Archive for Homosexualitatea, biserica și societatea

Iubesc homosexualii şi sunt frustrat

de David Servant

David Servant

David Servant

În timp ce scriu articolul de faţă, suspendarea lui Phil Robertson, patriarhul din Duck Dinasty [serial de televiziune american de tipul reality show, n. trad.] pe A&E [canal de televiziune, n. trad.] din cauza remarcilor sale, considerate ca ofensatoare pentru homosexuali, a devenit o poveste importantă la ştiri. Incidentul a stârnit o dezbatere în toată naţiunea noastră cu privire la homosexualitate şi, fireşte, mulţi adoptă o poziţie sau alta şi îşi exprimă opiniile.

Prin acest articol, sper să contribui puţin la înţelegerea celor din ambele tabere, la care mă voi referi, de dragul simplităţii, ca homosexuali şi oponenţii lor. (Realizez, bineînţeles, că există o diversitate de opinii de ambele părţi, dar intenţionez să rămân credincios diferenţelor fundamentale.)

Este interesant (deşi adesea nu se realizează) că amândouă taberele îşi susţin poziţia pe temeiuri morale. Din acest motiv, ambele tabere îşi datorează respect una celeilalte. Îmi pare rău să spun că, după cum am observat, se pare că homosexualii par mai înclinaţi să susţină că argumentele lor sunt superioare. Oponenţii lor îmi par a fi mai înclinaţi să arunce remarci necruţătoare, care nu fac decât să alimenteze sentimentul de ură pe care homosexualii îl simt atât de des din partea oponenţilor lor.

Nu este uşor pentru homosexuali (sau pentru nimeni, de fapt) să ia în considerare argumentele morale ale celor care dovedesc o inferioritate morală în discuţie. Din acest motiv, îi încurajez pe oponenţi să evite să fie cei care atrag atenţia asupra paiului din ochii altora, în timp ce au o bârnă în ochiul lor. Desigur, există o mulţime de homosexuali ale căror comentarii sunt la fel de denigratoare faţă de oponenţi şi ei, de asemenea, ar trebui să se întrebe dacă vorbesc aşa cum ar vrea să li se vorbească.

Decizia morală a A&E
Duck Dynasty

Duck Dynasty

Mă tem că mulţi oponenţi nu reuşesc să înţeleagă că decizia A&E de a suspenda un actor a fost o decizie morală şi că, potrivit valorilor lor morale, au făcut doar ceea ce era corect. Directorii A&E, ca mulţi alţii, cred că homosexualitatea este determinată biologic, nu autodeterminată. De aceea, pentru ei este o problemă de discriminare. Să spui că homosexualitatea este greşită din punct de vedere moral, pentru ei este ca şi cum ai spune că să fii născut cu părul roşu este greşit din punct de vedere moral.

Oponenţilor, cum v-aţi simţi dacă oamenii ar vorbi despre voi în termeni denigratori din cauza culorii părului vostru? Puneţi-vă în locul homosexualilor care cred – corect sau greşit – că înclinaţia lor pentru homosexualitate este la fel de inerentă ca înclinaţia voastră pentru heterosexualitate. Cum v-aţi simţi dacă aţi fi denigraţi pentru înclinaţia voastră heterosexuală? (Fiindcă veni vorba, nu pot să spun că am auzit vreun homosexual denigrând pe cineva din cauza heterosexualităţii sale.)

Spun aceasta în speranţa de a-i ajuta pe oponenţi să aibă mai mult respect şi compasiune pentru homosexuali. Să fiţi siguri… ei se simt ca o minoritate discriminată într-o mare de oameni ignoranţi, care nici măcar nu vor să îi înţeleagă.

În acelaşi fel, oponenţii ar trebui să respingă stereotipurile obişnuite despre homosexuali. Ei nu sunt heterosexuali care, la mijlocul vieţii lor deja deviante şi dezgustătoare, s-au decis într-o zi să se implice într-o relaţie homosexuală. Mai probabil, s-au trezit la un anumit moment în viaţă că au o anumită atracţie faţă de membrii aceluiaşi sex, o atracţie căreia iniţial i-au rezistat, dar căreia treptat i-au cedat. Ei cred sincer că nu-şi pot schimba tendinţa homosexuală. Şi sunt ofensaţi când oamenii îi pun în aceeaşi categorie cu cei care fac sex cu copii sau cu animale, deoarece acele lucruri sunt respingătoare pentru ei. În mod asemănător, mulţi sunt ofensaţi când voi îi consideraţi, în mod stereotip, ca fiind nesăbuit de promiscui, atrăgând atenţia că dorinţa lor de relaţii iubitoare şi dedicate este dovedită de căsătoriile homosexuale.

Dacă tu cunoşti personal homosexuali, ştii că cel mai adesea sunt oameni buni, grijulii, inteligenţi, sinceri, muncitori. Dacă te-ai implicat de un anumit timp în cultura lumii creştine, poate că te-ai trezit întrebându-te de ce homosexualii par să fie uneori mai creştini decât unii creştini mărturisitori.

Aş cere iertare comunităţii homosexuale în numele tuturor oponenţilor din cauză că ne-am purtat urât cu ei, dar ştiu că, în asemenea cazuri, a te purta ca un delegat este esenţialmente lipsit de sens. Ofensatorii trebuie să caute personal iertare de la cei pe care i-au ofensat. Deci vă rog să-mi îngăduiţi, în acest punct, să cer iertare pentru ofensele mele din trecut comise împotriva homosexualilor. Îmi pare cu adevărat rău.

Întrebări de care nu putem scăpa

Acum îngăduiţi-mi să mă adresez celor aflaţi în tabăra homosexuală, în speranţa de a-i ajuta să îi înţeleagă pe aceia dintre noi care, atât de adesea, am acţionat ca duşmani ai lor.

Nu suntem convinşi că homosexualitatea voastră este pur genetică. Nu vreau să spun că punem sub semnul întrebării convingerea voastră sinceră că homosexualitatea este tendinţa voastră naturală. Spun doar că ne întrebăm dacă nu există o anumită contribuţie a mediului la cauzarea homosexualităţii voastre. Acestea fiind spuse, dacă a existat o anumită contribuţie a mediului şi dacă contribuţia mediului s-a aflat în afara controlului vostru, simpatizăm cu voi pe deplin. Dacă ne-am fi aflat în acelaşi mediu imposibil de evitat, poate că am fi şi noi homosexuali. Recunoaştem, de asemenea, că şi în eventualitatea în care a existat o cauză genetică, un mediu imposibil de evitat sau o combinaţie a amândurora, aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile pentru voi, deoarece factorii nu schimbă faptul că v-aţi trezit având atracţii homosexuale.

Acestea fiind spuse, vă cerem onestitate. Vă cerem să nu spuneţi că „ştiinţa a dovedit că există o genă homosexuală” sau că „datele ştiinţifice arată că homosexualitatea este biologică”, când aceste „fapte”, pur şi simplu, nu sunt adevărate. Şi vă cerem, de asemenea, să ne daţi răspunsuri mai bune la întrebările pe care le avem despre pretenţiile genetice ale unor homosexuali.

Fostul homosexual Michael Glatze cu soţia lui Rebekah în ziua nunţii

Fostul homosexual Michael Glatze cu soţia lui Rebekah în ziua nunţii

De exemplu, dacă homosexualitatea este genetică, de ce nu a pierit în mii de ani de istorie a omenirii? Cum reuşesc homosexualii să transmită generaţiilor succesive genele lor specifice?

De ce populaţiile de homosexuali au crescut şi au descrescut în diferite regiuni geografice şi în diferite perioade ale istoriei?

De ce există atât de multe cazuri de gemeni identici (care au cromozomi identici) în care unul este homosexual, iar celălalt nu este?

De ce unii, care aparent au orientare homosexuală, au mai târziu orientare heterosexuală (precum Michael Glatze, editorul fondator al revistei Young Gay America, şi fosta lesbiană activistă Charlene Cothran, mult timp director la revista Venus, şi cântăreţul şi scriitorul de cântece Dennis Jernigan)?

Fosta lebiană Charlene Cothran

Fosta lebiană Charlene Cothran

De ce anumiţi factori familiali, culturali, geografici şi educaţionali tind să rezulte în incidenţe mai ridicate ale homosexualităţii?

Toate aceste întrebări ne fac să ne întrebăm dacă genetica este cu adevărat motivul homosexualităţii. Ar putea homosexualitatea să fie, cel puţin în parte, legată şi de mediu? (Din nou, cu privire la mediile de neevitat, se recunoaşte că ele, precum genetica, nu pot fi controlate de individ.)

Fostul homosexual Denis Jernigan cu soţia lui Melinda şi cei nouă copii ai lor

Fostul homosexual Denis Jernigan cu soţia lui Melinda şi cei nouă copii ai lor

Dar aceasta ne conduce la o întrebare mai cuprinzătoare. Ne întrebăm, de asemenea, dacă cel puţin o parte din motivul homosexualităţii voastre este alegerea voastră, fiindcă mulţi dintre noi putem, de fapt, să ne identificăm, într-o anumită măsură, cu voi. De exemplu, cei mai mulţi bărbaţi heterosexuali găsesc că o căsătorie nu pune capăt faptului că sunt atraşi sexual de alte femei, o atracţie pe care ştiu că trebuie să o suprime, ca un act de dragoste faţă de soţiile lor, iar dacă religia lor consideră că adulterul este păcat, o atracţie pe care trebuie să o suprime, ca un act de dragoste faţă de Dumnezeu.

Adică avem ceea ce considerăm a fi tendinţe sexuale imorale, dar ne împotrivim lor şi nu folosim tendinţa noastră naturală de a dori sex cu femei multiple ca scuză pentru a face sex cu femei multiple. De fapt, chiar dacă cedăm tentaţiei de a face sex cu cineva cu care nu suntem căsătoriţi sau dacă cedăm unor forme mai neînsemnate ale aceluiaşi păcat, şi anume pornografiei, ştim că este greşit şi, în mod normal, nu încercăm să ne justificăm păcatul pe baza tendinţei noastre naturale.

De aceea, îi punem sub semnul întrebării pe cei care apără legitimitatea morală a homosexualităţii doar pe baza că cineva descoperă că are tendinţe homosexuale. Toţi putem spune: „M-am născut în acest fel” şi, prin aceasta, să încercăm să justificăm multiple lucruri universal considerate a fi greşite din punct de vedere moral. Criminalii ar putea spune: „Am descoperit că m-am născut cu o înclinaţie naturală de a-mi urî duşmanii şi atunci cine mă poate blama că îi omor?” Pedofilii ar putea spune: „Sunt atras sexual de copii, deci ce drept are cineva să mă condamne pentru molestarea lor?” Homofobii ar putea spune: „De când îmi amintesc, i-am urât pe homosexuali. Probabil că sunt predispus genetic la această trăsătură şi astfel nu sunt personal responsabil.” Cine ar accepta asemenea justificări? Nimeni.

Punem, de asemenea, sub semnul întrebării dacă alegerea personală are de-a face cu anumite medii care cauzează homosexualitatea. Din nou, dacă cineva a crescut într-o familie abuzivă care cauzează homosexualitatea, este un lucru. Dar dacă cineva decide să frecventeze un colegiu unde homosexualitatea este promovată ca acceptabilă sau de dorit, este un lucru diferit. Fapt este că homosexualitatea este mai răspândită la cei mai educaţi. (Este de opt ori mai probabil ca femeile care au absolvit colegiul să se identifice ca lesbiene, faţă de femeile care au absolvit doar liceul.) Ar putea aceasta indica un factor de mediu? Este de netăgăduit că suntem influenţaţi de cei la care ne plecăm urechile.

Toate acestea fiind spuse, oponenţii pun sub semnul întrebării fundamentul argumentului moral al homosexualilor şi al susţinătorilor lor. Cu siguranţă, dacă homosexualitatea este genetică, precum părul roşu, atunci ei sunt absolut corecţi condamnându-i pe cei care găsesc un defect moral la homosexuali. Totuşi, dacă homosexualitatea nu este pur genetică, iar alegerea personală joacă un rol, atunci fundamentul argumentului moral homosexual se năruie.

Chestiunea mai cuprinzătoare

Homosexualii trebuie, de asemenea, să înţeleagă că mulţi oponenţi, ca şi mine, consideră Biblia a fi etalonul moral al întregii activităţi umane, şi pe bună dreptate. În Biblie, best-seller-ul tuturor timpurilor, găsim patru relatări ale vieţii şi învăţăturilor lui Isus, o Persoană care a susţinut că este Fiul lui Dumnezeu şi ale cărui miracole I-au confirmat afirmaţia. Câte persoane istorice cunoşti despre care există dovezi că mulţimi de oameni au fost martori la acte miraculoase făcute sub privirile lor, precum învierea din morţi, mersul pe apă, deschiderea ochilor orbilor şi înmulţirea hranei? Nu credem că acele relatări sunt fabule, ci că sunt înregistrări istorice precise, scrise de autori contemporani Lui şi care, în unele cazuri, au fost martori oculari.

Isus a prezis dinainte moartea şi învierea Sa, iar apoi a reuşit ceva neaşteptat, o faptă uimitoare. Ucenicii Săi L-au văzut de multe ori după înviere şi L-au văzut urcându-Se la cer. Au crezut că era, precum a pretins, Cel desemnat de Dumnezeu pentru a judeca, în cele din urmă, fiecare om după moarte. Prietenii şi tovarăşii lui Isus nu şi-ar fi pierdut viaţa în Numele Lui, aşa cum au făcut mulţi, dacă nu ar fi crezut cu adevărat că El era Fiul lui Dumnezeu şi dacă nu L-ar fi văzut efectiv viu, în numeroase ocazii după ce a fost crucificat. Oamenii nu-şi sacrifică viaţa ca să apere o farsă. Evident, Isus nu este cineva care ar trebui ignorat.

Aceeaşi Biblie care ne spune tot ce ştim despre Isus, conţine gândurile lui Dumnezeu despre homosexualitate, pe care El o condamnă ca fiind greşită din punct de vedere moral. Biblia noastră conţine pasaje pe care Dumnezeu Însuşi susţine că le rosteşte, care spun lucruri precum:

„Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.” (Levitic 18:22)

„Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor.” (Levitic 20:13)

Versetele de mai sus fac parte din pasaje care condamnă, de asemenea, diferite forme de incest, adulter şi bestialitate. Asemenea versete biblice sprijină suspiciunea noastră că homosexualitatea implică alegerea individuală, la fel ca incestul, adulterul şi bestialitatea, altminteri Dumnezeu ar fi nedrept să o condamne.

În Noul Testament, Bibliile noastre conţin pasaje ca următoarele două, care se găsesc în 1 Timotei şi Romani:

„Căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase.” (1 Timotei 1:9-10, subliniere adăugată)

„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1:18-32, subliniere adăugată, context inclus)

Aceste pasaje ale Scripturii şi altele ca ele sunt clare în privinţa homosexualităţii. Când homosexualii şi susţinătorii lor susţin că astfel de pasaje pot fi interpretate diferit, astfel încât să nu condamne homosexualitatea, ne întrebăm cum este posibil aşa ceva.

Nu numai că atât Vechiul, cât şi Noul Testament condamnă homosexualitatea, la fel face şi Coranul. Deoarece toate cele trei religii avraamice (iudaismul, creştinismul şi islamul) susţin că Dumnezeu le-a vorbit, ar fi o sarcină formidabilă să-i convingi pe aderenţii lor credincioşi, care reprezintă 55% din populaţia lumii, să considere homosexualitatea ca fiind acceptabilă din punct de vedere moral din perspectiva Lui. (Realizez că nu toţi evreii, creştinii şi musulmanii mărturisitori cred că homosexualitatea este greşită din punct de vedere moral. Dar cei care aderă la scripturile religiei lor, cu siguranţă o fac.)

Homosexualii şi susţinătorii lor trebuie să înţeleagă că, dacă vor să schimbe perspectiva, care predomină printre creştini, că homosexualitatea este greşită din punct de vedere moral, vor trebui să meargă dincolo de argumentele despre genetică şi epigenetică. Vor trebui să distrugă încrederea noastră în întreaga Biblie şi credinţa noastră în Isus. Vor trebui să ne dovedească faptul că ce spune Biblia despre homosexualitate nu reflectă de fapt perspectiva lui Dumnezeu, ceea ce este echivalent cu distrugerea credinţei noastre. Este o sarcină formidabilă. De fapt, este o sarcină imposibilă.

De aceea, sfatul meu pentru homosexuali este să înveţe a trăi cu noi. Ne putem raporta la voi în mai multe moduri decât doar prin faptul că şi noi ne găsim în situaţia de a avea impulsuri care deviază de la ce a spus Dumnezeu că este acceptabil. Şi noi ne simţim uneori ca o minoritate discriminată, care nu poate fi tolerată de cei care predică toleranţa, şi ne simţim judecaţi de cei care ne spun că nu ar trebui să judecăm.

Sunt frustrat…

În sfârşit, aceia dintre noi care încearcă să fie urmaşi sinceri ai lui Isus sunt frustraţi. Din cauza acţiunilor necreştine ale unora care mărturisesc că sunt creştini, simţim că suntem caracterizaţi greşit ca bigoţi şi oameni care îi urăsc pe homosexuali. Dar mulţi dintre noi, precum Phil Robertson, cunoscut din Duck Dynasty, ne vedem pe noi înşine la fel de păcătoşi ca homosexualii sau mai păcătoşi ca homosexualii, şi ca adevăraţi iubitori ai lor. Totuşi, acum suntem foşti robi ai păcatului nostru, fiindcă am fost eliberaţi în mod supranatural de un Dumnezeu care ne iubeşte. În rău-famatul său interviu din revista GQ, Phil Robertson a parafrazat un pasaj din capitolul 6 din 1 Corinteni, care reflectă exact aceste sentimente:

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:9-11)

Aceia dintre noi care au fost cândva curvari, preacurvari, hoţi sau beţivi, cu greu au dreptul de a „arunca prima piatră” sau de a-şi susţine superioritatea morală faţă de homosexuali, deoarece şi noi ne putem găsi în lista lui Pavel. Iată acum singura diferenţă: am crezut, ne-am recunoscut păcatul, ne-am plecat genunchiul în faţa Celui înaintea căruia toţi trebuie să dăm socoteală într-o zi, ne-am pocăit, iar Dumnezeu ne-a eliberat. Iar aceasta este vestea cea bună, pe care am vrea ca toată lumea să o cunoască. Suntem ca nişte oameni care au scăpat printr-un pasaj secret dintr-o închisoare infernală, dar membrii familiei noastre se află încă în închisoare. Imaginaţi-vă frustrarea noastră, când le trimitem un mesaj care dezvăluie calea de scăpare, dar ei răspund: „Sunteţi bigoţi!”

După câte se pare, printre sufletele din biserica din Corint erau oameni care fuseseră înainte homosexuali, dar când le-a scris Pavel, nu mai erau. Iar aceia dintre noi care cred că el nu minţea, sunt astfel plini de speranţa că nu există caz lipsit de speranţă. Unii dintre noi (inclusiv eu) cunoaştem personal oameni care anterior au fost homosexuali, dar care acum sunt heterosexuali şi sunt chiar căsătoriţi şi părinţii unor copii frumoşi. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeul nostru, Dumnezeul dragostei şi îndurării.

În timp ce homosexualii şi susţinătorii lor nu au altă alegere decât să afirme că orientarea homosexuală este ireversibilă (deoarece este chipurile genetică sau într-un anume mod biologică), noi avem ceea ce credem că este un mesaj mai bun, mai iubitor pentru ei: Nu mai eşti nevoit să fii homosexual. Iar mesajul devine şi mai bun de atât: Poţi, de asemenea, să fii eliberat de orice altceva care te ţine înrobit. Iar mesajul devine chiar şi mai bun: Poţi moşteni Împărăţia lui Dumnezeu şi viaţa eternă.

Sperăm şi ne rugăm să înţelegeţi că nu ne putem gândi la un lucru mai iubitor pe care îl putem face decât să încercăm să vă comunicăm vestea cea bună, chiar dacă aceasta înseamnă să fim înţeleşi greşit, iar uneori să fim urâţi. Şi de aceea nu putem păstra tăcerea. Să vorbim merită riscul, fiindcă voi meritaţi. Iar Dumnezeu nostru porunceşte să ne asumăm acest risc, urmând exemplul Său. El a murit pentru cei care L-au batjocorit şi L-au scuipat, iar noi ne minunăm de asta, ştiind că am fost cândva printre batjocoritori.

Adevăraţii urmaşi ai lui Cristos vă iubesc şi lor le pasă de voi. Şi aşa face şi Dumnezeu. Dar noi credem că Împărăţia Lui şi viaţa eternă îi aşteaptă numai pe cei care se întorc de la păcat şi îşi pleacă genunchiul înaintea Lui, în credinţă adevărată, ascultătoare. Nu credem că doar a afirma că eşti creştin sau doar „a-L accepta pe Isus ca Mântuitorul tău personal”, fără să te pocăieşti de păcatele tale, are ca rezultat salvarea sau transformarea. Isus este Regele regilor şi Domnul domnilor. Într-o zi, El va conduce lumea. Singurul mod de a fi gata pentru acea zi este să începi să asculţi de El.

Deci aceasta este cea mai bună încercare a mea de a contribui la o înţelegere mai bună între homosexuali şi oponenţii lor. Întâmpin cu bucurie orice reacţie plină de respect din ambele tabere (dar e-mailurile pline de ură ajung direct la gunoi, acolo unde le este locul). Mulţumesc că aţi citit.

[David Servant, I Love Homosexuals, and I’m Frustrated. Copyright © 2014 Shepherd Serve – The Teaching Ministry of David Servant. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Ce spune Biblia despre homosexualitate (2)

SODOMÍT, -Ă, sodomiţi, -te, s. m. şi f. Persoană care practică sodomia; (rar) sodomist. – Din fr. sodomite. Sursa: DEX ’09 (2009)

SODOMÍE, sodomii, s. f. (înv. şi pop.) Relaţii sexuale anormale. – Din ngr. sodomia. Sursa: DEX ’09 (2009)

SODOMÍE s.f. Coit anal; (p. ext.) orice anomalie sexuală. [Gen. -iei. / < fr. sodomie]. Sursa: DN (1986)

SODOMÍE s. f. relaţii sexuale anormale (între parteneri de acelaşi sex, între oameni şi animale). (< fr. sodomie, gr. sodomia) Sursa: MDN (2000)

SODOMÍE f. (ngr. sodomia, după numele Sodomeĭ, „nimicite de D-zeu din pricina viţiilor ei”). Triv. Dragoste cu animalele. Sursa: Scriban (1939)

MALAH vine din grecescul malakos şi latinescul mollis, care înseamnă „moale” sau „moale la atingere”. Cuvântul a devenit o metaforă pentru a descrie o persoană de sex masculin care îşi supune trupul unor obscenităţi nenaturale, efeminat (cu aspect sau caracter feminin, delicat, molatic, moleşit, a face să devină sau a deveni asemănător psihologic sau fizic cu o femeie) (DEX, 1998, termenul malah).

Ce spune Biblia despre homosexualitate, sodomie şi malahie

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Geneza 1:27-28

Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să‑i fac un ajutor potrivit pentru el.” Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi «femeie», pentru că a fost luată din om.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Geneza 2:18, 21-24

Dar de la începutul lumii „Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa. Şi cei doi vor fi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup.” Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Marcu 10:6-9

Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului. Geneza 13:13

Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. Geneza 18:20

Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului. Geneza 18:22

Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” Geneza 18:26

Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă.” Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” Lot a ieşit afară la ei, la uşă, a încuiat uşa după el şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.” Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa. Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.” Geneza 19:1-13

Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ. Geneza 19:24-25

Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată câmpia; şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor. Geneza 19:27-28

Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. Levitic 18:22

Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor. Levitic 20:13

Să nu fie nicio curvă din fetele lui Israel şi să nu fie niciun sodomit din fiii lui Israel. Deuteronom 23:17

Vârsta de oameni care va veni, copiii voştri care se vor naşte după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară depărtată – la vederea urgiilor şi bolilor cu care va lovi Domnul ţara aceasta, la vederea pucioasei, sării şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nicio iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui. Deuteronom 29:22-23

Ci viţa lor este din sadul Sodomei şi din ţinutul Gomorei; strugurii lor sunt struguri otrăviţi, bobiţele lor sunt amare; vinul lor este venin de şerpi, este otravă cumplită de aspidă. Deuteronom 32:32-33

Au fost chiar şi sodomiţi în ţară. Au făcut de toate urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 1 Regi 14:24

A scos din ţară pe sodomiţi şi a îndepărtat toţi idolii pe care-i făcuseră părinţii lui. 1 Regi 15:12

El a scos din ţară pe sodomiţii care mai rămăseseră de pe vremea tatălui său, Asa. 1 Regi 22:46

A dărâmat casele sodomiţilor care erau în Casa Domnului şi unde femeile împleteau corturi pentru Astarteea. 2 Regi 23:7

De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora. Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! Isaia 1:9-10

Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor şi, ca sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele! Isaia 3:9

Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. Isaia 13:19

Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui, toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma şi locuitorii Ierusalimului, ca Gomora. Ieremia 23:14

Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, care au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit şi nimeni nu se va mai aşeza acolo… Ieremia 49:18

Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, aşa nu va mai fi locuit nici el şi nimeni nu se va mai aşeza acolo. Ieremia 50:40

Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea. Plângerile lui Ieremia 4:6

Sora ta cea mai mare, care locuieşte la miazănoapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei şi locuieşte la miazăzi de tine. Ezechiel 16:46

Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că sora ta Sodoma şi fiicele ei n-au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale. Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit. Ezechiel 16:48-49

V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul… Amos 4:11

De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma şi copiii lui Amon, ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu veşnic; rămăşiţa poporului Meu îi va jefui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpâni. Ţefania 2:9

Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea. Matei 10:15

Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine. Matei 11:23-24

Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea. Marcu 6:11

Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. Luca 10:12

Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Luca 17:28-29

Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Romani 1:21, 26-28

Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.” Romani 9:29

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. 1 Corinteni 6:9-11

Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine, căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase. 1 Timotei 1:8-10

… dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire… 2 Petru 2:6

Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic. Iuda 1:7

Homosexual şi creştin? Pot să fiu?

de Dan Hitz

Dan Hitz

Dan Hitz

Războaiele culturale care promovează homosexualitatea s-au amplificat substanţial în ultimele luni şi au pătruns în mod semnificativ în Biserica Creştină. Mulţi dintre cei care au fost cândva apărători puternici ai perspectivei tradiţionale biblice despre sexualitate susţin acum perspectiva că cineva poate să se identifice ca fiind creştin homosexual, poate să se implice în activităţi sexuale homosexuale şi tot va merge în rai. Unii spun chiar că Dumnezeu binecuvântează relaţiile homosexuale. Acest articol va examina pe scurt asemenea opinii şi le va compara cu învăţăturile Scripturii. El are ca scop să fie o scurtă trecere în revistă a unor subiecte cu care se confruntă în prezent creştinismul şi cultura şi nu intenţionează să ofere o examinare comprehensivă a acestor subiecte complexe.

„Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.” Ioan 8:10-11

Adevărul simplu din Ioan 3:16 este că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Prin har suntem „mântuiţi prin credinţă” şi am devenit „creaţii noi”. (Efeseni 2:8-9, 2 Corinteni 5:17) Nu putem face nimic ca să ne câştigăm mântuirea. Nu putem fi „destul de buni” ca să ne calificăm pentru cer. Suntem, pur şi simplu, chemaţi să ne predăm viaţa autorităţii lui Isus Cristos şi să primim Duhul Său în noi. În realitate, aceasta reprezintă o predare deplină a drepturilor pe care le avem asupra vieţii noastre şi un dar şi mai mare al mântuirii Sale eterne.

Ce facem după mântuire? Vrea Dumnezeu să ne lase aşa cum ne-a găsit? Pavel scrie în Romani 12:2 că nu trebuie să ne mai potrivim „chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre”. După mântuire, Domnul ne cheamă să participăm la procesul de transformare. Acelaşi Mântuitor care i-a spus femeii prinse în adulter: „Nici eu nu te osândesc”, a instruit-o şi: „Du-te şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11) Isus îi cheamă pe toţi cei care Îl urmează să-şi ia crucea şi să-L urmeze. (Matei 16:24, Marcu 8:34, Luca 9:23)

Vreau să fac o paralelă între homosexualitate şi alte păcate, în mod special păcatul sexual. Planul lui Dumnezeu pentru exprimarea sexuală este numai în contextul legământului de căsătorie între un bărbat născut biologic şi o femeie născută biologic. Homosexualitatea nu este un păcat mai mare decât toate celelalte păcate. Este la fel de păcătos ca un bărbat şi o femeie să se implice în activitate sexuală în afara căsătoriei, cum este ca două persoane de acelaşi gen să se implice în activitate sexuală. Este la fel de păcătos ca cineva să vizioneze pornografie heterosexuală, cum este ca doi oameni să se implice în activitate sexuală homosexuală. Păcatul este păcat. Dumnezeu cheamă pe fiecare, de pretutindeni, să se pocăiască. (Fapte 17:30) În 1 Corinteni 6:18, Scriptura arată că într-adevăr, că păcatul sexual are consecinţe mai severe asupra inimii şi sufletului credinciosului: „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.” Chiar dacă consecinţele păcatului sexual lasă urme adânci în inima celor care îl comit, există iertare deplină prin pocăinţă la piciorul crucii.

Teologia pro-homosexualitate a pătruns în multe denominaţii şi organizaţii creştine. Unii, care se identifică drept creştini, au aruncat şi Biblia, susţinând că a fost deformată de oameni de-a lungul secolelor. Alţii afirmă că Biblia nu trebuie să fie luată literal şi desconsideră versetele care afirmă că homosexualitatea este păcat. Iar alţii interpretează greşit sau reinterpretează pasajele biblice pentru a le susţine convingerile pro-homosexualitate. Pentru o privire aprofundată asupra teologiei pro-homosexualitate, comparativ cu convingerile biblice tradiţionale, citiţi Evanghelia homosexuală? Cum interpretează greşit Biblia susţinătorii pro-homosexualitate de Joe Dallas.[1] Dallas înşuşi a trăit şase ani ca homosexual fără să se ascundă, încercând să ducă o viaţă de creştin. În final, a trebuit să se lupte cu întrebarea: „Îmi bazez decizia de a adopta identitatea «homosexual şi creştin» pe convingerea că este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea… sau în speranţa că este ceea ce Dumnezeu ar putea permite?” (Citat de pe coperta din spate.)

Sunt multe pasaje în Vechiul şi Noul Testament care identifică în mod clar activitatea homosexuală ca păcat. În Levitic 18:22 citim: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune”, în timp ce în versetul 20:13 citim: „Dacă un om se culcă cu un om, cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor.” 1 Corinteni 6:9-11 şi Romani, capitolul 1 din Noul Testament identifică homosexualitatea ca pe un păcat, printre multe alte păcate de care trebuie să ne pocăim.

Un argument de bază pe care îl folosesc apologeţii pro-homosexualitate este afirmaţia că Isus nu a spus niciodată nimic despre homosexualitate. Ei interpretează această absenţă ca acceptarea de către Cristos a homosexualităţii. Totuşi, Isus nu a spus niciodată nimic despre abuzul copilului sau despre zoofilie, dar cine ar argumenta că vreuna dintre acele activităţi este acceptabilă? Evangheliile nu susţin că sunt o colecţie exhaustivă a afirmaţiilor lui Isus. De fapt, Ioan scrie că Isus a făcut atât de multe lucruri, încât întreaga lume nu ar putea conţine toate relatările, dacă ar fi scrise. (Ioan 21:25) Prin urmare, lipsa unei afirmaţii înregistrate nu este o dovadă că Isus nu a spus nimic despre un subiect. Isus a declarat cu adevărat planul creat pentru bărbat şi femeie în Matei 19:4-6: „Drept răspuns, El le-a zis: «Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască» şi a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup?» Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

În toate domeniile vieţii, nu numai că Isus a predicat un standard de sfinţenie bazat pe fundamentul folosit de evrei în vremea Lui, Scripturile Vechiului Testament, ci a ridicat standardul de sfinţenie, pentru a include gândurile şi intenţiile inimii. „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:28) Putem, de asemenea, vedea chemarea la puritatea sexuală în conciliul de la Ierusalim din Fapte 15, când apostolii s-au întâlnit ca să discute ce legi trebuiau să păzească ne-evreii convertiţi. Abţinerea de la imoralitatea sexuală era unul dintre cele patru domenii din legile evreieşti pe care ne-evreilor convertiţi li s-a cerut să îl respecte. Legile despre imoralitatea sexuală au fost luate direct din legea Vechiului Testament.

Un alt argument al teologilor pro-homosexualitate este că Pavel şi-a inventat propriile cuvinte, care nu a intenţionat să fie traduse drept homosexualitate. Joe Dallas scrie despre aceasta în cartea sa Evanghelia homosexuală? Cum interpretează greşit Biblia susţinătorii pro-homosexualitate.[1] El relatează că Pavel a inventat de fapt o sută şaptezeci şi nouă de cuvinte în epistolele sale. Dallas foloseşte explicaţia că acele cuvinte greceşti pe care le-a folosit Pavel ca să creeze cuvântul arsenokoite, pe care îl traducem ca „homosexual”, vin din două cuvinte cu înţelesuri foarte specifice. Arsenos este folosit ca să evidenţieze definiţia fizică a unui bărbat sau copil de sex masculin. Koite este folosit pentru a specifica un pat sau o canapea folosită în context sexual, ca patul căsătoriei din Evrei 13:4: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul [koite] să fie nespurcat.” Dallas scrie: „Când Pavel a inventat termenul arsenokoite, l-a luat direct din traducerea greacă a interdicţiilor din Levitic împotriva comportamentului homosexual. Intenţia lui nu ar fi putut fi mai clară. Deşi arsenokoite este întâlnit doar la Pavel, termenul se referă specific şi fără ambiguitate la sexul între bărbaţi.” (p. 213)

Există numeroase argumente ale comunităţii pro-homosexualitate care se bazează mai degrabă pe observaţii, decât pe Scripturi. Printre ele sunt multe relatări despre bărbaţi şi femei, unii care în trecut au fost lideri ai mişcării foştilor homosexuali, care au căzut. Realitatea Scripturii arată că vor fi întotdeauna bărbaţi şi femei care cad de la credinţă dintr-o mare varietate de motive. (A se vedea parabola semănătorului în Luca 8.) Ceea ce nu invalidează realitatea că există mulţi alţii care continuă să umble în credinţă. Comunitatea pro-homosexualitate citează numeroase studii ştiinţifice care pretind că dovedesc că homosexualitatea este înnăscută şi neschimbabilă. Ea ignoră studiile care arată că mulţi au învins homosexualitatea şi studiile care nu au reuşit să identifice o cauză biologică a homosexualităţii. Există o mulţime de informaţii despre cercetările ştiinţifice pe această temă pe site-ul Asociaţiei Naţionale pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii [NARTH] la www.narth.org. Nimeni nu a reuşit vreodată să găsească un element genetic concludent pentru homosexualitate, totuşi oamenii de ştiinţă au găsit elemente genetice pentru alcoolism şi furie. Cine din comunitatea ştiinţifică ar încuraja vreodată pe cineva să-şi accepte alcoolismul sau furia doar fiindcă sunt genetice?

Susţinătorii homosexualităţii pretind, de asemenea, că deoarece o persoană continuă să aibă atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex, nu şi-a schimbat orientarea sexuală deloc. Ei se ţin în evaluare mai degrabă de abordarea „totul sau nimic”, decât de un continuum mai realist al schimbării. Deşi am fost răscumpăraţi prin lucrarea terminată a lui Isus Cristos pe cruce, continuăm să trăim într-o lume căzută. Când am cedat întru totul păcatului nostru, ne-am antrenat mintea şi corpul ca să răspundă la stimuli păcătoşi. Transformarea este un proces. Vom continua să ne luptăm cu păcatul şi ispita, precum a descris Apostolul Pavel în Romani 7:15-25, în cunoscutul său mesaj: „Nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.” Ispita noastră continuă este doar o reflectare a realităţii că suntem sfinţi răscumpăraţi care trăim într-o lume căzută şi că avem nevoie de transformare continuă în lucrarea terminată a lui Cristos. Amintiţi-vă că Isus a fost ispitit în orice mod în care suntem ispitiţi noi, dar fără păcat. Indiferent cu ce păcat ne luptăm, dacă suntem în Cristos, orientarea noastră faţă de acel păcat se schimbă – şi va continua să se schimbe – când ne luăm crucea zilnic şi Îl urmăm. (Luca 9:23)

Unii creştini privesc activitatea homosexuală ca păcat şi caută să trăiască o viaţă de celibat, menţinând eticheta de creştin homosexual. Deşi aplaud dorinţa lor de a-L onora pe Dumnezeu şi de a nu se implica în activitate sexuală de tip homosexual, nu pot să aplaud folosirea de către ei a etichetei „homosexual”. În 1 Corinteni 6:9-10, Pavel identifică o varietate de activităţi ca păcătoase: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

Dintre cele zece păcate identificate în pasaj, numai homosexualitatea este folosită ca etichetă de cei care se luptă cu asemenea ispite, în timp ce se împotrivesc să dea curs ispitei. Cei mai mulţi (dacă nu toţi) bărbaţi heterosexuali căsătoriţi se luptă cu pofta heterosexuală, dar niciunul nu merge de colo-colo identificându-se ca un creştin adulter, oferind explicaţia că nu se implică în activitate sexuală în afara căsătoriei. Nici nu se identifică cineva ca un creştin hoţ sau ca un creştin ucigaş. O excepţie pot fi cei din programele de recuperare care se identifică drept alcoolici, dar prefer focalizarea pe programele Celebrează Recuperarea. Astfel de programe nu acceptă eticheta de alcoolic, ci afirmă că celebrează recuperarea din „alcoolism” sau din oricare dintre „rănirile, dificultăţile psihologice sau emoţionale şi obiceiurile”[2] vieţii.

Faptul de a te autoidentifica drept creştin homosexual te menţine legat de o identitate păcătoasă şi de o concepţie păcătoasă despre lume şi viaţă. Prin urmare, eticheta de creştin homosexual nu este o etichetă biblică de adoptat. Pavel scrie în Efeseni 4:21-24: „Aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.”

Pentru noi, cei care suntem adevăraţi urmaşi ai lui Cristos, este esenţial să ne ţinem tare de adevărata noastră identitate de sfinţi răscumpăraţi: „Cristos în voi, nădejdea slavei”. (Coloseni 1.27) Precum afirmă 1 Corinteni 6:11: „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Răscumpărarea şi o identitate în Cristos sunt disponibile pentru toţi.

Trebuie să facem o distincţie semnificativă când ne uităm la păcatul din viaţa credinciosului. Nu este păcat să fii ispitit sau să ai atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Însuşi Isus a fost ispitit în orice mod în care suntem ispitiţi noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15) Ispitele şi atracţiile devin păcat când începem să ne implicăm în ele şi să acţionăm conform lor în gând sau în faptă.

Există, de asemenea, diferenţe semnificative între motivaţiile celor care se confruntă cu homosexualitatea. Mai întâi, sunt unii care se luptă cu homosexualitatea, o recunosc ca păcat, se împotrivesc ei, dar ocazional cad în pornografie sau întâlniri sexuale. Cei din acest grup reacţionează la acţiunilor lor păcătoase cu zdrobire şi pocăinţă. Sunt prompţi în a-şi mărturisi păcatul şi caută schimbarea. În al doilea rând, sunt unii care cred că activitatea homosexuală este păcătoasă, dar tot aleg să se implice fără restricţii în ea, dintr-o varietate de motive. Unii au renunţat la luptă şi s-au supărat pe Dumnezeu. Unii aleg plăcerea păcatului, în locul dreptăţii lui Dumnezeu. Iar alţii abuzează de harul lui Dumnezeu şi îl transformă în permisiunea de a păcătui. Cei din acest grup reacţionează la păcatul sexual cu o inimă împietrită, nesimţitoare. În al treilea rând, sunt unii care au fost cu adevărat înşelaţi să creadă că Dumnezeu binecuvântează homosexualitatea şi se implică în activitatea homosexuală, celebrând-o ca pe un dar de la Dumnezeu. Ne întrebăm dacă cei din acest grup îşi trăiesc viaţa într-un conflict secret între spiritualitate şi sexualitate.

Când privim la cele trei grupuri, trebuie să ne amintim că Filipeni 2:12 ne spune să ne ducem la capăt mântuirea cu frică şi cutremur. Nu este treaba noastră să judecăm motivaţiile inimii cuiva sau să judecăm dacă este sau nu cu adevărat mântuit. Numai Dumnezeu cunoaşte adevărata intenţie a inimii cuiva; totuşi, cineva care s-a pocăit va aduce roade ţinându-se de pocăinţă. (Luca 3:7-9, Matei 7:15-23) Harul lui Dumnezeu este abundent pentru primul grup de oameni, care se luptă cu păcatul şi sunt gata să se pocăiască. În 1 Ioan 1:9 citim: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” Evrei 10:26-27, 29 prezintă o avertizare serioasă pentru cei din al doilea grup, care au primit adevărul şi aleg să umble în păcat.

Dacă vom continua să păcătuim deliberat după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu rămâne nicio jertfă pentru păcat, ci doar o aşteptare plină de teamă a judecăţii şi focului dezlănţuit, care îi va mistui pe duşmanii lui Dumnezeu. Cu cât mai sever credeţi că merită să fie pedepsit un om care L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, a tratat ca pe un lucru păcătos sângele legământului care l-a sfinţit şi a insultat pe Duhul harului?

Cei din al treilea grup, care au fost înşelaţi să creadă că homosexualitatea este un dar de la Dumnezeu, se află, de asemenea, sub o avertizare serioasă în Galateni 6:7-8, care afirmă: „Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.”

Vestea bună este că îndurarea şi harul lui Dumnezeu sunt disponibile pentru cei din toate cele trei grupuri descrise mai sus. Petru este un exemplu excelent al îndurării lui Dumnezeu, care ajunge la noi în păcatul nostru şi ne cheamă la pocăinţă. Vedem mila lui Isus avându-l ca ţintă pe Petru, care, după ce s-a lăudat că nu era ca ceilalţi şi că nu-L va tăgădui niciodată pe Domnul, tocmai aceasta a făcut. (Marcu 14) În Ioan 21 Îl vedem pe Isus întinzându-i mâna lui Petru cu dragoste. Vedem procesul prin care Isus îl ajută să recunoască profunzimea păcatului său, nevoia de pocăinţă şi de a privi dincolo de acţiunile şi chemările altora, pentru a umbla în chemarea specifică pe care Domnul o avea pentru el. Pocăinţa este disponibilă pentru toţi cei din grupurile descrise mai sus. Există lideri în mişcarea foştilor homosexuali care au declarat public că erau implicaţi în bisericile pro-homosexualitate atunci când Duhul Sfânt le-a convins inima să se pocăiască de homosexualitate. Nimeni nu se află dincolo de îndurarea lui Isus Cristos.

Dacă ai atracţii homosexuale nedorite, există speranţă. Dacă te lupţi cu homosexualitatea de mult timp şi ai obosit în luptă, caută ajutor. Nu umbla în singurătate în călătoria ta. Apelează Reconciliaton Ministries la (586)739-5114 şi află despre resursele misiunii, despre grupuri şi servicii care te pot asista pe drumul pe care îl ai de străbătut pentru a ieşi din homosexualitate. Dacă simţi că te-ai luptat un timp mult prea îndelungat sau că ai căzut prea departe din har ca să te mai întorci vreodată, aminteşte-ţi că „Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.” (Filipeni 1:6) Există speranţă şi vindecare în Isus Cristos pentru oricine Îl caută.

„Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” 1 Ioan 2:1-2

Referinţe şi resurse recomandate

[1] Dallas, Joe. The Gay Gospel? How Pro-Gay Advocates Misread the Bible. Harvest House Publishers, 2007

[2] Site-ul Celebrate Recovery, Inc., accesat pe 29 aprilie 2012.

[3] Gagnon, Dr. Robert. The Bible and Homosexual Practice Texts and Hermeneutics. Abingdon Press, 2002

[4] National Association for Research and Therapy of Homosexuality, www.narth.org.

[Dan Hitz, Gay and Christian? Can I Be? Copyright © 2012 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Să privim ţintă la Isus!

de Dan Hitz

Dan Hitz

Dan Hitz

Dragi prieteni,

Mulţi dintre voi aţi auzit ştirea că John Paulk, cofondator al seriei de conferinţe Love Won Out lansată de Focus on the Family, s-a întors la homosexualitate şi şi-a cerut public iertare pentru implicarea lui în mişcarea foştilor homosexuali. Din nefericire, faptul că şi-a cerut scuze şi decizia lui de a se întoarce la homosexualitate sunt celebrate de mulţi din mass-media şi din comunitatea homosexuală. Mai grav este că unii din Trupul lui Cristos mai degrabă aplaudă autenticitatea şi onestitatea lui John, în loc să-l cheme la pocăinţă. Este tragic. Apostolul Pavel nu a onorat autenticitatea păcătoşilor. I-a chemat la pocăinţă şi i-a avertizat cu privire la consecinţele eterne pe care le vor avea de înfruntat.

În ciuda evenimentelor nefericite din cultura noastră, din arena politică şi din Trupul lui Cristos, trebuie să privim ţintă la Isus şi să umblăm în ascultare de El. Vor exista momente în care noi, ca şi creştini, vom eşua să trăim o viaţă sfântă, iar harul lui Isus Cristos va acoperi păcatul nostru; totuşi, Biblia conţine avertizări serioase pentru cei care se identifică drept creştini şi continuă să trăiască în păcate dorite, de care nu se pocăiesc – heterosexual sau homosexual. Să ne menţinem toţi inimile deschise şi predate lui Isus Cristos. Dacă păcătuim, să fim prompţi în a ne pocăi şi în a continua predarea noastră faţă de Cel care poate cu adevărat să ne transforme după chipul Său.

John Paulk

John Paulk

Să ne ţinem strâns de adevăratul har al lui Dumnezeu şi de credincioşia cu care Isus Cristos ne vine în întâmpinare în luptele pe care le purtăm. Când auzim despre câţiva lideri din Trupul lui Cristos care s-au întors la păcatul lor, să ne amintim de mult mai mulţi lideri care continuă să-I predea Lui ispitele lor şi care primesc tăria Lui pentru a învinge păcatul care îi definea cândva. Niciunul dintre noi nu este perfect şi toţi ne luptăm uneori, dar slujim unui Mântuitor care este perfect şi credincios ca să desăvârşească lucrarea pe care a început-o în noi, în timp ce continuăm să ne ţinem tare de El.

Poţi citi informaţii mai specifice pe paginile de Facebook ale Reconciliation Ministries şi Restored Hope Network. Acolo vei găsi linkuri către răspunsuri date de Andrew Comiskey de la Desert Stream Ministries; de Joseph Nicolosi, cofondator al NARTH; de Frank Worthen, cofondator al Exodus şi Restored Hope Network; şi de Jason Thompson de la Portland Fellowship. Dacă te lupţi în umblarea ta şi ai nevoie să procesezi gândurile care te frământă, contactează Reconciliation Ministries prin e-mail la info@recmin.org sau telefonic la 5867395114. Suntem aici ca să te ajutăm.

În Cristos,

Dan Hitz, Director la Reconciliation Ministries din Michigan

[Dan Hitz, Reconciliation Ministries Newsletter for May 2013. Copyright © 2013 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Anne Paulk

Anne Paulk

Soţia lui John Paulk, Anne, a publicat o declaraţie proprie pe 22 aprilie prin Restored Hope Network – o organizaţie „dedicată slujirii celor care cauză răspunsuri centrate pe Hristos pentru probleme sexuale şi relaţionale” – ca răspuns la „interviul dat anumitor membri al presei homosexuale” de soţul ei înstrăinat:

„Am avut parte de provocări în ultimii câţiva ani… nu din voia mea, dar am rămas fidelă tăriei profunde pe care am găsit-o în Hristos Isus. Am umblat pe calea pe care a pus-o Dumnezeu înaintea mea, alături de cei pe care îi iubesc. Sunt anumite căi pe care am refuzat să umblu, căi întunecate şi periculoase, ale înşelăciunii şi păcatului. Cineva drag mie a făcut alegeri diferite, urmate de cuvinte foarte diferite. Şi acolo, pe acea cale, drumurile noastre, în mod trist, se despart.

Mulţi dintre voi ştiu deja, iar unii vor afla, că John şi cu mine suntem în proces de divorţ. Mă rog pentru tot ce este mai bine pentru John, şi am pentru el o dragoste şi o afecţiune mai mare decât se poate exprima în cuvinte. Este tatăl copiilor mei, bărbatul cu care am petrecut ultimii 21 de ani clădind o viaţă împreună. Concluziile lui şi ale mele sunt foarte diferite în moduri cheie. V-aş cere să vă alăturaţi mie pentru a vă ruga pentru deciziile lui cu privire la viitorul lui, pentru ca speranţa, cea mai autentică libertate a lui Dumnezeu şi dragostea să îi conducă deciziile. Vă rog de asemenea să vă rugaţi pentru băieţi şi pentru mine ca să ne găsim şi noi drumul pe care să mergem înainte.

Pe lângă declaraţia mea personală de mai sus, voi face o declaraţie publică atunci când va deveni relevant. Aceasta este tot ce aş vrea să împărtăşesc pe Facebook cu privire la căsătoria mea… Când acord interviuri în mass-media, focusarea mea este pe transmiterea mesajului despre Restored Hope Network şi despre ce poate face Dumnezeu într-o viaţă predată. Hristos este încă la lucru, schimbând vieţi în conformitate cu voia lui Dumnezeu exprimată în Biblie. Realizez de asemenea că experienţele mele de viaţă mi-au dat o empatie de nepreţuit pentru cei care suferă din cauza unor variate dureri şi pierderi.”

Ea a adăugat mai târziu în aceeaşi zi:

„Toate întrebările cu privire la viaţa personală şi cuvintele lui John, ar trebui să-i fie adresate lui. Sunt credincioasă legămintelor mele de căsătorie şi sunt credincioasă lui Hristos. Deşi inima mea a fost extrem de îndurerată de cuvintele şi alegerile morale ale lui John, am ales – şi voi continua să aleg – să-L urmez pe Hristos, să am grijă de băieţii mei şi să slujesc Restored Hope Network. Vă rog rugaţi-vă pentru John, deoarece face alegeri care privesc viitorul lui.”

Cum primeşti cererea de iertare a lui John [pentru implicarea lui din trecut în mişcarea foştilor homosexuali] şi faptul că soţia lui, fostă lesbiană, continuă să lucreze cu misiunile foştilor homosexuali?

HIV/SIDA: Ajutor pentru salvarea unui tânăr grav bolnav

costi 1Contra Curentului

Durerile mici vorbesc, cele mari tac!

Numai când sunteţi goliţi de voi înşivă veţi putea asculta murmurul orelor din ce în ce mai puţine ale unui tânăr – COSTICĂ – bolnav de SIDA. Ajutorul material este foarte benefic şi real pentru tratamentul special ce trebuie acordat, care este costisitor. Da, orice ban este gol fără de dragoste, iar când daţi cu dragoste un mic ajutor, vă legaţi de voi înşivă, unul de altul, împreună faţă de Creator. Scoate, dacă vrei, dragostea la lumină, făcându-ţi rost de pungi care nu se învechesc! Viaţa are măreţia ei! Fii măreţ, dăruind acestui suflet banii necesari prelungirii vieţii! Orice sumă este binevenită. (CE AM SCRIS NU SUNT POVEŞTI!!!)

costi 2Blogul lui Tomis The Cat

Zilele trecute am primit un apel disperat cu privire la Costică, 37 de ani, care suferă enorm, având o multitudine de infecţii cronice şi complicaţii, survenite pe fondul bolii SIDA. Dacă vă uitaţi pe certificatul medical al lui Costică, veţi vedea cu ochii voştri ce înseamnă această boală şi câte alte boli secundare poate determina!

Din motive lesne de înţeles, am fost obligat să protejez identitatea acestui om. Veţi observa că în certificatul medical anexat mai jos, nu veţi putea vedea numele de familie şi alte date personale.

Stadiul C3 al bolii SIDA înseamnă ultimul stadiu. Există HIV – stadiile A1, A2, A3, HIV – stadiile B1, B2, B3 şi SIDA – stadiile C1, C2, C3.

costi 3Din certificatele medicale se pot vedea foarte uşor efectele ultimului stadiu al bolii acestui om nefericit şi sărman :

1) Infecţie HIV-SIDA stadiul C3 în tratament ARV

2) TBC diseminat cu determinări secundare ganglionare, meningiale şi pulmonare în tratament TSS individualizat

3) Sepsis cu stafilococ meticilino-rezistent (infecţie cu stafilococ auriu)

4) Stomatită cu Candida Albicans

5) Pancreatită cronică acutizată edematoasă cu colecţii retroperitoneale

6) Insuficienţă hepatică acută postmedicamentoasă remisă (icter)

7) Exantem maculo-papulo-eritematos pruriginos probabil alergic

8) Anemie secundară

9) Psoriazis vulgar.

Clic pe documentele medicale, dacă doriţi să le vedeţi la dimensiuni mari!

costi 4M-am gândit să scriu acest articol într-o încercare de a alina suferinţele acestui om, care a fost internat timp de mai bine de trei luni de zile la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”. El este un caz social, un om părăsit de „prieteni” din cauza egoismului lor… Nimeni nu ştie că el are SIDA, în afară de familia lui. Egoismul şi nepăsarea au reuşit să-i îndepărteze pe toţi cei dragi… O tragedie greu de exprimat în cuvinte… Familia lui, aflată în provincie, nu are puterea financiară să facă mare lucru pentru el.

Vă redau mai jos o scrisoare a disperării, pe care am primit-o recent Am fost foarte afectat când am citit rândurile de mai jos şi VĂ ROG PE TOŢI CEI CARE SPUNEŢI CĂ ÎL IUBIŢI PE DUMNEZEU SĂ FACEŢI CEVA PENTRU ACEST TÂNĂR SĂRMAN!!! Vă rog să citiţi cu atenţie:

Costică se simţea mai bine şi după trei luni de spitalizare, urma să i se dea drumul acasă. Din nefericire, i-au apărut pe tot corpul, nişte pete mari şi roşii, iar pielea îl ustura şi îl mânca. Pentru că Spitalul Dr. Victor Babeş nu are dermatolog, l-au trimis alături la Centrul Dr. Victor Babeş, care presupun că este particular, altfel nu înţeleg de ce pacienţii internaţi plătesc tot ce li se face acolo; la începutul internării el a plătit la Centrul Dr. Victor Babeş ecografia la inimă, 150 lei, deşi era internat în spital şi avea asigurări de sănătate, iar colegul lui de salon, în aceeaşi situaţie, a plătit 100 lei pentru analize. Consultaţia la dermatologie la Centru a costat 80 lei, pe care i-a împrumutat de la o asistentă. Dermatologul a spus că a făcut alergie la medicamente şi i-a dat o reţetă în valoare de 70 lei. Spitalul nu avea medicaţia, deci ar fi trebuit să o cumpere.

Singurul care l-a ajutat din familie a fost nepotul de soră, care i-a dat 100 lei, din care i-a înapoiat asistentei cei 80 lei şi a luat un unguent, deci nu toată reţeta. Medicul lui a vorbit cu dermatologul de la Centrul Dr. Victor Babeş să-l primească la control gratuit, iar la control acesta i-a spus să continue tratamentul.

Pentru că nu a apărut nicio schimbare în bine, a fost trimis cu salvarea la un alt medic dermatolog, la un alt spital, al cărui nume nu l-a reţinut, unde nu a mai plătit consultaţia. Dermatologul de acolo i-a schimbat tratamentul, medicamente pe care spitalul nu le-a avut pe toate; cele care lipseau nu se compensau şi a trebuit să le cumpere cu preţ întreg, în mai multe rânduri. Costul lor a fost de peste 150 lei. La fel se întâmplase mai înainte cu medicamentele pentru icter, ele costându-l mai mult de 100 lei.

Pe lângă acestea, în timpul spitalizării a făcut şi două operaţii, din cauza tuberculozei ganglionare. La prima i s-a îndepărtat un ganglion infectat de la subţioară, iar la a doua, un ganglion infectat de la gât. A doua operaţie a durat trei ore şi la fel ca la prima, nu a fost cusut, de aceea trebuie să i se schimbe zilnic meşa şi compresa sterilă cu betadină. Suprafaţa operată este cât jumătate din podul palmei; dacă la început gaura era cât un ou, acum este cât o nucă. Fiindcă spitalul nu avea comprese sterile, iar din cauza cantităţii insuficiente de betadină, aceasta i se punea cu zgârcenie, motiv pentru care a făcut infecţie, Costică a trebuit să cumpere comprese şi o sticlă mare de betadină. O compresă costă între 1,2-1,5 lei, iar betadina a fost 60 lei.

Imunitatea i-a scăzut la 72!!!

Singurul venit al lui Costică este concediul medical 100% pentru salariul minim pe economie, adică 600 lei pe lună. Având SIDA, are dreptul la ajutor de hrană de 400 lei pe lună, pensie medicală şi pensie de handicap, dar pentru dosare este mult de umblat şi de stat la cozi. A fost externat pe 11.06.2010, dar de la externare are febră mare în fiecare zi, între 38,5-40 şi este foarte slăbit; în loc să stea întins pe patul de spital, stă întins pe canapea. Dacă se ridică, trebuie să se întindă repede, altfel îi este şi mai rău. Are senzaţie de greaţă şi lipsă de poftă de mâncare, nu numai din cauza bolilor de care suferă, ci şi a efectelor adverse ale tratamentului: dimineaţa ia 14 pastile, seara 4, iar când se simte rău, ia şi la prânz 2-3. A fost chemat pentru analize la Spitalul Victor Babeş pe 1 iulie, dar pentru că nu se simte bine, va trebui să se interneze cât de curând.

În mod normal bolnavilor de HIV/SIDA li se dă terapia o dată pe lună, dar cu criza de acum, din cauză că medicamentele nu există în depozit, săptămâna aceasta i s-a dat terapia numai pe cinci zile, urmând să revină pentru a i se da în continuare. Pentru câte zile? Nu se ştie. Mai multe drumuri la oraş, el locuind la ţară…

Zilele trecute a depus dosarul pentru ajutorul de hrană, dar pentru dosarul de handicap mai este de umblat câteva zile pentru acte, după care urmează să intre la Comisie ca să se stabilească gradul ce i se cuvine, apoi are de aşteptat până ce va primi efectiv pensia.

ŞTIŢI PE CINEVA CARE L-AR PUTEA AJUTA cu banii necesari măcar 2 luni, până îi vor veni ajutorul de hrană şi pensia de handicap??? Deşi tratamentul pentru SIDA şi TBC este gratuit, sunt alte cheltuieli presante: din cei 600 lei pe care îi ia pe concediul medical, Costică trebuie să cumpere medicamentele pentru psoriazis şi candida, compresele sterile, să plătească drumurile la oraş pentru el şi un însoţitor, drumuri pe care este nevoit să le facă pentru completarea dosarului de handicap şi a celui pentru pensia medicală şi pentru schimbarea pansamentului (50 lei dus-întors pentru amândoi), ca şi drumurile la Spitalul Dr. Victor Babeş din Bucureşti, pentru el şi persoana care îl însoţeşte, (220 lei dus-întors pentru amândoi), el nefiind în stare să meargă singur. Este posibil ca odată internat, să fie din nou nevoit să cumpere medicamentele necesare, pe care spitalul nu le are în stoc. De asemenea trebuie să ia mâncare, când este acasă, dar şi internat, şi să achite facturile curente.

Cred că mulţi care aţi citit rândurile de mai sus, aţi auzit de tuberculoză pulmonară (o boală chinuitoare), dar nu ştiu dacă aţi auzit de tuberculozele extrapulmonare (TBC ganglionar, meningită TBC, etc), care sunt la fel de cumplite şi survin în contextul unei imunităţi scăzute, determinate de virusul HIV/SIDA.

Despre stafilococul auriu, probabil ştiţi că este unul dintre cei mai periculoşi microbi, fiind foarte rezistent la antibiotice şi aproape imposibil de anihilat. Să te ferească Dumnezeu să ai o infecţie cu Staphylococcus Aureus, pentru că asta ar însemna să ai parte de nişte zile foarte grele (sau puţine)…

Candida Albicans este o ciupercă (o micoză) care poate produce foarte multă suferinţă şi care poate fi distrusă foarte greu sau chiar niciodată. Această micoză apare din cauza tratamentului prelungit cu doze mari de antibiotice! Aici e vorba de un cerc vicios… Dacă nu iei antibiotice, faci septicemie şi mori, iar dacă iei antibiotice suficiente, faci Candida Albicans şi suferi enorm de pe urma acestei ciuperci. De fapt, ciuperca Candida Albicans se dezvoltă şi evoluează în această manieră din cauza infecţiei cu HIV/SIDA şi este de nevindecat din cauza acestei boli de fond, fiind accentuată de imunitatea scăzută.

Hepatita toxică postmedicamentoasă se datorează cantităţii mari de medicamente puternice, pe care Costică a fost obligat să le ia în ultimele patru luni, de când s-a descoperit că este infectat cu HIV/SIDA. Ficatul şi rinichii au întotdeauna de suferit atunci când organismul este bombardat cu medicamente (antibioticele sunt renumite pentru gradul înalt de hepato-nefro-toxicitate).

Despre pancreatita cronică ce să mai spun?!? Ştiu doar că determină dureri foarte mari… Vă daţi seama ce efecte grave are această boală şi cât de mult complică situaţia lui Costică… Nu mai zic de exantemul eritematos pruriginos şi despre psoriazis, boli dermatologice care de asemenea produc multă suferinţă la nivelul pielii corpului: mâncărime, usturime, senzaţie de arsură, dureri. Multă, foarte multă suferinţă…

De aceea, datorită acestei situaţii tragice, vă rog să-l ajutaţi pe acest sărman! Faceţi tot ce puteţi pentru acest nefericit şi Domnul vă va răsplăti înzecit milostenia voastră! Cine doreşte cu adevărat să-l ajute va fi pus în contact cu o persoană de încredere, care îl va informa în ce cont poate efectua donaţia. Pentru detalii suplimentare, scrieţi la adresa de e-mail admin@contracurentului.com.

Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc foarte mult, dragi prieteni!

Fiţi binecuvântaţi!

„Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele semenului tău!” (Isaia 58:7)

[Preluat cu permisiune de pe www.tomisthecat.wordpress.com.]

Povestea unui fost homosexual în lumea muzicii pop

de Roberto Marchesini

Festivalul de la San Remo, Italia, cel mai important eveniment muzical din ţara mea, vizionat la televiziune de milioane de italieni, a devenit în anul acesta platforma improbabilă a unei mărturii impresionante a unui fost homosexual. Cântăreţul, Giuseppe Povia, câştigător al Festivalului în anul 2006, a prezentat cântecul intitulat Luca era gay. Titlul cântecul său, care implică faptul că unii homosexuali se pot schimba devenind heterosexuali, a fost suficient pentru a destabiliza mişcarea homosexuală italiană. Activiştii homosexuali au ameninţat să blocheze Festivalul, iar europarlamentarul Vittorio Agnoletto a cerut o rezoluţie europeană pentru a-l opri pe Povia să interpreteze cântecul. Povia însuşi a primit ameninţări cu moartea.

Asociaţia homosexuală Everyone l-a denunţat pe Povia la Procuratura Republicii pentru pretinsa lui homofobie. Încercările lor eşuând, activiştii homosexuali au cerut organizatorilor Festivalului să-l „contrabalanseze” pe Povia cu un cântec al unui cântăreţ homosexual, despre „perfecţiunea dragostei homosexuale”. Şi această încercare a dat greş.

În cele din urmă, pe data de 17 februarie, Povia şi-a cântat cântecul în prima seară a Festivalului. Luca era gay relatează transformarea unui bărbat pe nume Luca, de la stilul de viaţă homosexual. Fără ajutorul psihologilor şi psihiatrilor, el se cercetează profund pentru a înţelege cauzele atracţiilor sale homosexuale. Un tată detaşat, deconectat emoţional şi o mamă sufocantă, spune el, au creat confuzie în ceea ce priveşte identitatea lui sexuală: „Am căutat bărbaţi care să fie tatăl meu, m-am dus cu bărbaţi pentru a nu-mi trăda mama.” Cântecul se referă, de asemenea, la superficialitatea relaţiilor homosexuale. El spune: „Între dragoste şi minciună, adesea ne trădam unul pe celălalt.” Cântecul se termină cu versurile: „Aceasta este povestea mea, numai povestea mea. Nu boală. Nu vindecare. Dragă tată, te iert, chiar dacă nu te-ai întors niciodată. Mamă, mă gândesc deseori la tine, te iubesc şi văd reflectarea ta în mine, dar acum sunt tată şi sunt îndrăgostit de singura femeie pe care am iubit-o vreodată.”

Muzica, un rap soft cu acorduri dramatice, are un text direct şi sincer, fără să-i judece niciodată pe cei cu orientare homosexuală pentru alegerile pe care le fac în stilul lor de viaţă personal.

Înainte să fie difuzat cântecul lui Povia, actorul italian Roberto Benigni a avut o reprezentaţie de douăzeci de minute în care l-a condamnat pe Povia, spunând că homosexualitatea nu este un păcat şi că homosexualii au fost persecutaţi în istorie „pentru că iubesc pe cineva”. Apoi a citit un extras din De Profundis de Oscar Wilde.

După cântecul lui Povia, contrar oricărui obicei, dirijorul i-a dat microfonul lui Franco Grillini, fost membru europarlamentar şi fost preşedinte al ARCIgay, principala asociaţie homosexuală din Italia. Grillini a spus că a primit un mesaj pe telefonul mobil de la un prieten (deşi toate telefoanele ar fi trebuit să fie închise în timpul festivalului…), care a plâns când l-a auzit pe Benigni citind De Profundis, pentru că i-a amintit de partenerul lui care murise de SIDA. Grillini a încheiat spunând că Povia trebuie să înveţe ce este dragostea homosexuală.

Apoi s-a întâmplat imprevizibilul: oamenii din sală au început să-l fluiere pe Grillini (în Italia, fluieratul înseamnă că publicul huiduie)! Simpatia mulţimii a fost pentru Povia, nu pentru activistul homosexual.

Cântecul lui Povia a intrat în finale, iar sâmbătă noaptea a câştigat locul doi la Festivalul de la San Remo, în timp ce, în afara teatrului, activiştii homosexuali au continuat să protesteze împotriva lui. Povia însuşi a spus: „Şi eu am avut o fază homosexuală – a durat şapte luni şi am depăşit-o.”

Popularitatea lui Luca era gay a dat curaj şi demnitate comunităţii foştilor homosexuali din Italia, care până acum au fost întru totul intimidaţi de activiştii homosexuali. Înţelegerea reală cu care textul prezintă experienţa homosexuală este incontestabilă.

Luca era gay – traducerea versurilor unui cântec popular despre un fost homosexual

Luca era gay

şi acum se întâlneşte cu ea.

Luca vorbeşte sincer,

Luca spune sunt un om diferit,

Luca spune,

înainte de a vă povesti despre schimbarea mea sexuală,

vreau să vă spun că, deşi cred în Dumnezeu,

nu mă recunosc în ceea ce cred alţii despre acest subiect,

chiar dacă ei au opinii diferite.

Nu am consultat un psiholog şi psihiatri,

un preot sau un om de ştiinţă,

m-am întors în trecutul meu, am sondat în trecutul meu

şi am descoperit o mulţime de lucruri despre mine însumi.

Mama mea m-a iubit prea mult,

o dragoste care a devenit obsesie,

aşa că, fiind convins de părerile ei,

nu puteam respira din cauza atenţiei ei.

Tatăl meu nu lua nicio decizie

şi nu puteam vorbi cu el.

Era mereu plecat, lucrând,

credeam că nici măcar nu era real.

Aşa că mama s-a hotărât să divorţeze,

aveam doisprezece ani, nu am înţeles multe.

Tatăl meu a spus: „Este lucrul care trebuie făcut.”

Şi, după câtva timp, a început să bea.

Mama vorbea urât despre tata,

spunea: „Nu te căsători, pentru Numele lui Dumnezeu!”

Era geloasă, morbidă, din cauza prietenelor mele,

iar identitatea mea era tot mai confuză.

Luca era gay

şi acum se întâlneşte cu ea.

Luca vorbeşte sincer,

Luca spune sunt un om diferit.

Luca era gay

şi acum se întâlneşte cu ea.

Luca vorbeşte sincer,

Luca spune sunt un om diferit.

Sunt un om diferit,

dar atunci căutam răspunsuri,

îmi era ruşine şi le căutam pe ascuns.

Ei mi-au spus că era natural,

dar eu îl studiam pe Freud şi credeam că nu era aşa.

Apoi am crescut, dar nu ştiam ce înseamnă fericirea,

iar un bărbat mai în vârstă m-a făcut să mă înfior,

aşa am aflat că eram homosexual.

Cu el nu aveam inhibiţii,

era curtare, iar eu am crezut că era dragoste,

cu el puteam fi eu însumi.

Apoi a fost ca o competiţie sexuală pentru cine făcea mai bine sex

şi m-am simţit vinovat,

mai devreme sau mai târziu aveau să-l prindă,

dar dacă probele dispăreau, avea să fie achitat.

Îl căutam pe tatăl meu,

făceam sex cu bărbaţi ca să nu-mi trădez mama.

Luca era gay

şi acum se întâlneşte cu ea.

Luca vorbeşte sincer,

Luca spune sunt un om diferit.

Luca era gay

şi acum se întâlneşte cu ea.

Luca vorbeşte sincer,

Luca spune sunt un om diferit.

Luca spune

patru ani m-am întâlnit cu un bărbat,

era dragoste şi erau minciuni, adesea ne înşelam unul pe celălalt,

încă mai căutam adevărul meu

şi dragostea fără sfârşit.

Apoi la o petrecere, între toţi acei oameni,

am întâlnit-o pe ea, care nu se potrivea cu adevărat acolo.

Ea m-a ascultat, m-a înţeles, m-a descoperit,

îmi amintesc doar că în ziua următoare îmi lipsea.

Aceasta este povestea mea,

doar povestea mea,

nu boală,

nu tratament.

Dragă tată, te iert,

chiar dacă nu te-ai întors niciodată.

Mamă, mă gândesc deseori la tine,

te iubesc şi văd reflectarea ta în mine,

dar acum sunt tată şi sunt îndrăgostit

de singura femeie pe care am iubit-o vreodată.

Luca era gay

şi acum se întâlneşte cu ea.

Luca vorbeşte sincer,

Luca spune sunt un om diferit.

Luca era gay

şi acum se întâlneşte cu ea.

Luca vorbeşte sincer,

Luca spune sunt un om diferit.

[Roberto Marchesini, The Ex-Gay Story in the Pop Music World. Copyright © 2009 Roberto Marchesini. Roberto este Reprezentativ Internaţional al NARTHNARTH Italia.]

 Povia Luca era gay Sanremo 2009

1 8 9 10 11 12 18