de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Locuiesc în Pennsylvania, la mai puțin de două ore distanță de locul unde s-a desfășurat în 2012 procesul infamului Jerry Sandusky.^[1] Mi-l amintesc destul de bine, fiindcă a avut loc în aceeași săptămână cu condamnarea tatălui meu pentru delicte sexuale împotriva copiilor. Ca răspuns la verdictul „vinovat” primit de Sandusky, Adunarea Generală a Pennsylvaniei a numit o comisie pentru a forma Grupul Operativ pentru Protecția Copilului. Acum ne lăudăm cu legi mult mai stricte decât alte state, inclusiv cu instrucțiuni mai stricte de raportare, cu instruire obligatorie pentru raportorii mandatați și se cer verificări mai multe și mai frecvente ale contextului.

Deși legile mai stricte sunt bine-intenționate pentru combaterea abuzului, statisticile de până acum sunt, în opinia mea, neîndurătoare. Iată câteva fapte demne de atenție:

• Ca rezultat al scandalului Sandusky, Pennsylvania a votat o serie de legi pentru a-i instrui pe îngrijitorii copiilor, mărind pedepsele pentru neraportarea abuzului și cerând mult mai multe verificări ale contextului. În 2014, Pennsylvania a avut cel mai ridicat număr de abuzuri suspectate raportate (29273 de raportări), dar, în mod ironic, a avut cel mai mic număr de raporturi confirmate oficial (numai 3340 pentru întregul stat).
• Noi, la Church Protect, am prezis că noile legi vor suprasolicita Linia Copilului din Pennsylvania, făcând raportarea ineficientă și mărind de fapt probabilitatea ca abuzatorii să rămână nedepistați. Din nefericire, rapoartele ne confirmă prezicerile. În perioada de 32 de săptămâni de la sfârșitul lui 2014 până în februarie 2015, cei 33 de angajați ai Liniei Copilului din Pennsylvania au lucrat 12000 de ore suplimentare, un angajat raportând 67 de ore suplimentare într-o perioadă de timp plătită. Numărul total de ore suplimentare pentru angajații Liniei Copilului în acea perioadă de 32 de săptămâni a fost de 20500, costând statul 500000 de dolari pentru plata orelor suplimentare.
• Condiția necesară pentru raportarea abuzului este să existe o suspiciune rezonabilă că abuzul a avut deja loc, ceea ce înseamnă că oamenii fac rapoarte după ce abuzul s-a întâmplat deja. Mai mult, deoarece agențiile sunt împovărate, iar raportarea devine ineficientă, există și mai puțină focusare pe prevenirea abuzului.

Deoarece interacționez cu biserici din toată națiunea, observ o motiv de alarmare printre creștini. Biserica, în cea mai mare parte, continuă să ignore abuzul și speră că legiuitorii „vor avea grijă de problemă”. A-i lăsa pe legislatori să aibă grijă de problema abuzului copilului este la fel de eficient ca a fi martor la rezultatele faimosului Război al Drogurilor al Președintelui Nixon, care a început în 1971. Vedeți, a face (sau a menține) ceva ilegal nu este un inhibitor pentru cineva pus pe a comite delicte. Sunt legile bine-intenționate și necesare? Da! Dar legile singure nu sunt suficiente pentru a opri răspândirea abuzului, de orice fel ar fi el. Fără îndoială, abuzul de droguri în țara noastră este acum epidemic. Drogurile rămân ilegale în toate cele cincizeci de state americane, dar în 2009, 23,5 milioane de americani cu vârsta de 12 ani sau mai mult au avut nevoie de tratament pentru probleme cauzate de abuzul de droguri ilicite sau de alcool, conform Administrației Serviciilor pentru Sănătate Mentală și Abuz de Substanțe (SAMHSA).

Diavolul nu este stupid. Așa cum dependenții de droguri au găsit căi mai accesibile pentru a-și hrăni adicțiile – și anume, prescrierea drogurilor – la fel, pedofilii au găsit căi mai ușoare pentru a abuza copiii. Din nefericire, biserica este acea cale. Este uimitor cât de obișnuit este abuzul în biserică și cât de multe biserici adoptă o atitudine pasivă față de abuzatori. În timp ce copiii noștri plâng, Diavolul râde.

Pastorul James Jackson și soția sa Valerie au abuzat sexual fete adolescente și preubere timp de 16 ani.

Iacov 4:7 spune: „Împotriviţi-vă Diavolului, şi el va fugi de la voi.” Dar unde nu există împotrivire, Diavolul va veni spre tine. Chiar săptămâna aceasta a apărut o relatare despre un pastor din Florida și soția lui, care forțau fete adolescente și prepubere să vizioneze pornografie și să întrețină relații sexuale cu pastorul. În 1999, pastorul, în care oamenii aveau încredere, și soția lui au format chiar o organizație nonprofit numită Habitat Pozitiv pentru Adolescenți Plini de Aspirații (P.H.A.T.), pe care au folosit-o în ultimii șaisprezece ani pentru a ademeni copii și a-i abuza. Articolul de la știri raportează că biserica lui James Jackson este șocată. Eu nu sunt. În mod curent aud despre cazuri mult mai rele decât ce a făcut domnul Jackson, iar 100% dintre cazurile cu care lucrează Church Protect se întâmplă în biserici. Cel mai adesea (în peste 80% dintre cazuri în momentul de față) făptașii sunt lideri de biserici – predicatori, conducători, diaconi, pastori de tineret și voluntari.

Dorim cu disperare să-i ajutăm pe supraviețuitorii traumatizați de asemenea oameni răi. Dar eu doresc cu și mai multă disperare să chem bisericile să se împotrivească Diavolului și să prevină abuzul de la bun început. Ceea ce nu se va întâmpla făcând abuzul și mai ilegal. Ci se va întâmpla doar împotrivindu-ne Diavolului. Noi, la Church Protect, am conceput materiale și vom concepe și mai multe anul acesta, pentru a ajuta bisericile să recunoască și să contracareze tacticile pe care le folosesc abuzatorii pentru a dobândi acces la copii. Fiindcă am trăit cu un tatăl pedofil, acum știu cât de ușor este pentru pedofili să îi înșele pe toți cei din jurul lor. Știu de ce pedofilii râvnesc după biserici așa cum dependenții de droguri râvnesc după doctori cărora le place să scrie rețete. Învăț bisericile tehnicile lor, pentru a le recunoaște și contracara. Nu ne putem permite să stăm liniștiți și să așteptăm să aibă loc un incident, pe care să-l raportăm doar, sperând că va ajunge la tribunal. Nu, trebuie să fim conștienți când intră Diavolul în spațiul nostru și trebuie să ne împotrivim lui!

Recent am adăugat pe site-ul nostru servicii de suport pentru supraviețuitori, pentru ca bisericile să aibă un loc viabil unde să îi trimită pe supraviețuitori abuzului. Multe biserici sunt prost echipate pentru a-i ajuta pe supraviețuitori să găsească resursele de care au nevoie pentru ca vindecarea să înceapă. Multe victime ale abuzului nu-și pot permite financiar consilierea sau au dificultăți în găsirea unui terapeut de încredere. Serviciile noastre de suport sunt 100% gratuite și confidențiale.

De asemenea, oferim consultanță online video bisericilor care au nevoie de ajutor pentru a gestiona suspiciunile sau acuzațiile de abuz. Iar cel mai nou produs al nostru va apărea foarte curând. Este vorba despre o serie video în cinci părți, cu un ghid de studiu care însoțește fiecare lecție. Este înregistrată pentru a fi folosită în studiile biblice pentru adulți, dar poate fi folosită de oricine. Există material suficient pentru zece săptămâni, dar poate fi folosit cu ușurință într-un trimestru de treisprezece săptămâni. Este o modalitate foarte bună pentru biserici de a întreține discuțiile despre abuz. În sfârșit, în curând va apărea setul nostru despre starea de bine fizică și psihică. Este un set creat specific pentru cei care se luptă cu un nivel ridicat de anxietate. Este o resursă bună pentru vindecare și de-abia așteptăm să apară. Continuați să vizitați site-ul nostru ca să rămâneți la curent și urmăriți-ne pe Facebook.

Notă

^[1] Jerry Sandusky a fost antrenor de fotbal la Pennsylvania State University. Acuzat de abuzarea sexuală a 52 de băieți timp de cincisprezece ani, în 2012 a fost condamnat la 30-60 de ani de închisoare. [N. trad.]

[Jimmy Hinton, We cannot count on law alone for protection. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

Jimmy Hinton

de Jimmy Hinton

Protect este un plan simplu, construit pe baza cercetărilor cele mai complexe și semnificative. Vizităm cu regularitate biserici care folosesc cele mai bune planuri de protecție disponibile la fața locului. În câteva minute suntem capabili să recunoaștem punctele slabe, prin care abuzatorii pot să obțină cu ușurință acces la copii. Cele mai multe planuri sunt foarte complexe, încărcate cu jargon legal și se bazează pe cercetări defectuoase. Protect este unic în multe privințe. Mai întâi de toate, este construit intenționat pe șapte principii ușor de amintit. De asemenea, este construit pe o combinație din mai mult de 9000 de ore clinice pe care Jon Uhler le-a petrecut cu infractorii sexuali și mai mult de douăzeci de ani cât Jimmy Hinton a locuit în aceeași casă cu tatăl lui. Este singurul plan de protecție construit de cineva care are o experiență de viață reală și care a făcut observații știind cum interacționează abuzatorii în lumea reală, în timp real, cu victime reale.

Scopul Protect (Pregătește, Întărește, Obiectează, Gândește ca un pedofil, Stabilește granițe, Cheamă autoritățile, Instruiește adulții și copiii) este să folosească principiile bunului simț, care lucrează de fapt pentru a proteja copiii de prădători. Adulții și copiii sunt instruiți, iar bisericile sunt învățate cum să le comunice aceasta celor care vor să abuzeze. Credem că situația ar trebui să se schimbe, pentru ca bisericile să nu mai fie sigure pentru abuzatori, dar să fie sigure pentru copii.

Pregătește-i pe toți!

Fii pregătit să previi abuzul, să menții un loc sigur pentru copii și să fii un spital pentru răniți. Se duce un război spiritual: „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:10-12) Unii vor fi soldați în luptă, alții vor avea grijă de răniți. Indiferent de rolurile noastre pe câmpul de luptă, să fii în mod intenționat nepregătit în timp ce „speri ce e mai bine” este incompetență spirituală, este neetic și imoral.

Consolidează frecvent instruirea!

„Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:26-27) „Cei mai mulți nu știu nimic despre asta.” – din scrisoarea din închisoare a unui abuzator care a abuzat cu succes zeci de victime aproape cincizeci de ani din viață. A fost pastor de tineret și predicator. Cele mai multe organizații recunosc valoarea educației și instruirii continue. Foarte puține afaceri mai există unde angajații nu au parte de consolidarea instruirii. Pedofilii sunt cea mai sofisticată clasă de infractori, în timp ce bisericile rămân cel mai puțin instruite, aceasta făcându-le cele mai sigure locuri și locuri ideale pentru ca făptașii să abuzeze.

Obiectează la orice încercare a pedofililor de a se afla în apropierea copiilor!

Deoarece pedofilii sunt foarte competenți, manipulatori, se bazează pe discreție și mint pentru a avea succes, riscul reabuzării este foarte ridicat. În multe state americane este ilegal ca infractorii sexuali înregistrați să meargă în locuri unde există un număr mare de copii, inclusiv în biserici. După cum spune renumitul Dr. Gene Abel: „Prima condiție a tratamentului: pacientul trebuie să păstreze distanța dintre el (sau ea) și copii. Este de departe cea mai importantă condiție a tratamentului… Regulile au un singur scop: să-l separe pe pacientul molestator de copii și de orice imagini ale copiilor care l-ar putea ajuta să-și mențină tendința față de copii… A-l separa de copii înseamnă, de asemenea, că trebuie să evite locurile unde se adună copiii.” (Abel & Harlow, The Stop Child Molestation Book) … „Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!” (2 Petru 2:14) Conform experienței noastre, nu am văzut încă terminându-se bine, pentru abuzator și pentru copii, un scenariu în care o biserică invită un pedofil cunoscut în adunarea sa. Un pedofil pocăit va saluta ideea unei alternative de închinare numai cu adulții. O biserică dedicată protejării copiilor lui Dumnezeu va face la fel.

Gândește ca un abuzator!

„Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.” (Matei 10:16) Credem că elementul vital al protejării celor inocenți este să privim prin ochii unui pedofil. Am putea vorbi despre indicatorii de risc și despre comportamente „alarmante”, dar realitatea este că ele creează lacune masive. Nu iau în considerare cât de carismatici sunt abuzatorii și care sunt tacticile lor progresive din viața reală. Pentru a proteja cu adevărat împotriva abuzatorilor, trebuie să îi instruim pe oameni să se pună în locul pedofililor – să gândească așa cum gândesc ei, să facă manevre cum fac ei, să cunoască atât cum, cât și de ce dobândesc ei acces la copii cu atâta ușurință. Instruirea pe teren include o plimbare prin clădirea bisericii, unde trainerii noștri intră în rol și îl joacă rolul abuzatorului. Este o demonstrație live, care ilustrează cât de ușor este pentru abuzatori să dobândească acces la copii chiar și în cele mai restricționate zone. Evaluarea pentru Recunoașterea Prădătorului a Organizației Church Protect^[1] este o evaluare în 20 de puncte, concepută de fiul și soția unui pedofil. A fost proiectată folosind peste cincizeci de ani combinați de observare a interacțiunii în viața reală a unui pedofil și este folosită pentru a-i instrui pe oameni, ca să afle cum dobândesc prădătorii atât de ușor acces la copii, seducându-i pe cei mai apropiați ai acelor copii.

Stabilește granițe foarte stricte, restricționând accesul la copii!

Aceasta este o altă precauție pentru protejarea copiilor. Niciun părinte sau nicio biserică nu ar trebui să se scuze sau să explice de ce are granițe care îi opresc pe adulți sau pe copiii mai mari să-i izoleze pe cei mici. Multe locuri au reguli „prea complicate”, dar tot eșuează în restricționarea accesului la copii. Adulții tot dobândesc în mod regulat acces la copii, propunând ca alți copii să doarmă la ei acasă, oferind studii biblice private, făcând babysitting, și pot găsi cu ușurință coridoare și/sau încăperi deschise în clădirile bisericii unde copiii pot fi cu ușurință izolați. Noi instruim bisericile să restricționeze accesul la copii la fiecare nivel, nu doar în sala de clasă. Zonele cu risc ridicat din clădiri sunt evaluate și dezvoltăm soluții inteligente și de bun simț.

Cheamă autoritățile!

„Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le… Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală.” (Efeseni 5:11, 13) Indiferent că sunt raportori mandatați sau facultativi, noi îi instruim pe toți oamenii să raporteze suspiciunile de abuz. Abuzul copilului nu este doar imoral, este ilegal. De asemenea, este ilegal pentru raportorii mandatați să aibă cunoștință despre suspiciuni ale abuzului și să nu-l raporteze. Cele mai multe incidente nu sunt raportate fiindcă sunt atât de ușor explicate. Aici este crucială o instruire cât mai bună. Credem că pentru a-i descuraja pe potențialii abuzatori să gândească că vor putea să ne distrugă copiii, trebuie să transmitem un mesaj clar că oricine ne molestează copiii va fi prins și va merge la închisoare.

Instruiește-i și pe adulți, și pe copii!

Cele mai multe programe îi instruiesc pe adulți, dar eșuează în instruirea copiilor. Chiar dacă sunt instruiți copiii, instruirea „atingere bună/atingere rea” nu este suficientă. Credem în a avea adulți și copii foarte bine instruiți. Copiii sunt împuterniciți, pentru a cunoaște dacă și când are loc o încercare de abuzare, cum să răspundă în siguranță și cum să raporteze incidentul unui adult. Credem că dacă vom comunica bisericilor că adulții și copiii noștri sunt bine instruiți, riscul abuzatorului de a fi prins va crește brusc. După cum spunea un abuzator sexual încarcerat: „Cel mai înspăimântător lucru este un copil care spune: «Nu!» Chiar și mai înspăimântător este un copil care zice: «O să spun!» Cu un astfel de copil nu m-aș încurca.”

Notă

^[1] Child & Youth Protection Policy, www.somersetchurchofchrist.com/resources/church-policy.

[PROTECT Plan. Copyright © Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Postarea pe care o publicăm astăzi aparține noului meu prieten Jimmy Hinton. El slujește ca pastor la biserica Church of Christ din Somerset, Pennsylvania.^[1] El scrie frecvent despre problemele abuzului pe blogul său și tocmai a lansat noua sa misiune, Church Protect. Călătoria lui Jimmy înspre ajutorarea Bisericii pentru a se gândi la anvergura și costul abuzului sexual al copilului a apărut în perioada care a urmat dezastrului de a afla că tatăl său, pastor la Church of Christ, este un pedofil cu zeci de victime. Glasul lui Jimmy este important în părtășia noastră și sunt recunoscător pentru contribuția sa de astăzi.

Avertizare: Jimmy nu îndulcește natura abuzului. Aceasta este important, dar pentru unii, în special pentru cei victimizați în trecut, poate constitui un declanșator. Noi, cei care nu am fost victimizați, să luăm în considerare perspectiva onestă și necosmetizată a lui Jimmy ca pe un exercițiu de a învăța empatia pentru victimele acestui flagel îngrozitor.

Tocmai am fost vorbitorul principal la o conferință importantă pentru profesioniștii care se ocupă de abuz. Din numeroase motive teologice și psihologice, pe care nu le voi dezvălui aici, susțin cu tărie că pedofilii nu ar trebui să aibă acces la copiii noștri, nici (în special!) în timpul închinării. Un bărbat a venit la mine după prezentarea mea și mi-a zis: „Ești predicator și spui că pedofilii și copiii ar trebui separați.” „Da”, am răspuns cu fermitate. „Lasă-mă să te întreb, unde sunt încrederea și iertarea în asta?” L-am asigurat că a confunda iertarea cu încrederea este o greșeală gravă. Este un concept straniu să credem, în mod magic, că oamenii care spun „Îmi pare rău” nu se vor mai lupta niciodată cu ispita.

Răspunsul acelui bărbat nu este neobișnuit printre liderii de biserici. Primesc cu regularitate provocări de la oameni care nu au petrecut niciodată timp cu un pedofil sau cu victimele unui pedofil. Nu au fost nevoiți să se confrunte cu realitatea de a fi martorii minciunilor, manipulării și negării pedofililor. Nici nu au auzit povești de groază de la supraviețuitori care au fost umiliți, dezbrăcați, pipăiți, excitați și mângâiați cu limba și degetele de abuzatori. Eu am auzit. Și aprob lucrul cu privire la care atât Biblia, cât și psihologii sunt de acord: copiii au nevoie de adulți responsabili care să-i protejeze.

Când i-am făcut cunoscut răspunsul acelui bărbat partenerului meu de misiune, care consiliază delincvenți sexuali încarcerați, fără ezitare, el mi-a dat următorul sfat:

„Să ai întotdeauna în buzunar un carnețel de 7,5 pe 10 cm. Data viitoare când cineva este susține inflexibil că ești „nedrept” și că este nevoie să-i integrezi pe pedofili în biserica ta, notează-i numele și numărul personal de telefon. Notează adresa lui de acasă, ca și adresa bisericii sale, programul acesteia etc. Și răspunde-i doar: «Știi ce? Tu ai dreptate, iar eu greșesc. Pedofilii chiar au nevoie de un loc în care să se închine alături de copii. Noi nu suntem echipați ca să facem asta posibil, dar suntem gata să achităm călătoria cu avionul, biletul de autobuz, benzina sau orice altceva este nevoie, pentru a-l trimite pe următorul pedofil pe care îl întâlnim direct la tine acasă. Îți mulțumesc foarte mult că ești de acord să-i integrezi pe pedofili în casa ta și în biserica ta.”

Acum, înainte ca cineva să emită o judecată prea aspră, îngăduiți-mi să fiu clar. Vreau ca pedofilii să fie restaurați. Nu susțin să le interzicem accesul la biserică afară numai dacă, desigur, nu arată remușcări și pocăință. Ceea ce susțin eu este că, potrivit Bibliei, cea mai înaltă chemare a noastră este să ne protejăm copiii, deci pedofilii care au abuzat sexual copii în mod repetat nu au dreptul să fie înconjurați de ei. Ar trebui să oferim un serviciu de închinare alternativ fără copii, unde tentația nu l-ar face pe un pedofil pocăit să se poticnească. Facem asta cu dependenții de droguri. Nu le oferim alcoolicilor băuturi alcoolice. Deci de ce insistăm să ne oferim copiii pe tavă cuiva al cărui apetit este atât de insațiabil încât, în mod repetat, a lipsit un copil de haine, inocență și decență? Dumnezeu „nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângerile lui Ieremia 3:33), noi de ce o facem?

Clișeul cel mai obișnuit pe care îl aud de la bisericile care insistă să nu ia precauții pentru protejarea copiilor lor este: „Avem un grup de voluntari în care avem încredere, de ce să-i supărăm verificându-le trecutul și urmărindu-i de fiecare dată când vrem să slujească?” Bună întrebare. Să vă spun povestea unui om care a avut încredere în tatăl lui… care era un tată și un predicator foarte respectat! Tatăl meu are zeci de victime și toate au de povestit relatări dramatice pline de rușine, durere și umilire. A reușit să dobândească acces la copii tocmai fiindcă toată lumea avea încredere în el. Să vă spun și despre sutele de oameni care, atunci când le-am ascultat poveștile dureroase, mi-au împărtășit povești similare poveștii mele. Toți au o poveste asemănătoare: „Nimeni nu l-a luat la întrebări pe abuzatorul meu, fiindcă era omul pe care toți îl iubeau și în care toți aveau încredere.”

Vă pot asigura că, dacă sunteți în căutarea unui tip care îți dă fiori, stând ascuns în spatele unor tufișuri lângă camionul cu înghețată, așa cum eram eu cândva, căutați în locul greșit. Un pedofil de succes nu este cineva care abuzează un copil și scapă neprins. Nu, un pedofil de succes este cineva care a abuzat copii iar și iar, în timp ce a dobândit dragostea, respectul și încrederea celor mai apropiați de acei copii. Pedofilul de succes este ultimul om pe care l-ar suspecta cineva că ar fi un abuzator și primul om pe care l-ar alege cineva pentru a avea grijă de copiii săi. Iar pedofilii au mult succes, în special în bisericile noastre. Tatăl meu mi-a scris odată din închisoare: „Bisericile și centrele de zi creștine sunt locurile unde se poate abuza cel mai ușor.” Are dreptate.

Numesc asta „înșelătoria încrederii”. Noi, creștinii, suntem înșelați tocmai fiindcă vrem să avem încredere. Dr. Gene Abel a făcut un studiu masiv pe 1000 de pedofili și a găsit că 93% dintre ei se identificau ca fiind religioși. Este foarte important! Ni-i imaginăm pe pedofili ca monștri cu trei capete, care Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu și Îl batjocoresc pe Isus. Realmente nu este adevărat. Vasta majoritate a pedofililor cred în Dumnezeu și se identifică drept creștini. Accentuez atât de mult asta, fiindcă oamenii religioși, în mod tipic, merg la biserică! Dacă 93% dintre pedofili sunt religioși, înseamnă că majoritatea pedofililor frecventează bisericile noastre. Dar lucrurile stau și mai rău de atât.

Motivul pentru care bisericile sunt printre locurile cu cel mai ridicat risc pentru ca abuzul sexual să se producă este că am creat combinația perfectă pentru asta. Așa cum mi-a spus odată renumita Dr. Anna Salter: „Ele (bisericile) sunt ținte atât de ademenitoare.” Există trei ingrediente principale în cocktailul nostru Molotov:

• Creștinii, prin natura lor, sunt în general naivi. Ca să fim sinceri, nu vrem să cunoaștem ce gen de lucruri se întâmplă în afara mediului înconjurător de fericire alnostru. Asta ne-ar tulbura momentele de fericire, ne-ar obliga să ne gândim la ceva tragic și să facem efectiv ceva cu privire la asta. Să fim sinceri – profeții ca Ieremia nu au fost cunoscuți tocmai pentru câștigarea de convertiți prin predici optimiste.
• Bisericile sunt disperate să aibă voluntari. Când cineva se oferă să ajute ca voluntar, în special cu copiii noștri – mai bine nu s-ar oferi oricine pentru asta – îl descriem ca pe „un dar din rai”.
• Avem încredere, în mod greșit, în oricine, fiindcă „oamenii de la biserică” sunt nepericuloși, iar biserica este un loc nepericulos. Greșit! Faptul că cineva merge la biserică nu-l face om de încredere, mai mult decât nu îl face mașină faptul că stă într-un garaj. Singurul mod în care biserica va fi un loc sigur este să o facem noi un loc sigur. Iar aceasta se poate face. Refuzul multor lideri de biserici de a adopta politici sănătoase pentru a-și proteja copiii îi face să nu mai raționeze corect.

Există 42 de milioane de supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului numai în Statele Unite. Deoarece ofer consiliere în biserică și țin seminarii despre abuz în bisericile Church of Christ din toată țara, pot să vă spun că abuzul sexual al copilului este o epidemie. Sunt alarmist? Nu, sunt realist. Numai în ultimele câteva luni aproximativ 100 de supraviețuitori ai abuzului sexual în copilărie mi-au relatat că bisericile fie au acoperit în mod activ acuzațiile abuzului, fie au negat total că avea loc. Rușine să ne fie! Putem face ceva mai bun decât asta, chiar pentru copiii pe care Isus ne-a îndemnat să îi imităm. Hristos S-a indignat când ucenicii Săi i-au împiedicat pe copii să vină lângă El. Cu cât mai mult ar trebui să ne indignăm noi, când liderii de biserici le contestă copiilor un mediu sigur în care să se închine? Copiii nu ar trebui să fie nevoiți să se facă mici de teamă de fiecare dată când intră în biserică pentru a se închina. Să promitem solemn că vom acționa mai bine pentru prevenirea abuzului!

Notă

^[1] Church of Christ sunt biserici independente, asociate între ele prin convingeri și practici comune. [N. trad.]

[Jimmy Hinton, The Trust Deception. Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

În mod surprinzător, nu auzisem niciodată de teevanghelistul de senzație Todd Bentley, până ce un prieten de-al meu mi-a arătat un video revoltător pe You Tube. (Mulțumesc, John!) Cunoscut ca vindecătorul prin credință „O, da! O, da! O, da!” și având sute de mii de oameni care îl urmăresc,^[1] Todd este cunoscut pentru afirmațiile lui revoltătoare și pentru violența lui pe scenă.^[2]

Deși cred că Todd este o rușine pentru creștinism și pentru tot ce susține Isus, scopul blogului meu nu este să-i ridiculizeze pe penticostali. Există o mulțime de credincioși penticostali/carismatici autentici, care se distanțează în mod deschis de Todd și de alții ca el. Totuși, scopul meu este să demonstrez cât de ușor este în general ca oamenii să fie orbiți, manipulați și seduși, pentru a crede ce este de necrezut, în timp ce neagă realitatea abuzului sexual.

Recunosc că eu, ca alte milioane de privitori, sunt intrigat de Todd Bentley. Este ușor să fii atras de videourile lui, datorită distracției și șocului pe care le transmit. Dar eu am tendința de a schița profilul aproape oricui și, cu cât l-am privit mai mult pe domnul Bentley, cu atât am început să sesizez mai mult semnalele de avertizare majore, obișnuite pentru narcisismul pedofililor, abilitatea de a seduce rapid o mulțime și a câștiga încredere, încălcând intenționat granițele și fără a cere scuze (există un video cu Todd în care el îl lovește în intestine pe un bărbat cu cancer de colon în stadiul 4, iar bărbatul cade de durere), oferind recompense nedorite, prea îndatoritor, prea dornic să se afle în jurul copiilor, prea agresiv când este confruntat, prea bun ca să fie adevărat etc.

Nu a fost nevoie decât de câteva minute ca să aflu că Todd are un trecut întunecat și că a petrecut timp în închisoare pe când era adolescent pentru agresarea sexuală a unui băiat în vârstă de șapte ani. „Au existat delicte sexuale”, admite Bentley. „Am fost implicat într-o rețea care agresa sexual. Am făcut ce mi s-a făcut mie. Și eu am fost abuzat.” „Mie nu-mi place să vorbesc despre asta în public, fiindcă ar face rău [misiunii mele]”, recunoaște el. „Nu vorbesc despre asta în ziare sau la televiziune fără să fiu întrebat, pentru că oamenii ar spune: «Ceee?» Spun: «Am fost în închisoare, punct. Să trecem mai departe.»” Este subtil și cei mai mulți nu-și dau seama, dar narcisiștii încep cele mai multe afirmații cu «Eu». Nu numai atât, dar când Todd vorbește, focusarea este numai asupra lui Todd. „Mie” nu-mi place să vorbesc despre asta. Ar face rău misiunii „mele”. Vorbește ca un păcătos pocăit… Chiar așa? Comparați-l cu regele David, un păcătos cu adevărat plin de căință: „Căci sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea. Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.” (Psamul 38:17-18) Nu contează totuși că un băiat care avea șapte ani este nevoit să trăiască tot restul vieții sale cu rușinea și vina pe care „tu” le-ai pus asupra lui, domnule Bentley. Nu am vrea ca asta să stea în calea misiunii tale.

Faptul că Todd recunoaște: „Am făcut ce mi s-a făcut mie” este semnificativ pentru orice psiholog profesionist care lucrează cu pedofilii și ar trebui să fie și pentru liderii de biserici. Faptul este vital pentru demascarea publică, deoarece pedofilii adulți care au fost molestați în copilărie de mai mult de 50 de ori, încep să agreseze sexual pe alții de la o vârstă mult mai mică (Todd Bentley avea paisprezece ani când l-a agresat sexual pe băiatul de șapte ani) și comit mai mult de 100 de acte de abuz în plus față de molestatorii neabuzați (Gene Abel, The Stop Child Molestation Book, p. 321).^[3] Todd admite că făcea parte dintr-o rețea de abuzatori sexuali, ceea ce implică faptul că molestarea lui nu a fost un eveniment unic. Dacă Todd a fost abuzat mai mult de 50 de ori, dacă ar fi fost testat obiectiv de un terapeut specializat în probleme sexuale și s-ar fi găsit că este atras sexual de copii, conform definițiilor clinice, este o potențială armă letală pentru copii. Dar el nu se va supune niciodată unei testări, nici nu va cere vreo biserică să fie testat. Domnul Bentley, care a divorțat de soția sa în anul 2008, ca urmare a unei relații nepotrivite cu soția sa din prezent, afirmă că subiectul agresiunilor sale sexuale din trecut asupra copiilor este „mort și îngropat pentru mine”.^[4]

Cu siguranță, este un punct de vedere inacceptabil pentru cei care au multă considerație față de Todd, așa-i? Când pastorul Denny Cline din Albany, Oregon, care se consideră un „fiu spiritual” al lui Todd Bentley, a fost întrebat despre abuzarea din trecut a copiilor de către Todd, a replicat: „Nu cred că mi-a spus asta, dar oricum nu ar fi contat. Nu ar fi contat în ceea ce privește ce face el acum și în ceea ce privește omul care este el acum… Dacă și-a plătit datoria față de societate, iar Dumnezeu l-a iertat pe deplin, cine sunt eu ca să nu iert?”

Oricum nu ar fi contat? Pentru cine? Pentru numeroșii băieți pe care i-am văzut pe You Tube în videourile cu Bentley, care îi cuprindea pe scenă cu brațele lui murdare, ca și cum le mângâia cu nonșalanță umerii? Ar conta pentru părinții lor, care fie sunt orbi, precum pastorul Cline și God TV, fie ignoră că Bentley are un trecut cu agresiuni sexuale asupra unui băiat mic, fie nu știu asta din cauză că Bentley insistă să ascundă?

Noi, părinții și liderii bisericilor exploatăm și mai mult copiii, negând că abuzul are loc în biserici. Copiii sunt extrem de susceptibili la sugestie, sunt vulnerabili și maleabili. Înainte de a ne încredința copiii în mâinile liderilor de biserici, pe care îi considerăm de încredere, ar trebui să punem întrebări foarte dure și să cerem transparență.

Închei cu un clip tulburător al lui Chris Harvey, un prieten al lui Todd Bentley, care a făcut un spectacol destul de impresionant când l-a vizitat pe Bentley la o trezire în Florida, explorând susceptibilitatea copiilor foarte mici. Rușine nouă, când oameni ca aceștia fac lucrare fără să fie luați la întrebări!

Note

^[1] Thomas Lake, Todd Bentley’s revival in Lakeland draws 400,000 and counting

^[2] Todd Bentley Lakeland Florida – anointed to kick the poor

^[3] Nora Harlow, Gene G. Abel M.D., The Stop Child Molestation Book: What Ordinary People Can Do In Their Everyday Lives To Save 3 Million Children

^[4] Brian Hutchinson, Bentley bends, www.abbotsfordtoday.ca

[Jimmy Hinton, Exploited Children in Churches and How Our Denial Fuels Abuse. Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

În data de 13 septembrie 2009 o biserică mică din Louisville a ordinat ca slujitor al Evangheliei un delincvent sexual înregistrat. Este un „om schimbat”, au pretins ei. Personal cred că a fost o decizie nesăbuită, dintr-o mulțime de motive. Dar pe internet abundă întrebările de la biserici care se interesează cum să procedeze cu delincvenții sexuali înregistrați care ajung pe treptele lor și în băncile lor. Este o întrebare corectă. Locuiesc într-un orășel cu două (da, două!) închisori statale și credeți-mă, chiar apar la noi deținuți eliberați, disperați să primească orice ajutor disponibil.

Dacă mi-ați urmărit blogul, știți că pe dinafară pedofilii sunt exact ca voi și ca mine – educați, religioși, productivi, sofisticați, afectuoși și demni de încredere. Dar minciuna pe care o ascund este că au o atracție sexuală reală pentru copii. Fiindcă nu le putem vedea atracția, tindem să le ascultăm cuvintele amabile, carismatice și să vedem amabilitatea pe care o iradiază. Îi privim pe acești oameni drept ceea ce vedem când ne luăm după aparențe – drept bătrânul afectuos și drăguț cu copiii noștri la biserică. Nu vrem să înțelegem că cineva s-ar putea gândi la un copil într-un asemenea mod, lăsând deoparte faptul de a acționa într-un asemenea fel. Întrebați-l pe prietenul meu Les Ferguson. El îl descrie pe molestatorul fiului său ca pe un prieten de familie amabil. Un bărbat afectuos, care în spatele ușilor închise a făcut lucruri inimaginabile, iar apoi i-a ucis pe soția și fiul lui Les.

În prezent citesc memoriile lui Jaycee Dugard, O viață furată.^[1] Dacă nu ați citit cartea, faceți rost de ea astăzi și citiți-o. Vorbesc serios. Faceți rost de cartea asta! Intrați în dormitorul unei victime, înainte de a-l îmbrățișa pe pedofilul care se „pocăiește”. Abuzul psihologic însoțește întotdeauna abuzul sexual. Dumnezeu să o binecuvânteze pe Jaycee! Ea nu ascunde nimic. Ce am citit noaptea trecută m-a făcut să-mi fie greu să adorm. Inimaginabil! Încă sunt bântuit de lucrurile pe care acel „om drăguț”, cum îl descrie ea în carte, pe nume Philip Garrido, i le-a făcut – timp de optsprezece ani infernali.^[2] Sunt bântuit de lucrurile pe care tatăl meu, în care am avut întotdeauna încredere și pe care l-am respectat întotdeauna, le-a făcut unor copii mici. Încă nu pot să înțeleg deloc asta.

Admir bisericile care au încredere în oamenii care s-au pocăit cu adevărat, chiar le admir. Dar pedofilia este o problemă foarte complexă și chiar cei mai buni specialiști din domeniul psihologiei au fost înșelați în mod repetat. Un aspect cu care bisericile este nevoie să se familiarizeze sunt ratele recidivismului (recăderea) la pedofili, fiindcă puteți fi siguri că pedofilii vor folosi datele statistice pentru a-și pleda cauza.

Există un număr de instrumente de calcul folosite în prezent, care măsoară riscul pentru delincvenții sexuali. Stable și Static-99 sunt două instrumente care se folosesc în mod obișnuit. Fără să devin prea tehnic, acestor instrumente li se face reclamă ca fiind călăuze minunate, care ne spun dacă pedofilii „îndreptați” vor abuza din nou. În ciuda a ceea ce veți auzi de la cei care administrează testele, cu siguranță, ele nu sunt de încredere în ceea ce privește predicția dacă un delincvent sexual va abuza din nou. De fapt, Dr. Anna Salter spune: „Ele nu măsoară riscul reabuzării; măsoară probabilitatea de a fi prins. Nu există instrumente care să poată măsura riscul reabuzării, fiindcă nu există acces la abuzatorii care continuă să abuzeze, dar care nu sunt prinși.” (Anna Salter, Ce măsoară de fapt Static-99?)^[3]

Rata de recidivism la delincvenții sexuali înregistrați este mai scăzută decât ratele celor mai multe alte delicte, mai mică de 10%. Așa că cei mai mulți oameni cred, în mod fals, că deoarece ratele de recidivism sunt scăzute, delincvenții sexuali chiar au o revelație bruscă sau ceva de genul și „și-au învățat lecția” prin faptul că au petrecut un timp dur în închisoare. Ceea ce nu ar putea fi mai departe de adevăr. Am vorbit cu Dr. Salter direct și am întrebat-o de ce crede că ratele de recidivism sunt atât de mici la delincvenții sexuali (este foarte respectată în domeniul tratării pedofililor, are un doctorat la Harwad și lucrează în domeniu de mai bine de treizeci de ani). Mi-a spus că mai multe studii au arătat că delincvenții sexuali au o șansă de 3% de a fi prinși, la fiecare abuzare sexuală a unui copil. Mi-a zis: „Din experiența mea, această cifră (3%) este prea ridicată. Efectiv nu sunt prinși.” Liniștitor, așa-i?

Înainte ca bisericile să-și deschidă ușile și să critice oamenii că stau în calea păcătoșilor care se pocăiesc, amintiți-vă că nu există niciun alt păcat din această categorie care să fie păstrat atât de secret. Este păcatul secret ascuns cel mai bine și ar trebui tratat ca atare. Numai fiindcă cineva spune că nu mai abuzează copii nu înseamnă că efectiv nu o face. Un site a pus întrebarea (nu-mi amintesc sursa): „Dacă un pilot ți-ar spune că avionul a avut anterior probleme mecanice, dar că este destul de sigur că există o șansă de numai 40% să apară o defectare mecanică imediată, te-ai simți confortabil să zbori cu el?” Să analizăm studiul lui Gene Abel și experiența Annei Salter – că pedofilii au o șansă de numai 3% de a fi prinși pentru fiecare abuzare sexuală. Iată cam cum ar arăta:

„Doamnelor și domnilor, sunt căpitanul. Tocmai am observat niște tâlhari cu măști negre, având un sac de mecanic, care se îndepărtau alergând de sub avion. Conform calculelor noastre, există o șansă de 97% de a fi sabotat în secret avionul și de a fi vătămat serios componente majore din hidraulică și computerul principal. Ar trebui să primim acces pentru decolare în aproximativ trei minute, deci legați-vă centurile de siguranță și bucurați-vă de călătorie.” Orice persoană normală ar sări pe fereastră ca să scape din acel avion.

Deci, fiindcă știm ceea ce știm despre ratele de recidivism, fiindcă știm ceea ce știm despre faptul că pedofilii evită, cu orice preț, să fie prinși, fiindcă știm că nu există vindecare pentru pedofilie și fiindcă știm că este extrem de dificil ca pedofilii să fie controlați chiar și după ani de zile de terapie, ar trebui să ne schimbăm perspectiva despre pocăință. Ar trebui să fim acum pasagerii din avion care spun: „Ceva nu pare în ordine; nu este sigur să zburăm cu avionul acesta.”

Pavel a predicat că oamenii ar trebui „să facă fapte vrednice de pocăinţa lor”. (Fapte 26:20) Pocăința trebuie dovedită. Un pedofil pocăit va face fapte vrednice cerând să nu se mai afle în apropierea copiilor. Un pedofil pocăit nu cere imagini (indiferent cât de inocente par) cu niciun copil. Un pedofil pocăit va renunța la folosirea internetului tot restul vieții sale, deoarece pornografia și fantezia îl conduc din interior. Un pedofil pocăit nu va accepta cu bucurie un rol de slujitor creștin, în care oamenii îl privesc ca pe un lider spiritual al celor în vârstă și al celor foarte mici. Un pedofil pocăit se va asigura că prezența lui nu este traumatizantă pentru supraviețuitorii abuzului sexual al copilului din biserică. Iar dacă prezența lui este traumatizantă, va căuta de bunăvoie o altă biserică și nu va stârni o ceartă violentă din acest motiv. Un pedofil pocăit nu-i va întreba pe membrii bisericii dacă vor să fie babysitter pentru copiii lor. Țineți cont de aceste lucruri și haideți să lucrăm împreună pentru a face din bisericile noastre locuri sigure!

Note

^[] Jaycee Dugard, A Stolen Life: A Memoir [N. trad.]

^[2] Phillip Garrido a fost condamnat la 431 de ani de închisoare pentru violarea și răpirea lui Jaycee Lee Dugard, pe când ea avea doar unsprezece ani. [N. trad.]

^[3] Anna Salter, What Does Static 99 Really Measure? www.annasalter.com

[Jimmy Hinton, How Should Christians Treat Repetant Pedophiles? Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

Nota editorului: „Îi apreciez pe Jimmy și Les pentru că abordează acest subiect extrem de dificil și pentru că ne fac cunoscut ce au învățat despre pericolele pedofiliei, ca să putem urma toți pașii necesari pentru a-i proteja pe cei care sunt cei mai prețioși pentru noi și pentru a deveni mai conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu este un subiect ușor, iar în videoul care însoțește articolul se spun unele lucruri care sunt foarte, foarte dificil de ascultat. Dar este nevoie ca informațiile să fie făcute cunoscute, chiar dacă și numai un singur copil va fi protejat astfel pentru a nu trece prin coșmarul abuzării de către un pedofil. Vă rog să faceți cunoscute aceste informații conducătorilor bisericii voastre, pastorului familiei voastre și oricui credeți că are nevoie să le (folosiți butonul de share pe Facebook din partea de jos a postării, dacă este nevoie. Nu putem lăsa copiii să sufere datorită lipsei noastre de îndrăzneală și curaj pentru a spune și a auzi ceea ce este nevoie să fie spus și auzit.” – Matt

Pe 22 februarie 2014 am ținut un seminar de trei ore și un webinar despre abuzul copilului în biserică, avându-l ca invitat pe Les Ferguson, Jr. Este un subiect foarte personal pentru noi – pentru Les, deoarece fiul lui cu dizabilități, Cole, a căzut în mâinile unui molestator sexual din biserica lor, care nu numai că l-a abuzat pe Cole, dar i-a și ucis pe el și pe soția lui Les, Karen. Și este personal pentru mine deoarece aproximativ tot atunci, în 2011, familia noastră a fost devastată aflând că tatăl meu abuzase sexual 23 de copii în cursul vieții sale. Les și cu mine, amândoi pastori în biserici Church of Christ și, fără să ne cunoaștem pe vremea aceea, ne-am confruntat cu realitatea aspră că abuzul sexual al copiilor în biserică este foarte real și, din păcate, mult prea obișnuit. Timp de douăzeci și șapte de ani tatăl meu a predicat în aceeași biserică în care predic eu în prezent. Mulți dintre membrii bisericii noastre pe care a trebuit să îi informez (înainte să îi informeze ziarele) despre acuzațiile de abuz aduse tatălui meu, erau chiar oamenii pe care îi convertise el la creștinism cu ani de zile înainte.

Tatăl lui Jimmy Hinton. După 27 de ani de slujire ca pastor, 40 de ani de căsătorie și 11 copii, s-a descoperit că de la vârsta de 14 ani ducea o viață de pedofil. A abuzat sexual 23 de fetițe, chiar și în vârstă de 3 ani. A primit o condamnare de 30-60 de ani în închisoare.

Tatăl meu ispășește acum o sentință pe viață în închisoarea de stat din Pennsylvania pentru delictele lui, dar familiile Ferguson și Hinton ispășesc sentințe pe viață de durere. Iată cum stau lucrurile – ne-am primit sentințele de durere pur și simplu pentru că am fost ignoranți și neinformați. De aceea facem ceea ce facem Les și cu mine – pentru a-i instrui și a-i informa pe alții despre acest rău întunecat și pentru a le da instrumentele necesare pentru a-și ține copiii în siguranță. Dacă nu crezi că i se poate întâmpla copilului tău, mai bine te-ai mai gândi la asta. Biserica este unul dintre cele mai atrăgătoare locuri pentru prădători, tocmai fiindcă nu ne așteptăm să se întâmple așa ceva.

Iată doar câteva puncte de scos în evidență pe care le-am discutat la seminar. Te rog fă-ți timp și să urmărești întregul video. Este gratuit. Și este prea important ca să nu te înarmezi cu toate cunoștințele necesare pentru a-ți proteja copiii, ca și pentru a proteja copiii aflați în grija bisericii.

# 1: Creștinii sunt prea încrezători.

Vrem să credem că biserica este un loc sigur pentru copiii noștri – liber de amenințarea că li se va răpi inocența. Din nefericire, bisericile care nu au luat măsuri drastice pentru a-și proteja copiii sunt unul dintre cele mai nesigure locuri în care ne putem plasa copiii. Tatăl meu mi-a scris odată din închisoare: „Bisericile sunt locul în care este cel mai ușor pentru pedofili să molesteze. Și o mulțime dintre noi suntem în biserici.” Avem încredere în adulți pentru a se îngriji de copiii noștri. Dar 93% dintre pedofili se descriu pe ei înșiși ca religioși. Asta este important, fiindcă oamenii religioși merg la biserică. Și, precum mi-a spus personal renumita Dr. Anna Salter, „Bisericile sunt ținte atât de ademenitoare.” Da, sunt. Nici nu mai știu câte discuții am avut numai în Church of Christ în ultimii doi ani cu oameni care îmi povestesc despre pedofili care abuzează copii în bisericile lor. Rețineți, aceste relatări sunt doar despre cei prinși. De ce nu se află acest fapt pe prima pagină cu știri în ziarele noastre religioase? De ce ne simțim obligați să păstrăm tăcerea cu privire la așa ceva? De ce colegiile, seminariile și bisericile noastre nu verifică trecutul pastorilor și de ce nu-i învață cum să protejeze copiii? Ceea ce mă conduce la următorul punct.

# 2: Ne aflăm într-o stare de negare sau nu vrem să credem.

Poate că mulți se află unde mă aflam eu înainte de anul 2011. Niciodată nu am observat „barajul” zilnic al relatărilor de la știri. Cine vrea să audă despre un copil de doi ani violat de un membru al bisericii de șaizeci de ani? Sau despre un băiat de opt ani forțat să facă sex oral unui diacon? Dar aceasta este realitatea cu care se confruntă copiii noștri în biserică. Numai în Statele Unite există un număr estimat de 42 de milioane de supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului. Cei mai mulți dintre ei nu vor dezvălui nimănui că au fost abuzați în copilărie, nici măcar soțului sau soției. Cicatricele pe care le poartă victimele abuzului sunt copleșitoare. Peste 90% dintre abuzatori sunt cunoscuți de victime, ceea ce adaugă insulta la vătămare.

Adulții sunt seduși de abuzatori la fel cum sunt seduși copiii. Noi, părinții, suntem seduși să credem că bărbatul de la biserica noastră care s-a oferit să facă babysitting cu copiii noștri, doar se bucură să-i ajute pe părinții extenuați. Nu vrem să credem că s-a oferit efectiv pentru a-l izola pe copilul nostru și pentru a dobândi acces la corpul lui. Trebuie să încetăm să negăm că aceasta este o problemă în Biserică. Inima mi se rupe de fiecare dată când oameni din biserică mă contactează deoarece copiii lor au fost abuzați sexual.

# 3: Bisericile trebuie să fie un loc al protecției, vindecării și dreptății.

Tânjesc să văd ziua când copiii și supraviețuitorii abuzului se vor simți în siguranță în bisericile noastre. O fetiță mică, după ce i-a dezvăluit mamei ei abuzul, nu a fost crezută de mamă. Mama a vorbit cu pastorul – presupusul abuzator – și a fost convinsă că fetița se înșela. Pastorul i-a recomandat mamei să viziteze o altă biserică, pentru a obține o a doua opinie. Când mama și fetița s-au dus la cealaltă biserică, fetița a fost forțată să intre într-o încăpere, unde a fost lăsată singură cu patru bărbați, inclusiv cu predicatorul care o molestase! M-am săturat de relatările pe care le aud despre pedofili care au grupuri de suporteri de la biserică în sala de judecată, în timp ce victima este singură atunci când depune mărturie. Ce mesaj transmite asta? Iar relatările despre copii forțați să se confrunte cu abuzatorul și să-l ierte… Este insuportabil!

Trebuie să încetăm să acordăm libertate de acțiune neîngrădită puzderiei de abuzatori care stau pe băncile bisericilor noastre. Trebuie să fim foarte vocali atunci când le facem copiilor noștri cunoscut că, atunci când sunt în grija noastră, ei – nu abuzatorii – sunt în siguranță. Trebuie să dezvoltăm politici de siguranță care să schimbe înfățișarea clădirilor bisericii noastre. Trebuie să dezvoltăm metode de denunțare limpezi precum cristalul, să cunoaștem legile de denunțare necesare și să avem păstori care să anunțe cu îndrăzneală că protejarea turmei va avea prioritate față de bugete. Dumnezeu nu ar fi putut să o spună mai bine de atât: „Voi pune peste ele păstori care le vor paşte; nu le va mai fi teamă, nici groază, şi nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul.” (Ieremia 23:4)

Am spus de la amvon în mod repetat: „Dacă este aici cineva care se gândește să abuzeze copii, te vom găsi, te vom denunța și vom cere ca toate măsurile legii să fie aplicate împotriva ta.” Le facem cunoscut oamenilor că biserica noastră nu este un loc sigur pentru cei care vor să abuzeze. Unii vor crede că este o abordare prea drastică. Eu nu sunt de acord. Trebuie să expunem faptele făcute în întuneric și să îi protejăm pe cei nevinovați.

Vă rog să vă făceți timp să vizionezi acest video.^[1] Ascultați glasurile celor răniți, devastați de efectele molestării copilului. Alăturați-vă nouă în călătoria pe care o întreprindem pentru a expune acest rău din Biserică și pentru a-i proteja pe copiii noștri.

Notă

^[1] James Hinton, 2nd Annual Sex Abuse Vimeo video

[Jimmy Hinton, Protecting Our Children from Pedophiles: Practical Steps for Parents, Churches and Organizations to Identify and Address This Problem. Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.wineskins.org.]