Autorul acestui articol a fost un membru prețios ak echipei noastre de conducere Living Waters timp de mulți ani. Unele din detaliile minore ale acestei mărturii au fost schimbate pentru a proteja dreptul la viață privată al autorului și familiei sale. Călătoria autorului arată că nimeni nu se află dincolo de atingerea îndurătorului nostru Mântuitor. El poate răscumpăra și restaura pe oricine are o inimă plină de pocăință.

Sunt aproximativ șapte ani de la ceea ce eu numesc „epifania care m-a lăsat fără grai” – dintre care trei ani și patru luni ai-am petrecut în închisoare.

Trauma emoțională de a-mi pierde soția și copiii, familia și prietenii, slujba, banii și posesiunile, reputația și în cele din urmă libertatea, m-a făcut să realizez că ratasem tocmai scopul vieții mele: cunoașterea lui Dumnezeu, căutarea Lui și nu doar a binefacerilor Lui. Slujirea Lui. Împlinirea voii Lui, nu a voii mele.

Crima mea a fost că am molestat-o pe fiica mea cea mare. După aceasta, adicția mea a fost pornografia. Crescusem în biserică, într-o familie bună în care fusesem binecuvântat. Ceea ce pentru mine a început în forma unor alegeri stupide, rele, egoiste s-a transformat în robii din care nu am putut scăpa.

Mă aflam în punctul cel mai de jos al vieții mele, iar când am citit cuvintele lui Ezechiel, mi-ar fi putut profeți mie ce i-a scris el lui Israel în 6:9: „Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă şi ochii care au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scârbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe care le-au făcut, din pricina tuturor urâciunilor lor.”

Era din cale afară de clar că nu meritam îndurare de la Dumnezeu sau de la oricine altcineva – mă simțeam ca un om care se afla înaintea tronului de judecată. Gura îmi fusese în sfârșit închisă: nu o mai blamam pe soția mea (cel puțin nu în mod conștient), sau stresul, sau orice altceva din viața mea. Puteam să accept moartea pentru ce făcusem, dar nu mai puteam îndura să trăiesc în întunericul adicției mele, în întunericul ignoranței și al narcisismului.

Cândva în acea perioadă plină de ură de sine, de așteptare și de dorința ca focul judecății lui Dumnezeu să cadă peste mine, El mi-a năruit așteptările cu o experiență copleșitoare și tangibilă a dragostei. Nu puteam înțelege cum m-ar fi putut iubi cineva, în special Dumnezeu, care mă cunoștea pe deplin. Nu există cuvinte pentru a exprima aceasta: am simțit prezența a ceva ce putea fi numai Dumnezeu. Știam că mă iubea și că în acele minute sau ore (nu sunt sigur cât a durat) eram întru totul o epavă pentru lume. M-am simțit ca îndrăcitul din Gadareni care s-a trezit îmbrăcat și cu mintea sănătoasă, dar care nu avea unde să se ducă și care nu vroia decât să Îl urmeze pe Isus.

A fost nevoie literalmente de săptămâni ca să realizez că fusesem eliberat în mod supranatural de adicția de pornografie – eram atât de pasionat de căutarea Lui, de citirea Cuvântului și de ascultarea învățăturilor pe care le descărcasem. Biblia pe care o citisem întreaga viață – cartea pe care citind-o zilnic mă inspirase la fel de mult precum cartea de telefon – acum îmi vorbea cu fiecare pagină și cu fiecare verset.

Perversiunea sexuală și adicția compulsivă care cândva mă țineau în strânsoare ca pe un deținut în cătușe îmi trezeau acum repulsie ca un castron din care ieșea miros de vomă. Nu m-ammai întors niciodată la acele adicții, în ciuda faptului că acum lucrez zilnic fără a avea filtru de internet – cel pe care îl eliberează Fiul este cu adevărat liber!

Am început să conștientizez că eram iertat și eliberat pe deplin, dar eram în continuare acuzat și nu vedeam cum puteam fi de vreun folos lui Dumnezeu în situația în care mă aflam. Într-o noapte, am simțit în timpul rugăciunii că trebuia să încetez să-I cer lui Dumnezeu să mă scape de închisoare – știam că trebuia să mă duc acolo, cu toate că avocatul meu încă negocia acordul de recunoaștere a vinovăției. Când am cedat la ceea ce am crezut că era îndemnul Duhului Sfânt, am simțit pentru a doia oară o prezență copleșitoare și tangibilă – prezența lui Dumnezeu – atunci când am acceptat să se facă voia Lui.

Nu voi spune că m-am schimbat repete – Dumnezeu a avut de făcut înuntrul meu a reconstrucție masivă. M-am simțit ca vasul de lut al lui Ieremia care a fost zdrobit înainte de a fi refăcut. Nu putea fi nimic folosit din omul care devenisem. Închsoare a afost mâinile pe care Dumnezeu le-a folosit pentru a mă construi, a mă face din nou conform planului Său și pentru a mă face întru totul dependent de El. Am avut multe, multe ore pe zi la dispoziție pentru a studia Cuvântul Său și a fi transformat prin reînnoirea minții mele.

În acea vale a umbrei morții – și chiar au murit acolo bărbați – Dumnezeu m-a eliberat și de orice teamă și a continuat să-mi arate dragoste și eliberare zi de zi. Am propășit în trup și suflet. Drept rezultat, am o cunoaștere puternică a felului în care lucrează Romani 8:28 – toate lucrurile chiar lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și care sunt chemați după planul Său.

Unul din lucrurile pe care îmi este cel mai greu să le mărturisesc acum este ce cale lungă mai am de străbătut. Ceea ce de multe este o exprimare creștină obișnuită a falsei smerenii, dar în cazul meu este o descoperire care mă doare. Ieșind din închisoare, am vrut să fiu un „bărbat reparat” și un super-creștin și din nou un creștin bun. Pentru mulți oameni și pentru mare parte din societate nu pot fi nimic din toate acestea – deoarece rămân pe viață un delincvent sexual înregistrat din categoria cea mai periculoasă. Dar eu știu deja că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință și că viața mea nu îmi mai aparține. Ceea ce îmi dă speranțe pentru Sarah [nu este numele ei real], care a fost și victima mea.

Când mi-am spus prima dată mărturia, nu îi văzusem și nu auzisem de copiii mei din ziua în care fusesem condamnat la tribunal. știu că ea a fost prinsă în adicțiile mele din trecut și nu numai și nu mă puteam gândi la ea fără să simt că mă străpunge un cuțit în piept. Le-am cerut multora din prietenii mei de la Living Waters să se roage și știu că au făcut-o, datorită a ceea ce s-a întâmplat după aceea. Cu câteva luni în urmă am văzut-o din nou pe Sarah, într-un restaurant în care ne-am întâlnit pentru a lua cina împreună – a fost prima din mult mai multe mese și vizite de care am avut parte după aceea. Sarah este adultă acum și înciuda experiențelor dureroase de viață de care a avut parte este inexplicabil de iertătoare față de mine. Relația noastre este pe cale să se vindece și amândoi suntem recunoscători pentru o nouă relație între tată și fiică, dar nimeni nu este mai recunoscător decât mine.

Ca o dovadă și mai mare a harului din belșug al lui Dumnezeu, El mi-a îngăduit să iau parte la restaurarea lui Sarah, care trăise pe stradă, la o slujbă stabilă și proroiul ei apartament. Greutățile prin care trece m-ar zdrobi dacă nu aș ști că Dumnezeu lucrează în ea și pentru ea, chiar dacă în prezent ea Îl respinge. Datorită dragostei lui Dumnezeu față de mine, sunt convins că nu există cineva pe care El să nu-l iubească – nimeni pe care El să nu îl poată mântui, vindeca și transforma.

Mă rog ca istorisirea mea să nu fie o piatră de poticnire pentru unii dintre voi, cei care ați fost răniți de oameni ca mine, și ca Dumnezeu să-Și continue lucrarea în fiecare dintre voi, pentru a vă vindeca toate rănile din viața voastră. Dacă încă nu ați experimentat puterea transformatoare a dragostei lui Dumnezu – esteceea ce mă rog să cunoașteți, iar apoi vindecarea lui desăvârșită va urma.

Iar dacă ați fost abuzați sau maltratați de tatăl vostru și nu ați auzit niciodată aceste cuvinte de la el, vă rog să le primiți de la mine: „Îmi pare rău că te-m dezamăgit. Tatăl tău ceresc nu o va face nicodată.”

[Redeemed from the Depths of Despair. Copyright © 2018 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]