Cum arată un abuzator?

de Dan Hitz

Dan Hitz

Când auzim relatări despre abuz suntem cuprinși de uimire văzând că de multe ori suferința supraviețuitorului este amplificată de trista realitate că abuzatorul a fost cineva în care avea încredere și față de care avea respect. Violurile pot fi săvârșite de oameni cu o înfățișare dezordonată, care pândesc din tufișuri, dar cele mai multe abuzuri pe termen lung sunt săvârșite de oameni care sunt cunoscuți bine de supraviețuitori. Care nu arată cum ne-am aștepta să arate un abuzator. De obicei abuzatorii se pricep să câștige încrederea victimei și respectul multora din comunitate. Articolul de față prezintă foarte pe scurt patru caracteristici generale ale abuzatorilor și cinci tipuri de abuzatori sexuali, identificați de Dr. Steven Tracy în cartea sa Însănătoșirea sufletului: Înțelegerea și vindecarea abuzului (Zondervan, 2005). Cartea constituie o excelentă resursă pentru a învăța mai multe despre recuperare.

Fie că ești un supraviețuitor al abuzului care încearcă să înțeleagă profilul unui abuzator, fie că ești ispitit să abuzezi sau că ai abuzat, amintește-ți de lucrarea plină de putere pe care a înfăptuit-o Isus pe cruce. Prin jertfa Lui, El nu a suferit doar pedeapsa pentru păcatele noastre, ci pe cruce S-a îngrijit și să ne restaureze din păcatele săvârșite de alții împotriva noastră. Ajutorul este disponibil. Dacă tu sau cineva drag ție ați fost afectați de abuz, cereți ajutor. Apelați Reconciliation Ministries la (01)5867395114.

Patru caracteristici generale ale abuzatorilor prezentate în cartea Însănătoșirea sufletului

Abuzatorii neagă complet că ar avea vreo responsabilitate. O altă denumire pentru acest tip de negare este raționare. Persoana își justifică acțiunile inventând scuze ilogice în mintea sa. Este una dintre cele mai evidente caracteristici ale abuzatorilor care nu se pocăiesc. Abuzatorii care dovedesc abilitate în procesul de seducere își justifică deseori abuzul afirmând că copilul fie a fost de acord cu activitatea sexuală, fie a inițiat-o. Ei pot raționa că copilul a fost curios sau s-a îmbrăcat seducător. Le-am reamintit fără menajamente câtorva clienți pe care i-am consiliat că indiferent cum se comportă un copil, noi avem responsabilitatea spirituală, etică și legală de a-l proteja și a-l învăța cum să trăiască o viață de sfințenie. În niciun caz nu există scuze pentru abuzarea unui copil. Abuzatorii trebuie să-și asume întreaga responsabilitate pentru comportamentul lor.

Abuzatorii înșeală cu îndrăzneală. De obicei abuzatorii se pricep să câștige încrederea. Ei pot să activeze în departamentul bisericii locale pentru educarea copiilor, fiindcă știu că de multe ori creștinii sunt prea încrezători și naivi. Ei pot să arate o mare preocupare pentru copil în fața părinților când vin să îl ia pentru o anumită activitate, ca apoi să abuzeze copilul deîndată ce ies pe ușă. Continuarea abuzului presupune ca ei să mențină percepția falsă că sunt demni de încredere și să manipuleze victima ca să păstreze tăcerea și să continue să se supună. Abuzatorii sunt specialiști când este vorba să-i privească în ochi pe părinți, pe liderii de biserici și pe victime și să-și susțină nevinovăția. Ei pot să utilizeze cu curaj înșelarea, pentru a continua șarada și a arunca suspiciunea asupra altora. Este esențial ca în procesul de recuperare abuzatorii să-și recunoască pe deplin păcatul – fără scuze.

Abuzatorii îi judecă aspru pe alții. Am adresat de multe ori întrebarea: „Cine e de vină, în opinia dependentului?” Răspunsul este: „Oricine altcineva!” Dependenții sunt renumiți pentru faptul că aruncă vina pentru faptele lor pe oricine altcineva în afară de ei înșiși. „Soția m-a supărat atât de tare, încât a trebuit să beau!” Abuzatorii duc acest obicei la un alt nivel. Fie datorită vinei și rușinii personale intense pe care o simt pentru faptele lor, fie pentru a abate atenția și responsabilitatea de la ei, abuzatorii sunt unii dintre cei mai critici și mai mânioși oameni. Poate fi o experiență de tipul doctorul Jekyll și domnul Hyde. În fața celor mai mulți dintre cei care îi cunosc pot să apară drept cetățeni model și frecventatori ai bisericii, dar se transformă în oameni cu totul diferiți în fața celor pe care îi abuzează. Ei pot să facă uz și de un fundamentalism religios și să susțină standarde înalte, ca un scut pentru a-și ascunde comportamentul vătămător. Ei creează o persoană „sfântă”, care pare să se afle dincolo de orice reproș. Abuzatorii care se pocăiesc trebuie să înceteze să judece pe alții și să-și recunoască faptele păcătoase.

Abuzatorii folosesc fermitatea calculată. Să mențină tăcerea victimelor și abuzul ascuns este prima prioritate a abuzatorilor. Pentru a-și împlini planurile, ei manipulează și intimidează intenționat victima. Abuzatorii pot fi foarte pricepuți în identificarea slăbiciunilor și temerilor victimelor și își pot folosi intuiția împotriva victimelor pentru a le forța să continue să se supună. Ceea ce are efecte devastatoare și explică de ce numeroase victime se decuplează de la emoții și refuză să-și recunoască nevoile. În cele din urmă, ele realizează că pentru a face abuzul acceptabil, abuzatorul le-a folosit emoțiile și dorințele împotriva lor înșile. Este nevoie de multă vindecare ca supraviețuitorii să-și îngăduie să simtă și să-și recunoască nevoile. Cei care lucrează cu abuzatorii trebuie să realizeze cât de bine se pricep infractorii sexuali la manipulare și să-i confrunte direct atunci când văd că manipulează.

Cinci tipuri de abuzatori sexuali prezentate în Însănătoșirea sufletului

În cartea sa Însănătoșirea sufletului, Dr. Steven Tracey identifică cinci tipuri de abuzatori. Am folosit conceptul de profil al atracției în procesul de consiliere, pentru a-i sprijini pe cei aflați în procesul de recuperare să înțeleagă cum îi pot ajuta atracțiile lor specifice să înțeleagă tipul specific de vindecare de care au nevoie în adâncul inimii. Vârsta și tipul atracțiilor ne ajută să înțelegem când s-au produs traumele sau rănile îndreptățite, pe care cei care se luptă încearcă să le vindece în mod păcătos, nejustificat. Putem apoi duce nevoile noastre îndreptățite la Domnul, care poate vindeca în mod real.

Lista celor cinci tipuri de abuzatori sexuali a lui Tracy poate fi utilă în procesul de vindecare.

Adulții obișnuiți care molestează copii – Tracy scrie că molestatorii de copii provin dintr-o largă secțiune a societății. Nu toți au fost molestați în copilărie, 80-90% dintre ei sunt bărbați, iar cei mai mulți provin la origine dintr-o familie foarte disfuncțională. Rareori molestează membri de familie, dar când o fac abuzul este de obicei îndelungat și mult mai sever. Cei care molestează fetițe au în mod obișnuit 20 de victime, iar cei care molestează băieți au aproximativ 150 de victime. Părinții vitregi prezintă un risc de zece ori mai mare să abuzeze copiii, comparativ cu părinții biologici.

Molestatorii interesați în mod obsesiv de copii (Pedofilie) – Molestatorii interesați în mod obsesiv de copii, cunoscuți și ca pedofili, sunt atrași de obicei de copii care au un anumit sex și care se află la o vârstă specifică înainte de pubertate. Majoritatea pedofililor sunt atrași de băieți. Ei tind să fie mai puțin violenți, dar mai focusați pe seducerea deliberată și manipularea emoțională, pentru a câștiga încrederea și ascultarea victimelor. Hebefilia se referă la cei fixați pe puberi cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Efebofilia se referă la cei focusați pe adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani.

Molestatorii femei – Cercetările sugerează că aproximativ 20% dintre molestatorii de copii sunt femei. Tracy o citează pe cercetătoarea Anna Salter, care identifică următoarele trei categorii principale de molestatori femei: 1) Femei care molestează copii mai mici de șase ani, de obicei copiii lor. 2) Categoria femeie profesor/iubită, care molestează în principal adolescente. 3) Femei care, cel puțin inițial, au fost obligate de un partener bărbat adult să întrețină relații sexuale cu copii.

Molestatorii adolescenți – Aproximativ jumătate dintre toate molestările de copii sunt săvârșite de adolescenți, iar victimele sunt în general copii mai mici. Tracy identifică următoarele cinci categorii de molestatori adolescenți: 1) Experimentatorii, care în mod obișnuit se află la o vârstă mai mică, sunt naivi din punct de vedere sexual și au un număr limitat de interacțiuni cu copiii. 2) Molestatorii în grup, care sunt influențați de alții să participe la molestări sexuale ale copiilor săvârșite în grup. 3) Molestatorii slab socializați, care suferă de izolare socială cronică, au abilități sociale insuficiente și acționează pentru a-și exercita puterea asupra altor copii. 4) Molestatorii pseudosocializați, care au interacțiune socială adecvată, au fost probabil ei înșiși abuzați sexual și abuzează pentru plăcerea sexuală. 5) Molestatorii sexuali agresivi, care provin din familii disfuncționale, posedă trăsături emoționale negative și abuzează pentru a-și domina și umili victimele.

Copii care violează alți copii – Cei mai mulți copii sunt curioși cu privire la sexualitate și mulți se joacă „de-a doctorul” într-un anumit moment în viață. Comportamentul este o problemă dacă are loc după ce persoanele care îi au în grijă l-au descoperit și le-au explicat copiilor că este nepotrivit, dacă un copil manipulează sau amenință alți copii pentru a practica acest comportament, dacă are loc cu copii de vârste diferite într-un grup sau dacă include alte acte sexuale în afară de privit și atins.

Acest rezumat despre caracteristicile abuzatorilor și tipurile de abuz este departe de a fi concluziv. Pentru mai multe informații, citiți cartea Însănătoșirea sufletului: Înțelegerea și vindecarea abuzului de Dr. Steven Tracy. Dacă tu sau cineva drag ție vă luptați cu efectele emoționale ale abuzului, este posibil să aveți nevoie de ajutor profesional. Pentru mai multe informații, contactați Reconciliation Ministries la numărul (01)586.739.5114.

[Dan Hitz, What Does an Abuser Look Like? Copyright © 2017 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea Mending the Soul: Understanding and Healing Abuse de Steven R. Tracy este disponibilă pentru comenzi la Amazon. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *