de N. E. & B. K. Whitehead

Cercetătorii care cunosc cel mai bine legătura dintre gene şi atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex (AAS) spun: „Genele nu te-au obligat să o faci.” Să trecem în revistă dovezile, neuitând că multe dintre argumentele care urmează se aplică tuturor comportamentelor umane.

Afirmaţiile din sumar sunt explicate mult mai amănunţit în fiecare capitol.

Schimbarea

Numărul uriaş de dovezi în favoarea schimbării care are loc în orientarea sexuală reprezintă una din cele mai clare dovezi că homosexualitatea nu este determinată genetic de gene sau de ceva din mediul biologic.

Studiile importante arată:

Pentru adulţi:

• Aproximativ jumătate dintre cei cu AAS exclusivă trec la heterosexualitate în decursul vieţii. Altfel spus, 3% din populaţia care practică heterosexualitatea (atât bărbaţi, cât şi femei) susţin că au fost cândva bisexuali sau homosexuali. Schimbările nu sunt induse terapeutic, ci se întâmplă „natural” în viaţă, unele foarte rapid.
• Cele mai multe schimbări în orientarea sexuală sunt către heterosexualitatea exclusivă.
• Numărul celor care au trecut la atracţia faţă de persoanele de sex opus (ASO) este mai mare decât numărul actual de bisexuali şi homosexuali exclusivi la un loc. Cu alte cuvinte, foştii homosexuali îi depăşesc numeric pe homosexualii din prezent.
• ASO este de 17 ori mai stabilă ca AAS exclusivă la bărbaţi şi de 30 de ori mai stabilă decât AAS exclusivă la femei. (Femeile îşi schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbaţii.)

Pentru adolescenţi:

• Cei mai mulţi adolescenţi îşi vor schimba AAS. De fapt, în grupul celor cu vârsta de 16-17 ani, 98% vor trece de la homosexualitate sau bisexualitate la heterosexualitate.
• Este de 25 de ori mai probabil ca cei care spun că au AAS sau că au atracţii bisexuale la 16 ani, să spună că sunt atraşi de sexul opus la 17 ani, decât ca cei care la 16 ani au orientare heterosexuală, să se identifice ca bisexuali sau homosexuali la 17 ani.
• Marea majoritate a celor în vârstă de 16 ani, care susţin că sunt atraşi de sexul opus, vor rămâne astfel.

Genele

Studiile pe gemeni

Categoric, comparaţiile foarte complexe între gemenii identici şi neidentici exclud determinismul genetic. Gemenii identici, care au gene identice, sunt concordanţi cu AAS în proporţie de 11-14%. Dacă homosexualitatea ar fi „genetică”, bărbaţii homosexuali şi femeile homosexuale care sunt co-gemeni identici ar trebui să fie, de asemenea, în proporţie de 100% homosexuali. În studiile clasice pe gemeni, proporţia genetică este mai mică de 22% pentru bărbaţi şi de 37% pentru femei, şi poate fi chiar de 10%. Studiile pe gemeni continuă să găsească, în mod constant, procente genetice mai scăzute pentru homosexualitate, în timp ce metodologia se îmbunătăţeşte, iar eşantioanele devin mai mari. Oricine are cel puţin un factor de influenţă genetică de 10% în gândire şi comportament – pur şi simplu, deoarece fără gene nu ar putea exista activitate sau comportament uman de vreun fel. Studiile pe gemeni arată că reacţiile individuale la evenimentele întâmplătoare (în care un geamăn identic reacţionează diferit de celălalt) sunt de departe cei mai puternici contribuabili la homosexualitate. Cu alte cuvinte, caracterul aleatoriu este un factor puternic.

Altele

• O cercetare atentă a întregului genom nu a găsit gene homosexuale, spre deosebire de modul în care stau lucrurile cu schizofrenia (care are însă doar 4 gene identificate, ca fiind legate de 3% dintre cazurile de schizofrenie).
• După cum înţelegem structura şi funcţia genei, nu există modalităţi plauzibile prin care genele ar putea dicta AAS (sau alte comportamente) la un individ.
• Până acum, comportamentele dictate genetic ale varietăţii „o-genă-o-trăsătură” s-au găsit doar la organismele foarte simple. În general, geneticienii sunt de acord că multe gene (de la cel puţin cinci sau şase la multe sute) contribuie la orice comportament uman particular.
• Se crede că orice influenţă genetică este slabă şi indirectă.
• Până în prezent nu s-a găsit niciun comportament uman determinat genetic. Cel mai apropiat comportament legat de determinarea genetică descoperit până acum (deficienţa de monoamină oxidază, care conduce la agresiune) s-a dovedit că răspunde în mod remarcabil la consiliere.
• O AAS influenţată genetic, cauzată de un fascicul de gene, nu ar putea să apară şi să dispară brusc în familii, aşa cum se întâmplă. Ea ar persista în fiecare generaţie, timp de multe generaţii. Este neplauzibil genetic ca numeroase gene „heterosexuale” să se deconecteze în acelaşi timp.
• Rasa umană are în comun cea mai mare parte din genele sale – undeva între 99,7% şi 99,9%. Ceea ce înseamnă că toate grupurile etnice le au pe cele mai multe. Aceasta are trei implicaţii.
• o carte de reguli: nu doar „poţi” sau „nu poţi”, ci mai degrabă principii de urmat;
• • Dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic, practicile homosexuale ar fi identice sau foarte similare în toate culturile. Dar paleta enormă de practici homosexuale şi diversitatea practicilor şi obiceiurilor homosexuale în diferite culturi (şi în cadrul culturilor) aduce argumente contra.
• • Ar exista un procentaj similar de homosexualitate în toate culturile. Dar homosexualitatea este necunoscută în unele culturi şi obligatorie în altele.
• • Schimbările în practicile homosexuale şi în comportamentul homosexual în diferite culturi ar avea loc foarte încet, de-a lungul multor secole. Dar nu aceasta arată istoria. (Declinul unor întregi modele de homosexualitate [cel grec, în câteva secole, şi cel melanezian, într-un secol]; relativ brusca apariţie [în termeni genetici] a modelului occidental din prezent, în câteva secole; şi schimbările abrupte în practica homosexuală în cadrul unui grup etnic, chiar într-o singură generaţie, nu sunt consecvente cu ceva genetic. Chiar şi mai puţin consecvente sunt rapidele schimbări în practicile sexuale din modelul occidental din prezent.
• Apariţia AAS în populaţie este prea frecventă pentru a fi cauzată de un proces de dezvoltare prenatal defectuos, deci nici în acest sens nu este înnăscută. Ceea ce include procesele epigenetice.
• Dacă AAS ar fi determinată genetic şi ar conduce la contact numai cu persoane de acelaşi sex, s-ar exclude din populaţie în numai câteva generaţii. Nu ar exista astăzi.
• Vârsta la care apare prima dată atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex ar putea fi influenţată genetic în procent de aproximativ 10%, iar atracţia faţă de persoanele de sex opus, în procent de aproximativ 15%. (Reţineţi, toţi oamenii au un aport genetic de 10% pentru orice gândesc sau fac.)

Primele atracţii (atât AAS, cât şi ASO) apar în medie la vârsta de 10 ani şi rareori constituie „primele amintiri”, ceea ce înseamnă că atracţia este, în cea mai mare parte, indusă social.

Hormonii

S-au făcut numeroase studii, dar niciunul nu a arătat o relaţie convingătoare între homosexualitate şi expunerea la hormonii prenatali, deşi câteva studii au arătat legături foarte slabe între expunerea la hormonii prenatali şi jocurile copiilor mici. Studiile care au examinat efectele dozelor foarte ridicate de hormoni feminini la mamele gravide nu au arătat niciun efect asupra bărbaţilor şi au dovedit un efect îndoielnic asupra femeilor. Terapia cu schimbarea cantităţii de hormoni la bărbatul adult şi la femeia adultă a arătat că afectează impulsul sexual, dar nu şi orientarea.

• Ideea că homosexualitatea rezultă dintr-un atac imun asupra caracteristicilor creierului bărbatului de către mamă este slab susţinută. Într-un asemenea caz, testiculele şi organele genitale ale bărbatului (care au cel mai mare fascicul specific vizat la bărbat) ar trebui să fie atacate, dar nu sunt.

Structura creierului

• Numeroase studii mai vechi ale microstructurilor creierului, de exemplu, cele din anii ’90, nu au reuşit să vină cu diferenţe replicabile ale deosebirilor dintre creierul adultului heterosexual şi creierul adultului homosexual.
• Studiile moderne arată că la naştere creierul bărbatului şi creierul femeii nu sunt diferite structural, ceea ce face ca probabilitatea existenţei unui creier specific „homosexual” să fie cu adevărat minimă. Principala diferenţă replicabilă în mod consecvent, de la vârsta de doi sau trei ani, este mărimea.
• Mediul are efecte asupra creierului de la naştere la pubertate şi după pubertate.

Dimorfismul sexual al creierului a fost legat de testosteronul prenatal, dar el reprezintă un efect slab, iar numai 16-27% din variaţie este explicată.

• Neurologii constată că la om creierul este extraordinar de plastic. Consensul ştiinţific acum este că noi, chiar şi ca adulţi, suntem ceea ce facem cu creierul nostru, chiar dacă s-ar putea să nu fim conştienţi de acest proces constant, aflat în desfăşurare. Schimbările în microstructură devin vizibile la examinarea creierului în decurs de câteva luni.
• Dacă se vor găsi diferenţe între creierul homosexualilor şi creierul heterosexualilor, ele ar putea fi cu uşurinţă rezultatul anilor de condiţionare (tipare repetate de gândire şi comportament).

Social, sociologic

Persoanele intersex

• Aproximativ 90% dintre copiii occidentali „intersex” (născuţi cu un aparat genital ambiguu) aleg să rămână în genul în care au fost crescuţi când pubertatea revelează adevăratul gen genetic, iar intervenţiile chirurgicale le sunt oferite. Adesea, alegerea este făcută în ciuda unor caracteristici fizice şi hormonale foarte contrare ei. Ceea ce aduce argumente în favoarea influenţelor de mediu predominante asupra formării orientării şi comportamentului de gen.

Altele

• Divorţul dublează riscul homosexualităţii ulterioare la copii.
• Stadiile dezvoltării psihosociale către heterosexualitatea adultului sunt bine definite şi acceptate de specialiştii în psihologia dezvoltării şi sunt atât de evident învăţate, încât în mod clar, heterosexualitatea nu este determinată genetic. În studiile pe adulţi homosexuali, mulţi prezintă deficit în unele stadii de dezvoltare – ceea ce sugerează că homosexualitatea este mai degrabă culturală şi influenţată de mediu, decât genetică.
• Homosexualitatea apare mult mai des la cei care au crescut în oraşe mari decât la cei care au crescut în zone rurale, ceea ce demonstrează că mediul este mult mai important decât genele în dezvoltarea homosexualităţii.
• Se argumentează că un instrument ştiinţific/sociologic, Analiza Parcursului, a arătat că nu există o bază socială sau familială pentru homosexualitate, ci că există mai degrabă o bază biologică. Totuşi, parcursul social şi familial care conduce la homosexualitate a fost semnificativ din punct de vedere colectiv, deşi parcursul individual nu a fost. În contrast, parcursul genetic a fost nesemnificativ din punct de vedere colectiv.

Instinctele

• Instinctele noastre, precum autoconservarea, foamea şi reproducerea, sunt printre impulsurile cel mai profund întipărite şi cele mai puternice pe care le avem, dar pot fi controlate şi chiar adaptate. Dacă vrem să argumentăm că homosexualitatea este, de asemenea, un instinct profund întipărit, putem, de asemenea, argumenta că el ar trebui să fie maleabil şi sensibil la instruire.

Conţinutul genetic este minim

Geneticienii, antropologii, specialiştii în psihologia dezvoltării, sociologii, endocrinologii, neurologii, medicii care cercetează genul şi cercetătorii care studiază gemenii sunt în general de acord cu privire la rolul geneticii în homosexualitate. Genele nu te obligă să îi dai curs. Nu există un determinism genetic, iar influenţa genetică este cel mult minoră. Reacţiile individuale la factorii aleatori sunt foarte importante.

Cei care spun că homosexualitatea este influenţată genetic au dreptate, dar numai în următorul sens.

Dacă o fată rămâne gravidă la vârsta de cincisprezece ani, am putea argumenta că a fost predispusă genetic. Am putea afirma că, în cultura ei, genele i-au dat genul de faţă şi de corp care au atras puternic hormonii masculini şi au pus o asemenea presiune asupra ei, încât a fost incapabilă să reziste. Dar la atât se reduce influenţa genetică. Există un număr uriaş de factori de mediu care ar fi putut, de asemenea, să fi provocat sarcina, ca anularea meciului de baschet la care se ducea să asiste împreună cu prietena ei, permisiunea de a folosi maşina tatălui ei, compania prietenului ei, filmul pe care tocmai îl vizionaseră împreună şi eşecul de a folosi un contraceptiv, dar şi factori de mediu importanţi precum sistemul de valori personale, presiunea tovarăşilor de aceeaşi vârstă şi un tată distant emoţional.

Este probabil ca acest consens să se schimbe? S-ar putea descoperi o legătură biologică majoră care să schimbe totul?

În cele mai multe discipline ştiinţifice, descoperirile au fost stabilite clar din fapte care nu se vor schimba. Dar cum rămâne cu studiile viitoare despre microstructura creierului sau cu analiza detaliată a compoziţiei şi funcţiei genetice? Vor descoperi ele legături între structura creierului şi comportamentele umane sau între comportamente şi secvenţele genetice?

Bineînţeles că da. Comunicări ştiinţifice se vor publica în continuare. Dar putem concluziona în siguranţă că şi autorii care vor să găsească astfel de legături vor include aproape întotdeauna avertismente ştiinţifice standard că influenţa acestora este minoră şi că mediul este important. Ceea ce putem spune, în mod rezonabil, despre cercetările viitoare este că vor intra în domenii noi şi vor arăta conexiuni noi, dar niciuna nu va fi decisivă.

Ceea ce a fost dovedit odată pentru totdeauna de studiile pe gemenii identici. Ei au gene identice, dar dacă unul este homosexual, de obicei fratele identic sau sora identică nu este. Există o şansă de doar 11-14% ca el/ea să fie homosexual/ homosexuală. Ceea ce include toate influenţele pe care le cunoaştem acum şi cele despre care nu ştim nimic şi pe care încă nu le-am descoperit. Toate la un loc au doar un efect slab.

Prima ediţie a cărţii noastre din 1999 a lansat ideea că conţinutul genetic al AAS se va dovedi, în cele din urmă, a fi de 10%. Ceea ce ar fi destul de imprecis, conţinutul genetic ar putea fi între 0-20%. Dar chiar dacă rezultatul final ar fi de 20%, tot ar reprezenta o influenţă slabă. În momentul scrierii ediţiei din 2016, afirmaţia noastră rămâne valabilă şi este mai consistentă decât în 1999.

Următorii factori (a se vedea capitolele relevante) susţin o influenţă de 10% asupra AAS: vârsta primei atracţii, urbanizarea, alegerile persoanelor intersex, ASO (influenţa genetică incluzând măsurătorile testosteronului prenatal), formarea creierului după naştere şi studiile pe gemeni.

Homosexualitatea, ca inevitabilitate genetică, a fost probabil cea mai eficientă iniţiativă a activismului homosexual în relaţiile publice, în campania pentru drepturi egale şi protecţii speciale. Deşi în multe cercuri nu mai este corect sau la modă, din punct de vedere politic, să spui că homosexualii se pot schimba, din punct de vedere ştiinţific este corect o să spunem. Nu ne referim numai la schimbări comportamentale, ci la schimbări în atracţie.

Este un fapt că nimic nu ne obligă să facem ceva – nici genele noastre, nici mediul nostru. Poate că Liszt avea degete lungi, dar aceasta nu a făcut din el un compozitor pentru muzică de pian.

Care este cauza AAS?

Nu există o singură cauză. Niciun singur factor genetic, hormonal, social sau de mediu nu este predominant. Există teme similare, neconformitate de gen în copilărie, abuz sexual, dinamica tovarăşilor de aceeaşi vârstă şi dinamica familiei, istoria sexuală, dar mixtura lor variază în funcţie de individ, care răspunde specific la singurul factor prioritar pentru sine. Doi copii din aceeaşi familie şi din acelaşi mediu social pot să interpreteze incidentele foarte diferit. Astfel încât reacţia aleatoare, dacă se structurează în imagine de sine, poate deveni un contribuabil semnificativ la homosexualitate – precum arată studiile pe gemeni. Rezultatul prioritar este o concentrare homosexuală asupra celor de acelaşi sex – emanând dintr-un impuls necesar dar (deseori) de-abia conştientizat de a face dragoste şi din deficitul în identitatea de gen. La pubertate, aceasta se confundă cu sexul genital, conducând la un tipar de întâlniri sexuale, care au ca rezultat o posibilă autoidentificare ca „homosexual”.

Ceea ce se poate schimba. Acolo unde răspunsurile sunt profund întărite, este nevoie de curaj, dedicare, perseverenţă, efort, autoexaminare şi suport din partea celorlalţi. Cu cât este mai superficială implicarea, cu atât mai uşoară este ieşirea din homosexualitate; şi mulţi au reuşit să o facă.

Merită? Merită să dobândeşti libertatea astfel încât nimic să nu te stăpânească şi să găseşti pe alţii care au dus aceeaşi luptă? Este satisfăcător să te alături unui grup format din adevăraţi eroi? Merită să ieşi din ceea ce nu a implicat o alegere conştientă, printr-o alegere conştientă de adult? Merită să faci ceea ce alţii spun că este imposibil? Dacă o astfel de schimbare este posibilă, ce altceva ar mai putea fi posibil?

ADN-ul este o scară de baze şi zaharuri nitrogenoase care este o prescripţie pentru proteine, nu pentru preferinţele sexuale. Dar este şi o scară a destinului, o scară a lui Iacov şi este alegerea noastră dacă îngerii sau demonii urcă şi coboară pe ea. Putem decide să capitulăm în faţa „argumentului genetic”. Te obligă genele să o faci? Tu alegi.

[Summary. Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html.]