de Jimmy Hinton

Mitul # 1 – Dacă îi spun copilului meu să nu discute cu străinii, va fi în siguranță.

Realitatea este că majoritatea copiilor molestați sunt abuzați de cineva pe care îl cunosc bine. Numai aproximativ 10% dintre victimele abuzului sexual al copilului sunt abuzate de un străin. Să-i înveți pe copiii tăi să nu discute cu străinii este un mod jalnic de a-l păzi pe copilul tău să fie abuzat sexual.

Mitul # 2 – Dacă copilul meu este abuzat, îmi va da de știre.

Absolut fals. Aproximativ 5% dintre victime spun vreodată cuiva, inclusiv părinților, despre abuz. Pedofilii sunt excepțional de buni în seducerea copilului, făcându-l să creadă că el a inițiat contactul sau că, dacă va spune vreodată, el sau familia lui vor fi vătămați într-un fel. Mulți abuzatori sunt tații sau tații vitregi ai copiilor și le spun că, dacă vor spune vreodată, ei vor fi responsabili pentru destrămarea familiei. Nu este obișnuit pentru acei supraviețuitori ai abuzului care dezvăluie abuzul, să o facă la ani de zile după ce a avut loc abuzul. Printre cei mai remarcabili sunt bărbații care au dezvăluit abuzarea lor de către Jerry Sandusky, la ani de zile după ce a avut loc abuzul. Publicul pune asta la îndoială. Consilierii profesioniști înțeleg. Există o mulțime de motive pentru care copiii nu dezvăluie abuzul și întotdeauna trebuie să îi validăm pe supraviețuitorii care spun despre abuz.

Mitul # 3 – Dacă copilul meu este abuzat, îi va spune abuzatorului să se oprească.

Din nefericire, parte a procesului de seducere este clădirea încrederii și suportului față de pedofil. Copiii nu îi vor spune abuzatorului să se oprească aproape niciodată, afară numai dacă nu sunt instruiți să o facă.

Mitul # 4 – Voi observa cu ușurință dacă copilul meu este abuzat.

Realitatea este că părinții nu vor observa niciodată când copilul este abuzat. De fapt, mulți pedofili vor abuza un copil îmbrăcat, direct în fața părinților. Ei fac asta din câteva motive: testează copilul ca să vadă dacă va încerca să spună, testează cât de bine au sedus părinții (vor observa?/cu ce anume pot scăpa neprins?) și își dovedesc lor înșiși că sunt pricepuți pentru a agresa în mod ostentativ. Cei mai mulți părinți nu vor observa o mână sau un deget în locul greșit pentru că nu se așteaptă la așa ceva, în special de la un prieten de încredere al familiei.

Mitul # 5 – Pedofilii sunt ușor de identificat într-o mulțime.

Din nefericire, Hollywood-ul este diferit de realitate. Pedofilii de succes au succes tocmai fiindcă nu au fost identificați într-o mulțime – de nimeni! Sunt medici, avocați, predicatori, judecători, tați, mame, bogați și săraci. Pedofilii pot fi literalmente oricine. Cei mai mulți pedofili, deși sunt atrași de copii, sunt membri productivi ai societății care au slujbe cu program întreg, sunt căsătoriți și au proprii lor copii. Nu aș fi bănuit nici într-un milion de ani că tatăl meu este pedofil. Era predicator și cineva pe care îl cunoșteam bine și nu am suspectat niciodată că agresa sexual copii.

Mitul # 6 – Bisericile sunt un loc sigur, iar pedofilii nu s-ar gândi să abuzeze acolo.

Realitatea este că bisericile sunt sigure… pentru abuzator. Peste 90% dintre pedofili merg regulat la biserică. Câmpurile abuzului sunt coapte pentru seceriș din cauză că cei care frecventează biserica au încredere în mod natural în alții, cred ce este mai bine despre alți creștini și cred că nimeni nu ar avea îndrăzneala să abuzeze într-un loc de închinare. Multe biserici nu au politici de protejare a copiilor și le permit altora să rămână singuri cu copiii lor, oferindu-le acces deplin pentru a-i abuza.

Mitul # 7 – Toți abuzatorii sexuali sunt bărbați.

Deși vasta majoritate a abuzatorilor sexuali sunt bărbați, femeile pot, de asemenea, abuza copii. Niciodată să nu presupui că, deoarece o femeie rămâne singură cu copilul tău, copilul tău nu poate fi abuzat sexual.

Mitul # 8 – Molestatorii de copii și pedofilii sunt același lucru.

Un pedofil este cineva care este în mod obișnuit atras de copii. Pedofilia este o tulburare parafilică recunoscută, deși nu fără dezbateri printre profesioniști. Definiția medicală afirmă că, pentru a fi pedofil, cineva trebuie să aibă cel puțin șaisprezece ani, să fie cu cel puțin cinci ani mai în vârstă decât copilul și să fie atras de copii o perioadă de cel puțin șase luni. Un pedofil devine molestator când abuzează sexual un copil. Poți fi pedofil (atras în mod obișnuit de copii) și să nu fii molestator, deși nu cunosc ca până în prezent să existe cercetări care să dovedească faptul că există pedofili adulți care nu au abuzat sexual copii.

Un molestator este oricine are contact sexual cu un copil. Un molestator poate să nu fie în mod obișnuit atras de copii. De exemplu, unii copii vor experimenta sexual cu copii mai mici o dată din curiozitate, fără să aibă atracție pentru copii. Prin urmare, este posibil ca un molestator de copii să nu fie pedofil.

[Jimmy Hinton, Myths About Abuse. Copyright © Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

Nu este ceva neobișnuit pentru mine să mi se pună această întrebare. Prieteni de-ai mei care sunt pastori mă întreabă cu disperare ce ar trebui să facă atunci când au în biserica lor pe cineva cunoscut ca fiind pedofil. Un prieten mi-a spus: „Avem doi pedofili cunoscuți în bisericuța noastră și, drept rezultat, am fost amenințați în mod foarte serios de câteva familii că vor pleca. Ce să facem?” Pentru a complica problema, eu întreb: „Ce ar trebui să facem cu pedofilii necunoscuți din bisericile noastre?” Adevărata amenințare nu este plecarea acelor familii din biserică. Nu, adevărata amenințare este că biserica, dacă nu aplică o politică de protejare a copiilor, prezintă un risc ridicat ca pentru agresarea sexuală a copiilor.

Statisticile sunt alarmante, indiferent la ce studiu ne uităm. Cei care molestează au o șansă de numai 3% de a fi prinși vreodată (Dr. Gene Abel). Se ascund (destul de bine) și agresează sexual în bisericile noastre. Și sunt o mulțime. Dar nu ar spune o victimă că a fost abuzată de un membru de încredere al bisericii? Cel mai probabil nu. Un studiu din 2005 (London ș.a.) care a examinat alte zece studii arată că numai 12-18% dintre cazurile de abuz sexual sunt raportate vreodată autorităților. Din cele 12-18% dintre cazuri care sunt raportate, cele mai multe nu sunt investigate.

În orice caz, cum rămâne cu pedofilii care se pocăiesc de păcatele lor și cer iertare, oricât de rar s-ar întâmpla așa ceva? Nu ne spune Biblia efectiv să iertăm și să mergem mai departe? De ce să rămânem la păcatele din trecut? Când liderii au de-a face cu această problemă, pedofilul ar trebui să rămână sau să plece? Prea mulți lideri de biserici bine-intenționați au fost convinși să creadă că pedofilia este la fel de benignă ca o explozie verbală. Ori au un deficit semnificativ de cunoaștere și experiență, pentru a înțelege cât de serioasă este pedofilia. În mod simplist, ei o privesc ca pe o chestiune de „greșit versus corect”, ca și cum ar avea de-a face cu cineva care i-a tăiat calea altcuiva în trafic. Iar când abuzatorul cere (uneori pretinde) iertarea, dintr-odată este tratat ca și cum ar fi vorba de ceva atât de simplu ca a-i cere să nu mai comită păcatul respectiv. Problema aceasta este mai cunoscută în cazul preoților abuzatori, care sunt plasați într-un centru de reabilitare sexuală, apoi sunt transferați în următoarea dioceză și li se dă acces nerestricționat la copii.

Este straniu pentru mine când abuzatorului, nu victimei, i se arată o simpatie puternică. Odată un terapeut mi-a spus că pedofilii sunt tratați rău și, în mare parte este adevărat, dar și ei și-au dat mare silință ca să ajungă acolo. El a continuat spunându-mi că sunt maltratați, fiindcă sunt obligați să se înregistreze ca delincvenți sexuali, ceea ce îi marchează pe viață. „Pedofilii”, s-a lamentat el, „nu sunt bine-veniți nici în biserici.”

Dar cum stau lucrurile cu victimele, m-am gândit eu? În întreaga lui conversație cu mine, în mod ironic, nu a menționat niciodată cât de rău sunt tratate victimele abuzului. Nu a menționat niciodată că sunt marcate pe viață și că multe victime ale abuzului sexual al copilului devin adesea victime ale violului în adolescență și la maturitate, devin victime ale prostituției, abuzului de droguri, depresiei, tulburării de stres post-traumatic, vinei, aversiunii sau disocierii în timpul relațiilor sexuale, rușinii, au căsătorii eșuate sau mai rău. Nu a menționat niciodată că numeroase victime sunt chinuite de flashbackuri afective – unde un declanșator precum un anumit miros, un anumit zgomot sau o atingere pe umăr le poate face, neintenționat, să-și amintească cum a fost violat trupul lor în copilărie ca și cum li s-ar întâmpla în acel moment. Flashbackurile afective pot avea loc în orice moment – la cabinetul dentistului (un dentist care le deschide gura adesea le declanșează flashbackuri afective victimelor care au fost forțate în mod repetat să-i facă sex oral abuzatorului), la duș, la biserică – și, cel mai adesea, supraviețuitorul nici măcar nu știe de ce îi apar imagini vii și grotești ale abuzului din copilărie. Nu există control asupra acestui lucru. Nu există „vindecare” de asta. Nu există ceva ca „treci odată peste asta”. Pur și simplu, se întâmplă. Și le bântuie mintea. Victimele și supraviețuitorii abuzului sunt suflete pierdute. Fără îndoială, de la arestarea tatălui meu și de la condamnarea lui ulterioară la 30-60 de ani de închisoare, mulți oameni preocupați m-au întrebat: „Ce face tatăl tău?” Ciudat, o singură dată am fost întrebat: „Ce fac victimele tatălui tău?”

Și mai grave decât aceasta sunt relatările pe care le aud despre biserici care citează Matei 5:39 victimelor abuzului: „Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” Pastorul continuă: „Tânără doamnă, Dumnezeu spune că în măsura în care ierți, vei fi iertată.” Un pedofil s-a lăudat online despre fiica lui biologică: „Iubea asta (stimularea organelor ei genitale) atât de mult, încât fața i se făcea roșie ca sângele! Arăta de parcă avea să plesnească!” Fiica lui avea doi ani. Lideri de biserici, cum ne așteptăm ca supraviețuitorii abuzului să cânte „Dumnezeu este atât de bun”, în timp ce noi îi dominăm și le cerem ca Dumnezeu să-i judece dacă nu își „iartă” abuzatorul și nu „uită”?

Deci ce facem când avem un pedofil cunoscut în biserica noastră? Depinde. Vorbesc aici despre pedofili care și-au făcut cunoscută pedofilia sau a căror pedofilie a devenit cunoscută dintr-o altă sursă, fiindcă au fost deja investigați sau condamnați. Dacă apare o acuzație despre un pedofil suspectat din biserică, raportează întotdeauna autorităților, ca să investigheze acuzația. Așa cere legea. Nu fă niciodată o investigație internă. Dar raportarea la pedofilii deja condamnați, care găsesc calea către biserică, este o problemă teologică profundă, care nu poate fi redusă la câteva puncte scrise cu bullet.

Mă străduiesc în continuare să găsesc raportul corect dintre atenția acordată abuzatorului și atenția acordată celui abuzat. Fiecare biserică este diferită, dar o constantă care ar trebui să rămână neschimbată este: „Fă ce este cel mai bine pentru victime și/sau pentru supraviețuitorii adulți ai abuzului sexual din biserica ta.” Dacă sunt în stare să vorbească, ascultă-i. Învață de la ei. Încearcă să înțelegi prin ce au trecut și că mulți dintre ei au fost sever traumatizați. Nu au avut parte de o palmă peste obraz. Ci de un abuz grosolan de genul cel mai rău. Și probabil că nu s-a întâmplat doar o dată. Victimele au nevoie să audă de la amvon că predicatorii nu apără abuzul și că se află în siguranță în bisericile noastre.

În al doilea rând, pune în aplicare o politică de siguranță clară. Dacă pedofilii care sunt cunoscuți rămân, trebuie să li se impună condiții absolute, fără a li se cere scuze. Pedofilia nu dispare doar pentru că cineva s-a pocăit public. Nu există vindecare pentru ea. Pedofilia poate fi controlată. Nu poate fi niciodată vindecată. Este nevoie să existe granițe limpezi precum cristalul. Pedofilul nu ar trebui să aibă deloc acces la copii – aceasta include și activitățile din afara clădirii bisericii. Și aceasta pentru tot restul vieții lui. Un prieten mi-a spus că la biserica lor au bărbați desemnați care îl însoțesc pe un pedofil cunoscut de ei oriunde se duce în clădirea bisericii. Nu i se permite să ia loc în rând cu copiii sau să aibă vreun fel de contact fizic cu copiii. Este o politică bună și care ia în considerare, în primul rând, protecția copiilor. Unii ar putea să o considere ca fiind excesivă, dar copiii lor nu au fost violați cu brutalitate. Bisericile prezintă un risc foarte ridicat pentru abuzul sexual, fiindcă cei mai mulți oameni din ele sunt încrezători și nu ar visa niciodată că cineva ar abuza un copil la lumina zilei, în special la biserică.

În al treilea rând, convoacă un grup sau un comitet care să se instruiască despre abuz. Învață ce semne trebuie să cauți la un abuzator. Învață ce semne trebuie să cauți la o victimă. Educația este un început minunat, fiindcă nu putem fi vigilenți, dacă nu știm ce să căutăm. Până acum am citit aproximativ treizeci de cărți și nenumărate articole pe acest subiect, și am trecut cele mai utile cărți pe pagina mea de resurse. Ar fi un loc foarte bun de unde să începi.

În sfârșit, nu confunda niciodată iertarea cu încrederea. Victimelor abuzului nu ar trebui niciodată să li se ceară să ierte. Au supraviețuit unui mare necaz și s-ar putea să fie nevoie de ani și ani până vor fi pregătite să înceapă să ierte. Dacă alții din biserică îl pot ierta pe abuzator, nu ar trebui să pună niciodată semnul egal între iertare și încredere. Sunt două lucruri complet diferite. Iar cel care poate ierta (în special cineva care nu este o victimă) nu ar trebui să aștepte niciodată de la o victimă să ierte doar pentru că el a fost în stare să ierte. A face așa ceva înseamnă a conduce la revictimizare.

[Jimmy Hinton, There’s a Pedophile in My Church: What Now? Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

Avertizare: Conținutul acestei postări se adresează numai adulților. Scopul nostru, postând așa ceva, este creșterea gradului de conștientizare a unei laturi foarte întunecate a omenirii, care s-ar putea să fie mai aproape de noi decât credem, pentru a ne putea adresa ei și pentru a o combate mai mult, deliberat, în bisericile noastre.

„Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.” – Isus (Marcu 2:17)

„Curvia sau orice alt fel de necurăţie sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.” (Efeseni 5:3-5)

Până nu am descoperit că tatăl meu, care era pastor, este pedofil, nu am realizat cât de bolnave sunt inimile creștinilor. În prezent el ispășește o sentință de 30-60 de ani în închisoare, pronunțată în 2012, după ce mama mea și cu mine l-am denunțat poliției, ca urmare a unei acuzații de abuz sexual. De atunci am căutat să fac ceva ce nu mulți au încercat – să intru în mintea unui pedofil.

Până nu vom fi dispuși să vedem lumea prin ochii pedofililor, nu vom fi capabili să înțelegem cum devin ei cu atâta ușurință pervertiți, cum fură inocența și cum distrug viețile copiilor noștri, cum ne înșală și așa mai departe. Iar ceea ce am descoperit a fost mai șocant decât mi-aș fi putut imagina vreodată: Biserica este plină de perverși sexuali în viața particulară, inclusiv de pedofili. Nu pot să mă abțin, trebuie să citez ce mi-a scris tatăl meu în cea mai recentă scrisoare a sa: „Dar eu știu ce știu, derulând în minte conversații din trecut cu prieteni pastori și ceea ce am observat la ei de-a lungul anilor – arată-le celor mai mulți dintre ei sâni și fese și se vor transforma în ogari care aleargă cu limba scoasă după ele.”

Aș vrea să pot spune că tatăl meu este un deținut care se amăgește și căruia îi lipsește simțul realității, dar experiența îmi spune că este conservator în gândire.

Până nu te confrunți cu volumul mare de cereri de ajutor din partea unor biserici care au avut parte de distrugerea pe care o aduce abuzul sexual, vei alege să crezi că nu există o epidemie a perversiunii în Biserică. Un prieten de-al meu, care este un bun pastor, m-a sunat și mi-a făcut cunoscut că a descoperit că un băiat de șase ani a fost violat în clădirea bisericii, în timpul închinării. Prietenul meu a descoperit asta după ce l-a văzut pe băiat șchiopătând pe holul bisericii, având o pată uriașă de sânge în partea din spate a pantalonilor. Făptașul a fost achitat și continuă să frecventeze biserica de acolo, după ce avocatul său l-a amenințat pe prietenul meu și a amenințat biserica cu un proces. Asemenea relatări nu sunt rare. Personal aud relatări ca acestea în fiecare zi. Se întâmplă în biserică și se întâmplă din plin. Pornografia a luat în stăpânire Biserica și a otrăvit inimile creștinilor, atât pe ale celor în vârstă, cât și pe ale celor tineri.

Nu putem vorbi despre sexualitate sănătoasă până nu ne adresăm mai întâi bolii și până nu știm cum să o tratăm. Acesta este, în opinia mea, motivul pentru care Biblia vorbește despre sexualitate atât de mult în termeni de restricție și judecată aspră. Am băut băutura Diavolului, a „explorării” și „libertății sexuale” și, făcând aceasta, Biserica a devenit complet pornificată.

În domeniul abuzului sexual în care lucrez eu, vă pot asigura că nu este criză de perverși în Biserică, nici chiar printre liderii de biserici. Iar lucrurile se înrăutățesc. Facem Biblia mai acceptabilă și descriem păcatul sexual în termeni blânzi, care ne decuplează de emoții și care îl eliberează pe păcătosul sexual de orice responsabilitate reală. Spunem că dependenții de pornografie și abuzatorii sexuali se „luptă”, au „probleme cu pofta”, doar „au mers pe o cale greșită” etc. Puneți aceasta în contrast cu Isus, care a vorbit despre scoaterea ochilor, tăierea mâinilor, legarea pietrelor de moară în jurul gâtului și cu cuvintele stăruitoare ale lui Pavel: „Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.” (Efeseni 5:6) De ce?

Fiindcă Dumnezeu înțelege oferta și cererea mai bine decât le vom înțelege noi vreodată, și știe că fanteziile noastre pervertite măresc oferta, făcându-le rău oamenilor reali. În mod straniu, Isus a fost foarte serios când a spus că orice bărbat care se uită cu poftă la o femeie a comis deja adulter cu ea în inima lui. Aș putea umple zeci de pagini cu statistici care arată că traficarea sexuală și abuzul sexual al copilului sunt industriile cu cea mai rapidă creștere de pe planetă. Iar pornografia este numitorul comun de fiecare dată.

În ultima scrisoare (l-am întrebat ce putem face pentru a-i împiedica pe cei ca el să le facă rău copiilor noștri), tatăl meu mi-a spus: „Trebuie să gândiți ca făptașii, pentru a-i prinde sau descuraja. Cu siguranță, nu o să-i țineți departe de biserici, de cercetași, de sporturile de tineret, de școli etc. Ei fac parte din familia ta, sunt cel mai bun prieten al tău, predicatorul, profesorul, judecătorul, avocatul tău etc… Pot să-ți numesc trei predicatori din _____ dependenți de pornografie. În mod garantat, vor pune în practică ce văd undeva, cândva, cu cineva.”

Am vorbit cu un psiholog de închisoare, care mi-a spus că din mii de delincvenți sexuali pe care i-a consiliat, încă nu a întâlnit unul care să nu fi fost complet absorbit de pornografie. Va abuza pe cineva fiecare dependent de pornografie? Nu, dar fiți siguri că pervertirea intenției biblice a lui Dumnezeu pentru sexul reciproc, grijă și compasiune împinge masele să acționeze sexual în moduri nesănătoase.

Tastez aceste rânduri, iar unele dintre femeile creștine care vor citi ce scriu eu au soți care le forțează să dea curs în dormitor fanteziilor pe care le văd prezentate în pornografie. Cele mai comune sunt să se îmbrace ca niște adolescente, sexul anal și supunerea, în timp ce soțul ejaculează pe corpul soției (vedeți cartea scrisă de Pamela Paul, Cum ne transformă pornografia viețile, relațiile și familiile).^[1] După cum spunea un prieten de-al meu: „Nu mai pot să mă excit cu soția dacă nu mă uit la un video cu pornografie în timp ce fac sex cu ea.” Ce romantic!

Cele mai obișnuite șapte genuri de pornografie în Statele Unite sunt, în ordine: fată cu fată, bărbat cu bărbat, hentai (desene animate pornografice japoneze), MILF (de obicei femei cu vârsta între 20-50 de ani, un acronim pentru „Mamă, mi-ar plăcea să te $@#&”), pornografia cu shemale (cu transsexuali, pornografie privită aproape exclusiv de bărbații heterosexuali), BBW (femei frumoase și mari) și BSDM (robie, disciplină, sadism, masochism).^[2]

Cine sunt cei mai mari consumatori ai acestor murdării? Un studiu care a monitorizat abonările plătite la pornografie (pornografia gratuită fiind disponibilă, abonații care plătesc sunt mai dependenți de pornografie și au depășit stadiul de utilizatori „ocazionali”) „a descoperit că abonările online sunt «mai prevalente în statele unde sondajele indică poziții conservatoare cu privire la religie, roluri de gen și sexualitate»”.^[3] Verificați listele voi înșivă. Se dovedește că cei din regiunile unde protestantismul conservator este practicat studiază și altceva în afară de Biblie. Utah s-a clasificat ca statul # 1 la abonările la pornografie plătită pe cap de locuitor. Deloc surprinzător, Utah, un stat care are cel mai mic procentaj de populație în închisoare, se clasifică drept statul # 1 cu cel mai ridicat procentaj de delincvenți sexuali în populația din închisoare.^[4]

În timp ce unii experți susțin că legile mai aspre și sentințele mai mari pentru delincvenții sexuali sunt cele care măresc populația respectivă, eu nu sunt de acord. În primul rând, delincvenții sexuali sunt prinși extrem de rar, indiferent cât de aspre sunt legile. Vasta majoritate a delincvenților sexuali (90+%) nu vor fi prinși niciodată. Deci cum se face că sunt prinși atât de mulți în Utah, afară numai dacă există o mulțime în acel stat?

Toate acestea fiind spuse, avem o epidemie de care nu avem nevoie și trebuie să devenim mai serioși și mai activi în privința aceasta. Consumul de pornografie și abuzul sexual sunt la nivele epidemice în interiorul Bisericii, iar statisticile arată că lucrurile se înrăutățesc, nu se îmbunătățesc. Sunt liderii de biserici dispuși să predice despre sex, oprimare și abuz? Sunt dispuși să fie alături de victime? Sunt dispuși să se îndemne unul pe celălalt la un standard mai înalt de trăire morală și să ceară transparență? Suntem noi, adulții, dispuși să creăm un loc sigur pentru copiii noștri și să-i detectăm pe abuzatorii care se ascund în bisericile noastre? Suntem dispuși să le predicăm aspru abuzatorilor împotriva păcatului sexual, înțelegând că victimele abuzului sexual al copilului s-ar putea să fie prinse în robia promiscuității din cauza abuzului înfăptuit de ei? Vom arăta prin viața noastră sexuală că soțul nostru/soția noastră are preț și valoare și că nu îl/o reducem la fantezii pervertite?

Este o problemă complexă, care nu poate fi rezolvată în acest scurt articol. Dar rugăciunea mea este să începem cu îndrăzneală dialogul și să restaurăm intenția originală a lui Dumnezeu pentru compasiune, grijă și sexualitate. Bisericile noastre sunt bolnave și avem nevoie de o vindecare radicală. Doamne, vindecă-ne prin operații dureroase! Taie cancerul perversiunii sexuale și oprimării din Trupul Tău! Taie-ne până în inimă și fă-ne compleți din nou! Amin.

Note

^[1] Pamela Paul, Pornified: How Pornography Is Damaging Our Lives, Our Relationships, and Our Families [N. trad.].

^[2] 7 Most Popular Porn Genres

^[3] Top US States For Online Pornography

^[4] Marissa Lang, Sex offenders driving up Utah’s prison population

[Jimmy Hinton, Pornified Church. Copyright © 2015 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.wineskins.org.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

Amber Lyon a realizat un documentar excelent cu câțiva ani în urmă, numit Traficarea sexuală a copilului pe internet – „Vinderea fetei de la ușa de alături”.^[1] Făceți-vă timp să îl vizionați. Trebuie neapărat văzut. Ea vorbește direct cu bărbați care au fost prinși cumpărând fete minore pentru relații sexuale. Ea vorbește, de asemenea, cu fete traficate. Fete minore sunt vândute pentru sex în fiecare zi cu miile pe backpage.com. Am verificat eu însumi backpage.com și este ceva ce nu se face pe ascuns. Mi-a luat mai puțin de treizeci de secunde ca să găsesc sute de fete minore de vânzare.

Internetul a accelerat industria sclaviei sexuale în mai multe moduri. În primul rând, accesibilitatea instantanee la mii de copii vânduți online a făcut să fie mult prea ușor pentru prădători să abuzeze. În documentar, Amber a postat o fotografie a ei în deux-pièces de când avea paisprezece ani, însoțită de un anunț pentru sex. În patru minute de la postarea anunțului a început să fie bombardată cu apeluri de la bărbați care vroiau sex, știind că este minoră (deși doar poza astfel). În al doilea rând, rețelele sociale oferă acces nelimitat la fotografiile publice ale copiilor mici, îngăduindu-le prădătorilor să caute copii după gusturile lor pentru a-și hrăni fanteziile. Vedeți articolul meu Facebook: teren de joacă pentru pedofili, pentru a vă convinge cât de răspândit este acest lucru. În sfârșit, internetul oferă o „scăpare”, un loc unde oamenii își pot ascunde micile secrete murdare, rămânând complet anonimi.

În documentarul lui Amber veți găsi ceva ce ar trebui să fie de bun simț pentru noi toți – prostituatelor nu le place ceea ce fac! Când intervievează femei de stradă la bordelul Moonlite Bunny din Nevada, devine evident, din lacrimile lor, că pentru ele nu este o „slujbă” dezirabilă. În timp ce plânge, o prostituată povestește cum a fost molestată în copilărie: „Virginitatea nu era o opțiune acolo de unde vin eu. Mi-a fost luată. Când intri în joc, iar cineva vrea să se culce cu tine pentru bani și ți-ai pierdut deja virginitatea, este ceva de genul: «De ce nu?… De ce nu?»… Sexul nu este la fel de sacru cum era cândva.” Dennis Hof, proprietarul bordelului, îi spune lui Amber de ce caută proxeneții copii mici de traficat: „Sunt ușor de manipulat.”

Am intervievat-o anul trecut pe fosta vedetă de filme pornografice Crissy Moran și am întrebat-o dacă era de părere că statisticile care arată că 90% dintre femeile din industria sexului au fost abuzate sexual în copilărie sunt adevărate. Crissy a spus: „Cu siguranță, cred că sunt adevărate. Femeile din industria asta sunt foarte zdrobite.” Crissy însăși a fost abuzată sexual de numeroase ori când era foarte mică. A trăit într-un cămin creștin unde virginitatea era idolatrizată. Când virginitatea i-a fost luată lui Crissy la o vârstă fragedă, și ea crezut la fel despre ideea de a-și vinde corpul pentru bani: „De ce nu?”

Ceea ce mă exasperează este că multe dintre femeile abuzate sexual în copilărie (dacă nu cumva majoritatea), au fost abuzate de membri de încredere ai bisericilor. Ceea ce face ca biserica să fie unul din cele mai importante instrumente pentru traficarea sexuală din țara noastră. Poate credeți că exagerez, dar pretutindeni unde călătoresc aud nenumărate relatări de la supraviețuitori cărora le-a fost furată virginitatea la o vârstă foarte, foarte fragedă. Nici măcar nu este nevoie să călătoresc, pentru a auzi relatări despre abuzul sexual din biserici. Câțiva din prietenii mei de pe plan local îmi spun poveste după poveste despre abuzuri sexuale care au avut loc în bisericile lor. Nu mă înțelegeți greșit, nu încerc să îi fac pe oameni să le fie frică de biserici sau să zugrăvesc ideea că creștinii sunt niște ciudați. Sunt eu însumi pastor și cred că comunitatea credincioșilor este cea care ar trebui să se ridice pentru a schimba situația. Dar să trăim în negare este cel mai bun mod de a ne asigura că traficarea copiilor în biserici va continua. Nu pot sublinia îndeajuns cât de răspândit este abuzul în biserici. Și credeți-mă, nu doar la catolici.

Sper să pot arăta adevărata față a acestui rău atroce, făcut în secret în Numele lui Dumnezeu. Nu este amuzant. Nu este ceva ce se întâmplă din când în când. Nu este ceva de luat în glumă. În două zile voi pleca pentru a ține un seminar despre abuz într-o biserică din Michigan. Am auzit deja relatări despre abuzuri dureroase de la oameni care vor fi prezenți acolo și voi auzi și mai multe de la cei din audiență. Asta se întâmplă oriunde vorbesc.

Treaba noastră, a creștinilor este: „Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina.” (Efeseni 5:11-13) Oameni buni, este timpul să scoatem reflectoarele! Spuneți liderilor bisericii voastre că problema este reală, că se întâmplă tot timpul și că nu vom răbda ca Biserica să păstreze tăcerea despre traficarea sexuală a copiilor noștri.

Asigurați-vă că vedeți videoul lui Amber!

Notă

^[1] Amber Lyon de la CNN investighează traficarea sexuală a copilului pe internet în America în Child Sex Trafficking on the Internet – “Selling the Girl Next Door”.

[Jimmy Hinton, Child Sex Trafficking in the Church. Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

O inimă rănită. Speranţă pentru adulţii victime ale abuzului sexual în copilărie

De Dan B. Allender
Editura Peregrinul
Nr. pagini: 318
Comenzi online: scriptum.ro, gramma.ro

O inimă rănită abordează foarte personal, dar şi profund, această formă de abuz, ale cărei efecte sunt cele mai vătămătoare pentru suflet. Ea este personală, pentru că te poate afecta pe tine, partenerul tău de viaţă, pe o prietenă intimă sau pe o vecină ori pe o cunoştinţă apropiată de la biserică. Şi este specifică, deoarece nu se mărgineşte la o discuţie cu caracter general, nici la soluţiile pe care le-ai putea găsi în alte cărţi. Cartea această pătrunde adânc în inima rănită a cuiva apropiat ţie, dezvăluind jalea neştiută a unui suflet vătămat de abuzul sexual – dar, totodată, te ancorează în nădejdea îngropată adâncă în el de carte Cel al cărui chip luminos îl purtăm cu toţii.

Abuzul – speranță și vindecare pentru cei abuzați

De Paul & Liz Griffin
Editura Elpis, 2010
Nr. pagini: 118
Comenzi online: stephanus.ro

Mulţi creştini poartă amprenta rănilor provocate de abuzul fizic, verbal, rasial, emoţional, spiritual sau sexual. Că urmare, viaţă lor este marcată de confuzie şi de teamă că vor fi respinşi sau abuzaţi din nou. Un sentiment de vid îi face pe mulţi să trăiască, din această cauza, o viaţă fără speranţa.

Dacă eşti afectat de urmările vreunui abuz, indiferent de natură acestuia, cartea de faţă te va ajută să-ţi înţelegi propriile tipare comportamentale şi îţi va explică felul în care abuzul suferit ţi-a modificat raportarea la Dumnezeu şi la ceilalţi. Paşii practici spre obţinerea libertăţii, descrişi în carte, te vor ajută să-ţi găseşti drumul spre refacere şi vindecare, redându-ţi speranţa necesară pentru a depăşi aceste obstacole din viaţă ta.

Cartea aduce cu sine, de asemenea, aspecte profunde şi o înţelegere de mare fineţe asupra acestei problematici, atât de necesare celor implicaţi activ în lucrarea pastorală şi îi va echipa să mijlocească vindecarea plină de har şi de dragoste pe care Dumnezeu o da oamenilor răniţi şi zdrobiţi.

Abuzul sexual al copilului

De Maxime Hancock, Karen Burton Mains
Editura Samuel, 2004
Nr. pagini: 203
Comenzi online: stephanus.ro

„Era şi timpul să apară o astfel de carte. Ea dezvăluie urmările dureroase ale păcatelor ascunse, trage un semnal de alarmă pentru biserică, oferă speranţă şi mărturii ale vindecării pentru victimele abuzului sexual.” – John White

Caracteristicile abuzului sexual al copilului
Consecinţele negative fizice şi emoţionale
Probleme comportamentale şi relaţionale
Întunecarea spiritului
Recunoaşterea trecutului
Libertatea de a ierta
Calea spre vindecare
Să-L vezi pe Dumnezeu aşa cum este
Iertarea de sine, acceptarea de sine
Să-l înţelegem pe făptaşul abuzului
Portretul unui făptaş
Mama victimei
Relaţii înnoite
Sprijinitorii
Transformarea rănilor în slujire
Iată, Eu fac toate lucrurile noi
Rugăciunea lui Kathy
Ce să facem acum?

Frumuseţe în loc de cenuşă. Ajutor biblic pentru cei abuzați sexual
De John Goblentz
Editura Christian Aid Ministries, 2004
Nr. pagini: 77
Comenzi online: stephanus.ro, kerigma.ro, librariamaranatha.ro

Acest ghid se adresează creştinilor şi conduce cititorul prin Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi vindecare şi speranţă. Clară, sinceră şi practică, ea poate fi un ghid pentru păstori, consilieri şi mai ales pentru cei care au trecut prin suferinţa Tamarei.

Să înțelegem abuzul sexual
Ce este abuzul?
Ce s-a întâmplat cu Tamar?
De ce este atât de devastator abuzul sexual?
Care sunt consecințele abuzului sexual?
Pași spre vindecare și speranță
Primul pas: Confruntă-te sincer cu ceea ce s-a întâmplat
Al doilea pas: Confruntă-te cu tine însuți.
Al treilea pas: confruntă-te sincer cu Dumnezeu.
Al patrulea pas: confruntă-te sincer cu abuzatorul
Sumar

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

„După articolul anterior al lui Jimmy Hinton, Protejarea copiilor noștri de pedofili, i-am cerut autorului să scrie o continuare despre ceea ce putem face noi, în calitate de creștini, pentru a înțelege mai bine cum să interacționăm cu cei care se luptă cu pedofilia, fiindcă și ei sunt oameni și au la fel de multă nevoie de Isus ca oricine altcineva. Articolul de față este răspunsul lui Jimmy la cererea mea. Jimmy tocmai a făcut această prezentare la Tulsa săptămâna trecută, iar în articolul său are câteva recomandări pentru biserici. Poate că nu toți suntem de acord cu prezentarea lui, dar ea este pe cât de relevantă, pe atât de necesară. În sfârșit, ca și în primul articol al lui Jimmy, și în acesta se găsesc lucruri dificil de citit, care au fost însă lăsate deoarece, prezentarea fiind de o importanță vitală, putem oferi spațiu pentru o prezentare deschisă și onestă a acestor lucruri.” – Matt

Este un subiect profund personal pentru mine și scriu din perspectiva cuiva al cărui tată ispășește în prezent o sentință pe viață pentru delicte sexuale împotriva copiilor. Pentru a fi un subiect și mai personal, tatăl meu a fost pastor la exact aceeași biserică unde sunt eu predicator. Pentru a fi și mai personal, eu am fost cel abordat de o victimă de a lui cu trei ani în urmă. Trei zile mai târziu, l-am raportat pe propriul meu tată la poliție, ceea ce a condus în cele din urmă la mărturisirea sa și la o sentință ulterioară de 30-60 de ani de închisoare. Tatăl meu și cu mine continuăm să comunicăm destul de des și discutăm deschis despre cum a putut să abuzeze peste douăzeci de copii și să țină așa ceva secret față de noi întreaga sa viață. Odată mi-a scris din închisoare: „Nu ai idee cât de mulți pedofili sunt în Biserică.” Dar aici se înșeală.

Acum că scriu și vorbesc despre acest subiect, întâlnesc în mod regulat relatări despre pedofili în Biserică. Este literalmente o epidemie. Ne mințim singuri crezând altceva. Tocmai m-am întors din Tulsa, unde am vorbit despre abuz. Aproape jumătate dintre cei prezenți au rămas după aceea și mi-au povestit despre abuzarea lor sau a cuiva apropiat din familie… Relatări îngrozitoare. Realizați? 50% dintre cei din audiență fuseseră abuzați ei înșiși sau aveau pe cineva apropiat din familie care fusese abuzat. Este experiența mea oriunde vorbesc. Nu au existat excepții.

Se pare că există o întrebare sâcâitoare în Biserică la o anumită problemă: „Molestarea copilului este păcatul de neiertat?” Am auzit o largă varietate de răspunsuri la această întrebare. Unii aseamănă molestarea copilului cu aprobarea de către Pavel a uciderii creștinilor, dar apoi el a avut un „moment cu Isus” și a devenit un apostol al Domnului. „Cine suntem noi ca să-i judecăm, dacă s-au pocăit?” este argumentul lor. Alții susțin că deoarece nu există vindecare pentru pedofilie, pedofilii nu vor fi niciodată capabili să se schimbe. Prin urmare, nu ar trebui să-i îngăduim deloc în Biserică.

Așa că prezint perspectiva mea – nu pentru a provoca o dezbatere, ci fiindcă mă aflu într-o poziție unică. Pe câteva dintre victimele tatălui meu le cunosc personal și le-am auzit relatările. Mă bântuiesc. Ascult relatări similare oriunde merg și întotdeauna sunt la fel de dureroase de auzit. Nu scriu ca și cum aș fi o autoritate finală în această chestiune. Fiecare biserică trebuie să ia propriile sale decizii înțelepte. Dar vă ofer perspectiva mea, ca slujitor al Evangheliei și ca unul care cunoaște tiparele de gândire atât ale pedofililor, cât și ale victimelor lor.

Îmi voi susține perspectiva direct, apoi voi explica de ce este perspectiva mea. Cred că, deși pedofilii pot să se pocăiască și ar trebui să o facă, Biserica nu se află în poziția de a le ura bun venit într-o strângere unde sunt prezenți copii. De fapt, noi, ca biserică, am scris o declarație că orice delincvenți sexuali cunoscuți vor fi îndepărtați de la închinarea regulată și li se va oferi o închinare alternativă, care va avea loc exclusiv într-un grup de adulți. Ea se poate desfășura în clădirea bisericii sau în casa cuiva. Dar ca ei să participe la închinare unde sunt copii prezenți ar fi un act de insensibilitate clară și o iresponsabilitate.

Să începem cu pedofilii (limitez scopul eseului de față doar la pedofili). Definiția medicală a unui pedofil este: (1) cineva care este excitat sexual, are fantezii intense, repetate sau este implicat în comportamente sexuale cu copii prepuberi (13 ani sau mai mici), (2) cineva care este excitat sexual, are fantezii sexuale sau este implicat sexual cu un copil timp de cel puțin 6 luni, (3) cineva care are cel puțin 16 ani și (4) este cu cel puțin cinci ani mai mare decât copilul (copiii) de care este atras(ă).

Pedofilii au în general distorsiuni cognitive (se mint singuri), pe care le cred cu adevărat. În timp ce își ademenește victima pentru a crede că ea a inițiat contactul sexual, în mod ironic, pedofilul își spune și lui însuși că victima a venit la el. Există o negare completă a responsabilității aici. Altfel spus, pedofilul tinde să se vadă pe sine ca o victimă a copiilor, care „au venit” la el. Un bărbat, după ce și-a atacat fiica minoră, le-a spus investigatorilor: „Am alunecat pe o bucată de săpun, iar penisul meu, pur și simplu, a intrat în ea.” Un alt bărbat, care și-a atacat sexual, în mod repetat, fiica în vârstă de patru ani, a spus că fiicei lui îi plăcea să-și frece piciorul în sus și în jos pe penisul lui. El a continuat, spunând: „Iubește să aibă orgasm. O să-i cumpăr un vibrator. O să-l țină la păsărică și o să chicotească până ce o să aibă orgasm.” (Michael Salter, Organised Sexual Abuse, Routledge, 2013, p. 18)^[1]

Pare prea ieșit din comun ca să fie adevărat, dar acest gen de relatări sunt norma. Și nu par să se schimbe odată cu terapia sau pocăința verbală. Și sunt răspândite în Biserică. Vedeți următorul extras:

„Vreau să descriu un molestator de copii pe care îl cunosc foarte bine. Acest bărbat a fost crescut de părinți creștini devotați. În copilărie rareori lipsea de la biserică. Chiar după ce a devenit adult, a fost un membru credincios al bisericii. A fost un elev eminent și un student eminent la facultate. S-a căsătorit și a avut un copil. A fost antrenor de baseball la juniori. A fost conducător de cor în biserică. Nu a consumat niciodată o picătură de alcool. Era considerat un băiat american tipic, bine format. Toți păreau să-l placă. A fost voluntar în numeroase funcții civice ale comunității. A făcut carieră într-o slujbă bine plătită. Era considerat «priceput la toate» în societate. Dar de la vârsta de treisprezece ani a molestat sexual băieți. Nu a victimizat niciodată un străin. Toate victimele îi erau prieteni… Îl cunosc pe acest molestator de copii foarte bine, pentru că eu sunt acela!” (Michael Salter, Organised Sexual Abuse, Routledge, 2013, p. 36-37)

„Domnul Raines, bărbatul citat mai sus, a fost în închisoare pentru scurt timp, apoi a fost eliberat condiționat. Aproape imediat s-a infiltrat într-o biserică și a devenit conducătorul corului de copii. După aceea, a mai fost încarcerat de două ori. Domnul Salter, care l-a întâlnit în închisoare, spune: «Cred în inima mea că data următoare când domnul Raines va ieși din închisoare, se va implica încă o dată în activitățile tinerilor din biserică. Va face asta chiar dacă acum are trei condamnări sexuale pentru molestarea copilului și probabil că va avea mai multe, condamnări pe care orice biserică le-ar fi putut descoperi. Dar cine verifică cazierul unui tânăr atât de extraordinar, de politicos, vorbit de bine? La urma urmei, voluntarii nu vin cu prea mare ușurință.»” (Michael Salter, Organised Sexual Abuse, Routledge, 2013, p. 37)

Aș putea continua iar și iar și aș putea să dau exemplu după exemplu. Pocăința percepută, lacrimile de întristare, promisiunile de a nu mai face, relatările care minimalizează ceea ce s-a întâmplat de fapt în timpul abuzului – toate sunt manevre pentru a dobândi acces la copii. Pedofilii molestează cu succes copii fără ca noi, adulții, să știm. Asta îi face să aibă succes. Și iată stratagema – bisericile îi întâmpină cu îmbrățișări calde în Numele lui Isus.

Să vorbim pentru un moment despre victimele abuzului. Se estimează că 1 din 4 fete și 1 din 7 băieți au fost abuzați sexual în copilărie. Am crezut că numerele erau exagerate până ce experiența mi-a spus altceva. Oriunde am vorbit, mai mult de un sfert dintre cei din audiență mi-au destăinuit că au fost molestați sau violați în copilărie. Iar aceștia sunt doar cei care vorbesc despre abuz. Eu suspectez că sunt mai mulți. Am auzit direct de la sursă relatări oribile. „Am încercat să le spun oamenilor – mamei, celor din biserică – dar nimeni nu m-a crezut, iar tatăl meu a continuat să mă molesteze până am împlinit șaisprezece ani.” O altă femeie, cu lacrimile rostogolindu-i-se pe față, mi-a zis: „Am fost forțată să îl iert și mi s-a spus că, dacă nu o făceam, aveam să fiu dată afară din biserică.”

Evanghelia pe care o citesc eu prezintă o imagine diferită. Victimele și cei vulnerabili – nu atacatorii – trebuie protejați. Isus a făcut asta cu femeia prinsă în adulter. A făcut asta cu femeia de la fântâna din Samaria. Și nu uitați cuvintele Lui, care sunt condamnate de unii, pentru că atacă: „Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu Mă primeşte pe Mine. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.” (Matei 18:5-6) Știu că am putea să ne învârtim în cerc cu versete, unele despre iertare și îndurare, altele despre judecată. Nu este mesajul meu aici. Credeți-mă, mă lupt cu așa ceva zilnic. Aș vrea să văd o versiune clară a unei pocăințe limpede ca cristalul și a unei recuperări asemenea, pentru a nu mai trebui să ne întrebăm dacă un individ continuă să abuzeze copii. Dar știu, de asemenea, cum arată realitatea în ceea ce îi privește pe abuzatori, iar ea nu este promițătoare.

Mai rău este că multe biserici, fără să știe, iau partea abuzatorilor de copii, îngăduindu-le să fie prezenți la slujbele la care sunt prezenți copii. Imaginează-ți, pentru un moment, că ești un supraviețuitor al abuzului. La vârsta de trei ani (vârsta fiicei mele), ești obligat să îi faci sex oral unchiului tău, când te scoate în oraș la înghețată. Ți se spune, precum li se spune multor victime ale abuzului, că asta fac băiețeii și fetițele care sunt buni și că asta vrea Dumnezeu să faci tu. Crezi că sexul e din vina ta și că, dacă spui altcuiva, va crede că e vina ta. Deci ții asta pentru tine, cum fac 95% dintre copiii abuzați. Să trecem repede peste câțiva ani. Te afli (cu reticență) în biserică. Un lider se ridică și spune bisericii că fratele George a avut atracții pentru copii, dar s-a pocăit și trebuie să îl iubim așa cum îl iubește Isus, fără să punem întrebări. „Iertați și uitați!”, spune el. Se împart îmbrățișări călduroase, iar lacrimile curg pe obraji. Între timp, George, când se întoarce la locul lui, îți trece mâna prin păr în trecere. Într-o clipă, începi să retrăiești abuzul din copilărie. Acestea sunt lucrurile are revictimizează copiii tot timpul. O supraviețuitoare a abuzului mi-a spus odată, cu capul în mâini: „Cum aș mai putea avea vreodată încredere în Dumnezeu sau în Biserică?” Până nu îi vom proteja pe copiii noștri și pe cei vulnerabili, asta nu se va întâmpla.

În concluzie, experiența și educația dovedesc că pedofilia este un rău puternic. Manipularea, minciunile și secretele conduc motorul abuzului sexual. Deoarece abuzul este atât de ascuns, este imposibil să estimăm dacă un delincvent sexual este cu adevărat pocăit. Statisticile dure pe care ne putem baza arată că vasta majoritate a delincvenților sexuali comit din nou delicte când se întorc într-un mediu cu risc ridicat, precum o biserică. De ce? Pentru că sunt tentați de copii și fiindcă le dăm acces la drogul pe care ei îl aleg.

Cred că pedofilii se pot pocăi, cu un tratament bun și multă rugăciune. Dar nu vă înșelați – întotdeauna vor fi atrași de copii. Și fiindcă sunt atrași de copii, iar în trecut au comis delicte sexuale cu succes, și fiindcă supraviețuitorii abuzului se tem de prezența lor, și fiindcă suntem chemați să-i protejăm pe cei vulnerabili când îi invităm pe pedofili la o întrunire la care sunt prezenți copii, și fiindcă nu există un test adevărat pentru a ști dacă ne-am pocăit, și fiindcă pedofilii exploatează naivitatea membrilor bisericii, și fiindcă abuzul sexual are efecte spirituale, mentale și emoționale atât de devastatoare, le datorăm tuturor să-i ținem pe copii și pe delincvenții sexuali separat. Punct.

Deci ce loc au pedofilii în Biserică? Pedofilii care se pocăiesc nu trebuie să aibă de-a face cu copiii mai mult decât dependenții de droguri trebuie să aibă de-a face cu drogurile. Dar pedofilii au loc în Împărăție. Pot să se ofere voluntari în activități care exclud copiii. Pot să slujească, să se roage, chiar să învețe pe alții la slujba alternativă. Pedofilii au nevoie de comunitate ca oricine altcineva. Dumnezeu ne-a proiectat pentru a dori comunitatea. A-i exclude pe delincvenții sexuali de la răscumpărare înseamnă a ne pune în locul lui Dumnezeu. Nu putem decide dacă harul lui Dumnezeu s-a coborât sau nu peste ei. Ne rugăm pentru recuperarea pedofililor, la fel cum ne rugăm pentru oricare dintre noi, păcătoșii. Slujim aceluiași Dumnezeu. Dar a nu lua măsuri pentru a-i proteja pe cei inocenți este malpraxis creștin.

Notă

^[1] Michael Salter, Organised Sexual Abuse

[Jimmy Hinton, What Place Do Pedophiles Have in Church? Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.wineskins.org.]