păcatul şi neagă nevoia lor de iertare, nu au loc în Împărăţia lui Dumnezeu sau în Biserica Lui.

Biserica trebuie să fie blândă cu cei care sunt începători în credinţă şi care de-abia învaţă calea creştină. Trebuie să fie îndurătoare şi să-i sprijine pe cei care se luptă şi se împiedică. Dar Biserica trebuie să-i dea afară pe cei care preamăresc păcatul, refuză să se pocăiască şi îi ispitesc pe alţii să păcătuiască împreună cu ei. Sună dur? În multe biserici nu se aude despre disciplină – ele sunt disperate să atragă oamenii şi ar fi de neînchipuit să dea efectiv afară pe cineva. În definitiv, dacă cineva zice că crede în Isus şi vrea să se alăture părtăşiei Bisericii şi să ia cina Domnului, cum poate spune cineva nu? Ei bine, Dumnezeu spune nu. Biblia spune că Dumnezeu va avea grijă să judece oamenii din afara Bisericii, dar Biserica trebuie să le ceară socoteală membrilor ei şi să-i disciplineze pe păcătoşii care nu se pocăiesc. În 1 Corinteni 5:11-13, apostolul Pavel spune: „Să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice «frate» totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau hrăpăreţ… În adevăr, ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.”

Nu oricine pretinde că este creştin ar trebui să fie acceptat ca atare. Dacă oamenii nu cred Evanghelia şi nu se supun învăţăturii biblice, nu trebuie să fie acceptaţi ca parte a Bisericii. În schimb, Biserica trebuie să îi disciplineze.

Dumnezeu nu vrea ca Biserica să fie nechibzuită sau aspră. Ea trebuie să depună toate eforturile pentru a corecta cu blândeţe, răbdare şi dragoste. Chiar când cineva trebuie să fie exclus, scopul este restaurarea. Dacă se pocăieşte mai târziu, ar trebui să fie primit înapoi cu dragoste şi bucurie. Nu are importanţă care sunt păcatele lor, odată ce oamenii se pocăiesc de ele şi le părăsesc, Dumnezeu îi primeşte cu bucurie şi aşa trebuie să facă şi Biserica. (Vezi 2 Corinteni 2:5-8.)

Nicio binecuvântare pentru căsătoria homosexuală!

Activitatea homosexuală este un păcat serios, dar multe păcate sunt la fel de grave. Nu vreau să-i scot în evidenţă pe homosexuali şi lesbiene ca fiind oarecum mai de neiertat decât cei care păcătuiesc în alte feluri. Dar trăim într-o vreme când homosexualitatea diferă de alte păcate, cel puţin într-un mod important: cei care o practică vor aprobarea şi binecuvântarea publică. Nimeni nu are parade sau luni speciale în onoarea altor păcate, precum lăcomia, înjuratul, beţia, minciuna, crima sau adulterul. De obicei, când oamenii păcătuiesc, nu fac reclamă acestui lucru, dar comportamentul homosexual a devenit ceva cu care oamenii se laudă deschis, în timp ce cer şi beneficii de la corporaţii, statut legal de la guverne şi binecuvântare rituală de la biserici.

Orice ar face corporaţiile şi guvernele, Biserica lui Cristos nu trebuie să binecuvânteze ceea ce Biblia interzice. Este o eroare uriaşă să îngădui răbdării şi dragostei să devină aprobare. Dumnezeu este deseori răbdător cu noi păcătoşii, dar Dumnezeu nu aprobă niciodată păcatul nostru şi nu rosteşte o binecuvântare peste el. Biserica trebuie să-i iubească pe homosexuali, să caute să-i salveze din păcat şi să-i restaureze la părtăşia cu Dumnezeu, dar nu să lase ca dragostea pentru păcătoşi să se transforme în aprobarea păcatului.

Se poate ca bisericile şi liderii care binecuvântează parteneriatele homosexuale să fi început cu motive bune. Le-a păsat de homosexuali şi lesbiene, iar când au ajuns să aprecieze personalitatea şi talentele lor, au fost tentaţi să creadă că relaţiile între persoane de acelaşi sex nu sunt de fapt greşite. De aici au început să pună semnul egalităţii între relaţiile între persoane de acelaşi sex şi căsătorie şi, din moment ce Biserica binecuvântează căsătoriile, de ce să nu aibă ceremonii de căsătorie şi pentru cuplurile homosexuale? Undeva, pe drum, adevărul biblic a fost înlocuit cu sentimentul, iar căsătoria homosexuală a ajuns să fie văzută ca un drept dat de Dumnezeu.

Este un lucru teribil când conducătorii onorează ceea ce Dumnezeu interzice şi binecuvântează ceea ce Dumnezeu a blestemat. Dumnezeu mai degrabă ar închide o biserică, decât ca păcatul să fie binecuvântat în Numele Lui cel sfânt. (Vezi Apocalipsa 2-3.) În Maleahi 2:8 Dumnezeu este atât de supărat, încât tună şi fulgeră împotriva conducătorilor lui Israel: „Voi v‑aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi.” Un pastor sau un preot care binecuvântează un parteneriat între persoane de acelaşi sex, nu îl face mai plăcut lui Dumnezeu; acel conducător doar Îl ofensează pe Dumnezeu cu atât mai mult.

NU conducerii pro-homosexualitate a Bisericii!

Dacă este greşit să iei parte la acte homosexuale, cum poate o biserică să ordineze homosexuali practicanţi, ca mentori şi modele pentru poporul lui Dumnezeu? Standardele biblice nu îngăduie homosexualilor neîntorşi la Dumnezeu nici măcar să fie membri în biserică, iar standardul pentru conducere este mai ridicat decât pentru membri (Iacov 3:1). Conducătorii Bisericii trebuie să vestească adevărul care este demn de crezut şi să trăiască o viaţă demnă de a fi urmată. Un stil de viaţă homosexual nu merită să fi urmat, deci cei care trăiesc în acest fel nu sunt calificaţi pentru conducere.

De asemenea, nu sunt calificaţi cei care sunt heterosexuali, dar care învaţă că relaţiile homosexuale sunt în regulă. Dacă un pastor sau un alt conducător învaţă că homosexualitatea este plăcută lui Dumnezeu, atunci este un învăţător fals. (Vezi 2 Petru 2:1-3.) Învăţătura falsă despre sexualitate nu îi pune în pericol numai pe adulţii care păcătuiesc deja şi care vor fi încurajaţi să nu se întoarcă la Dumnezeu. Îi pune în pericol şi pe copiii impresionabili şi pe tineri, îndreptându-i către o cale care îi face să comită păcate îngrozitoare împotriva lui Dumnezeu. Isus a spus că dacă cineva îi face pe micuţi să păcătuiască, ar fi mai bine să se înece în mare (Matei 18:6).

Denominaţiunile şi congregaţiile care sunt credincioase lui Dumnezeu şi Bibliei, trebuie să fie atente să lupte „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3). Nu trebuie să fie corupte de cei care „schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Cristos” (Iuda 4). În slujirea celor care înfruntă ispita homosexuală, Biserica trebuie să fie blândă, dar clară. Cartea lui Iuda spune, de asemenea: „De alţii iarăşi fie-vă milă cu frică”, „smulgându-i din foc” (Iuda 22-23). După aceste instrucţiuni, Iuda încheie cu o notă de încredere şi bucurie în Domnul: „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorului nostru, prin Isus Cristos,

Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, acum şi în veci. Amin.”

[David Feddes, Gay Couples in Church. Copyright © 2002 The Back to God Hour. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Sprijinirea creştinilor cu atracţie nedorită faţă de persoanele de acelaşi sex

Unora dintre creştinii care se luptă cu atracţie nedorită faţă de persoanele de acelaşi sex, drumul pe care îl au de parcurs li se poate părea dificil, pentru că nu se simt în largul lor să vorbească despre problema pe care o au, cu nimeni din comunitatea lor creştină.

O biserică vindecătoare poate oferi un loc sigur pentru ca aceşti bărbaţi şi femei să crească în relaţia lor cu Cristos şi cu alţii. Articolul de faţă oferă informaţii utile cu privire la oferirea de suport celor din comunitatea ta creştină care:

• se luptă cu atracţie nedorită faţă de persoanele de acelaşi sex;
• au un membru de familie care se luptă cu atracţie nedorită faţă de persoanele de acelaşi sex sau alege să trăiască cu o identitate homosexuală.

Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu este rară

Fiecare biserică, chiar şi a ta, are oameni care se luptă cu atracţii nedorite faţă de persoanele de acelaşi sex. Unii dintre aceşti bărbaţi şi femei sunt cuprinşi de nervozitate şi anxietate când este vorba să spună despre lupta pe care o duc, de teama de a nu fi văzuţi ca murdari şi păcătoşi. Se tem de înstrăinarea oricui le-ar descoperi secretul.

Când îi judecăm pe cei care se luptă cu dorinţe homosexuale nedorite, uităm că trăim într-o lume zdrobită din punct de vedere sexual şi relaţional. Decât să judecăm, este mai degrabă nevoie să ne amintim de zdrobirea noastră şi de harul şi compasiunea pe care ni le-a dat Isus, ca să putem oferi altora acelaşi dar.

Nu te simţi jenat!

Nu există niciun motiv pentru a evita să discuţi despre homosexualitate. Societatea vorbeşte frecvent despre sex, sexualitate şi homosexualitate. Este nevoie să fim mai bine informaţi şi educaţi, ca să-i putem încuraja pe alţii să vorbească despre luptele pe care le duc. Jena, ruşinea şi ridiculizarea din partea comunităţii noastre mai degrabă îi vor izola şi inhiba pe cei care încearcă să vorbească, decât îi vor face să se simtă liberi, într-o comunitate creştină unde simt dragoste, acceptare şi un sentiment profund de apartenenţă.

Încurajează!

Ajută-i pe cei care se luptă cu atracţie nedorită faţă de persoanele de acelaşi sex să-şi spună povestea. Oferă-le dragostea şi acceptarea care vor crea un mediu încurajator pentru ei, în care să-ţi spună despre luptele lor şi să-ţi explice cum îi poţi asista. Arată-le încurajare şi susţinere când vorbesc cu tine. Poate că nu ai toate răspunsurile sau poate că nici măcar nu înţelegi complexitatea luptei lor, dar chiar şi numai faptul că îi asculţi şi chiar te rogi cu ei spune mult. Poate îţi vor spune chiar despre unele din dependenţele şi modurile în care se exprimă lupta lor. În acest punct, abordarea ta lipsită de o atitudine de judecată va fi vitală. Poate că nu au mai spus nimănui despre aceasta înainte. Aminteşte-ţi de chemarea: „Să ne îndemnăm unii pe alţii” (Evrei 10:23-25).

Respectă-ţi promisiunea!

Când oamenii îţi spun despre luptele lor şi tu le spui că vei face ceva ca să-i asişti în primirea suportului şi ajutorului, respectă-ţi promisiunea. Respectă-ţi cuvântul. La fel, fă tot ce poţi ca să nu-i ignori sau să nu-i respingi în săptămânile sau lunile ce vor urma discuţiei lor cu tine. Ţi-au spus nu pentru că erau atraşi de tine, ci pentru că simţeau că pot avea încredere în tine. Rolul tău ca tovarăş de credinţă în Cristos va fi esenţial în vindecarea şi ucenicizarea lor.

Comunică prin atingere!

Comunicarea prin atingere potrivită este esenţială. Toţi cunoaştem valoarea primirii unei strângeri de mână, a unei mâini pe umărul nostru în rugăciune şi a unei îmbrăţişări. Nu faci lucrurile mai uşoare pentru persoana respectivă, evitând atingerea potrivită. Bărbaţii, îndeosebi, nu trebuie să se teamă de acest tip de contact, ca şi cum ar fi un act sexual. Unii dintre cei care au fost molestaţi sexual pot prefera o atingere foarte limitată la început. Respectă aceasta, dar fii, de asemenea, gata să arăţi afecţiune, dacă este cerută.

Pune-ţi deoparte temerile!

Bărbaţii cu atracţie nedorită faţă de persoanele de acelaşi sex nu sunt atraşi de fiecare bărbat pe care îl văd, la fel cum femeile care se luptă cu aceeaşi problemă nu sunt atrase de toate femeile. Răspunde la încercările lor de a se împrieteni, în acelaşi fel în care ai proceda cu oricine altcineva. Nu interpreta această exprimare a prieteniei ca pe un avans sexual.

Să ai aşteptări realiste!

Aminteşte-ţi că toţi suntem o lucrare în desfăşurare. Nu vom fi niciodată perfecţi de partea aceasta a cerului. Nu te aştepta ca ei să fie eliberaţi rapid de dorinţele nedorite faţă de persoanele de acelaşi sex. Unii dintre aceşti bărbaţi şi femei poate că suferă din cauza abuzului, a unor probleme care au de‑a face cu trecutul familial, a stimei de sine scăzute, a etichetelor interioare şi exterioare (precum: eşti un homo, o lesbiană, o fetiţă sau: sunt gay şi Dumnezeu sigur mă urăşte). Când oamenii se adresează acestor probleme la consiliere sau într-un mediu în care primesc suport, vindecarea şi împlinirea pot să apară.

Cum arată schimbarea

Scopul schimbării nu este reorientarea la heterosexualitate. Ea poate să fie un produs secundar pentru unii, dar nu pentru toată lumea. Scopul şi angajamentul nostru este ca oamenii să dezvolte o relaţie mai profundă şi pasionată cu Isus Cristos şi să devină activi în slujirea bisericii lor locale. Astfel, unii dintre cei care se luptă cu atracţie nedorită faţă de cei de acelaşi sex pot să se căsătorească şi să aibă o familie. Pe de altă parte, alţii pot să trăiască o viaţă de celibat cast. Ambele situaţii sunt la fel de sfinte şi trebuie să fie preţuite.

Încurajează-i să fie activi în slujire!

Permite-i persoanei să slujească în comunitatea bisericii tale [după ce s-a întors la Dumnezeu, este născută din nou şi a renunţat la păcatele homosexuale, n. trad.]. Toţi suntem dăruiţi în mod unic de Dumnezeu cu talente şi abilităţi care pot contribui la viaţa bisericii. În alegerea lor ca lideri, aplică aceleaşi principii cum ai face cu oricine altcineva. Slujirea, în orice domeniu, va ajuta persoana să aibă sentimentul de apartenenţă după care tânjim cu toţii. Încurajează-i în acest sens. Va fi sănătos şi de folos pentru ei, ca şi pentru alţii.

Încurajează-i să crească în relaţia cu Cristos!

Ca şi în cazul nostru, al tuturor, ucenicia este un proces care implică devoţiunea noastră personală faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, părtăşie şi rugăciune. Încurajează-i pe aceşti bărbaţi şi femei să se alăture grupurilor de rugăciune şi de studiu biblic, unde pot să crească în cunoaşterea lui Dumnezeu, ca şi în relaţia lor cu Trupul lui Cristos.

[How Your Church Can Help. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Următoarele două alternative reprezintă răspunsul vizibil al multor biserici locale cu privire la problema homosexuală.

1. Excluderea

Gary Ingraham, Director la Transforming Congregations

Steve stătea duminică de duminică în biserică având grijă de „secretul” său. Vina şi ruşinea erau uneori copleşitoare şi vroia cu disperare să spună cuiva. Dar nu îndrăznea. Comentariile de la amvon şi atitudinile reflectate de unii din biserică transmiteau un mesaj clar că nu era lipsit de pericole să discute asemenea lucruri acolo. Steve şi-a făcut, în cele din urmă, curaj să spună unui bătrân din biserică. Nu după mult timp a devenit evident că toţi ştiau. Oameni pe care îi cunoscuse de ani de zile se purtau dintr-odată distant. Când pastorul i-a cerut să se întâlnească, l-a cuprins teama. Secretul lui se aflase: Steve este homosexual. Dar nu părea să conteze pentru nimeni că vroia cu adevărat să se schimbe.

2. Includerea

Lisa găsise în sfârşit acceptarea şi părtăşia la care cândva doar visase. Ea şi un mic grup de alţi homosexuali erau bine-veniţi în acea biserică atotcuprinzătoare şi erau acceptaţi cu „homosexualitatea” lor. Modul în care biserica lor interpreta Scriptura cu privire la sexualitate era diferit de modul în care fusese ea învăţată să creadă. Pentru a fi membră, nu i se cerea vreo schimbare a stilului ei de viaţă. Cei din micul lor grup erau încurajaţi să-şi celebreze homosexualitatea. În prima ei duminică acolo, pastorul a anunţat ceremonia apropiată de „unire” a unui cuplu lesbian. Toate acestea îi păreau minunate Lisei, dar funcţionau numai când îşi încălca conştiinţa şi renunţa la valorile ei tradiţionale.

Este vreuna dintre aceste atitudini corectă?

Atitudinile temătoare din trecut faţă de homosexuali au făcut ca multe biserici să-i respingă direct sau indirect, de dragul menţinerii standardului de dreptate al lui Dumnezeu. Ca în biserica lui Steve, ei nu sunt bine-veniţi şi ajutaţi. Totuşi, unele biserici – ca cea a Lisei – susţin o înţelegere „luminată” a homosexualităţii şi, renunţând la învăţătura tradiţională, au deschis biserica pentru homosexualii care nu se pocăiesc. Considerând că s-au „născut gay”, le întind mâna cu compasiune, dar în cursul acest proces sacrifică dreptatea.

Ce vrea Dumnezeu să facem? Sunt aceste tipuri de „sfinţenie” şi „compasiune” singurele alegeri?

Există un al treilea răspuns!

După cum relatează 1 Corinteni 6:9-11, Dumnezeu eliberează oamenii din capcana homosexualităţii prin ispăşirea făcută de Cristos şi prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt. Această lucrare specială a Domnului nostru este accentuată în mod unic, zi de zi, de ascensiunea mişcării celor care înving homosexualitatea. Organizaţii ca Transforming Congregations (o reţea de biserici eliberatoare) prezintă mesajul biblic al transformării homosexualilor.

Ce este Mişcarea Congregaţii Transformatoare?

Programul Congregaţii Transformatoare ajută bisericile să adopte un răspuns eliberator şi proactiv la problema homosexualităţii din zilele noastre. Pentru o biserică locală, este un mod atât de a sta împotriva curentului de acceptare a homosexualităţii ca fiind normală, cât şi de a fi disponibilă pentru a acorda direct asistenţă celor care se află în procesul de vindecare şi schimbare.

Ce crede?

Congregaţii Transformatoare susţine mărturia biblică a faptului că (1) practicarea homosexualităţii este păcat: Levitic 18:22, 20:13, Romani 1:26-27, 1 Corinteni 6:9-11, 1 Timotei 1:9-10; (2) puterea Duhului Sfânt este disponibilă pentru a transforma viaţa tuturor, inclusiv viaţa homosexualului: 1 Corinteni 6:9-11, Romani 12:2, Galateni 5:16-25, 1 Petru 2:24.

Încercăm să vindecăm homosexualii, familiile lor şi Biserica. Slujim nevoilor tuturor celor afectaţi de homosexualitate, utilizând resursele atât dinăuntrul, cât şi din afara Bisericii, pentru a le facilita vindecarea şi ajungerea la plinătate. (Romani 15:1-2, Galateni 6:1-2) Îi integrăm pe toţi cei care se pocăiesc, pe toţi cei răscumpăraţi, inclusiv pe homosexuali, ca membri activi şi în participarea la viaţa Bisericii.

Cum pot afla mai multe?

Biserica locală şi misiunile care lucrează împreună reprezintă o combinaţie care schimbă vieţi! Dar avem nevoie de implicarea Bisericii. Pentru mai multe informaţii despre cum puteţi să deveniţi o biserică transformatoare şi să puneţi în acţiune un plan de misiune, contactaţi Congregaţii Transformatoare.

[How Should the Church Respond? Copyright © Transforming Congregations. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Peter Lane

Peter Lane

Ştiu ce este conflictul de identitate. M-am născut într-o familie de descendenţă indiano-irlandeză şi am trăit într-o zonă pentru emigranţi, cu o dezvoltare socio-economică scăzută. Eram nelegitim, tatăl meu indian a părăsit-o pe mama mea când eram mic şi s-a întors în India. Deci nu aveam fraţi sau surori. Şi nicio figură masculină a tatălui, ci numai o relaţie de facto (ca în cazul multor prieteni de-ai mei din copilărie). Şi am experimentat abuzul sexual. Aşa că nevoia de acceptare, de afirmare, figura tatălui şi problemele de identitate, pe care mulţi dintre consiliaţii noştri le prezintă, erau pentru mine un domeniu întru totul familiar. Totuşi, eram sigur de sexualitatea mea, iar mama nu era prea autoritară sau dominatoare.

Dar în ciuda tuturor acestora, eram deplin conştient de Dumnezeu, fapt care m-a făcut să mă implic în biserică între 11 şi 15 ani. Pe vremea aceea mă gândeam serios la preoţie. Dar m-am hotărât să nu urmez acea cale. De fapt, am părăsit deziluzionat biserica. Din nefericire, în tot acel timp, nu am auzit niciodată Evanghelia.

Am studiat educaţia fizică la Colegiul Profesorilor. După ce o relaţie de optsprezece luni cu o fată a luat sfârşit, în colegiu, am început o căutare spirituală care a condus la naşterea mea din nou.

Reflectând la trecut, au existat numeroşi homosexuali care au apărut în viaţa mea la şcoală, la colegiu şi când eram căsătorit. Dar la şcoală eram total concentrat asupra vieţii mele. Eram complet heterosexual. Homosexualii nu prea mă deranjau. De fapt îi ignoram. Nu aveam probleme cu băutura sau drogurile. Problema mea majoră era mânia şi amărăciunea faţă de mediul meu.

După ce am absolvit colegiul, nu am putut obţine o slujbă. Aşa că m-am dus în India, să-l văd pe tatăl meu şi să caut o slujbă. Întâlnirea cu tatăl meu şi cu familia lui a fost îngrozitoare. Am primit o slujbă în şcoala unei misiuni. Dar eram mai interesat în a depune mărturie pentru hippie şi oamenii care călcau pe urmele religiei orientale, deci mi-am petrecut concediul făcând aceasta. La şcoala misiunii, am întâlnit-o pe Dot. Ne-am căsătorit doi ani mai târziu. După ce ne-am căsătorit, am petrecut optsprezece luni depunând mărturie pentru hippie. Apoi ne-am întors în Regatul Unit, unde am condus un cămin pentru bărbaţi care erau foşti condamnaţi sau fără locuinţă. Un an mai târziu am mers în Australia şi am lucrat cu Teen Challenge, conducând Programul de Reabilitare a Consumatorilor de Droguri. Am descoperit că unii dintre tipii care au venit în program se luptau cu homosexualitatea. Am început să citesc despre homosexualitate şi am devenit vorbitorul principal despre homosexualitate la o întâlnire. Atunci am simţit că Domnul mă conducea să lucrez în acest domeniu.

Am început o misiune numită Liberty Ministry. În acea perioadă mi s-a dat o carte intitulată Al treilea sex? Era o carte scrisă de Frank Worthen, cu mărturiile unor oameni care părăsiseră homosexualitatea. I-am scris lui Frank Worthen. Mai târziu, l-am întâlnit la o conferinţă Exodus Europe. În cele din urmă, am călătorit pentru a vizita misiunea lui din SUA, numită pe atunci Love In Action. L-am întâlnit, de asemenea, pe Bob Davies, pe atunci Director la Exodus North America. M-am întors ca să petrec mai mult timp pentru a ajuta dezvoltarea unor misiuni pentru foştii homosexuali în Australia şi Noua Zeelandă. Frank şi Bob mi-au oferit o îndrumare folositoare, în timp ne implicam tot mai mult în misiunea pentru foştii homosexuali.

O altă persoană care ne-a fost de mare ajutor a fost Sy Rogers. Existau un număr de misiuni pentru homosexuali în Australia. Ne-am adunat şi am hotărât să formăm o coaliţie numită Misiunea Restoration. Sy Rogers a vorbit la prima noastră conferinţă. În anul următor, ne-am schimbat numele în Exodus South Pacific şi ne-am alăturat mişcării internaţionale a misiunilor Exodus. Mai târziu Exodus South Pacific a devenit Exodus Asia Pacific.

Toată viaţa am trăit şi am lucrat cu oameni marginalizaţi. Deci implicarea în depunerea mărturiei în baruri homosexuale şi în peisajul străzii îmi sunt familiare.

Soţia mea, Dot vine dintr-o familie cinstită, foarte conservatoare şi este total implicată în Exodus. Din 1999 am făcut călătorii misionare Exodus în Asia şi Pacific.

[Peter Lane, God’s Call into Ministry. Copyright © Peter Lane. Tradus şi publicat cu permisiune. Peter Lane locuieşte în Australia. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]