de Tim Stafford

Tim Stafford

De la începuturile sale în anii 1970, mişcarea foştilor homosexuali i-a implicat pe susţinătorii homosexualităţii într-o luptă a mărturiilor. Liderii transformaţi care sunt foşti homosexuali, constituie cel mai bun argument pentru mişcarea lor. La fel, cei care au părăsit mişcarea foştilor homosexuali din disperare şi dezgust, sunt cel mai bun contraargument. Dezbaterea a continuat în luna iunie a acestui an, când Exodus International a organizat cea de a treizeci şi doua conferinţă anuală a sa în Irvine, California, prezentând zeci de vorbitori şi lideri de seminarii care au părăsit homosexualitatea. Nu departe de locul conferinţei, în exteriorul Centrului pentru Homosexuali şi Lesbiene din Los Angeles, o conferinţă de presă a pus în prim plan trei foşti lideri ai Exodus, care au spus că noţiunea de „fost homosexual” este o iluzie.

Noile cercetări ar putea schimba termenii dezbaterii. Psihologii Stanton Jones de la Colegiul Wheaton şi Mark Yarhouse de la Universitatea Regent au lansat o carte care detaliază constatările lor din primii trei ani ai unui studiu în desfăşurare. Ei investighează participanţii la şaisprezece programe diferite asociate cu Exodus, cel mai mare grup de misiuni ale foştilor homosexuali.

Rezultatele arată că unii participanţi au înregistrat o schimbare semnificativă, deşi schimbarea a fost de obicei parţială, nu completă. Mai mult, participanţii au arătat că nu au probleme adiţionale de natură mintală sau spirituală, ca rezultat al implicării lor în programul foştilor homosexuali. Studiul este primul care foloseşte interviuri şi chestionare multiple pe o perioadă de mai mulţi ani, evaluându-i pe participanţi aproximativ de la începutul implicării lor într-un program al foştilor homosexuali.

Jones şi Yarhouse au lansat studiul încercând să concilieze diferenţele dintre opinia comunităţii ştiinţifice, care avertizează că „terapia reparativă” pentru homosexuali este atât imposibilă, cât şi periculoasă, şi mărturiile pe care le-au auzit de la cei implicaţi în mişcările foştilor homosexuali. Deşi criticii mişcărilor „foştilor homosexuali” citează uneori constatări ale cercetărilor, avertizând împotriva terapiei reparative, Jones şi Yarhouse au constatat că cercetările publicate nu susţin de fapt afirmaţiile acestora. Cercetările existente despre schimbarea homosexualităţii, deşi în cea mai mare parte învechite, au indicat o anumită posibilitate de schimbare. Era nevoie de noi cercetări care să respecte standardele contemporane de cercetare.

Câteva dintre constatările cheie ale lui Jones şi Yarhouse:

• După cele mai multe criterii, participantul mediu a avut parte de o schimbare semnificativă, din punct de vedere statistic, în identitatea sexuală şi în atracţiile sexuale.
• Astfel de schimbări au fost totuşi în general modeste, reducerea atracţiei homosexuale fiind mai semnificativă decât creşterea atracţiei heterosexuale.
• Exodus declară o rată de succes de 38% în rândul participanţilor săi, care au trecut fie la o heterosexualitate „deplină, dar complicată” (15%), fie la o „castitate stabilă” (23%).
• În mod surprinzător, o subpopulaţie „autentic homosexuală” a manifestat cele mai evidente schimbări în identitate şi atracţie sexuală.
• Nu s-a găsit nicio dovadă a accentuării unor probleme mintale.

Jones şi Yarhouse încearcă din greu să accentueze că studiul lor nu clarifică probabilitatea unei schimbări de succes la un anumit individ. Participanţii au fost voluntari – un grup foarte motivat, foarte religios, care lucrează cu Exodus. (Pentru o analiză mai completă a acestei cercetări, a se vedea The Best Research Yet [Cea mai bună cercetare de până acum].)^[1] Totuşi, studiul constituie un punct crucial în maturizarea în progres a mişcării foştilor homosexuali. Fiind în trecut doar un experiment de mici dimensiuni, mişcarea a trecut prin durerile naşterii, a învăţat din greşeli şi a ajuns la un tipar stabil.

Foştii homosexuali se maturizează

Amploarea mişcării foştilor homosexuali se poate vedea în PATH (Alternative Pozitive la Homosexualitate), care susţine că are treisprezece grupuri din spectrul iudeo-crestin. PATH include Courage (program romano-catolic, cu accent pe castitate), Homosexualii Anonimi (conceput după Alcoolicii Anonimi, ca organizaţie laică confidenţială), JONAH (Evrei Oferind Noi Alternative la Homosexualitate) şi NARTH (Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii, organizaţie nereligioasă a specialiştilor în sănătate mintală). Cel mai mare grup este Exodus, o coaliţie care cuprinde mai mult de o sută de misiuni creştine locale din Statele Unite, având legături cu asociaţii similare de peste ocean.

Exodus a început în 1976. Frank Worthen, un homosexual din San Francisco a cărui viaţă a fost transformată de Cristos la începutul anilor 1970, şi-a unit forţele cu Biserica Melodyland. O biserică din sudul Californiei începuse să-i consilieze pe homosexuali prin doi bărbaţi de-abia trecuţi de douăzeci ani, Michael Bussee şi Jim Kaspar. Exodus s-a născut la o conferinţă de weekend sponsorizată de cele două grupuri. La a doua conferinţă, un an mai târziu, Exodus a atras atenţia protestatarilor homosexuali. După trei ani, Bussee a renunţat la scopurile grupului şi a recomandat stilul de viaţă homosexual, declarând că nimeni nu se schimbă niciodată cu adevărat. Worthen, acum în vârstă de peste şaptezeci de ani, şi-a continuat misiunea alături de soţia sa, Anita.

Exodus, care există de treizeci şi unu de ani, a ajuns la maturitate. Cei mai importanţi lideri ai săi – Alan Chambers, Joe Dallas, Sy Rogers, Andy Comiskey şi Alan Medinger, printre alţii – au ieşit din homosexualitate şi sunt implicaţi de decenii în misiune. Cei mai mulţi sunt căsătoriţi şi au copii adulţi. Scandalurile printre lideri sunt mult mai rare astăzi decât în zilele de început, probabil datorită monitorizării organizate şi unei înţelegeri mai bune a faptului că cei care lucrează în domeniul în care sunt ispitiţi, sunt vulnerabili.

Probabil că nimic nu a adus mai mult Exodus în curentul principal al evanghelismului decât acceptarea acordată de organizaţia Focus on the Family a lui James Dobson. Alan Medinger, fondatorul semiretras al Regeneration (o misiune pentru eliberare sexuală din Baltimore), îşi aminteşte că la început a apelat la Focus on the Family şi a descoperit că uşa era complet închisă. „Nici astăzi nu știu de ce”, spune Medinger. „Când şi-au schimbat poziţia şi au început conferinţele Love Won Out, aceasta a făcut o diferenţă uriaşă. Acum ei sunt un suport uimitor pentru noi.”

Girul lui Focus este un sigiliu important pentru bisericile conservatoare. Focus sponsorizează conferinţe regulate pentru liderii bisericilor, atrăgând pastori care poate că nu ar fi venit niciodată la un eveniment al foştilor homosexuali. Acceptarea culturală a homosexualităţii, în mod paradoxal, a ajutat Exodus în relaţiile sale cu bisericile. Joe Dallas, fondator şi Director la Genesis Counseling, observă că liderii foştilor homosexuali ajută bisericile „să articuleze un răspuns pentru teologia pro-homosexualitate. … Oamenii din cele mai multe confesiuni nu s-au gândit niciodată că vor trebui să vorbească despre perspectiva biblică despre homosexualitate, după cum mulţi părinţi nu s-au gândit niciodată că vor trebui să răspundă unei fiice care a venit acasă şi le-a spus: «Sunt lesbiană.» Nu numai aceasta, dar «abundenţa pornografiei pe internet a generat o discuţie sinceră [despre multe aspecte sexuale] în Biserică», continuă Dallas. «Tot mai mulţi creştini spun că imoralitatea nu este doar o problemă culturală; noi suntem cei care avem o problemă.»”

Pe măsură ce bisericile şi colegiile creştine şi-au deschis uşile pentru misiunile foştilor homosexuali, misiunile trebuie, la rândul lor să-şi regândească abordarea. „Avem nevoie într-adevăr de experţi în sexualitate, de consilieri care să facă lucruri pe care grupurile mici nu le pot face”, spune Andy Comiskey de la Desert Stream Ministries. „Pentru biserici însă, să spui că ajutorul există numai dincolo de zidurile noastre, nu este optim. Cred că trebuie să existe viaţă şi în Trupul Bisericii.”

„Dacă aş avea un succes deplin”, spune Alan Chambers, Preşedintele Exodus, „Biserica ar prelua ştafeta. Modelul tradiţional din cadrul Exodus a fost o piatră de hotar sau o linie de lansare pentru părăsirea stilului de viaţă homosexual sau a unei vieţi ascunse, pentru găsirea camaraderiei cu alţii care se confruntă cu aceleaşi lupte, iar apoi pentru acceptarea Bisericii. Cum ar fi fost să avem o Biserică atât de dinamică, încât o clasă de la şcoala duminicală să poate face acelaşi lucru? Cum ar fi fost ca oamenii din Biserică să fi fost mai transparenţi, iar cei care urmează şcoala duminicală să se simtă confortabil vorbind şi despre problemele lor?”

Cât de transformaţi?

O mişcare mai matură, mai înţeleaptă a foştilor homosexuali, cu siguranţă ştie mai clar ce are de oferit. Speranţele de la început privind vindecarea instantanee au fost înlocuite de convingerea că transformarea are loc printr-o ucenicie de o viaţă.

Tanya Erzen, profesor la Universitatea Statului Ohio, a petrecut optsprezece luni studiind New Hope Ministry, un program cu cazare condus de soţii Worthen în San Rafael, California. Deşi la început nu simpatiza cu scopurile foştilor homosexuali, Erzen a ajuns să empatizeze cu cei pe care i-a întâlnit acolo. În cartea sa Straight to Jesus: Sexual and Christian Conversions in the Ex-Gay Movement [Direct la Isus: Convertirile sexuale şi creştine în mişcarea foştilor homosexuali], ea descrie în ce constă schimbarea în viziunea lor.

„Foştii homosexuali parcurg un proces de conversie care nu are un punct final şi recunosc că schimbarea cuprinde dorinţe, comportament şi identităţi care nu se aliniază întotdeauna limpede şi care nu rămân fixe”, scrie ea. „Foştii homosexuali, bărbaţi şi femei, sunt născuţi din nou din punct de vedere spiritual şi, ca parte a acestui proces, se consideră reconstituiţi sexual… După cum spune Curtis [unul dintre participanţii la program]: «Nu heterosexualitatea este ţinta; să-ţi dai inima lui Dumnezeu şi să asculţi de El este ţinta.» … Dorinţele şi atracţiile pot persista ani la rând, dar ei au acum identităţi religioase noi şi promisiunea că, în cele din urmă, credinţa şi relaţiile dintre ei şi relaţia cu Dumnezeu îi vor transforma.”

Precum spune Alan Chambers: „În zilele de început [ale misiunii foştilor homosexuali] nimeni nu ştia la ce să se aştepte. Sperau ceva, iar unii au plecat fiindcă ceea ce sperau nu era realist. După patru decenii de misiune, oamenii au un mod mult mai bun de a vorbi despre schimbare. Cândva am fost imatur şi am răspuns imatur. Acum am crescut, în calitate de creştin şi ca bărbat matur. Era inevitabil ca sentimentele şi viziunea mea să se schimbe. Când mi-am stabilit ca ţel nu să fiu heterosexual, ci să fiu cel mai bun copil al lui Dumnezeu care puteam eu fi, acceptând harul Său, identitatea mea s-a schimbat.”

Chambers admite franc că schimbarea nu elimină ispita. El se întreabă dacă schimbarea este vreodată sută la sută deplină în această viaţă. „Un lucru la care ne putem aştepta, fiind creştini, este o viaţă de renunţare”, spune el. „Nu cred că ne este teamă să le spunem oamenilor că îi aşteaptă o luptă care va continua toată viaţa. Libertatea nu înseamnă absenţa luptei, ci o viaţă de luptă permanentă, care nu îndepărtează bucuria.”

Mişcarea foştilor homosexuali încearcă să integreze realitatea atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex într-o viaţă de ucenicie. Pe parcursul unei călătorii de o viaţă, ei se aşteaptă la multe schimbări, inclusiv în sentimente şi atracţii. Dar accentuează ideea că experienţa fiecăruia este diferită şi că transformarea instantanee este foarte rară.

Nu este surprinzător atunci că misiunile foştilor homosexuali se adresează aproape exclusiv creştinilor. Cei mai mulţi participanţi vin din medii evanghelice şi nu-şi pot reconcilia credinţa creştină cu identitatea homosexuală. Studiul lui Jones şi Yarhouse a găsit că mulţi caută ajutor cu tenacitate şi investesc ani de zile în acest proces.

Mişcarea foştilor homosexuali nu are o opinie comună asupra cauzelor homosexualităţii, dar cei mai mulţi cred că deficitele din copilăria timpurie sunt cruciale – deseori o relaţie necorespunzătoare sau inexistentă cu tatăl, experienţe sexuale prepuberale sau abuzul sexual, în special la femei. Mulţi cred că homosexualitatea este, în mod fundamental, o criză a masculinităţii sau feminităţii – o încercare subconştientă de a încerca împlinirea nevoilor emoţionale legitime prin mijloace sexuale. Grupurile foştilor homosexuali sunt de obicei unisex, întrucât se consideră că prietenia suportivă cu propriul gen este o componentă importantă pentru repararea unei identităţi sexuale deficitare.

Dată fiind incertitudinea şi dificultatea schimbării, unii, cum ar fi grupul romano-catolic Courage, preferă să pună accent pe castitate, nu pe schimbare. Liderii Exodus vorbesc în termeni pozitivi despre Courage şi ţelurile sale. Totuşi, liderii Exodus ezită să-şi limiteze speranţele la o viaţă castă de celibat. Andy Comiskey scrie: „Trebuie să renunţăm la necredinţa prevalentă în anumite cercuri evanghelice, care le oferă celor care se luptă cu homosexualitatea puţină eliberare de tendinţele lor, dacă le oferă aşa ceva. Această percepţie despre Dumnezeu este prea limitată!”

O luptă comună

Pe 26 iunie, în campusul liniştit al Universităţii Concordia din Irvine, California s-au adunat aproximativ opt sute de persoane pentru conferinţa anuală Exodus. În cea mai mare parte tineri, în cea mai mare parte albi, două treimi fiind bărbaţi, îmbrăcaţi într-o ţinută aşa-zis lejeră, ei ar fi putut fi o mulţime la un meci din Los Angeles. Revoluţia, aceasta fiind denumirea conferinţei, arăta ca orice altă conferinţă creştină: mâni ridicate pentru închinare rock-and-roll, mărturii, rugăciune, vorbitori, o abundenţă de seminarii.

Dar conferinţa respectivă a adus în prim plan puţine exagerări motivaţionale. Alan Chambers, care s-a adresat mulţimii în seara deschiderii pe un ton coborât, a accentuat că nu există o formulă, pas cu pas, pentru învingerea homosexualităţii: „Să fiu bine înţeles: nu vei fi vindecat săptămâna aceasta… Nu ne alegem noi sentimentele, dar alegem cu adevărat cum vom trăi. Aleg în fiecare zi să mă lepăd de ceea ce vine la mine în mod natural… Trebuie să mă bazez pe Isus Cristos în fiecare zi.” În o sută de moduri diferite, vorbitorii la conferinţă şi liderii de seminarii au afirmat că vindecarea vine numai printr-o viaţă de ascultare de Cristos.

Aclamaţiile l-au întâmpinat pe Sy Rogers, care a vorbit a doua zi. Rogers este un vorbitor extrem de captivant, dar discursul său alert şi sacadat a transmis un mesaj serios despre ucenicia creştină. „Dumnezeu nu a spus: «Încetează să mai fii homosexual!» El a spus: «Umblă cu Mine!»” Rogers vorbeşte cu o francheţe plină de patos despre dispreţul pe care l-a îndurat o viaţă întreagă. Discursul său este plin de siguranţă, aproape agresiv, dar vulnerabilitatea lui este uimitoare. Pe cât de dureros poate să fie, pare el să spună, este exact ceea ce Dumnezeu ştie despre mine – Dumnezeu care mă iubeşte şi îmi dă viaţă.

Ceea ce rezumă mare parte din misiunea foştilor homosexuali de astăzi. Fără publicitate exagerată. Încredere limitată în tehnici. Fără critici dure la adresa homosexualilor. Fără triumfalism detectabil, religios sau politic. Doar ucenicie serioasă. Este posibil ca acesta să fie singurul grup din America care realizează pe deplin că, atunci când te hotărăşti să-L urmezi pe Isus, nu reuşeşti întotdeauna să faci ceea ce vrei să faci.

Mişcarea foştilor homosexuali merge împotriva curentului cultural. Dată fiind opinia populară nefavorabilă, susţinerea ambivalentă din partea bisericilor conservatoare şi afirmaţia comună că foştii homosexuali se condamnă singuri la o viaţă de frustrări, ai crede că mişcarea nu va avea viaţă lungă. Totuşi, afiliaţii Exodus s-au dublat în ultimii optsprezece ani. Mulţi dintre liderii săi se află în atenţia publicului de douăzeci, treizeci de ani. Şi se ţin bine pe picioare.

Ei trăiesc cu idei radicale despre sexualitate – că nu suntem, aşa cum susţine cultura noastră, definiţi de dorinţele noastre, fie ele heterosexuale sau homosexuale. Suntem mai degrabă definiţi de Creatorul şi Mântuitorul nostru. Atracţiile noastre, întotdeauna tulburi într-o anumită măsură, trebuie supuse lui Cristos, singurul care ne poate restaura. Pentru cei care simt atracţii homosexuale puternice, sarcina este deosebit de dificilă. Este însă vorba de aceeaşi luptă de bază cu care se confruntă orice creştin.

Notă

^[1] Tim Stafford, The Best Research Yet

[Tim Stafford, An Older, Wiser Ex-Gay Movement. Copyright © 2007 Christianity Today. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

de Dan Hitz

Dan & Marianne Hitz

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” 1 Corinteni 6:9-11

Isus Cristos se află încă în procesul de a schimba inimi şi de a transforma credincioşii după chipul Său. Noi, cei de la Reconciliation Ministries, continuăm să ne ţinem tare de puterea crucii de a schimba şi de lucrarea Duhului Sfânt de a aduce pe poporul Său „din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9).

În ultimele câteva luni, Alan Chambers, liderul Exodus International, a declarat că Exodus International nu mai sprijină terapia reparativă şi nu mai foloseşte sloganul „Schimbarea este posibilă”. De fapt, Alan Chambers şi Exodus International par să minimalizeze faptul că oamenii pot să aibă parte de o schimbare semnificativă în orientarea sexuală. După cum vă puteţi imagina, declaraţiile lui Alan au produs o agitaţie semnificativă nu numai în comunitatea homosexuală, dar şi în cadrul Exodus International.

În lumea medicală, terapia reparativă este o formă foarte specifică de efort de schimbare a orientării sexuale [SOCE, în limba engleză], definit de câţiva paşi terapeutici foarte specifici. În concepţia culturii populare şi a celei mai mari părţi a Bisericii, terapia reparativă se referă la orice eforturi clinice sau de slujire cu scopul de a schimba orientarea sexuală. Deşi Alan Chambers şi Exodus International continuă să definească comportamentul homosexual ca păcat, se pare că acţiunile şi declaraţiile lor, în multe aspecte, fac referire la definiţia culturală a terapiei reparative.

Noi, cei de la Reconciliation Ministries credem adevărul Scripturii, care proclamă puterea lui Isus Cristos de a ne transforma pe noi, cei care altădată eram morţi în fărădelegi şi păcat, în adevărata imagine a lui Cristos Însuşi. Credem adevărurile scrise în 1 Corinteni 6:9-11, care declară că unii membri din biserica corinteană fuseseră cândva homosexuali, dar au fost „spălaţi”, au fost „sfinţiţi” şi au fost „socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru”. Cu alte cuvinte, păcatele lor au fost iertate şi inimile lor au fost schimbate de puterea lucrării împlinite de Isus Cristos pe cruce.

Într-adevăr, mulţi bărbaţi şi femei au avut parte de o viaţă schimbată prin lucrarea Domnului, prin misiuni ca Reconciliation Ministries şi programe ca Living Waters. Mulţi bărbaţi, femei şi adolescenţi au avut parte de o schimbare semnificativă în orientarea sexuală, prin lucrarea Duhului Sfânt într-o inimă predată lui Isus Cristos. Recunoaştem însă că există un continuum al schimbării.

Unii avut parte de o schimbare extremă în atracţii, de la homosexuale la heterosexuale. Unii avut parte de puţină schimbare sau de nicio schimbare în atracţii, dar continuă să-şi supună atracţiile lui Isus şi să trăiască o viaţă curată din punct de vedere biblic. Cei mai mulţi se află undeva în cadrul unui continuum al schimbării.

Înseamnă aceasta că nu ne-am schimbat cu adevărat sau că doar ne-am minţit singuri? Deloc. Toţi cei care au trăit vreodată pe pământ s-au luptat cu un păcat sau altul. Unii ne-am luptat la un nivel adictiv sau compulsiv. Cei mai mulţi dintre cei care înving orice gen de păcat obişnuit – păcat sexual, droguri, alcool, mânie – vor raporta că sunt încă ispitiţi în diferite momente din viaţă. Fostul dependent de sex heterosexual poate că mai este ispitit să aibă o întâlnire ilicită din când în când, dar aceasta nu înseamnă că nu s-a schimbat. Adicţia sexuală nu îl mai controlează şi nu îl mai defineşte. Chiar şi Isus, care era desăvârşit şi nu a păcătuit niciodată, a fost ispitit. Cu cât mai mult noi, care ani de zile ne-am antrenat inimile, minţile şi corpurile să răspundă la un păcat specific, vom fi ispitiţi într-o măsură sau alta, când sunt prezente condiţiile sau declanşatorii? Satan are un pumn de săgeţi arzătoare cu numele nostru scris pe ele, care în trecut ne-au făcut să ne poticnim. El continuă să le arunce spre noi din când în când, încercând să ne facă să ne poticnim în prezent. (Efeseni 6:16) Unii pot chiar să cadă înapoi în păcat, după ce au umblat mulţi ani în plinătate. Nu înseamnă că ar trebui să renunţe şi să cedeze păcatului. Ci înseamnă că au nevoie să se pocăiască, să identifice lucrurile din viaţa lor care i-au dus la recidivă şi să caute suportul de care au nevoie pentru a-şi învinge păcatul. Poate fi nevoie de timp pentru restaurare, dar Isus Cristos continuă să ne cureţe inimile. Aşa cum citim în 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele [noastre] şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”

Cum arată asta la nivel practic? Gândeşte-te la viaţa unui bărbat heterosexual obişnuit. Poate că a fost implicat în promiscuitate heterosexuală compulsivă la un anumit moment în viaţa sa. Când se pocăieşte, Domnul începe o lucrare profundă de transformare în inima lui. Când devine mai puternic în umblarea cu Domnul, devine mai capabil să reziste ispitelor de a se implica în sexualitate ilicită. Chiar şi după ce se căsătoreşte, va continua să aibă parte de ispite sexuale faţă de alte femei. Nu înseamnă că nu s-a schimbat. Înseamnă doar că el continuă să trăiască într-o lume căzută şi să fie ispitit de păcat. Nu înseamnă că îşi neagă „adevăratul sine” de bărbat adulterin şi că ar trebui să înceapă să-şi trăiască viaţa „celebrând diversitatea sexualităţii sale dată de Dumnezeu”, care îi îngăduie să cedeze dorinţelor sexuale păcătoase faţă de alte femei decât soţia lui. Înseamnă că el – ca noi toţi – este chemat să predea dorinţele lui păcătoase la cruce şi să-L caute pe Domnul pentru harul de a trăi o viaţă în acord cu Scriptura. În timp ce continuă să se apropie de Domnul, poate avea încredere că Domnul va face o lucrare profundă în inima lui, ca să schimbe măsura luptei lui, din punctul de a fi debilitantă şi lipsită de speranţă, până în punctul în care se află în stăpânirea sa, prin puterea lui Isus Cristos. Totuşi, el va trebui să-şi ţină piciorul ferm pe Stâncă. Va trebui să umble în părtăşie continuă cu Mântuitorul său şi cu comunitatea creştină. Va trebui să umble în dare de seamă şi pocăinţă. Promiscuitatea compulsivă din trecut îl poate încă ispiti, dar nu îl mai defineşte.

Cu toate că Exodus International proclamă în continuare că comportamentul homosexual este păcat, acum nu mai reuşeşte să-i încurajeze pe bărbaţi şi pe femei să se ducă la Domnul şi să-L caute ca să le schimbe atracţiile. Atracţiile şi ispitele homosexuale nu sunt păcătoase; totuşi, ele pot deveni păcat când le dai curs sau te gândeşti la ele. Dacă doar ne concentrăm să nu păcătuim, nu reuşim să-i încurajăm pe bărbaţi şi pe femei să aibă parte de tot ce le oferă Isus Cristos pe cruce – vieţi transformate, deoarece „suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. (2 Corinteni 3:18) Aşa cum citim în 2 Petru 1:3-4: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

Vreau să închei aceste gânduri cu o încurajare pentru cei care continuă să fie ispitiţi de orice păcate la care s-au dedat în trecut. Fie să trăim toţi o viaţă supusă lui Cristos, precum şi-au trăit vieţile Şadrac, Meşac şi Abed Nego în cartea lui Daniel! Când au fost confruntaţi cu decizia de a păcătui împotriva lui Dumnezeu şi de a ceda, închinându-se unei fiinţe omeneşti, sau de a fi aruncaţi într-un cuptor aprins, au răspuns recunoscând că Dumnezeu era în stare să îi salveze din încercarea de foc cu care se confruntau, dar chiar dacă alegea să nu îndepărteze încercarea, ei tot aveau să rămână credincioşi lui Dumnezeu. Încercarea lor nu a luat sfârşit imediat, dar Domnul a păşit cu ei în încercare şi i-a păzit de rău. Ştim că Dumnezeu este atotputernic şi poate să facă ce vrea. El ar putea să pună capăt instantaneu încercării noastre sau atracţiilor noastre spre păcat, dacă ar vrea. Fie să avem toţi o inimă credincioasă, care se ţine tare de El, chiar dacă încercările atracţiilor nu încetează! Adesea, tocmai în încercările noastre vedem puterea uimitoare a lui Dumnezeu care ne păzeşte de rău, chiar şi când duşmanul ne atacă cu sălbăticie. În momentele de părtăşie disperată cu Mântuitorul nostru, arde El lanţurile care ne leagă, ne arată adevăruri adânci despre dragostea şi puterea Lui şi ne transformă inima, ca să fie mai mult asemenea Lui. Pas cu pas, realizăm că un cuptor aprins nu este mai puternic decât puterea lui Dumnezeu de a ne ţine în siguranţă şi a ne transforma inimile.

[Dan Hitz, Such Were Some of You: A Vision for More. Copyright © 2012 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul a fost scris ca răspuns la mai multe schimbări doctrinare şi operaţionale din cadrul Exodus International care au început în 2012 şi au condus la închiderea sa în 2013.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Ce face ca cineva să fie mai vulnerabil la situaţii abuzive decât alţii?

Când oamenii sănătoşi emoţional evaluează o biserică abuzivă spiritual, nu rămân în ea. Ei recunosc disfuncţia. Oamenii sănătoşi trasează graniţe, pe care oamenii care nu sunt sănătoşi încearcă să le violeze sau să le respingă cu fermitate.

Totuşi, zdrobirea creată în „cadrul dinaintea abuzului” produce o susceptibilitate pentru şi mai mult abuz. Am un prieten care spune: „Acasă este acolo unde exteriorul se potriveşte cu interiorul.” Este motivul pentru care o femeie care a crescut cu un tată alcoolic abuziv şi care nu se ocupă de rănile ei, se poate trezi că este căsătorită cu un al doilea soţ alcoolic abuziv. Felul în care a tratat-o soţul ei când ieşeau împreună a părut familiar sentimentelor ei „normale” din copilărie. Se poate chiar ca ea să nu se simtă confortabil în preajma bărbaţilor sănătoşi – se vede pe ea însăşi mult sub nivelul lor. Cei răniţi de abuz cad adesea pradă „neajutorării învăţate”. Cei abuzaţi atunci când efectiv nu aveau putere să oprească abuzul, continuă să creadă că sunt victime neajutorate la mult timp după ce realmente au resursele pentru a învinge abuzul.

Factorii dinaintea abuzului includ abuz sau neglijare fizică, sexuală şi emoţională din trecut. Cei care cresc într-o familie disfuncţională, fără o imagine potrivită a mamei sau a tatălui, pot să fie obişnuiţi cu haosul sau să fie dependenţi de el. Un sistem religios abuziv oferă haos structurat. Haosul este ordonat în jurul unor chestiuni „scripturale” pentru care merită să lupţi. Cei izolaţi social sunt susceptibili, deoarece caută o comunitate care să-i accepte.

His Chapel (nu este numele real al bisericii) era familia noastră. Aveam mulţi fraţi şi surori care credeau toţi aşa cum credeam noi – care sufereau toţi acelaşi reproş pentru ceea ce ne era tuturor drag. Cei din afara sistemului erau consideraţi periculoşi, deci rămâneam împreună. Totuşi, am aflat mai târziu că relaţiile noastre erau doar p atât de puternice pe cât de puternică era aderenţa noastră la sistem. Sistemele abuzive se folosesc de vina şi ruşinea membrilor. „Nimeni altcineva nu m-ar accepta ca aceşti oameni, dacă ar şti cu ce mă lupt.” Am găsit într-adevăr multă iertare şi confidenţialitate în interiorul sistemului, dar ştiam şi care ar fi fost implicaţiile dacă plecam.

Celor cu abilităţi reduse pentru viaţă le lipsesc graniţele interpersonale şi asertivitatea necesară pentru a sta tari împotriva abuzului. Le este, de asemenea, teamă că nu se pot descurca singuri. Neajutorarea învăţată îi lasă vulnerabili la ceea ce dictează sistemul. Împreună cu abilităţile slabe pentru viaţă vine un fundament slab sau inexistent pentru evaluarea adecvării. Sistemul le oferă mult din ceea ce caută, dar le lipseşte abilitatea de a face un calcul cost/beneficiu. „Beneficiul perceput de a rămâne în sistem cântăreşte mai greu decât preţul îndeplinirii ordinelor sistemului?” este o întrebare la care mulţi sunt incapabili să răspundă adecvat.

[Dan Hitz, The Pre-Abuze Setup. Copyright © Reconciliation Ministries 2011. Tradus şi publicat cu permisiune.]