de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Tocmai parcurg excelenta carte a lui Gavin De Becker, Darul fricii.^[1] De Becker lucrează cu oficiali ai guvernului de cel mai înalt rang, inclusiv cu Președinți, pentru a evalua riscul comportamentului violent. A creat Sistemele de Evaluare a Amenințării MOSAIC, care sunt folosite în prezent de CIA, de personalități publice importante și de public. Deși De Becker este specializat în prezicerea comportamentului violent, multe din principiile sale ar trebui aplicate pentru anticiparea abuzului sexual al copilului.

Experiența mea în lucrarea cu bisericile îmi spune că, în general, ele sunt prea încrezătoare cu oricine. Majoritatea liderilor de biserici cu care vorbesc pun semnul egal între bunătate, moralitate și a fi demn de încredere, au un nivel ridicat de naivitate când este vorba de protejarea copiilor, adeseori au o puternică rezistență la a face schimbări drastice în politica bisericii care ar include verificări ale trecutului tuturor voluntarilor și monitorizarea voluntarilor care lucrează cu copiii și cred că ar fi capabili să detecteze un abuzator dacă s-ar afla printre ei. Altfel spus, cred că abuzatorii arată ca niște monștri și, prin urmare, sunt ușor de detectat. Aș putea adăuga că aceasta nu este o problemă care se reduce la biserici. Cei care lucrează în centrele de zi, în școli, în tabere și cei care angajează babysitteri sunt la fel de încrezători.

Dar, precum observă De Becker, tocmai din cauză că suntem în căutarea de monștri suntem ținte atât de bune. De fapt, abuzatorii nu sunt deloc monștri. Ei sunt oameni ca tine și ca mine. Arată ca noi, vorbesc ca noi, se îmbracă la fel cum ne îmbrăcăm noi, se roagă la fel cum ne rugăm noi și este probabil să fie cei mai buni prieteni ai noștri sau membri în familia noastră. Fiindcă nu vrem să credem că oameni pe care îi cunoaștem personal sunt capabili de asemenea infracțiuni, auzim la știri lucruri de genul: „Era un om așa drăguț. Tot nu cred că a fost capabil să facă lucruri atât de rele. Probabil că a alunecat.”

Poziția lui De Becker este că, deoarece noi nu am comite o anumită infracțiune, nu vrem să înțelegem că prietenii noștri apropiați ar comite-o. El spune: „În fiecare zi, oameni care își sfidează în mod clar intuiția devin, chiar în timp ce se gândesc la asta, victime ale violenței și accidentelor. Deci atunci când ne întrebăm de ce suntem atât de des victime, răspunsul este clar: «Fiindcă suntem atât de buni la asta.» O femeie nu ar putea coopera mai bine cu viitorul ei atacator decât petrecându-și timpul spunându-și: «Dar pare un om așa de drăguț!»” (De Becker, p. 30).

Bun punct de vedere! Este atât de important să realizăm că adevăratele infracțiuni sunt comise de oameni reali, care nu arată neapărat ca niște nebuni.

De Becker adaugă: „Deci chiar și la o întrunire de criminali aberanți există ceva din tine și din mine. Când acceptăm asta, este mai probabil să-l recunoaștem pe violatorul care încearcă să-și croiască drum spre casa noastră, pe molestatorul de copii care aplică pentru poziția de babysitter, pe ucigașul soției sale care lucrează la biroul nostru, pe asasin în mulțime. Când acceptăm că violența este comisă de oameni care arată și acționează la fel ca ceilalți oameni, reducem la tăcere vocea negării, vocea care șoptește: «Tipul nu arată ca un ucigaș.»” (De Becker, p. 46)

El recomandă să facem exact opusul a ceea ce facem în fiecare zi – trebuie să observăm comportamente, nu personalități. Infracțiunile nu apar niciodată din neant. Oamenii nu „alunecă” doar. Există întotdeauna indicatori comportamentali înainte ca ei să treacă la fapte. Aceasta se aplică ucigașilor și se aplică molestatorilor de copii. Trebuie să fim mai atenți la tiparele comportamentale care indică probleme și rea-voință. Recent cineva mi-a dat o listă exhaustivă cu probleme comportamentale alarmante la un bărbat din biserică – face daruri copiilor mici, se oferă pentru babysitting, are un interes special pentru anumiți copii, încearcă să îi izoleze oferindu-se să îi ia cu mașina, îi invită la el acasă etc. Am explicat că omul prezintă un risc foarte ridicat și că ar trebui exclus de la activitățile care includ copii, la care omul mi-a replicat: „Dar e atât de drăguț și foarte respectat de toți!” Răspunsul meu a fost: „Și ce-i cu asta?”

Atât de mulți dintre noi cădem în capcana de a crede că abuzatorii arată ca niște monștri, încât nici măcar nu vrem să acceptăm posibilitatea abuzului și astfel felul în care interpretăm anumite comportamente este alterat. Gândiți-vă la întrebările pe care i le punem aplicantului pentru slujba de babysitter sau pentru poziția de lider de tineret în biserică: „Ești bun cu copiii? Care sunt punctele tale tari? Ce experiență ai în lucrul cu copiii?” Asemenea întrebări nu ne spun nimic despre comportamentele cu copiii. Nici nu îl pun pe viitorul abuzator într-o situație delicată, pentru a-i putea observa reacțiile în timp real. Nu ar fi mai bine să punem întrebări precum: „Ai atracții sexuale pentru copii? Ai atins vreodată fizic un copil în mod nepotrivit sau te-ai gândit să o faci? Ai vizionat vreodată pornografie cu copii? Ce ai face dacă ai simți că un copil ți-ar solicita sex?” etc. Putem învăța multe despre cineva punând întrebările corecte. O pauză de trei secunde sau o mișcare pe scaun pot să dezvăluie multe informații. Dar rareori am de-a face cu oameni care pun acest gen de întrebări. Trebuie să facem o treabă mult mai bună în ceea ce privește anticiparea și prevenirea abuzului.

Dacă nu mă credeți, credeți un abuzator. Recent l-am vizitat pe tatăl meu în închisoare, iar el a avut de zis următoarele: „Două lucruri m-au șocat de fiecare dată când am abuzat o victimă: cât de ușor era să fac un copil să acționeze sexual și cât de ușor era să scap neprins.” Spre rușinea noastră, are absolută dreptate.

Notă

^[1] Gavin De Becker, The Gift of Fear [N. trad.]

[Jimmy Hinton, Preventing Abuse: There Are No Monsters. Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Este ușor să te descurajezi. Tot ce ai de făcut pentru asta este să dai drumul la știrile locale sau să citești ziarul local. Chiar și în orășelul nostru poveștile despre abuz abundă… și abundă tot mai mult. La fiecare câteva săptămâni apare numele cuiva pe care îl cunosc personal. Iată știrea cea rea – poveștile care apar la știri în fiecare zi îi includ doar pe abuzatorii care au fost prinși. Pentru fiecare abuzator care apare în ziar mai sunt zece care abuzează nestingheriți zeci de copii.

Bine, destul cu știrile deprimante. Știrea cea mare este că tot mai mulți supraviețuitori ai abuzului sunt responsabilizați pentru a vorbi despre abuz și a găsi vindecare, datorită unor oameni minunați cu inimi mari. Iar eu anticipez că acest tipar va continua să se repete. Cifrele au putere și tot mai mulți supraviețuitori s-au săturat să trăiască în umbra abuzatorilor. Există misiuni care au luat naștere din convingere. Sunt fericit să văd lucrarea pe care prietena mea, Angela Williams, o face la Voice Today.^[1] Ca supraviețuitoare a abuzului sexual al copilului, Angela s-a plasat cu curaj într-o poziție de vulnerabilitate, pentru a-i ajuta pe alții să se vindece de abuz, în timp ce îi instruiește pe oameni cum să prevină abuzul.

Iacov 1:12 spune: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Nu o spun cu ușurință – oricine luptă contra atacului lui Satan împotriva sufletului omenesc va fi încercat din greu. Lui Satan nu-i place vindecarea și va face totul pentru a descuraja și a înșela. Sunt mândru că Angela și mulți alți prieteni duc această luptă alături de noi, în ciuda grelelor încercări.

Bunul meu prieten Les Ferguson, Jr. este încă unul dintre cei care duc cu credincioșie această luptă. Les va ține discursul inaugural la rugăciunea de la micul dejun Stând în Spărtură al Angelei pe 1 noiembrie în Marietta, Georgia. Dacă nu i-ați auzit povestea, trebuie să o auziți. Les este o încurajare pentru atât de mulți. Vă rog, luați în considerare să fiți parte a acestui eveniment, fie că puteți să fiți prezenți, fie că nu. Angela va avea supraviețuitori care vor povesti cum au supraviețuit. Va fi rugăciune, vor fi lacrimi și va fi multă dragoste la acest eveniment.

Dr. Bruce Wilkinson (Rugăciunea lui Iaebeț)^[2] va vorbi seara la Universitatea Emory. Vă rog, luați în considerare susținerea acestui efort minunat și simțiți-vă încurajați că tot mai mulți oameni își alătură forțele pentru a combate și a preveni abuzul!

Note

^[1] www.hopethrives.com.

^[2] Bruce Wilkinson, The Prayer of Jabez: Breaking Through to the Blessed Life

[Jimmy Hinton, Some Good News About Abuse! Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

A trecut mult de când am scris pe site. Între timp s-au întâmplat multe în culise, de la faptul că am avut copiii bolnavi, la faptul că am lucrat la proiecte ample și că am continuat slujirea cu program întreg, unde mă ocup cu predicarea. Deși nu am scris multe pe site, am realizat numeroase materiale, ceea ce necesită o cantitate formidabilă de timp și energie. Cu câteva luni în urmă, am cofondat Church Protect, Inc., o organizație nonprofit dedicată oferirii de resurse bisericilor, resurse care aș fi vrut să fie disponibile pe vremea când am fost nevoit să îl denunț pe tatăl meu pentru abuz sexual al copilului. Partenerul meu de misiune și cu mine oferim consultanță bisericilor care navighează pe apele tulburi ale abuzului din interior. Mai mult, oferim câteva pachete de materiale pentru seminarii, ceea ce mă încântă cel mai mult. Lucrăm la un Plan de protecție, care nu există în prezent. Partenerul meu de la Church Protect are la activ mii de ore de consiliere a delincvenților sexuali într-un penitenciar de stat. De asemenea, are decenii de experiență în consilierea victimelor abuzului sexual, deci cunoaște ambele părți. Are instruire la seminar. Deci credem că ne potrivim cel mai bine pentru a face din această misiune semnificativă cea mai bună resursă disponibilă care se adresează în mod specific bisericilor.

Lucrăm la dezvoltarea site-ului Church Protect și, deoarece nu avem bani pentru a angaja un designer web (aluzie, aluzie), lucrăm noi la site. Eu nu sunt designer web, deci cantitatea de timp investită este obositoare (fără durere nu este câștig, așa-i?). Avem un drum lung de străbătut, dar suntem încrezători că rezultatul final va fi de neprețuit. Oferim seminarii online simultan cu seminariile live, pentru ca oricine, de oriunde ar fi, să ni se poată alătura fără a fi nevoit să călătorească pentru a ne vedea. Suntem foarte încântați datorită acestei opțiuni! Va fi imposibil să administrez două site-uri, deci blogurile mele vor fi în cele din urmă mutate pe churchprotect.org. Va lua ceva timp, dar se va întâmpla cât de curând.

Church Protect a început de fapt numai datorită cererii. Spre marea mea surpriză, când am înființat site-ul toamna trecută, am primit un volum extrem de mare de cereri de ajutor de la biserici care treceau prin suspiciuni/acuzații de abuz. Trend care a rămas neschimbat. Abuzul sexual al copilului este o problemă uriașă în cadrul bisericilor, indiferent de mărimea lor. Am înființat Church Protect, Inc. ca pe o modalitate pentru liderii de biserici de a ajunge la un slujitor care, nu numai că a fost nevoit să înfrunte acuzații de abuz, ci propriul său tată a fost abuzatorul.

Am avut instruire zero și am fost nevoit să mă instruiesc intensiv pentru a-mi ajut biserica să navigheze prin așa ceva. Printre întrebările cu care m-am luptat în timpul instruirii mele intensive de două sau trei zile au fost cele pe care le voi prezenta în cele ce urmează. Care sunt implicațiile legale? Care sunt legile pentru raportarea mandatată și cum mi se aplică mie? Va afla tatăl meu că mama și cu mine am fost cei care l-am denunțat? Cum să îi spun soției mele? Cum să spun bisericii mele? Când să le spun și cât de mult să le dezvălui? Câte victime există? Voi fi concediat? Voi fi nevoit să-mi mut familia în alt oraș? Vor crede oamenii că am știut despre abuzul înfăptuit de el de-a lungul anilor, dar am păstrat tăcerea? Se va năpusti mass-media asupra bisericii și familiei mele? Va fi o știre națională? Va fi tata arestat imediat? Cum și când voi spune familiei mele că tata este pedofil? Cum va fi privită biserica mea de comunitate? Ce facem dacă tata apare la biserică după ce este denunțat? Cum aflăm care sunt victimele lui și cum le ajutăm să se confrunte cu ce le-a făcut? Va oferi biserica noastră sau ar trebui să ofere biserica noastră consiliere victimelor? Unde este Dumnezeu în mijlocul a toate acestea? Cum a putut Dumnezeu să lase răul să continue atâția ani? Cum de nu și-a dat seama familia mea? Cum mă voi ridica din pat și voi predica duminica? (Abuzul mi-a fost dezvăluit într-o zi de vineri.) Vom fi dați în judecată ca biserică? Ce să facem în privința politicii bisericii? Se întâmplă asta cu adevărat? O să fiu în ordine? Cum voi oferi vindecare familiei și bisericii mele, când nici măcar nu știu cum am să pot să mă ridic din pat? De ce? De ce? De ce? Se va destrăma familia noastră?

A devenit destul de repede evident că (1) abuzul sexual al copilului este foarte obișnuit în biserici și (2) rareori vorbește cineva despre el. La o lună după arestarea tatălui meu, eram cufundat în cărți scrise de cei mai buni profesioniști în domeniu. Literalmente, în câteva luni am devenit expert în domeniul abuzului sexual al copilului. Căsătoria mea a suferit enorm. La un moment dat, soția m-a întrebat: „De ce te supui pe tine (și pe noi) la asta?” Am plâns. Singurul răspuns pe care i l-am putut da a fost: „Fiindcă trebuie să știu cum de nu mi-am dat seama.” Soția mea este amabilă și cât se poate de înțelegătoare. Fără ea aș fi pierdut. Este extraordinar de suportivă față de misiunea noastră.

Am intrat în slujire datorită tatălui meu. Pe cât de greu pare de crezut, predic unde a predicat el timp de douăzeci și șapte de ani. În fiecare duminică, picioarele mele stau literalmente pe aceeași bucată de covor pe care au stat picioarele lui atunci când predica. A fost un erou pentru mine. Și, în câteva secunde, tot ce am crezut vreodată că știu despre el a fost instantaneu spulberat, iar eu nu am știut de ce sau cum. Este trist, dar nu sunt singurul în situația asta. Este timpul să ne ridicăm și să facem ceva fără să ezităm. Vorbesc, ofer consultații și instruiesc ca expert, dar experiența mi-a devenit cel mai bun instructor. Iar experiența este un profesor brutal. Nu am avut niciodată un profesor mai neiertător decât experiența. Și astfel, o transmit multora, multor oameni care se străduiesc să învețe cum să detecteze și cum să prevină abuzul, în timp ce își mențin bisericile laolaltă. Nu pot să o fac fără suportul multora dintre voi. Primesc mesaje de încurajare în privat. Nu aveți idee cât de mult mă ajută să înaintez. Deci, în câteva cuvinte, cu asta m-am ocupat. Pentru noutăți, păstrați legătura cu noi.

[Jimmy Hinton, Where Has Jimmy Been? Copyright © 2015 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

A trecut mult timp de la ultimul meu articol. Multe s-au întâmplat în șapte luni. În luna mai, soției mele și mie ni s-a născut al treilea copil, iar la nouă zile după nașterea lui, fratele meu cel mai mare a murit pe neașteptate. Două zile mai târziu am predicat pentru biserica mea, apoi întreaga familie ne-am suit în mașină, cu bebelușul de unsprezece zile în remorcă, și am condus douăsprezece ore spre sud. În ziua următoare, am predicat la înmormântarea fratelui meu. Ultimele șase luni sau cam așa ceva au fost ca o ceață completă, indusă de durere. Familia noastră a fost zguduită în atât de multe domenii, dar ne putem baza pe Dumnezeu și vom reuși! Cu fiecare zi, Church Protect devine mai puternică și suntem binecuvântați de parteneriate care se formează în toată țara.

Au apărut multe la știri în ultimul timp și a fost interesant să urmăresc în liniște reacțiile oamenilor. De la cele 50 de acuzatoare ale lui Bill Cosby,^[1] la cei 14 copii cunoscuți ca fiind victime ale lui Jared Fogle^[2] și la ghinionul dublu al lui Joshua Duggar,^[3] mulți oameni încep să perceapă imaginea că oricine poate fi abuzator. Niciunul dintre acești bărbați nu este un bufon stupid. Dimpotrivă, ei sunt membri productivi ai societății, foarte carismatici, inteligenți și cu abilități sociale. Dar fiecare are secretele sale întunecate și toți sunt foarte abili când vine vorba de înșelare. Iar mulți se întreabă cum de pot face atâtea victime, atât de mult timp, fără să fie prinși.

„Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (2 Corinteni 11:14-15)

Deoarece călătoresc prin biserici și interacționez cu bisericile, văd cât de puternică este influența negării. Aproape întotdeauna suspiciunile abuzului sunt înlăturate cu ușurință. De fapt, destul de frecvent copiii sunt abuzați direct în fața adulților. Aud prea adesea: „Dacă abuzul ar avea loc aici, aș fi primul care aș ști despre el…” Sau: „Am urmat un training despre abuz, deci știm după ce să ne uităm.” Luați-o ca din partea cuiva care are experiență personală, fiindcă am trăit cu un abuzator – asemenea afirmații fac prea multe presupuneri. Aș putea scrie volume întregi despre complexitatea acestui subiect. În schimb, aleg să demonstrez^[4] cât de ușor este pentru toți abuzatori să facă ce vor, când vor și cu cine vor, toate fără să-i prindeți.

Iată problema, și este o problemă importantă – odată ce cunoști cum funcționează „magia”, devine aproape imposibil să mai fii înșelat. În esență, aceasta este tehnica pe care am dezvoltat-o noi, cei de la Church Protect. Este ceea ce face ca trainingul nostru să fie diferit de alte traininguri disponibile. Dacă vrei să nu fii înșelat de Apollo Robbins,^[5] trebuie să știi cum se fură cu succes din buzunare. Acum, nu este nevoie ca tu însuți să știi să furi din buzunare, ci doar să cunoști fiecare detaliu complex despre cum operează hoții de buzunare. Trebuie să vezi lumea cum o văd ei, să vezi oamenii din public din perspectiva lor.

Aceeași regulă li se aplică pedofililor. Fiecare training despre abuzul copilului pe care l-am văzut până acum enumera comportamentele „alarmante” ale delincvenților sexuali. Obișnuiam să le predau și eu. Îngăduiți-mi să vă demonstrez cum știu acum că această metodă este foarte ineficientă. Să presupunem că v-aș spune, înainte să vă uitați la videoul de mai sus, că hoții de buzunare foarte buni etalează comportamente „alarmante”:

• vorbesc repede;
• sunt prietenoși, dar manipulatori;
• este probabil să se deplaseze prin mulțime, dar să aleagă ca țintă un individ;
• folosesc distragerea atenției pentru a distrage atenția victimei;
• își ating victima adesea, ca metodă de distragere a atenției;
• pun multe întrebări.

Fiți sinceri, ați mai fi înșelați de rutina hoțului? Câți dintre voi, după ce ați privit videoul de câteva ori, ați fi capabili să identificați când a scăpat de cravată și cămăși? Până nu știi cum a făcut asta, nu ești capabil să identifici cum a făcut-o. Și odată ce înveți aceste tehnici, abilitățile tale de observare devin bune și clare.

Trainingul nostru strică magia pedofililor, care dobândesc cu regularitate acces la copii, învățându-i pe oameni cum să le identifice tehnicile, nu doar comportamentele. În esență, noi le arătăm cum funcționează magia. Aceasta se face printr-un instrument de evaluare foarte puternic, care permite asistenței noastre să privească prin ochii unui pedofil. Vom publica mai multe despre aceasta în viitor, acum am vrut doar să introduc conceptul că ceea ce credem va revoluționa prevenirea abuzului în familie și Biserică!

Note

Bill Cosby

^[1] Bill Cosby (n. 1937) este un stand-up comic, actor și autor american. El a fost acuzat de mai mult de 50 de femei de viol, agresiune sexuală facilitată de droguri, violență sexuală, abuz sexual al copilului și infidelitate sexuală. S-a predat autorităților în decembrie 2015 și a fost eliberat pentru o cauțiune de un milion de dolari. Urmează să fie judecat pentru agresiune sexuală asupra unei femei în urmă cu zece ani, agresiune produsă după ce a drogat-o. Pentru această acuzație riscă o condamnare la zece ani de închisoare. Sursa: https:en.wikipedia.org [N. trad.]

Jared Fogle

^[2] Jared Fogle (n. 1977) a fost purtător de cuvânt pentru restaurantele Subway și ocazional actor. În 2015 Fogle a fost cercetat pentru sex plătit cu minore și pentru că a primit pornografie cu copii. A fost de acord să pledeze vinovat pentru posesie de pornografie cu copii și călătorii pentru sex plătit cu minore. A fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, cu un minimum de 13 ani în închisoare. Sursa: https:en.wikipedia.org [N. trad.]

Joshua Duggar

^[3] Joshua Duggar este o personalitate a televiziunii de tipul reality show. S-a născut în 1988 în Arkansas, fiind primul dintre cei nouăsprezece copii și crescând într-o familie creștină conservatoare. În 2015 tatăl său a spus Poliției de Stat din Arkansas că între 2002 și 2003 Duggar molestase cinci fete minore, când avea paisprezece și cincisprezece ani. Raportul poliției a indicat că patru dintre cele cinci victime ale molestării erau surorile lui Duggar. Tatăl lui Duggar a raportat că aflase în martie 2002 că, în ocazii multiple, Josh atinsese sânii și regiunea genitală a surorilor lui în timp ce dormeau. Părinții lui Duggar au afirmat că au luat cunoștință despre incidente când Duggar a mărturisit și că, pe vremea aceea, surorile lui nu erau conștiente că abuzul avusese loc. În martie 2003, părinții lui Duggar au aflat despre alte incidente și victime, Duggar mărturisind că atinsese sânii și regiunea genitală a victimelor în timp ce dormeau și, în câteva cazuri, în timp ce erau treze. Soții Duggar au spus și că abuzul a inclus o soră mult mai mică, din cauza vârstei ea neînțelegând că fusese atinsă în mod nepotrivit. Pe vremea aceea, tatăl lui Duggar a adus problema la cunoștința conducătorilor de biserici. Datorită scandalului sexual în care a fost implicat, în 2015 Duggar a demisionat din Family Research Council, un grup creștin conservator și o organizație de lobby care promovează valorile familiale tradiționale, înființată în 1981 de James Dobson. Sursa: https:en.wikipedia.org [N. trad.]

^[4] Apollo Robbins: The art of misdirection, www.youtube.com.

^[5] Expert american în modul în care operează hoții de buzunare. [N. trad.]

[Extras din Jimmy Hinton, How Abusers Go Undetected. Copyright © 2015 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Săptămâna trecută Pennsylvania s-a aflat în centrul atenției pe plan național^[1] din cauza unul alt mare scandal sexual. De data aceasta scandalul implică cincizeci de preoți catolici și alți lideri care au abuzat sexual sute de copii în Dioceza Altoona-Johnstown. Investigația a început cu doi ani în urmă în Johnstown, la mai puțin de 32 de kilometri de casa mea. În prezent citesc raportul de 147 de pagini al Marelui Juriu, pe care îl voi posta mai jos. Vă recomand cu tărie să parcurgeți raportul în întregime, după ce citiți gândurile mele despre modul în care au loc cu regularitate mușamalizările de o asemenea anvergură. Dar mai întâi este nevoie să ne amintim că este vorba de victime reale, cu nume reale, cu familii reale și care duc lupte de durată. Multe dintre sutele de victime din raport s-au gândit la sinucidere sau au încercat să se sinucidă, iar aceste sute de victime sunt de pe o suprafață de opt cartiere în jurul casei mele. Acest gen de abuz are loc în fiecare zi în toată țara. Există un număr estimat de 42 de milioane de persoane, numai în Statele Unite, care au suferit abuz sexual din partea unui adult când erau copii. Raportul de 147 de pagini este semnificativ.^[2]

Părintele Joseph Bender, acum decedat, se supăra pe băieții care îi refuzau avansurile. „Bender avea izbucniri de mânie față de copiii care îi respingeau avansurile. Într-un anumit incident, Bender l-a înșfăcat pe băiat de gât și l-a întrebat: «Nu mă mai iubești?» atunci când copilul a insistat să poarte lenjerie de corp în pat… Pentru victimele lui Bender provocarea nu era să încerce să trăiască bine, ci să încerce să trăiască pur și simplu.” O victimă a lui Bender din anii 1970 i-a scris o scrisoare anonimă Episcopului Joseph Adamec în 1991, dând detalii despre preludiul sexual, autosatisfacerea și sexul oral, toate cu forța. Victima a scris: „Fiindcă îi respectam poziția și mă temeam de consecințe dacă nu l-aș fi ascultat, am păstrat tăcerea. Aș estima că am fost abuzat de aproximativ o sută de ori.” Scrisoarea a fost depozitată, împreună cu multe altele, în arhiva secretă a Diocezei Altoona-Johnstown.

Citind raportul despre preoți care abuzează în Numele lui Dumnezeu, forțând copii de opt ani să le facă sex oral de sute de ori, forțându-i să se îmbete, violându-i anal și cauzându-le, pe lângă abuzul sexual, un abuz mental profund, mă mânii. Dar mânia mea nu este rezervată doar pedofililor, care au fost neobosiți în abuzarea copiilor neajutorați. Ea are ca țintă și episcopii ratați și oficialitățile a căror îndatorire este aplicarea legii, care au știut despre abuz și au ales să îi mute repede pe pedofili din biserică în biserică, în timp ce păstrau tăcerea.

Dar mânia mea dreaptă nu se oprește aici. În timp ce catolicii își primesc partea în a fi arătați, pe bună dreptate, cu degetul, ei nu sunt singurii care merită asta – deloc. Noi, la Church Protect, auzim cu regularitate relatări despre biserici de toate felurile care aleg să îi invite pe pedofili în rândurile lor, oferindu-le acces la copii. Conform experienței noastre, în mod obișnuit, liderii de biserici le permit până și pedofililor condamnați să revină în biserici, „răscumpărați” de sângele Mielului și cu foarte puține restricții. Un mesaj disperat pe care l-am primit îmi semnala un grup de conducători ai unei biserici care i-au dat binecuvântarea unui pedofil condamnat, eliberat recent din închisoare. Infractorul sexual înregistrat s-a oferit să găzduiască la subsolul său o tânără cu probleme, sub pretextul de a-i oferi suport moral și de a fi pentru ea un model pozitiv de urmat. Deloc surprinzător, a încercat să o violeze pe tânăra de la biserică. Cu siguranță, o tentativă de violare a unei tinere cu probleme din biserică din partea unui prădător al copilului condamnat i-ar face pe conducători să-l excludă din biserică, așa-i? Nu. Fetei i s-a spus să stea în altă parte dacă bărbatul o făcea să se simtă inconfortabil.

Nu m-aș mânia zilnic, dacă nu aș auzi zilnic aceleași povești, iar și iar. Bănuiesc că cei care citesc postarea de față se mânie că acest gen de lucruri se întâmplă regulat în biserici. De asemenea, îmi imaginez că oricine care își face efectiv timp să citească raportul Marelui Juriu se va mânia citindu-l. Dar iată întrebarea mea: de ce se mânie oamenii la relatări despre prădători ai copilului, dar devin complet pasivi când interacționează efectiv cu ei în viața reală? Trecem brusc de la circumstanțele violării copiilor la teologiile ieftine ale păcatului, harului și asimilării. „Ei bine, pare să fie într-adevăr plin de căință”, sună argumentul, „deci sunt sigur că nu va mai face vreodată rău unui copil.” Dar asta fac ei. Din nou și din nou și din nou. Citiți raportul. Este plin de înregistrări despre case de reabilitare, mărturisiri, promisiuni de schimbare, blamare a victimei și minimalizare a abuzului. Este trist că funcționează, iar pedofilii știu asta.

În cartea sa Abuzul sexual al copilului și bisericile,^[3] Patrick Parkinson are o secțiune scurtă, dar excelentă, despre pocăință. Iată ce spune el: „Iertarea are puțin sens dacă abuzatorul nu are intenția de a opri abuzul… În domeniul abuzului sexual al copilui, pocăința a fost adesea confundată cu remușcarea. Remușcarea apare pe bancheta din spate a mașinii poliției. Pocăința înseamnă asumarea deplinei responsabilități pentru abuz și umblarea pe drumul dureros al schimbării durabile… Abuzatorul se poate simți cu adevărat devastat de perspectiva pierderii unor lucruri. O asemenea remușcare profundă ar putea fi luată drept pocăință, dar semnele adevăratei pocăințe ar trebui să fie dorința de a recunoaște față de poliție și la tribunal că a făcut rău, că a comis infracțiuni de cea mai mare gravitate și că merită să fie pedepsit.”

Parkinson argumentează, de asemenea, că un abuzator pocăit va urma fiecare pas necesar pentru a oferi compensație. Așa cum am învățat când eram copii, că o scuză pentru un geam spart trebuie însoțită de oferta de a plăti pentru geam, la fel trebuie să existe compensație când suntem adulți. În mod voluntar, abuzatorul va plăti cel puțin taxele de consiliere pentru toate victimele sale. În cazurile cele mai semnificative, Parkinson argumentează, în mod corect, că abuzatorul poate va trebui „să își vândă casa sau mașina. Este scump, dar este și drept.” Sunt de părere și continui să fiu de părere, că un molestator de copii pocăit va insista să fie îndepărtat din prezența copiilor tocmai fiindcă molestatorii au dovedit, iar și iar, că nu se pot afla lângă copii fără să îi mângâie, să le facă masaj, să îi violeze și să le facă sex oral. Acest răspuns nu înseamnă că biserica ajunge la o înțelegere cu pedofilii, prin discuții deschise. Un abuzator pocăit va fi mai mult decât fericit să fie parte a unei biserici care îi cere cu tărie să dea socoteală – unde este liber să se închine cu alți adulți și să nu se afle în apropierea copiilor.

Dar, din nefericire, punctul de vedere biblic al pocăinței și dării de seamă este privit ca inuman, crud și nedrept. Și așa, la fel ca Dioceza Altoona-Johnstown, în anul 2016, biserici din toate confesiunile continuă să confunde remușcarea cu pocăința și, în mod obișnuit, îi lasă pe pedofili să li se alăture la închinare și predicare, să conducă programe pentru copii, totul în timp ce îi țin pe membrii lor în neștiință despre trecutul abuzatorului. Deci de ce facilitează (și, prin urmare, binecuvântează) bisericile ca abuzul să aibă loc în practică, în timp ce teoretic îl condamnă?

Dacă aruncăm din nou o privire sub vălul cazului de abuzuri catolice din Pennsylvania, cred că am găsi doi episcopi care au acoperit abuzul, nu fiindcă urăsc copiii și le place să știe că sunt abuzați, ci fiindcă au confundat remușcarea cu pocăința. În raport i-au confruntat într-adevăr, în mod repetat, pe clericii acuzați. Dar de fiecare dată le-au permis să continue în lucrarea creștină. De ce? Din nefericire, puterea de convingere a unui abuzator este o voce care se aude mai tare decât strigătele copiilor abuzați. Cel mai bun avantaj pe care îl poate avea un abuzator (și este chiar posibil ca el însuși să ceară asta) este interacțiunea cu autoritățile bisericii. Abuzatorii știu cât de ușor este să folosească emoțiile pentru a minimaliza abuzul, a înlătura detaliile, a rescrie amintirile copiilor și a pleda pentru milă. Și funcționează. Este un motiv pentru care noi recomandăm bisericilor să nu investigheze niciodată acuzațiile de abuz. Liderii de biserici trebuie să se îndepărteze emoțional de abuzator și să se uite la fapte. Trebuie să asculte strigătele copiilor și să se lege să-și dea viața pentru a-i proteja. Trebuie să raporteze întotdeauna autorităților acuzațiile de abuz și să nu discute cu acuzatul despre abuz. Credeți-ne că întotdeauna veți pleca de la asemenea întâlniri autocriticându-vă cu asprime, având simpatie față de abuzator și întrebându-vă cum de un copil atât de bun s-a putut înșela astfel cu privire la ce i s-a întâmplat.

Liderii de biserici au un drum lung de străbătut. Bisericile continuă să fie coapte pentru abuzatori. Recolta este bogată, iar lucrătorii sunt naivi. Rugăciunea mea este ca, de dragul copiilor noștri, să devenim înțelepți și să învățăm din cazuri precum scandalul catolic din Pennsylvania.

Note

^[1] Grand jury: Altoona diocese concealed sex abuse of hundreds of children by priests, www.post-gazette.com

^[2] Investigating Grand Jury, A Report of the Thirty-Seventh Statewide. I only called him “Father”, Statement of a victim of child sexual abuse. Dintr-o expunere a Marelui Juriu.

^[3] Patrick Parkinson, Child Sexual Abuse and the Churches [N. trad.]

[Jimmy Hinton, A Peek Behind the Catholic Veil in the Pennsylvania Sex Abuse Cover-Up. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]