de Haydn Sennitt

Haydn Sennitt

Era anul 1998 și hotărâsem, după ce îmi „acceptasem” homosexualitatea și „ieșisem din dulap”, să merg pentru prima dată la sărbătoarea anuală din ultima zi înainte de postul Paștelui, Mardi Grass a Homosexualilor și Lesbienelor din Sydney. Părinții mei înstăriți, conservatori mi-au interzis cu severitate să merg, ceea ce a făcut ca totul să devină mai ademenitor pentru mine. Mass-media mă determinase să cred că comunitatea „homosexuală” era „strălucitoare” și foarte interesantă, lipsită de inhibiții; eram cu atât mai interesat fiindcă, deși eram pe cale să iau decizia de a deveni creștin, vroiam să văd în ce consta homosexualitatea. Poate că un bărbat avea să mă ducă la el acasă și să mă iubească așa cum nu o mai făcuse nimeni. Tocmai terminam liceul și încercam să „descopăr” cine eram, iar după ce văzusem filme ca Priscilla, regina deșertului devenisem interesat de acel spectacol „de prost gust”. Din păcate, efectiv aproape niciun creștin nu avusese răspunsuri bune pentru căutarea de către mine de semnificație în comunitatea homosexuală, așa că m-am gândit să-mi încerc șansa. Îmi amintesc că înainte de Mardi Gras hoinăream pe străzile Oxford și William, dorind doar ca bărbații să mă aleagă, dar din nefericire niciunul nu a făcut-o vreodată.

Am sosit în Piața Taylor în ziua de Mardi Gras în anul 1998 și am ocupat una din cele mai bune poziții de pe traseu, sosind cu câteva ore mai devreme. Stăteam în picioare chiar lângă gardul despărțitor, deși era extrem de inconfortabil, în timp ce un grup de turiști thailandezi s-au așezat în cele din urmă în spatele meu, sprijinindu-se de mine ca să poată vedea mai bine. Un anume bărbat thailandez a fost interesat de povestea mea și m-a tot îmbrățișat și s-a tot sprijinit de mine, spunându-mi că îmi era cel mai bun prieten. Probabil că cea mai mare parte din ceea ce spunea se datora consumului excesiv de alcool, dar mi-a spus că va încerca să găsească bărbați pentru mine și că mă va ajuta „să găsesc un iubit”.

În cele din urmă, parada a început. Lesbienele mânioase (clubul Lesbiene pe Biciclete) au dat startul și nu a trecut mult până ce bărbați îmbrăcați în călugărițe (Călugărițele Indulgenței Perpetue) și-au interpretat numărul. La început am fost încântat să fiu parte a toate acelea. Toți acei oameni, nerușinați și „neîncătușați” de reguli, păreau captivanți – de-abia dacă purtau ceva haine pe ei și nu le era teamă de nimic și de nimeni. Bărbați homosexuali pe patine cu rotile, purtând pălării de cowboy au trecut pe lângă mine, iar vecinul meu thailandez le-a spus să vină să mă sărute. Mulți dintre ei au fost mai mult decât fericiți să o facă, deși aceasta m-a făcut să mă simt vulnerabil, speriat, folosit și violat. Și am simțit mânie față de mine însumi din cauză că am permis să se întâmple. Dar în același timp eram ca Alice în Țara Minunilor, devenind „din ce în ce mai curios”.

Stând în picioare acolo, s-a întâmplat ceva foarte ciudat. Un grup de creștini, bărbați și femei, se aflau în spatele meu, cam la zece sau douăzeci de metri depărtare, urcați pe un container mare de lapte; erau acolo ca să-i avertizeze pe oameni de judecata dreaptă a lui Dumnezeu pentru că trăiau în acel mod, dar au spus și despre îndurarea iubitoare a lui Dumnezeu, care vroia să îi ierte și să îi vindece. Nu au avut parte de o primire bună, deoarece Călugărițele Indulgenței Perpetue au început să arunce cu lucruri în ei și să-i abuzeze verbal. Mulțimea a început chiar să se ia de ei, iar eu, spre rușinea mea, m-am luat de ei, alăturându-mă abuzului. De fapt, îmi amintesc că am fost mai abuziv decât mulțimea – nu pentru că aș fi crezut cu adevărat ce spuneam, ci pentru că vroiam, pentru un oarecare motiv, să mă identific cu comunitatea homosexuală. Și am auzit o voce rostind înăuntrul meu: „Cine este Dumnezeu ca să-mi spună mie ce să fac?”

Evangheliștii nu s-au oprit; au continuat să persevereze. Dar cu toate acestea nu s-au evervat nici măcar o dată și nu au spus că ei sau Dumnezeu îi urăște pe homosexuali. Mă așteptam să o facă, dar nu au făcut-o. De fapt am înțeles că ceea ce îi motiva era dragostea. Mardi Gras a devenit mai puțin interesantă, iar ce au spus acei evangheliști mi-a captat atenția. După un oarecare timp m-am uitat în jur ca să-i găsesc, dar dispăruseră. Vroiam să primesc mai multe informații, dar din cine știe ce motiv plecaseră.

Am pornit spre casă în noaptea aceea simțindu-mă foarte abătut. Nu am văzut o comunitate homosexuală care iubea oamenii sau ceva de genul; ci o comunitate blasfematoare și în întuneric spiritual. Comunitatea nu a celebrat masculinitatea sau feminitatea; mai degrabă a exploatat simbolurile acestora pentru a le perverti, a le corupe și a le folosi pentru propria plăcere. Nu s-a desfătat atât de mult în ceea ce era, ci în ceea ce nu era și, spre deosebire de alte comunități (precum comunitatea evreilor și cea academică) era definită de răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu. Era – și este – o comunitate definită de încălcarea regulilor, înșelând așteptările societății, Bisericii și oricui altcuiva care are de-a face cu religia, tradiția și autoritatea. Ceea ce a produs tulburare în mintea mea, care pe atunci eram un băiat de optsprezece ani. Chiar și astăzi, aproape douăzeci de ani mai târziu, acea impresie încă persistă, indiferent cât de mulți oameni îi neagă realitatea.

Nici până acum nu știu cine au fost acei evangheliști de la paradă și poate că nu voi ști niciodată. Dar acțiunile lor au avut un impact atât de mare asupra mea… Și-au asumat atâtea riscuri ca să-mi spună adevărul, la fel cum Avraam a mijlocit pentru Sodoma și Gomora în Geneza 18. Nu au transmis un mesaj al „bigotismului” și „urii”, ci un mesaj al dragostei, pentru ca oamenii ca mine 1) să nu meargă în iad după moarte; și 2) să nu trăiască în iad înainte de moarte. (Ioan 10:10) Literamente plâng când îmi amintesc de acei oameni curajoși, fiindcă dacă nu ar fi fost ei, în anul 1998, probabil că acum nu aș fi creștin sau căsătorit, sau cu copii, sau pastor și nu m-aș bucura de atâtea binecuvântări în prezent. Dar în acea noapte, Dumnezeu mi-a spus: „Te iubesc și vreau să-ți dau viață, iar homosexualitatea nu-ți va da viață. Încrede-te în Mine și Eu voi fi cu tine și te voi ajuta.”

Viața mea nu este în niciun caz perfectă, dar detest să mă gândesc la ce ar fi fost viața mea acum dacă nu aș fi fost mântuit și dacă aș fi fost homosexual. Dacă așa ar fi stat lucrurile, probabil că la vârsta de aproape patruzeci de ani aș fi fost singur, fără partener, alcoolic și dependent de droguri și cu nenumărate suferințe fizice și mintale, care ar fi necesitat o viață întreagă de îngrijire și tratament. (Și nu, acele probleme nu ar fi cauzate de „homofobie”, ci de propriile mele alegeri în ceea ce privește stilul de viață.) Nu cred că este melodramatic să spun că probabil aș fi fost mort până acum.

Nu Îi voi putea niciodată mulțumi suficient de mult lui Dumnezeu pentru acei evangheliști impetuoși, urcați pe containerul de lapte. Poate că nu aveau idee că exist, dar dacă citesc aceste rânduri, le mulțumesc cu ochii în lacrimi. Vreau să le spun: „Vă mulțumesc că m-ați iubit și m-ați salvat de întuneric. Vă mulțumesc că L-ați ascultat pe Dumnezeu în noaptea aceea. Vă mulțumesc că v-ați ridicat deasupra mulțimii furioase și ați fost lumină într-un loc atât de întunecat – nu aveți idee cât de multă binecuvântare mi-a adus asta. Vă mulțumesc că nu m-ați urât și că nu ați numit răul (homosexualitatea) bine, pentru că nu este – fiindcă distruge sufletul și promite mult mai mult decât oferă, iar când dă ce promite, umple de gol sufletele oamenilor, la fel cum termitele înghit o casă. (Casa poate că nu se prăbușește imediat, dar este doar o problemă de timp până se va prăbuși.)

Vreau, de asemenea, să mulțumesc unui număr foarte mic de creștini care atunci au știut cu adevărat cum să vorbescă inimii mele, cu iubire și binecuvântare (în special Joe Dallas și Anne Paulk) – și deplâng că atât de mulți creștini ar fi putut să o facă, dar nu au făcut-o sau nu li s-a spus niciodată să o facă. Cei dintâi nu și-au cerut niciodată iertare pentru adevăr, ca și cum ar fi fost ceva rușinos. Nu au făcut niciodată compromisuri în ceea ce privește adevărul și nu mi-au spus să includ atracția față de cei de același sex în viața mea de creștin făcându-mi un „prieten spiritual” sau alte nonsensuri neisprăvite, ci mi-au arătat cum m-ar vindeca o viață predată lui Isus Hristos, printr-o umblare intimă cu Tatăl meu ceresc.

Am plecat de la parade de Mardi Gras în noaptea aceea convins că homosexualitatea nu era calea potrivită pentru mine și hotărât să-L urmez pe Dumnezeu. Totuși, nu a fost ușor după aceea și am fost îngrozitor de inconsecvent în ascultarea mea de El în ceea ce privea sexualitatea mea. Timp de aproximativ patru ani am „dat curs” dorințelor homosexuale și ar fi trebuit să fi petrecut mai mult timp ocupându-mă de rezolvarea problemei înainte de a mă căsători și chiar și acum mă lupt cu ispita. Dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu lucrează în viața mea – de fapt este o dovadă despre cât de credincios a fost El, ajutându-mă în umblarea mea! Și nu s-a întâmplat dintr-odată. Mai degrabă, Dumnezeu m-a ajutat ducându-mă la un specialist în terapia reparativă, care m-a ajutat să mă confrunt cu rădăcinile păcatului din viața mea și să umblu pe cărarea dreaptă și îngustă. (Coloseni 3:5-6, 1 Petru 2:11)

„Eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.” (Psalmul 73:22-26)

Dumnezeu, în acest proces, mi-a curățit inima (Psalmii 51, 139) și mi-a descoperit inima Lui iubitoare, plină de tandrețe de Tată (Psalmii 68:5-6, 27:10). Dacă este să mă gândesc, rana provocată de tatăl meu m-a dus la homosexualitate; o inimă iubitoare de tată (deși din partea unui bărbat) doream când făceam sex homosexual, dar relația cu Tatăl ceresc m-a condus înapoi la plinătate.

Dumnezeu să-i ajute și pe alții să părăsească Mardi Gras. Dacă ești homosexual și citești aceasta și crezi că Dumnezeu te urăște și că nu-I pasă de tine, vreau să-ți spun că El dorește să te salveze de viața ta de păcat. Dumnezeu nu te-a făcut așa și L-a trimis pe singurul Său Fiu, Isus Hristos, să moară ca să te salveze de nimicire. Dacă vei fi copilul lui Dumnezeu, El te va umple cu dragoste și binecuvântare, mai mult decât îți vei putea imagina vreodată, iar acea dragoste va fi mult mai satisfăcătoare decât dragostea homosexuală. Poți, dacă te încrezi în Dumnezeu și asculți poruncile Lui, să-L urmezi cu toată inima ta, cu toată mintea ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Dacă gândești că ai făcut atâtea lucruri rele, încât Dumnezeu nu te mai poate ierta, pot să-ți spun cu bucurie că te înșeli foarte mult. El poate să te ierte și te va ierta dacă Îl vei lăsa și te va ajuta să te iubești și să te ierți. El te iubește, chiar dacă ești homosexual sau orice altceva, dar numai dacă te încrezi în El și asculți de ce spune El, iar aceasta înseamnă (oricât de costisitor și de dureros este) să părăsești păcatul. Dă-I inima ta și lasă-L pe El să Se îngrijească de restul.

Fie ca aceia dintre noi care suntem creștini să nu numim homosexualitatea bună (Isaia 5:20) câtuși de puțin. Nu este sănătos pentru adulți să trăiască în homosexualitate și este deosebit de periculos pentru tineri să o experimenteze și să o ia în considerare. Păcatul nu face decât să ucidă și să distrugă; nu distruge pe jumătate și nu dă viață. Fie, de asemenea, să nu fim niște bărbați duri, care îi ocărăsc pe oameni, lovindu-i puternic cu Biblia, uitând că în trecut am făcut aceleași lucruri sau mai rău, facem aceleași lucruri. Nici nu trebuie să ne bucurăm când vedem că homosexualii suferă consecințele păcatului lor. Mai degrabă trebuie să acționăm conform convingerilor noastre și să mijlocim pentru comunitatea homosexuală, așa cum a făcut Avraam în Geneza 18:22-33, încercând să se asigure că cel puțin un om drept ar putea opri venirea judecății prin foc a lui Dumnezeu asupra cetăților în care domnea păcatul homosexual.

„Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe căi neumblate şi nu găseau nicio cetate unde să poată locui. Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei. Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.” (Psalmul 107:4-6)

Lumea de astăzi este întunecată, dar lumina lui Dumnezeu strălucește în continuare. Îi vom iubi noi, cei din Biserică, pe cei aflați în întuneric? Sau vom pune harul deasupra adevărului (fiind „toleranți” cu toate lucrurile rele) sau adevărul deasupra harului (rostind adevărul, dar cu duritate, criticând neîncetat tot răul din lume)? Nu putem face niciuna din cele două, fiindcă trebuie să îi iubim pe oameni în har și adevăr. (Ioan 1:17) Iar dacă ești homosexual, bisexual, transgender, curios, lesbiană sau orice altceva din zona homosexualității, te îndemn cu stărunță să ieși din lumea homosexuală ca să cunoști că Dumnezeu este bun.

Dumnezeu să te binecuvânteze.

[Haydn Sennitt, My Testimony – I Am No Longer “Gay”. Copyright © Haydn Sennitt. Tradus şi publicat cu permisiune.]