de David Servant

David Servant

Dacă nu aţi citit articolul meu online anterior Iubesc homosexualii şi sunt frustrat, aţi pierdut ceea ce s-a dovedit a fi, pe baza reacţiilor, printre cele mai populare articole electronice ale mele. Am fost încurajat de amploarea reacţiilor pozitive şi am fost binecuvântat că atât de mulţi creştini şi-au exprimat dragostea sinceră pentru comunitatea homosexuală. (Am primit un singur răspuns foarte critic, în mod previzibil, din partea unui creştin mărturisitor.)

Acum vreau să vă fac cunoscut un e-mail de răspuns pe care l-am primit, în speranţa că ar putea contribui la o mai bună înţelegere între homosexuali (şi susţinătorii lor) şi cei care, ca mine, cred că Dumnezeu condamnă homosexualitatea (împreună cu o mulţime de alte păcate, de care absolut oricine este vinovat), dar oferă şi iertare, şi eliberare prin Isus Cristos.

Dintre toate reacţiile pe care le-am primit, următorul e-mail, de la un bărbat căruia i-am dat pseudonimul „Jean Claude”, a fost cel mai stimulator pentru gândire. Jean Claude, care a crescut într-un popor în curs de dezvoltare, mi-a scris într-o engleză oarecum stricată, deci i-am editat puţin e-mailul pentru a-l face mai uşor de citit, dar fără a-i schimba conţinutul. Cred că inimile vă vor fi atinse de cuvintele lui.

„David… sunt homosexual şi nu înţeleg de ce m-am născut aşa. Am început să fiu atras de un bărbat când aveam şase ani. Nu înseamnă că sunt atras de toţi bărbaţii, ci că am un anumit gen care mă atrage. Îmi amintesc că eram atras de vecinul meu, el era adult, poate avea în jur de douăzeci şi cinci de ani. Nu eram atras de el sexual, fiindcă aveam doar şase ani. Îmi plăcea doar să-i văd faţa şi corpul (alerga fără cămaşă pe vremea aceea), fără să înţeleg de ce. Nu am avut niciodată acest gen de atracţie pentru o femeie adultă.

Apoi, când am intrat la şcoala elementară, era numai pentru băieţi, o şcoală catolică, am fost atras de un colegi de clasă, când eram în clasa a cincea. Nici atunci nu a fost ceva sexual. Pe atunci nu înţelegeam ce este sexul.

Acelaşi lucru s-a întâmplat când eram în primul an de liceu şi în ceilalţi ani de liceu. Eram atras de unul sau doi băieţi, din sute de băieţi din şcoala mea. Acelaşi lucru, când eram la colegiu. Întotdeauna au fost unul sau doi de care eram atras. Mă simţeam ciudat, deoarece colegilor mei din primul an de liceu/din liceu/din colegiu le plăcea să discute despre fete, iar eu nu eram cu adevărat interesat să vorbesc despre fete. Deci eram lăsat pe dinafară. Eram trist şi izolat. Nu înţelegeam. Nu aveam pe nimeni cu care să vorbesc. Am crescut într-o ţară din lumea a treia. Aici comunitatea este homofobă. Am devenit singuratic şi m-am simţit separat de restul oamenilor. Simţeam că nu aveam prieteni. Cum aş putea să mă împrietenesc cu tipi care nu mă înţeleg? De asemenea, nu pot vorbi cu familia mea. Chiar dacă părinţii mei nu au divorţat niciodată, familia mea este disfuncţională. În interiorul meu, eram sfâşiat şi confuz.

Am făcut sex prima oară când aveam douăzeci şi nouă ani, şi a fost cu un bărbat, nu cu o femeie.

În cele din urmă, am descoperit că cei doi fraţi mai mici ai mei sunt homosexuali, dar toţi suntem pe ascuns şi nu vorbim niciodată despre asta.

Restul fraţilor şi surorilor mele sunt heterosexuali, trei fraţi mai mari, trei surori mai mari şi o soră mai mică. Am ajuns la concluzia că m-am născut în acest fel şi că este genetic. Cred că unul sau doi strămoşi de-ai mei erau homosexuali, poate, nu ştiu.

Stau departe de Biserică din cauza acelor creştini care îi ridiculizează pe homosexuali. Este uşor pentru ei să ne arate cu degetul ca păcătoşi, fiindcă sunt heterosexuali. Dacă aş inversa lucrurile, ei să devină homosexuali, iar eu să devin heterosexual, cum s-ar simţi dacă aş face acelaşi lucru pe care ni-l fac ei nouă?

Simt că bărbatul heterosexual este cea mai rea fiinţă omenească. Femeia heterosexuală este mai bună decât el, mai înţelegătoare.

M-am gândit că Biblia a fost stricată. Cum ar putea Dumnezeu să condamne homosexualii, mie mi se pare nedrept? Ne-a creat în felul acesta şi o să ne trimită în iad din cauza a ceea ce suntem? Deci ce rost are să ne creeze? De ce nu ne omoară pe toţi înainte de a ne naşte? În acest fel lumea ar fi perfectă, toţi heterosexuali, fără homosexuali. Lumea nu are nevoie de un gunoi ca noi. Este mai bine să fim eradicaţi înainte de a apărea pe pământ. Asta sună bine, corect, David.

Ştiu că o mulţime de homosexuali nu sunt ucenici ai lui Isus. Cum ar putea să-L urmeze pe Domnul nostru, dacă Biblia spune că homosexualii vor fi trimişi în iad?

În 2012 am început să cred că Biblia este 100% adevărată. A fost un proces lung ca să ajung unde sunt acum. Cred în Isus cu foarte mare tărie. Am crezut în El în trecut, dar cam 50%. Cred doar că El m-a găsit pe mine, nu eu pe El. Totuşi, tot nu înţeleg de ce sunt homosexual. Aş vrea să fiu bisexual, astfel aş putea încerca să omor dorinţa pentru bărbaţi şi aş încerca să măresc dorinţa pentru femei. Din nefericire, nu pot face asta. Sunt 100% homosexual. Nu există o cale pentru mine să devin atras de femei.

Deci îmi promit să rămân celibatar, fiindcă nu sunt atras de femei, nu mă pot căsători cu una din ele. Dacă m-aş căsători cu un bărbat, aş sfârşi în iad. Trebuie să rămân necăsătorit pentru totdeauna şi nu pot să înfăptuiesc imoralitate sexuală, chiar dacă dorinţa mea de a face sex este puternică…

Chiar nu înţeleg ce vrea Dumnezeu. Sunt confuz. Nu putem face aceasta şi aceea. M-am gândit că, atât timp cât nu facem rău altor oameni, este în ordine. Vreau să ascult de Domnul, dar în acelaşi timp nu înţeleg. Când Îl voi întâlni pe Isus într-o zi, vreau să-L întreb de ce m-am născut în acest fel. Nu este grozav pentru mine. Aş vrea ca David Servant să fie homosexual, aşa ar şti cum mă simt.”

Câteva lucruri pe care le-a scris Jean Claude mi-au sărit în ochi. Mă întreb dacă v-au sărit şi vouă în ochi.

Mai întâi, cu siguranţă, Jean Claude nu se potriveşte stereotipurilor despre homosexuali care au fost sădite în mintea noastră. Am descoperit că am foarte multă simpatie pentru ananghia în care se găseşte.

În al doilea rând, nu am putut să nu mă întreb dacă rădăcinilor dorinţelor homosexuale ale lui Jean Claude li s-ar putea da de urmă în experienţele lui din copilărie. Jean Claude a relatat povestea unei vieţi de respingere şi alienare faţă de bărbaţi, care părea să se alimenteze pe ea însăşi şi care a culminat cu o dezaprobare puternică de către el a bărbaţilor heterosexuali.

În mod asemănător, m-am întrebat dacă atracţia timpurie a lui Jean Claude pentru un anumit bărbat, când avea doar şase ani, nu era un dor natural de a umple un gol din viaţa lui, creat de un tată absent, detaşat emoţional sau abuziv. În opinia mea, taţii ar trebui să fie eroii fiilor lor de şase ani. De ce ar avea Jean Claude, la vârsta de şase ani, atracţie pentru un vecin adult?

Nu am putut să nu observ că Jean Claude este al şaptelea din zece copii. Sunt şase băieţi şi patru fete. El a menţionat că cei doi fraţi mai mici ai lui sunt, de asemenea, homosexuali, dar toţi cei trei fraţi mai mari (şi toate surorile lui) sunt heterosexuali. Ar fi interesant de aflat dacă relaţia pe care Jean Claude şi cei doi fraţi mai mici ai lui au avut-o cu tatăl sau mama lor a fost diferită în vreun fel de cea pe care au avut-o cei trei fraţi mai mari ai lor. M-am trezit făcând speculaţii despre diferite posibile scenarii care îi implicau pe părinţii lor. Oare necesitatea de a întreţine zece copii să-l fi îndepărtat pe tatăl lor de ei? (În unele naţiuni în curs de dezvoltare, mulţi taţi pleacă uneori ani de zile de acasă, pentru a lucra în alte ţări ca să-şi poată întreţine familia.)

Apoi m-am gândit la comentariul lui Jean Claude că familia lui este disfuncţională, indicând ceva de nedorit, care, cu siguranţă, i-a implicat într-un fel pe părinţii lui. Ar putea un tată mânios, abuziv sau lipsit de grijă să fi fost catalizatorul rădăcinilor homosexualităţii din Jean Claude şi din cei doi fraţi mai mici ai lui, care, pe când erau copii, tânjeau după un tată adevărat? Poate că mama lor a adoptat un rol pervertit de dominare sau un rol abuziv în familie, ceea ce a afectat atitudinea lor faţă de femei?

Bineînţeles, există multe alte scenarii care caracterizează familiile disfuncţionale. Eu doar întreb dacă, în unele cazuri, precum cel al lui Jean Claude, homosexualitatea şi-ar putea avea iniţial originea în dorinţa naturală pentru dragostea din partea părintelui de acelaşi sex sau într-un rol nenatural adoptat de părintele de sex opus. (Cu siguranţă, nu spun că toţi homosexualii provin din familii disfuncţionale. Cunosc homosexuali care au crescut în familii foarte bune.)

Unii cititori ar putea să nu fie de acord cu încercarea mea de amator în psihanaliză. Alţii m-ar putea acuza că îi absolv pe oameni de responsabilitatea personală. Tot ce pot spune este că ştiu, din douăzeci de ani de slujire ca pastor, din observarea şi consilierea unui mare număr de oameni şi din propriile mele experienţe din mai mult de cincizeci şi cinci de ani de viaţă, că toţi avem nevoie şi tânjim după dragoste, iar cei lipsiţi de ea găsesc modalităţi de a face faţă. Comportamentul este adesea modelat de mediul individului şi, cu siguranţă, de viaţa în familie. Studiile ştiinţifice o dovedesc.

De exemplu, 63% dintre sinuciderile tinerilor provin din familii lipsite de tată, 90% dintre copiii străzii şi dintre copiii care fug de acasă sunt din familii lipsite de tată, 80% dintre copiii care prezintă tulburări de comportament provin din familii lipsite de tată, 80% dintre violatorii motivaţi de mânie transferată provin din familii lipsite de tată, 71% dintre cei care renunţă la liceu provin din familii lipsite de tată, 75% dintre pacienţii adolescenţi din centrele pentru folosirea abuzivă a drogurilor provin din familii lipsite de tată, 70% dintre adolescenţii aflaţi în instituţii de stat provin din familii lipsite de tată şi 85% dintre tinerii din închisori au crescut în familii lipsite de tată (a se vedea Products of Father Deprivation, www.mensdefense.org).

În cartea sa Creşterea băieţilor, Dr. James Dobson împărtăşeşte câteva păreri ale sale despre posibilii factori de mediu pentru homosexualitate. Interesant, el scrie că în homosexualitate nu este vorba, în mod fundamental, despre sex: „Este vorba despre orice altceva… singurătate, respingere, afirmare, intimitate, identitate, relaţii, creşterea de către părinţi, ura de sine, confuzia de gen şi încercarea de a aparţine. Ceea ce explică de ce experienţa homosexuală este atât de intensă…”

Cuvintele Dr. Dobson, cu siguranţă, par să-l descrie, într-o anumită măsură, pe Jean Claude. Taţi şi mame, ţineţi seama de asta!

A fost sfâşietor să citesc cuvintele lui Jean Claude: „Simt că bărbatul heterosexual este cea mai rea fiinţă omenească. Femeia heterosexuală este mai bună decât el, mai înţelegătoare.” Cum să dezvolţi o astfel de atitudine, fără să suferi semnificativ din cauza respingerii din partea bărbaţilor?

A fost şi mai sfâşietor să citesc: „Stau departe de Biserică din cauza acelor creştini care îi ridiculizează pe homosexuali.” Când creştinii mărturisitori se poartă cu ură faţă de homosexuali, nu fac decât să exacerbeze sentimentele care s-ar putea prea bine să constituie geneza homosexualităţii.

Dacă rădăcinile homosexualităţii lui Jean Claude sunt rănile din copilărie şi adolescenţă, cum vor fi vindecate acele răni de o Biserică pe care el o percepe ca fiind batjocoritoare şi de respingere? Dacă bărbaţii creştini se distanţează de Jean Claude pentru că pare diferit (sau cumva feminin), cum vor fi împlinite alte dorinţe potenţiale ale lui, de acceptare din partea bărbaţilor? Gândul meu dominant, când am citit e-mailul lui Jean Claude, a fost: „Are nevoie de dragoste creştină autentică.”

A fost şi mai sfâşietor să citesc: „Lumea nu are nevoie de un gunoi ca noi. Este mai bine să fim eradicaţi înainte de a apărea pe pământ. Asta sună bine, corect, David.”

Amintiţi-vă, Jean Claude nu mai este homosexual practicant, ci un bărbat care încearcă să-L urmeze pe Isus, în timp ce se luptă cu ceea ce lui i se pare a fi homosexualitate înnăscută. Este decis să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Nu am citat partea din e-mailul lui Jean Claude în care afirmă că se abţine nu numai de la sexul homosexual, ci şi de la autosatisfacere, de teamă că ea l-ar trimite în iad.

Îngăduiţi-mi să mă opresc din nou şi să tăgăduiesc că spun că experienţa lui Jean Claude este reprezentativă pentru orice homosexual, că părinţii homosexualilor sunt întotdeauna de vină sau că sunt sigur că speculaţiile mele sunt motivul homosexualităţii lui Jean Claude. Deşi nu cred că homosexualitatea este genetică şi cred cu adevărat că alegerea personală joacă un rol, nu sunt atât de nesăbuit ca să gândesc că alţi factori de mediu sau biologici, la care nu m-am referit, nu ar fi putut avea o contribuţie. Şi daţi-mi voie să afirm încă o dată că eu cred, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi pe baza mărturiilor altor homosexuali care s-au întors la Cristos, că iertarea şi eliberarea sunt disponibile în El.

De la gay [„homosexual”, în argou, dar şi „vesel”, „petrecăreţ” în limba engleză, n. trad.] la vesel

Pare providenţial că cel mai recent număr al revistei World (sunt recunoscător că am abonament la ea, prin generozitatea prietenilor), conţine un interviu cu autorul Christopher Yuan, fost homosexual şi fost traficant de droguri, care face în prezent un doctorat pentru misiune. Yuan a fost întrebat în acel interviu care crede că a fost catalizatorul pentru homosexualitatea lui, iar el a enumerat atât expunerea la pornografie la vârsta de nouă ani, cât şi respingerea din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă. „M-am născut în zona Chicago, într-o vreme când în suburbii nu erau mulţi asiatici. Am fost bruscat din cauză că eram asiatic şi nu eram bun la sporturi, deci am fost numit gay, homo, fetiţă şi am început să mă întreb: «Cine sunt eu?»”

Citind Biblia şi având o anumită experienţă în confruntarea cu diavolul, îmi dau seama cum lucrează el. Principala lui armă este minciuna repetitivă şi el umblă întotdeauna în căutare de pradă după oricine şi-ar pleca urechea la el. Deşi Yuan a ascultat pentru un timp minciunile lui Satan, este de apreciat că, în cele din urmă, a crezut adevărul lui Dumnezeu şi şi-a găsit identitatea în Cristos. A fost eliberat mai întâi de adicţia de droguri, iar apoi de homosexualitate. Niciuna dintre acestea nu s-a întâmplat fără voia lui, de aceea eliberarea de homosexualitate a avut loc mai târziu decât eliberarea de adicţia de droguri.

În încheiere, principalul meu scop în scrierea acestui articol electronic a fost să obţin mai multă simpatie şi dragoste pentru homosexuali decât ceea ce găsim, în mod obişnuit, în unele cercuri creştine. Prea mulţi dintre noi ne-am făcut o reprezentare stereotipă pentru toţi homosexualii, ca fiind în mod intenţionat ofensatori, nişte creaturi care îţi întorc stomacul pe dos, care Îl urăsc pe Dumnezeu, care caută oportunităţi pentru a fi fotografiaţi la paradele homosexuale. Dar mulţi sunt ca Jean Claude. În ambele cazuri, Isus a murit pentru ei.

Probabil că voi mai aduce o dată în discuţie acest subiect, pe baza reacţiilor cititorilor. Le citesc pe toate (cu excepţia e-mailurilor pline de ură).

[David Servant, A Homosexual You Will Love. Copyright © 2014 Shepherd Serve – The Teaching Ministry of David Servant. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de David Servant

David Servant

În timp ce scriu articolul de faţă, suspendarea lui Phil Robertson, patriarhul din Duck Dinasty [serial de televiziune american de tipul reality show, n. trad.] pe A&E [canal de televiziune, n. trad.] din cauza remarcilor sale, considerate ca ofensatoare pentru homosexuali, a devenit o poveste importantă la ştiri. Incidentul a stârnit o dezbatere în toată naţiunea noastră cu privire la homosexualitate şi, fireşte, mulţi adoptă o poziţie sau alta şi îşi exprimă opiniile.

Prin acest articol, sper să contribui puţin la înţelegerea celor din ambele tabere, la care mă voi referi, de dragul simplităţii, ca homosexuali şi oponenţii lor. (Realizez, bineînţeles, că există o diversitate de opinii de ambele părţi, dar intenţionez să rămân credincios diferenţelor fundamentale.)

Este interesant (deşi adesea nu se realizează) că amândouă taberele îşi susţin poziţia pe temeiuri morale. Din acest motiv, ambele tabere îşi datorează respect una celeilalte. Îmi pare rău să spun că, după cum am observat, se pare că homosexualii par mai înclinaţi să susţină că argumentele lor sunt superioare. Oponenţii lor îmi par a fi mai înclinaţi să arunce remarci necruţătoare, care nu fac decât să alimenteze sentimentul de ură pe care homosexualii îl simt atât de des din partea oponenţilor lor.

Nu este uşor pentru homosexuali (sau pentru nimeni, de fapt) să ia în considerare argumentele morale ale celor care dovedesc o inferioritate morală în discuţie. Din acest motiv, îi încurajez pe oponenţi să evite să fie cei care atrag atenţia asupra paiului din ochii altora, în timp ce au o bârnă în ochiul lor. Desigur, există o mulţime de homosexuali ale căror comentarii sunt la fel de denigratoare faţă de oponenţi şi ei, de asemenea, ar trebui să se întrebe dacă vorbesc aşa cum ar vrea să li se vorbească.

Decizia morală a A&E

Duck Dynasty

Mă tem că mulţi oponenţi nu reuşesc să înţeleagă că decizia A&E de a suspenda un actor a fost o decizie morală şi că, potrivit valorilor lor morale, au făcut doar ceea ce era corect. Directorii A&E, ca mulţi alţii, cred că homosexualitatea este determinată biologic, nu autodeterminată. De aceea, pentru ei este o problemă de discriminare. Să spui că homosexualitatea este greşită din punct de vedere moral, pentru ei este ca şi cum ai spune că să fii născut cu părul roşu este greşit din punct de vedere moral.

Oponenţilor, cum v-aţi simţi dacă oamenii ar vorbi despre voi în termeni denigratori din cauza culorii părului vostru? Puneţi-vă în locul homosexualilor care cred – corect sau greşit – că înclinaţia lor pentru homosexualitate este la fel de inerentă ca înclinaţia voastră pentru heterosexualitate. Cum v-aţi simţi dacă aţi fi denigraţi pentru înclinaţia voastră heterosexuală? (Fiindcă veni vorba, nu pot să spun că am auzit vreun homosexual denigrând pe cineva din cauza heterosexualităţii sale.)

Spun aceasta în speranţa de a-i ajuta pe oponenţi să aibă mai mult respect şi compasiune pentru homosexuali. Să fiţi siguri… ei se simt ca o minoritate discriminată într-o mare de oameni ignoranţi, care nici măcar nu vor să îi înţeleagă.

În acelaşi fel, oponenţii ar trebui să respingă stereotipurile obişnuite despre homosexuali. Ei nu sunt heterosexuali care, la mijlocul vieţii lor deja deviante şi dezgustătoare, s-au decis într-o zi să se implice într-o relaţie homosexuală. Mai probabil, s-au trezit la un anumit moment în viaţă că au o anumită atracţie faţă de membrii aceluiaşi sex, o atracţie căreia iniţial i-au rezistat, dar căreia treptat i-au cedat. Ei cred sincer că nu-şi pot schimba tendinţa homosexuală. Şi sunt ofensaţi când oamenii îi pun în aceeaşi categorie cu cei care fac sex cu copii sau cu animale, deoarece acele lucruri sunt respingătoare pentru ei. În mod asemănător, mulţi sunt ofensaţi când voi îi consideraţi, în mod stereotip, ca fiind nesăbuit de promiscui, atrăgând atenţia că dorinţa lor de relaţii iubitoare şi dedicate este dovedită de căsătoriile homosexuale.

Dacă tu cunoşti personal homosexuali, ştii că cel mai adesea sunt oameni buni, grijulii, inteligenţi, sinceri, muncitori. Dacă te-ai implicat de un anumit timp în cultura lumii creştine, poate că te-ai trezit întrebându-te de ce homosexualii par să fie uneori mai creştini decât unii creştini mărturisitori.

Aş cere iertare comunităţii homosexuale în numele tuturor oponenţilor din cauză că ne-am purtat urât cu ei, dar ştiu că, în asemenea cazuri, a te purta ca un delegat este esenţialmente lipsit de sens. Ofensatorii trebuie să caute personal iertare de la cei pe care i-au ofensat. Deci vă rog să-mi îngăduiţi, în acest punct, să cer iertare pentru ofensele mele din trecut comise împotriva homosexualilor. Îmi pare cu adevărat rău.

Întrebări de care nu putem scăpa

Acum îngăduiţi-mi să mă adresez celor aflaţi în tabăra homosexuală, în speranţa de a-i ajuta să îi înţeleagă pe aceia dintre noi care, atât de adesea, am acţionat ca duşmani ai lor.

Nu suntem convinşi că homosexualitatea voastră este pur genetică. Nu vreau să spun că punem sub semnul întrebării convingerea voastră sinceră că homosexualitatea este tendinţa voastră naturală. Spun doar că ne întrebăm dacă nu există o anumită contribuţie a mediului la cauzarea homosexualităţii voastre. Acestea fiind spuse, dacă a existat o anumită contribuţie a mediului şi dacă contribuţia mediului s-a aflat în afara controlului vostru, simpatizăm cu voi pe deplin. Dacă ne-am fi aflat în acelaşi mediu imposibil de evitat, poate că am fi şi noi homosexuali. Recunoaştem, de asemenea, că şi în eventualitatea în care a existat o cauză genetică, un mediu imposibil de evitat sau o combinaţie a amândurora, aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile pentru voi, deoarece factorii nu schimbă faptul că v-aţi trezit având atracţii homosexuale.

Acestea fiind spuse, vă cerem onestitate. Vă cerem să nu spuneţi că „ştiinţa a dovedit că există o genă homosexuală” sau că „datele ştiinţifice arată că homosexualitatea este biologică”, când aceste „fapte”, pur şi simplu, nu sunt adevărate. Şi vă cerem, de asemenea, să ne daţi răspunsuri mai bune la întrebările pe care le avem despre pretenţiile genetice ale unor homosexuali.

Fostul homosexual Michael Glatze cu soţia lui Rebekah în ziua nunţii

De exemplu, dacă homosexualitatea este genetică, de ce nu a pierit în mii de ani de istorie a omenirii? Cum reuşesc homosexualii să transmită generaţiilor succesive genele lor specifice?

De ce populaţiile de homosexuali au crescut şi au descrescut în diferite regiuni geografice şi în diferite perioade ale istoriei?

De ce există atât de multe cazuri de gemeni identici (care au cromozomi identici) în care unul este homosexual, iar celălalt nu este?

De ce unii, care aparent au orientare homosexuală, au mai târziu orientare heterosexuală (precum Michael Glatze, editorul fondator al revistei Young Gay America, şi fosta lesbiană activistă Charlene Cothran, mult timp director la revista Venus, şi cântăreţul şi scriitorul de cântece Dennis Jernigan)?

Fosta lebiană Charlene Cothran

De ce anumiţi factori familiali, culturali, geografici şi educaţionali tind să rezulte în incidenţe mai ridicate ale homosexualităţii?

Toate aceste întrebări ne fac să ne întrebăm dacă genetica este cu adevărat motivul homosexualităţii. Ar putea homosexualitatea să fie, cel puţin în parte, legată şi de mediu? (Din nou, cu privire la mediile de neevitat, se recunoaşte că ele, precum genetica, nu pot fi controlate de individ.)

Fostul homosexual Denis Jernigan cu soţia lui Melinda şi cei nouă copii ai lor

Dar aceasta ne conduce la o întrebare mai cuprinzătoare. Ne întrebăm, de asemenea, dacă cel puţin o parte din motivul homosexualităţii voastre este alegerea voastră, fiindcă mulţi dintre noi putem, de fapt, să ne identificăm, într-o anumită măsură, cu voi. De exemplu, cei mai mulţi bărbaţi heterosexuali găsesc că o căsătorie nu pune capăt faptului că sunt atraşi sexual de alte femei, o atracţie pe care ştiu că trebuie să o suprime, ca un act de dragoste faţă de soţiile lor, iar dacă religia lor consideră că adulterul este păcat, o atracţie pe care trebuie să o suprime, ca un act de dragoste faţă de Dumnezeu.

Adică avem ceea ce considerăm a fi tendinţe sexuale imorale, dar ne împotrivim lor şi nu folosim tendinţa noastră naturală de a dori sex cu femei multiple ca scuză pentru a face sex cu femei multiple. De fapt, chiar dacă cedăm tentaţiei de a face sex cu cineva cu care nu suntem căsătoriţi sau dacă cedăm unor forme mai neînsemnate ale aceluiaşi păcat, şi anume pornografiei, ştim că este greşit şi, în mod normal, nu încercăm să ne justificăm păcatul pe baza tendinţei noastre naturale.

De aceea, îi punem sub semnul întrebării pe cei care apără legitimitatea morală a homosexualităţii doar pe baza că cineva descoperă că are tendinţe homosexuale. Toţi putem spune: „M-am născut în acest fel” şi, prin aceasta, să încercăm să justificăm multiple lucruri universal considerate a fi greşite din punct de vedere moral. Criminalii ar putea spune: „Am descoperit că m-am născut cu o înclinaţie naturală de a-mi urî duşmanii şi atunci cine mă poate blama că îi omor?” Pedofilii ar putea spune: „Sunt atras sexual de copii, deci ce drept are cineva să mă condamne pentru molestarea lor?” Homofobii ar putea spune: „De când îmi amintesc, i-am urât pe homosexuali. Probabil că sunt predispus genetic la această trăsătură şi astfel nu sunt personal responsabil.” Cine ar accepta asemenea justificări? Nimeni.

Punem, de asemenea, sub semnul întrebării dacă alegerea personală are de-a face cu anumite medii care cauzează homosexualitatea. Din nou, dacă cineva a crescut într-o familie abuzivă care cauzează homosexualitatea, este un lucru. Dar dacă cineva decide să frecventeze un colegiu unde homosexualitatea este promovată ca acceptabilă sau de dorit, este un lucru diferit. Fapt este că homosexualitatea este mai răspândită la cei mai educaţi. (Este de opt ori mai probabil ca femeile care au absolvit colegiul să se identifice ca lesbiene, faţă de femeile care au absolvit doar liceul.) Ar putea aceasta indica un factor de mediu? Este de netăgăduit că suntem influenţaţi de cei la care ne plecăm urechile.

Toate acestea fiind spuse, oponenţii pun sub semnul întrebării fundamentul argumentului moral al homosexualilor şi al susţinătorilor lor. Cu siguranţă, dacă homosexualitatea este genetică, precum părul roşu, atunci ei sunt absolut corecţi condamnându-i pe cei care găsesc un defect moral la homosexuali. Totuşi, dacă homosexualitatea nu este pur genetică, iar alegerea personală joacă un rol, atunci fundamentul argumentului moral homosexual se năruie.

Chestiunea mai cuprinzătoare

Homosexualii trebuie, de asemenea, să înţeleagă că mulţi oponenţi, ca şi mine, consideră Biblia a fi etalonul moral al întregii activităţi umane, şi pe bună dreptate. În Biblie, best-seller-ul tuturor timpurilor, găsim patru relatări ale vieţii şi învăţăturilor lui Isus, o Persoană care a susţinut că este Fiul lui Dumnezeu şi ale cărui miracole I-au confirmat afirmaţia. Câte persoane istorice cunoşti despre care există dovezi că mulţimi de oameni au fost martori la acte miraculoase făcute sub privirile lor, precum învierea din morţi, mersul pe apă, deschiderea ochilor orbilor şi înmulţirea hranei? Nu credem că acele relatări sunt fabule, ci că sunt înregistrări istorice precise, scrise de autori contemporani Lui şi care, în unele cazuri, au fost martori oculari.

Isus a prezis dinainte moartea şi învierea Sa, iar apoi a reuşit ceva neaşteptat, o faptă uimitoare. Ucenicii Săi L-au văzut de multe ori după înviere şi L-au văzut urcându-Se la cer. Au crezut că era, precum a pretins, Cel desemnat de Dumnezeu pentru a judeca, în cele din urmă, fiecare om după moarte. Prietenii şi tovarăşii lui Isus nu şi-ar fi pierdut viaţa în Numele Lui, aşa cum au făcut mulţi, dacă nu ar fi crezut cu adevărat că El era Fiul lui Dumnezeu şi dacă nu L-ar fi văzut efectiv viu, în numeroase ocazii după ce a fost crucificat. Oamenii nu-şi sacrifică viaţa ca să apere o farsă. Evident, Isus nu este cineva care ar trebui ignorat.

Aceeaşi Biblie care ne spune tot ce ştim despre Isus, conţine gândurile lui Dumnezeu despre homosexualitate, pe care El o condamnă ca fiind greşită din punct de vedere moral. Biblia noastră conţine pasaje pe care Dumnezeu Însuşi susţine că le rosteşte, care spun lucruri precum:

„Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.” (Levitic 18:22)

„Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor.” (Levitic 20:13)

Versetele de mai sus fac parte din pasaje care condamnă, de asemenea, diferite forme de incest, adulter şi bestialitate. Asemenea versete biblice sprijină suspiciunea noastră că homosexualitatea implică alegerea individuală, la fel ca incestul, adulterul şi bestialitatea, altminteri Dumnezeu ar fi nedrept să o condamne.

În Noul Testament, Bibliile noastre conţin pasaje ca următoarele două, care se găsesc în 1 Timotei şi Romani:

„Căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase.” (1 Timotei 1:9-10, subliniere adăugată)

„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1:18-32, subliniere adăugată, context inclus)

Aceste pasaje ale Scripturii şi altele ca ele sunt clare în privinţa homosexualităţii. Când homosexualii şi susţinătorii lor susţin că astfel de pasaje pot fi interpretate diferit, astfel încât să nu condamne homosexualitatea, ne întrebăm cum este posibil aşa ceva.

Nu numai că atât Vechiul, cât şi Noul Testament condamnă homosexualitatea, la fel face şi Coranul. Deoarece toate cele trei religii avraamice (iudaismul, creştinismul şi islamul) susţin că Dumnezeu le-a vorbit, ar fi o sarcină formidabilă să-i convingi pe aderenţii lor credincioşi, care reprezintă 55% din populaţia lumii, să considere homosexualitatea ca fiind acceptabilă din punct de vedere moral din perspectiva Lui. (Realizez că nu toţi evreii, creştinii şi musulmanii mărturisitori cred că homosexualitatea este greşită din punct de vedere moral. Dar cei care aderă la scripturile religiei lor, cu siguranţă o fac.)

Homosexualii şi susţinătorii lor trebuie să înţeleagă că, dacă vor să schimbe perspectiva, care predomină printre creştini, că homosexualitatea este greşită din punct de vedere moral, vor trebui să meargă dincolo de argumentele despre genetică şi epigenetică. Vor trebui să distrugă încrederea noastră în întreaga Biblie şi credinţa noastră în Isus. Vor trebui să ne dovedească faptul că ce spune Biblia despre homosexualitate nu reflectă de fapt perspectiva lui Dumnezeu, ceea ce este echivalent cu distrugerea credinţei noastre. Este o sarcină formidabilă. De fapt, este o sarcină imposibilă.

De aceea, sfatul meu pentru homosexuali este să înveţe a trăi cu noi. Ne putem raporta la voi în mai multe moduri decât doar prin faptul că şi noi ne găsim în situaţia de a avea impulsuri care deviază de la ce a spus Dumnezeu că este acceptabil. Şi noi ne simţim uneori ca o minoritate discriminată, care nu poate fi tolerată de cei care predică toleranţa, şi ne simţim judecaţi de cei care ne spun că nu ar trebui să judecăm.

Sunt frustrat…

În sfârşit, aceia dintre noi care încearcă să fie urmaşi sinceri ai lui Isus sunt frustraţi. Din cauza acţiunilor necreştine ale unora care mărturisesc că sunt creştini, simţim că suntem caracterizaţi greşit ca bigoţi şi oameni care îi urăsc pe homosexuali. Dar mulţi dintre noi, precum Phil Robertson, cunoscut din Duck Dynasty, ne vedem pe noi înşine la fel de păcătoşi ca homosexualii sau mai păcătoşi ca homosexualii, şi ca adevăraţi iubitori ai lor. Totuşi, acum suntem foşti robi ai păcatului nostru, fiindcă am fost eliberaţi în mod supranatural de un Dumnezeu care ne iubeşte. În rău-famatul său interviu din revista GQ, Phil Robertson a parafrazat un pasaj din capitolul 6 din 1 Corinteni, care reflectă exact aceste sentimente:

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:9-11)

Aceia dintre noi care au fost cândva curvari, preacurvari, hoţi sau beţivi, cu greu au dreptul de a „arunca prima piatră” sau de a-şi susţine superioritatea morală faţă de homosexuali, deoarece şi noi ne putem găsi în lista lui Pavel. Iată acum singura diferenţă: am crezut, ne-am recunoscut păcatul, ne-am plecat genunchiul în faţa Celui înaintea căruia toţi trebuie să dăm socoteală într-o zi, ne-am pocăit, iar Dumnezeu ne-a eliberat. Iar aceasta este vestea cea bună, pe care am vrea ca toată lumea să o cunoască. Suntem ca nişte oameni care au scăpat printr-un pasaj secret dintr-o închisoare infernală, dar membrii familiei noastre se află încă în închisoare. Imaginaţi-vă frustrarea noastră, când le trimitem un mesaj care dezvăluie calea de scăpare, dar ei răspund: „Sunteţi bigoţi!”

După câte se pare, printre sufletele din biserica din Corint erau oameni care fuseseră înainte homosexuali, dar când le-a scris Pavel, nu mai erau. Iar aceia dintre noi care cred că el nu minţea, sunt astfel plini de speranţa că nu există caz lipsit de speranţă. Unii dintre noi (inclusiv eu) cunoaştem personal oameni care anterior au fost homosexuali, dar care acum sunt heterosexuali şi sunt chiar căsătoriţi şi părinţii unor copii frumoşi. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeul nostru, Dumnezeul dragostei şi îndurării.

În timp ce homosexualii şi susţinătorii lor nu au altă alegere decât să afirme că orientarea homosexuală este ireversibilă (deoarece este chipurile genetică sau într-un anume mod biologică), noi avem ceea ce credem că este un mesaj mai bun, mai iubitor pentru ei: Nu mai eşti nevoit să fii homosexual. Iar mesajul devine şi mai bun de atât: Poţi, de asemenea, să fii eliberat de orice altceva care te ţine înrobit. Iar mesajul devine chiar şi mai bun: Poţi moşteni Împărăţia lui Dumnezeu şi viaţa eternă.

Sperăm şi ne rugăm să înţelegeţi că nu ne putem gândi la un lucru mai iubitor pe care îl putem face decât să încercăm să vă comunicăm vestea cea bună, chiar dacă aceasta înseamnă să fim înţeleşi greşit, iar uneori să fim urâţi. Şi de aceea nu putem păstra tăcerea. Să vorbim merită riscul, fiindcă voi meritaţi. Iar Dumnezeu nostru porunceşte să ne asumăm acest risc, urmând exemplul Său. El a murit pentru cei care L-au batjocorit şi L-au scuipat, iar noi ne minunăm de asta, ştiind că am fost cândva printre batjocoritori.

Adevăraţii urmaşi ai lui Cristos vă iubesc şi lor le pasă de voi. Şi aşa face şi Dumnezeu. Dar noi credem că Împărăţia Lui şi viaţa eternă îi aşteaptă numai pe cei care se întorc de la păcat şi îşi pleacă genunchiul înaintea Lui, în credinţă adevărată, ascultătoare. Nu credem că doar a afirma că eşti creştin sau doar „a-L accepta pe Isus ca Mântuitorul tău personal”, fără să te pocăieşti de păcatele tale, are ca rezultat salvarea sau transformarea. Isus este Regele regilor şi Domnul domnilor. Într-o zi, El va conduce lumea. Singurul mod de a fi gata pentru acea zi este să începi să asculţi de El.

Deci aceasta este cea mai bună încercare a mea de a contribui la o înţelegere mai bună între homosexuali şi oponenţii lor. Întâmpin cu bucurie orice reacţie plină de respect din ambele tabere (dar e-mailurile pline de ură ajung direct la gunoi, acolo unde le este locul). Mulţumesc că aţi citit.

[David Servant, I Love Homosexuals, and I’m Frustrated. Copyright © 2014 Shepherd Serve – The Teaching Ministry of David Servant. Tradus şi publicat cu permisiune.]