de Jimmy Hinton

Coaliția pentru Evanghelie a publicat recent un articol intitulat Feriți-vă de lupii frânți.^[1] Deși apreciez conceptul că trebuie să ne ferim de lupi, ideea că lupii sunt frânți a pătruns în Biserică și nu are bază biblică. Am vorbit cu zeci de biserici în ultimele luni și vă pot asigura că vasta majoritate a lor le arată simpatie lupilor care sunt violatori de copii (nu sugerez că numai violatorii de copii sunt lupi; mai multe despre aceasta în următoarea postare). Am scris recent despre bisericile care îi apără pe violatorii de copii aici.^[2] „Trebuie să-l restaurăm cu blândețe pe acest frate” este mantra zilei. A devenit atât de predictibilă, încât ne așteptăm ca fraza respectivă să se rostogolească de pe buzele liderilor bisericii la fel cum sângele și carnea cad de pe cele ale lupului. Ne-am săturat de biserici care vor să aibă grijă de lupi ca ei să se întoarcă la „sănătate”. Rădăcina problemei este că liderii bisericii nu gândesc cu adevărat în termenii de oi și lupi. Ei gândesc ca oile, deci presupun că lupii sunt doar oi frânte, care se pot pocăi și se pot întoarce în țarcul oilor. Dar nu sunt oi. Sunt lupi. Lupi adevărați. Lupii nu se convertesc în oi. Se deghizează în oi. Este o diferență crucială. Ce trec liderii bisericii cu vederea este felul în care sunt descriși în Scriptură lupii și, cel mai important, că Isus și ucenicii Lui nu au vorbit niciodată despre convertirea și pocăința lor.

Isus a folosit descrieri vii pentru a spune lucruri pline de putere. El a folosit parabole și metafore pentru a descrie Evanghelia. A folosit imagini care conectează mintea și inima și a determinat oamenii să acționeze. Când Se afla într-o zonă rurală la munte, le-a spus ucenicilor: „Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.” (Matei 7:15) Se afla în ținutul oilor. Este verosimil că oile pășteau în văzul ucenicilor în timp ce Isus predica această învățătură. Niciun păstor care ar fi auzit cuvintele Lui nu ar fi gândit că Isus îl chema să fie blând, bun sau înțelegător cu un lup. Păstorii nu le spun lupilor să ia loc pentru a le spune: „Ce durere ai în viață de te face să fii așa?” De fapt, în contextul respectiv, Isus nu a vorbit deloc despre durere. A vorbit în termenii roadelor: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor… pomul rău face roade rele.” (Matei 7:16-17) Cere dreptatea lui Dumnezeu ca lupii să-și schimbe inimile și să devină oi sau ca pomii răi să devină pomi buni? Nu! De fapt, cuvintele lui Isus ne dau fiori: „Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7:19-20) El nu a făcut nicio rugăciune pentru a-i salva din flăcări, așa cum găsim în Iuda 1:23. El a făcut o deosebire clară între păcătoși și lupi.

În Ioan 10, Isus Se descrie pe Sine ca păstorul cel bun, care este ușa oilor. Cei care intră pe ușă vor găsi pășune. Cum rămâne cu lupul? Îl numește Isus „frate”? Vorbește despre durerea lui? Să ascultăm cuvintele Lui: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.” (Ioan 10:10). Este Isus suficient de clar? Iată cine sunt lupii. Deși înșală și se deghizează în oi, nu sunt oi. Nu au fost niciodată. Misiunea lor diabolică, adevărata lor identitate este să caute oi pe care să le devoreze. Nu au interes pentru pocăință.

Avem, de asemenea, tendința de a le aplica eticheta de „lup” celor care provoacă divergențe în biserică. Nu toți cei care provoacă divergențe sunt lupi. Unii oameni sunt ca niște mingi metalice pentru demolare și sunt atât de ignoranți, încât nici măcar nu realizează. Alții sunt bine intenționați, dar tot reușesc să-i pună pe oameni pe fugă. Când Biblia îi descrie pe lupi, nu descrie ce fac ei. Descrie cine sunt ei.

Am crescut într-o biserică foarte conservatoare, în care oricine nu dădea învățătură conform tradiției noastre era etichetat ca „lup”. Am primit odată o scrisoare, după ce predicasem ca invitat, în care eram descris ca un „lup în haine de oi” de către un pastor de tineret de la una din școlile care aparținea dreptei conservatoare din denominația Bisericile lui Hristos. Lupii nu sunt alți creștini cu care suntem în dezacord. Nu sunt „frați” sau „surori” prinși în păcat. Sunt ceea ce sunt. Sunt lupi. Sunt diabolici. Tânjesc după carnea mieilor nevinovați. Și vor face totul pentru a ucide și a distruge sufletele oamenilor.

Puneți în contrast descrierile și răspunsurile pe care Jon și cu mine le auzim când lucrăm, folosind adevărurile Bibliei, cu bisericile care au violatori de copii. Iată lucrurile pe care le auzim cel mai des:

Este un stâlp al comunității.

Acest om este unul din cei mai buni prieteni ai mei.

Cred că Îl iubește cu adevărat pe Domnul.

Suntem dispuși să facem tot ce este nevoie pentru a-l ajuta să revină la Domnul.

Vrem să fie înconjurat cu dragoste.

Domnul așteaptă de la noi să iertăm.

Domnul urăște păcatul și îl iubește pe păcătos.

Toți l-au părăsit, este datoria noastră să ne strângem în jurul lui.

Este membru al acestei biserici de treizeci de ani.

Nimeni nu se află dincolo de răscumpărare.

Harul Domnului este de ajuns.

Iată câteva lucruri pe care le spune Biblia despre lupi și prorocii mincinoși care, apropo, sunt învățători mincinoși fiindcă scopul lor ultim este să distrugă sufletele copiilor lui Dumnezeu:

Vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. (Efeseni 5:6)

Oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. (2 Timotei 3:13)

Vor strecura pe furiş erezii nimicitoare.

Nişte dobitoace fără minte,

din fire sortite să fie prinse şi nimicite.

Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare.

Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste.

Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit.

Momesc sufletele nestatornice.

Au inima deprinsă la lăcomie.

Sunt nişte blestemaţi!

Au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.

Nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună.

Lor le este păstrată negura întunericului.

Momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.

Câinele s-a întors la ce vărsase.

Scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă. (Toate cele de mai sus, din 2 Petru 2)

Puteți fi siguri. Adevărații lupi obțin plăcere făcând rău sufletelor nevinovate, iar cel mai eficient mod pentru a o face este în Numele lui Isus. De ce nu reușim să vedem ceea ce este clar arătat în Biblie? Vor urma o postare sau două pe blogul meu care vor oferi pași practici cu ce putem face efectiv, pentru a identifica cine sunt adevărații lupi și cum să ne protejăm turma de ei.

Note

^[1]  Joe Carter, Beware of Broken Wolves, www.thegospelcoalition.org/article/beware-of-broken-wolves.

^[2] De ce violatorii de copii sunt tratați mult mai bine în Biserică decât victimele lor

[Jimmy Hinton, Dear Church: Stop trying to convert wolves. Copyright © 2017 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Nu sunt un profet care poate prezice viitorul, dar chiar acord atenție tiparelor. Tiparele pot fi predictori buni, iar atenția pe care o acord tiparelor m-a ajutat să înțeleg bine modul în care gândesc pedofilii. În lucrarea mea cu bisericile, acord întotdeauna atenție tiparelor – care sunt câteva răspunsuri universale la abuz, cele mai obișnuite întrebări, cele mai importante preocupări etc. Și citesc și analizez știrile despre abuz în fiecare zi. Deci care sunt predicțiile mele despre cum se vor desfășura lucrurile în 2018?

# 1 Bisericile vor continua să arate compasiune abuzatorilor

Acesta este de departe cel mai important și mai dificil conflict cu care vom continua să ne confruntăm. Biserica a devenit un refugiu pentru delincvenții sexuali înregistrați. Micul secret murdar este că încă nu am vizitat o biserică care să nu aibă cel puțin un delincvent sexual înregistrat. Nu este o exagerare. Din păcate, conducătorii rareori le dezvăluie aceasta membrilor laici ai bisericii. Acest tipar toxic este motivat de o teologie greșită (niciun păcat nu este mai rău decât celelalte) și este alimentat de faptul că abuzatorii clădesc fațada ideală. Când instruiesc bisericile, demonstrez în mod activ tehnicile pe care le folosesc abuzatorii în biserică pentru a abuza copii. În trecut mă simțeam frustrat că, indiferent cât de mult sau cât de convingător vorbeam, liderii bisericii tot credeau că era suficient „să nu-l piardă din ochi” pe abuzator. Nu este. Mulți dintre voi știți cât de nerușinați au fost abuzatorii voștri. Faptul că se află într-un loc public nu este un inhibitor pentru ei. Deloc. Tot vor molesta copii în prezența altora. Deci am trecut la demonstrații. A vedea înseamnă a crede, deci demonstrez că nu percepem atât de bine cum credem. Totuși, vasta majoritate a bisericilor vor continua să fie învinse de violatori periculoși ai copilului în 2018.

# 2 Abuzul sexual al copilului va fi un subiect fierbinte

În mod ironic, numeroase biserici vorbesc despre abuzul sexual al copilului și ies din negare. Din păcate, aceasta se întâmplă deoarece este nevoie de o experiență personală pentru a ne trezi la realitatea abuzului. Personal nu cred că în cele mai multe cazuri „tăcerea este acceptabilă”. Am păstrat tăcerea ani de zile, până ce s-a întâmplat în biserica noastră. Întotdeauna am urât abuzul. Dumnezeu știe, l-am denunțat pe tatăl meu. Dar efectiv nu am avut idee că abuzul era atât de obișnuit, pentru că nu fusesem trezit la realitate. Multe, multe biserici sunt trezite la realitate deoarece supraviețuitorii s-au săturat să trăiască în tăcere, în timp ce abuzatorii lor trec prin viață în pas de dans, producând tot mai multe victime. Observăm o schimbare culturală radicală, în care bisericile nu au altă alegere decât să se adreseze abuzului sexual în toate formele sale. Ceea ce mă conduce la # 3.

# 3 Supraviețuitorii îi denunță pe abuzatorii lor ca niciodată înainte

Acesta este lucrul cel mai încurajator. Supraviețuitorii sunt aproape întotdeauna făcuți să creadă că sunt singuri, că abuzul a fost cumva din vina lor și că dacă vor spune, vor exista consecințe majore. Scandalul Harvey Weinstein a deschis calea, a schimbat situația, a activat o armată de supraviețuitori care sunt gata să se lupte pentru dreptate. Opinia mea este că temelia pentru ca supraviețuitorii să devină împuterniciți a fost pusă de cazurile Jerry Sandusky, Jared Fogle, Bill Cosby și Anthony Weiner. Toate au fost cazuri importante, iar publicul a fost indignat când tot mai multe detalii au fost date publicității. Când a izbucnit cazul Weinstein, milioane de supraviețuitori curajoși au strigat: #MeToo! Numai în ultimele treizeci de zile, am văzut cum politicieni, o mulțime de actori de la Holywood, reporteri cunoscuți de la știri și actori de comedie au fost denunțați public ca abuzatori, incluzând nume precum Kevin Spacey, Louis C. K., Richard Dreyfuss, Steven Seagal, Sylvester Stallone, Al Franken și așa mai departe. Și să nu uităm cât de public a făcut-o Corey Feldman,^[1] numind pedofili pe nume și promițând să denunțe fiecare pedofil de la Holywood pe care îl cunoaște. Dacă sunteți ca mine, nu ați putut ține pasul cu scandalurile despre abuz care au izbucnit în ultimele șapte zile. Lista continuă să crească și va continua să crească în 2018. Pentru prima dată de mult timp, abuzatorii care continuă să abuzeze își asumă un risc foarte mare ca scheletele pe care le au în dulap să fie scoase la iveală, pentru ca lumea să le vadă.

Aștept comentariile voastre despre tendințele pe care le vedeți.

Notă

^[1] Leora Arnowitz, Corey Feldman goes after another alleged abuser

[Jimmy Hinton, Three predictions for sexual abuse in the church for 2018. Copyright © 2017 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

„Seducătorii” reprezintă până la 90% dintre abuzatorii sexuali ai copilului. Ceilalți 10% sunt „acaparatorii”. Acaparatorii sunt disperați. De obicei sunt prinși pentru că fac o mulțime de greșeli. Seducătorii, pe de altă parte, sunt răbdători, inteligenți, șireți, respectați în comunitățile lor și sunt rareori prinși. Cele ce urmează sunt zece comportamente nepotrivite foarte obișnuite etalate de seducători. Distribuiți lista prietenilor și familiei voastre. Dacă cineva face aceste lucruri, fiți siguri că nu o face cu intenții bune. Interveniți! Trebuie să încetăm să ignorăm semnele vizibile. Dacă cineva postează fotografii cu copiii voștri pe care le face fără permisiunea voastră, blocați-l și spuneți-i de ce l-ați blocat. Dacă intuiția vă avertizează, ascultați de ea. Să nu vă simțiți niciodată obligați să lăsați pe cineva să vă privească copiii fiindcă vă presează să o faceți. Spuneți simplu „nu”.

Zece comportamente specifice etalate de pedofilii periculoși

1. Insistă să facă babysitting cu copilul tău (copiii tăi), chiar dacă spui „Nu, mulțumesc.” Îți va spune că motivul este să-ți dea o pauză și te va face să te simți vinovat dacă spui „nu”.

2. Postează imagini cu copiii tăi în media de socializare, adesea pozând în timp ce îi îmbrățișează sau îi așază în poala lui.

3. Adresează comentarii nepotrivite atât față de tine, dar mai ales publicului prin media de socializare, lăudându-se că copiilor tăi le place să doarmă în brațele lui, să joace jocuri cu el și să petrecă timp cu el.

4. Se referă la copiii tăi mici ca la „cel mai bun prieten al lui”, „nepoți” sau „copii adoptivi”.

5. Insistă ca ei să petreacă noaptea la el acasă și îți va cere asta în mod repetat, chiar dacă spui „nu”. Va viziona frecvent filme împreună cu copiii tăi și se va lăuda cu timpul pe care l-a petrecut „dezmierdându-i”.

6. Îi ia frecvent pe copiii tăi în diferite ieșiri – în drumeții, ieșiri în parc, cu cortul, la meciuri.

7. Îi transportă frecvent pe copiii tăi când el este singurul adult în mașină.

8. Se oferă să le facă baie copiilor tăi și/sau să le schimbe îmbrăcămintea (pijamale, costum de baie sau piese de îmbrăcăminte când își murdăresc hainele).

9. Face comentarii frecvente despre înfățișarea copiilor tăi: el/ea este frumos/frumoasă, drăguț(ă), uimitor/uimitoare, splendid(ă), arată ca un model, va zdrobi inimile etc.

10. Pe media de socializare va da like la cele mai multe imagini cu copiii tăi, în special dacă privesc direct la cameră sau sunt în rochii sau costume de baie.

Acestea sunt comportamente periculoase pe care le etalează pedofilii bărbați. Nu înseamnă că ignorăm faptul că și femeile abuzează. Vom posta o listă similară despre abuzatoare foarte curând. Majoritatea pedofililor sunt bărbați, dar există încă un număr semnificativ de abuzatoare și este nevoie să fim capabili să le identificăm și pe ele.

[Jimmy Hinton, 10 Telltale Behaviors Dangerous Pedophiles Exhibit. Copyright © 2017 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Jimmy este originar din zona Somerset, Statele Unite. A crescut în biserica The Somerset Church of Christ. A graduat Universitatea Harding din Seachy, Arkansas în anul 2001, devenind licențiat în Biblie și Religie și a graduat Școala de Teologie Harding din Memphis, Tennessee în mai 2007, devenind licențiat în Pastorație. În anul 2007 Jimmy a primit distincția Jack P. Lewis Ministry of Study Award. A început să predice la Somerset cu normă întreagă în iunie 2009. Jimmy s-a căsătorit cu Natalie în 2005, ei fiind părinții mândri ai lui Eden, Cameron și Isaac.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton ajută bisericile să prevină abuzul sexual al copilului.

Recent, prietenii noștri de la GRACE (Răspuns Evlavios la Abuz în Mediul Creștin) au distribuit o postare pe Facebook întrebând: „Care sunt motivele pentru care supraviețuitorii agresiunii sexuale nu se simt în siguranță pentru a le face cunoscut creștinilor mărturisitori că au fost abuzați?” Răspunsurile primite sunt cele pe care noi, la Church Protect, le auzim frecvent de la supraviețuitorii abuzului. Când ne consultăm cu bisericile auzim aceleași răspunsuri și de la liderii bisericilor. Diferența este că supraviețuitorii sunt răniți de aceste clișee, iar liderii bisericilor cred că folosindu-le îi ajută pe supraviețuitori. Mă gândesc adesea cât de ironic este că supraviețuitorii agresiunii sexuale au supraviețuit abuzului doar ca să fie obligați să supraviețuiască bisericilor. Ca și cum cineva ar veni la un spital cu răni provocate prin împușcare, doar ca să fie rușinat, mustrat, spunându-i-se să-l ierte pe cel care l-a împușcat sau fiind dat afară de medicul traumatolog. Sună ridicol, dar este exact modul în care rănile spirituale sunt tratate (greșit) în multe biserici. Pastorii sunt medici spirituali, deci de ce atâția pastori îi agresează verbal pe cei răniți și îi protejează pe cei care le-au provocat rănile? Iată câteva dintre cele mai obișnuite clișee pe care le aud supraviețuitorii abuzului de la liderii bisericilor și de la alți creștini:

Trebuie să ierți și să mergi mai departe.

Iartă și uită.

Păcatul este păcat, deci ce ți-a făcut ție abuzatorul nu este mai rău decât oricare dintre păcatele tale.

Este prea urât/nepotrivit, deci te rog să nu mai aduci asta în discuție.

Înțeleg exact cum te simți.

De ce nu ai strigat dacă nu ai vrut să se întâmple?

Dacă știai că sexul era greșit, de ce nu i-ai pus capăt?

Ce ai făcut/purtat ca să-l „ispitești” pe abuzator?

Deoarece sunt pastor, cunosc numeroasele complexități ale conducerii unei biserici și observăm în mod curent cum teologia greșită dă naștere la practici greșite. Ne consultăm cu multe biserici și voi spune că majoritatea bisericilor cu care ne consultăm simpatizează cu abuzatorul și rareori menționează victimele abuzului. Iată câteva dintre cele mai obișnuite întrebări pe care ni le pun liderii bisericilor, în ordinea frecvenței:

Cum să facem ca abuzatorul să rămână implicat în viața bisericii?

Spune-ne că tu crezi că ei (abuzatorii) se pot pocăi.

A fost cu adevărat plin de remușcare, nu crezi că a ne cere să stabilim aceste granițe este nedrept?

Cum putem face ca abuzatorul să rămână aici, iar copiii noștri să fie totuși în siguranță?

Crezi că abuzatorul a fost abuzat sexual în copilărie?

Nu este nedrept să-i punem întrebări cercetătoare despre trecutul lui?

Pe lângă întrebările (unele dintre ele retorice) pe care le primim, iată câteva dintre cele mai obișnuite afirmații pe care liderii bisericilor le fac cu privire la abuzatori:

Este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.

Este un om tare bun și pur și simplu a fost biruit de păcat.

A făcut atâta bine și este foarte respectat de întreaga biserică și de întreaga comunitate.

Are atâte lupte în viața lui.

Îl iubim pe acest frate și vrem să îl restaurăm cu blândețe.

Ceea ce a devenit extrem de evident pentru mine este că bisericile sunt incredibil de bune la a le spune supraviețuitorilor ce trebuie să facă pentru a „fi în ordine cu Dumnezeu” și sunt chiar și mai bune la apărarea abuzatorilor, cu privire la care ele presupun că sunt deja cum trebuie față de Dumnezeu. Este îngrijorător că depunem atâtea eforturi pentru a ne asigura că abuzatorii rămân activi în viața bisericii, în timp ce victimelor lor li se spune să meargă mai departe. Când punem vina pe victimele opresiunii, în timp ce îl apărăm pe opresor, nu reușim să urâm lucrurile pe care le urăște Dumnezeu și să iubim lucrurile pe care le iubește Dumezeu. Nu există scuze pentru liderii care adoptă abordarea de mai sus.

Sunt pastor cu normă întreagă. Se întâmplă, de asemenea, să-l fi denunțat pe propriul meu tată când am aflat că avusese acte sexuale cu copii. Totuși, în loc să mă supăr doar pe liderii bisericilor, vreau să înțeleg de ce aproape întotdeauna îl apără pe violatorul de copii, nu pe copiii violați de el. Dacă înțelegem de ce, poate că vom reuși să oferim o perspectivă mai precisă despre poziția lui Dumnezeu.

Adevărata temelie a tronului lui Dumnezeu sunt dreptatea și judecata. (Psalmul 89:14) Nu putem înțelege dragostea lui Dumnezeu dacă nu înțelegem că esența temeliei lui Dumnezeu este dreptatea (a face ce este drept și corect) și judecata (a face ce se cuvine). Dacă dăm la o parte dreptatea și judecata lui Dumnezeu, dragostea devine strâmbă și încetează să fie dragoste. O vecină mi-a spus odată că prietenul ei o înșela și o lovea. Plângând, a zis: „Mă iubește.” I-am spus că de fapt nu o iubea. Când m-a întrebat cum de eram atât de sigur, i-am răspuns: „Pentru că te înșală și te lovește.” Vă supun atenției că prin însăși definiția sa, dragostea nu poate proteja un prădător, în timp ce îi ignoră sau îi ridiculizează pe cei răniți. Deci de ce atât de mulți lideri ai bisericilor fac asta? În continuare ofer câteva motive.

1. Teologia noastră nu ne permite să credem că există o asemenea răutate, în special în biserică. De cele mai multe ori, când sunt invitat să vorbesc într-un anumit loc, mi se cere să garantez că nu voi spune ceva prea ilustrativ sau că nu voi ofensa pe nimeni. Creștinii igienizează Biblia. Dumnezeu nu o face. Citiți Judecători 19. Este ilustrativ. Foarte ilustrativ. O femeie de treabă este aruncată ca o bucată de gunoi pentru a fi violată în grup toată noaptea. Literalmente. Dimineața degetele ei erau încleștate pe pragul ușii casei din care fusese dată afară, pentru că a încercat să ajungă înapoi la siguranță pe când era violată și lovită. Abuzul a fost atât de violent, încât la un moment dat a murit. Pe când zăcea acolo lipsită de viață, stăpânul ei a adresat cadavrului ei aceste cuvinte reci: „Scoală-te.” Nu s-a mișcat, pentru că era moartă. Aceia dintre voi care ați fost în mod repetat violați, molestați și umiliți de când erați copii mici, nu vreți ca oameni ca mine să folosească vorbe „frumoase”, fiindcă ce vi s-a întâmplat nu a fost frumos. Nici cel care v-a făcut acele lucruri nu a fost drăguț. Aproape de fiecare dată când un lider al bisericii evită să-mi spună direct că în biserica lor este un prădător aud următoarea frază: „Nu vreau să cred că este în stare de așa ceva.” Sincer, eu nu vreau să cred că liderii bisericilor acceptă, protejează și adăpostesc infractori. Dar ei o fac. Nu vreau să cred că tatăl meu a molestat zeci de copii în moduri oribile, umilitoare. Dar a făcut-o. Faptul că nu vreau să cred nu face abuzul mai puțin real. Unii oameni pe care îi iubim și îi respectăm sunt capabili să facă rău în secret și intenționat celor mai nevinovate creaturi ale lui Dumnezeu pentru plăcerea lor perversă. Dacă negăm asta, nu vom reuși niciodată să auzim cererile victimelor.

2. Liderii bisericilor preferă mărturiile scrise pe o bucată de carton, pe care le confundă adesea cu realitatea. Vă amintiți mărturiile pe carton, atât de populare cândva? Oamenii defilează pe scena bisericii ținând un carton care spune cum erau în trecut, apoi întorc cartonul, iar el spune cum sunt acum în Hristos. Totul desfășurându-se pe o muzică lină și, ce e drept, ca multora dintre voi, ochii mi se umplu de lacrimi privindu-le. Ca pastor, uneori mă las prins de ideea că discuțiile sunt rapide, ușoare și trainice. Cei mai mulți oameni care vin la biserica mea sunt un haos. Poveștile noastre nu se termină precum basmele. Sunt aproape șase ani de când am aflat că eroul copilăriei mele este un pedofil în serie. Încă am zile în care nu vreau să mă ridic din pat. Și nu am fost abuzat sexual. Mulți supraviețuitori se luptă în fiecare zi. Unii se luptă cu depresia. Alții au coșmaruri repetate. Unii iau medicație pentru anxietate severă, alții se luptă cu tulburări de alimentație. Mulți s-au gândit să se sinucidă. Realitatea tristă este că povestea voastră nu se potrivește frumos pe o bucată de carton. Pentru milioane dintre voi, cei care vă luptați în fiecare zi, cine vrea să vadă cealaltă parte a bucății voastre de carton? Numele vostru nu va fi selectat ca să scrieți o mărturie pe o bucată de carton. Ce ați putea scrie? Sfârșitul vostru efectiv nu se potrivește. Pastorii nu se simt confortabil cu povestea voastră, fiindcă o viață haotică le indică faptul că fie Hristos nu v-a transformat, fie vă împotriviți harului Său. Ceea ce este o minciună, bineînțeles, dar asta cred ei. De aceea vă spun lucruri ca: „Iartă și mergi înainte.” Sau: „Doar să ai mai multă credință și Dumnezeu te va vindeca.” Ce vor ei să spună de fapt este: „Povestea ta mă face să mă simt inconfortabil și Îl face pe Isus să pară slab.”

Și dați-vă singuri seama cine are o mărturie perfectă pe o bucată de carton. Exact… abuzatorul sexual care a petrecut timp în închisoare și care acum poate intra în pas de vals în biserică, mărturisind că a avut o epifanie în închisoare. Prădătorii le dau liderilor bisericilor exact ce nu le pot da supraviețuitorii. Ei nu au nevoie de terapie continuă. Nu recidivează în adicția de droguri. Nu este nevoie să li se spună: „Mergi mai departe.” Molestatorul sexual poate să defileze ostentativ în fața bisericii (și uneori așa se întâmplă) – iată pe cineva care a fost cândva pierdut, iar acum este găsit, ceea ce mă conduce la următorul punct.

3. Nu mai cerem dovada pocăinței… afară doar dacă ești un supraviețuitor al abuzului. Ioan Botezatorul era clar: „Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.” (Matei 3:8) Toți cei care afirmăm că ne-am pocăit trebuie să facem roade vrednice de pocăința noastră. Care sunt faptele care susțin cuvintele noastre? Pe un alcoolic care se pocăiește nu îl găsești într-un bar. Pe un adulter care se pocăiește nu îl găsești în casa altuia, singur cu soția respectivului. Iar un molestator de copii care se pocăiește nu sugerează că este „nedrept, necreștinește sau neiertător” să i se ceară să nu se afle la părtășia la care sunt prezenți și copii. Dar observăm, în repetate rânduri, cum creștinii cedează cererilor molestatorului care pretinde că este necreștinește să i se interzică să se afle în apropierea copiilor. Ca și cum Dumnezeu ar privi închinarea numai în compania adulților ca pe o blasfemie. Dar bisericile au întotdeauna studii biblice numai pentru adulți. Numai când le cerem violatorilor de copii să participe la studii biblice numai pentru adulți suntem dintr-odată nedrepți.

Deci dacă bisericile cedează constant cererilor molestatorului, de ce fac opusul cu victimele lui? În același timp, bisericile cedează cererilor molestatorilor și pun o povară de cereri pe umerii victimelor. Trebuie să ierți. De ce nu mergi mai departe? Nu mai aduce asta în discuție.

Cred că putem face mai bine de atât. Cred că trebuie să facem mai bine de atât. Există o sută de motive pentru care violatorii de copii sunt tratați mai bine decât victimele lor, dar totul se reduce la teologia greșită (protejarea opresorului în timp ce îl rănești pe cel oprimat), iar teologia greșită este agravată de carisma molestatorilor. Ei sunt incredibil de convingători și sunt buni la a-i face pe alții să se uite oriunde, dar nu la păcatul adevărat și la infracțiunile sexuale pe care le-au săvârșit. Atât timp cât reușesc să ne facă să nu ne mai focusăm, întunericul nu va fi niciodată expus, iar noi nu vom fi niciodată capabili să ne împotrivim Diavolului.

[Jimmy Hinton, Why Child Rapists Are Treated Far Better than Their Victims in the Church. Copyright © 2017 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton cu familia

Când studiam la colegiul biblic, visam cu ochii deschiși cum voi sluji. I-am ascultat pe profesori povestindu-ne nouă, studenților, relatări frumoase despre slujirea dincolo de ocean. Pentru prima dată în viață, mă aflam în inima Centurii Bibliei, unde Biserica înflorea. Și era extraordinar! Multe ore am sorbit cuvintele unor oameni ai lui Dumnezeu uimitori, plini de pasiune, care au influențat și au inspirat pe atât de mulți – oameni ca Jimmy Allen, Jack Lewis, Jerry Rushford și atâția alții. Visam să fiu un lider al bisericii care, prin Duhul Sfânt, să simtă suflarea de viață a lui Dumnezeu în anemica Lui biserică din Northeast în care crescusem. Apoi, în anul 2011, la numai doi ani de când intrasem în rolul de predicator în biserica copilăriei mele, visele mi-au fost spulberate când o victimă mi-a dezvăluit că fusese molestată ani de zile de tatăl meu.

Lumea mea s-a prăbușit. Nu aveam idee despre povara pe care Dumnezeu avea să mi-o pună pe umeri și despre turnura radicală pe care urma să o ia slujirea mea. Nici nu cunoșteam prețul pe care familia mea avea să îl plătească din cauza păcatelor tatălui meu. Mama mea și cu mine l-am raportat pe eroul copilăriei mele la poliție. Tremuram amândoi de frică, neștiind ce urma să se întâmple. Tatăl meu, care slujise decenii întregi în biserica unde eu predic și în ziua de astăzi, ispășește o sentință de 30-60 de ani în închisoare pentru delicte sexuale împotriva unor copii foarte mici.

Predic în continuare cu normă întreagă la biserica Somerset Church din Pennsylvania, la aproximativ 24 de kilometri de locul în care zborul 93 s-a prăbușit pe 9 noiembrie 2001 și la 9 kilometri de mina Quecreek, unde nouă mineri prinși sub pământ au fost salvați în anul următor. În 2015 am cofondat Church Protect, Inc. Este o misiune nonprofit, care oferă training specializat pentru prevenirea și detectarea abuzului sexual al copilului în biserici. De asemenea, în mod obișnuit, ne consultăm cu bisericile în care au apărut acuzații de abuz și îi asistăm pe lideri în procesul slujirii bisericii în circumstanțele date. Nu se reduce totul la suspectarea abuzului, la raportarea lui și la revenirea la viața dinainte. Odată ce raportarea a fost făcută, viața și drumul bisericii sunt schimbate pentru totdeauna. Deoarece personal am înaintat cu greu prin dezastrul lăsat în urmă de tatăl meu, am un interes legitim în a ajuta bisericile și familiile să se pregătească pentru un asemenea impact.

Abuzatorii sunt incredibil de abili în seducerea și molestarea copiilor, alocă mult timp pentru a-și acoperi urmele și sunt adesea oamenii pe care îi respectăm și îi admirăm cel mai mult. De fapt, aproape fiecare biserică pe care am sfătuit-o a avut ca abuzatori pe cei mai de încredere și mai plăcuți lideri ai săi – predicatori, conducători, diaconi, pastori de tineret, misionari, învățători de școală duminicală și lideri de tabere creștine.

Deși nu există niciodată scuze pentru protejarea unui abuzator, înțeleg de ce cei mai mulți oameni neagă că un cunoscut de-al lor violează copii, chiar și când le relatăm din nou faptele. Este cel mai important motiv pentru care le sugerăm bisericilor să apeleze la profesioniști pentru consultare. Deoarece eu și colegul meu de obicei nu îl cunoaștem personal pe făptaș, putem fi mult mai obiectivi și avem interes zero pentru protejarea sau acoperirea abuzatorului. Tentația de a-l apăra pe abuzator este mult prea mare atunci când liderii bisericii sunt forțați să îl raporteze pe cel mai bun prieten al lor. Aceasta creează un conflict major de interese pentru cei mai mulți, iar a avea pe cineva din exterior pentru evaluarea situației este un sistem bun. După cum a spus recent un bun prieten de-al meu: „Justiția nu mai este oarbă dacă un judecător pronunță sentința pentru un bun prieten de-al său.” Asistarea unei biserici în perioada care urmează după abuz, în special când există victime în biserică, este un proces incredibil de delicat și trebuie tratat cu o grijă deosebită. Există atât de multe variabile care trebuie luate în considerare.

Church Protect are o secțiune online în dezvoltare numită Suportul Supraviețuitorului, unde bisericile îi pot trimite pe cei care au fost cândva victime ale abuzului sexual al copilului. Serviciile sunt 100% gratuite și confidențiale. Majoritatea victimelor abuzului cu care vorbim fie au fost ignorate, excluse, date afară de la părtășie, forțate să îl ierte de abuzator, fie au fost abuzate verbal (și uneori sexual) de liderii bisericii. Asta este o revictimizare de nesuportat și, din păcate, se întâmplă destul de des. Am simțit că supraviețuitorii aveau nevoie de un loc sigur pentru a comunica între ei, deci o urmare firească a acestei înțelegeri a noastre a fost să dezvoltăm un suport pentru supraviețuitorii abuzului sexual al copilului care să fie condus numai de astfel de supraviețuitori.

În lunile recente, rareori a trecut o săptămână fără să nu fim contactați de câteva biserici din cauza unor acuzații de abuz. Chiar ieri am primit un apel cu privire la un violator de copii dintr-o biserică locală. Astăzi am mai primit unul. Prădătorii au infiltrat cu entuziasm Biserica și distrug sufletele copiilor noștri într-un număr uriaș. Petru avea cu adevărat dreptate cu privire la oamenii răi care prădează inocența altora: „Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor. Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite… Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!” (2 Petru 2:10-14) Există un număr estimat de 42 de milioane de persoane, numai în Statele Unite, care au un istoric îngrozitor, fiind molestate în copilărie de adulți, în mod repetat. Abuzul nu se întâmplă într-un vacuum, el se întâmplă în bisericile noastre și în căminele noastre. Și se întâmplă din plin.

Pentru a fi eficienți în ceea ce facem, trebuie să cunoaștem exact cum gândesc prădătorii, cum plănuiesc și cum îi manipulează pe toți cei din jurul lor. Deoarece victimele sunt copii, sunt amenințate dacă spun și nu au un vocabular pentru a descrie ce li s-a făcut, foarte puține spun cuiva. Strângerea de suficiente informații, chiar și numai pentru a face un raport la poliție, este incredibil de dificil de realizat. Cei mai mulți investigatori, conform experienței noastre, nu iau în considerare rapoartele despre abuz, chiar dacă cele mai multe state mandatează ca liderii Bisericii să raporteze orice suspiciune rezonabilă de abuz. Nu pentru că investigatorilor nu le pasă, ci fiindcă sunt supraaglomerați. Din păcate, investigatorii ajung la capătul răbdării din cauza raportorilor necooperanți, care oferă doar o cantitate minimă de informații.

Lucrăm din greu pentru a ajuta bisericile să strângă suficiente informații pentru a face un raport solid, dar lucrăm chiar și mai din greu pentru a-i menține pe copii în siguranță față de abuzatori. Nu ne putem baza exclusiv pe sistemul justiției. Oamenii spun adesea că avem nevoie de legi mai dure pentru a lupta cu epidemia abuzului. Răspunsul meu este că abuzul sexual al copilului este un delict în toate cele cincizeci de state americane. Nu putem face ca abuzul copilului să fie mai ilegal de atât. Nu avem nevoie de mai multe legi, ci de mai mulți protectori instruiți. În final, este nevoie ca noi toți să lucrăm împreună pentru a ne menține copiii în siguranță.

În mod curent, eu pătrund în „lumea subterană” a Bisericii – locul căruia prădătorii îi aparțin, în care gândesc, plănuiesc și molestează copii. Numim aceasta misiunea noastră „specială de observare”, deoarece puțini au curajul de a o face. În trecut, lucrul cuminte și convențional era ca bisericile să fie învățate să caute „semne ale abuzului”. Noi inversăm aceasta și învățăm bisericile să nu caute abuzatori, ci să ne privim prin ochii unui prădător al copilului. Când suntem capabili să facem astfel, lupii nu mai arată ca oile. Deghizarea le este dată la o parte și putem preveni abuzul înainte de a se întâmpla.

Am creat recent o metodă care necesită între treizeci și șaizeci de minute, pe care o folosesc când instruiesc personalul bisericilor și părinții. Scopul este să intru în rol și să demonstrez cum caută prădătorii oportunități de a abuza copii și ce metode specifice folosesc ei când abuzează copii în biserici. Umblu prin clădirea bisericii și identific cele mai vulnerabile zone, iar apoi continui cu un raport care detaliază cum poate îmbunătăți biserica zonele respective. Am vizitat biserici care au politici de protecție incredibile, dar și în ele identific, fără excepție, multe zone vulnerabile. Motivul este că oamenii subestimează cât de îndrăzneți, doritori și persistenți sunt abuzatorii. Cei mai mulți oameni nu cred că abuzatorii molestează copii în clădirea bisericii în timpul închinării (în special dacă implementăm politici de protecție) și cred, în mod fals, că am fi capabili să recunoaștem abuzul dacă ar avea loc. Dar experiența noastră este că abuzatorii abuzează copii în timpul slujbelor de la biserică în mod intenționat, că o fac frecvent, iar dacă nu gândim ca prădătorii, nu vom recunoaște abuzul aproape niciodată.

Copiii nu ar trebui să trăiască într-o teamă continuă din cauză că sunt în mod repetat molestați, amenințați și făcuți să creadă că sunt lipsiți de valoare. Ironia este că abuzatorii au cea mai mică teamă odată ce pătrund în viața unei biserici. Foarte ușor, biserica este cel mai sigur loc pentru abuzatori în care pot molesta copii. Credem că este timpul să schimbăm situația și să îi facem pe violatorii de copii să-și piardă somnul datorită amenințării reale de a fi prinși. Suntem deciși să lucrăm neobosiți pentru a convinge bisericile să deschidă calea, arătând lumii că cea mai prețioasă resursă a planetei noastre sunt copiii. Copiii merită să aibă o comunitate de adulți care îi iubesc, îi respectă și îi protejează. Haideți să fim o astfel de comunitate pentru ei!

[Jimmy Hinton, Fighting Pedophilia in the Church: A Special Ops Ministry. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.wineskins.org.]