de David Pittman
1 octombrie 2012
Numele meu este David Pittman. Timp de treizeci de ani am păstrat un secret care aproape m-a ucis. De la doisprezece la cincisprezece ani am fost abuzat sexual de pastorul meu de tineret de la Biserica Baptistă Franklin Andrew din Tucker, Georgia. Mai precis de Frankie Wiley, numele lui complet fiind Franklin Andrew Wiley. Din cauza situației nefericite a prescrierii faptelor, este în libertate. Iar până de curând slujea ca pastor asociat la Biserica Baptistă Trinity din Ashburn, Georgia. Deși nu mai deține o poziție „oficială” în biserică, continuă să aibă acces la băieții de vârstă fragedă, fiindcă pastorul bisericii îl apără. Mi s-a spus că au crescut împreună, deci permite ca acest molestator de copii să aibă acces permanent la potențiale victime ale abuzului sexual.
În anul 2006 am descoperit că Frankie slujea ca pastor de tineret la Biserica Baptistă Jodeco Road, unde era pastor Jerry Light. L-am contactat pe pastorul Light, i-am spus povestea mea, iar el și conducătorul diaconilor, după o verificare prealabilă, l-au confruntat pe Frankie. Frankie a recunoscut față de ambii că mă abuzase sexual. L-au concediat imediat. Frankie s-a dus apoi să primească ajutor de la o familie care făcea parte dintr-o biserică unde slujise el anterior, din Flowery Branch, Georgia. Când au aflat circumstanțele, și ei i-au cerut să plece. S-a întors la el în oraș și s-a angajat ca profesor suplinitor, iar când i-am spus directorului de acolo, a fost concediat. Am continuat să urmăresc activitatea lui cu copiii și dacă vă uitați la profilul lui de Facebook sau la paginile lui MySpace, sunt pline cu preadolescenți și adolescenți, deoarece are la dispoziție un cerc nou de potențiale victime.
***
Este cazul să ofer o updatare importantă, deoarece am postat prima dată acest articol în octombrie 2012, iar până în data 12 martie 2017, au ieșit în față șapte bărbați, din trei biserici diferite, pe care Frankie îi violase, îi molestase sau îi agresase sexual pe când aveau o vârstă între nouă și cincisprezece ani, în perioada în care mă abuza sexual pe mine sau ulterior. Numele lor sunt Cale Harbour, Christopher Elrod și Andy Harrell, care din nefericire a decedat. Andy mi-a dat permisiunea să-i folosesc numele înaintea decesului său din anul 2012. Din păcate, alți trei bărbați nu sunt vindecați emoțional și mi-au mărturisit că pur și simplu nu pot vorbi despre asta acum, iar eu înțeleg ce simt ei. Se simt cum m-am simțit eu mulți ani. Dar au venit la mine deoarece în tot acest timp crezuseră că fuseseră singurii abuzați și aveau nevoie să discute cu cineva care să înțeleagă prin ce trecuseră.
Este important să cunoașteți cum operează Frankie și alți prădători sexuali ca el. El invită doi, trei băieți la el acasă ca să rămână peste noapte. Trimite un băiat sau doi băieți în altă cameră, iar pe un alt băiat îl pune să stea cu el în pat. Acolo au loc molestarea, abuzul și violul. Sau îți spune că rămân peste noapte câțiva băieți, iar când ajungi ești numai tu… prins în capcană.
Acești vulturi îi urmăresc pe cei ca mine, care provin dintr-o familie cu părinți divorțați, sau chiar mai rău. Profită de vulnerabilitate; un băiețel care nu dorește decât atenție de la un bărbat care să-i fie model. Este stratagema lor, cunoscută și ca modul de seducere al unui copil, care conduce în cele din urmă la abuz. Numai Dumnezeu știe câte victime există în realitate – de aceea scriu aceste rânduri. Statisticile naționale privind infracțiunile arată că „un molestator sexual al copilului care nu a fost prins are aproximativ 117 victime”. Iar unul dintre tinerii pe care i-am menționat nu mai poate vorbi – a murit în iunie 2012. Din cele ce mi-a povestit, din cauza rușinii și a vinei de a fi fost molestat de Frankie Wiley a luat droguri pentru a-și amorți durerea, drogurile i-au micșorat abilitatea de a lua decizii potrivite, ceea ce în final l-a costat viața. Pentru mine este clar că Frankie Wiley are mâinile pătate de sângele lui.
Deoarece statul Georgia are o lege cu limitări necorespunzătoare în ceea ce privește violarea unui copil, nu pot să îl aduc în fața justiției. L-am sunat pe Kenneth Keene la Convenția Baptistă din Georgia pentru a-l informa că acest pedofil îi folosește biserica drept refugiu pentru a vâna copii. S-a rugat pentru mine și mi-a răspuns: „Îmi pare rău, dar fiecare biserică acționează separat și nu putem face nimic.” După două discuții, am vrut să-i spun că Frankie schimbase bisericile, dar nu mi-a luat în considerare apelurile telefonice și e-mailurile. Aparent Bisericile Baptiste din Sud, ca organizație, nu ca membri individuali, calcă pe urmele Bisericii Romano-Catolice. Preferă să nege și să acopere, în loc să își asume răul dinăuntru. Realizează că în momentul în care ar recunoaște ce se întâmplă cu adevărat, s-ar expune la procese și se pare că preferă să aibă mai mulți copii abuzați, molestați și violați, decât să-și recunoască greșelile, să îi dea afară pe pedofili din bisericile lor și să achite despăgubiri victimelor.
Dar nu numai pe mine trebuie să mă luați în serios, deoarece o organizație a descoperit 18 lideri din Bisericile Baptiste din Sud care cunosc situații de abuz și care au ales să nu facă nimic. Domnul Keen este numit alături de ei.
„Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke
Se pare că așa stau lucrurile în cadrul bisericilor baptiste. Vedeți linkul: http://stopbaptistpredators.org/blind_baptist_leaders.html
Câți alți adulți din aceste biserici au suferit o asemenea atrocitate și sunt incapabili să îi aducă pe abuzatorii lor în fața justiției din cauza legilor necorespunzătoare, pe care le are aproape fiecare stat din țara noastră? Prădătorii cunosc acest fapt și se bazează pe el. Se bazează pe faptul că nu spunem nimic până ce din punct de vedere legal este prea târziu. Motivul fiind că cei mai mulți supraviețuitori ai abuzului nu au puterea să recunoască ce li s-a întâmplat până la vârsta de peste treizeci sau peste patruzeci de ani. În aproape fiecare stat vârsta maximă la care victima poate depunere plângere este cuprinsă între optsprezece și douăzeci și trei de ani. Este doar o problemă de matematică pentru prădători și pentru organizațiile care îi protejează.
Când Dr. Light l-a contactat pe pastorul Rodney Brown de la Trinity Baptist cu dovada că Frankie Wiley a recunoscut că m-a molestat/abuzat sexual, acesta a spus doar că va aduce chestiunea în fața bisericii. Deși Frankie nu mai face parte din conducere, continuă să organizeze activități cu tinerii. Ce nu reușesc ei să înțeleagă este că prădătorii se opresc numai când sunt prinși și încarcerați sau când mor. Conducătorii de la Trinity fie sunt ignoranți, fie sunt neglijenți, fie ambele, în eșecul lor de proteja copiii pe care îi au în grijă. Când am trimis un e-mail părinților copiilor de la Trinity Baptist, după ce pastorul a refuzat să îi informeze, el m-a sunat și mi-a zis că sunt un om rău. Pastorul Rodney Brown mi-a spus că am provocat o ruptură în biserica „lui”. La care i-am răspuns: „Domnule pastor, în primul rând nu este biserica dv. Biserica sunt cei care alcătuiesc trupul lui Hristos, nu persoana care se află la amvon. Cine este cel rău aici? Eu, pentru că le-am făcut cunoscut părinților de la Trinity că un molestator de copii are acces la copiii lor, sau dv., care ați ales să păstrați acest fapt secret până ce ați fost obligat să recunoașteți că ceea ce le-am spus eu este adevărat? Iar faptul că biserica s-a scindat îmi spune că jumătate dintre cei de acolo nu sunt de acord că permiteți unui prădător sexual să continue să se afle în preajma copiilor.” Iată un link către Biserica Baptistă Trinity, care îl prezintă cu mândrie pe Frankie ca pe liderul lor de închinare: http://www.usgennet.org/usa/ga/county/turner/trinity.html. Este acesta genul de biserică unde ați vrea sau ați avea încredere să vă trimiteți băiețeii?
Iar pe toți cei pe care i-am menționat și care ar nega ceva ce afirm în acest articol, îi provoc să se supună unui test cu detectorul de minciuni. Sunt mai mult decât doritor să mă supun și eu unui astfel de test și să depun mărturie sub jurământ. Eu, Cale și Christopher deținem singurul lucru pe care ei nu îl dețin: adevărul.
Mă întreb câți dintre părinții copiilor molestați de Jerry Sandusky își doresc să fi avut acest gen de informații. Câți băieței și-ar fi păstrat inocența? Câți băieței ar fi fost protejați? Pentru mine, acest pastor este mai rău decât un pedofil. Un pedofil este periculos și nu se va opri până când va fi încarcerat sau va muri. Rodney Brown, conducătorii statului Pennsylvania și liderii Bisericii Baptiste Road au ales să protejeze monstrul din mijlocul lor.
Am înființat o organizație caritabilă nonprofit și un grup de advocacy care îi va ajuta pe cei ca mine, care au fost jefuiți de inocență și care se luptă în fiecare zi să rămână în viață. Oferim gratuit îndrumare celor în nevoie, educăm părinții cum să își protejeze mai bine copiii și conducem un grup de suport care se întâlnește lunar și care se adresează supraviețuitorilor abuzului sexual al copilului. Oferind acest suport, îi ajutăm pe supraviețuitori să lupte cu nevoia imperioasă de a se răzbuna pe cel care le-a distrus copilăria. Iată diferite moduri în care puteți afla mai multe despre suportul pe care îl oferim supraviețuitorilor abuzului sexual al copilului:
www.together-we-heal.org – Vizitează site-ul nostru!
@together_weheal – Următește-ne pe Twitter!
www.facebook.com/Togetherwehealorg – Dă-ne like pe Facebook!
www.facebook.com/groups/togetherweheal – Alătură-te pe Facebook grupului nostru Toghether We Heal!
Un alt motiv pentru care cer oricui să ni se alăture este faptul că supraviețuitorii molestării și abuzului s-ar putea să nu vorbească despre abuz… dar ar citi în privat, dacă ar vedea postate pe peretele tău pe Facebook site-uri care le-ar fi de ajutor. S-ar putea să nu afli niciodată pe cine ajuți, dar crede-mă, o vei face. Știu aceasta pentru că am avut nevoie de aproape treizeci de ani ca în sfârșit să recunosc și să mă ocup de ceea ce mi s-a întâmplat, fapt care mi-a permis să încep procesul de vindecare. Facem toate acestea ca voluntari. Pur și simplu nu vreau ca alți supraviețuitori să se simtă cum m-am simțit eu, un timp atât de îndelungat – complet singuri.
Iar sumele donate sunt destinate funcționării mijloacelor noastre media și site-urilor noastre, ne permit să ne deplasăm pentru prezentări și workshopuri care au ca temă păstrarea copiilor în siguranță, ne îngăduie să continuăm acțiunile pentru eliminarea limitei de vârstă, care le obligă pe victime să păstreze tăcerea și îi lasă în libertate pe prădători pentru a face și mai multe victime.
În copilărie, strigătul meu a fost sugrumat de frânghia molestării. Atacatorul meu a rămas (până acum) în libertate, dar cu ajutorul vostru alte victime vor avea curajul să iasă în față la timp, pentru ca prădătorii să fie încarcerați. Cei mai mulți supraviețuitori au un sentiment asemănător: se simt prinși în capcană – fiind nevoiți să retrăiască abuzul care îi obligă să păstreze tăcerea, să rămână prizonieri în mintea lor și care pe unii dintre ei îi costă chiar viața. Atât de mulți și-au pus capăt zilelor fiindcă nu au avut instrumentele necesare pentru a face față traumei, alții (inclusiv eu) au apelat la droguri și alcool pentru a-și amorți durerea (multe victime pierzându-și viața din cauza unei supradoze). Și mai mulți nu vor reuși niciodată să ducă o viață bună. Nu se vor bucura de relații iubitoare, de prietenii de durată, nu vor avea copii cărora să le arate o dragoste sinceră de părinte, toate acestea din cauza durerii provocate de crima abuzului, molestării și violului.
În anul 2006 un investigator de la Biroul de Investigații din Georgia mi-a spus ceva ce mi-a rămas în minte până în ziua de astăzi: „Un pedofil este ca un ucigaș în serie care își lasă victima în viață.”
Cred că aceasta descrie cel mai precis un pedofil/prădător sexual. Adevărat și clar formulat.
Dacă tu sau cineva cunoscut ție doriți să aflați mai multe informații sau aveți întrebări, vă rog să mă contactați.
Frankie a slujit ca muzician sau ca lucrător cu tineretul în următoarele biserici, de la mijlocul sau sfârșitul anilor 1970 până în 2011: Biserica Baptistă Pinecrest din Cordele, Georgia; Biserica Baptistă Rehoboth din Tucker, Georgia; Second Avenue Baptist din Rome, Georgia; o biserică baptistă din Flowery Branch, Georgia; Jodeco Road Baptist din Stockbridge, Georgia; Trinity Baptist din Ashburn, Georgia.
Frankie a lucrat și ca profesor suplinitor la școala locală din Ashburn, Georgia, cândva în perioada 2009-2011.
Dacă tu sau cineva cunoscut ție ați fost abuzați sexual de Frankie Wiley sau de oricine altcineva, spuneți cuiva. Lucrurile sunt diferite acum, veți fi crezuți, nu sunteți singuri. Vă rog, vorbiți… sunt oameni în care puteți avea încredere acum.
25.09.2013 – Updatare cu privire la pedofilul/prădătorul sexual Frankie Wiley…
O updatare mai recentă validează tot ce am crezut și reafirmă tot ce am știut. În cele ce urmează postez ce mi-a trimis o altă victimă de-a lui.
Cândva am crezut că eram singurul pe care Frankie Wiley îl molestase sexual, atunci când făceam parte din grupul de tineret la Biserica Baptistă Rehoboth din Tucker, Georgia. De atunci am aflat că au existat alții înaintea mea la Rehoboth și că au mai fost câțiva după aceea în alte biserici. Astăzi am aflat că totul a început cu mult înainte de Biserica Baptistă Rehoboth. Ceea ce demască o altă minciună pe care a spus-o Frankie, în încercarea de a-și justifica acțiunile de pedofil și prădător sexual. Fără motiv, mi-a spus că m-a molestat și m-a violat din cauză că a fost violat la seminar. Nu că ar fi o explicație rațională, este doar motivul pe care l-a oferit. Am aflat însă că acesta este genul de minciună pe care prădătorii sexuali o inventează pentru a câștiga simpatie sau, în cazul în care sunt încarcerați, pentru a fi eliberați mai devreme.
Se dovedește însă că molesta băieței cu mult timp înainte de seminar.
Urmează un comentariu postat pe site-ul Together We Heal de o victimă a lui Frankie, cu privire la ce s-a întâmplat cu mult înainte de Rehoboth și de seminar și referitor la mușamalizările care s-au făcut pentru a-l proteja. De aceea facem ce facem. Frankie are în continuare acces la băieței și trebuie să-l dăm în vileag pentru a-i proteja, ca să nu treacă și ei prin ce au trecut deja un mare număr de băieței. Există mulți „Frankie” în lume. Ajutați-ne să le aflăm identitatea, ca să-i putem ajuta pe cei în nevoie să primească vindecarea pe care o merită din plin!
Urmează povestea victimei… și veți vedea cum chiar și acum victima se simte responsabilă pentru ce i-a făcut Frankie. Un astfel de control dețin asemenea prădători asupra copiilor.
„Vreau doar să-ți fac de cunoscut că și eu l-am cunoscut pe Frankie Wiley în adolescență în Ashburn, Georgia. În anii 1970 era destul de cunoscut faptul că molesta copii. Știu de alți câțiva băieți molestați, în afară de mine, în acea perioadă. Văd că îl menționezi și pe Rodney Brown, iar dacă este vorba de fiul pastorului Brown, cel în vârstă din Sycamore, atunci și el știa despre Frankie. Cred că Rodney era cam de vârsta lui Frankie sau poate era cu câțiva ani mai mare, iar el și fratele lui, Eddie, știau amândoi despre Frankie, după cum știa oricine în oraș. Pe atunci oamenii îl numeau «homo», foloseau pentru el apelative de acest gen și îi cam întorseseră spatele, cei mai mulți probabil fără să știe că de fapt molesta băieți din biserică. Dar toți copiii știau. S-a întâmplat pe când Frankie trecuse de douăzeci de ani și era totdeauna implicat în conducerea unui grup de tineret. Îi plăcea mai ales să organizeze ieșiri cu cortul pentru băieți. Înțelegi ideea.
Când am pus capăt oricărei legături cu Frankie, în ciuda eforturilor lui de a mă contacta, cred că era responsabil cu muzica la o biserică din Cordele, Georgia. Care se pare că nu se află pe lista ta. Era cândva prin 1975 sau 1976. Se pare că era implicat și într-un grup muzical numit Maranata, din biserica din Cordele.
Din când în când, de-a lungul anilor, am dat căutare online pentru a vedea dacă a fost vreodată prins sau pedepsit, iar pe site-ul acesta (together-we-heal.org) l-am găsit prima dată menționat. Se pare că este în continuare nepedepsit și nepocăit. În cazul meu, s-a întâmplat cu patruzeci de ani în urmă, deci acum ar avea cam șaizeci și cinci de ani. Și probabil că a făcut același lucru timp de patruzeci de ani. Chiar dacă au existat cel puțin trei incidente de care îmi amintesc, am dus o viață destul de normală și cred că am fost capabil să fac față. Sunt sigur că cicatricile abuzului mi-au cauzat unele probleme, dar nu am vorbit niciodată despre abuz și nu am spus niciodată nimănui că am fost molestat în copilărie, cu atât mai mult nu l-am acuzat public pe Frankie. Probabil că nici acum, după atâta timp, nu sunt interesat să fac un pas în față. Dar fiindcă am găsit acest site, trebuia să scriu măcar un comentariu. Am trecut o adresă de e-mail unde pot fi contactat, este reală, dar anonimizată.
Dacă pot oferi informații care să ajute cauzei tale, voi lua aceasta în considerare, dar probabil nu-mi voi face publică identitatea, chiar nu vreau să redeschid vechea rană și să recunosc față de cei care mă cunosc ce mi s-a întâmplat la o vârstă fragedă. Până în ziua de astăzi mă simt rușinat pentru cele întâmplate.»
Observați cum această victimă din urmă, care face un pas în față, se simte responsabilă pentru ce i-a făcut Frankie? De aceea trebuie să protejăm copiii care se află în primejdie. Chiar și după ce a fost abuzată sexual, de multe ori victima simte că ce i s-a întâmplat i se datorează cumva. Singurul vinovat este Frankie Wiley! Frankie este prădătorul sexual. Acest copil nu a făcut nimic pentru a i se întâmpla așa ceva. Ajutați-ne să îi ajutăm pe supraviețuitorii abuzului sexual din copilărie, să instruim familiile pentru a-și păstra copiii în siguranță, să-i identificăm și să-i dăm pe mâna justiției pe prădătorii ca Wiley.
15.05.2022 – O nouă updatare despre Frankie Wiley/Rodney Brown/Biserica Baptistă Trinity
Poate ați reținut din articol, Wiley a fost chipurile concediat de la Biserica Baptistă Trinity de către Rodney Brown. Ei bine, nu a fost așa. Lui Wiley i s-a permis să demisioneze și să plece în liniște… pentru o vreme.
Wiley a încercat să se alăture unei biserici din sudul Georgiei. Bisericii Journey din Tifton, Georgia. Am fost anunțați despre aceasta, l-am avertizat pe pastorul de acolo, iar ei i-au cerut să plece și să nu mai revină.
Dar plecarea lui Wiley de la conducerea bisericii a fost temporară. Cândva în perioada 2021-2022, Biserica Baptistă Trimity a renunțat la „cooperarea” cu Convenția Baptistă din Sud și s-a rebranduit ca Biserica Comunității Trinity din Ashburn. Cu același Rodney Brown ca pastor, dar într-o locație diferită. Și se pare că cel mai important pentru ei că nu mai răspund în fața Convenției Baptiste din Sud pentru că l-au adus înapoi pe Frankie Wiley, care a recunoscut el însuși că este un violator de copii.
Biserica Comunității Trinity din Ashburn și Rodney Brown l-au adus înapoi pe Wiley în biserica lor, pe podium, unde deține din nou o poziție de autoritate în mintea și în ochii copiilor și adulților bisericii. Greu de crezut? Căutați-i pe Facebook. Îi veți găsi împreună!
Deci tot ce a spus Rodney Brown despre faptul că regreta, că nu a știut cum să procedeze mai bine, că l-a dat afară pe Wiley din biserică pentru a proteja copiii pe care acesta îi avea în grijă au fost vorbe goale, minciuni și o încercare de a crea o anumită impresie. Amintiți-vă ce a spus Brown nu cu mult timp în urmă.[1]
Evident, opinia adevărată a lui Rodney Brown, în concordanță cu acțiunile sale, era că regretul că nu putea renunța suficient de repede la Convenția Baptistă din Sud pentru a-l readuce pe tovarășul său, Wiley, alături de el pe podium.
Iar când ai crede că Wiley nu poate decade mai mult de atât, acum încearcă să vândă două cărți. Una este o autobiografie pe care o semnează cu numele lui, dar fără a aminti de niciunul dintre băieții pe care i-a violat timp de decenii. Presupun că vrea să le vândă fără a se afla cine este și ce face cu adevărat. Vânzările ar fi descurajate dacă s-ar ști că a violat băieței.
Vă rugăm, ajutați-ne să-l demascăm pe Wiley, ca să nu mai profite de suferința din viețile și sufletele pe care le-a distrus! Ceea ce face el este definiția luării în deșert a Numelui Domnului.
Mi-aș dori să fie un fel de glumă tragică. Dar nu este. Situația se înrăutățește tot mai mult și se pare că acelor oameni nu le pasă ce se întâmplă cu copiii lor.
Notă
[1] Trinity Baptist pastor: ‘This situation has greatly changed my thinking’, www.christianindex.org/trinity-baptist-pastor-this-situation-has-greatly-changed-my-thinking/stories/trinity-baptist-pastor-this-situation-has-greatly-changed-my-thinking,3080.
[Pedophiles are like Serial Killers – My Story by David Pittman. Copyright © 2022 Together We Heal. Tradus şi publicat cu permisiune. În anul 2005 David a pornit în lunga și dureroasa călătorie de întoarcere din abisul adicției și autodistrugerii. I-a promis tatălui său muribund că va învinge adicția. Și a făcut-o. Dar în timp ce își curăța trupul și sufletul, a început să se confrunte cu abuzul sexual pe care adicția lui îl pusese în umbră un timp atât de îndelungat. Abuz înfăptuit de un pastor de tineret din biserică, când David avea între doisprezece și cincisprezece ani. Acei trei ani de abuz au distrus temelia dragostei și credinței construită de familia lui. Timp de douăzeci și cinci de ani David a păstrat abuzul secret și s-a pierdut pe sine în ceața drogurilor și alcoolului. Alternativ, a trăit în sărăcie, alteori a fost încarcerat. Promisiunea pe care i-a făcut-o tatălui său muribund a fost catalizatorul. Iar temelia trainică a dragostei și devotamentului mamei sale a fost fundamentul pe care și-a reclădit viața. Terapia, întâlnirile în doisprezece pași și determinarea din adâncul sufletului său au fost cărămizile și mortarul. Astăzi David instruiește bisericile cum să devină mai sigure pentru copii, oferă călăuzire pentru supraviețuitorii ca el și educă comunitatea prin prezentări publice. Poate fi contactat la adresa de e-mail: dpittman@together-we-heal.org. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.togetherweheal.net.]